Știu, am mai abordat puțin subiectul – a cărui concluzie era faptul că mi-am cumpărat două aparate mirrorless, unul îmi place , altul nu – dar acum aș vrea să vă povestesc puțin mai pe larg și… mai așezat. Aș vrea să intru puțin în detalii despre ce înseamnă totuși un DSLR în 2024, dar și despre bani și bugete. Până la urmă o să vedeți că, în ciuda faptului că se spune că toate aparatele sunt bune acum, contează banii pe care-i dăm pe echipament, iar calitatea imaginii în orice condiții încă nu e ieftină. După cum v-am obișnuit, fără prea multe detalii tehnice și cu poze, atât cu aparatele mele cât și ceva de primăvară.
Pentru început, eu am desfăcut o sticlă de vin roșu, un cupaj de fetească neagră și syrah (Promessa, Dealu Mare), pe care l-am cumpărat obscen de ieftin (aproape 6 euro sticla și da, am luat mai multe) pentru un vin bun – nu excelent, nu de ocazie, dar bun. În boxe Dire Straits, Brothers in Arms, un LP la 45 rpm. Ca și până acum, un semnla de la doza Nagaoka MP110 cu amplificare (și preamplificarea integrată) a unui Rotel A11 Tribute.
Mirrorless în ultimii ani
După cum am mai spus și în alte postări, pe scurt principala schimbare e dată de eliminarea oglinzii la 45 de grade și a pentaprismei care asigură privirea direct prin obiectiv prin intermediul unui vizor. Acest lucru înseamnă că montura obiectivelor e mai simplă (distanța de la lentile la senzor e mai mică), aparatele sunt mai compacte pentru că elimină mecanismul oglinzii și pentaprisma, iar sistemul de focalizare a putut fi îmbunătățit semnificativ, mai ales tracking-ul subiectului în timp real. Montura mai simplă a permis de asemenea construirea unor obiective mai ușoare, dar care pot fi adaptate la vechile monturi.
Așa zisa tehnologie mirrorless nu e nouă, o știți din aparatele digitale compacte, dar implementarea de atunci nu era suficient de bună pentru nivelul profesional. Una dintre componente e ecranul care înlocuiește vizorul optic, care abia recent a ajuns de o calitate suficient de bună. Avantajele unui vizor digital sunt simulări ale diverselor efecte dar și verificarea în timp real expunerii. Poate ați văzut mulți fotografi care fac un cadru, apoi se uită la ecranul aparatului – ei bine, acum poți verifica orice în vizorul digital, fără a mai lua aparatul de la ochi.
Poate cel mai mare impact pe care l-au avut avantajele de mai sus au fost pe video, unde aceste camere noi au oferit o aparate relativ compacte care oferă o calitate bună, semnificativ mai bună decât ce ofereau DSLR-urile și o focalizare mult mai precisă. Practic, cei ce sunt acum numiți hybrid shooters (cei care fotografiază și filmează, de exemplu evenimente, nunți și producții mici gen YouTube) nu mai aveau nevoie de camere video dedicate. Mie nu-mi place să filmez, așa că o să încerc pe alocuri să subliniez că multe îmbunătățiri s-au adus pe video, dar discuția în sine aș vrea să o îndrept strict spre fotografie. Din punct de vedere al calității imaginii, din nou, dacă vorbim de fotografie, aparatele mai noi înseamnă calitate mai bună (senzor mai bun, procesor de imagine mai bun, focalizare mai precisă), n-aș spune că trecerea la un mirrorless înseamnă calitate mai bună doar datorită eliminării oglinzii.
Piața și marii producători
Aș spune că primul producător important de echipament care a forțat trecerea la mirrorless a fost Sony. Pe lângă un marketing agresiv pe toate planurile au ieșit în evidență prin specificațiile echipamentului. Dacă pe partea de fotografie nu câștigai prea multe la început, cel puțin în comparație cu clasele de vârf de DSLR, pe partea de video au… rupt, cum se spune. Obiectivele lor au venit mai greu, dar prin adaptorul Metabones se puteau folosi obiective pentru DSLR cu puține dezavantaje. Au fost atât de vocali în promovare încât la un moment dat aveai impresia că toată lumea a trecut la Sony. Ca o parabolă, similar cu ce s-a întâmplat cu Tesla la mașinile electrice.
Mai încet dar sigur au apărut pe piață Canon și Nikon cu aparate mirrorless și obiective pentru noua montură (RF, respectiv Z), după cum era de așteptat. Ce nu era însă de așteptat era ca Fujifilm să aibă un impact semnificativ în piața aparatelor. Eu i-aș compara cu Apple, sunt o companie care oferă electronice cu o mare atenție la detalii și design, cu elemente specifice lor (simulările de film, de exemplu) dar și cu aparate pe format mediu la prețuri destul de bune (gama GFX). Acum se poate spune că sunt patru producători principali – adică principali pentru că au o gamă variată de echipament, atât pentru amatori, dar și pentru profesioniști.
DSLR în 2024
Pe scurt, nu se mai produc, dar se pot găsi SH la prețuri bune, deci merită pentru fotografie. Pentru mine, exceptând funcțiile noi de focalizare, tracking și informațiile din vizorul electronic, marele dezavantaj e reprezentat de dimensiuni și greutate. Din 2008 de când am trecut la un body semi profesionist (Canon EOS 40D), aparatul a stat mai tot timpul într-un rucsac dedicat. Ca să plec cu el de acasă aveam nevoie de un astfel de rucsac și îl luam cu mine doar când știam că voi fotografia ceva anume, nu în cazul în care voi vrea să fac 2-3 poze. În 2018 am trecut la un body cu grip inclus (Canon EOS 1D Mk III și apoi MkIV), care a însemnat practic un aparat voluminos de peste 2 kg.
Dacă aș face o comparație între Canon R3 și Canon 1D Mk IV, ambele modele de vârf cu grip integrat, R3 este cu cca 400 g mai ușor (cam o treime), în timp ce un teleobiectiv 70-200 cu montura RF este de asemenea cu 4-500 g mai ușor. R3 e ceva mai mic, dar pentru un corp cu teleobiectiv diferența e de 1 kg. Poate nu pare mult, dar per ansamblu e mai mult decât o treime din greutate câștigată și care se simte la o zi de fotografiat. La aparatele fără grip integrat, dacă încerc o comparație cu Fijifilm X-T5 al meu, practic un ansamblu care face același lucru pentru mine și acoperă aproximativ aceeași distanță focală ajunge la puțin peste 1 kg, în timp ce Canon-ul la peste 2 kg. N-aș spune că e exagerată comparația pentru că nici 1D-ul nu este full frame.
Pentru cine este totuși dispus să care, ca și mine până recent, o geantă dedicată și 1 kg în plus, un DSLR bun și 1-2 obiective sunt semnificativ mai ieftine decât un omolog mirrorless. Dacă ar fi să mă îndrept spre un DSLR aș merge pe Canon sau Nikon, vârful de gamă atât la body cât și la obiective.
Buget și experiențe personale
După părerea mea clasele de aparate se reașază în sistem mirrorless, doar că sunt mult mai multe modele, mai ales datorită accentului pus pe video. Producătorii s-au adaptat la cerințe și vând inclusiv sisteme dedicate vlogging-ului, compacte sau mai puțin compacte. Prin clase eu văd pragul de 5-600 euro pentru echipament dedicat începătorilor (mă refer la kit, adică care include obiectiv, indiferent dacă e interschimbabil sau nu), 1000-2000 euro pentru semi pro și pro, 3000-8000 euro pentru vârful gamei pro. De notat însă că de la semi pro în sus de obicei se vorbește doar despre corp, iar obiectivele se cumpără separat în funcție de nevoi.
Îmi mențin părerea că pentru cei pasionați care caută calitatea echipamentului dedicat profesioniștilor echipamentul ieftin e o pierdere de bani și vreme, mai ales la obiective. Am auzit multe lucruri bune despre Fujinon 18-55 cu care vin unele body-uri de la Fujifilm și e primul obiectiv de kit pe care l-am luat în mână și am simțit că se apropie de o gamă de vârf, dar. Vă spuneam mai la început despre sistemele noi de focalizare, multe mai performante și, în ciuda lor, am pierdut de câteva ori focusul cu acest 18-55. Ba chiar în câteva imagini de test de aici, unde aparatul era pe trepied, am avut un front focus de am început să caut speriat ce părere are internetul despre defectele X-T5-ului. Ca să revin la acel dar, obiectivele bune din kit-uri pot fi bune uneori, poți da rateuri alteori și de asta dacă ești pasionat e bine să le eviți.
Cu atât mai important e obiectivul de calitate la distanțele focale variabile (zoom). Obiectivele cu distanță focală fixă de obicei oferă o calitate mai bună a imaginii, chiar și cele mai ieftine, dar trebuie să cari mai multe cu tine. Ce vreau să spun cu toate astea e că degeaba avem body-uri mai bune, că nu se poate fără obiective bune, care sunt la fel de scumpe. Așa ca un ordin de mărime, obiectivele bune încep de la 1000 euro și… the sky is the limit, în funcție de distanțele focale.
Să vă spun și despre experiențele mele personale. Ați citit deja de nu știu câte ori, am cumpărat două aparate mirrorless, un Fujifilm X-T5 și un Nikon Zfc.
Recunosc, n-am fost și nu sunt foarte mulțumit de Zfc, dar hai să vedem contextul, că nu e neapărat o afacere rea. Din punct de vedere al construcției se distanțează puțin de restul prin aspectul retro, dar e puțin peste modelele destinate amatorilor. Kit-ul a costat 1000 euro e compact, ușor, nu e full frame și are o compatibilitate cu obiective Nikon. La momentul respectiv X-T30 de la Fujifilm, principalul concurent după părerea mea, era cam 1300 euro, deci semnificativ mai scump. La un preț similar da, aș alege X-T30 datorită construcției mai bune, dar altfel nu prea găseai un pachet mai bun. Singurele alternative compacte ar fi la Olympus (unde nu se compară numărul accesoriilor compatibile cu Nikon) sau Canon, dar la Canon, ca și în vremea DSLR-urilor, eu aș sta departe de ceea ce vând ei pentru amatori.
De X-T5 am tot scris, nu cred că își are rost comparația cu Zfc datorită prețului dublu și obiectivului Fujinon 16-55 care a fost mai scump ca întreg kit-ul Zfc. Ce aș vrea însă să notez e că aparatele astea două mi-au schimbat stilul de a fotografia. A fost pentru prima dată când le-am folosit pe toate trei în paralel și a fost interesant, mai ales că nu am simțit că pierd mult la capitolul calitate a imaginii.
Am plecat spre Abu Dhabi cu două aparate în rucsac: Canon 1D Mk IV cu EF 17-40 mm și Nikon Zfc cu 16-50 mm. Am ajuns la Louvre și am lăsat la intrare rucsacul cu 1D și am plecat mai departe cu Zfc. Puteam vizita muzeul și cu 2.2 kg de aparat în mână dar am simțit că nu merită. Am fost mulțumit, puținele cadre pe care le-am făcut, că doar nu era să pozez toate exponatele, sunt suficient de bune. Apoi ne-am oprit la cafeneaua muzeului și am putut mânca și bea o cafea fără să am o masă sau un scaun doar pentru aparat.
Atât cu Zfc cât și cu X-T5 pot pleca de acasă cu oricare rucsac pe care îl folosesc zilnic. E mai ușor în mașină, în avion, e mai ușor pentru spate, nu trebuie să car body-ul separat de obiectiv și să pierd 1 minut pentru asamblare când vreau să fotografiez ceva. Pot merge ca de obicei, iar dacă am nevoie scot aparatul și fac o poză. Pot lăsa rucsacul acasă sau la hotel pentru o plimbare, pot folosi un strap ușor, pot umbla mult mai ușor cu aparatul în mână. Dacă urmăriți blogul de ceva timp ați observat lipsa pozelor și fix ăsta era motivul: era greu să am un aparat cu mine de când am nevoie de laptop și alte accesorii. Era greu să merg la o plimbare, un restaurant sau o cafenea cu un rucsac destul de mare doar în speranța că va fi 1 cadru interesant prin oraș.
Personal nu-mi place să folosesc mai multe dispozitive pentru același lucru, dar de fiecare dată când pun mâna pe Zfc mă surprinde cât de compact și ușor e, practic aș putea să-l car în buzunarul de la spate al blugilor. X-T30 de la Fujifilm e chiar mai compact, dar se găsește mai greu și mai tot timpul a fost mai scump dar da, e o variantă, singura alternativă după părerea mea.
Apropo, ca să aveți o proporție, Canon EF17-40 mm și Fujinon 16-55 mm au aceeași dimensiune la filtru (77 mm), se observă cât de mare e body-ul Canon față de X-T5
Recomandări
Ce nu v-am spus până acum (mă rog, v-am spus în alte postări dar n-ați fost atenți) e că Zfc are o versiune full frame, Zf. E pe la 2000 euro, dar e un body full frame în stil retro, poate singura variantă pentru cineva care caută combinația asta. Așa că vin cu prima recomandare, pentru cine caută un body retro, Nikon Zf sau Zfc sau gama Fujifilm. Se păstrează recomandarea de a evita obiectivele ieftine, dacă bugetul permite evident.
A doua recomandare, pentru cine nu se pricepe la echipament, aș evita aparatele mai ieftine, dedicate amatorilor. Unii le folosesc pentru a se filma sau ca backup, dar după părerea mea pentru pasionați, pe termen lung sunt o risipă de bani. E mai bine să dai o 1000 de euro de la început decât 500 acum și 1000 peste un an sau doi. Aparatele ieftin nu-și păstrează valoarea SH și vei rămâne cu ele pe cap.
Ca o a treia recomandare, e o perioadă bună să aprofundezi fotografia sau filmatul. Acum echipamentul de calitate e mult mai compact, îți va fi mai ușor să-l cari după tine, iar dacă îți e mai ușor să-l cari după tine vei fotografia mai des. Ca și producători aș merge în general pe cei ce au o gamă variată de echipament, adică Sony, Nikon, Canon sau Fujifilm, după preferințe. Canon și Nikon sunt clasicii după părerea mea, Sony caută să te prindă în plasa specificațiilor iar Fujifilm oferă atenție la detalii și caută să-i atragă pe cei interesați de asta. Nu cred că se va ajunge prea curând la un al cincilea jucător, dar progrese mari a făcut Leica. Prețurile lor încă țin multă lume departe, dar au investit și ei în promovare și încearcă să fie mai aproape de cei ce caută echipament. Au îmbunătățit performanțele video ale aparatelor lor și au camere pe care simți că le poți cumpăra, de exemplu gama Q.
O să mă opresc aici, a fost mult de muncă, prea multă pentru un singur pahar de vin. Sper că am fost cât de cât clar acum și oferă o imagine cât de cât asupra ceea ce înseamnă tranziția de la DSLR la mirrorless pentru noi ăștia amatorii.
dam167.wordpress.com 
Nu știu ce fac Panasonic (n-am mai urmărit), dar într-o vreme aveau o gamă de aparate bune pentru video. Pentax scoate în continuare DSLR-uri 🙂 (cu IBIS) și cred că tot ale lor sunt compactele Ricoh cu senzor mare. Olympus au vândut chinezilor parcă, dar într-o vreme aveau formatul Micro Four Thirds în colaborare cu Panasonic (obiective compatibile) și erau mai mici. Și pentru diletanți, cică erau destul de bune, mai ales că avea stabilizare și în cameră și pe obiectiv (Olympus) și cică puteai să faci poze reușite și cu timp de expunere de o secundă.
Păcat de Kodak, Samsung și câte or mai fi fost înainte să apară telefoanele mobile. Acum doar aparate scumpe cu senzor mare sau telefoane.
Da, Panasonic au avut succes cu gama GH pe video, dar pentru că erau printre puținii care au scos mirrorless în timp ce marii jucători nu renunțaseră la DSLR. Au scos la un moment dat și body-uri full frame, dar nu au venit cu destule obiective și accesorii. La fel și Pentax și Olympus, au sisteme restrânse în general. Au avut și au fanii lor și poate e ok dacă vrei un body și 1-2 obiective și aia e, dar când te gândești pe termen lung nu prea ai la ce să faci upgrade. Canon, Sony și Nikon scot tot timpul obiective noi sau versiuni noi ale celor mai vechi, iar cu cât sistemele sunt mai dezvoltate vin din urmă și Sigma și Tamron.
Cu cât există mai multe aparate și accesorii cu atât mai mult crește și piața SH pe măsură ce profesioniștii fac upgrade.
Da, în general se merge pe full frame pentru că trebuie să ai alte obiective pentru crop. Obiectivele bune sunt scumpe, nu prea au căutare, pentru că cei serioși caută full frame și nu prea e rentabil. Singurii care susțin în momentul de față un sistem crop, cu camere bune, obiective și accesorii, sunt Fujifilm, restul, ce a mai rămas pe stocuri. Iar compactele nu prea își mai au rostul datorită telefoanelor.
Legat de stabilizare, eu unul nu sunt așa entuziasmat – nu știu de ce, că teoretic aduce numai avantaje. În primul rând stabilizarea trebuie să fie ca lumea, altfel mai mult strică, iar treptele de expunere nu sunt așa multe pe cât ai crede la senzorii noi. Cu cât crește rezoluția senzorului ai nevoie de timpi de expunere mai mici, pentru că se simte mișcarea mult mai ușor (din cauza densității mai mari de pixeli). Nu se compară fotografierea cu un senzor de 40 sau 50 mpx cu unul de 10 sau 16 mpx. A fost o problemă ridicată pe forumuri asta acum vreo 15 ani pentru că oamenii se trezeau cu imagini neclare și ziceau că au aparatele defecte.
Știu că cele patru mărci oferă cele mai bune opțiuni (Deși, Nikon au suficiente obiective pentru mirrorless? Că s-au apucat recent de ele, ca și Canon, crezând mult timpcă lumea va rămâne la dSLR-uri), dar eu menționam restul firmelor cumva la modul nostalgic. Trendul este să devină tot mai puține (și să se adreseze tot mai mult profesioniștilor), pentru că nu mai au profit (concurența cu telefoanele). Ceea ce pe termen lung va fi dezavantajos pentru utilizator.
Foarte frumoase pozele cu flori.
@Aldus: Nikon și Canon au adaptor de la montura FX la Z, respectiv de la EF la RF, practic poți folosi orice obectiv de la DSLR pe mirrorless până faci trecerea la montura nouă. Iar odată ce au început să vină cu obiective, o fac constant. Plus că sunt și Sigma și Tamron care fac obiective pentru cele două monturi.
Eu aș spune că sunt mai multe, până la mirrorless practic erau doar Nikon și Canon, acum sunt și Sony și Fujifilm. Fujifilm le-a luat chiar fața celorlalți cu aparate mirrorless pe format mediu la prețuri decente (până în 10 mii $). Deci cred că se pot lua în calcul 4 acum, față de 2. Popularitate a început să prindă și Leica, dar n-aș spune că poate fi numărul 5 pe moment.
E bună și concurența, dar până la un punct. Dacă încep toți să se dueleze în specuri vom ajunge să avem niște produse grăbite și promovate ca fiind mai bune ca restul, nu neapărat un echipament care să încerce să facă altceva (Sony pe video, Fujifilm pe foto).
Iar legat de prețuri, eu văd cam tot pe acolo clasele de aparate, probabil ajustate cu inflația. Un body pentru profesioniști era și acum aproape 10 ani undeva pe la 3000-3500 $, ca și acum. Și da, cam astea sunt căutate de profesioniști și pasionați, restul aleg să folosească telefoane.