Go wireless

La un moment dat am renunțat la zgomotosul desktop pentru un laptop, cel puțin pentru activitățile digitale de acasă. Am vrut să scap de cabluri, zgomot, o cutie mare de tablă și de un monitor nici mare, nici mic, nici zvelt, nici butucănos – adică de nici un fel. Am cumpărat un Vaio și un mouse Microsoft Touch alb. În caz că interesează pe cineva, m-a interesat un laptop relativ mare (15”) și cu un display de calitate, dar în același timp un laptop cât mai portabil. La început nu-l luam cu mine, așa că puteau ieși destule fire din el, ba mai mult nici nu m-am înțeles prea bine cu mouse-ul ăla alb, așa că am legat unul cu fir pe care îl aveam la îndemână. După ce m-am obișnuit cu a folosi tot timpul un laptop, am început să mă întreb cât de portabil e, având în vedere hard disk-ul extern conectat la el și alte periferice. Știi când un prieten/coleg vine cu o geantă de laptop, o deschide și pe lângă laptop începe să scoată fire, încărcătoare și să se învârtă în jurul mesei de parcă ar vrea să se mute? na, exact așa nu voiam eu să fiu.

Ei, ca un copil răsfățat m-am supărat pe Sony, Microsoft, Windows și pe tot ce am mai vrut eu și mi-am cumpărat un MacBook Pro – singurul lucru relevant în asta e că am trecut la un laptop cu o baterie care ține undeva la 5 ore și un încărcător mult mai compact. E, ăsta a fost primul pas spre a folosi cât mai puține cabluri. V-ați întrebat dacă ce vedem aici e practic? este, într-o oarecare măsură, așa că am să vă povestesc experiența mea, în funcție de niște activități pe care consider eu că le facem cu un laptop. Atenție, mă refer aici la noi, oamenii de rând, nu la greii programatori activiști ai blogosferei.

Rețeaua Wireless

Primul și cel mai important lucru. Chiar dacă nu e chiar o activitate, ai nevoie de un calculator pentru a o pune pe picioare și pentru a o întreține. Atunci când începi să conectezi la rețea diverse dispozitive vei avea nevoie de o rețea stabilă, semnal bun și viteze decente. Dacă routerul tău merge foarte bine, sunt mari șansele să ai nevoie de unul nou. Din păcate nu aș putea recomanda un anume model, pentru că și eu caut unul nou. După ce m-au lăsat vreo 3, recomandarea mea ar fi să studiezi puțin sau să întrebi pe cineva care se pricepe. Am observat că mai scump nu înseamnă neapărat mai bun, deoarece contează locația unde acesta va trebui să funcționeze, număr de porturi etc. O regulă de bază, dacă ai dispozitive Apple, orientează-te spre accesorii Apple.

Ca o concluzie, fă-ți o rețea ca lumea.

Backup

Mult mai important pentru cei ca mine, adică ăia care au pierdut cel puțin un hard disk. Relativ recent am ales să fac un backup al întregului sistem pe un hard disk extern, iar unul parțial pe un al doilea. Da, știu, nu e wireless, dar nu am fost încă dispus să investesc într-un NAS (network attached storage). Aici contează cantitatea de date cu care lucrezi, precum și frecvența cu care faci backup. Pentru mine încă e ok să am un hard disk la îndemână pe care să-l scot, copiez chestii pe el și îl pun la loc. Următorul pas va fi să-mi cumpăr și eu ceva similar.

O altă variantă ar fi backup-ul pe servicii de cloud. Deși folosesc iCloud și Dropbox, nu pot spune că fac backup acolo, dar am început să iau în considerare o variantă similară. Deși spațiul pe cloud devine tot mai ieftin, încă presupune o investiție pentru cantități mari de date, serviciile gratuite fiind, după părerea mea, utile în cazul dcumentelor. Nu am să fac vreo referire la securitatea datelor pentru că aici e o discuție mult mai amplă.

Ca o concluzie, NAS, stocare clasică sau cloud. O combinație între primele două ar fi legarea unui hard disk extern direct în rețea, dar cu performanțe relativ reduse.

Cloud și stocare – lucru

Probabil că orice flux de lucru depinde, la un moment dat, de transferul de fișiere, de obicei pintr-un stick usb sau un hard disk extern. Recent am început să mă folosesc de Dropbox pentru asta, inclusiv a aplicației pentru MacOS, iOS și Windows. Cel puțin pentru fișiere nu foarte mari, merge foarte bine. E foarte comod să lucrezi pe un calculator și să poți prelua pe un alt calculator. Există și posibilitatea de a lucra pe documente prin integrarea în cloud,  dar eu n-am folosit încă – nu prea am documente voluminoase la care să lucrez de pe mai multe dispozitive.

Dacă nu ai încercat încă să folosești cloud-ul, fă-o. Mai mult, îți va servi și ca backup în caz că ți se strică/fură vreunul dintre dispozitive. iCloud oferă 5 GB gratuit, Dropbox 2 GB. Sau, ceva ce încă nu am folosit, OneDrive, unde ai 1 TB gratuit pentru un abonament de Office 365. Eu intenționez să folosesc Office pentru un an, deci nu știu dacă îmi voi muta totul pe OneDrive. Totuși, îmi pare o alternativă de luat în calcul, mai ales dacă folosești suita de programe Microsoft Office.

Probabil că nu strică să ai în continuare un stick usb, dar îl vei folosi muuuuult mai rar. Poate mai sunteți încă destui ca mine care până recent ați folosit un stick pentru a muta fișiere – eu unul am cam renunțat și folosesc stick-ul pentru fișiere mari sau instalări de OS. Deci, go cloud.

Periferice

Legat de mouse și tastatură cred că e destul de clar. Dacă inițial eu am folosit un mouse care avea dongle, există varianta bluetooth care nu necesită un port usb. Pun accentul pe mouse pentru că în general nu prea ai de ce să folosești o tastatură externă la un laptop, poate doar în cazul în cazul în care ești legat la un monitor extern.

Ajungem la căști. Anul trecut mi-am cumpărat prima pereche de căști wireless (cred că astea sunt) din motive de mobilitate. Eu preferam să ascult muzica printr-un amplificator, dar m-am gândit că ar fi bine să am niște căști pe care să le plimb după mine și cu care să mă plimb, la propriu. M-am văzut folosindu-le destul de des, mai ales că le pot conecta atât la telefon cât și la laptop. Principala problemă nu e neapărat semnalul (au o rază de aproximativ 10 m) cât puterea și calitatea sunetului. Pentru muzica digitală de calitate (de exemplu mp3 comprimat direct dintr-un CD original) sau chiar un streaming de calitate nu e o problemă, dar pentru anumite molodii/clipuri de calitate mai joasă (youtube) diferența se simte. E drept, sunt niște căști wireless ieftine, deci e de așteptat să fie mai multe compromisuri. Știu, pare mult să dai undeva spre 200 de euro pe niște căști ca lumea, dar dacă dispui de fonduri, probabil că vei fi mulțumit de comoditatea pe care ți-o oferă. Există foarte multe modele pe piață, așa că mă abțin de la a face recomandări. Mie mi se pare că cele mai bune produse din punct de vedere calitate/preț sunt cele de la Sony.

Ar mai fi aici proiectoarele și rețelele pe cablu (LAN). Nu știu câți folosesc acasă un proiector sau o rețea pe cablu – asociate de obicei laptopurilor din gama PRO), dar astea țin de posibilitățile dispozitivelor. Dacă până aici te-ai descurca cu ăsta, numai tu poți hotărî cât de mult te deranjează adaptoarele. Eu unul am optat pentru port hdmi și mi-am cumpărat un adaptor pentru LAN pe care îl port mai tot timpul cu mine deși se întâmplă destul de rar să-l folosesc.

Într-o categorie complet aparte pentru unii dintre noi – CARD READERUL. Nu știu vouă cum vi se pare, dar pentru mine card readerul ăla a fost tot timpul ceva groaznic. Cele de calitate sunt scumpe, iar cele ieftine sunt foarte proaste. De multe ori trebuia să reașez acei pini care se tot strâmbau, aveam fișiere corupte și un transfer lent. Recent mi-am cumpărat un adaptor  (Canon + CF = love), iar laptopul are cititor de card SD încorporat. În cel mai rău caz, dar numai dacă nu descarci fișiere multe relativ des, aparatul foto legat la laptop prin cablu.

Media 

La un moment dat vei vrea să te uiți la ceva ce rulează pe laptop, pe TV. Deși foloseam cablul hdmi, am vrut să văd care ar fi variantele wireless. Pe scurt, Apple TV, dlna, Chromecast și omologele care apar în număr tot mai mare. Apple TV funcționează foarte bine cu formatul .mp4 și programul lor Quicktime player. Cu VLC de exemplu n-am reușit să am parte de o experiență fluidă, chiar și cu fișiere video de calitate mai slabă. Screen mirroring prin Apple TV (fie de pe telefon, fie laptop) mi se părea că merge greu și nu era fluiditatea pe care o așteptam. Merge, dar nu grozav. La fel, am încercat odată un streaming prin Windows Media Player pe TV dar, deși imaginea era destul de bună, playlist-ul și experiența în general era greoaie. Trebuia tot timpul să fii atent la playlist, nu mi se părea foarte comod. Nu am încercat Chromecast, dar am auzit că merge foarte bine.

Cam asta se întâmplă și pentru audio, doar că după ce am început să folosesc căști am renunțat. Am folosit o perioadă un router Apple Airport Express, care are ieșire audio, dar calitatea semnalului nu era grozavă și existau întreruperi din cauza interferențelor. Nu sunt multe routere care să facă treaba asta (cel de la Apple costă cam 500 lei), dar contează și unde ai routerul în casă – uneori sistemul audio vrei să fie în altă cameră decât routerul. Între timp s-a lansat Chromecast Audio care pare să funcționeze mai bine. Dacă ții să asculți muzica la boxe, poate că that’s the way to go. Ține minte totuși că ai nevoie de un format audio cât mai necomprimat și boxe de calitate, de preferință legate de un amplificator.

Dacă nu folosești deja, probabil că ar trebui să încerci serviciile de streaming precum Netflix, Apple Music, Google Music, Spotify, Deezer etc. Voi menționa separat Zonga, care personal nu prea îmi place. Eu nu țin prea mult la argumentele ”e românesc” sau la povești care îmi insultă inteligența – zonga e mai mult decât gratis pentru că atunci când tu cauți să downloadezi muzică online pierzi timp, care timp costă și deci te costă bani. Cu toate astea, partea bună e că în anumite abonamente Vodafone ai acces la Zonga. Așa că dacă ești deja în rețea, poate scapi de plata a încă un serviciu.

Dincolo de faptul că e legal, scapi de povara stocării. Dacă renunți la cabluri și diverse hard disk-uri nu vei mai putea căra după tine mult material media, așa că streaming-ul va fi mult mai comod. Deși nu sunt genul care să asculte multă muzică, ci doar mult, am trecut la Apple Music. Legat de muzică în special, până recent mi se părea că mai degreabă cumperi muzică decât să plătești un abonament de streaming, mai ales dacă ești, într-o măsură, pasionat de muzică. E principiul ăla, ce-i mână nu-i minciună, iar în 3 luni de streaming poți cumpăra un album de muzică. Mai nou poți cumpăra direct melodii sau videoclipuri, nu doar albume ca într-un magazin care vinde CD-uri. Acum lucrurile astea se aplică atunci când vorbim de laptop/telefon/tabletă, pentru că dacă dispui de un sistem audio e complet altceva.

La final

O să închei cu niște recomandări și idei care mi se par mie mai importante care fie completează, fie sintetizează, pe alocuri ce am spus mai sus:

  • De data asta aparențele nu înșeală – mai comod înseamnă și mai scump. În general orice accesoriu wireless e mai scump. Cu toate astea nu trebuie să ți le cumperi pe toate odată, iar partea bună e că în felul ăsta vei vedea de ce ai cu adevărat nevoie;
  • Orice e wireless are baterie, așa că n-ar strica să-ți cauți și o baterie externă. De asemenea, cu cât un accesoriu e mai scump, sunt mai mari șansele ca bateria să te țină mai mult – ia și asta în calcul;
  • Nu asculta orice părere cinică – ce spun eu aici nu e o necesitate. Dacă te simți tu mai bine într-un Starbucks cu un laptop Apple de-ăla subțire în mână renunță la ”nu merită”. N-are cum să merite o astfel de comoditate;
  • Pun accentul lucrul în cloud. Există multe servicii de cloud, unele chiar mai la îndemână – dacă ai un iPhone deja folosești iCloud. Idem în cazul în care folosești suita Office sau anumite hard disk-uri externe care vin cu cloud backup inclus;
  • Ține minte că toate astea țin de atitudine și de cât de mult înseamnă comoditatea pentru tine.

Știi ce ziceam la început cu biroul de acasă? cu laptopul care ținea loc de desktop? Între timp dam ăsta și-a cumpărat un desktop – ce ironie. Nici nu-ți mai vine să-l crezi pe dam ăsta, nu? Eh, situația e ceva mai complicată. Sunt în curs de mutare, iar desktopul ăla e doar pentru anumite aplicații. Astfel am ajuns să am laptopul cu mine tot timpul, deci wireless-ul ăla de la început e un fel de necesitate. Încep să uit pe unde am stick-urile alea usb, mai ales că lucrez atât cu MacOS cât și cu Windows, între 3 birouri și 2 case. Am început să înțeleg ideile astea de pe piață cu mobilitatea, cu toate că nu am și nici nu am de gând să-mi cumpăr o tabletă – de asta nici nu am adus în discuție tabletele. Unele routere pot fi configurate wireless, ba chiar de pe telefon/tabletă.

În concluzie, învață engleza (pentru site-uri străine) și lasă cinismul acasă. Dacă ți se pare că ceva te inspiră, lasă-te dus de curent, nu-ți risipi energia cu ”nu merită”, ”de ce ai face asta?” sau ”nu merge așa”. Dacă asta te face pe tine să te simți mai bine, go for it!

ceonlopwqaakks

Cu conținutul în blogosferă

Am citit în ultimele zile niște lucruri care m-au pus pe gânduri. Nu, nu e de bine, deci e cu heituială. Inițial am vrut să vorbesc despre câteva tendințe în blogosferă, dar mi se pare că citesc prea puține bloguri ca să trag unele concluzii. Plus că erau multe de zis și vorba lungă…

Revin. Zilele trecute am citit la Radu că a fost YouMeet – o întâlnire cu copchii care se schimonosesc pe YouTube. Întâlnirea asta cică a fost organizată prost, au sărit părinții în sus, astea, prilej al bătrânilor blogosferei să trateze subiectul cu aroganță. Dacă trecem peste asta, ăia mici au Nu chiar și 500 dă mii de subscriberi – dacă urmăriți iutubul ăsta o să vedeți că e mult. Schimonoseală sau nu, lumea îi urmărește, iar ei tac și își văd de treabă (metaforic vorbind, că de fapt au ei schimonoselile lor). Pe mine m-a distrat comentariul ăsta:

Din pacare nu am auzit de eveniment, si ce e interesant e ca.. n-am auzit de nici unul din ei, desi urmaresc destul de multe bloguri si din Romania si din afara.

iar apoi articolul ăsta, ce are titul ”Starea vlogging-ului în România”. Starea asta a vloghingului dă ca exemplu alți 2 blogări și îi miștocărește p-ăia mici cu iutubul. Concluzia e că nu prea e cu vloghing și nu e nimeni relevant. Observați același rahat cu relevanța.

Băi, oricât vrei să faci mișto de ăia, ei fac așa zisul conținut, iar unii îi urmăresc. Atunci când o să ajungă la treij de ani o să facă un alt conținut (mai e unul pe YouTube, cică MKBHD), mult mai bun și mult mai rafinat. A, oamenii serioși n-au timp de video. Și probabil n-au nici bani, că cititorii haini nu donează. Dar ăia mici au, că le dau părinții. Deci în lumea serioasă nu se poate, că e greu – atitudinea românească. Ce deducem de aici? că blogosfera e o bulă, una tot mai mică, unde unii sunt relevanți, iar alții nu.

Revenind la conținut. Povesteam cu un coleg la un moment dat că cel mai normal ar fi să dai publicului ceea ce e cere. Dacă vrea cocălăreală, aia îi dai. Dacă vrea să vadă pisici, aia filmezi. Dar asta poate e în România, că în restul europei poate lumea vrea câini. În aceeași bulă vorbim doar de România: blogosferă românească, vlogosferă românească, reclame românești, culmea, internetul românesc. Nu zic că e rău instinctul ăsta naționalist, dar fiind vorba de online ar trebui să punem problema global, nu local. Sunt sigur că oricine folosește twitter și vrea să fie la curent cu știrile va urmări sursa (adică publicațiile cu renume) nu ceva românesc care preia tot de acolo. Bun, hai, e mult spus oricine, dar mulți vor face asta. Nu mai are rost să faci review la noul iPhone – lansat și învârtit internațional de 2 luni – la tine pe blog, asta să te facă pe tine blogărul român fruntaș la iPhone.

Din păcate ideile astea, locale să le zicem, se propagă în bulă, că.. așa trebuie. De exemplu, Revo, al cărui articol l-am citat mai sus tot de acolo a luat-o pe aia cu relevanța, că doar n-a inventat-o el. Așa au învățat toți, că trebuie succesuri liniare, crește viuăr… adică s-adună poporul în număr tot mai mare la tine e dă bine. Până și oamenii normali se panicaseră (apropo, e bine ăsta simplu al meu? panicaseră? ă?) că pui chestii și lumea nu s-adună în valuri și deci nu e succes. Ba mai mult, diverși – a se citi brenduri – cer/aprobă/încurajează tot felul de articole dubioase (ăsta, de exemplu) care simți că te păcălesc oarecum.

Paranteză. Băi, aici e Vlad Petreanu, nu Aniela Deby să zici că scrie aiurea și te miri ce alte chestii. Cum ar fi sunat articolul ăla dacă îți prezenta rețeaua de acasă cu năzdrăvănia aia de la UPC? Îți arăta cum lucrează, simțeai că înveți ceva, dar în loc e vorba despre disciplina de a lucra de acasă (care e ok) și nevoia de wifi de 500 mb/s (care nu e ok).C La fel la Radu un articol cu țiglă Bramac și cum trebuie să înțeleagă lumea în popor că țigla de beton nu e mai grea ca ailaltă. Mi se pare că nu ăia care scriu niște articole sunt tot timpul de vină, ci cei care rotunjesc bula aia. Închid paranteza.

Revin la voi, oamenii normali, și conținutul. Dacă îl ai, nu-l pune pe blog, ci pune-l acolo unde simți că e pus în valoare. Nu, nu te vor citi 1 milion de români pe zi. Că n-au de ce. Nu blogul trebuie să îți aducă succese nebănuite, ci activitatea pe care o ai, produsul finit sau ceea ce împărtășești. Atingând blogul de față, dacă ești fotograf contează portofoliul, apoi blogul. Ca o concluzie: dacă ai conținut, nu-l du în blogosfera autohtonă. Dacă nu-l, caută-l pe www. Dacă vrei să citești în blogosferă fă-o, dar să nu zici că nu ai fost avertizat.

După ce am scris asta o să recitesc. Măcar eu să pricep ceva. Partea bună e că nu e numai polologhia asta, ci pun niște poze – fusei, cum zice Dunia, în excursie.

IMG_1124IMG_1128IMG_1175IMG_1157IMG_1185

PR în Sectorul Roșu – Capitolul 5 – Alternativa 1

Vara anului 1959, Groom Lake – Nevada. Prima bază secretă, Zona 49, lua naștere, fiind terminate primele anexe și astfel, după o perioadă de aproape 3 ani de incertitudine, devenind funcțională. Ideea de apocalipsă a început să atârne greu atât în bugetele armatei, cât și ale celor din umbră, lucru care a condus la mutarea actualelor proiecte secrete precum antigravitația, proiectul Aurora sau devierea undelor radio câtre Zona 51, bază ce urma a se construi până la finalul anului 1961.

Principalele idei de a salva un nucleu al omenirii se învârteau în jurul unor module orbitale de tipul unor nave mamă și, o variantă ceva mai veche, migrarea spre adâncuri. Principala problemă a celei de-a doua variante era împărțirea teritoriilor subacvatice și prezența rețelelor de spionaj ale principalelor puteri ale lumii, Alianța SUA – URSS versus CNU (Civilizațiile Nordice Unite). Resursele secretizării unor misiuni orbitale au fost considerate fezabile, iar primele echipe însărcinate cu dezvoltarea sistemelor de propulsie în cadrul Zonei 49 și-au început activitatea în toamna anului 1959.

Odată cu extinderea facilităților Zonei 49 și mărirea considerabilă a personalului, în mod ciudat, prezența militară în zonă s-a micșorat, iar în vara anului 1960 conducerea acestei baze intră în responsabilitatea NASA. Rapoartele câtre personalul guvernamental, singurele informații clasificate expuse publicului prin ”whistleblowers” – angajați guvernamentali din diverse departamente și domenii -, au devenit tot mai rare și mai ambigue.

Prima navă, Pegasus, construită pe suprafața Lunii în 1973, îngloba 50 de module și putea găzdui o populație de aproximativ 100 de oameni, a intrat în teste pe orbita lunii la începutul anului 1974. După aproximativ 2 ani proiectul a fost considerat nefezabil, raportul oficial al NASA nu menționa nimic despre nava Pegasus, datele prezentate anterior fiind informații venite de la surse mai mult sau mai puțin credibile, acestea fiind compilate într-un manuscris cu titlul Alternativa 1.

În anii 2000 au apărut diverse declarații sub anonimat, ba chiar schițe, care descriau în detaliu componența navei Pegasus și misiuni de supraveghere în întreg sistemul solar. Fotografiile surprinse de amatori cu obiecte neidentificate ce păreau a se afla pe orbita lunii a stârnit imaginația oamenilor și a dat naștere speculațiilor conform cărora nava Pegasus ar fi devenit un punct neutru de întâlniri între reprezentanții mai multor civilizații ce populează sistemul nostru solar.

Diverse

Voi știți cât de ocupat și stresat a fost dam ăsta în ultima perioadă? normal că nu știți, că nu v-a spus nimeni. Vă spune dam ăsta: destul de ocupat și stresat. Paradoxal, voi, ăștia care citiți prostiile lui dam ăsta ați intrat pe aici mai des decât însuși dam ăsta – asta-i viața. E, recunosc, am mai intrat și eu măgărește așa de pe telefon, dar numai cât să văd câte vizite am avut – se știe că fără vizite nu primești advertoriale și deci nu ești în lumea bună a blogărilor. Astfel, după ce am observat o medie de 3-4 milioane de vizitatori pe zi, am zis hai să caut să pun ceva nou. Mă rog, nou în sensul că n-a apărut pe aici. Am găsit nește poze, mai fade ele așa, de când am mai luat aparatul în mână și l-am scos pe geam – pe motiv că hai să văd dacă mai clicăie. Așa, fără vreun fir anume, chestii pe care le-am mai fotografiat, inclusiv niște machete.

IMG_1118.jpgIMG_1119.jpgIMG_0231.jpgIMG_0822IMG_0832IMG_0887.jpgIMG_1081.jpgIMG_1051IMG_0774IMG_0792.jpgIMG_0796

Cum să-l susții pe dam ăsta

Citesc (și) pe bloguri de la o vreme cum că și blogurile au nevoie de susținere. Am pus punct ca să fie sobru, căci susținerea trebuie să fie atât morală, cât și financiară. Conform unor surse, nu numai că un blog are nevoie de resurse ca să te distreze pe tine, dar și blogărul care bloguiește are nevoie de susținere – morală, că na, uneori ne simțim singuri și financiară că de, muncim dară. Corect sau nu, asta e susținerea în 2016.

NORMAL că abia acum s-a gândit dam ăsta că e bine să fie susținere. Deci, tu care cetești rândurile astea, stai, nu schimba tabul că deja te-a văzut dam ăsta, pune-te pe susținut. Cum să-l susții pe dam ăsta? păi citește și tu mai jos:

  • Donează niște bani. Cum? adună bancnote nemarcate într-o geantă și las-o pe o bancă din parc. E posibil ca dam ăsta să nu treacă pe acolo și s-o ia altcineva. Acum na, chiar dacă nu ţi-ai atins nobilul obiectiv de a-l susţine pe dam ăsta, tot ai făcut pe cineva fericit.
  • Știți cum era aia cu ”cumpără chestiile pe care le recomandă blogărul”? Na, din păcate dam ăsta nu scrie advertoriale, deci nu se aplică direct. Dar stai, că nu e totul pierdut: cumpără alte chestii. Cumpără orice prostie vrei tu. Cumpără ceva. Nu, nu intră bani în buzunarul lui dam, dar simplul fapt că devii tu sărac cumpărând toate tâmpeniile îl face pe dam ăsta să pară mai bogat. Ceea ce nu e rău.
  • Bălăcărește-i și tu pe ăia de care se ia dam ăsta. E, deși nu e cu bani aici, mai multe păreri (fie ele și greșite) îi dau prestanță lui dam. Ca și aia cu ”dacă 3 îți zic că ești beat…” așa și aici.
  • Manifestă susținere pentru dam ăsta. Zi și tu că susții. Nu ajută cu nimic, dar măcar niște susținere este.
  • Băi, nu scrie mail, crezi că ajută pe cineva dacă scrii tu acolo că susții? crezi că lăcrimează dam ăsta? Pune undeva, oficial, gen un afiș în centrul orașului sau ceva.
  • Șterge-ți blogul în numele susținerii. Mai puține bloguri, mai multă valoare, pe principiul ”ce e bun vine în cantități mici”.
  • Dă-i lui dam ăsta cardul tău. Firește că nu va cumpăra prostii, ci doar echipament foto pentru ca tu să ai parte de poze mai bune. Mpardorn, de fotografii mai bune.
  • Fii un susținător. Așa, la modul general, zic. Dacă ai un caracter de felul tău dă-l dracului, tu susține-l pe dam. Mă rog, și pe alții dacă tot ești profesionist, dar mai ales pe dam.

Mă gândesc că ai citit rândurile de mai sus și, după ce zâmbești rugos, zici că cum naiba să dai tu bani unui blogăr. E, îmi pare rău pentru tine, dar dam ăsta ți-a găsit IP-ul și vei fi taxat cu exact 1,72 euro+TVA – taxă de susținere. În cazul în care ai citit de la biroul angajatorului, acesta din urmă va fi taxat în locul tău, deci ai scăpat.

Dam ăsta și echipa vă dorește spor la susținut!

Înainte de răsăritul primei luni

Bătrânul twareg pășea agale pe nisipul gălbui, în apropiere de aflorimentul stâncos Tyrian, alături de transporterul său pe suspensie. Vântul se potolise, iar zgomotul sonic al transporterului rupea din când în când monotonia scrâșnitului particulelor de nisip de sub tălpile bătrânului. Razele lungi de lumină, ușor estompate de afloriment, se stingeau treptat odată cu apusul celui de-al doilea soare.

Ailymas își puse transporterul în modul neutru lângă un bolovan de la baza aflorimentului și desfăcu ahaketul lângă acesta. Se așeză, propti toiagul de plastoțel de cort și aprinse flacăra verde de krypton a sobei portabile în suspensie. În zare se întrezărea răsăritul primei luni, Kel Ataram – numită după vechea orânduire socială a tuaregilor, de un albastru spălăcit, dar luminată de ambele stele ale planetei.

În timp ce taguella se prăjea deasupra flăcării verzi a sobei, Ailymas își pregăti bermuzul pentru gerul nopților specifice deșertului și privi, în timp ce-și sprijinea bărbia plină de riduri, spre vest în așteptarea lunii. Flacăra verde se stinse, semn că taguella era gata. Mulțumi prin aplecarea capului și rosti o scurtă închinare după datina berberă și îndoi taguella pentru a mușca din ea. Se opri brusc și rosti cu voce tare, privind spre lună:

– Oare dam ăla are un blog nișat?!

Primii pași în fotografie

Cred că am mai scris (mai fragmentat sau nu) despre asta, dar niște mailuri și câteva articole citite pe net m-au determinat să scriu ceva cuprinzător. Voi căuta prin arhivă articole mai vechi, iar dacă îmi par utile voi lăsa link-urile în textul de mai jos. În cele ce urmează vreau să vă prezint primii pași în fotografie prin prisma eperienței mele de fotograf amator. Fără vreo urmă de modestie aș spune că sunt persoana potrivită să dea astfel de sfaturi pentru că sunt un om ca voi, fără nu știu ce aplecări artistice, fără saci cu bani și fără vreun ajutor specific. Tot ce am învățat am încățat singur și cu bani puțini, dar cu un cost al timpului.

În câteva cuvinte, mi-am cumpărat primul DSLR în 2006, dar am folosit (fără prea mult succes) o cameră foto compactă pe film și un SLR. În 2006 am luat-o mai în serios, am început să citesc și să experimentez, mai ales prin vacanțe, excursii, plimbări etc. O evoluție a echipamentului cred că se poate vedea din pagina de echipament. De asemenea aș vrea să încep să înlătur tot felul de prejudecăți în ceea ce-i privește pe fotografi și fotografia în general, precum și idei, în opinia mea ciudate, promovate printre fotografii din România. Prin 2005 fotografie în România a luat un avânt, dar acum vremurile s-au schimbat mult. Dacă atunci se scrie și se discuta mult, site-urile și blogurile pe care am ajuns eu în prezent sunt sărăcăcioase și am un sentiment că dacă oamenii s-au adaptat la tendințele moderne din fotografie, o țin pentru ei.

În continuare m-am gândit să prezint niște pași pe care să-i poată parcurge un om care e interesat de fotografie și care vrea să învețe, pentru început, chestiile de bază. În cazul în care vrei să ajungi direct fotograf profesionist îți pot spune de pe acum că vei avea mult de muncă, iar în cazul în care ai noțiuni de bază legate de fotografie, nu cred că articolul de față te poate ajuta cu ceva. Mă rog, dacă ai răbdare să-l citești, măcar pe sărite, poate ești atent la prejudecăți – trebuie să scăpăm mai ales de alea de care vorbesc eu aici. Astfea fiind spuse, să începem.

Echipament

Pentru începători și amatori în general aș recomanda sistemul DSLR. Deși există tot felul de camere foto, DSLR oferă cel mai bun raport calitate preț, mai ales prin varietatea obiectivelor și accesoriilor. Sunt sigur că ai auzit de Panasonic, Sony și alți mari producători care oferă tot felul de soluții, strict pentru fotografie, un parat DSLR va putea fi mulat pentru orice gen de fotografie vei vrea să pui în practică. Dacă nu ești sigur de cei vei vrea să faci în viitor și nici nu te pricepi prea mult la aparate și camere foto, alege un DSLR. Pun link către produsele Canon și Nikon. Nu am pus legături către magazine care comercializează aceste produse pentru că e important să vedem ce e cu categoriile alea, iar acolo sunt cel mai bine explicate. Alegerea unei mărci sau a celeilalte ține mai mult de preferință și, de ce nu, de ofertele disponibile pe piață. Trebuie să înțelegi că echipamentul unui fotograf nu se rezumă la corpul aparatului ci reprezintă un ansamblu. Deși corpurile aparatelor și obiectivele se pot compara separat pentru a determina dacă un model al unei mărci este mai bun decât concurența, la nivel de ansamblu lucrurile nu mai sunt atât de clare. Ideea e că la nivel de marcă nu poate fi desemnat un producător care să domine calitativ piața, fiecare având puncte forte și puncte slabe.

Începem cu corpul aparatului (body), deci hai să vedem cum e cu categoriile, adică beginners (sau entry-level), enthusiasts și professionals. Amatorii cu valențe de pro, așa ca mine, se încadrează la enthusiasts, unde producătorii consideră că gama de mijloc ar trebuie să ne satisfacă.

Aliniat nou pentru prima prejudecată, și anume ”n-ai nevoie de ălea profesionale”. În mod total realist, ălea mai scumpe sunt cele mai bune, sunt vârful de gamă. Trebuie să înțelegi că un fotograf profesionist nu e un guru, nu e artistul șef, nu e cel mai tare, ci e acel fotograf care acordă atenție fiecărui detaliu. Ăsta e primul criteriu care îl diferențiază de un amator, un profesionist nu are luxul de a încerca și altădată, ci trebuie să scoată un maxim din situația dată. Prin urmare, un fotoreporter are nevoie de un echipament rezistent la ploiae, ninsoare, praf, nisisp, șocuri, în timp ce un amator poate nu va ieși din casă în asemenea condiții. Ăsta e un exemplu care se traduce printr-o mare diferență de preț. Mai sunt funcțiile multiple pe care aparatele foto din gama de vârf le oferă. Ajungem la mitul fotografierii în modul manual. Ăia profesioniști fotografiază ”pă manual”, nu? nu neapărat. Atunci când fotografiezi un meci de fotbal e cam greu să tot setezi parametri în timp ce ăia plimbă bila aia prin teren. Sau închipuie-ți un nene cu pușca în mână care nu are timp, pe un câmp de luptă, să stea până reglezi tu chestii. Din toată pologhia asta ar trebui să înțelegi că ălea pentru profesioniști nu înseamnă numi calitatea imaginii, ci sunt produse proiectate pentru anumite condiții specifice.

Concluzia? în lipsa datelor alegem calea de mijloc. Dacă nu vrei să ajungi prea departe în fotografie probabil că te va satisface și clasa beginner. Strict legat de imagine și calitate, cumpără ce îți dorești și/sau ce îți permiți. Oricât de amator ești, dacă ai banii cumpără gama de vârf. Da, indiferent de tehnica pe care o vei dezvolta, calitatea fotografiilor va fi ceva mai bună pentru simplul fapt că ălea scumpe sunt făcute să știe mai multe de capul lor. Așa că nu asculta aia cu ”n-ai nevoie de”, cumpără ce îți permite bugetul.

Legat de obiective (a doua componentă care compune noțiunea de aparat foto), ca prim reper e distanța focală. În fotografia uzuală va trebuie să acoperi distanțele focale între 16-18 mm și 200 mm. Cu cât distanța focală e mai mică, cu atât unghiul de acoperire e mai mare (wide) – ar trebui să te ajute acest simulator. Cu cât plaja de distanțe focale acoperită de un anume obiectiv e mai mare, cu atât calitatea imaginii va avea de suferit, așa că sunt de evitat obiectivele gen 18-200 mm. Acum, nu cred că are rost să recomand vreun obiectiv pentru vreun aparat sau un producător pentru că oferta e extrem de mare. A, și aici sunt clase de calitate. De menționat sunt producători terți, Sigma și Tamron.

Două lucruri vreau să subliniez aici:

Primul: la început de drum nu ai cum să alegi obiectivul potrivit. Știi prea puține atât despre obiective, cât și despre viitorul tău stil de a fotografia. Încearcă să acoperi acea plajă de distanțe focale (18-200 mm) și vei vedea apoi.

Al doilea: obiectivele scumpe își păstrează valoarea. Dacă bugetul tău e generos și cumperi obiective scumpe, dar care nu se vor plia pe stilul tău, vei recupera o valoare semnificativă dacă le vinzi.

Aparatul și obiectivul/obiectivele reprezintă primul pas, accesoriile le voi cuprinde separat.

Primii pași și noțiunile de bază în fotografie 

Odată ce ți-ai cumpărat un aparat și cel puțin un obiectiv, trebuie să începi cu manualul de operare. Fie că ții lângă tine cărticica aia groasă, fie îl descarci în format .pdf, de acolo trebuie să începi. Nu te speria, nu trebuie să citești și să reții tot ce e acolo – ce necesar vei reține cu timpul. E de ajuns dacă începi cu prezentarea aparatului și principalele funcții. Vei vedea că e în așa fel făcut încât te va trece prin câteva noțiuni de bază și vei putea ieși la fotografiat fără să ajungi la capăt. Următorul pas, termenii specifici și semnificația lor.

Cu aliniat, ca să fie clar, fără ISO, timp de expunere (shutter speed), dechiderea diafragmei (aperture), focalizare (focus) și profunzimea câmpului (depth of field) nu se poate. Nu există fotografie fără asta, ci doar point-and-shoot, adică ce faci cu telefonul. Nu trebuie neapărat să înțelegi pologhia tehnică din spatele lor, ci doar efectul generat de modificarea lor. Pentru asta poți cumpăra o carte care să te intorducă în domeniu sau, varianta mai ieftină, articolele de genul. Din nou, aceste noțiuni se vor cimenta cu timpul, deci nu te aștepta ca după o zi sau 2 de citit să stăpânești noțiunile astea. E important să ai lângă tine aparatul și manualul acestuia pentru că vei putea butona imediat pentru a observa efectul.

Ulterior, tehnicile, modurile de fotografiere și sfaturile se vor rezuma la a-ți recomanda reglaje folosind acei parametri. Nu există o formulă universală dar, în funcție de genul de fotografie pe care îl vei practica, unii dintre ei pot rămâne constanți, lucru care te va ajuta să înțelegi mai ușor întregul proces. Eu aș sugera ca alte elemente precum blitz, iluminare și reglaje fine să le lași deoparte sau, dacă folosești modul automat, în grija aparatului.

Ca o recapitulare, aparatul cu butoanele lui și acei termeni specifici.

Cursuri foto

În primul rând nu trebuie să ne supărăm că atâta lume insistă cu cursurile foto. E probabil cel mai sincer mod pentru un fotograf sa-și câștige existența. De ce sincer? pentru că își împărtășește pur și implu experiența, fără a i se impune limite de creativitate sau de exprimare. Atunci când ești un fotograf profesionist trebuie să vinzi un produs unui client, iar acel client s-ar putea să nu aprecieze arta pură.

În al doilea rând, până la nu treci de următoarele două puncte nu te sfătuiesc să te înscrii la un asemenea curs. Am ținut totuși să dezvolt aici pentru că mulți sunt atrași de idee: nu știu nimic, poate că are dreptate ăla care spune că trebuie să mă învețe un profesionist ce și cum. Vreau să ating subiectul și prin prisma celor enunțate aici și, deși voi fi critic, nu vreau să denigrez cursul menționat acolo sau oamenii care îl țin. Astfel vă voi povesti puțin despre lucrurile la care ar trebui să aveți grijă.

Fără să înțelegi termenii de la punctul anterior nu te poate ajuta nimeni să evoluezi. E drept, poți da 150, 200, 300 de lei ca cineva să-ți puncă pe un proiector ce scria nenea ăla pe blog. Și nu, nu cred că vei înțelege mai repede niște termeni tehnici dacă ți-i expune cineva. Am văzut oameni (preponderent femei) care nu deschid un blog să citească ce e timpul de expunere și văd cursul ăla ca pe singura soluție. Mai mult, dacă ești dispusă aloci bugetul aferent unui curs, de ce nu?

O problemă pe care o am eu cu astfel de cursuri este multitudinea de noțiuni pe care le vei primi (și, logic, nu vei rămâne cu nimic pe termen lung) și anumite idei care se propagă. Eu personal nu suport aroganța și punerea accentului pe mărunțișuri, de exemplu fotografii, nu poze. Da, e foarte important asta, facem fotografii, nu ca țăranii – poze. Sau, lucru pe care l-am auzit de la o cunoștință care a făcut un curs, îndemnul la a renunța la fotografia de peisaj, pe motiv că sunt deja destui care o fac mai bine decât tu, cursantule, vei putea vreodată. Nu, asta nu încurajează creativitatea. Revin la multitudinea de noțiuni. Ce să faci tu, un om care se chinuie să înțeleagă termenul de timp de expunere, cu sincronizarea blitz-ului, cu iluminarea subiectului la 45 de grade, cu lumini stroboscopice în mod master sau slave sau cu multitudinea de filtre? Dacă citești o carte, te poți opri la jumatea ei până, cu ajutorul aparatului din mână, înțelegi ce ai citit. În cadrul unui curs, care durează o perioadă de timp, nu se poate face o astfel de pauză. Mai mult, nu vei ști (încă) ce să faci cu noțiunile de prelucrare a imaginilor. Vei simți că ți s-au prezentat multe, că ai intrat într-o lume fascinantă dar nu vei putea aplica nimic. Argumentația asta se bazează pe comparația între mine și o persoană care a făcut astfel de cursuri.

Separat, și vă rog atenție la asta, ieile despre echipament. Nu ascultați oameni care vă spun că nu vă trebuie nu știu ce aparat. Am auzit că în cadrul unui curs s-a spus că se poate face fotografie de eveniment cu cel mai ieftin aparat de tip DSLR. Da, se poate, dar mult mai prost decât cu unul adecvat. Da, un profesionist, prin prisma experienței, va evita anumite greșeli sau anumite situații în care aparatul va eșua. Deci da, se poate, dar nu asta îți va câștiga sau mulțumi clienții, prin urmare aceste idei trebuie evitate.

Având în vedere că odată cu evoluția echipamentului cerințele de calitate au crescut, îți recomand cursurile abia după ce ți-ai ales un gen de fotografie și cauți un stil. Ăsta e un exemplu de curs modern, curs prin care vei învăța direct elemente aplicate.

Genul de fotografie și stilul

După ce ai început să te obișnuiești cu aparatul vei începe să fotografiezi. În casă pisica, câinele, copiii, florile (dacă ești femeie sigur nu îți va scăpa nici una), casa, scaunul, parcurile etc. Vei încerca tot felul de lucruri în vacanțe și concendii de se vor sătura cei din jur de tine. Apoi vei descărca cele 5000 de poze și te vei uita la ele, unele ți se vor părea ok, altele nu, dar toate sub ceea ce vezi pe internet. E un mod sănătos de a începe, e un mod a de a evalua ce e în jurul tău și e primul pas în a-ți găsi un stil. Sunt poze făcute pur și simplu și așa vei înțelege unde ai de muncit.

E bine să fotografiezi ce îți place, iar asta te va îndruma spre un gen de fotografie: peisaj și arhitectură, fotografie urbană, portret, fotografia de produs și macro, astrofotografie, fotografia de eveniment (oricare ar fi el) și multe altele. Fiecare gen de fotografie are tehnici și accesorii specifice, lucruri pe care le vei învăța pe parcurs.

Drumu către un stil personal continuă prin căutarea inspirației și copierea altora. Da, copiere, și prin asta înțeleg reconstituirea cadrelor altor fotografi. Atâta timp cât ești într-un proces de învățare nu va avea nimeni nici o problemă cu asta. Cu timpul vei vedea că vei renunța la astfel de practici în mod natural. Eu am început cu revista Photo magazine (care deduc că nu se mai comercializează), dar având în vedere explozia internetului nu cred că mai e practic. Un început ar fi site-uri precum deviantart.com, rețeaua instagram sau orice site-uri care te atrag. Vei vedea cum abordează alții problema și vei putea încerca și tu lucruri similare. Eu răsfoiam pur și simplu, ore în șir. Astfel, în funcție te cadrele care te atrag, vei căuta și tehnicile aferente și vei încerca lucruri noi.

Mie personal mi-a plăcut tot timpul fotografia de peisaj, dar nu trebuie să te rezumi la un singur gen. Sau poți renunța la un gen de fotografie în detrimentul altuia. E mai simplu totuși să le iei pe rând pentru a nu amesteca tehnicile între ele. Dacă acum vreo 10 ani voiai să faci ”fotografii bune”, acum exigențele de calitate sunt mult mai mari. Ceea ce atunci era văzut (cel puțin la noi) ca artă fotografică, acum poți obține cu un telefon cât de cât. A te concentra pe ”de toate pentru toți” nu îți va asigura o evoluție și nu vei atinge un anume standard de calitate.

Accesorii

Accesoriile nu sunt ieftine și se achiziționează în timp, în funcție de nevoi.

Primul accesoriu ar fi trepiedul, în cazul în care fotografiezi peisaje, arhitectură, produse sau macro. Sfatul meu (deși îl vei ignora) este să alegi un trepied cât de cât – adică de minim 400 de lei. Știu, nu mă vei asculta și îți vei lua unul ieftin. Stai liniștit(ă), la fel am făcut și eu. Abia după ce mi s-au stricat vreo 3 am ales unul ca lumea (acel Bilora din pagina de echipament). Trepiedul odată cumpărat, te poate ține foarte mult timp. Prețul acestuia depinde de cât e de solid, de greutate și de materialele din care este făcut. Un trepied ușor, din carbon, va fi mult mai scump. Dacă nu te atrage veunul din genurile de fotografie care necesită un trepied, poate ar trebui să amâni cumpărarea unui sau alegerea unui trepied ieftin, pentru fotografii de familie, de exemplu.

Al doilea accesoriu ar fi blitz-ul. Important în cazul portretelor sau a fotografiei de eveniment. Ca și în cazul trepiedului, un blitz ieftin te va ajuta doar să înțelegi cum funcționează. E mai bine să aștepți dacă nu ești sigur.

Geanta/rucsacul ar fi următorul. Odată cu creșterea numărului de accesorii vei avea nevoie de o geantă tot mai mare. Pentru început nu recomand genți scumpe dacă nu ești sigur ce și unde vrei să cari cu ajutorul lor. Caută un minim necesar.

Filtrul de polarizare – în cazul piesaj/arhitectură este necesar. Dacă te atrage genul ăsta de fotografie poți achiziționa unul, obicei pentru obiectivele wide. Sigur îți va fi util.

Există multe altele, dar la nivelul ăsta nu merită să intrăm prea mult în detalii – carduri, acumulatori, GPS, nivele, declanșatoare, filtre etc.

Perfecționare

Înseamnă de fapt conturarea stilului și a tehnicilor. Aici încep reglajele mai fine, încep recomandările și anumite trucuri pe care le fac fotografii. Voi lua un exemplu, fotografiere cursurilor de apă.

IMG_8389

IMG_8386

Focalizarea: de obicei în planul apropiat sau pe corpurile mari care atrag privirea

ISO: 100

Timp de expunere: 30s în cazul de față (obținut fie prin închidrea diafragmei, fie prin aplicarea filtrelor de polarizare și densitate neutră)

Deschiderea diafragmei: f/13 (valorile mari fac ca un procent mai mare din imagine să fie clar)

Astfel de recomandări țin de imagini specifice unor genuri sau sub genuri de fotografie și de multe ori le vei găsi ca informații suplimentare în descrierea acestora. Desigur, acești parametri țin și de echipamentul de care dispui tu, spre exemplu vei folosi chiar ISO 50 dacă aparatul tău permite. Sau poate obiectivul pe care îl ai nu se comportă prea bine la f/13, cu toate astea încercând astfel de lucruri vei avea multe de învățat.

Procesarea imaginilor

Aici avem altă prejudecată, cum că ălea ”fotoșopate” nu sunt naturale/artă/etc. Total greșit. Absolut orice cadru are parte de post procesare. În afară de formatele necomprimate, orice .jpg pe care îl vizualizezi pe ecranul aparatului a fost deja procesat (contrast, claritate, saturație etc.). Procesarea este necesară datorită limetelor tuturor aparatelor foto. Și da, și atunci când erau ălea artistice pe film exista această prelucrare și da, aia făcea diferența între fotografii buni și cei excepționali. Doar că, odată cu evoluția tehnologică această prelucrare este accesibilă oricui vrea să profite de ea pentru a ajunge la un nivel înalt.

În cadrul acestui articol nu vreau să intru prea mult în detalii pentru că vorbim de nivelul de bază, unde nici nu prea știi ce vrei să obții de la o imagine. Pentru început aș recomanda progrămelele gen Fotor (mai multe detalii aici), prin gen mă refer la softuri ușoare care nu necesită prea multe cunoștințe. Principalele retușuri ale fotografiilor sunt:

  • Corectarea expunerii
  • Brightness/contrast
  • Highlight/Shadow
  • Saturație
  • Sharpness

Pentru cine intră în astea, chiar asta e ordinea de lucru cu aceste comenzi. Absolut orice soft face asta, iar corecțiile nu trebuie decât să scoată în evidență aspecte ale cadrului, nu să facă unul bun dintr-unul nereușit – vei constata că asta oricum nu se poate. Odată cu experiența și trecerea timpului vei vedea că vei învăța tehnici tot mai avansate, foarte multe se pot găsi pe youtube.

Alte mituri și prejudecăți

Fotografia se face pe film și cine n-a folosit film nu înțelege fotografia – greșit. Fotografia înseamnă, principial, captarea luminii. În funcție de materialul care o captează (fie senzorul digital sau filmul fotosensibil) există tehnici specifice, nefiind unele mai artistice ca celelalte. Fotografia digitală este mai practică și permite o evoluție mai rapidă a individului – poți fotografia mai mult și vezi imadiat rezultatul, lucru care accelerează curba de învățare. Din păcate multe discuții sunt generate de oameni care vor să încerce filmul sau de oameni care nu au înțeles (încă) prea multe din acest domeniu. Ca să vedeți că nu sunt rău gratuit am să discut câteva puncte din acel articol:

  • Vei gândi un cadru! – deși aparent corect, pentru că trebuie să acorzi mai multă atenție compoziției, argumentele sunt greșite. Limitarea numărului de cadre te poate face să pierzi momentul – un șoim într-un peisaj, de exemplu. Cât despre photoshop, ORICE imagine se prelucrează. Da, filmul mai nou se scanează.
  • Nu vezi cadrul – de fapt ăsta e cel mai mare neajuns al filmului. O simplă corecție poate face diferența.
  • Interval dinamic mare (paleta mai largă a contrastelor) – asta ține de film și aparat, nu-ți închipui că filmele care se găsesc în comerț își vor oferi acest avantaj. Ai nevoie de obiective bune și de un film de calitate (diapozitiv de exemplu) pentru care nu prea mai găsești pe nimeni să-ți facă developarea.
  • Este palpabilă – exact la fel de palpabil ca orice cadru digital. Mai nou orice print se face de pe un calculator.
  • Nu costă mult – am trecut la ultimul pentru că așa le pot demonta pe toate. Costă MULT MAI MULT. Deși poți cumpăra cu vreo 2-300 de lei un corp de aparat (care apropo are nevoie de baterii), obiectivele sunt la fel de scumpe, iar filemle costă undeva la 30-40 de lei 36 de poziții. Deci 1 leu cadrul. Developarea costă, prelucrarea costă la fel de mult.

Cum ziceam, filmul e un lux și are niște efecte caracteristice care au și ele farmecul lor. Toate astea însă la un preț mare și la o experiență pe măsură. În nici un caz nu la început de drum.

Un DSLR nu te face fotograf – e bună asta. Fotograf te faci tu. Fotograf profesionist în schimb e acel fotograf care oferă acest serviciu contra cost. Cei mai arătați cu degetul sunt probabil fotografii de nuntă și, deși uneori criticile sunt justificate, nu e chiar corectă atitudinea față de ei. În primul rând nunțile în România sunt un proces lung și kitchos. Cam greu să obții ceva artistic într-o zi de umblat, cu oameni care nu știu să pozeze, în locuri unde nu poți aranja un decor propice fotografiei profesionale. Bisericile sunt întunecoase, parcurile sunt cum sunt și volumul trebuie să fie mare. Probabil că și prețul are rolul lui, în SUA de exemplu fotografierea unei nunți poate ajunge fără probleme la 5-6000$, lucru care include lumini, asistenți și alte pregătiri.

 

Cam asta ar fi pe moment. Nu vreau să intru prea mult în lucruri mai avansate pentru că și așa e destul de lung articolul. Personal consider că am început să evoluez mai mult când m-am concentrat pe peisaje și pe îmbunătățirea unor tehnici (de exemplu am mărit claritatea imaginilor direct din aparat), fie ele de fotografiere sau prelucrare. Saltul spre profesional e unul dificil pentru că trebuie să te adaptezi la piață și, deși am reușit să vând niște cadre ca stock photography, fotografia de peisaj nu prea reprezintă o soluție financiară viabilă. În cazul în care cineva dorește să ating anumite subiecte sau să dezvolt numite lucruri, aveți la dispoziție adresa de mail sau rubrica de comentarii. Lung, domnule, lung.

Tendințe blogosferice

Simt nevoia să vă spun că am fost ocupat. Nu să vă mint, ci să vă spun. Nu că n-am putut să scriu pe blog, așa cum susțin alți blogări (că lipsă de inspirație și cărți necitite și alea) ci pentru că n-am făcut ceva notabil și/sau interesant. M-am cam lăsat de heituială pentru că mi-am dat seama că nu schimbă nimic. Credeam că dacă iei un ceva superficial tratat și îl arăți cu degetul, cineva, cândva, poate se va gândi la asta. Nu e cazul – subiectele se tratează superficial în continuare, iar un blog care atrage atenția asupra acestui aspect e la fel de inutil (ăsta are grad de comparație sau nu?!). Fără să o spun cu răutate, am impresia că blogurile românești și-au atins limita în materie de conținut, și asta nu neapărat pentru că oamenii care le administrează nu sunt capabili, ci pentru că nimeni nu e dispus să investească mai multe resurse. Haideți să vă expun mai bine ideile pe care le-am extras eu în ultimele luni:

  • Încă există discuții legate de ceea ce ar trebui să fie un blog sau un blogăr. Ce și cum să vândă, pe cine să influențeze și așa mai departe;
  • Obsesia pentru conținut original, în mod ironic, atunci când preiei o informație. În loc să dai mai departe un ceva folosind cât mai puține resurse alegi să ambalezi și tu cumva vorbele altcuiva. Atâta timp cât subiectul tău vine de undeva, micul tău text e un ceva original mai mult pentru orgoliul tău (vorbim de posturi aleatoare, nu de texte publicate);
  • Încă discutăm despre cât de superficiali sunt românii pe facebook. E de-a dreptul ireal;
  • Oamenii încă speră că un blog cu articole simpliste despre subiecte cotidiene ar trebui să atingă un anume succes;
  • Munca pentru a realiza punctul anterior ar trebui să se transforme în bani, deși, cel puțin aparent, nu prea e nimeni dispus să plătească păreri în ciuda respectului pentru persoanele în cauză;
  • Există bule în care se generalizează lucruri foarte complexe – de exemplu piața tabletelor sau a PC-urilor, sau impactul pirateriei raportat la niște amărâte de seriale – care nici măcar nu oferă o imagine de ansamblu. Sunt fragmente, sunt păreri nedocumentate, sunt previziuni fără esență sau sens;
  • Așa zisele articole despre tehnologie nu se leagă decât de aparate primite în teste, prea puțini împărtășesc vreo experiență reală, indiferent dacă sunt plătiți pentru asta sau nu. Nu vezi jocuri sau aplicații, nu vezi chestii încercate;
  • Foarte multă răutate. Pe lângă înțepăturile dintre blogări, vezi tot felul de idei precum anularea gratuităților pensionarilor la transportul în comun, idei care sunt la rândul lor complexe, iar deciziile pripite n-ar rezolva, fundamental, nimic;

Bun, dar blogurile sunt personale, iar dacă nu îți convine apeși pe x-ul ăla de sus, nu? cum îți tot zic blogării. Da, dar asta nu o să schimbe nimic și nici cei ce vor mai mulți nu vor fi finanțați în vreun fel. În caz că nu v-ați prins, da, există și o parte bună – instagram, youtube, facebook etc. Acolo e conținutul, acolo e creativitatea. Străinii sunt mai veseli, caută acel element cool (adică un ceva care îți place și te face să te simți bine), indiferent dacă e marketing sau nu. Mai bine urmărești pe cineva care îți arată ce aplicații faine are el pe telefon (că poate vezi ceva ce te interesează) decât un articol care descrie cât de prost e telefonul.

Dacă nu e clar, blogul de față, cel puțin prin prezentul post, intră în aceeași barcă, cu mențiunea că nu încearcă să obțină nimic. Nu caut milioane de cititori sau vreun succes și ăsta e singurul motiv pentru care articolul ăsta are pertinența unui punct de vedere. În cele ce urmează am să încerc să intru puțin în fotografie, dar asta în alt episod.

De primăvară

Știu că e cam absent dam ăsta, dar nu pentru că ”vai nu am inspirație” sau ”vai nu știu ce să mai scriu pe blog” ci doar că am considerat că nu e imperios de necesar să pun ceva aici. Așa m-am gândit eu. Am avut o tentativă, totuși. Într-o seară am luat o sticlă de coniac, un pahar și am zis să construiesc cu lumina, să fiu un artist, să fac ceva frumos. N-am fost să fie, pentru că n-aveam aparatul la mine. Asta e, m-am îmbătat de unul singur.

Dar stai, că nu e totul pierdut. A fost la un moment dat luna martie – luna renașterii, a florilor, a femeilor, a primăverii, a revenirii naturii la viață – și au fost tot felul de flori prin jurul meu. La un moment dat (da, exact ceva de genul ”la un semn deschisă-i calea”) am pus mâna pe aparat, în acea zi leneșă de duminică, și am făcut niște câteva poze. Nu știu cum să o zic pe ocolite, așa că am să o zic direct: sunt nasoale. Nu, serios, știți că zic eu așa plin de modestie că ce poze aiurea am făcut, în timp ce îmi frec mâinile în așteptarea aprecierilor venite din partea miilor de fani, dar nu, ăstea sunt nasoale. Băi, atât de nasoale încât nu le-am pus nici pe facebook. Acolo pui poze de tot felul, că prietenii tăi sunt oameni faini ei așa de felul lor și îți dau like, să te simți bine. Dar nu, nu le-am pus, că nu dădea nici dracul like.

Acum după ce am scris rândurile astea îmi dau seama că și ele sunt cam degeaba. Nu zice editorul ăsta câte cuvinte sunt, dar având în vedere că de fapt nu vă zic nimic, sunt cam prea multe. Gata, hai să vă arăt pozele alea… pardon, fotografiile alea, și gata.

IMG_0852

IMG_0847

IMG_0857

Eu ziceam că au fost flori, dar până să vreau să le imortalizez eu, s-au ofilit majoritatea și numai asta a rămas.

P.S. Cu ăsta m-am îmbătat de nul singur.

IMG_0247

Și voi credeați că dam ăsta e heităr…

Cred că spuneam eu la un moment dat cum că nu mă mai simt heităr de-ăla de arătat cu degetul de blogări pentru că există prea mult negativism. Sper că am zis, că așa intenționam. Na, dacă n-am zis, uite că o zic acum. Spre deosebire de blamatul facebook unde zi de zi apar, chipurile, poze cu pisici, prostii neinteresante și oameni care se laudă cu copii sau vacanțe, aici, pă bloguri, sunt oamenii ăia mai elevați care dezbat lucruri.

Acuma, voi știți că dam ăsta zicea că nu e foarte elevat ce se întâmplă aicea, nu? și că mai cu jumate de gură dam ăsta a fost donat spre adopție lui dracul, pe motiv că el e oricum irelevant, nu? Ideea e că nu e important dacă dam ăsta are sau nu dreptate, dar aș vrea să pun aici niște idei. Vreau ca ăia care trec pe aici să le vadă și să-și facă o părere. Hai să-i dăm drumul.

Pe scurt, din 16 martie 2016 nu se mai fumează în spații publice închise, de data asta birturile fiind și ele încadrate aici. Normal, legea asta a dat naștere unor controverse. În primul exemplu, un articol în care ideea de bază e că fumătorii îi afectează direct pe nefumători, trebuia făcut ceva, iar acel ceva nu-i privează de țigări, ci doar schimbă condițiile în care aceștia au voie să-și desfășoare viciul. E o părere, dar ideile de acolo pot fi dezbătute – asta ziceam că facem aici, adică un argument contra articolului sau a ideii centrale nu înseamnă apel la modificarea legii. Avem un domn care comentează:

”Cu ce deranjez eu un nefumator daca stau intr-un spatiu public inchis si impreuna cu alti fumatori bagam tigari ca turcii? Nu-l oblig sa intre inauntru – e viciul meu si am dreptul sa-l practic atata timp cat nu-i afectez pe altii.” – e o idee care se aplică la cârciumi, continuată mai jos:

”Bun, inteleg ca fumatul in multe din spatiile publice sa fie interzis. Dar de ce nu exista o prevedere care sa-mi ingaduie mie sa-mi deschid un club de fumatori? Doar pentru fumatori? Oricum nu o sa fie prea multe si nefumatorul poa’ sa mearga linistit cu prietenii lui fumatori in multe alte locatii.”

Vă rog încă o dată: luați-o ca idee, că e pă blog, nu în parlament. Replica:

”Draga Gigelule anonim. In primul rand NU apreciez sa-mi comentezi pe aici fara o identitate asumata, asa ca asta e prima si ultima ta interventie in formula asta.” – aceeași porcărie, aproape la fel de veche ca blogul lui dam ăsta. Pentru mine e irelevant că își spune cineva supermen atâta timp cât are ceva pertinent de spus.

”De-aia nu exista avioane de fumatori, trenuri de fumatori, spitale de fumatori etc. Nu are sens segregarea asta.” – nu merge pentru că avionul sau orice alt mijloc de transport în comun nu e un ceva pe care să-l poți ocoli, așa cum e un birt. Era vorba de o idee pertinentă la care s-a răspuns superficial. Și dacă poate să nu fie pentru toți alb? de ce nu se poate dezbate?

În exemplul 2, definiția omului normal la cap:

”Fumătorul român altruist: “Mie îmi place să fumez, dar e ok să fac asta afară dacă înseamnă să protejez sănătatea celor cu care împart localul.” (zis şi “omul normal la cap”)”

Omul normal la cap respectă legile și regulile locației. Dacă fumatul este permis și nu-i deranjează pe cei cu care ești fumul. poți fuma. În orice grup de oameni normali cineva s-a plâns la un moment dat, iar fumătorii au stins țigara, sau au ieșit afară. Dacă statul a scos o lege care să protejeze prin forță sănătatea nefumătorilor, omul normal se va conforma, că de-aia e normal la cap. În timp ce se conformează poate susține că e discriminat. Ești la fel de normal dacă ai o altă părere decât restul lumii, cel puțin atâta timp cât nu dai nimănui în cap.

Un lucru pe care lumea pare să nu-l înțeleagă e faptul că nu eradicarea fumatului ne face civilizați, ci simpla respectare și punerea în practică a legilor. Fumatul e doar un subiect ca oricare altul, principiile se aplică și la circulația bicicliștilor, dacă vreți. Mi-aș dori ca cel puțin în mediile în care ideile ar trebui să circule liber, să poată fi argumentate sau demontate, aceste generalizări gen ”românul nu-știu-cum” să nu-și mai găsească locul. Nu va fi așa, știu, iar asta mă dezamăgește. Degeaba susținem argumentațiile și dezbaterile dacă reducem totul la ”românul nu vrea să înțeleagă că”. Observ că există o masă tampon pe care o lovesc toți, o masă formată din oameni proști, care piratează, care vor să le facă statul, care fură, care conduc prost, care în ciuda prostiei lor votează, deși aparent n-ar trebui, masă care ne face pe noi ăia deștepți să trăim mai prost decât ar trebui. E ușor să arăți cu degetul în loc să încerci să educi, lucru care nu se face prin ”ești prost, pentru că dacă nu știi trebuia să cauți”. E urât, e rău, nu vreau să fiu așa. Nu fiți nici voi așa.

Cu stimă,

Anonimul neasumat.