Month: August 2015

Corecții de bază în Instagram

Pentru cei ce nu știu ce e Instagram ăsta (rușine să vă fie dacă e cazul la voi), luați de aici. Instagram e cool, cum zic tinerii. Găsești foarte multe chestii faine și oameni plini de idei și de culoare. Nu vă luați după prostiile de pe net, folosiți-l, că e fain. Vă asigură dam ăsta. Poate atunci când vreți să încărcați o poză arată cam ciudat, e prea întunecată, e prea luminoasă, astfel există o serie de setări, de bază în fotografie chiar, aș spune eu. Am zis să pun și eu câteva dintre ele, pentru cine e interesat de mici corecții. Doar setări, nimic complicat.

Iluminarea globală – Expunerea

Soarele ăla, adică a doua iconiță care apare acolo. Puțin stânga sau dreapta, dacă e cazul.

IMG_1540

Brightness

IMG_1539

A treia iconiță și brightness. Asta corectează luminozitatea imaginii, similar cu punctul anterior. Din nou, dacă e nevoie, cât să arate bine.

Contrast

Contrastul și luminozitatea se țin de mână – practic contrastul scoate în evidență detaliile, dar se pierde luminozitate. În cazul în care e prea închis cadrul, înapoi la luminozitate și se corectează. De obicei, la pozele cu un telefon mobil nu trebuie exagerat cu contrastul.

IMG_1542

Warmth

Crește/scade temperatura culoriilor – din nou, după gust. Mie în general îmi plac culorile mai calde, mai spre roșu. E o corecție care e uneori de efect. De multe ori culorile sunt fie prea reci, (iarna, zăpada, blitz) fie prea calde (iluminat stradal), iar asta face culorile mai naturale.

IMG_1543

Highlights

Corectează de obicei zonele supraexpuse (albe). De obicei se mută cursorul spre stânga. Nu face minuni, dar uneori recuperează din detaliile pierdute – în cazul cerului mai ales.

IMG_1544

Shadows

Scoate în evidență zonele subexpuse (în umbre). Atunci când e soarele puternic (raze luminoase scurte) diferența dintre zonele luminoase și cele întunecate e mare. Cu această corecție se recuperează din detalii în zonele umbrite. De prefarat să se adauge valori mici.

IMG_1545

Sharpen

Dacă fotografie nu e prea clară sau puțin mișcată, sharpness ajută. Setarea scoate în evidență muchiile obiectelor din cadru. A nu se exagera – valori în jur de +10.

IMG_1547

Nu mai rămâne decât alegerea filtrului (după gust) și opacitatea acestuia.

IMG_1548

Publish, share etc. Corecțiile pot fi fine, o imagine plăcută nu trebuie afectată prea mult de astfel de corecții. Veți vedea totuși că, uneori, ele sunt binevenite. Lucrurile de mai sus reprezintă prelucrarea de bază a unei fotografii și se pot aplica înainte de încărcarea în Instagram, indiferent de softul folosit. Enjoy!

Advertisements

Fotografie – de ce (se spune că) echipamentul nu contează?

Se spune că numai începătorii vorbesc despre echipament și că nu el te face un fotograf bun. E adevărat, dar echipamentul contează. Dacă nu ar conta nu ar cumpăra nimeni aparate foto și obiective scumpe.

De ce spun unii că nu contează? Lucrul cel mai important în fotografie este lumina sau, mai corect spus iluminarea subiectului. Calitatea imaginii, culorile, claritatea și detaliile, toate astea depind de iluminare. În condiții ideale de iluminare nu ai nevoie de cel mai performant aparat și cea mai precisă lentilă pentru că iluminarea atinge idealul. Toate detaliile sunt perfecte, culorile sunt exct cum ar trebui să fie. Un echipament performant îți permite să greșești – acolo unde culorile sunt afectate, există obiective și senzor. Teoretic, dacă poți face în așa fel încât subiectul tău să fie iluminat perfect, te descurci cu un aparat foto mai ieftin. Dacă încerci să fotografiezi un peisaj, trebuie să surprinzi acel moment în care ceea ce încerci tu să surprinzi e iluminat perfect – cu mențiunea că perfect depinde de ceea ce vrei tu să surprinzi.

Problema ta ca amator (și a mea, de altfel) e că vezi asta și vezi că a fost surprins cu ăsta. Uitându-te la cadrele tale, e greu să nu te întrebi dacă nu cumva, cu 5D ăla în mâinile tale, ar fi ieșit ceva de aceeași calitate? poate nu exact muntele ăla, că tu erai în Apuseni, dar ceva de un impact similar. Ei, un fotograf profesionist îți va spune să te duci și să încerci cu ce ai tu, iar apoi să-ți cumperi ceva mai performant. Odată cu câștigarea experienței vei înțelege acest lucru, doar că la început e iritant să ți se tot spune că nu contează aparatul, în timp ce ăla care îți spune folosește ceva extrem de scump. Prin urmare, e foarte important să ai o tehnică impecabilă, ca apoi să-ți cumperi echipamentul care ți se potrivește. Ai nevoie de un cadru, unul singur, ca să-ți dai seama lumina și tehnica au fost impecabile și aparatul doar a surprins totul așa cum era.

Bine, dar când contează echipamentul, ce anume conteaza? Sunt multe de bifat, dar nu au o pondere foarte mare luate individual. Practic un fotograf profesionist e atent la toate detaliile și nu lasă nimic la voia întâmplării. Hai să vedem câteva repere:

Dimensiunea senzorului – mexapixelii

Contează. Contează pentru că mai mulți megapixeli înseamnă mai multă informație în fiecare cadru. Asta se traduce prin posibilitatea procesării cu elemente avansate. Nu, 20 MP față de 10 nu înseamnă o calitate de două ori mai bună, ci doar că, în unele cazuri, poți obține mai mult cu mai multă informație.

Construcția aparatului

Pentru amatori probabil e ultimul lucru care contează. Ergonomia, protecția corpului aparatului la intemperii și rezistența la șocuri înseamnă totul pentru fotografii care nu pot evita astfel de accidente. Un fotoreporter trebuie să fotografieze și când plouă sau ninge. Construcția apartului e unul din principalele repere care definește o clasă de aparate – deci un salt mare de preț.

Funcțiile

Din nou, nu e ceva care influențează în mod direct calitatea cadrelor. Totuși, uneori înseamnă diferența dintre a suprinde sau nu un moment.

Autonomia

Când ești în concediu te poți duce să încarci acumulatorul fără să pierzi mare lucru. Când ești în locuri izolate nu mai ai luxul ăsta.

Viteza

3 sau 8 cadre/secundă contează pentru un fotoreporter. Din nou, o mare diferență de preț aici.

Ca o concluzie, cumpără ce îți permiți sau ce îți dorești. Dacă poți, ia-l pe ăsta. Serios, nu trebuie să pleci de la un entry level. La început vei avea cadre mai slabe și vei fi luat la mișto, dar după ce îți vei dezvolta o tehnică impecabilă, vei avea rezultate fantastice. Încearcă să percepi ideea de ”nu contează aparatul” atunci când vrei să încerci ceva. Gândește-te că aparatul de care dispui tu poate suprinde ce ți-ai propus tu. Când poți, cumpără-ți ceea ce îți dorești.

Idei electronice

Vreau să reduc la câteva itemuri (așa cică se spune acum, cu accentul pe e) idei pe care le-am văzut pe net în trecutul apropiat. De notat faptul că aceste idei aparțin unor oameni pe care-i numim intelectuali. Sunt tineri, au o școală și au un nivel de trai peste medie. Așa că putem spune, cu un oarecare entuziasm, că mulțimea lor reprezintă un reper la nivel ideologic. Hai să vedem.

  • Sunt foarte mulți oameni proști – se referă mai ales la teritoriul României. Bine, toți am zis-o la un moment dat, toți am gândit-o, dar la modul serios, e foarte trist. E foarte trist că oriunde ai fi, în trafic, pe internet, în oraș, în restaurant sau în cârciumă ai mulți oameni proști în jur. Dacă ești convins că e atâta prostie în jur, e clar, civilizația din jurul tău se duce dracului. Cinic.
  • Proștii n-ar trebui să se reproducă. Bun, deci ăia de la punctul anterior nu prea ar trebui să aibă copii. E de știut faptul că problemele de tot felul vin de la sărăcie, dar totuși e grav să spui asta. E grav pentru că, la un nivel adânc, e vorba de discriminare și triere.
  • Proștii n-ar trebui să voteze. Într-un stat democratic (mă rog, hai să nu ajungem la discuții politice de 2 lei) nu există așa ceva. Societatea, așa cum e ea, hotărăște și alege.
  • Obsesia de a avea dreptate sau de a face cumva să pară că ai dreptate. Ei bine, cel puțin în România, dacă ai greșit/nu ai dreptate nu ești bun de nimic. Ești prost. Ești idiot. Dacă susții ceva, iar altul îți va demonstra contrariul, cel puțin în mintea lui ești prost. Dacă susții ceva, iar cel care încearcă să te contrazică rămâne în pană de argumente, și deci trebuie să facă un pas înapoi, e idiot.
  • Obsesia justificărilor. Te-a pus cineva în juriul de la Mastărșef? și cam ce ”expertiză” ai tu să-i judeci pe alții, m? a, ești bucătar, dar cum și pe unde, că la extrem, bucătari putem fi toți. E ușor să zici ceva sub un pseudonim, nu? astfel ori vei primii ovații și vei fi nominalizat pe internet, ori vei fi declarat înfrânt, iar lumea trebuie neapărat să știe cine e cel înfrânt. A, a folosi identitatea cuiva împotriva lui e doar o armă a luptei.
  • Privarea de drepturi – poate e dur spus, mă refer la rețelele de socializare. Practic dacă nu aduci un aport valoric, poate ar trebui să fii scos de acolo. Și nu, nu mă refer la injurii, jigniri și alt gen de ofense, ci la nimicuri. Pui poze cu citate? pisici? mâncarea din farfurie? hai, ne lași? ne manelizăm, sau ce naiba. Afară, până nu ne strică și pe noi! Observăm aici un lucru interesant: elita, să-i spunem, nu tinde spre un cerc restrâns, unde să nu pătrundă oameni sub un anumit nivel, ci vrea să-i scoată pe restul din cercul mare.

Deși nu fac politică, nu mă interesează, nu urmăresc, uneori mă întreb dacă intelectualitatea n-ar trebui să educe masele. Dacă da, poate? vrea? Probabil că mă regăsesc și eu aici, în ideile de mai sus, dar încerc să schimb ceva. În mine, pentru mine. Poate suntem toți egoiști, sau poate ar trebui să devenim.

Software și piraterie

ACTUALIZARE: las replica la ce e mai jos. Înainte de toate, am corectat numele lui Dorin – serios, fără intenție l-am scris cu literă mică. Eu zic să aruncați un ochi acolo. E drept că pe alocuri m-am exprimat și ciudat și neclar și aia e. Aruncați un ochi acolo. E bine să fie cât mai multe lucruri legate de pirateria asta, poate ne mai civilizăm.

Nu știu câți v-ați pus problema asta în ultimul timp, dar eu unul mi-am pus-o, la modul serios. Vreau să comit cât mai puține ilegalități din punctul ăsta de vedere. Consider că am ajuns la o oarecare stabilitate financiară și, lucrând tot în servicii, mi se pare normal să ofer respectul pe care îl pretind și eu. În România, ca persoană fizică, poți fi controlat doar din întâmplare, atâta timp cât nu câștigi bani din softuri piratate. Torentele încă zboară libere și găsești cam orice. Dar dacă ai vrea să fii cinstit chiar de mâine, oare ai putea? oare e prea scump? ți-ai permite? Răspunsul e că ți-ai permite, până la un punct. Până să ajungi la punctul ăla vei decreta că se duc prea mulți bani pe asta. Am citit la Dorin o serie de posturi, dar din păcate, în anumite cazuri, nu oferă soluții. Ori dacă nu oferi soluții, nu prea poți avea pretenția ca alții să urmeze anumite idei. Hai să luăm niște repere.

Sistemul de operare

Piatra de temelie. Windows cam 100 euro (inclus sau nu în prețul calculatorului/laptopului), linux gratis, Mac OS gratis (dar plătești pe hardware). Pentru utilizatorul obișnuit e Windows sau Mac OS. Dacă nu știi exact ce folosești și ce vei folosi în viitor, e mai sigur așa. Eu unul am căutat laptopuri cu sistem de operare inclus. Dacă cumperi un laptop de 2000 lei cu linux probabil că nu vei da încă 450 pe o licență de Windows – mie mi se pare o pondere mare și nu e normal să cumperi un laptop pe care să nu-l poți folosi.

Media

Programe, e, aici e clar. VLC, iTunes, Winamp, Amarok etc. Găsești de toate, arată bine, poți ține materialul media organizat, e bine. Muzica și filmele, aici lucrurile nu stau atât de simplu. Te poți abona la Google music, poți asculta ce oferă youtube, ai radiouri online, merge. Dacă vrei în schimb colecția ta de muzică, ei bine, aici plătești. Dacă prin iTunes plătești cam 2 $/melodie și vreo 25 $ pe album, în comerț plătești ceva mai mult pe discuri. Discuri audio. Merge dacă voiai albumul Rihanei, nu prea dacă ești pasionat de mai multe genuri. Există Zonga, Deezer și altele, dar, repet, nu pentru pasionați. Dacă vrei să cânte ceva și te mulțumești cu puțin da, poți.

Filmele și serialele sunt încă scumpe. 3 $ pe un episod al unui serial e mult. O colecție de filme și/sau seriale din nou, costă mult. Ca idee, eu am plătit 50 de euro pe seria 3 a serialului M.A.S.H. (sunt 11 în total). Nu, nu mi se pare normal să spui că ai HBO și deci poți urmări Urzeala Tronurilor. Asta e o aroganță – nu vreau să fiu abonat la un provider doar pentru 2 luni pe an – acum am Orange TV unde nu este HBO. Iar HBO Go nu e disponibil fără provider.

În țările civilizate sunt blocate torentele – astfel lumea volosește vpn-uri (plătite) pentru a le descărca. Deci se plătește totuși ceva, dacă asta vi se pare moral.

Jocuri

Astea sunt un lux. Eu unul am o consolă și vânez jocurile la reducere. Îmi cumpăr jocuri la prețuri sub 100 lei/joc. Acum există Steam unde sunt jocuri la prețuri accesibile. Să zicem că moralitatea e în mâinile tale.

Suita Office

Hai să fim serioși, oricine are nevoie de un word, excel sau powerpoint la un moment dat. Hai să începem cu Microsoft, că de el am auzit toți. Cea mai nouă și bestială ofertă e Office 365, vreo 450 lei/an, atenție, pentru 5 (cinci) calculatoare. 5, am zis. Urale, confetti, tobe, trâmbițe, fericire. Deci e 450 lei, apoi alți 450 de lei și tot așa. Practic în 2-3 ani cumperi o licență completă. Mai ales că odată ce ai documentele tale vei avea tot timpul nevoie de acces la ele, deci probabil an de an îți vei lua acea licență. Dar stai, erau 5 calculatoare! Deci ca tu, dam ăsta, să ai word, trebuie să strângi prieteni, ca să pară mai ieftin. Ca și aia cum împărțitul taxiului. Nu, nu e ok, mai ales că orice sumă/lună sau pe an se adună.

Din fericire există alternative gratuite – Libre Office, respectiv Apple Pages, Numbers și Keynote. Dacă nu ai nevoie de formatări speciale, formulare codificate și chestii de genul, toate astea arată foarte bine. Sunt ușor de folosit, găsești tipare, găsești până și moduri relativ simple de a insera elemente complexe (ecuații, simboluri etc.). Problema apare când vrei să lucrezi acasă pe documente mai complexe, luate din Microsoft Word sau din Excel. Deși teoretic ele sunt compatibile între ele, probabil că între exporturi și salvări vei avea bătăi de cap. Dacă e să reduc totul la o concluzie, da, și aici se poate.

Programe specifice

Dacă ai nevoie de Photoshop, AutoCAD, Maya, ArchiCad, Allplan, Autodesk Inventor, Suita Graitec sau mai rău, vreun Ansys, aici nu prea mai ai de ales. Normal, pentru un calculator personal n-ar trebui să fie cazul sau, dacă e, înseamnă că deja ai o afacere. Dacă ai o afacere, 3-4000 $ cât costă un AutoCAD nu mai sună așa dramatic. Din nou, problema e că uneori ai vrea să mai faci ceva de acasă, așa că pui ceva piratat. Deși unele programe îți oferă posibilitatea de a muta licența pe alt calculator, asta nu se poate în cazul licențelor de rețea. Poate cu unele te mai descurci, mai găsești un Blender sau un Gimp, dar nu tot timpul îți poți face treaba cu ele.

Trendul observ că e acea licență cu plata anuală, ca în cazul Office 365, cum e acum suita Adobe. 10 $ pe lună pentru suita foto? hai măi, 3 pachete de țigări. Da, dar e obligatoriu să plătești tot anul, sunt toate șansele să se prelungească înțelegerea pe încă un an și probabil că apoi vei vrea să poți deschide prelucrările anterioare. Și astea se adună. Aici te poți strâmba, dar vorbim totuși de o afacere, nu de statul seara pe net.

Concluzii

Încă e greu. Ți-ai cumpărat, ca mine, un laptop cu sistem de operare cu licență, dar mai ai multe. Ca să vezi câte un film (și nu, nu unul pe lună) și ca să ai parte de niște programe, mai mult sau mai puțin, plătești. Până la urmă nu dacă, ci cât alegi să piratezi. Treaba liniară cu ”a-ți permite”, din punctul meu de vedere nu ține. Dacă mi-am permis un PC de 5000 lei nu înseamnă că mai pot da încă 1000. Sau dacă am scule de muzică de 2000 de euro nu înseamnă că pot să dau încă 500 pe o colecție cât de cât de muzică. Mă rog, da, moral și legal trebuie, dar e cam mult. Până la urmă totul se rezumă la nevoi: dacă nu ai nevoie, nu lua/pirata.  Un lucru e cert, față de începutul anilor 2000, acum e o altă situație. Sunt alte posibilități, sunt mai multe alternative gratuite.

Fotografia de vacanță

Nu știu dacă ați observat, dar vremea în care cărai kilograme de echipament cu tine pentru a face poze uzuale, fără prea mari pretenții, a cam trecut. Nu credeam că voi ajunge la concluzia asta, dar nu mai merită să cari echipament dacă nu vrei să abordezi serios ceva. Acum câțiva ani buni nu ieșeam din oraș fără aparat și minim două obiective. Acum, sunt toate șansele să am doar telefonul în buzunar. Camerele foto, fie că sunt aparate sau cele ale dispozitivelor mobile, sunt mult mai performante. Practic, pentru fotografii de rezoluții mici (dimensiunea maximă 1000 – 1200 pixeli) orice smartfon de-ăsta e bun. Hai să vedem de ce ai nevoie pentru a acoperi partea asta a vacanțelor, excursiilor și a instantaneelor.

Aparatul foto

De preferat să ai ceva de ultimă generație – telefon, mirrorless, compact, bridge, orice vrei să cari după tine. Megapixelii contează. La nivel profesional discuțiile sunt mult mai complexe, dar ideea e că mai mulți megapixeli înseamnă mai multă înformație, grafic vorbind. Nu zic că ar trebui să alergăm după 30 de megapixeli, dar 10 e mai bine ca 5. Pur și simplu ai mai multe opțiuni ulterior.

Câteva sfaturi utile

Sunt doi factori importanți: lumina și stabilitatea. Important e ca lumina să nu fie în fața ta, iar camera foto (oricare ar fi ea) să fie cât mai stabilă. Încerci să stai nemișcat, te folosești de un gard, un parapet, un stâlp etc. În rest, folosește-ți intuiția și savurează momentul – deși sună clișeic, sunt niște amintiri importalizate, care amintiri sunt mai importante decât pozele.

Descărcare/Procesare/Organizare

Folosește o aplicație pentru asta – Picasa, Apple Photos. Da, știu, tu ești călare pe situație și faci folder în folder și le pui excat unde vrei. Știi tu mai bine. Da, e un lucru valabil la nivel profesional, atunci când vorbim de prelucrări complexe, de variante diferite ale cadrelor, de raw, tiff și altele. Pentru pozele ”ușoare” folosesc și eu o astfel de aplicație – le strânge pe toate la un loc, e ușor să faci backup, le împarte pe evenimente/colecții, cum vrei tu. Mai mult, folosiți funcțiile sistemului de operare, indiferent că e Windows, Linux, Mac OS. Simplul fapt că folosești directoarele dedicate sau fluxul recomandat al aplicațiilor face orice vehiculare ulterioară a lor mult mai simplă – muți totul pe alt calculator, faci backup, export, recover etc.

Pentru cei mai socialiști dintre voi, e mai ușor să urci poze pe net, să faci mici prelucrări (luminozitate, contrast, corectarea ochilor roșii) fără alte softuri, fără prea mult timp pierdut. De asemenea, e mai ușor să le redimensionezi și să le trimiți – nu prea e eficient să vehiculezi fișiere de peste 10 megapixeli. Cum spun tinerii în ziua de azi: keep it simple. Dacă ai un laptop pe care îl tot plimbi, ai să vezi că e mult mai ușor cu un flux de lucru al unei aplicații decât să ai structuri stufoase de organizare a imaginilor și clipurilor.

 

Provocarea de 7 zile

Am tot citit că bloghingul ăsta e greu. E muncă multă. Adică să postezi în fiecare zi ceva cere timp, bani, dar mai ales timp. Din nou, e greu. E foarte greu. Desigur, nu vorbim aici de articole lungi și documentate, cu grafică neluată de pe alte site-uri și așa mai departe, ci doar de însemnări cât de cât. Știți voi, treaba se complică cu timpul ăsta, căci timpul înseamnă bani. Dacă muncim de rupem să publicăm ceva, cineva trebuie să dea bani.

Cât de greu o fi să pui ceva zi de zi? dam ăsta și-a propus să vadă ce înseamnă asta. Că cică nu poți spune că e ușor dacă n-ai făcut-o și tu. Ca să n-o mai lungim, treaba stă în felul următor: în următoarele 7 zile voi încerca să am minim un post pe zi – probabil cu mici excepții (delegații, diverse). Pentru asta am stabilit câteva condiții:

  • Voi contabiliza timpul necesar. Asta va include articolele propriu-zise și timpul aferent căutării de chestii pe net. Având în vedere că eu stau o mare parte din zi la calculator, timpul ăsta va fi rupt în multe intervale.
  • Articolele vor avea în general ca temă fotografia. Încerc să o iau cât de cât în serios.
  • Nu am absolut nici un plan. Nu m-am gând despre ce vor fi articolele, la asta încep să mă gândesc abia după ce termin postul ăsta.
  • Voi încerca să pregătesc un articol/zi, fără să profit de timpul liber din alte zile pentru a pregăti mai multe și a le publica 1/zi.

Astea fiind spuse, hai să vedem ce înseamnă asta.

Să fie, blogosferic, mai bine.

Bună ziua, vă spune dam ăsta, în această zi ploioasă de vineri. O zi ploioasă în care mă întrebam ce aș putea să pun pe blog să fie mai frumos, mai colorat, mai liniștit, ca să putem intra, karmic mai sănătoși, în weekend. Bineînțeles, această stare mi-a fost perturbată de noi tâmpenii blogosferice. Sunt atât de mari tâmpeniile astea blogosferice, încât n-am de gând să spun nimic despre individul care le scrie. Din păcate tâmpeniile astea mă vizează pe mine (așa am considerat) și pe 0.5 cititori ai acestui blog.

Știți topul ăla ZeList? na, blogosfera condamnă algoritmii acestuia. Dacă nu te interesează treaba asta chiar nu are rost să dezvolt. Ei, după ce oamenii s-au ciondănit, apare un individ cu o soluție. Atenție, e atât de aiurea ce e acolo încât nici măcar nu contează contextul. Nici măcar nu contează la ce s-a referit. Haideți să vedem cum s-ar putea curăța blogosfera.

”In primul rand as elimina blogurile inactive de X luni (sa zicem trei). Daca nu poti sa te tii de blogging, poate nu e cazul sa oferi scor altor bloguri. In cazul meu, 90% din blogurile care ma linkeaza sunt moarte de peste 3 ani. 
Deja cu aceasta miscare am eliminat 87.5% din top + scorul pe care il ofereau aceastea. Pare un lucru drastic, dar e firesc sa se intample asa cand ai doar 11 000 de bloguri active din 88 000.”
Pentru cine a deschis mai târziu televizorul, blogul e un site. Dacă ai pus ceva pe el, apoi te-ai hotărât că nu mai pui și îl lași așa tot are o valoare. Lumea intră, citește, interacționează, dă mai departe. Ai fost plecat 4 luni din țară și nu ai pus nimic pe blog? na, ar trebui să te duci undeva.
”Urmatorul pas e sa limitezi scorul pe care un blog de pe wordpress.com sau blogger.com poate sa il ofere altor bloguri. Nu pare echitabil, dar nici ei nu au luat bloggingul atat de serios incat sa se supere.”
Deci dacă pe link-ul blogului tău îl cheamă cu wordpress, n-ai luat blogging-ul în serios. De fapt nu oferi nimic, maică. Dacă de mâine plătesc eu ceva aici la wordpress și o să scrie sus acolo dam167.ro/com/băi/măi/etc e mult mai bine. Deja am prestanță, deja sunt serios. Ca o paranteză, cei care au astfel de bloguri nu caută comercialul. Nu scrii link-ul în semnătura emailului, nu apare pe cartea de vizită, nu apari în contracte. Prin urmare, nu ai nevoie de acel aspect profesional pentru că… nu e o afacere. Poți plăti, dacă vrei, 20 $ pe lună pe un blog frumușel, dar asta nu înseamnă că ceea ce ai tu pe blog e de o mai bună calitate.
Nu mă înțelegeți greșit, mă doare în cot de topul ăla pentru că nu am nimic de câștigat dacă sunt primul sau ultimul. Absolut nimic – nici bani, nici faimă. Blogul ăsta e așa cum trebuie să fie – pentru 2-3 cititori. Alte bloguri sunt sigur că sunt așa cum vor proprietarii să fie, iar asta înseamnă că nu e normal să desconsideri ceva după astfel de criterii. Ca o notă, vorbesc atâta de profesional pentru că aceste topuri sunt folosite în scop profesional/comercial.
Vreau să vă dau un exemplu de blog de-ăsta inactiv, neserios, astea. E ceva haios, dar un ceva pe care autorul nu-l duce mai departe. E acolo, e bun de citit, nu trebuie să fie invitat la ski în Austria.
Încă odată despre seriozitate și munca pe blog. E ușor să scrii puțin și prost zi de zi. E greu să scrii ceva util zi de zi, dar e mai greu să concepi ceva pentru care ai nevoie de muncă, documentare etc. Simplul fapt că cineva publică ceva consistent rar, nu înseamnă că nu are valoare. De fapt înseamnă că are valoare, în lumea normală.
Închei imediat. Poate ar fi mai bine să se ”purifice” astfel blogosfera. De la 11 mii am ajunge ulterior la 5 mii, apoi la 500. 500 care vor fi la fel ca și acum, se vor lăuda singuri, își vor face statistici și vor atrage milioane de euro. A, și vor influența întreaga națiune, chiar dacă la prima doleanță a lor îi va trimite, din nou, lumea la sapă – așa fac comunitățile din spatele unor bloguri. Aici vrei să ajungi Dunia? Că pe mine mă sperie asta, fiind în ajunul unui nou blog, de data asta profesional. Am mai spus eu că sunt dezgustat de ceea ce înseamnă blogosferă, dar azi a fost un vârf.

Un telefon bizar

Noaptea trecută, orologiul arăta ora… nu știu ce oră arăta, că dormeam. Dar arăta o oră târzie, că era noapte. Sună telefonul, de pe marginea baldachinului.

– …da, zic adormit, la care o duduie întreabă:

– Mistăr dam – one – six – seven? Stand by for Mistăr Prezident.

– ă? ce? Alo, tanti?!

Apoi se auzi o voce masculină sobră, aproape electronică:

– Clear Sir! We have That dam on the line. Hold on for the Prezident, Sir!

– Hello Mistăr dam, how are you? (Smiles for the camera) This is Barack! Barack Obama!

– Yes Sir! I was sleeping Sir!

– You can’t be sleeping Mistăr dam, your are talking to the Prezident of the United States! (Smiling for the camera)

– OMFG! Sorry Sir! Of course Sir! iar în momentul ăla am sărit din pat, m-am întins spre birou și am început să apăs aiurea pe taste. Bruce… Bruce Springsteen… Born… Born in the USA – ce altceva puteam să pun?!

– Mistăr dam, I just wanted to send a message to all of you romanian blogărs! I’ve been reading a lot of romanian blogs lately, I find them fantastic!

– Ăăă, Sir, you speak romanian?

– Don’t be silly, I use Google translate. Didn’t understant what that P stands for, though. I found a lot of informație utilă cititorului. It’s great!

– Really Sir? la blogări români?! reclamele alea de 2 lei? I mean 2 dolari, Sir?

– Nonsense Mistăr dam (Smiles for the camera), it’s what you call părerea sinceră a blogărului despre produs. Tell all the blogărs to keep up the good work! I ordered once o șaormă d-aia, kebab or something with a recipe made by blogărs. Didn’t get to me though! Tough luck!

– No problem Sir! I come to America, I get you șaorma! I come to America, make project, you see!

– No, Mistăr dam, (Smiles for the camera) don’t come to America, you are needed there!

– Sweet home Alabama, Uncle Sam, cheap Apple products, I write advertorial, no problem, yes?

(Smiles for the camera) Mistăr dam, don’t make me call the Seals! It was nice to hear you, say hello to all the fellow blogărs in Romania!

Din nou vocea sobră, aproape electronică:

– It’s clear Sir! Mistăr dam, get off the line please!

Am închis telefonul iar de la laptop se auzea Heeeeeeey Macarena!, în timp ce vecinul (de la vila de lângă) bătea frenetic în țeava de încălzire, pe un fond înfundat de înjurături. Să-ți bagi picioarele în somnul lor, nici când te sună președintele nu ai liniște. Am lăsat telefonul lângă pat și m-am culcat. Azi dimineață când m-am trezit m-am întrebat dacă am visat sau nu. Barack? Hello dam? aiurea, sigur am visat. Deși, în mod ciudat, cineva mi-a scris pe mașină ”Băi americanule, tu nu poți asculta la căști?!”

Diferențe de mentalitate în onlain

Vreau să plec de la 2 cazuri, pe care le voi expune foarte pe scurt, la nivel de idee. Nu e neapărat important cine sunt protagoniștii și de unde vin.

  1. X cere finanțare pentru un album foto. Are nevoie de suma de xxx $ pentru a realiza acel album și pentru a-l publica. Nu contează în momentul ăsta dacă vrea să-și cumpere aparat foto, hârtie pentru album, lipici pentru copertă sau carioci pentru autografe.
  2. Y e fotograf amator, dar pasionat. Vrea să facă un curs de fotografie, dar nu mai are bani pentru că și-a completat recent echipamentul. Ar dori să primească suma de xxx $ pentru a face acel curs.

În primul caz, cineva produce ceva. Bun, rău, are un plan și preconizează un rezultat. În al doilea caz, cineva are nevoie de bani pentru a se perfecționa profesional. Momentan nu produce nimic. Vedeți diferența? Vreau să fac ceva și am nevoie de o sumă pentru acel ceva. Probabil că tu vei contribui dacă îți place cel ceva. În al doilea caz ai contribui dacă îl simpatizezi pe Y – e o mare diferență.

Pe bloguri, cel puțin în România, situația derivă din al doilea caz. Omul are un blog, a investit ceva în el și vrea măcar să-și acopere costurile. Nu știm exact care costuri în faza inițială, dar dacă ne gândim puțin le identificăm. Acum, oricine poate pune întrebarea: ”dar până acum cum ai acoperit costurile?”, iar răspunsul e ”m-am chinuit, dar de acum încolo mi se pare că merit să nu mă mai chinui”. Aici o părere care a condus la reacții de tot felul.

Dacă e să iau blogul pe care citiți asta, pentru a produce cadrele de aici s-au investit cam 4000 de euro, în decursul a 8 ani. Mult, puțin, nu știu. E normal ca de azi să spun că ar trebui să câștig niște bani de pe urma blogului pentru a acoperi măcar investițiile viitoare? Da, dacă spun că existența blogului e condiționată de finanțare. De fapt pot spune ce vreau, că doar e blogul meu, dar oare ăia 3 ochi care se uită la pozele de aici vor contribui financiar? Probabil că nu.

Așa ajungem la public. E drept că noi românii nu contribuim atunci când ni se pare ceva interesant sau util. E la fel de drept ne-am obișnuit să ne ceară toată lumea bani. Cât valorează, de exemplu, vizualizarea unei poze pe blog? păi cât e dispus să plătească cel ce se uită la ea. Dacă eu pun prețul de 1 leu pe vizualizarea unui cadru și nu plătește leul ăla, înseamnă că valoarea e mai mică. Tot văd pe bloguri ce muncă, ce informații utile, ce conținut, doar că se pare că nimeni nu vede asta ca având o valoare. E nasol, știu, să-ți spună cineva că deși ai muncit, nu merită să ți se plătească munca, dar se pare că ai făcut ceva ce se găsește în alte părți. Pe gratis. Părerea mea e că cititorul de bloguri din România, cel puțin în momentul de față, nu pune preț pe blogul tău. Normal, îl faci în toate felurile, că el nu plătește nimic, dar dacă blogul tău n-ar mai fi, pentru el tot aia e. Astfel, poți continua sau te poți opri.

Apropo, da, știu ce înseamnă să pornești o afacere, știu ce înseamnă perioadele grele, știu ce înseamnă să publici o fotografie, să primești un preț de nimic, da, știu.

Revin. Blogărul zice ”am dreptul să câștig bani așa”, iar cititorul zice ”ai dreptul, că e blogul tău, dar nu e ok”. Diferența e că blogărul consideră că el are dreptate. Întotdeauna.

Închei prin a îndemna pe fiecare la un exercițiu. Atunci când vrei să vinzi un ceva, ar trebui să te întrebi cu ce-l ajută pe cumpărător acel ceva. Când publici un articol pe blog, ce are în plus față de alte articole de pe alte bloguri? În cazul de față, articolul are în plus părerea mea. Nu văd de ce ai plăti pentru părerea mea personală. Nu văd de ce ar trebui să primesc o contravaloare pentru ultimele 15 minute.