Încă un apus

Cred că asta e perioada aceea a anului în care dam ăsta vă arată câte un apus fotografiat, cu grijă și dedicare, de la balconul palatului său – știți cum arată, mai un bloc, o antenă un cablu, un câine în călduri care zbura deasupra parcării, astea. Daaaar, zilele trecute am citit un interviu, emoționant aș spune, cu o tânără cu o predispoziție genetică pentru cancer – întrebarea nu era dacă, ci doar când – așa că a învățat să-și trăiască viața cât mai intens, iar unul dintre lucrurile care mi-au plăcut a fost îndemnul de a te bucura de fiecare apus, căci s-ar putea să fie ultimul pe care-l privești. Oricât de clișeic sună, fiecare apus e unic și e un moment care stârnește niște sentimente în sufletul fiecăruia dintre noi. Și m-am gândit eu atunci că hai să caut un apus prin compiutăr (de data asta e de la birou, nu de la palat) ca să-l împărtășesc cu voi, miile de cititori, pentru că viața e scurtă și uneori omitem tot felul de experiențe frumoase.

Adânc, nu?! Pentru cine crede că nu recunoaște/nu are idee/nu vrea să caute, e Jumeirah Beach, Dubai, UAE.

123456

Mituri și prejudecăți în fotografie în 2017

Mi se pare că vorbele astea din popor se mai schimbă în timp, așa că am vrut să arunc o ancoră aici, în 2017, pentru cazul în care ne trezim că în anii ce urmează se vor fi schimbat multe dintre rândurile de aici. Nu știu ce părere aveți voi, dar dam ăsta este destul de fotograf așa, de felul lui. Acum na, nu chiar profesionist, dar căutat pentru nunți, zile de naștere, machete la scară, pițipongeli ale domnișoarelor, astea. Curtat, voiam să spun. Cu mândrie recunosc faptul că inclusiv heitări de pe aici s-au exprimat gen ”face poze faine, dar îl cam strică fața/blogăreala/nueimportantexactceeraiaici”. O mai știți pe aia cu ”bine că și-a luat deselere și se crede fotograf”? Na, de chestii de-astea scriu în continuare, unele sunt mituri, altele doar chestii pe care le zice lumea.

Ți-ai luat DSLR și te crezi fotograf – am zis să încep așa, ușor, clișeic

Sincer să fiu asta e o răutate. Da, știu, dintr-odată se învârt în jurul tău oameni cu diatamai obiectivul, iar tu simți nevoia să-i ironizezi. Dacă trecem de ironie, faptul că omul de rând are acces la aproape orice fel de echipament fotografic e un lucru bun. Când folosești un DSLR, vrând nevrând, începi să te prinzi de principiile de bază ale fotografiei, iar argumentele celor care te ironizează vor fi că trebuie să fii artist, să unghiuri și alte chestii pe care ei oricum nu le înțeleg.

Talentul în fotografie

Fotografia este o componentă a artei vizuale, iar pentru a crea ceva de impact trebuie să înțelegi arta vizuală în general. Ca să transmiți ceva trebuie să înțelegi forme, culori, perspectiva, optica și așa mai departe. Unii oameni au un simț nativ pentru astfel de lucruri, iar asta înseamnă că fără să studieze prea mult vor produce ceva mai bun decât alții. Ca în orice alt domeniu, talentul se cultivă, mai ales că fotografia are multe genuri.

Cea mai bună cameră foto este cea pe care o ai cu tine

Asta e o vorbă a fotografilor în general și subliniează faptul că fotografiile de valoare imortalizează momente unice. Fiecare răsărit sau apus e diferit, fiecare loc poate fi diferit prin prisma iluminării și orice gest banal poate fi unic. Dacă nu ești pregătit să prinzi acel moment unic, l-ai pierdut pentru totdeauna. Degeaba dispui de echipament dacă ai ratat acel moment.

Fotografii amatori ironizează profesioniștii și nu invers

Ăsta nu e chiar mit, ci cruda realitate. Ei, nu-i chiar crudă, am vrut eu să sune dramatic. De la blogării care iau la bășcălie tot ce are ”photography” pe facebook până la câte un copchil machiat cu negru pe la ochi care zice că nu-s naturale pozele nu știu cui, avem diverși care se cred mai originali, mai etici și mai artiști decât fotografii consacrați. Asta e și probabil că asta va fi ți în continuare.

Echipamentul și accesoriile ”profesionale” sunt doar un fel de jargon al amatorilor

În general producătorii țintesc anumite grupuri atunci când scot pe piață produsele specifice, unul dintre aceste grupuri sunt și profesioniștii care, de multe ori, au nevoi mai speciale. Spre exemplu, una dintre aceste nevoi este protecția echipamentului de praf, apă, zăpadă, îngheț etc. Pentru un amator nu se justifică un preț dublu pentru un obiectiv doar pentru că acesta este etanș. Plouă? iei frumos aparatul și-l bagi la loc în poșetă – oricum arată aiurea pozele când plouă. E lesne de înțeles de ce un om, să-i zicem profesionist, nu poate ascunde aparatul când plouă – leafa lui depinde de acele poze, deci nu-și permite să nu le facă.

Fotografii profesioniști percep echipamentul foto ca pe niște unelte, indiferent pentru cine au fost gândite. Deși cei ce nu au legătură cu domeniul nici nu au habar cât costă unele accesorii, nimeni nu caută ce e mai scump doar pentru că e ”pro”, ci pentru că orice chestie în plus poate să îți ușureze munca. Aviz fetelor care aleargă după măritiș, care am auzit că au pretenția care fotografii pe care-i angajează să aibă echipament profesional (orice ar însemna asta).

Fotografiile sunt prea prelucrate

Deși un subiect extrem de complex și de dezbătut, ziceam că fotografia e o artă vizuală. Asta înseamnă că ar trebui să ne bucurăm în primul rând de ceea ce ne oferă, chiar dacă ochiul uman nu percepe același lucru în natură. Cred că putem cădea de acord că ceea ce face Mike Kelley sau Elia Locardi aduc valoare și nu manipulează negativ un fenomen natural. De cele mai multe ori nu e importantă reproducerea fidelă a ce e în fața obiectivului, ci mesajul transmis.

Pentru cei ce nu știu, prelucrarea e complet altă muncă, de multe ori la fel de grea ca și fotografiatul în sine. Data viitoare când un cadru vi se pare nenatural gândiți-vă că probabil asta a fost intenția celui ce vi l-a prezentat.

Fotograful profesionist…

…e acela care îți oferă fotografii în urma unei remunerații, nu neapărat un fotograf bun.

După 10 ani de dam ăsta

Probabil că n-ați știut, dar zilele trecute dam ăsta a împlinit 10 ani. 10 ani de bloghing valoros, amatoricesc, fără domeniu, fără nimic profesional. Vai și-amar, dar 10 ani, asta înseamnă că sunt unul dintre cei mai vechi blogări – mie unul mi se pare foarte tare și mă uit de sus la ăștia mici.

Am început blogul la puțin timp după ce mi-am propus să învăț fotografia digitală și, de-a lungul anilor, a fost o pânză pe care am putut să-mi aștern în principal procesul de învățare. Mi-am mai spus oful, am mai povestit una alta, m-am jucat, ne-am înjurat, astea. Azi mi-am dat seama că o mare parte din blogurile care m-au inspirat au dispărut demult – mă refer la cele precum blogul lui Cristian Bîscă. Îmi aduc aminte că urmăream un blog similar, al unui tip cu o prietenă/soție drăguță și o pasiune pentru chitară care, așa ca și mine, încerca tot felul de cadre și mai istorisea câte ceva – din păcate a fost șters demult. Sincer să fiu nu cred că în lumea asta digitală blogurile de genul mai au vreun sens, mai ales că orice conținut media e mult, accesibil și ieftin. E destul să dai like unei pagini de facebook sau să cauți puțin pe instagram și te vei bucura de mai multe cadre de calitate decât pot produce eu. Mai mult, poveștile scrise la sfârșit de zi sau ideile aruncate sporadic nu aduc valoare pe un internet animat și plin de chestii faine.

Am câștigat exact cât mi-am propus – 0 (zero) – și așa intenționez să păstrez blogul, nu neapărat pur, dar consider că e un ceva în care nu ai de ce să arunci cu bani. Echipamentul pe care l-am cumpărat, banii cheltuiți și resursele alocate m-au dezvoltat pe mine și cu asta sunt mulțumit. Mă bucur că am creat o platformă cu ajutprul căreia am împărtășit ceva de-a lungul timpului cu câțiva prieteni sau 2-3 necunoscuți. În ceea ce privește contextul blogosferic, am urmărit dezvoltarea blogurilor, în fiecare an blogosferea s-a cernut, bugetele s-au schimbat, oamenii s-au porcăit, s-au mituit, au făcut ce-au vrut ei. Recent am descoperit idei care nu-mi plac și tot felul de generalizări care nu mi se pare că ar face bine cuiva. Spuneam într-un articol recent că m-am simțit inspirat de YouTube (și Alex mi-a penalizat superficialitatea) pentru că am fost copleșit de câte lucruri pot face oamenii, indiferent că e ceva făcut manual, muzică, film, video etc., sau de chestii uzuale prezentate într-un alt fel. Păi pe lângă asta chestiile cinice precum criza pe care o are Kaufland sau cum de oamenii sunt proști pentru că nu vor să priceapă că relații începute în adolescență n-au cum să dureze în timp cam pălesc. Acum na, o fi faină blogosfera asta și nu pricep eu. Eu vreau să învăț și să fac lucruri noi, iar aberatul pe niște chestii cotidiene și forma fără fond nu mă atrag cu nimic.

Cred că pe viitor vreau să scriu, așa că poate voi posta povești, văd eu de care. Sau poate voi și desena, dar sigur voi face ceva nou. Dimineața, la duș, mă gândeam că nu-mi lipsește neapărat timpul, la modul fizic, ci la modul mental – mă preocupă multe alte lucruri și nu vreau s-mi mai rup o oră sau 2 pe zi pentru a posta ceva fără noimă pe blog. Asta va trece pe măsură ce se vor termina chestiile alea care mă preocupă. Am tot spus-o, mi-ar plăcea să scriu o carte la un moment dat. Vreau să mai învăț, dar probabil o voi scrie la un moment dat și va fi slabă – că așa scriitor sunt eu cum înțeleg ONG-urile încălzirea globală, dar nu va conta, pentru că, în cel mai rău caz o voi împărtăși cu 2-3 oameni pe un blog.

Astea fiind spuse, au fost cumva 10 ani. Dam ăsta se înclină.

Deșert

Ați văzut pe aici o mare parte din formele de relief, munți, dealuri, astea, dar deșert nu – până azi cel puțin. N-o să vă mint, în afara pozelor experiența a fost comercială și… cam săracă, dar mă bucur că am ajuns acolo. Ține de gust dacă poți aprecia niște dune și un vânt de care trebuie să te ferești, dacă crezi că odată ce l-ai văzut la TV nu mai pierzi nimic, dar eu unul mă bucur că am fost acolo. Mă rog, deșertul d epe marginea drumului. Am făcut un printscreen cu localizarea, în caz că vă întrebați, apoi, fără prea multe comentarii câteva cadre.

FO.png

des1

des2

des3

des4

des5

des6

des7

des8

des9

des10

des11

des12

Așa, de pe net

Te întrebi, probabil, ”e aievea? a scris dam ăla?” – bine, vorba vine scris, că dacă scria era un blogăr tare, nu un irelevant – iar răspunsul e da, a… scris. Dacă mai citești bloguri probabil că ai capul plin de chestii negative, de cum lumea e proastă și votează PSD, despre ce chestii nu îți permiți (da, sunt blogări care îți pot calcula inclusiv venitul lunar fără să aibă habar cine ești) sau cum se fură în lucrările de infrastructură din România – o reprezentare fidelă a ceea ce cred unii oameni că se întâmplă de fapt printre investiții. Dacă nu, bine faci, n-ai pierdut nimic.

Ca să fiu sincer, am mai scris vreo două postări, dar pentru prima dată nu am vrut să le mai public. Le-am scris și mi-am dat seama că voiam să subliniez negativul cu aceeași atitudine negativă… negativistă… de-aia de scoți ochii oamenilor și nu, nu e bine. Apoi m-am întrebat ce aș putea să vă aduc pozitiv și… ăăăă n-am găsit nimic. Pentru mine e un lucru pozitiv că am tot fost la bere, dar nu știu câtă valoare aduce asta în viețile voastre. Nu e totul pierdut pentru că azi m-am gânit că ce fain ar fi să (re)împărtășesc cu voi chestii care mi se patre mie că mă inspiră. Vor fi la grămadă, site-uri, bloguri etc. fără vreo ordine sau tipologie anume.

Radu Diaconescu – Un site cu format de blog cu aventuri preponderent montane. Fiecare ”tură” e descrisă frumos și simplu, în cuvinte și în fotografii, exact așa cum face-o un om cu adevărat pasionat. Vă garantează dam ăsta că statul mult în fața monitorului e altfel dacă faci câte o pauză, măcar virtuală, în natură. Cu timpul vei simți nevoia să fo faci și cu propriile picioare.

Work Hard Anywhere – o comunitate a așa zișilor creativi, formată din oameni care lucrează pe unde apucă și își împărtășesc experiențele. Vei descoperi o rețea de cafenele din toată lumea de unde poți lucra, vei cunoaște tot felul de oameni interesanți citind blogul și te poți lăsa impresionat de cadrele de pe instagram. Fiind vorba în principal de designeri, totul arată bine și îți dă un sentiment de plăcut. Mie personal mi se par foarte reușite toate cadrele și simt că învăț ceva aproape de fiecare dată când arunc un ochi acolo.

Băi, așa scriu aici de parcă ai citi un advertorial – asta a fost o paranteză, zic.

Instagram – orice obiect, marcă sau domeniu, sau pur și simplu oameni, simplu pentru plăcerea de a descoperi chestii. De exemplu canalul GoPro pentru cadre extreme, Canon, Nikon, Codruța Vasilache, ce vrei tu. Vei avea zilnic un colț de natură și un strop de inspirație. Toate astea, desigur, de preferat prin alște țări, unde oamenii sunt mai veseli și nu e totul targhetat, iar tu să trebuiască să te hotărăști dacă ești în targhet.

YouTube – acolo sunt ăia, știți voi, creatorii de conținut. Am mai zis-o, acolo găseștio multe chestii de calitate prezentate ca atare. Fie că vrei să înveți să faci ceva, să asculți muzică sau să urmărești ceva ce nu e trist, gen cum s-a lansat o bere și au fost 15 blogări prezenți, du-te pe iutub. Un canal interesant descoperit de mine recent e Vsauce, pentru ăia mai tocilari dintre voi.  Vreți să vedeți cum s-a lansat noul aifon, poți să te uiți acolo în niște 1,2,3K fără să-ți spună 10 în comentarii că nu ți-l permiți și că mai bine îți iei noul Hauhau nu știu care.

Vrei să înveți să desenezi, să-ți faci server, mâncare, să vezi o duduie cum se schimonosește, încearcă cu încredere iutub. Bine, sigur știi de el, doar ți-a reamintit dam ăsta că e fain. Ai grijă că deja încearcă blogării să-ți spună că nu e așa fain, deci ăsta chiar e semn că e fain.

Everyday Carry – așa cum îi spune și numele, un site cu chestii pe care le cară lumea după ei. De când am început să circul destul de mult cu bicicleta sunt foarte atent la ce car cu mine în fiecare zi. Fiind genul care trebuie să aibă tot ce e nevoie, de la încărcătoare și cabluri pentru electronice până la camere și pompă de bicicletă, arunc un ochi pe ce cară și alții, uneori își sare în ochi câte o chestie cool (așa spun acum tinerii) pe care ai vrea s-o ai. E ok, muncim ca să dăm banii pe prostii. Like dacă ai și tu scandal acasă pentru că ți-ai cumpărat încă o prostie de care nu ai nevoie.

Meet the Sun – e exact ca primul, dar acum mi-am adus aminte. O să spun exact ce scrie acolo autoarea, că nu cred că aș putea exprima mai bine esența blogului, în ciuda amenințărilor cu legea apelor sau hotărârile de consiliu local sau ce mai e acolo cu preluatul textelor:

Jurnale de munte, mișcare și natură, colecție de flori pe culori, momente din călătorii, opinii sociale când nu pot să tac, povești semi-închipuite și versuri uneori. Blog personal și nimic mai mult.

”Când unii văd noroiul în care-mi țin picioarele, eu văd frumusețea ploii ce cade peste mine.”

Bere – ai citit destule prostii de-ale lui dam ăsta, ar trebui să ai grijă să nu te deshidratezi. Cu măsură, copii, cu măsură.

Vin – în caz că nu bei bere.

Ar trebui să mai pună și niște poze dam ăsta, ă? lasă că o să fie și de-alea.

Crăciun fericit și La mulți ani!

…și blogul la sfârșit de 2016. Poză, și vedeți voi dacă citiți mai departe. Smiley face or somethin’

img_1552

Având în vedere lipsa de activitate de aici m-am gândit că ar fi frumos să scriu câte ceva despre direcția blogului. Vreau să subliniez faptul că dam ăsta rămâne la fel de dam ăsta și în continuare, cu mențiunea că mai rar și mai puțin. Dacă în trecut abia așteptam ocazia să iau aparatul în spate, să mă urc în mașină și să plec pe undeva, entuziasmul pentru excursii scurte și fotografia de ocazie s-a cam risipit. Pe lângă că am fost mai ocupat, s-au adăugat și alte pasiuni precum bicicletele, designul (mai mult la faza de studiu și documentare) și întrebarea ”ar trebuie să-mi fac un portofoliu foto?”. Eh, răspunsul la întrebare e da, dar efectiv portofoliul e încadrat la ”o să”. Cred că mi-ar plăcea ca la un moment dat să am o platformă de fotografie și design, probabil în engleză. Hai să vă spun de ce nu duc blogul ăsta pe culmi mărețe ca un blogăr profesionist.

BLOGOSFERA la sfârșit de 2016

E plină de negativism. Nu credeam că din heităr o să mă trezesc avocat al pozitivului, dar uite că s-a întâmplat. Majoritatea ideilor au conotații negative și, chiar dacă nu tot timpul țintesc o persoană anume, sunt oarecum împotriva a ceva sau cuiva. Nu mi se pare că lumea vrea să creeze ceva, ci se luptă pentru bani, notorietate sau a scrie zilnic câte ceva. Nu condamn pe nimeni, doar că pe mine nu mă inspiră așa ceva. Mi se pare mult conținut slab, mi se pare un spațiu conservator, limitat de teritoriul României și așa zisele practici de colaborare în publicitate. Sunt aceleași discuții care erau și acum 6-7 ani, sunt bloguri care apar peste noapte și vor să facă succes, în timp ce ăia mai vechi îi sfătuiesc și îi dojenesc din când în când. Aceleași discuții despre bani și valori, cel mai bun șampon și cea mai bună pița, indiferent de cine plătește pentru articol. Și cu astea ajungem la următorul paragraf.

Câtă lume citește bloguri? studiile spun că foartă multă. Tineri, intelectuali, oameni care au un venit mediu, ce mai, crema. Toți ăia faini citesc toate mărunțișurile și de ce sunt atâția oameni proști care votează cu PSD. Da, asta-i problema, nu prea ai de ce să citești bloguri. Ca să menții un blog pentru oamenii care caută lucruri ai nevoie de multe resurse și sunt toate șansele să te bată youtube. Nu de alta, dar probabil că ceea ce pui tu pe blog iei de pe youtube sau de pe un alt site. Chiar crezi că oamenii n-o să ajungă la articolul sursă, care, probabil, e mai bun? Orice expunere sau prezentare a unui conținut trebuie să reflecte o activitate din spate. Un blog foto, de exemplu, ar trebui să fie pânza unei activități profesionale în domeniul fotografiei. Una e să postezi un tutorial legat de ceva ce faci tu în propriul studio, alta e să iei ceva de pe net și să mai adaugi tu ceva – nu prea are originialiate și valoare.

Mai rău decât ceea ce spuneam eu deasupra e să continui ignorând poblema, cu scopul de aduna cititori, a te promova și te vinde în continuare. Conținutul e rege, cică, dar în același timp tabu. Ne facem comunități și ne atribuim valoare fără să ne judecăm, căci va da cu virgulă. Eu personal n-aș putea fi mulțumit cu așa ceva. Nu aș putea fi mulțumit cu faptul că nu postez mare lucru, dar muncesc ceva mai mult și am niște sute de cititori în plus. Dacă nu sunt mulțumit de ceea ce am creat degeaba mă citesc 10 mii de oameni. De fapt n-au cum să mă citească 10 mii de oameni, ci doar învăț să-i atrag cu diverse artificii. Poate pntru tine e ok, pentru mine sigur nu e.

COLABORĂRI

Un alt lucru care m-a dezamăgit. Deși au fost diverse acțiuni prin care câțiva sponsori au adunat la un loc mai mulți blogări, rezultatul era, în mod paradoxal, individual. Ai fi preferat să facă fiecare ceva de unul singur dar să scrie toți, pentru că sigur rezultatul era mai interesant. Un blog cu mai multe voci e mult mai interesant, dar scopul văd că e să te cheme prenumenume.ro și să ai brend personal. Și să vinzi.

PUBLICITATEA

Nu iese niciodată nimic interesant. De exemplu, ai primit niște bani să faci ceva, iar tu ți-ai luat aifon. Ai reușit să faci și acel ceva fără banii ăia deci e ok. Dacă tot faci vlog, măcar de-l făceai o săptămână numai cu aifonul ăla sau ceva – foloseai un ceva să creezi altceva. E atât de sec totul încât la un moment dat am scris un post despre asta. Și nu l-am publicat, pentru că era tot sec, fiind despre ceva sec. Tâmpit, nu?

Bine, și dacă s-ar trezi f64 sau cineva să-mi cocoșeze blogul cu echipament foto, oare chiar aș putea face ceva fain cu el? Probabil că nu, pentru că mai degrabă te-ai uita la ceva pe youtube făcut ca lumea decât să citești impresii cretine pe care le scriu eu aici.

TOT TIMPUL MOARE CEVA

Apple, tabletele, calculatoarele etc. Nu mor nici blogurile nici vlogurile, nici dubioșenilogurile. Nu moare nimic, totul se transformă în conținut de calitate mai bună, în comunități mai interesante și lucruri care să te inspire. E normal să nu te atragă în primul rând site-uri care descriu în paragrafe ce ai putea urmări ușor și relaxat în imagini și sunet ambiental de calitate. Dar fiecare percepe cum vrea, fiecare are un interes să promoveze ceva. Tu care te uiți ai posibilitatea să alegi, lucru pe care am ales și eu să-l fac.

SUNTEM SĂRACI

În loc să vezi produse Apple, mașini scumpe și diverse electronice vedem review-uri la pița, a mai fost cineva la un nou birt, ne bucucrăm că mai e un Starbucks etc. Orice prostie nouă ni se pare scumpă și inutilă, ni se par proști ăia care dau salariul pe care îl câștigăm noi pentru ceva ce caracterizează ca fiind cool. În loc să fim însă cinici, am putea să căscăm și noi ochii la ce fac alții și poate învățăm lucruri noi. Degeaba ești cel mai deștept de la tine din sat dacă satul tău e mic și aproape căzut de pe hartă.

CONCLUZII

Se poate face ceva pentru a îndrepta cele de mai sus? nu știu și nici nu mă interesează, de asta eu n-o să fac parte din asemenea comunități. Nu sunt mai bun sau mai prost, ci doar mă uit în altă direcție. Blogul rămâne aici așa cum e și dacă a bucurat și pe altcineva în afară de mine de-a lungul timpului mă simt onorat. Mi-am dorit să-mi văd munca urcată pe internet și mă bucur că am reușit. Asta înseamnă că ceea ce va urma va fi chiar mai bun. Vă îndemn pe toți cei care treceți pe aici să căutați lucruri care vă inspiră, pentru că internetul e plin de ele.

Nu rămâne decât să vă doresc un Crăciun fericit! și alte chestii fericite pe care probabil le mai sărbătoriți în perioada asta.

Go wireless

La un moment dat am renunțat la zgomotosul desktop pentru un laptop, cel puțin pentru activitățile digitale de acasă. Am vrut să scap de cabluri, zgomot, o cutie mare de tablă și de un monitor nici mare, nici mic, nici zvelt, nici butucănos – adică de nici un fel. Am cumpărat un Vaio și un mouse Microsoft Touch alb. În caz că interesează pe cineva, m-a interesat un laptop relativ mare (15”) și cu un display de calitate, dar în același timp un laptop cât mai portabil. La început nu-l luam cu mine, așa că puteau ieși destule fire din el, ba mai mult nici nu m-am înțeles prea bine cu mouse-ul ăla alb, așa că am legat unul cu fir pe care îl aveam la îndemână. După ce m-am obișnuit cu a folosi tot timpul un laptop, am început să mă întreb cât de portabil e, având în vedere hard disk-ul extern conectat la el și alte periferice. Știi când un prieten/coleg vine cu o geantă de laptop, o deschide și pe lângă laptop începe să scoată fire, încărcătoare și să se învârtă în jurul mesei de parcă ar vrea să se mute? na, exact așa nu voiam eu să fiu.

Ei, ca un copil răsfățat m-am supărat pe Sony, Microsoft, Windows și pe tot ce am mai vrut eu și mi-am cumpărat un MacBook Pro – singurul lucru relevant în asta e că am trecut la un laptop cu o baterie care ține undeva la 5 ore și un încărcător mult mai compact. E, ăsta a fost primul pas spre a folosi cât mai puține cabluri. V-ați întrebat dacă ce vedem aici e practic? este, într-o oarecare măsură, așa că am să vă povestesc experiența mea, în funcție de niște activități pe care consider eu că le facem cu un laptop. Atenție, mă refer aici la noi, oamenii de rând, nu la greii programatori activiști ai blogosferei.

Rețeaua Wireless

Primul și cel mai important lucru. Chiar dacă nu e chiar o activitate, ai nevoie de un calculator pentru a o pune pe picioare și pentru a o întreține. Atunci când începi să conectezi la rețea diverse dispozitive vei avea nevoie de o rețea stabilă, semnal bun și viteze decente. Dacă routerul tău merge foarte bine, sunt mari șansele să ai nevoie de unul nou. Din păcate nu aș putea recomanda un anume model, pentru că și eu caut unul nou. După ce m-au lăsat vreo 3, recomandarea mea ar fi să studiezi puțin sau să întrebi pe cineva care se pricepe. Am observat că mai scump nu înseamnă neapărat mai bun, deoarece contează locația unde acesta va trebui să funcționeze, număr de porturi etc. O regulă de bază, dacă ai dispozitive Apple, orientează-te spre accesorii Apple.

Ca o concluzie, fă-ți o rețea ca lumea.

Backup

Mult mai important pentru cei ca mine, adică ăia care au pierdut cel puțin un hard disk. Relativ recent am ales să fac un backup al întregului sistem pe un hard disk extern, iar unul parțial pe un al doilea. Da, știu, nu e wireless, dar nu am fost încă dispus să investesc într-un NAS (network attached storage). Aici contează cantitatea de date cu care lucrezi, precum și frecvența cu care faci backup. Pentru mine încă e ok să am un hard disk la îndemână pe care să-l scot, copiez chestii pe el și îl pun la loc. Următorul pas va fi să-mi cumpăr și eu ceva similar.

O altă variantă ar fi backup-ul pe servicii de cloud. Deși folosesc iCloud și Dropbox, nu pot spune că fac backup acolo, dar am început să iau în considerare o variantă similară. Deși spațiul pe cloud devine tot mai ieftin, încă presupune o investiție pentru cantități mari de date, serviciile gratuite fiind, după părerea mea, utile în cazul dcumentelor. Nu am să fac vreo referire la securitatea datelor pentru că aici e o discuție mult mai amplă.

Ca o concluzie, NAS, stocare clasică sau cloud. O combinație între primele două ar fi legarea unui hard disk extern direct în rețea, dar cu performanțe relativ reduse.

Cloud și stocare – lucru

Probabil că orice flux de lucru depinde, la un moment dat, de transferul de fișiere, de obicei pintr-un stick usb sau un hard disk extern. Recent am început să mă folosesc de Dropbox pentru asta, inclusiv a aplicației pentru MacOS, iOS și Windows. Cel puțin pentru fișiere nu foarte mari, merge foarte bine. E foarte comod să lucrezi pe un calculator și să poți prelua pe un alt calculator. Există și posibilitatea de a lucra pe documente prin integrarea în cloud,  dar eu n-am folosit încă – nu prea am documente voluminoase la care să lucrez de pe mai multe dispozitive.

Dacă nu ai încercat încă să folosești cloud-ul, fă-o. Mai mult, îți va servi și ca backup în caz că ți se strică/fură vreunul dintre dispozitive. iCloud oferă 5 GB gratuit, Dropbox 2 GB. Sau, ceva ce încă nu am folosit, OneDrive, unde ai 1 TB gratuit pentru un abonament de Office 365. Eu intenționez să folosesc Office pentru un an, deci nu știu dacă îmi voi muta totul pe OneDrive. Totuși, îmi pare o alternativă de luat în calcul, mai ales dacă folosești suita de programe Microsoft Office.

Probabil că nu strică să ai în continuare un stick usb, dar îl vei folosi muuuuult mai rar. Poate mai sunteți încă destui ca mine care până recent ați folosit un stick pentru a muta fișiere – eu unul am cam renunțat și folosesc stick-ul pentru fișiere mari sau instalări de OS. Deci, go cloud.

Periferice

Legat de mouse și tastatură cred că e destul de clar. Dacă inițial eu am folosit un mouse care avea dongle, există varianta bluetooth care nu necesită un port usb. Pun accentul pe mouse pentru că în general nu prea ai de ce să folosești o tastatură externă la un laptop, poate doar în cazul în cazul în care ești legat la un monitor extern.

Ajungem la căști. Anul trecut mi-am cumpărat prima pereche de căști wireless (cred că astea sunt) din motive de mobilitate. Eu preferam să ascult muzica printr-un amplificator, dar m-am gândit că ar fi bine să am niște căști pe care să le plimb după mine și cu care să mă plimb, la propriu. M-am văzut folosindu-le destul de des, mai ales că le pot conecta atât la telefon cât și la laptop. Principala problemă nu e neapărat semnalul (au o rază de aproximativ 10 m) cât puterea și calitatea sunetului. Pentru muzica digitală de calitate (de exemplu mp3 comprimat direct dintr-un CD original) sau chiar un streaming de calitate nu e o problemă, dar pentru anumite molodii/clipuri de calitate mai joasă (youtube) diferența se simte. E drept, sunt niște căști wireless ieftine, deci e de așteptat să fie mai multe compromisuri. Știu, pare mult să dai undeva spre 200 de euro pe niște căști ca lumea, dar dacă dispui de fonduri, probabil că vei fi mulțumit de comoditatea pe care ți-o oferă. Există foarte multe modele pe piață, așa că mă abțin de la a face recomandări. Mie mi se pare că cele mai bune produse din punct de vedere calitate/preț sunt cele de la Sony.

Ar mai fi aici proiectoarele și rețelele pe cablu (LAN). Nu știu câți folosesc acasă un proiector sau o rețea pe cablu – asociate de obicei laptopurilor din gama PRO), dar astea țin de posibilitățile dispozitivelor. Dacă până aici te-ai descurca cu ăsta, numai tu poți hotărî cât de mult te deranjează adaptoarele. Eu unul am optat pentru port hdmi și mi-am cumpărat un adaptor pentru LAN pe care îl port mai tot timpul cu mine deși se întâmplă destul de rar să-l folosesc.

Într-o categorie complet aparte pentru unii dintre noi – CARD READERUL. Nu știu vouă cum vi se pare, dar pentru mine card readerul ăla a fost tot timpul ceva groaznic. Cele de calitate sunt scumpe, iar cele ieftine sunt foarte proaste. De multe ori trebuia să reașez acei pini care se tot strâmbau, aveam fișiere corupte și un transfer lent. Recent mi-am cumpărat un adaptor  (Canon + CF = love), iar laptopul are cititor de card SD încorporat. În cel mai rău caz, dar numai dacă nu descarci fișiere multe relativ des, aparatul foto legat la laptop prin cablu.

Media 

La un moment dat vei vrea să te uiți la ceva ce rulează pe laptop, pe TV. Deși foloseam cablul hdmi, am vrut să văd care ar fi variantele wireless. Pe scurt, Apple TV, dlna, Chromecast și omologele care apar în număr tot mai mare. Apple TV funcționează foarte bine cu formatul .mp4 și programul lor Quicktime player. Cu VLC de exemplu n-am reușit să am parte de o experiență fluidă, chiar și cu fișiere video de calitate mai slabă. Screen mirroring prin Apple TV (fie de pe telefon, fie laptop) mi se părea că merge greu și nu era fluiditatea pe care o așteptam. Merge, dar nu grozav. La fel, am încercat odată un streaming prin Windows Media Player pe TV dar, deși imaginea era destul de bună, playlist-ul și experiența în general era greoaie. Trebuia tot timpul să fii atent la playlist, nu mi se părea foarte comod. Nu am încercat Chromecast, dar am auzit că merge foarte bine.

Cam asta se întâmplă și pentru audio, doar că după ce am început să folosesc căști am renunțat. Am folosit o perioadă un router Apple Airport Express, care are ieșire audio, dar calitatea semnalului nu era grozavă și existau întreruperi din cauza interferențelor. Nu sunt multe routere care să facă treaba asta (cel de la Apple costă cam 500 lei), dar contează și unde ai routerul în casă – uneori sistemul audio vrei să fie în altă cameră decât routerul. Între timp s-a lansat Chromecast Audio care pare să funcționeze mai bine. Dacă ții să asculți muzica la boxe, poate că that’s the way to go. Ține minte totuși că ai nevoie de un format audio cât mai necomprimat și boxe de calitate, de preferință legate de un amplificator.

Dacă nu folosești deja, probabil că ar trebui să încerci serviciile de streaming precum Netflix, Apple Music, Google Music, Spotify, Deezer etc. Voi menționa separat Zonga, care personal nu prea îmi place. Eu nu țin prea mult la argumentele ”e românesc” sau la povești care îmi insultă inteligența – zonga e mai mult decât gratis pentru că atunci când tu cauți să downloadezi muzică online pierzi timp, care timp costă și deci te costă bani. Cu toate astea, partea bună e că în anumite abonamente Vodafone ai acces la Zonga. Așa că dacă ești deja în rețea, poate scapi de plata a încă un serviciu.

Dincolo de faptul că e legal, scapi de povara stocării. Dacă renunți la cabluri și diverse hard disk-uri nu vei mai putea căra după tine mult material media, așa că streaming-ul va fi mult mai comod. Deși nu sunt genul care să asculte multă muzică, ci doar mult, am trecut la Apple Music. Legat de muzică în special, până recent mi se părea că mai degreabă cumperi muzică decât să plătești un abonament de streaming, mai ales dacă ești, într-o măsură, pasionat de muzică. E principiul ăla, ce-i mână nu-i minciună, iar în 3 luni de streaming poți cumpăra un album de muzică. Mai nou poți cumpăra direct melodii sau videoclipuri, nu doar albume ca într-un magazin care vinde CD-uri. Acum lucrurile astea se aplică atunci când vorbim de laptop/telefon/tabletă, pentru că dacă dispui de un sistem audio e complet altceva.

La final

O să închei cu niște recomandări și idei care mi se par mie mai importante care fie completează, fie sintetizează, pe alocuri ce am spus mai sus:

  • De data asta aparențele nu înșeală – mai comod înseamnă și mai scump. În general orice accesoriu wireless e mai scump. Cu toate astea nu trebuie să ți le cumperi pe toate odată, iar partea bună e că în felul ăsta vei vedea de ce ai cu adevărat nevoie;
  • Orice e wireless are baterie, așa că n-ar strica să-ți cauți și o baterie externă. De asemenea, cu cât un accesoriu e mai scump, sunt mai mari șansele ca bateria să te țină mai mult – ia și asta în calcul;
  • Nu asculta orice părere cinică – ce spun eu aici nu e o necesitate. Dacă te simți tu mai bine într-un Starbucks cu un laptop Apple de-ăla subțire în mână renunță la ”nu merită”. N-are cum să merite o astfel de comoditate;
  • Pun accentul lucrul în cloud. Există multe servicii de cloud, unele chiar mai la îndemână – dacă ai un iPhone deja folosești iCloud. Idem în cazul în care folosești suita Office sau anumite hard disk-uri externe care vin cu cloud backup inclus;
  • Ține minte că toate astea țin de atitudine și de cât de mult înseamnă comoditatea pentru tine.

Știi ce ziceam la început cu biroul de acasă? cu laptopul care ținea loc de desktop? Între timp dam ăsta și-a cumpărat un desktop – ce ironie. Nici nu-ți mai vine să-l crezi pe dam ăsta, nu? Eh, situația e ceva mai complicată. Sunt în curs de mutare, iar desktopul ăla e doar pentru anumite aplicații. Astfel am ajuns să am laptopul cu mine tot timpul, deci wireless-ul ăla de la început e un fel de necesitate. Încep să uit pe unde am stick-urile alea usb, mai ales că lucrez atât cu MacOS cât și cu Windows, între 3 birouri și 2 case. Am început să înțeleg ideile astea de pe piață cu mobilitatea, cu toate că nu am și nici nu am de gând să-mi cumpăr o tabletă – de asta nici nu am adus în discuție tabletele. Unele routere pot fi configurate wireless, ba chiar de pe telefon/tabletă.

În concluzie, învață engleza (pentru site-uri străine) și lasă cinismul acasă. Dacă ți se pare că ceva te inspiră, lasă-te dus de curent, nu-ți risipi energia cu ”nu merită”, ”de ce ai face asta?” sau ”nu merge așa”. Dacă asta te face pe tine să te simți mai bine, go for it!

ceonlopwqaakks

Cu conținutul în blogosferă

Am citit în ultimele zile niște lucruri care m-au pus pe gânduri. Nu, nu e de bine, deci e cu heituială. Inițial am vrut să vorbesc despre câteva tendințe în blogosferă, dar mi se pare că citesc prea puține bloguri ca să trag unele concluzii. Plus că erau multe de zis și vorba lungă…

Revin. Zilele trecute am citit la Radu că a fost YouMeet – o întâlnire cu copchii care se schimonosesc pe YouTube. Întâlnirea asta cică a fost organizată prost, au sărit părinții în sus, astea, prilej al bătrânilor blogosferei să trateze subiectul cu aroganță. Dacă trecem peste asta, ăia mici au Nu chiar și 500 dă mii de subscriberi – dacă urmăriți iutubul ăsta o să vedeți că e mult. Schimonoseală sau nu, lumea îi urmărește, iar ei tac și își văd de treabă (metaforic vorbind, că de fapt au ei schimonoselile lor). Pe mine m-a distrat comentariul ăsta:

Din pacare nu am auzit de eveniment, si ce e interesant e ca.. n-am auzit de nici unul din ei, desi urmaresc destul de multe bloguri si din Romania si din afara.

iar apoi articolul ăsta, ce are titul ”Starea vlogging-ului în România”. Starea asta a vloghingului dă ca exemplu alți 2 blogări și îi miștocărește p-ăia mici cu iutubul. Concluzia e că nu prea e cu vloghing și nu e nimeni relevant. Observați același rahat cu relevanța.

Băi, oricât vrei să faci mișto de ăia, ei fac așa zisul conținut, iar unii îi urmăresc. Atunci când o să ajungă la treij de ani o să facă un alt conținut (mai e unul pe YouTube, cică MKBHD), mult mai bun și mult mai rafinat. A, oamenii serioși n-au timp de video. Și probabil n-au nici bani, că cititorii haini nu donează. Dar ăia mici au, că le dau părinții. Deci în lumea serioasă nu se poate, că e greu – atitudinea românească. Ce deducem de aici? că blogosfera e o bulă, una tot mai mică, unde unii sunt relevanți, iar alții nu.

Revenind la conținut. Povesteam cu un coleg la un moment dat că cel mai normal ar fi să dai publicului ceea ce e cere. Dacă vrea cocălăreală, aia îi dai. Dacă vrea să vadă pisici, aia filmezi. Dar asta poate e în România, că în restul europei poate lumea vrea câini. În aceeași bulă vorbim doar de România: blogosferă românească, vlogosferă românească, reclame românești, culmea, internetul românesc. Nu zic că e rău instinctul ăsta naționalist, dar fiind vorba de online ar trebui să punem problema global, nu local. Sunt sigur că oricine folosește twitter și vrea să fie la curent cu știrile va urmări sursa (adică publicațiile cu renume) nu ceva românesc care preia tot de acolo. Bun, hai, e mult spus oricine, dar mulți vor face asta. Nu mai are rost să faci review la noul iPhone – lansat și învârtit internațional de 2 luni – la tine pe blog, asta să te facă pe tine blogărul român fruntaș la iPhone.

Din păcate ideile astea, locale să le zicem, se propagă în bulă, că.. așa trebuie. De exemplu, Revo, al cărui articol l-am citat mai sus tot de acolo a luat-o pe aia cu relevanța, că doar n-a inventat-o el. Așa au învățat toți, că trebuie succesuri liniare, crește viuăr… adică s-adună poporul în număr tot mai mare la tine e dă bine. Până și oamenii normali se panicaseră (apropo, e bine ăsta simplu al meu? panicaseră? ă?) că pui chestii și lumea nu s-adună în valuri și deci nu e succes. Ba mai mult, diverși – a se citi brenduri – cer/aprobă/încurajează tot felul de articole dubioase (ăsta, de exemplu) care simți că te păcălesc oarecum.

Paranteză. Băi, aici e Vlad Petreanu, nu Aniela Deby să zici că scrie aiurea și te miri ce alte chestii. Cum ar fi sunat articolul ăla dacă îți prezenta rețeaua de acasă cu năzdrăvănia aia de la UPC? Îți arăta cum lucrează, simțeai că înveți ceva, dar în loc e vorba despre disciplina de a lucra de acasă (care e ok) și nevoia de wifi de 500 mb/s (care nu e ok).C La fel la Radu un articol cu țiglă Bramac și cum trebuie să înțeleagă lumea în popor că țigla de beton nu e mai grea ca ailaltă. Mi se pare că nu ăia care scriu niște articole sunt tot timpul de vină, ci cei care rotunjesc bula aia. Închid paranteza.

Revin la voi, oamenii normali, și conținutul. Dacă îl ai, nu-l pune pe blog, ci pune-l acolo unde simți că e pus în valoare. Nu, nu te vor citi 1 milion de români pe zi. Că n-au de ce. Nu blogul trebuie să îți aducă succese nebănuite, ci activitatea pe care o ai, produsul finit sau ceea ce împărtășești. Atingând blogul de față, dacă ești fotograf contează portofoliul, apoi blogul. Ca o concluzie: dacă ai conținut, nu-l du în blogosfera autohtonă. Dacă nu-l, caută-l pe www. Dacă vrei să citești în blogosferă fă-o, dar să nu zici că nu ai fost avertizat.

După ce am scris asta o să recitesc. Măcar eu să pricep ceva. Partea bună e că nu e numai polologhia asta, ci pun niște poze – fusei, cum zice Dunia, în excursie.

IMG_1124IMG_1128IMG_1175IMG_1157IMG_1185

PR în Sectorul Roșu – Capitolul 5 – Alternativa 1

Vara anului 1959, Groom Lake – Nevada. Prima bază secretă, Zona 49, lua naștere, fiind terminate primele anexe și astfel, după o perioadă de aproape 3 ani de incertitudine, devenind funcțională. Ideea de apocalipsă a început să atârne greu atât în bugetele armatei, cât și ale celor din umbră, lucru care a condus la mutarea actualelor proiecte secrete precum antigravitația, proiectul Aurora sau devierea undelor radio câtre Zona 51, bază ce urma a se construi până la finalul anului 1961.

Principalele idei de a salva un nucleu al omenirii se învârteau în jurul unor module orbitale de tipul unor nave mamă și, o variantă ceva mai veche, migrarea spre adâncuri. Principala problemă a celei de-a doua variante era împărțirea teritoriilor subacvatice și prezența rețelelor de spionaj ale principalelor puteri ale lumii, Alianța SUA – URSS versus CNU (Civilizațiile Nordice Unite). Resursele secretizării unor misiuni orbitale au fost considerate fezabile, iar primele echipe însărcinate cu dezvoltarea sistemelor de propulsie în cadrul Zonei 49 și-au început activitatea în toamna anului 1959.

Odată cu extinderea facilităților Zonei 49 și mărirea considerabilă a personalului, în mod ciudat, prezența militară în zonă s-a micșorat, iar în vara anului 1960 conducerea acestei baze intră în responsabilitatea NASA. Rapoartele câtre personalul guvernamental, singurele informații clasificate expuse publicului prin ”whistleblowers” – angajați guvernamentali din diverse departamente și domenii -, au devenit tot mai rare și mai ambigue.

Prima navă, Pegasus, construită pe suprafața Lunii în 1973, îngloba 50 de module și putea găzdui o populație de aproximativ 100 de oameni, a intrat în teste pe orbita lunii la începutul anului 1974. După aproximativ 2 ani proiectul a fost considerat nefezabil, raportul oficial al NASA nu menționa nimic despre nava Pegasus, datele prezentate anterior fiind informații venite de la surse mai mult sau mai puțin credibile, acestea fiind compilate într-un manuscris cu titlul Alternativa 1.

În anii 2000 au apărut diverse declarații sub anonimat, ba chiar schițe, care descriau în detaliu componența navei Pegasus și misiuni de supraveghere în întreg sistemul solar. Fotografiile surprinse de amatori cu obiecte neidentificate ce păreau a se afla pe orbita lunii a stârnit imaginația oamenilor și a dat naștere speculațiilor conform cărora nava Pegasus ar fi devenit un punct neutru de întâlniri între reprezentanții mai multor civilizații ce populează sistemul nostru solar.

Diverse

Voi știți cât de ocupat și stresat a fost dam ăsta în ultima perioadă? normal că nu știți, că nu v-a spus nimeni. Vă spune dam ăsta: destul de ocupat și stresat. Paradoxal, voi, ăștia care citiți prostiile lui dam ăsta ați intrat pe aici mai des decât însuși dam ăsta – asta-i viața. E, recunosc, am mai intrat și eu măgărește așa de pe telefon, dar numai cât să văd câte vizite am avut – se știe că fără vizite nu primești advertoriale și deci nu ești în lumea bună a blogărilor. Astfel, după ce am observat o medie de 3-4 milioane de vizitatori pe zi, am zis hai să caut să pun ceva nou. Mă rog, nou în sensul că n-a apărut pe aici. Am găsit nește poze, mai fade ele așa, de când am mai luat aparatul în mână și l-am scos pe geam – pe motiv că hai să văd dacă mai clicăie. Așa, fără vreun fir anume, chestii pe care le-am mai fotografiat, inclusiv niște machete.

IMG_1118.jpgIMG_1119.jpgIMG_0231.jpgIMG_0822IMG_0832IMG_0887.jpgIMG_1081.jpgIMG_1051IMG_0774IMG_0792.jpgIMG_0796