Discuțiile despre gratis pe internet…

…ating limitele penibilului. Țin să menționez, încă de la început, că vorbesc din locul ăluia care pune ceva pe internetul ăsta – poze cu apa, poze cu fânul, poze cu cratița, dume ca să se râdă unii pe facebook, nimic pe google plus, comentarii de 2 lei pe tuităr. Ei bine, locul ăla al meu e undeva printre ultimele bănci, poate chiar lângă cuier, pentru că în primele rânduri sunt creatorii de conținut – de fapt blogării, că pe ei îi heituim. Ăsta e contextul.

În blogosferă se vehiculează ofuscarea cum că vai, unii cred că tot ce e pă internet e gratis. Înainte să vedem cine ce muncește, hai să vedem cum cu internetul ăsta. Internetul, de felul lui, este un spațiu virtual creat din nevoia de a împărtăși – share, să-i zicem, că o dăm apoi în religie. Mai mult, încă de la născarea lui, au fost rebeli care au ținut ca totul să se miște liber și… gratis. Normal, avem legi, societate, astea, e clar că nu se poate oferi totul gratis, dar cu toate astea ei au încercat. Ăsta cred că e alt context, nu? să-ți bagi picioarele și în logica lui dam ăsta. Mai departe. Internetul ăsta a mai crescut, multe s-au mutat pe el, a devenit complicată treaba și e tot mai greu să spui asta e gratis, asta nu, asta legiferăm, asta nu. Nu vreau să vorbesc despre ce și cum ai luat de pe saitul nu știu cui, că n-ai voie să pui poza pe blogul tău, că ce a pus ăla oricum e slab și nu interesează pe nimeni, ci vreau să combat o idee periculoasă: dacă a produce x costă y, nu înseamnă că x nu e gratis. Sunt sigur că înțelegeți, dar vreau eu să dau un exemplu, în caz că trece vreun blogăr pe aici: dacă a publica o poză pe blogul tău costă 100 lei, folosirea ei poate fi gratuită. Să dezbatem deci, o primă idee:

”Nu vrem să cumpărăm melodii online, să plătim pentru serviciile de streaming audio sau doamne ferește, să mai cumpărăm cd-uri, dar vrem să ascultăm în mașină ultimele hituri sau melodiile oldies, imediat ce apar. Și artiștii din ce ar trebui să trăiască, doar din concerte?

Nu vrem ca bloggerii să scrie despre branduri, să se bage prin campanii, să fie ambasadori de brand, să facă marketing afiliat, dar îi tragem de urechi dacă nu au mai scris de o săptămână pe blog. Păi timpul petrecut pe blog, hostingul, temele, pozele, toate astea nu costă?”

Da, e Marius Sescu, dar eu vorbesc serios aici. De fapt, în muzică e clară treaba – artiștii tocmai din concerte NU trebuie să trăiască. Alea sunt pentru fani, acolo nu trebuie să coste nu știu cât biletul – de asta Bruce Springsteen a fost numit The Boss. Cât despre albume, acolo e și mai clar: a fost stabilit un preț. Că nu vrei, că nu cumperi, că piratezi, e problema ta. Uneori și a brațului lung al legii.

Blogării, în schimb, oferă ceva gratis. E vreun tarif pentru citit blogul x? dacă nu, e gratis. E gratis pentru că așa ai ales tu, blogărul. Vrei să ți se plătească suma x/ochi care citește, se poate și asta. A, te costă să publici pe blog? probabil că da. Vrei să câștigi bani? fă-o, dar nu motiva că pe tine de costă și deci toți trebuie să fie de aceeași părere cu tine. Ai scris un advertorial de 3 lei și vine unu’ și se dă nemulțumit? are motivele lui să fie – poți fi de acord cu el sau nu, dara sta nu înseamnă că n-are dreptul să-și manifeste acele nemulțumiri.

Același lucru și aici, dar mai pe ocolite. E drept că puteam să încheiem demult subiectul, dacă înțelegem că un blog care pleacă de la personal și ajunge să publice un articol plătit de cineva spre promovare (nu că blogărul crede în produs, că e plătit să publice un articol verificat în prealabil) contrazice noțiunea de părere pur personală. Sunt plătit să-ți recomand ceva. Indiferent care e părerea mea, ți-l recomand – asta nu mai e părerea abruptă a unui om, făcută publică. Da, ai dreptul, dar și restul au dreptul să conteste.

De ce nu pune lumea preț pe bloguri? Pentru că atunci când plătești ceva, prima întrebare pe care ți-o pui este dacă ai nevoie de acel ceva. Dacă nu ai, și poți trăi liniștit fără, probabil că nu vei da nici măcar 1 leu pentru accesul pe un blog. Nu mi se pare o lipsă de respect pentru cel ce scrie pe un blog, atâta timp cât îi respect condițiile. Știți ce m-a deranjat? asta:

”[…] Îhî! Ştiţi câţi bani se vor strânge? Zero, nada, niente, rien. Pentru că, după cum vă spuneam mai sus, tot ce e pe internet e moca!” – idee care se referă la donații. Lumea nu donează nu pentru că e moca, ci pentru că nu e ceva de care să aibă nevoie. În cazul distribuțiilor de Linux de ce se donează? pentru că ăla îți poate ține afacerea. Nu donezi ca să mănânce ăla care o muncește, ci pentru că ce face el ți-e util și vrei să ți se dezvolte în continuare. E așa o lovitură în orgoliu să recunoști că lumea poate și fără blogul tău?

Blogul dam167. Nu, nu vreau domeniu, pentru că nu vreau succes blogosferic. Da, pot spune că am investit mii de euro pentru ce vedeți aici pe blog, dar aș fi ipocrit. Am investit pentru că am o pasiune, dar vreau să împărtășesc cu voi rezultatele ei. Dacă nu publicam cadrele, costul era tot ăla. Pot face și bani din pasiunea asta, dar nu așa. Când voi vrea sa fac bani, voi face un produs pe care îl voi vinde. Până atunci, ce ofer eu e gratis pentru că așa vreau eu.

Advertisements

One comment

  1. E vreun tarif pentru citit blogul x? dacă nu, e gratis.” … adica-n cazul blog-ului x nu se aplica regula “If you’re not paying for the product, you are the product.” ?

    ps: apreciez intentia, da’ nu mai cred in invizibilul unicorn roz & co

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s