Lights, camera, action!

Ei bine, dragi colegi, dam ăsta își face debutul pe iutub. Astăzi, un clip filmat – cam prost, ce-i drept – de dam ăsta la Gura Apelor. Din motive de lipsă de echipament video, și de aparat foto care nu știe de-astea cu filmat hașde, calitatea e cât de cât. Nu știu dacă voi reuși să fac astfel de clipuri și pe viitor, nu știu dacă mă voi filma cântând sub duș sau în timp ce povestesc te miri ce, dar, am zis că dacă tot am încercat să filmez, să împărtășesc cu voi – știți voi că dam ăsta e bun la suflet și împarte cu voi orice porcărie.

Ca de obicei, apreciez orice feedback de la voi, dar chestii de genul ”fă-l, bă, mai bine!” nu știu cât ajută.

 

Apple Watch – mini review

Sigur, blogul lui dam ăsta e un blog cu poze, păreri, nișe, lipsit de brand, dar nu și de noutăți din lumea tehnologiei. Oricât de cretin ar fi sunat fraza anterioară, dam ăsta îți aduce, în exclusivitate pentru tine, cititor al blogului, o părere despre faimosul apple watch.

În urma vizualizării imaginilor cu acest ceas, dar și citirea pe diagonală a unor păreri despre el, dam ăsta poate concluziona că e fain Apple watch ăsta. Dam ăsta îl recomandă. Adică m-am uitat puțin pe net la el și pare fain, așa, ce naiba, doar nu trebuie să-l cumpăr ca să vi-l recomand. Sau? nu serios, că nu știu cum funcționează astea. Adică e fain, bă, luați-l toți. Ce, v-ar recomanda dam ăsta ceva nasol?

Pro:

• E fain.
• E perfect pentru cine își dorește un Apple Watch.

Contra:

• E cam scump.
• Mai bine îți iei altul.
• Nu e pentru tine dacă nu-ți dorești un Apple watch.

Apropo, îl puteți achiziționa din magazinele care îl vor vinde. Gen, când apare pe piață în magazine, de acolo îl veți putea cumpăra.

Monocrom

Câteva cadre, mai noi sau mai vechi, care au mai apărut pe aici sub o formă sau alta. Cred totuși că unele nu au mai ajuns aici până la urmă dar, cum obisșnuiesc uneori, am făcut o selecție alb-negru. Îmi place fotografia alb-negru și de multe ori încerc să-mi văd cadrele așa. Vă las cu cadrele.

Discuțiile despre gratis pe internet…

…ating limitele penibilului. Țin să menționez, încă de la început, că vorbesc din locul ăluia care pune ceva pe internetul ăsta – poze cu apa, poze cu fânul, poze cu cratița, dume ca să se râdă unii pe facebook, nimic pe google plus, comentarii de 2 lei pe tuităr. Ei bine, locul ăla al meu e undeva printre ultimele bănci, poate chiar lângă cuier, pentru că în primele rânduri sunt creatorii de conținut – de fapt blogării, că pe ei îi heituim. Ăsta e contextul.

În blogosferă se vehiculează ofuscarea cum că vai, unii cred că tot ce e pă internet e gratis. Înainte să vedem cine ce muncește, hai să vedem cum cu internetul ăsta. Internetul, de felul lui, este un spațiu virtual creat din nevoia de a împărtăși – share, să-i zicem, că o dăm apoi în religie. Mai mult, încă de la născarea lui, au fost rebeli care au ținut ca totul să se miște liber și… gratis. Normal, avem legi, societate, astea, e clar că nu se poate oferi totul gratis, dar cu toate astea ei au încercat. Ăsta cred că e alt context, nu? să-ți bagi picioarele și în logica lui dam ăsta. Mai departe. Internetul ăsta a mai crescut, multe s-au mutat pe el, a devenit complicată treaba și e tot mai greu să spui asta e gratis, asta nu, asta legiferăm, asta nu. Nu vreau să vorbesc despre ce și cum ai luat de pe saitul nu știu cui, că n-ai voie să pui poza pe blogul tău, că ce a pus ăla oricum e slab și nu interesează pe nimeni, ci vreau să combat o idee periculoasă: dacă a produce x costă y, nu înseamnă că x nu e gratis. Sunt sigur că înțelegeți, dar vreau eu să dau un exemplu, în caz că trece vreun blogăr pe aici: dacă a publica o poză pe blogul tău costă 100 lei, folosirea ei poate fi gratuită. Să dezbatem deci, o primă idee:

”Nu vrem să cumpărăm melodii online, să plătim pentru serviciile de streaming audio sau doamne ferește, să mai cumpărăm cd-uri, dar vrem să ascultăm în mașină ultimele hituri sau melodiile oldies, imediat ce apar. Și artiștii din ce ar trebui să trăiască, doar din concerte?

Nu vrem ca bloggerii să scrie despre branduri, să se bage prin campanii, să fie ambasadori de brand, să facă marketing afiliat, dar îi tragem de urechi dacă nu au mai scris de o săptămână pe blog. Păi timpul petrecut pe blog, hostingul, temele, pozele, toate astea nu costă?”

Da, e Marius Sescu, dar eu vorbesc serios aici. De fapt, în muzică e clară treaba – artiștii tocmai din concerte NU trebuie să trăiască. Alea sunt pentru fani, acolo nu trebuie să coste nu știu cât biletul – de asta Bruce Springsteen a fost numit The Boss. Cât despre albume, acolo e și mai clar: a fost stabilit un preț. Că nu vrei, că nu cumperi, că piratezi, e problema ta. Uneori și a brațului lung al legii.

Blogării, în schimb, oferă ceva gratis. E vreun tarif pentru citit blogul x? dacă nu, e gratis. E gratis pentru că așa ai ales tu, blogărul. Vrei să ți se plătească suma x/ochi care citește, se poate și asta. A, te costă să publici pe blog? probabil că da. Vrei să câștigi bani? fă-o, dar nu motiva că pe tine de costă și deci toți trebuie să fie de aceeași părere cu tine. Ai scris un advertorial de 3 lei și vine unu’ și se dă nemulțumit? are motivele lui să fie – poți fi de acord cu el sau nu, dara sta nu înseamnă că n-are dreptul să-și manifeste acele nemulțumiri.

Același lucru și aici, dar mai pe ocolite. E drept că puteam să încheiem demult subiectul, dacă înțelegem că un blog care pleacă de la personal și ajunge să publice un articol plătit de cineva spre promovare (nu că blogărul crede în produs, că e plătit să publice un articol verificat în prealabil) contrazice noțiunea de părere pur personală. Sunt plătit să-ți recomand ceva. Indiferent care e părerea mea, ți-l recomand – asta nu mai e părerea abruptă a unui om, făcută publică. Da, ai dreptul, dar și restul au dreptul să conteste.

De ce nu pune lumea preț pe bloguri? Pentru că atunci când plătești ceva, prima întrebare pe care ți-o pui este dacă ai nevoie de acel ceva. Dacă nu ai, și poți trăi liniștit fără, probabil că nu vei da nici măcar 1 leu pentru accesul pe un blog. Nu mi se pare o lipsă de respect pentru cel ce scrie pe un blog, atâta timp cât îi respect condițiile. Știți ce m-a deranjat? asta:

”[…] Îhî! Ştiţi câţi bani se vor strânge? Zero, nada, niente, rien. Pentru că, după cum vă spuneam mai sus, tot ce e pe internet e moca!” – idee care se referă la donații. Lumea nu donează nu pentru că e moca, ci pentru că nu e ceva de care să aibă nevoie. În cazul distribuțiilor de Linux de ce se donează? pentru că ăla îți poate ține afacerea. Nu donezi ca să mănânce ăla care o muncește, ci pentru că ce face el ți-e util și vrei să ți se dezvolte în continuare. E așa o lovitură în orgoliu să recunoști că lumea poate și fără blogul tău?

Blogul dam167. Nu, nu vreau domeniu, pentru că nu vreau succes blogosferic. Da, pot spune că am investit mii de euro pentru ce vedeți aici pe blog, dar aș fi ipocrit. Am investit pentru că am o pasiune, dar vreau să împărtășesc cu voi rezultatele ei. Dacă nu publicam cadrele, costul era tot ăla. Pot face și bani din pasiunea asta, dar nu așa. Când voi vrea sa fac bani, voi face un produs pe care îl voi vinde. Până atunci, ce ofer eu e gratis pentru că așa vreau eu.

Deznodământul maxim al zilei

Fostul ofițer luă poziția de luptă, strângând în mâna dreaptă lancea Syr. Baticul negru, rupt, flutura pe obrajii săi aspri, în praful ridicat de vântul amiezii. Uniforma neagră, prăfuită și ruptă în zona toracelui făcea loc distraiului vechi, de pe vremea Kmehri-lor.

Chemarea la rugăciune a preoților lui Muad’Dib rupse tăcerea din piață. În urma situației economice precare, cumulate cu eterna luptă dintre cele două imperii, Agar și Xauxu, populația de pe Axuria aderă din nou la vechile dogme religioase, chemările la rugăciune reușind să domolească agitația din piețe. Totodată, valul infracțional părea în scădere, acțiunile stradale polițienești fiind tot mai rare.

Se aplecă ușor, își mută centrul de greutate pe piciorul drept și dezveli teaca cristaiului din partea stângă a șoldului. În fața sa, cam la zece metri, stătea un soldat în uniforma portocalie Agar, urmat de un mic pluton al trupelor speciale. Ochii electronici ai soldaților Agar licăreau în norul de praf al deșertului produs de drona de recunoaștere.

– Ahab serah, Galach! strigă soldatul Agar, arătând cu arma către fostul ofițer care, trase cristaiul din teacă.

Galach îndreptă lancea spre cer și rosti, în vechea limbă a lui Yarbuz:

”Enervează-te pe tine, că ai făcut tâmpenii, nu pe ăla care a arătat cu degetul prostiile tale.”

O puternică undă magnetică spulberă plutonul portocaliu, o mare parte a celor prezenți în piață au rămas, căzuți, în nisipul roșu. Lancea Syr rămase înfiptă în solul roșiatic, alături de un fragment al baticului negru.