Month: November 2014

Barajul și Lacul Vidraru

IMG_0979

Barajul Vidraru este un baraj în arc cu dublă curbură, având nașterile arcelor îngroșate, fiind astfel apogeul ingineriei hidrotehnice românești. Având înălțimea maxima de 166 m (secțiunea maestră), barajul Vidraru este cel mai înalt baraj din beton din țara noastră, depășit la acest capitol doar de barajul Gura Apelor, baraj de greutate din anrocamente și nucleu de argilă.
La data punerii în funcțiune (1965), barajul Vidraru era al patrulea ca înălțime în lume, după barajele Mauvoisin (250 m, pe râul Dranse de Bagnes – Valais, Elveția), Lago di Luzzone (225 m – Valea Blenio, Elveția) și Amir Kabir (180 m – Iran).
Lacul Vidraru are un volum de circa 465 milioane de metri cubi, o suprafață de 1000 ha și a fost proiectat să atenueze viiturile într-un procent de 60 %.
Din punct de vedere constructiv, corpul barajului a fost trasat după arce orizontale, spațial, cu dublă curbură, având grosimea maxima a secțiunii de 25 m. Calculul de rezistență a fost făcut de o echipă formată din ingineri de la ISPH și Facultatea de Construcții din București, sub conducerea ilustrului inginer Radu Prișcu, cel căruia i s-a spus ulterior ”Constructorul de baraje”. În procesul de dimensionare au fost folosite preponderant metoda sarcinilor de probă (trial loads method) și metoda rezervoarelor din plăci curbe subțiri, coroborate cu analize statice de detaliu.
Terenul de fundare este considerat unul bun, constituit din gnaise granitice dure, lucru care a asigurat o comportare foarte bună la cutremurul din 4 martie 1977 în urma căruia nu s-au înregistrat avarii.
De-a lungul execuției s-au folosit tehnologii noi la acea vreme, precum scăderea temperaturii betonului prin rețele de apă înglobate în ploturile barajului. Viteza apei în aceste conducte era aproximativ 1 m/s.
În ceea ce provește descărcătorii, deversorul frontal a fost proiectat cu profil practic de tip Creager – Ofițerov și nas (pentru dirijarea vânei de apă) și două goliri de fund, de tip galerie. Descărcătorul frontal a fost proiectat pentru un debit de 660 mc/s, fiind format din trei câmpuri deversoare de lățimi egale. Disiparea energiei în cazul deversării se face prin aerare.
Nivelul de retenție normal (NRN) se află la cota 830 mdM, iar nivelul maxim extraordinar (NME) la cota 834 mdM.
Coronamentul barajului are lățimea de 6 m, lungimea de 305 și este în prezent traversat de drumul național 7c – Transfăgărășan. Pentru cei ce traversează șoseaua, barajul Vidraru este monumentul ce încheie coborârea, o cupolă zveltă din beton ce unește doi versanți într-un lac deosebit și amintește de vremuri demult apuse, având puterea de a-i face nemuritori pe cei ce au contribuit la realizarea sa.

IMG_0948 IMG_0961 IMG_0970 IMG_0974 IMG_0976 IMG_0997

IMG_0978

IMG_0979

IMG_0957

Barajul Vidraru – Calcul și dimensionare (pentru cei interesați)

Starea de efort în arce circulare solicitate de presiuni variabile

R. Prișcu și M. Constantinescu studiază arce de grosime constantă, solicitată de o presiune variabilă. Pentru barajul Vidraru s-au considerat 4 arce caracteristice, rezultând următoarele concluzii:
– repartitia eforturilor tangențiale este cu atât mai diferită de cea liniară, cu cât arcele sunt mai groase; eforturile maxime de compresiune apar mai reduse, cu diferențe procentuale de până la 25%, în timp ce în zonele opuse lor apar tensiuni care nu rezultă aplicând metodele de calcul din statică;
– eforturile radiale au o lege de variație diferită de cea liniară;
– eforturile de lunecare sunt nule în secțiunea de la cheie și iau valori din ce în ce mai mari spre nașteri; în cazul arcelor mai subțiri, valorile maxime apar în secțiuni intermediare, luate între nașteri și cheie; într-o secțiune oarecare, repartiția eforturilor de lunecare nu este simetrică față de centrul ei, eforturi ceva mai mari apărând spre interiorul arcelor;

Metoda rezervorului

– Metoda de calcul a fost dezvoltată de F. Tolke pentru barajele arcuite cilindrice, de secțiune triunghiulară;
– Barajul se consideră a fi un perete de rezervor închis, neglijându-se în consecință efectul încastrărilor laterale ale arcelor.

Metoda sarcinilor de probă

– Metoda a fost elaborată de F.A. Notzli ți dezvoltată de speciaști americani. Barajul se consideră alcătuit din arce orizontale și console verticale, iar sarcinile exterioare se împart între aceste două serii de elemente în așa fel încât deplasările lor în punctele comune să fie egale. Luând în considerare componentele deplasării în toate direcțiile de mișcare posibile, se realizează continuitatea geometrică a structurii. Dat fiind că repartiția sarcinilor între arce și console se face admițând o repartiție inițială, care se corectează succesiv până la atingerea continuității geometrice, metoda se numește a sarcinilor de probă (Trial Load Method);
– La barajul Vidraru s-a urmărit numai repartiția sarcinii hidrostatice, greutatea proprie atribuindu-se integral consolelor;
– S-au analizat 6 arce, eșalonate la circa 25 m pe înălțime și 5 console;
– Eforturile din arce produse de sarcina radială sunt predominante pentru cheie, dar scad considerabil spre nașteri. Valorile maxime (numai compresiuni) apar în treimea mijlocie. Eforturile produse de sarcina tangențială au la cheie sens invers față de cel al eforturilor date de sarcina radială. La nașteri ele duc la scăderea efortului din amonte, ceea ce creează pericolul de apariție a tensiunilor. Efectul momentelor de torsiune este redus.

Alte metode: calculul prin teoria plăcilor cilindrice și calculul prin teoria plăcilor cu dublă curbură.

IMG_0959 copy

Advertisements

Departe

8:30. M-am ridicat din pat și am aruncat telefonul. Dușumeaua de stejar radia în lumina caldă a dimineții, într-un dans al particulelor fine de praf. M-am apropiat de fereastră, m-am întins și am privit afară – un cer senin și albastru, parcă deja polarizat. Cu greu poate fi descris farmecul unei cabane din lemn de esență tare, în lumina caldă a dimineții. Crăpăturile lungi și misterioase de-a lungul fibrei fiecărei grinzi aduc o notă de mister, în timp ce marginile neșlefuite ale tăbliei patului aduc a rustic. Mocheta aspră, de un bej fad, așternutul alb și pernele maro întregesc paleta de nuanțe pastel ale dormitorului. Am îmbrăcat o pereche de blugi, un tricou negru, mi-am luat telefonul și am ieșit.

We bitch and we fight/Diss each other on sight/But this thing we do/These times together/Rain or shine or stormy weather”. Un espresor și cafea proaspăt măcinată, puțină scorțișoară și muzică în surdină – micile plăceri ale vieții. Jacobs cumva, parcă de acolo mi-au rămas porcăriile astea. Cum ar fi să te răsfeți zilnic în felul ăsta? Să ții în mâini o cană de cafea aburindă și să închizi ochii de parcă te-ar filma cineva? Nu te gândești la ecuații, timpi de expunere, dacă ai uitat sau nu să închizi ceva la birou. Nu. Trăiești micile plăceri ale vieții. În fine. Îmi place cana asta – are o formă clasică – ocru. Căni albe, galbene, verzi, roșii – asta e ocru. Rezemat de granitul negru și cu cana în mâna dreaptă, am aruncat o privire pe fereastră. Senin. Aparent nici un nor în șa, fără ceață în apropierea lacului. Îmi lipsește puțin drumul spre birou. E rutina de zi cu zi, parcă ceva lipsește fără, deși nu-mi lipsește mie. Am pășit spre tersasă. Terasa e mica, cam de 3 pe 3 metri. E o masă și două scaune, toate din stejar. Masa are crăpături și proeminențe, de la ploi și nopți reci, de la băuturile fine vărsate pe ea și de la roua dimineții. Am luat sticla de coniac și paharul, ambele reci și pline de rouă. Am stat câteva ore noaptea trecută urmărind stele, constelații, stele căzătoare. Mă rog, o constelație – Ursa Mare – că doar pe aia o cunosc. E fascinant să urmărești aparenta licărire a stelelor sau a galaxiilor îndepărtate, animate din când în când de luminile roșii și veri ale curselor comerciale. ”I never meant to cause you any sorrow/I never meant to cause you any pain/I only wanted to one time to see you laughing/I only wanted to see you/Laughing in the purple rain”. A, am uitat și trepiedul. Deși a fost senin, atmosfera încărcată acoperă norii Căi Lactee – am probabil câteva cadre, dar și alea focalizate prost.

20 de minute mai târziu ieșeam de sub duș și mă așezam la birou. Am deschis cutia poștală. Emailul, zic. Face parte din același ritual al dimineații. Indiferent că sunt acasă, la birou sau într-o altă locație, asta verific. Nu primesc mailuri prea des. Nu e ca și cum am fi într-un film american unde toată lumea vrea ceva de la tine în fiecare dimineață prin email. Îmi place biroul. Mă rog, consola masivă din stejar tratat cu ulei. Aluminiul laptopului, tastatura luminată, aparatul foto și… (de era și cana de cafea) parcă suntem iar într-o reclamă. Cum spuneam, câteva cadre focalizate prost. Sau prea mult coniac. Sau ambele.

Puțin contrast, lumină de fundal, desaturație, temperatura culorii cam pe la 4500 K. Da, prea mult coniac. Cam mult zgomot totuși, chiar și pentru ISO 3200. Am pus cardul înapoi în aparat și am pus aparatul lângă geantă. Lasă, și azi e senin. Mi-am adus aminte de schițele de aseară. Am umplut 3 pagini cu ecuații, aproape că am ajuns la forma lor diferențială. Cine nu are afinități pentru fizică sau matematică, ar putea spune că știu ce fac. Câmp gravitațional, forma generalizată a teoremelor lui Newton. Nimic. N-am nimic. Poți desena niște vectori, poți scrie încă odată lucruri de care vuiește internetul, dar tot degeaba. Dacă acea sclipire care să le condiționeze nu extistă, tot niște pagini măzgălite rămân.

Am ridicat privirea spre rafturile cu obiective. 17-55, 17-40, 70-200. Filtre. Niște filtre graduale mi-ar trebui. Și unul de densitate neutră. Voi coborî spre râu.

Castelul Peleș

V-a mai zis dam ăsta că a fost ocupat? A, e ocupat. Da, și va mai fi ocupat. Știți voi că indiferent de vreme, alegeri, proiecte blogsferice, campanii și/sau modificări de bugete, dam ăsta o dă p-aia cu ocupatul. Na, în timp ce așept pizza, am zis să mai pun 2-3 poze. Castelul Peleș, azi (bonus Pelișor în ultimul).

N-aș vrea să intru prea mult în isorisiri și fapte de vitejie, cine e interesat poate studia. Vă spun doar că e în Sinaia, Peleș ăsta. În limbaj blogosferic e ”foarte fain”. Anul ăsta e a doua oară când îl testez. De fapt le testez, că am testat și birtul din împrejurimi – cafea+savarină+suc de mere. La modul serios, trebuie să-l vedeți. E fără îndoială la un nivel european din toate punctele de vedere. Aș recomanda să ajungeți acolo mai spre dimineață, așa cam pe la 10-11 pentru un ambient mai aerisit.

Nu am plătit taxa foto sau video (vreo 30 lei) pentru că nu voiam în mod deosebit poze mișcate făcute peste umăr, ci am preferat să merg și să casc ochii. Na, nu prea mai avea nimeni mentalitatea asta, așa că am lovit destule obiective și am jucat în destule filme. Hai să nu o mai întind, mergeți să-l vedeți. Până atunci, 2-3 poze de la dam ăsta.

IMG_1177

IMG_1181

IMG_1182

IMG_1188

IMG_1190

IMG_1193

IMG_1194

IMG_1205

IMG_1201