Month: August 2012

Anunț

Nu știu dacă ați observat – bine, n-aveați cum, că doar n-o să stați toată ziua pe rahatul ăsta de blog – dar am adăugat un nou link acolo, un fel de blogroll. Este vorba de R. Katai (o fi marchetăr?!). Noi aici la redacție credem că omul e unic în gândire și că toată luma trebuie să se bucure de blogul lui. În plus, e posibil ca traficul lui să crească cu maxim 1,2 vizite/săptămână, deci toată lumea câștigă. Deci Robert (dacă ne permiți), de azi înainte te vom numi colaborator al proiectului dam16șinuștiucât.

Noi ne retragem acum pentru a ciocni un pahar de șampanie. Stați liniștiți, nici un angajat al redacției nu va conduce în stare de ebrietate nu știu care megan desemnat ștacheta olimpică. Nu ne ocupăm cu asta.

Advertisements

Aviz blogărilor păreriști

În general, prin blogosfera românească, întâlnești păreriști. Ei, acești păreriști dau exemple altora. Problema nu e când spui ”trebuia să faci așa!”, ci e când o spui făcând referire la un așa care nu-ți aparține. E ușor să tragi de urechi pe cineva care nu atinge un standard pe care, evident, nici tu nu-l poți atinge.

Nu de alta, dar blogării, pentru că la ei mă refer, nu vor atinge niciodată standardul din articolul citat. Am zis blogări, nu în postura de angajați ai unei agenții. Ce? E părerea mea, vorba aia, ”e ca și teoria clișeică despre pădure și uscăciuni”.

 

În cazul în care n-ați înțeles (pentru că unii, în creativitatea lor, înțeleg mai greu) în loc să spun faceți așa, nu așa, spun că unii blogări cu impresii ar trebui să scrieți măcar cu diacritice. Măcar în weekend, când aveți mai mult timp liber.

Să mai heituim și fotografic, zic

Am dat azi de un articol. Nu vreau să mă leg neapărat de cel care a scris articolul, dar atât atiudinea cu care a fost scris articolul, cât și argumentele aduse sunt greșite. Voi lua drept șablon enumerarea argumentelor pentru care, susține autorul articolului, n-ar trebui să-ți iei un DSLR:

 

1. Sunt tot mai multe ofertele cu mai multe obiective în kit (2, chiar 3 uneori). Acel aparat mai ieftin e de fapt bridge, adica ceva între compact și DSLR. Deși într-adevăr unele aparate au o optică bună, senzorul și procesorul nu o pot valorifica. Nu mă înțelegeți greșit, nu e un aparat slab, dar având în vedere că un bridge bun costă aproape cât un DSLR, îți pui anumite întrebări.

2. Deși treaba cu rezoluția e adevărată, sensibilitatea ISO contează. Mult. Pe modul auto, aparatul selectează automat sensibilitatea. Cu cât senzorul se comportă mai bine la valori ridicate, cu atât calitatea pozelor va fi mai bună.

3. Voi dezvolta ulterior.

4. Asta se poate întâmpla cu orice aparat. Plus problemele de la 3.

5. Așa e, e o problemă a amatorilor. Vei vrea să te asiguri că aparatul pe care l-ai cumpărat cu bani grei poate scoate rezultate bune.

6. Analog 5. Plus întrebarea: care e problema? Bonus: greșești la faza cu lentilele.

7. E o sumă 4+5+6.

 

Sunt de acord că multă lume se umple de aere după achiziționarea unui DSLR. În același timp, sunt alții care vor scoate aparatul, vor face o poză și îl vor băga înapoi. Unii fac poze cu telefonul, alții cu un aparat de 2000 de euro. Așa ajungem la punctul 3, unde spuneam că voi dezvolta. În timp, aparatele de tip DSLR și accesoriile aferente au devenit mai accesibile amatorilor. E normal să vrei să ai unul, e normal să te simți ca un cocoș odată ce ți-ai cumpărat unul. Aici intervine mentalitatea românească, mai exact a țăranului român: nu ai nevoie de aia, ca să faci ailaltă. Aceeași mentalitate se vede la telefoane mobile, calculatoare sau orice alt obiect electronic. De ce să-ți iei iPhone, dacă nu stai 24/7 pe facebook? Simplu: pentru că îți place și ți-l permiți. E plină lumea de iPhone-uri, pentru că sunt cool (da, știu, dar aici chiar se potrivește)! Pentru că toți își doresc unul. Care e problama? Ești snob pentru simplul fapt că îți place un obiect?

 

Am citit tot felul de forumuri de fotografie, unde comentau atât amatori, cât și profesioniști. Într-adevăr, nu era greu să-ți dai seama care din ce categorie face parte. Amatorii citeau recenzii, studiau setări și își dădeau cu părerea despre toate aparatele pe care nu le-au ținut măcar în mână. Totuși, nu am întâlnit încă atitudinea românească descrisă mai sus. Probabil că, gândind la rece, nu avem nevoie de aproape nici un așa zis gadget pentru a supraviețui; asta înseană că nu vom cumpăra pe viitor? Atunci când ăsta va fi mai ieftin, lumea îl va cumpăra, deși nu prea există vreun profesionist în țara asta care să aibă nevoie de el. De fapt sunt puțini pe lumea asta care să aibă nevoie de un echipament de genul.

 

Ca o notă, aparatul foto de tip DSLR nu mai e o unealtă dedicată profesioniștilor. Mai multe mărci de echipament foto dedică chiar mai multe clase de aparate amatorilor. Sunt curios de ce au unii nevoie de biciclete de 2000 de euro pentru a se plimba prin oraș. Și sunt curios de ce nu apar mai mulți moraliști care să îi tragă de urechi pe respectivii.

Întrebarea zilei

De ce nu trebuie dam ăsta să scrie despre noul film cu Betmen:

a) pentru că și-a plătit biletul;

b) pentru că înainte să intre în sală a plătit contravaloarea biletului (18 RON);

c) pentru că în loc să aștepte să-l invite cineva la film și-a plătit singur biletul;

d) dacă tot și-a plătit biletul, de ce sunt atâtea variante de răspuns?

 

Desigur, la toată povestea de mai sus se adaugă prețul unui meniu de pop corn și suc, că de, dacă nu prinzi vreo invitație de presă, ți le cumperi, maică.

Parcul Național Retezat – Lacul Bucura

Lacul Bucura este un loc deosebit, între nori – la propriu. Nu cred că pot descrie în cuvinte frumusețea și măreția locurilor. Descrierile, simple sau siropoase, nu fac decât să plictisească ochii, atunci când vine vorba de masivul Retezat. Partea frumoasă e că acest lac este accesibil turiștilor cu o condiție fizică cât de cât și un echipament minim. Practic un om obișnuit cu plimbările poate ajunge aici cu un efort nu foarte însemnat. Asta înseamnă că ne putem bucura toți de aceste locuri.

Cel mai accesibil traseu este Poiana Pelegii – Lacul Bucura, iar la Poiana Pelegii se poate ajunge cu mașina, intrând în rezervație ocolind lacul Gura Apelor. Traseul nu este greu și se poate face (dus întors) în aproximativ 4 ore. Odată ajunși acolo veți simți clima aprigă a altitudinilor peste 2000 m, lucru care amplifică măreția locurilor. Mi-e greu să exprim sentimentele și emoțiile care mă cuprind de câte ori iau la pas această zonă. Cred că e aproape comic felul în care încerc să descriu un colț al naturii, care nu poate fi descris în cuvinte ci doar privit și ținut mai departe în străfundul sufletului și al conștiinței. De câte ori ajung acolo mă simt mic și neînsemnat și îmi văd locul în natură. Te așezi pe o piatră care nu s-a clintit de sute de ani și îți dai seama cât de trecători suntem pe acest pământ.

E un loc unde se ajunge ușor, deci destul de aglomerat. În general sunt oameni pasionați de astfel de excursii, deci vei simți o atmosferă caldă și relaxată. În cazul în care vrei să rămâi peste noapte în cort sau, cu sacul de dormit în cabana salvamont, dacă ți se permite, ai nevoie de un echipament decent și adecvat acestor condiții. Înainte să pun cele câteva poze din weekendul trecut, vă invit să treceți pe la Șerban, unde sunt niște cadre fantastice. Mă îndoiesc că după ce ați văzut acele cadre mai dați 2 bani pe ale mele, dar îmi asum acest risc, arătându-vă astfel un loc fantastic, într-o lumină bună.

Permiteți-mi să declar cele câteva cadre de mai jos, inclusiv următorul, alături de piesă, un omagiu.

 

Ai fost, ești și vei rămâne inspirația mea. Uneori și singura motivație. Uneori ridic privirea, alteori o plec cu rușine. Un loc minunat, pentru un om minunat, între nori și stele.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pișcotari

Termenul circulă prin blogosferă și se lipește de plutonul, zelistic, fruntaș. Unii sunt consternați, alții amuzați, unii aprobă, iar alții resping. De oricare parte a baricadei ești, termenul ăsta ”pișcotar” induce iz de conotație negativă. Nu-mi propun să ajung la etimologia cuvântului, ci să dau un exemplu. Este vorba despre (într-un ropot de aplauze) asta. Am mai scris despre omologul timișorean al fostului proiect, actual eveniment.

Ideea e simplă: se ia o turmă de blogări și se plimbă prin Sibiu. Desigur, gazdele organizatoare, se dau peste cap pentru a-i distra pe blogării adunați că vorba aia, să remarce lumea organizarea. De ce sunt pișcotari acești blogări strânși? Pentru că drumul lor e sponsorizat, cazarea e sponsorizată, mâncarea fast food din timpul plimbării e sponsorizată, evenimentul e sponsorizat și așa mai departe. Practic sunt niște oameni plimbați și hrăniți pentru următorul scop: . Singurul rezultat al fostului proiect, promovat în momentul de față la statutul de eveniment, este un morman de articole triste despre cum niște oameni faini s-au adunat la bere în centrul Sibiului. Hai să privim povestea prin ochii organizatorului, pișcotarului, respectiv sponsorului:

Organizatorul face proiect. Își completează CV-ul blogosferic cu o ispravă 2.0 (nu, nu pun ghilimele ca să mă acuze C. China-Birta de plagiat). Acum e un fel de Robert Katai care a organizat ceva. Faimă, bani, femei și mai multă faimă.

Pișcotarul e invitat. Vorba aia, oameni faini, mâncare și băutură. A, și networking. E greu, dar cineva trebuie s-o facă. Blogging exact asta înseamnă. E obositor, dar cineva plătește. În plus, merg două articole triste pe tema asta și ai rezolvat trei zile.

Sponsorul sponsorizează. Numele lui apare pe nu știu câte bloguri, într-un paragraf copi peistuit de toți pișcotarii. Sponsorul are și alți frați, că nu poți hrăni atâția blogări de unu’ singur. El știe până la urmă (sau nu) dacă au meritat 3 pungi cu mâncare reclama făcută de pișcotari.

Evident, toți cei implicați au ceva de câștigat. Care e rezultatul evenimentului? Niște articole fade, o mie de link-uri, tuit+rituit între minunați și cam atât. Bine, și invidia celor care citesc că de, strugurii sunt acri și ăștia care îi criticăm suntem invidioși. Deci se adaugă și invidia. Acum, sper că, oficial sau neoficial, nu se va ridica vreunul să mă jignească, atât pe mine cât și întregul oraș Sibiu, spunând că asta e promovarea orașului. Sper cu toate obiectivele că nu e cineva atât de prost. Nebuloasă, zic, sper că ai și tu ceva de spus desre tărășenia asta. Vorba aia, acas’ la tine. Mă aștept să fii cel mai înfocat promovator al acestor pișcotari.

Domnu’, am plagiat și eu aici. Un articol, ceva?

 

ACTUALIZARE:

A dat cu succes, neică. Hai să enumerăm câteva realizări:

Elena ”Proiect” Cîrîc – sponsorii sunt 37,16 % din articol. Mai sunt și nște poze acolo. Noroc că era acolo trepied.

Pancu.ro – sponsorii ocupă 33,05 % din tentativa de articol.

Alex Barbosa – au și sponsorii locul lor – 64,62%. A, stai, e și o poză. Să-i trăiască!

Eugen – 55,90 % e aportul sponsorilor la articolul său. În rest, niște fotografii cum numai în Sibiu găsești: un domn, tineri care discută etc.

 

Se așteaptă ca ceilalți minunați să „livreze”. De notat că lumea nu se înghesuie să ridice în slăvi organizarea. Media cuvintelor ce alcătuiesc așa zisele articole este 135,75 cuvinte, incluzând acel paragraf al sponsorilor. Câtă relevanță…

Cum să faci poze faine fără aparat foto

După cum știm cu toții, tehnologia evoluează. Încep să devină stupide excursiile alea când te cațeri peste tot cu aparatul în mână, să faci poze de tot felul. Cum ziceam (și cum probabil v-ați prins și voi) nu prea mai e nevoie să cumperi un echipament scump pentru poze. Ai nevoie de fotoșop și puțină dexteritate. Astfel, am zis să împărtășesc cu voi câteva din secretele acestor tehnici moderne. Cred că vă vor fi utile mai ales dacă ești blogăr, pentru că blogării din ziua de azi nu prea mai au timp să facă poze ca lumea. Vorba aia, sunt freelancer, ce naiba. Avantajul blogărilor este că sunt foarte creativi și astfel le va fi mult mai ușor să aplice această tehnică. Gândește-te că, acum nu va mai trebui să te cerți cu alții cum că n-ai furat nu știu ce poză de pe alt blog. Acum îți faci singur imaginile, direct din interiorul biroului tău de freelancer. Sigur, nu trebuie să fii blogăr ca să obții cadre frumoase cu aceste noi tehnici. Hai să lăsăm vorbăria și să trecem la fapte.

Cum spuneam, ai nevoie de fotoșop și, implicit, un computer personal. Nu ajută dacă e Apple. Dar personal să fie, chiar dacă e al unei alte persoane. Vă voi arăta o tehnică, în 6 pași simpli:

Pasul 1 – deschide fotoșop, file -> new. Ai în față echivalentul unei coli de hârtie, iar ecranul tău ar trebui să arate cam așa:

 

Pasul 2 – Selectează comanda ”brush”, având selectat negru în căsuța culorilor. Începe să schițezi liber un peisaj pe care ți l-ai imaginat. În exemplul de față vom desena niște munți:

 

Pasul 3 – Poți începe să conturezi restul cadrului, adăugând mici detalii:


Pas 4 – Continuă așa până ai schițat întreg cadrul și ai o idee cum vrei să arate:

 

Pas 5 – Acum trebuie să adaugi texturi și culori. Fiind un peisaj montan, începem simplu cu albastru pentru cer, respectiv nuanțe de verde pentru iarbă și pădure. Poți alege mărimi diferite pentru pensulă și o paletă variată de tonuri:

 

Pas 6 – Ultimele retușuri. Continuă să aplici tehnica de la punctul 5 până ești mulțumit de imagine. În final, ar trebui să arate cam așa:

 

Iată cât de ușor e să creezi o imagine destul de bună fără să te îndepărtezi de calculatorul tău personal. Desigur, e nevoie de puțin exercițiu, pentru că e greu să lucrezi cu ”brush” folosind mouse-ul. Dacă ești copiraităr și ai o tabletă grafică, ajută. Acum că vei putea să-ți desenezi singur pozele pentru blog, poți evita discuțiile despre expuneri, senzor digital, film și prelucrare. Natural, ecologic și rapid!

Spor la treabă!

Argumente blogosferice

Se :

De ce am ales să susținem filmul X.

Se argumenteză:

  • ”mă gândeam că neapărat trebuie ca acest nou blog să se declare susţinător al filmului X”
  • ”Hai să vă întreb altfel: de ce să nu o facem?”
  • ”Cum am putea să nu zicem un “bravo” unei asemenea idei de film independent şi făcut de oameni cu inimă mare?”
  • ” Cum am fi putut ca tocmai noi să stăm pe margine şi să lăudăm filmul abia după apariţie? ”
  • ”Nu puteam, evident, […]”

 

CUM AM FI PUTUT CA, TOCMAI NOI (blogării relevanți), SĂ AVEM PRETENȚIA CA ALȚII (hateri irelevanți) SĂ ARGUMENTEZE COERENT O AFIRMAȚIE?