Toți.
Pentru că împreună sunt mai puternici.
Toți.
Pentru că împreună sunt mai puternici.
Apare un specialist, care întreabă:
de unde ai scos asta cu 40.000 de bloguri?
Cristi Dorombach says: May 25, 2012 at 10:08
a chiar 60 de mii http://www.zelist.ro/
Alin says: May 25, 2012 at 10:21
sigur. și marmota … de ce ne mințim singuri? active sunt mult mai puține. și să nu mai vorbim de relevanță și influență. dar cifrele mari dau bine.
…”Este silențios, vioi și are un consum corect.”
Nota redacției:
– orice testăr blogosferic poate testa corectitudinea consumului;
– nu orice mașină consumă carburant în mod corect;
– noul Ford este vioi chiar și atunci când motorul nu este pornit (un zvon din blogosfera românască);
– citiți și aici, în mod profesional vorbind;
– aveți grijă la exprimările auto, mai mult sau mai puțin livrate, 2.0.
text: Dunia
chestii colorate: dam ăsta
soundtrack recomandat:
Am mers la Păltiniș pe urmele lui Noica. Am citit în facultate Jurnalul de la Păltiniș al lui Liiceanu, iar mai târziu, Jurnalul filozofic al lui Noica.
Am rămas cu sufletul și cu mintea agățate geografic, Păltiniș, aici trebuie să ajung.
Am ajuns luna trecută, am găsit stațiunea în soare și zăpadă. Simțurile s-au zăpăcit imediat, simțeam o forță care îmi îndatora ochii să cuprindă peisajele cu exactitate nemțească pentru memoria mea de lungă durată.
Am mers pregătită pentru filozofie, dar complet nepregătită pentru Natură. Am urcat cu gura căscată. Brazii, pădurile de brazi ajută cu un contrast izbitor copacii cruzi de primăvară să seducă omul cu răgaz care privește în jurul lui.
Obișnuințele lumii dispar, când ajungi la Păltiniș, te oprești și privești. Într-o zi, la o scurtă plimbare, am ajuns într-o poiană unde m-am tolănit. Am privit.
Nu m-am uitat în jurul meu, am examinat. M-am pierdut în cer, mi-am revenit cu ochii la pământ. Florile de primăvară, pădurile, munții, zăpada, iar eu om în această substanță. La ureche, vântul pare că spune povești.
Mi-am amintit de Alexandru cel Mare. M-am ridicat atunci și am scrutat orizontul. Mă fascinează linia orizontului, mi-aș dori să mă pot plimba pe ea.
Ce naiv și ce scrântit acest Alexandru!
Sunt absolut convinsă că a stat fix așa ca mine. În picioare, în natură, în vânt, și a cercetat muntele, nu Cindrelul, bineînțeles.
Oare cum a mai putut să creadă că el poate să fie stăpân pe o asemenea materie?
La Păltiniș, pământul te face să accepți suflarea divină, căci ești pământ atunci când te oprești să privești.
Am stat o oră și am admirat o bucată de cer, o bucată de pământ, o inteligență absolută, Natura.
V-ați întrebat vreodată ce rost avem noi în Natură?
Eu m-am întrebat. Chiar nu am știut să-mi răspund, am realizat doar că frumusețea ei depășește conștiința noastră, adică propria noastră frumusețe.
Am plecat la Păltiniș pe urmele unui scriitor pe care îl admir, m-am întors de la Păltiniș cu un idol. Sedusă de peisajele muntelui, recunosc că am un idol, Natura.
cc Nebuloasa, CristinaTM
Într-un articol spuneam cum că a fost nu știu ce conferință PRbeta. Nu am de gând să vorbesc despre conferința în sine pentru că, deși am impresia că mare lucru nu se întâmplă acolo, un eveniment care adună oameni cu un scop comun nu are cum să strice. Sigur, faptul că nu am participat nu prea îmi dă dreptul să cataloghez în vreun fel cele întâmplate acolo.
Scriu totuși articolul de față pentru că sunt dezamăgit de reacția blogărilor ce aveau menirea de a da mai departe tot ce înseamnă acest manifest. După cum probabil știți, spectatorii acelei conferințe se împart în 2: cei sponsorizați să fie acolo, indiferent de poziția lor în cadrul evenimentului și muritorii de rând și cei care au plătit cei 190 RON biletul. Cei sponsorizați trebuia să scrie, pe blogurile lor foarte faine, desigur, despre experiența lor pe meleaguri timișene, în febra comunicării.
Primul articol pe care l-am citit a fost la Tonomată. După cum se vede, Tonomata s-a limitat la a face o trimitere la blogul oficial al prbeta-ului și cam atât. Am zis să-i dau o șansă și am pus câteva întrebări, punctual (în rubrica de comentarii). Nu am primit răspunsuri punctuale ci o relatare penibilă, de nivelul unui elev de gimnaziu. Sigur, principalul atu al acestei conferințe a fost, pentru cea cu scufiță, laudele aduse blogului ei. Foarte interesant. Serios. Alte articole slabe aici, aici și, perla PR-ului, aici. Un singur articol cât de cât care, în opinia mea arată relatarea unui om care a fost cât de cât atent, aici.
Toate așa zisele articole sunt povești nemuritoare, compuneri de 2 lei și laude la adresa unor sponsori care, în viziunea lor, ar trebui să-i caute și cu următoarea ocazie. Expresii precum ”speakerii au fost la înălțime” sau ”prezentarea lui X a fost bună” predomină în ceea ce cred ei că e un articol. Toate astea sunt asezonate cu expresii tipice unei limbi de lemn de o superficialitate crasă și lipsa acută de documentare – sunt sigur că mulți nu pot defini în termeni simpli marketing și/sau strategii de comunicare. Deși unele lucruri spuse acolo par să aibă o logică într-un context, respectivii citați au reușit să transforme totul într-un rahat omogen. Îmi pare rău (nu vreau ca alții să se simtă lăsați pe din afară) dar toate articolele pe care le-am citit sunt penibile. De notat este lejeritatea cu care evită esențialul, lejeritate specifică celor care nu plătesc intrarea. Una dintre întrebările cheie este dacă acest manifest își merită banii.
În mod normal în urma unei conferințe rămâi cu ceva. Orice. Ți-au plăcut câteva idei (dar ideile alea le expui în mod coerent), ai văzut o grafică ce te-a dat pe spate, ai învățat ceva noi pe care urmează să-l aplici, ai reușit să-ți consolidezi anumite principii și așa mai departe. Având în vedere că nici unul dintre zăpăciții plătiți să fie acolo (căci la ei mă refer) n-a reușit să scrie așa ceva, putem deduce fie că nu a fost nimic de învățat fie că (într-un fel îmi pare mai plauzibilă varianta asta) nu au fost în stare. Cunoștințele (sau mai exact lipsa lor) nu i-au ajutat să discearnă și să gestioneze informațiile. Nu, dragi copii, prezentările nu sunt bune. O prezentare e bună atunci când simți nevoia să spui ce ai reținut din ea.
Organizarea. În urma unei conferințe vorbești despre organizare doar atunci când n-ai rămas cu nimic. Singurul lucru bun pe care îl poți spune e că lumea s-a purtat frumos cu tine, au fost destule scaune, era cald în sală și cafeaua din pauze era caldă. Toată povestea asta arată pentru a nu știu câta oară neputința blogărilor și nivelul scăzut al blogosferei care, în cel mai fericit caz, reprezintă un spațiu ieftin și accesibil pentru diverse forme de publicitate. Părerile lor tremură în fața gândului că nu vor fi destul de diplomați și nu vor reuși să-și facă înțeles punctul de vedere în fața sponsorilor sau a celor care-i susțin sau promovează. Nu vreau în nici un fel să desconsider munca persoanelor implicate în organizare, dar, atunci când articolele mulțumesc organizatorilor pentru petrecerile de după și scaunul cald, fără a fi în stare să prezinte obiectul muncii din punctul de vedere al unui om tangent la domeniul în cauză, e un mare semn de întrebare.
E păcat că mici evenimente care se doresc a ajunge tot mai sus de la an la an sunt promovate de blogări care abia știu să citească, nu știu ce e aia documentare și nu au coloana necesară exprimării unui punct de vedere la obiect. Tot ce s-a ”livrat” e compilat într-un amalgam de comoditate, lipsit de orice urmă de utilitate. Cu regret spun că nu e prima oară când oamenii minunați din toate colțurile țării apar în peisaj pentru că au fost invitați, fără a furniza măcar un articol decent pe blogul personal.
”Dispunând de expertiza şi de înţelegerea de la academicieni, vânzătorii şi fanii înşişi, acest documentar arată modul în care un brand ar putea să se identifice cu fanii…şi nu numai.”
(fără alte precizări) de Robert Katai, de departe fiind cea mai de calitate elucubrație a sa.
Nota redacției:
Orice alt comentariu este de prisos.
Ce cred blogării că înseamnă cuvantul brand
– Numele unei companii
– Marca unui produs
– O etichetă
– Cooperativa din sat
– Ce folosesc ei, cu pluralul de rigoare
– Un ceva pentru care ei sunt ambasadori
– Cel care-i plătește
– Tot ce e în jur
Ce e de fapt un brand
– Un simbol distinctiv și unic care nu se folosește, dar care se preferă (am zis grobian, deci merge) și cu care nu se construiește o relație.
Nota redacției
Dacă ești blogăr și te pregătești să lași un comentariu penibil prin care să-ți scuzi limba de lemn pe motiv că e mai important să pișcotărești* decât să folosești exprimări adecvate, e bine să ai în vedere faptul că te lauzi că scrii bine și deci părerile argumentate și decent formulate ar trebui să fie partea predominantă în repertoriul tău.
*a face bani din blogging
… (adică ăsta) era o glumă – de asta și aprilie 2012 pentru o treabă din mai. E drept, o glumă slabă. Dam ăsta s-a simțit vinovat că n-a zis nimic de 1 aprilie, așa că a aruncat-o pe asta cu evenimentul. Dacă tot nu v-ați amuzat cu gluma asta penibilă, măcar să nu fiți atât de naivi încât să credeți că l-ați vedea pe dam ăsta la așa ceva. Na, lui dam ăsta îi pare rău că și-a jignit cititorii cu o asemena poantă dar, să recunoaștem, nici blogul nu e atât de valoros încât să fie postate glume fine.