Month: September 2015

Primii pași în blogging

Scriu articolul de față pentru mine, pentru a-mi clarifica niște lucruri înainte de a porni un nou blog, dar și pentru a încerca să înlătur niște lucruri propagate prin blogosferă de câțiva ani încoace. Titlul este exact ăsta de aici și m-am gândit să urmăresc exact punctele articolului. Aveam aici un exemplu de blogăriță crudă, la început de drum care a dat tot de metehnele blogosferice. Pot fi contrazis, heituit, ce vreți voi, dar sper să dau de gândit cel puțin unor persoane cu care am mai conversat pe aici. O să urmez punctele de acolo.

Primii pași în blogging, ăia ”siguri”, nu există, la fel cum nu există rețeta succesului pentru a fi un blogger cunoscut.”

Ba da, există. Primii pași sunt domeniul și scopul. Pași mari. Domeniul, nu neapărat numele lui înseamnă bani, înseamnă gândire de ansamblu – în funcție de ce materiale vei posta ai nevoie de spațiu, suport etc. E important dacă vrei să poți vinde obiecte sau să răsplătești fidelitatea comunității. E important dacă încurajezi contribuțiile colaboratorilor sau nu. Nu e crucial, lucrurile astea se pot adapta pe parcurs, dar vorbim de profesionalism, nu de un blog unde pui bancuri. A fi cunoscut sau nu ține de popularitate. Vrei tu ca persoană să fii cunoscut(ă) sau blogul în sine? e foarte important.

  • Nu există o rețetă a succesului

Ba da. Se numește calitate. Nu prea există succes asociat strict unui blog, pentru că blogul e un site. Blogul e strict legat de o activitate. Atunci când ai un scop și o direcție trebuie ca tot ce faci mențină un standard. Orice canal media, orice afacere cu ancore digitale are un standard de calitate. Un exemplu bun sunt canalele de YouTube, unde milioanele de abonați nu sunt la cei ce filmează mișcat cu telefonul. Da, sunt clipuri populare, da, s-au câștigat bani, dar nu e o afacere construită.

”Bloggerul este ca un vin – cu cât e mai vechi, cu atâta-i mai bun. (Oare?!) Nimeni nu a deveni cunoscut peste noapte și a și rezistat testului vremii.”

Nu. Blogării care azi scriu despre cine a câștigat Eurovision, mâine părerea lor despre Vocea României, iar poimâine despre prezentarea lor de la Roblognuștiucare tot așa vor fi și peste 50 de ani. Au ajuns să ceară o sumă de bani pe reclame pentru că au un anume public și aia e. N-o să-ți cadă țara la picioare peste 3 ani pentru că tu ai impresia că îți exprimi părerile mai clar. Ai blog de 8 ani și de 4 testezi șampoane? cam asta e dacă așa va rămâne blogul. Nu, peste 20 de ani n-o să testezi nave spațiale. Nu e nevoie să mă credeți/ascultați pe mine. Urmăriți puțin, la așa zișii blogări mari, evoluția banilor, bugetelor și reclamelor. În fiecare an sunt aceleași povești, nimic nou, nimic interesant.

  • Aspectul blogului

Aspectul ține și de ceea ce pui pe blog. Spuneam mai sus că poți avea magazin online, poți avea cont pentru donații, poți avea resurse, poți avea colaborări etc. Aici așa e, fără o investiție e greu.

  • Publicarea articolelor

ce informație nouă aduc eu cititorului meu?” sau ”de ce ar citi cineva articolul meu?” na, în cazul ăsta putem închide blogosfera pentru că nu prea avem de-astea. Informație nouă nu înseamnă că ne spui părerea ta despre ce a zis Mihaela Rădulescu la Vocea României. Dacă n-am văzut emisiunea, aud la radio, văd la tv, citesc în presă. Ești așa tare încât să-mi oferi o sinteză a știrilor înainte să mi le adun eu? super! Sunt destule site-uri care n-au avut succes cu asta pentru că nu interesează pe nimeni. Știrile nu le iei de pe bloguri. Punct. Cât despre informații noi și de ce ar citi cineva, aici e vorba de calitate. Materiale, documentare etc. E muncă, e multă muncă. E ok, poți dribla treburile astea cu articole de 3 lei ca mai apoi să spui că nu există o rețetă a succesului și tu aștepți doar șansa ta.

  • Citește și mergi mult

Are dreptate fata cu evenimentele. Stați așa, că nu mă refer la pișcotăreală. Atunci când postezi despre, să zicem, mâncare, trebuie să urmărești ce se întâmplă în domeniu. Desigur, poți aștepta să te cheme pițeria nu știu care la deschidere, poți să scrii advertorial pentru Food Panda sau poți să mergi tu la restaurante, evenimente etc.

Cât despre cititul despre blogging, las-o baltă. Sau na, cel puțin legat de ce e în România. Nu vorbește nimeni despre partea tehnică, despre cum să-ți faci grafica, cum să faci backup, ce resurse să cauți, cum să-ți organizezi ideile, cum să-ți faci un plan editorial și cum să menții un standard de calitate. Nu, la noi e cu pasiune, cum să ai numele ca domeniu, cum să scrii la ora 9, mai exact povești. Ca articolul citat, de altfel.

  • Comentează articolele pe care le citești

Adică intră într-o cumunitate. Comunitate înseamnă colaborare, iar asta înseamnă a scoate un produs bun lucrând cu altcineva. Spre deosebire de ce e la noi (trebuia să citez undeva, nu?!), unde se adună blogării dar produsul tot fad și împrăștiat e, comunitatea înseamnă că se scriu articole colective sau există o activitate colectivă. Adică articolele care ies sau materialele postate sunt de fapt munca colectivă.  Treci de asta dacă vrei să fii luat în serios.

  • Nu tot ce zboară se mănâncă

Adică la asta se referă. Dacă ai o activitate și ții un blog de o anume calitate, nu ai timp de așa ceva. Nu vei avea așa ceva pe blog. Ești începător și consideri că ai nevoie de exercițiu? ok, scrie despre șlapi. E cu vechime, nu? la un moment dat vei scrie despre clăpari.

  • Învață să te autoapreciezi

Dacă încă nu te-ai prins, un blog care să facă tot ce zice dam ăsta va avea, la un moment dat, o oarecare personalitate juridică. Aici e vorba de afacere, nu de cât crezi tu că valorează părerea ta despre noul șampon Farmec. Există discuțiile astea puerile pentru că nimeni nu evaluează calitatea articolelor. Tu ai unici, deci muncești mai mult decât ăla care n-are. Produsul, nu știu, e un advertorial scris cu pasiune în ambele cazuri, nu?

  • Concluzii

Uitați și voi ce legătură primim legat de blogging profesionist. Câteva rânduri care nu zic nimic, dar subliniază ceva: nu există succes fără activitate, fără să faci ceva. Da, ești popular, că ești nu știu, Tom Cruise și lumea vrea să-ți citească prostiile, dar dacă ești dam ăsta n-ai să ajungi niciunde așa. Colaborările pentru freza ta jmecheră vor atinge repede un maxim. Simplul fapt că te văd unii simpatic nu înseamnă succes. Sau na, dacă succesul pe care-l vrei e ăsta din blogosferă…

Nu, eu n-am un blog de succes. Nu e ăsta scopul blogului și nici nu vreau doar un blog, ci o activitate. Principiile de mai sus au un oarecare raționament, nu se bazează pe realizări sau lipsa lor. Ești liber să mă întrebi de ce dau sfaturi fără să ajung undeva. La fel fac și eu cu alții.

Advertisements

Nu știu ce alt titlu să pun…

…pentru că ceea ce vreau să spun e trist, iar ăsta nu poate fi un titlu. E trist – dar și amuzant în tristețea-i –  pentru că e viziunea unora dintre noi legată de acel ”cool factor”, mai exact Starbucks. Probabil că, indiferent dacă vă place sau nu, ați auzit de și aveți niște păreri. Dacă nu le aveți conturate, probabil ați avea ceva de spus dacă s-ar desfășura o astfel de discuție în jur.

Pentru cei ce nu știu, în lumea civilizată, lanțul ăsta de cafenele e un loc primitor, comod – mai ales prin prisma faptului că păstrează aceeași ideologie peste tot în lume – și plin de bunătățuri de cumpărat pe lângă cafea. Da, e un lanț popular de cafenele, e fain, îți vine să mergi pe acolo din când în când. Ce-i drept, totul e cam scump dar, e peste tot la fel. Că e în România sau în Germania, prețurile sunt cam la fel – un plus de familiar aici.

Hai să vă spună dam ăsta cum e la noi. Că de fapt povestea în sine e tristă, nu că unii sunt pro sau contra. Revin. Starbucks e the șit. E cel mai cool, un fel de Apple al cafenelelor. La naiba, se spune că mărul trebuie să te însoțească acolo – de fapt e fals. Cafenelele sunt pline de adolescenți, pline de elevi care-și fac temele, pline de oameni care nu merg în cafenele nasoale. Unde credeți voi că te duci acum când scapi de la meditații (puteți zice orice, câte ore de meditație poți suporta fără o cafea?!). Pe mine mă distrează toată chestia asta, dar se duce dracului toată liniștea și tot cheful de a sta pe un fotoliu în timp ce savurezi ceva cald. Ei bine, după ce ai socializat, pleci acasă cu paharul, pahar pe care îți scrie nenea ăla de acolo ce vrei. Gen Snoopy, dacă Vincențiu nu-ți place – un concept fain de altfel, pentru că ți se pare că toată tevatura e pentru tine. Odată ajuns cu paharul acasă, ce te-ar opri să pui a doua zi cafea făcută de tine în el? dacă se nimerește să cobori în fața blocului cu el în mână ce? Ei bine, acum intră în scenă heitării:

În primul rând trebuie să fii prost – apropo de asta – să dai atâția bani pe o cafea. Care e oricum nașpa. Oricum nu-ți permiți să tot bei cafea acolo. Dacă îți permiteai, nu plecai cu paharul acasă. De fapt ești un țăran care pune cafeaua lui în paharul ăla. Dacă nu erai țăran, la cafenea, cereai cafeaua în cană. Ai fi băut-o acolo ca pe o altă cafea, unii tineri puteau crede chiar că ți-ai adus-o tu și e Illy. Dar nu, a trebuit să ieși în fața blocului cu paharul ăla în mână. Știi că majoritatea – pe numărat, o spun blogării – cumpără cafeaua de fapt pentru pahar? adică mai apoi să aibă în fiecare zi cafea la ibric Starbucks? nu știai? așa e. Sunt proști ăia care merg acolo, că nici măcar nu e bună cafeaua. Sunt snobi.

Nu puteți spune că toată povestea nu e amuzantă. E unul dintre acele lucruri care nu poate fi ceea ce e de fapt – doar o cafenea. Sunt lucruri complicate, sunt lucruri pentru oamenii inteligenți, sunt lucruri care ar trebui să-ți dea de gândit. Ocazional merg și eu și îmi cumpăr cafea – rece sau caldă. A, și biscuite cu caramel. Serios, acum nici nu știu cum ar trebui să mă simt când fac asta. Știu doar că e mult mai complicat decât pare.

Câteva poze

Știați că de fapt sunt fotografii? poze.. auzi! Glumesc, aici nu ne ocupăm cu prostii de-astea. Pentru că sunt oameni care chiar trec pe aici și, mai mult, înghit tot felul de prostii de la dam ăsta, am zis să pun câteva cadre. N-ori fi ele cine știe ce, dar sunt cu culori, contrast, apă, astea.

IMG_0023

IMG_0059

IMG_9838

IMG_9840

IMG_9837

IMG_9973

Provocarea de 7 zile – Concluzii

Acum ceva timp dam ăsta zicea asta. Voiam să văd cât de greu e să pui ceva pe blog zi de zi. Ei bine, nu e greu, dar articolele vor fi relativ slabe. Crearea de grafică, statistici, documentarea și alte lucruri necesare scrierii unor articole seriose cer timp și muncă, iar asta înseamnă să te ocupi doar de blog în fiecare zi. Sau, mai practic și mai uzual, să existe mai mulți oameni care să publice pe acel blog.

Am publicat 6 articole, într-o zi nu am avut chef. Pur și simplu nu am vrut să-mi fac timp și nu mi s-a părut mare lucru ca o zi din 7 să treacă fără ceva publicat. Durata medie de timp pentru redactarea fiecărui articol postat a fost de 34 de minute (mai exact 34,17 minute), iar cel mai lung interval a fost de o oră. Timpul include ideea articolului, redactarea, căutarea link-urilor menționate în articol, puțină prelucrare de imagini etc. Practic m-am așezat la birou și am început să scriu, fără a fi pregătit prea mult pe subiect. Desigur, ideea de bază o aveam oarecum. La ce ați văzut aici în acea săptămână, a fost nevoie cam de jumate de oră pe zi. E puțin zic eu, mai ales dacă petreci o mare parte din zi în fața unui calculator.

Poți avea o abordare profesionistă, poți lua notițe, poți pregăti anticipat materiale, poți redacta mai multe articole atunci când ai mai mult timp și așa mai departe – scopul meu nu a fost ăsta, deci nu e cazul la mine. E normal să crească numărul de vizitatori, lucru care pe mine nu mă interesează. Simplul fapt că articolele sunt expuse în întregime fără a fi nevoie de click pentru a le citi cred că confirmă acest lucru. În momentul de față acest blog rămâne așa indiferent de cine și cum îl vizitează. Ideea e că se pot face multe dacă ești organizat. Pentru cei interesați, din ce am văzut pe net, aplicația Evernote (eventual alături de un Excel) pare o unealtă potrivită pentru așa ceva. Nu am folosit aplicația încă, dar am studiat modul cum funcționează. Spun că nu am folosit-o încă pentru că eu folosesc un caiet de schițe și aplicația Notes, dar neavând chestii care urmează a fi publicate online până acum a fost suficient.

Eu unul prefer articolele documentate – nu neapărat lungi – și deci nu mi se pare important ca un blog să fie actualizat zilnic, cel puțin nu un blog care tratează subiecte specifice. A, blogurile de știri și comentarii ale știrilor nu mă interesează.

Îndrăgosteala maximă a zilei

Nu multe chestii îl pot face pe dam ăsta să se râdă, într-o zi de vineri plină de zăpușeală, și când mai are o schemă de calculat. Dar Doris l-a făcut. Pe dam ăsta să se râdă, zic. Hai să vă arăt.

”Nu am auzit de firma Elmas în viața mea, nici nu îmi place și nici nu mă pricep la domeniul tehnic. Compania aceasta fiind practic o companii tehnică, evidentă și ignoranța mea. E de știut că firma asta a plecat de la a repara ascensoare și a ajuns să fie atât de dezvoltată, în cei 25 de ani de existență, de ați zice că nu e de la noi…Mi-a plăcut pasiunea domnului director, se vedea că iubește ceea ce face și am reținut că a spus, frumos de altfel, și adevărat că totul îmbătrânește, chiar și lifturile și ne-a explicat mecanismul lor, cum se repară, etc.  Eu, poate nu știți, nu sunt fan lifturi, dar deloc, mi-e frică și nu urc în ele decât fooooooarte rar și musai însoțită și musai să fie lift nou. Mi-a plăcut tare tare mult când ne-a spus că lifturile noi făcute de ei conțin un dispozitiv care, dacă se ia curentul, nu te lasă să mori de inimă ca astea vechi, ci te duce la cel mai apropiat nivel/etaj, deschide ușa și hop, cobori! Așa zic, noa în lift de ăsta m-aș urca și eu! Ce mi s-a părut iar extrem de interesant și neobișnuit pentru România, zic eu, este faptul că, toate utilajele concepute de ei au un sistem de autodiacnoză și  se transmite defecțiunea prin sms, direct la fabrică.”

Nu, serios, e amuzant. Nici nu-mi vine să fac pe heitărul. Deci tanti asta Doris nu știe cu tehnic. DAR NICI NU E FAN LIFTURI! Doris voia să ne spună, mai boem așa, că lifturile n-o interesează. Nici partea tehnică, dar, dacă ar fi interesat-o, ce era acolo i-ar fi plăcut. Era fain că aveau chestiile sistem de siguranță, gen să nu crăpi – aici sunt de acord cu ea, e fain. Nici măcar n-am s-o iau peste picior pentru cuvântul ”autodiacnoză”. Deși, pe viitor, e posibil să devină Doris Diacnoză Bociort, în caz că heituial impune.

A, e îndrăgosteala zilei pentru că tanti asta anti lift s-a îndrăgostit de Brașov – în caz că se întreba cineva de ce dam ăsta incoerent.

Pe bloguri

Actualizare: deci am modificat unu și doi alea, ca să puteți click-ui fără așa multă precizie.

De fapt vreau să vă arăt ceva fain pe alte bloguri. Mă rog, pe alt blog. Dar mai întâi să vă aburesc puțin, doar n-o să pun link așa de la început, ca să nu aveți parte și de farmecul lui dam ăsta.

Nu prea îmi plac posturile alea gen ”articole de citit săptămâna trecută”, nu pentru că nu le văd rostul sau m-ar deranja recomandarea cuiva, ci pentru că îmi sună foarte plastic. Citește aici, că e fain. Dacă nu vrei, nu citi, treaba ta. Nu știu, sună aiurea și cumva ar trebui să fii implicat mai mult în ceea ce ți-a plăcut. Bine, gata, e ok dar nu-mi place mie cum sună. Echitabil? sper. Na, 2 articole faine (uuuuuuuuuuuunu, doooooooooooooooooi) cu și despre chestii din jurul Sibiului. Mă rog, un jur destul de mare, nu e chiar la ieșirea din oraș, ci opusul a ceea ce auziți la meteo – arie restrânsă. Bine structurat, informații utile, screenshot-uri în loc de link ca să-ți sară direct în ochi.

Dați click acolo, cetiți ce și cât vreți că e fain. Sunt așa cum ar trebui să fie genul ăsta de articole.