Month: July 2014

dam ăsta a zis să vă arate…

… cum s-a încheiat ziua de azi. Era cazul să mai generez niște conținut, nu? că doar unicii nu vin singuri. Un apus, deci, de la dam ăsta de pe balcon.

IMG_0705

IMG_0708

 

Advertisements

Cum știi că ești blogăr profesionist?

Știu că titlul e idiot, dar stați să vă explic. În lumea asta a blogărilor amatori, chiar nu v-ați întrebat vreodată dacă sunteți blogări profesioniști? Doar știți că nici un blogăr nu se naște profesionist, ci devine, după câțiva ani de bloghing. Revin. Nu v-ați întrebat, dacă nu cumva, sunteți profesioniști? Ei bine, după cum v-ați fi așteptat, dam ăsta vă sare în ajutor. Astfel, am hotărât să scriu câteva repere pentru cei amatori, dar și pentru profesioniștii care nu mai sunt siguri de propriul statut (de exemplu ăia cu 0 campanii în ultima vreme).

Știi că ești blogăr profesionist dacă….

1. Îți e dor de vechea blogosferă

Mai știi perioada aia când se scria de plăcere? când oamenii erau sinceri? când ne întâlneam toți la blogmeet? Băi ce vremuri. Acum ai mult mai puțin timp liber, interesele sunt mult mai multe (nu și la tine pe blog, logic) și multe altele. Pur și simplu, bloghingul nu mai are același farmec.

2. Ai brand personal

Aici e clar, NUMAI dacă ești blogăr profesionist ai așa ceva. Niciunde altundeva în lumea civilizată nu mai există așa ceva.

3. Ai cel puțin un hater

Ți-a zis cineva, la un moment dat, că ai scris un articol cretin. Da, ok, erai în campanie, dar ce dracu’ știe el cum se face în campanie?! Deci și prin urmare – conform teoremei blogosferice – dacă te contestă cineva, sigur faci bine ceea ce faci.

4. Intuiești nevoile cititorilor

Bun, un advertorial, două, dar ai început să simți când au nevoie cititorii tăi de un șampon, un cozonac sau un săpun. Puteai să scrii despre altceva (de exemplu un alt produs în care crezi) dar ai ales să pui cititorul pe primul plan.

5. Privești toate evenimentele cu entuziasm

Suntem oameni, așa că participăm la un moment dat la evenimente. Dar tu, ca un profesionist, vezi mult mai multe decât ochiul amatorului: nu e doar o sală cu un telefon și niște sărățele – e un eveniment bine organizat, telefonul are multe avantaje și dezavantaje pe care le evidențiezi prin poze.

6. Scrii mai bine

Ești convins de asta. Chiar dacă n-ai învățat nimic în ultimii 10 ani, faptul că la un moment dat ți-au atras atenția unii că folosești i de parcă ar fi pe gratis, ți se pare că asta te face un blogăr complet. Aia era singura gaură.

7. Ai domeniul tău

Asta nu prea e dovedită, pentru că mulți amatori infiltrați au propriul lor domeniu, dar, statistic vorbind, nu există profesionist fără domeniu.

8. Îți promovezi articolele

Amatorii nu știu că trebuie să scoți ochii tuturor cu articolele tale pe facebook, linkedin, twitter, thumblr, flickr, scara blocului. Ești profesionist, deci articolele tale trebuie date mai departe și citite de cât mai mulți.

9. Ai fost premiat

Când primești un premiu, înseamnă că nu mai ești în liga juniorilor. Premiile diferențiază the men from the boyz. Deja vorbim de aprecierea unei comunități.

10. Acreditarea

Ei bine, am lăsat la urmă dovada de necontestat a profesionalismului: acreditarea. Ești blogăr acreditat de vreo apă minerală, iaurt sau cosmetice la un eveniment? de preferință fără legătură cu brendul? Eh, dragi copii, asta e dovada irefutabilă că ești profesionist. Șapo, dragă blogăr!

Tu ești…

Maria?

Du-te-n blogosferă, cu a ta reclamă

Slab lirism de scrie

Cu ai tai de-o seamă!

Vite fericite, grase, îngrijite
Eveniment și bloguri, toate sictirite!
Cu astă campanie, Marie, ne vrăjești?
Oare suntem ăia, de poți să-i prostești?!
Povești, posturi plicticoase
Sugestiv i-au zis: obiceiuri sănătoase.
Zac pe blog acum,
Sau pe harduri prăfuite

Și pierdute-n nor de fum!

Acum scrii în versuri fade, c-o fi bun și de băut
Da’ o zi fără Danone, o fi de neconceput?!
Tot iaurtu-i alterat, în procesu-i controlat,
La fel ca și concursul ăsta, de-i el aspru jurizat!

Trăind în cercul vostru strâmpt
Si tuitarul iar moare,
Da’ dacă vad bloguri bune
Ma gătesc de sărbătoare!

 

 

Apus

Hai să mai pună dam ăsta niște conținut pe blog, zic. Dacă tot am mai încercat aparatul zilele astea după cum a apus soarele – cu sau fără ploaie – am zis să împărtășesc cu voi niște poze de-alea colorate.

IMG_0686

IMG_0690

IMG_0691

3.07.2014

IMG_0693 copy

IMG_0696 copy

8.07.2014

IMG_0699 copy

15.07.2014 – cu ploaie, fără soare

IMG_0701 copy

IMG_0704 copy

16.07.2014 – fără ploaie, dar tot fără soare

De dimineață

img_6925

Era un aer răcoros, umed cu un miros pregnant de țesătură veche și esență lemnoasă. M-am îmbrăcat, buimac fiind, și am ieșit din cameră. Holul întunecat, răcoros și pustiu mi-a smuls o grimasă. Am pășit spre ușă. Ceasul arăta 8:17 – o dimineață răcoroasă de iulie. Am luat-o agale pe poteca din fața cabanei, călcând ușor pe grohotișul umed, iar pe alocuri prin iarba saturată de rouă. Lacul Bucura, într-un cadru specific lunii iulie, încrețit de vântul aspru al dimineții. Pâlcuri de nori coborau încet spre vale, dezmierdând Judele.

Am căutat cu privirea valea, turiști sau corturi ascunse după cele câteva cazemate de piatră – nimeni și nimic, goniți probabil de cele 2 zile de ploi. Am pășit spre vale. După cinci minute de mers ușor, cu mâinile în buzunare, m-am oprit pe o stâncă. În fața mea, mic, departe, dar liniștit, lacul Ana. M-am așezat, mi-am scos mănușile  și am căutat ipod-ul. ”Though your hurt is gone, mines hanging on, inside/And I know it’s eating me through every night and day/I’m just waiting on your sign” . Singur. Nici vântul nu se mai aude. ”’Cause I know, I know I never meant to cause you no pain/And I realize I let you down/But I know in my heart of heart of hearts/I know I’m never gonna hold you again”

”Now I, now I know I wish it would rain down, down on me
Oh you know I wish it would rain, rain down on me now
Ooh yes I wish it would rain, down on me
Yes you know I wish it would rain, rain down on me
Just rain down on me”

În timp ce priveam spre creste, micile pășuni alpine erau traversate de umbrele pâlcurilor de nori. În vale iese soarele. M-am ridicat încet, am aruncat o privire în jur, mi-am aranjat gluga și am plecat spre cabană. Vreau o cafea fierbinte, un suc de portocale și clătite. Clătite americane. Am intrat în cabană, mi-am proptit bocancii lângă ușă și am agățat haina în cuier. Holul părea mai luminos, mai cald, oarecum mai primitor.

Am stors niște portocale pe sunetul înfundat al espresorului și am pregătit aparatul de clătite. Oricum ai lua-o, nu e acea imagine din filme a micului dejun, nu e bucătăria luminată de răsărit, nu e masa plină de siropuri și fructe proaspete. Mă gândeam, într-o zi însă, că ar putea fi. După o muncă de două ore, de cotrobăit prin toate cotloanele, cu puțină lumină și câteva blende ar fi ieșit o fotografie de revistă. M-am întors, în ușă putea fi pus trepiedul. Lasă, e gata cafeaua, e gata și sucul. Am mâncat în grabă, tânjind după un sirop de arțar pe clătitele alea, deși gemul de prune n-a fost rău. Am sorbit sucul, și cu cafeaua în mână m-am îndreptat spre birou.

E un birou model. Un element de consolă din lemn masiv, acoperit cu furnir de mesteacăn, un scaun ergonomic comod, spoturi calde pe tavan și două lămpi pe birou. În dreapta, pe rafturile din lemn de stejar nelăcuit, stăteau cuminți obiectivele, aranjate după distanțele focale, în ordine crescătoare. M-am așezat și am pus cafeaua pe birou. E un sentiment liniștitor și satisfăcător în același timp să vezi contrastul dintre căldura mesteacănului și carcasa de aluminiu a laptopului, cu un măr alb aprins și culori îmbietoare ale ecranului. Pe perete, deasupra consolei, o fantastică panoramă a munților Tatra, cu vârfuri înzăpezite și stânci teșite, acoperite pe alocuri de nori. Munții Tatra, în Retezat. Am aruncat o privire peste cadrele de acum trei zile. Slabe. Șterse. M-am întins spre geanta de lângă mine și am scotocit – mai am două filme. Azi voi lua corpul Praktica pe lângă cel digital. ”Now I, now I know I wish it would rain down, down on me/Ooh yes I wish it would rain, rain down on me now”.

Am terminat și cafeaua. Mi-am strâns lucrurile, am pus trepiedul pe umăr și am pășit spre hol.

img_8295