Catching up

Ăm, am scris zilele astea niște drafturi de articole (unul de 2 ori chiar, a doua iterație suna chiar mai aiurea) – heituieli de-astea de-ale lui dam ăsta – și m-am gândit că oricât de aiurea ar fi blogul ăsta, n-am de gând să-mi obosesc cei 2 cititori cu așa ceva. Tot scriu 2… parcă ceva e off aici; n-ați vrea să fiți 3 cititori ca să mai rupem ritmul? gata, zicem că sunteți 3. Revin, deci nu public așa ceva, că mai erau și lungi, vreo 1500 de cuvinte de articol, în schiiiiimb, pun o poză. Hai două poze, sau fotografii, cum zic ăștia mai pretențioși. Ar trebui să mai revizuiesc paginile, de exemplu aia de echipament și aia de contact; poate și ”Despre” că m-am uitat acum și nu cred că eram treaz când am scris aia, dar hei, nu e ca și cum gonește sponsorii sau ceva. Gata, poze.

IMG_3681

IMG_3696

 

Advertisements

După 10 ani

Parcă ziceam la un moment dat ceva de fotografie când descriam blogul ăsta, nu? E drept că n-am actualizat paginile adiacente blogului, dar asta e o altă poveste. Revin, ziceam de fotografie.

M-am gândit să adun niște poze (fotografii, pentru sufletele sensibile) publicate de-a lungul timpului dintr-un loc drag mie. E un fel de ”modul cum am evoluat”, dacă vreți. Am început în 2007 și de câte ori am trecut pe acolo am încercat să obțin un cadru sau două, cu mai multă experiență, cu un echipament mai performant, cu altă abordare etc., ultimele fiind din 2017. În final vreau să comentez puțin și despre ceea ce însemană echipamentul (foarte pe scurt), ar și ideea de ”nu ai nevoie de” care, chiar dacă se leagă tot de echipament, are rădăcini mai profunde.

Canon EOS 350D, Canon EF-S 18-55, filtru de polarizare circulară HOYA

img_6305img_6377img_6393img_6475edit_750x505img_6478edit_750x505

A fost prima ”ședință foto” din natură, și am abordat-o cu mare entuziasm. Am citit în prealabil tehnici de fotografiere a peisajelor și în special ale celor ce includ ape curgătoare, am memorat setările și am folosit filtrul de polarizare recent achiziționat. Pe moment am fost mândru de compoziții, deși calitatea imaginilor nu e grozavă.

Canon EOS 40D, Canon EF-S 17-55 IS USM, filtru de polarizare circulară HOYA/filtru ND HOYA

img_7350img_7351img_7354img_7356img_7357img_73521

După achiziția a două obiective ieftine, în toamna lui 2008 cumpăram un nou aparat (Canon EOS 40D) și un obiectiv serios (Canon EF-S 17-55 IS USM), obiectivul fiind second hand. Prețul ambelor a fost 1600 euro, dar s-au văzut imediat rezultatele. E normal să fie așa, un corp de o clasă superioară și un obiectiv de o calitate apropiată vârfului de gamă. Am căutat claritate, culori și calitatea imaginilor.

Același echipament, altă vizită (Canon EOS 40D, Canon EF-S 17-55 IS USM, filtru de polarizare circulară HOYA/filtru ND HOYA)

img_8374img_8378img_8385img_8386img_8389

Am venit cu alți ochi, am căutat alte compoziții. Am încercat alți timpi de expunere și culori mai naturale. Într-un fel, acest set de cadre mi se pare cumva mai matur, mai realist, deși cele dinainte parcă au redat perfect povestea pe care am văzut-o în natură.

Canon EOS 7D, Canon EF-S 17-55 IS USM, filtru de polarizare circulară HOYA/filtru ND HOYA

IMG_3173IMG_3177IMG_3179IMG_3181IMG_3182

În 2015 am trecut la un Canon EOS 7D mai ales pentru că am beneficiat de o ofertă foarte bună – aparat puțin folosit. Corpul aparatului și funcțiile se apropie mai mult de ceea ce Canon consideră profesionist, iar cei 18 megapixeli se văd, cel puțin față de cei 10 ai vechiului 40D. În principiu rezoluția mai mare te ajută, adică e un plus. Pentru mine a fost totuși cel mai mic avantaj dintre cele oferite de aparat, nici pe departe un factor decisiv precum posibilitatea de a filma. Din nou, am căutat unghiuri noi și culori mai apropiate de realitate.

Acum, deși am vorbit de 3 aparate și 2 obiective, eu am fost tot timpul pasionat de fotografie și am folosit tot timpul aparate foto de tot felul – unele pe film, altele digitale. Tot timpul am încercat, am experimentat și am învățat. Cu toate astea, ăștia 10 ani au mers oarecum liniar (cumva un parcurs clasic al amatorilor), la fiecare upgrade am adăugat și diverse accesorii precum filtre, trepiede, rucsaci, grip-uri, acumulatori, un blitz etc. Dacă ar fi să estimez un cost total, probabil ar fi vreo 4000 euro, cu tot cu accesoriile cumpărate de-a lungul timpului (filme, acumulatori, carduri, filtre, obiective, trepiede ieftine și proaste). Avantajul amatorului e că, deși 4000 de euro pare o sumă mare, ea s-a distribuit în decursul a 10 ani, în timp ce un profesionist trebuie să le aibă pe toate de la început și nu are luxul de a experimenta prea mult cu ce merge și ce nu.

Legat de echipament în general, simplu spus, contează, dar contează strict din punct de vedere al calității rezultatului sau a modului de lucru. Eu mi-am impus ca obiectiv o calitate bună a cadrelor, ceva apropiat de ceea ce am considerat eu ca fiind nivelul profesionist. Poate unii s-ar fi mulțumit cu ce am scos în 2007, eu nu. Și da, prin experiența dobândit calitatea cadrelor crește, dar până la un punct. 

Apoi vine cineva și spune ”nu ai nevoie de … ”, sau ”o nuntă se poate fotografia cu obiectivul din kit”. Deși pot înțelege ideea de a face amatorii să înțeleagă că doar a cumpăra ceva mai scump nu va conduce la fotografii excelente, în același timp mă scoate din sărite pentru că nu e așa. Nu cred că ți-ai dori să-ți fie fotografiată nunta cu obiectivul de kit și nu cred că te-ar căuta prea multă lume dacă ai fi un fotograf care și-ar expune un portofoliu realizat cu așa un echipament. Ce ar trebui să înțelegem toți din lucrurile astea e că niciodată nu trebuie să lași echipamentul să te oprească din a încerca. Scopul e să obții cât mai mult cu ce ai, așa că încerci, te chinui. La un moment dat vei investi și va fi mai bine. 

Mai circulă un mit, cum că trebuie să-l folosești la capacitate maximă – pe el, echipamentul. Mă rog, asta se poate extrapola pentru toate electronicele și nu, nu e adevărat. Un aparat foto face multe lucruri, dar tu ai nevoie poate de unul singur, dar ăla să fie făcut cât mai bine. Tu, care faci fotografie de studio, nu ai nevoie de etanșeitate la apă și praf, dar poate senzorul din aparatul ăla îți aduce cele mai bune rezultate. 

Ca o concluzie, și încă una pragmatică, da, echipamentul contează și dacă ți-l permiți cumpără-l. Doar pentru că ești amator nu înseamnă că n-ar trebui să dai 7000 de euro pe un Canon 1Dx Mk II, dar nici n-ar trebui să-ți vinzi casa. Ce poți face în schimb pentru a evita cheltuielile pe termen lung este ca atunci când ai dat o grămadă de bani pe echipament, să-l folosești cât mai mult timp. Sunt unii care folosesc 1 – 2 ani un aparat, apoi îl vând și își cumpără altul. După 3 – 4 ani însă nu mai merită, pentru că au apărut modele noi și valoarea lui a scăzut semnificativ – va trebui să pui destui bani ca să iei unul nou. E important să înveți și să câștigi experiență, dar pentru rezultate comparabile cu ale profesioniștilor va trebui să folosești și unelte de calitate. 

Nu pot spune că regret nimic, pentru că am evoluat în direcția în care am vrut și mi-am cumpărat chestii în funcție de buget. Totodată mi-am dat seama în timp de ce am nevoie și ce-mi îmbunătățește cel mai mult calitatea fotografiilor, iar dacă ar fi să-mi cumpăr acum echipamentul de la 0, din banii ăia aș lua mai puțin, dar mai de calitate. Dar asta o spun acum, cu suma de 4000 de euro, nu cu câte un buget relativ modest, din când în când, cu care a trebuit să-mi îmbunătățesc echipamentul în decursul timpului. E foarte mult de vorbit aici, așa că dacă e cineva interesat de mai multe, fie în comentarii, fie pe mail.

PS: Faceți bani din blog, copii, că e scump totul.

Înapoi la zi

A trecut multă vreme peste noi (mă rog, cel puțin peste mine și peste blog) și m-am gândit să vă aduc la cunoștință diverse noutăți blogosferice – e totul relativ aici, nou poate însemna și de anul trecut, că tot e nou față de ce apare aici. Îmi pare rău pentru cititorii lăsați cu ochii în soare de dam ăsta numai că de, n-am prea avut cu ce să vă inspir. Am reușit la un moment dat să strâng niște drafturi, dar sunt mai slabe decât erau advertorialele în vremurile lor de glorie. Nu sunteți mulți, dar sunteți de calitate, așa că a încercat dam ăsta să se întoarcă.

Nu știu ce bloguri citiți voi, așa că o să scriu pe scurt ce s-a mai întâmplat în ultima perioadă:

  • Dacă ești deștept, ești cumva anti PSD. Ca să fii deștept trebuie să obții un certificat care să ateste asta de la USB (nu conectorul, ci Unitatea Blogosferică Specială);
  • Poate par o moară stricată, dar blogosfera continuă să se cearnă – e un proces îndelungat început încă din 1960;
  • Foarte puțini blogări susțin că ”scriu bine” în ultima perioadă. În sufletul lor toți consideră că scriu bine, doar că puțini mai spun asta public;
  • În 17 martie aproximativ 5 blogări au sărbătorit ziua sfântului Patrick în cârciumile din România. Un eveniment de amploare națională desfășurat cu ajutorul sponsorilor, eveniment menit să crească awareness-ul în rândul românilor și afinitatea pentru Patrick;
  • Un studiu de piață efectuat de compania Studiu SRL spune că 100% din români dețin un telefon mobil și 100% și-au propus să-l dețină în continuare până la înlocuirea acestuia cu un alt terminal. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 50 de persoane, cu o eroare de 5%;
  • Odată cu izbucnirea scandalului Facebook – Nu_știu_care_analitica, blogosfera a luat în serios subiectul prin sublinierea faptului că dacă nu știai până acum că ceva se întâmplă acolo ești, inconfundabil, prost. Cu toate astea, datele tale nu ajută pe nimeni cu nimic;
  • Unul dintre cei mai tari blogări din țară, dam nu știu cum, scrie la fel de prost;
  • Cea mai corectă formă de a arăta cu degetul pe cineva, dar în același timp evitând generalizarea, este ”Majoritatea […]”;
  • În București trăiesc aproximativ 98% din români. Excepție fac oamenii care trăiesc la sate și care votează cu PSD;
  • În ultimele 365 de zile, cunoscutul magazin eMag a desfășurat cu succes 29346 de campanii de reduceri, 29321 dintre ele fiind menționate pe bloguri;
  • După calcule blogosferice bazate pe presupuneri științifice, numărul de emigranți români va atinge cifra istorică de 17 milioane în următoarele 13 luni – 12 de fapt, adică jumătate de an;
  • Blogul a devenit mult mai important decât un CV, impactul acestuia manifestându-se și la un nivel personal. Astfel, aproximativ 50 de femei au fost catalogate ca fiind nemăritabile datorită unor idei schițate pe blogurile personale. Surse din blogosferă susțin că aceste presupuneri sunt cât se poate de precise fiind vehiculate expresii precum ”e clar …” sau ”n-are cum să nu fie așa”;
  • Nu mai e destul să fii influencer, începe să conteze calitatea influenței, semn că lucrurile revin pe un făgaș normal. Oricine poate fi influencer autodeclarat, dar în centrul blogosferei se văd doar cei puternici, exact ca în reclama aceea la vodcă;
  • Blogosfera nu mai e ce a fost odată (păi se tot cerne de vreo 60 de ani, ce naiba!), o spun blogării vechi (dar și cei mai buni, maică). Cei ce scriu bine au rămas înalți și drepți precum niște brazi într-un tumult al văicărelii și indiferenței. Na, noroc cu ei;
  • Anul acesta are loc Campionatul Mondial de bloghing în Rusia. Sau stai, ăla e de fotbal?! și ăla de bloghing?! nu contează, mi se șoptește în cască că oricum amândouă sunt la fel de importante;
  • Un val de furturi a tulburat activitatea blogosferică, obiectul acestora fiind poze, articole, glume și altele; unii blogări au declarat sub protecția anonimatului că s-ar fi furat inclusiv de starea de spirit. Astfel mulți onlainări se tem să-și mai publice ideile pe marele web, ba chiar se gândesc să-și retragă statutul public al blogurilor pentru a se putea bucura în liniște de conținutul valoros al acestora;
  • Viitorul blogosferei poate fi dulce sau acru. Un creator de conținut a lansat ideea că blogosfera e ca un restaurant, unul în care mâncarea e pe gratis iar internauții pot servi ce doresc fără a plăti nimic. Diverse persoane care au preferat să rămână anonime și-au manifestat îngrijorarea vis a vis de calitatea ingredientelor, dar și a modului de preparare a mâncării care, susțin ei, nu prezintă destulă transparență. Dam ăsta vă recomandă să nu dați crezare zvonurilor cum că recentele cazuri de toxinfecție alimentară ar avea vreo legătură cu acest restaurant;
  • Discuțiile de tipul ”bani din blog” s-au rărit, o posibilitate fiind aceea că toată lumea a ajuns să facă bani din blog.

Aleg să închei aici acest val de idei și știri vehiculate pe marele web, sucursala România, sub egida ”nu credeți tot ceea ce citiți” sau ”nu citiți ceea ce credeți”, oricare vă e mai la îndemână. Deși zgomotul de fond are o singură vibrație (PSD), puteți observa că sub capota internetului românesc se coc multe și, probabil cu cât ești mai deștept (certificatul USB), vei observa și mai multe – e ca la un ghioc în care auzi marea, soarele, ”râul ramul mi-e prieten numai mie iară ție…” etc. 

Până prin 2024 când dam ăsta va reuși să scrie un nor articol, toate cele bune!

Procesul de creație

Procesul de creație și rețelele de socializare

Teodor – sau Teo, cum îi spun prietenii – e un blogăr vechi, cu postări de prin 2008, dar cu idei mărețe. A fost la curent cu tot ce înseamnă trend pe internet în ultimii ani și e convins de ideea vehiculată cum că un blog te ajută să te exprimi, îți conferă credibilitate și prestanță într-o lume electronică tot mai transparentă. Și-a dat seama la un moment dat că trebuie să se detașeze de certurile copilărești ale unora și de interesele meschine ale altora, ba mai mult că trebuie să urmeze un drum al lui, deși ocazional intersectat cu marii influențatori ai zilelor noastre. Dacă v-ați întrebat vreodată cum așterne un condei electronic postările pe un blog, dar în același timp cum articolele și influența sunt propagate pe marele web, ei bine, sunteți pe cale să aflați.

Înainte de toate, Teo a înțeles că de fapt EL e blogul. Blogul în sine, fără Teo e un fișier gol, binar, pierdut la un moment dat pe un hard disk îndepărtat, ajungând o componentă a unui sector corupt în negura internetului. Nu, de fapt e Teo, blogul e doar o formă, e doar o fereastră spre suflet, spre personalitate și, de ce nu, spre creație. Blogul e un paravan transparent spre lumea interioară a lui Teo, un paravan care amplifică vulnearbilitatea umană în fața realității și, la un moment dat, chiar și săgețile pot trece prin el. La modul pur, într-o ambianță optică ideală, blogul nu există. E doar Teo care suflă spre tine un fragment de creație.

E important să te detașezi de oamenii răi, oamenii care te critică sau de oamenii care au pretenții de la tine. Deși ești în spatele unui sensibil paravan, ești totuși un suflet aruncat într-o lume nedreaptă, în mijlocul mulțimii. Nu e nimeni perfect, nu are nimeni adevărul absolut și fiecare text trebuie luat ca atare. Nu poți să-i mulțumești pe toți și nu poți să vindeci tot ce e rău doar prin faptul că ai ales să fii tu însuți, defilând cu un paravan transparent, incolor și inodor în față. Astea fiind spuse, fapte, imagini și trăiri s-au desfășurat electronic de-a lungul timpului, unii au venit, alții au plecat, dar ceva s-a clădit în timp, o bază s-a consolidat.

Era o duminică mohorâtă de septembrie a lui 2010 și Teo ajunse în sfârșit acasă. Fusese invitat în calitate de blogger la o cafenea nou deschisă și, deși în primă fază n-a fost încântat de idee, a acceptat să meargă. Și bine a făcut. Era un loc nou amenajat, cald, deschis de oameni zâmbitori pasionați de cafea și voie bună. Bloggeri, artiști și alți oameni interesanți, un grup restrâns dar deschis și vesel. S-au servit cafele, mici gustări și fiecare invitat a primit o cană cadou. Teo și-a amintit textele acide despre pișcotari, bloggeri avizi de evenimente și săgeți aruncate, chipurile, împotriva textelor considerate slabe și inutile. Gândurile îi fură spulberate de gazda evenimentului care a luat cuvântul.

Amalia a urmărit blogurile și amploarea rețelelor sociale. A călătorit mult și e atrasă de cafenelele calde de prin toate colțurile lumii, de oameni frumoși care își petrec acolo ore de relaxare sau de muncă, de culturi care se intersectează și de povești care se nasc în urma postărilor și pozelor împărtășite pe rețelele de socializare. Îi plac locurile unde ritmul vieții încetinește și se scaldă într-o lumină a zâmbetelor oamenilor veniți din toate colțurile lumii.

De ce n-am putea avea și noi asta? De ce nu ne putem aduna să discutăm despre asta aici? De ce trebuie să fie totul bun sau rău, rentabil sau nu? Se întrebă Teo în timp ce constată că gândurile-i întrerupte de Amalia se spulberaseră complet. Se așeză la birou cu un ceai verde în cana nou primită, deschise ecranul laptopului și îl pornise. Se pare că mai trebuia să aștepte puțin – Windows update. Asta e, își spuse. Era un Windows 7 cu licență, achiziționat puțin după ce și-a luat laptopul, un HP E.. P.. modele de-astea cu notații ciudate. Probabil mai ții minte posturile alea de pe bloguri în care apare câte un MacBook luat de pe Shutterstock. Ce ipocriți. În primul rând că nu contează laptopul de pe care scrii și nu contează imaginea din post. Contează experiența pe care o primești și o oferi la rândul tău, în loc să arunci cu banii pe un laptop care nu face nimic în plus, deși e de trei ori mai scump. Alte discuții și polemici pe bloguri, discuții la care mereu a ales să nu participe. 15 minute mai târziu sistemul de operare reporni, semn că actualizările erau instalate. A, nu, mai era puțin. Sorbi o gură de ceai. Telefonul piui lângă el – o notificare. A, cineva a dat like pe facebook postării evenimentului. Se uită totuși să vadă dacă au apărut poze, dacă cineva a surprins cu adevărat atmosfera caldă și atitudinea revigorantă prezentă acolo. Nu, se pare că nu s-au pus încă poze. Laptopul reporni.

Ajunse și prietena sa acasă între timp, de la o scurtă întâlnire cu fetele. De ceva timp o încuraja și pe ea să-și facă un blog. Bugetele pentru publicitatea pe blog sunt tot mai mari, i-a zis. Sunt oameni care luptă în continuare pentru interesele bloggerilor, în ciuda miștoului ieftin al unora. Ea zice tot timpul că se mai gândește, iar el e răbdător. Primii bani veniți din 2-3 articole plătite l-au motivat să continue. Odată cu trecerea timpului va scrie articole tot mai bune, mai elaborate, dar în același timp dense și pline de informații. Laptopul reporni. Bun, oare s-a stricat căcatul ăsta?! Nu poți să nu te întrebi după jumătate de oră de așteptat. Ca un făcut, ecranul de logare sclipi în fața sa – ******* parola și era gata de lucru.

Își așeză domol mâinile pe plasticul argntiu al carcasei și coborî lent degetele pe tastatura neagră a laptopului. Deschise shutterstock. Uneori e bine să începi cu pozele , te introduc ușor în atmosfera de creație. Asta e, dacă la eveniment erau poze le-ar fi folosit pe alea, desigur, cu citarea sursei. Ar putea programa articolul pentru luni, dar luni probabil va ajunge acasă abia pe la 6:30. Ăsta e programul corporatist, nu ai ce-i face. Nu, mai bine să îl scrie azi. După jumătate de oră de căutat și vreo 200 de poze scrutate, cu Norah Jones în fundal, se apucă de scris. Și-a notat câteva idei din povestea Amaliei, deci n-a fost prea greu de încropit o introducere. E despre oameni. E convins că cititorii vor fi imersați, poate chiar prizonieri ai atmosferei induse de povestea Amaliei. Mirosul cafelei prăjite poate doar să domolească multitudinea de simțuri dintr-o astfel de cafenea. Închise articolul prin îndemnul cititorilor de a trece pragul. Nici măcar nu e vorba de vreun câștig aici, Teo nu concepea ca restul să nu înțeleagă că e vorba de o experiență aproape spirituală aici. Salvă textul.

– Auzi, Cristi, întrebă Teo pe messenger. Cred că am nevoie de un cont de Twitter pentru blog. Ce zici?

– Pentru ce?

– Păi, e o rețea de socializare. Aș putea facilita accesul la textele mele, am văzut că na, mulți își fac conturi.

– Păi ajung oamenii la tine pe blog… și de ce scrii așa formal? Ești ciudat azi. Mergem mâine la bere?

Teo se uită lung la ecranul laptopului, apoi coborî privirea la doza de Ursus pe care se pregătea să o desfacă. Era una dintre cele șase doze primite în urma unei colaborări fructuase. Ce nu pricepe lumea e că nu e despre primitul atențiilor, ci e doar un gest. E un gest de la un om la altul, chiar dacă e un gest născut dintr-un interes profesional. Doar că relațiile profesionale sunt fragile, sunt întreținute prin aparențe și sunt luate în derâdere de cei care nu înțeleg aceste lucruri. Până la urmă e doar o bere.

– Bă! Mergem mâine la bere? Întrebă din nou Cristi.

– Nu, că mâine ajung târziu acasă, zise Teo oarecum dezamăgit. Da, auzi, crezi că nu ajută să-mi fac un cont de Twitter? Gândește-te că oamenii ar putea primi notificări chiar pe telefon, ar putea cirti mai repede ce scriu, aș putea construi o comunitate mai mare

– Băi nu știu, eu mai intru la tine pe blog da twitter asta…

Teo așeză berea pe birou. Sunt lucruri pe care nu toți le înțeleg, nu văd impactul social, nu văd forța care animă tot domeniul ăsta. De asta sunt bloguri de specialitate, de asta avem conferințe și de asta unii au ajuns mai sus. De asta unii preferă să scrie aiurea pe bloguri fără o direcție, fără vreun câștig și fără constanță. Fără esență și fără a înțelege sistemul din care vrând-nevrând facem parte suntem niște suflete pierdute, niște bloguri fără cititori sau relevanță, niște oameni care facem aiurea mișto de tot ce se poate. Așa nu vom progresa, nu vom ajunge departe și nu vom deveni niște oameni mai buni. Nu vom lega strâns comunități ci vom fi în continuare o vâltoare de proiecte online, pierdute printre irelevanți.

Zece ani mai târziu unii încă îl ironizăm pe Teo, alții am devenit ca el. Acum are ”12600 de followeri necumpăraţi la kilogram, ci crescuţi organic” și zilnic e un link cu ultimul său post. Povestea ta care e?

Încă un apus

Cred că asta e perioada aceea a anului în care dam ăsta vă arată câte un apus fotografiat, cu grijă și dedicare, de la balconul palatului său – știți cum arată, mai un bloc, o antenă un cablu, un câine în călduri care zbura deasupra parcării, astea. Daaaar, zilele trecute am citit un interviu, emoționant aș spune, cu o tânără cu o predispoziție genetică pentru cancer – întrebarea nu era dacă, ci doar când – așa că a învățat să-și trăiască viața cât mai intens, iar unul dintre lucrurile care mi-au plăcut a fost îndemnul de a te bucura de fiecare apus, căci s-ar putea să fie ultimul pe care-l privești. Oricât de clișeic sună, fiecare apus e unic și e un moment care stârnește niște sentimente în sufletul fiecăruia dintre noi. Și m-am gândit eu atunci că hai să caut un apus prin compiutăr (de data asta e de la birou, nu de la palat) ca să-l împărtășesc cu voi, miile de cititori, pentru că viața e scurtă și uneori omitem tot felul de experiențe frumoase.

Adânc, nu?! Pentru cine crede că nu recunoaște/nu are idee/nu vrea să caute, e Jumeirah Beach, Dubai, UAE.

123456

Mituri și prejudecăți în fotografie în 2017

Mi se pare că vorbele astea din popor se mai schimbă în timp, așa că am vrut să arunc o ancoră aici, în 2017, pentru cazul în care ne trezim că în anii ce urmează se vor fi schimbat multe dintre rândurile de aici. Nu știu ce părere aveți voi, dar dam ăsta este destul de fotograf așa, de felul lui. Acum na, nu chiar profesionist, dar căutat pentru nunți, zile de naștere, machete la scară, pițipongeli ale domnișoarelor, astea. Curtat, voiam să spun. Cu mândrie recunosc faptul că inclusiv heitări de pe aici s-au exprimat gen ”face poze faine, dar îl cam strică fața/blogăreala/nueimportantexactceeraiaici”. O mai știți pe aia cu ”bine că și-a luat deselere și se crede fotograf”? Na, de chestii de-astea scriu în continuare, unele sunt mituri, altele doar chestii pe care le zice lumea.

Ți-ai luat DSLR și te crezi fotograf – am zis să încep așa, ușor, clișeic

Sincer să fiu asta e o răutate. Da, știu, dintr-odată se învârt în jurul tău oameni cu diatamai obiectivul, iar tu simți nevoia să-i ironizezi. Dacă trecem de ironie, faptul că omul de rând are acces la aproape orice fel de echipament fotografic e un lucru bun. Când folosești un DSLR, vrând nevrând, începi să te prinzi de principiile de bază ale fotografiei, iar argumentele celor care te ironizează vor fi că trebuie să fii artist, să unghiuri și alte chestii pe care ei oricum nu le înțeleg.

Talentul în fotografie

Fotografia este o componentă a artei vizuale, iar pentru a crea ceva de impact trebuie să înțelegi arta vizuală în general. Ca să transmiți ceva trebuie să înțelegi forme, culori, perspectiva, optica și așa mai departe. Unii oameni au un simț nativ pentru astfel de lucruri, iar asta înseamnă că fără să studieze prea mult vor produce ceva mai bun decât alții. Ca în orice alt domeniu, talentul se cultivă, mai ales că fotografia are multe genuri.

Cea mai bună cameră foto este cea pe care o ai cu tine

Asta e o vorbă a fotografilor în general și subliniează faptul că fotografiile de valoare imortalizează momente unice. Fiecare răsărit sau apus e diferit, fiecare loc poate fi diferit prin prisma iluminării și orice gest banal poate fi unic. Dacă nu ești pregătit să prinzi acel moment unic, l-ai pierdut pentru totdeauna. Degeaba dispui de echipament dacă ai ratat acel moment.

Fotografii amatori ironizează profesioniștii și nu invers

Ăsta nu e chiar mit, ci cruda realitate. Ei, nu-i chiar crudă, am vrut eu să sune dramatic. De la blogării care iau la bășcălie tot ce are ”photography” pe facebook până la câte un copchil machiat cu negru pe la ochi care zice că nu-s naturale pozele nu știu cui, avem diverși care se cred mai originali, mai etici și mai artiști decât fotografii consacrați. Asta e și probabil că asta va fi ți în continuare.

Echipamentul și accesoriile ”profesionale” sunt doar un fel de jargon al amatorilor

În general producătorii țintesc anumite grupuri atunci când scot pe piață produsele specifice, unul dintre aceste grupuri sunt și profesioniștii care, de multe ori, au nevoi mai speciale. Spre exemplu, una dintre aceste nevoi este protecția echipamentului de praf, apă, zăpadă, îngheț etc. Pentru un amator nu se justifică un preț dublu pentru un obiectiv doar pentru că acesta este etanș. Plouă? iei frumos aparatul și-l bagi la loc în poșetă – oricum arată aiurea pozele când plouă. E lesne de înțeles de ce un om, să-i zicem profesionist, nu poate ascunde aparatul când plouă – leafa lui depinde de acele poze, deci nu-și permite să nu le facă.

Fotografii profesioniști percep echipamentul foto ca pe niște unelte, indiferent pentru cine au fost gândite. Deși cei ce nu au legătură cu domeniul nici nu au habar cât costă unele accesorii, nimeni nu caută ce e mai scump doar pentru că e ”pro”, ci pentru că orice chestie în plus poate să îți ușureze munca. Aviz fetelor care aleargă după măritiș, care am auzit că au pretenția care fotografii pe care-i angajează să aibă echipament profesional (orice ar însemna asta).

Fotografiile sunt prea prelucrate

Deși un subiect extrem de complex și de dezbătut, ziceam că fotografia e o artă vizuală. Asta înseamnă că ar trebui să ne bucurăm în primul rând de ceea ce ne oferă, chiar dacă ochiul uman nu percepe același lucru în natură. Cred că putem cădea de acord că ceea ce face Mike Kelley sau Elia Locardi aduc valoare și nu manipulează negativ un fenomen natural. De cele mai multe ori nu e importantă reproducerea fidelă a ce e în fața obiectivului, ci mesajul transmis.

Pentru cei ce nu știu, prelucrarea e complet altă muncă, de multe ori la fel de grea ca și fotografiatul în sine. Data viitoare când un cadru vi se pare nenatural gândiți-vă că probabil asta a fost intenția celui ce vi l-a prezentat.

Fotograful profesionist…

…e acela care îți oferă fotografii în urma unei remunerații, nu neapărat un fotograf bun.

După 10 ani de dam ăsta

Probabil că n-ați știut, dar zilele trecute dam ăsta a împlinit 10 ani. 10 ani de bloghing valoros, amatoricesc, fără domeniu, fără nimic profesional. Vai și-amar, dar 10 ani, asta înseamnă că sunt unul dintre cei mai vechi blogări – mie unul mi se pare foarte tare și mă uit de sus la ăștia mici.

Am început blogul la puțin timp după ce mi-am propus să învăț fotografia digitală și, de-a lungul anilor, a fost o pânză pe care am putut să-mi aștern în principal procesul de învățare. Mi-am mai spus oful, am mai povestit una alta, m-am jucat, ne-am înjurat, astea. Azi mi-am dat seama că o mare parte din blogurile care m-au inspirat au dispărut demult – mă refer la cele precum blogul lui Cristian Bîscă. Îmi aduc aminte că urmăream un blog similar, al unui tip cu o prietenă/soție drăguță și o pasiune pentru chitară care, așa ca și mine, încerca tot felul de cadre și mai istorisea câte ceva – din păcate a fost șters demult. Sincer să fiu nu cred că în lumea asta digitală blogurile de genul mai au vreun sens, mai ales că orice conținut media e mult, accesibil și ieftin. E destul să dai like unei pagini de facebook sau să cauți puțin pe instagram și te vei bucura de mai multe cadre de calitate decât pot produce eu. Mai mult, poveștile scrise la sfârșit de zi sau ideile aruncate sporadic nu aduc valoare pe un internet animat și plin de chestii faine.

Am câștigat exact cât mi-am propus – 0 (zero) – și așa intenționez să păstrez blogul, nu neapărat pur, dar consider că e un ceva în care nu ai de ce să arunci cu bani. Echipamentul pe care l-am cumpărat, banii cheltuiți și resursele alocate m-au dezvoltat pe mine și cu asta sunt mulțumit. Mă bucur că am creat o platformă cu ajutprul căreia am împărtășit ceva de-a lungul timpului cu câțiva prieteni sau 2-3 necunoscuți. În ceea ce privește contextul blogosferic, am urmărit dezvoltarea blogurilor, în fiecare an blogosferea s-a cernut, bugetele s-au schimbat, oamenii s-au porcăit, s-au mituit, au făcut ce-au vrut ei. Recent am descoperit idei care nu-mi plac și tot felul de generalizări care nu mi se pare că ar face bine cuiva. Spuneam într-un articol recent că m-am simțit inspirat de YouTube (și Alex mi-a penalizat superficialitatea) pentru că am fost copleșit de câte lucruri pot face oamenii, indiferent că e ceva făcut manual, muzică, film, video etc., sau de chestii uzuale prezentate într-un alt fel. Păi pe lângă asta chestiile cinice precum criza pe care o are Kaufland sau cum de oamenii sunt proști pentru că nu vor să priceapă că relații începute în adolescență n-au cum să dureze în timp cam pălesc. Acum na, o fi faină blogosfera asta și nu pricep eu. Eu vreau să învăț și să fac lucruri noi, iar aberatul pe niște chestii cotidiene și forma fără fond nu mă atrag cu nimic.

Cred că pe viitor vreau să scriu, așa că poate voi posta povești, văd eu de care. Sau poate voi și desena, dar sigur voi face ceva nou. Dimineața, la duș, mă gândeam că nu-mi lipsește neapărat timpul, la modul fizic, ci la modul mental – mă preocupă multe alte lucruri și nu vreau s-mi mai rup o oră sau 2 pe zi pentru a posta ceva fără noimă pe blog. Asta va trece pe măsură ce se vor termina chestiile alea care mă preocupă. Am tot spus-o, mi-ar plăcea să scriu o carte la un moment dat. Vreau să mai învăț, dar probabil o voi scrie la un moment dat și va fi slabă – că așa scriitor sunt eu cum înțeleg ONG-urile încălzirea globală, dar nu va conta, pentru că, în cel mai rău caz o voi împărtăși cu 2-3 oameni pe un blog.

Astea fiind spuse, au fost cumva 10 ani. Dam ăsta se înclină.

Deșert

Ați văzut pe aici o mare parte din formele de relief, munți, dealuri, astea, dar deșert nu – până azi cel puțin. N-o să vă mint, în afara pozelor experiența a fost comercială și… cam săracă, dar mă bucur că am ajuns acolo. Ține de gust dacă poți aprecia niște dune și un vânt de care trebuie să te ferești, dacă crezi că odată ce l-ai văzut la TV nu mai pierzi nimic, dar eu unul mă bucur că am fost acolo. Mă rog, deșertul d epe marginea drumului. Am făcut un printscreen cu localizarea, în caz că vă întrebați, apoi, fără prea multe comentarii câteva cadre.

FO.png

des1

des2

des3

des4

des5

des6

des7

des8

des9

des10

des11

des12

Așa, de pe net

Te întrebi, probabil, ”e aievea? a scris dam ăla?” – bine, vorba vine scris, că dacă scria era un blogăr tare, nu un irelevant – iar răspunsul e da, a… scris. Dacă mai citești bloguri probabil că ai capul plin de chestii negative, de cum lumea e proastă și votează PSD, despre ce chestii nu îți permiți (da, sunt blogări care îți pot calcula inclusiv venitul lunar fără să aibă habar cine ești) sau cum se fură în lucrările de infrastructură din România – o reprezentare fidelă a ceea ce cred unii oameni că se întâmplă de fapt printre investiții. Dacă nu, bine faci, n-ai pierdut nimic.

Ca să fiu sincer, am mai scris vreo două postări, dar pentru prima dată nu am vrut să le mai public. Le-am scris și mi-am dat seama că voiam să subliniez negativul cu aceeași atitudine negativă… negativistă… de-aia de scoți ochii oamenilor și nu, nu e bine. Apoi m-am întrebat ce aș putea să vă aduc pozitiv și… ăăăă n-am găsit nimic. Pentru mine e un lucru pozitiv că am tot fost la bere, dar nu știu câtă valoare aduce asta în viețile voastre. Nu e totul pierdut pentru că azi m-am gânit că ce fain ar fi să (re)împărtășesc cu voi chestii care mi se patre mie că mă inspiră. Vor fi la grămadă, site-uri, bloguri etc. fără vreo ordine sau tipologie anume.

Radu Diaconescu – Un site cu format de blog cu aventuri preponderent montane. Fiecare ”tură” e descrisă frumos și simplu, în cuvinte și în fotografii, exact așa cum face-o un om cu adevărat pasionat. Vă garantează dam ăsta că statul mult în fața monitorului e altfel dacă faci câte o pauză, măcar virtuală, în natură. Cu timpul vei simți nevoia să fo faci și cu propriile picioare.

Work Hard Anywhere – o comunitate a așa zișilor creativi, formată din oameni care lucrează pe unde apucă și își împărtășesc experiențele. Vei descoperi o rețea de cafenele din toată lumea de unde poți lucra, vei cunoaște tot felul de oameni interesanți citind blogul și te poți lăsa impresionat de cadrele de pe instagram. Fiind vorba în principal de designeri, totul arată bine și îți dă un sentiment de plăcut. Mie personal mi se par foarte reușite toate cadrele și simt că învăț ceva aproape de fiecare dată când arunc un ochi acolo.

Băi, așa scriu aici de parcă ai citi un advertorial – asta a fost o paranteză, zic.

Instagram – orice obiect, marcă sau domeniu, sau pur și simplu oameni, simplu pentru plăcerea de a descoperi chestii. De exemplu canalul GoPro pentru cadre extreme, Canon, Nikon, Codruța Vasilache, ce vrei tu. Vei avea zilnic un colț de natură și un strop de inspirație. Toate astea, desigur, de preferat prin alște țări, unde oamenii sunt mai veseli și nu e totul targhetat, iar tu să trebuiască să te hotărăști dacă ești în targhet.

YouTube – acolo sunt ăia, știți voi, creatorii de conținut. Am mai zis-o, acolo găseștio multe chestii de calitate prezentate ca atare. Fie că vrei să înveți să faci ceva, să asculți muzică sau să urmărești ceva ce nu e trist, gen cum s-a lansat o bere și au fost 15 blogări prezenți, du-te pe iutub. Un canal interesant descoperit de mine recent e Vsauce, pentru ăia mai tocilari dintre voi.  Vreți să vedeți cum s-a lansat noul aifon, poți să te uiți acolo în niște 1,2,3K fără să-ți spună 10 în comentarii că nu ți-l permiți și că mai bine îți iei noul Hauhau nu știu care.

Vrei să înveți să desenezi, să-ți faci server, mâncare, să vezi o duduie cum se schimonosește, încearcă cu încredere iutub. Bine, sigur știi de el, doar ți-a reamintit dam ăsta că e fain. Ai grijă că deja încearcă blogării să-ți spună că nu e așa fain, deci ăsta chiar e semn că e fain.

Everyday Carry – așa cum îi spune și numele, un site cu chestii pe care le cară lumea după ei. De când am început să circul destul de mult cu bicicleta sunt foarte atent la ce car cu mine în fiecare zi. Fiind genul care trebuie să aibă tot ce e nevoie, de la încărcătoare și cabluri pentru electronice până la camere și pompă de bicicletă, arunc un ochi pe ce cară și alții, uneori își sare în ochi câte o chestie cool (așa spun acum tinerii) pe care ai vrea s-o ai. E ok, muncim ca să dăm banii pe prostii. Like dacă ai și tu scandal acasă pentru că ți-ai cumpărat încă o prostie de care nu ai nevoie.

Meet the Sun – e exact ca primul, dar acum mi-am adus aminte. O să spun exact ce scrie acolo autoarea, că nu cred că aș putea exprima mai bine esența blogului, în ciuda amenințărilor cu legea apelor sau hotărârile de consiliu local sau ce mai e acolo cu preluatul textelor:

Jurnale de munte, mișcare și natură, colecție de flori pe culori, momente din călătorii, opinii sociale când nu pot să tac, povești semi-închipuite și versuri uneori. Blog personal și nimic mai mult.

”Când unii văd noroiul în care-mi țin picioarele, eu văd frumusețea ploii ce cade peste mine.”

Bere – ai citit destule prostii de-ale lui dam ăsta, ar trebui să ai grijă să nu te deshidratezi. Cu măsură, copii, cu măsură.

Vin – în caz că nu bei bere.

Ar trebui să mai pună și niște poze dam ăsta, ă? lasă că o să fie și de-alea.

Crăciun fericit și La mulți ani!

…și blogul la sfârșit de 2016. Poză, și vedeți voi dacă citiți mai departe. Smiley face or somethin’

img_1552

Având în vedere lipsa de activitate de aici m-am gândit că ar fi frumos să scriu câte ceva despre direcția blogului. Vreau să subliniez faptul că dam ăsta rămâne la fel de dam ăsta și în continuare, cu mențiunea că mai rar și mai puțin. Dacă în trecut abia așteptam ocazia să iau aparatul în spate, să mă urc în mașină și să plec pe undeva, entuziasmul pentru excursii scurte și fotografia de ocazie s-a cam risipit. Pe lângă că am fost mai ocupat, s-au adăugat și alte pasiuni precum bicicletele, designul (mai mult la faza de studiu și documentare) și întrebarea ”ar trebuie să-mi fac un portofoliu foto?”. Eh, răspunsul la întrebare e da, dar efectiv portofoliul e încadrat la ”o să”. Cred că mi-ar plăcea ca la un moment dat să am o platformă de fotografie și design, probabil în engleză. Hai să vă spun de ce nu duc blogul ăsta pe culmi mărețe ca un blogăr profesionist.

BLOGOSFERA la sfârșit de 2016

E plină de negativism. Nu credeam că din heităr o să mă trezesc avocat al pozitivului, dar uite că s-a întâmplat. Majoritatea ideilor au conotații negative și, chiar dacă nu tot timpul țintesc o persoană anume, sunt oarecum împotriva a ceva sau cuiva. Nu mi se pare că lumea vrea să creeze ceva, ci se luptă pentru bani, notorietate sau a scrie zilnic câte ceva. Nu condamn pe nimeni, doar că pe mine nu mă inspiră așa ceva. Mi se pare mult conținut slab, mi se pare un spațiu conservator, limitat de teritoriul României și așa zisele practici de colaborare în publicitate. Sunt aceleași discuții care erau și acum 6-7 ani, sunt bloguri care apar peste noapte și vor să facă succes, în timp ce ăia mai vechi îi sfătuiesc și îi dojenesc din când în când. Aceleași discuții despre bani și valori, cel mai bun șampon și cea mai bună pița, indiferent de cine plătește pentru articol. Și cu astea ajungem la următorul paragraf.

Câtă lume citește bloguri? studiile spun că foartă multă. Tineri, intelectuali, oameni care au un venit mediu, ce mai, crema. Toți ăia faini citesc toate mărunțișurile și de ce sunt atâția oameni proști care votează cu PSD. Da, asta-i problema, nu prea ai de ce să citești bloguri. Ca să menții un blog pentru oamenii care caută lucruri ai nevoie de multe resurse și sunt toate șansele să te bată youtube. Nu de alta, dar probabil că ceea ce pui tu pe blog iei de pe youtube sau de pe un alt site. Chiar crezi că oamenii n-o să ajungă la articolul sursă, care, probabil, e mai bun? Orice expunere sau prezentare a unui conținut trebuie să reflecte o activitate din spate. Un blog foto, de exemplu, ar trebui să fie pânza unei activități profesionale în domeniul fotografiei. Una e să postezi un tutorial legat de ceva ce faci tu în propriul studio, alta e să iei ceva de pe net și să mai adaugi tu ceva – nu prea are originialiate și valoare.

Mai rău decât ceea ce spuneam eu deasupra e să continui ignorând poblema, cu scopul de aduna cititori, a te promova și te vinde în continuare. Conținutul e rege, cică, dar în același timp tabu. Ne facem comunități și ne atribuim valoare fără să ne judecăm, căci va da cu virgulă. Eu personal n-aș putea fi mulțumit cu așa ceva. Nu aș putea fi mulțumit cu faptul că nu postez mare lucru, dar muncesc ceva mai mult și am niște sute de cititori în plus. Dacă nu sunt mulțumit de ceea ce am creat degeaba mă citesc 10 mii de oameni. De fapt n-au cum să mă citească 10 mii de oameni, ci doar învăț să-i atrag cu diverse artificii. Poate pntru tine e ok, pentru mine sigur nu e.

COLABORĂRI

Un alt lucru care m-a dezamăgit. Deși au fost diverse acțiuni prin care câțiva sponsori au adunat la un loc mai mulți blogări, rezultatul era, în mod paradoxal, individual. Ai fi preferat să facă fiecare ceva de unul singur dar să scrie toți, pentru că sigur rezultatul era mai interesant. Un blog cu mai multe voci e mult mai interesant, dar scopul văd că e să te cheme prenumenume.ro și să ai brend personal. Și să vinzi.

PUBLICITATEA

Nu iese niciodată nimic interesant. De exemplu, ai primit niște bani să faci ceva, iar tu ți-ai luat aifon. Ai reușit să faci și acel ceva fără banii ăia deci e ok. Dacă tot faci vlog, măcar de-l făceai o săptămână numai cu aifonul ăla sau ceva – foloseai un ceva să creezi altceva. E atât de sec totul încât la un moment dat am scris un post despre asta. Și nu l-am publicat, pentru că era tot sec, fiind despre ceva sec. Tâmpit, nu?

Bine, și dacă s-ar trezi f64 sau cineva să-mi cocoșeze blogul cu echipament foto, oare chiar aș putea face ceva fain cu el? Probabil că nu, pentru că mai degrabă te-ai uita la ceva pe youtube făcut ca lumea decât să citești impresii cretine pe care le scriu eu aici.

TOT TIMPUL MOARE CEVA

Apple, tabletele, calculatoarele etc. Nu mor nici blogurile nici vlogurile, nici dubioșenilogurile. Nu moare nimic, totul se transformă în conținut de calitate mai bună, în comunități mai interesante și lucruri care să te inspire. E normal să nu te atragă în primul rând site-uri care descriu în paragrafe ce ai putea urmări ușor și relaxat în imagini și sunet ambiental de calitate. Dar fiecare percepe cum vrea, fiecare are un interes să promoveze ceva. Tu care te uiți ai posibilitatea să alegi, lucru pe care am ales și eu să-l fac.

SUNTEM SĂRACI

În loc să vezi produse Apple, mașini scumpe și diverse electronice vedem review-uri la pița, a mai fost cineva la un nou birt, ne bucucrăm că mai e un Starbucks etc. Orice prostie nouă ni se pare scumpă și inutilă, ni se par proști ăia care dau salariul pe care îl câștigăm noi pentru ceva ce caracterizează ca fiind cool. În loc să fim însă cinici, am putea să căscăm și noi ochii la ce fac alții și poate învățăm lucruri noi. Degeaba ești cel mai deștept de la tine din sat dacă satul tău e mic și aproape căzut de pe hartă.

CONCLUZII

Se poate face ceva pentru a îndrepta cele de mai sus? nu știu și nici nu mă interesează, de asta eu n-o să fac parte din asemenea comunități. Nu sunt mai bun sau mai prost, ci doar mă uit în altă direcție. Blogul rămâne aici așa cum e și dacă a bucurat și pe altcineva în afară de mine de-a lungul timpului mă simt onorat. Mi-am dorit să-mi văd munca urcată pe internet și mă bucur că am reușit. Asta înseamnă că ceea ce va urma va fi chiar mai bun. Vă îndemn pe toți cei care treceți pe aici să căutați lucruri care vă inspiră, pentru că internetul e plin de ele.

Nu rămâne decât să vă doresc un Crăciun fericit! și alte chestii fericite pe care probabil le mai sărbătoriți în perioada asta.