Mirajul funcțiilor

Normal, am să mă refer din nou la electronice, că la atâta mă mai duce capul zilele astea. Am să plec din nou de la fotografie, pentru că am citit un articol zilele astea și nu că m-a pus pe gânduri, ci parcă mi le-a făcut mai clare.

Pentru cine nu e interesat de fotografie, am să fac un scurt rezumat al articolului. Un fotograf constată că folosește mult mai puține funcții decât au aparatele foto și se întreabă dacă nu cumva avem nevoie de mult mai puțin. Normal, efectiv avem nevoie de mai puțin, că zi de zi urlăm unii la alții că suntem o societate de consum. 

Chestia e că aceste funcții, sau features, (mă rog, multitudinea lor) ni s-au vândut, iar noi am cumpărat cât am putut. Am ajuns să judecăm valoarea unui obiect după numărul de funcții pentru că, deși e clar că nu le vei folosi pe toate, dacă are mai multe înseamnă că primești mai mult. De asta dintre două obiecte cu același preț tindem să-l alegem pe cel cu mai multe funcții – better value. Am ajuns să ne afundăm atât de mult în funcții încât ne ironizăm unii pe alții și ne dăm peste cap să folosim cât mai multe pentru a le justifica. Nu mă refer doar la un telefon mobil cu nu știu câți senzori și cinci camere, ci și la aplicații de PC unde an de an vin funcții și comenzi noi care economisesc 2-3 click-uri de mouse. 

Mulți ani mai târziu, unii am ajuns să ne întrebăm ce facem cu toate funcțiile alea? Și chiar dacă nu ne trebuie, suntem atât de îndoctrinați încât nu ne vine să luăm un obiect cu mai puține funcții, mai ales când e la acelați preț. Toată doctrina asta e susținută de publicații și jurnaliști, care an de an îți prezintă lucruri noi și care, după părerea mea, ajung să se piardă în comparațiile dintre obiecte. Până la urmă jobul lor e să facă comparații, așa că încearcă să descopere noi funcții și noi aplicații. Ba chiar mai mult, ne încurajează pe toți să aruncăm săgeți împotriva celor ce susțin că ar trebui să avem mai puține funcții, motivul fiind că ele există pe piață și trebuie să le avem. De ce ai priva pe cineva de ceva? Chiar dacă nu folosește lasă să fie, nu priva omul de ceva.

Aș vrea să revin la aparatele foto, ca să nu dăm în minimalism extrem. Aparatele foto o să facă tot timpul multe lucruri prin simplul fapt că acoperă majoritatea genurilor de fotografie. Deși unele sunt concepute pentru sport sau studio, te aștepți ca un aparat foto din gama de vârf să poată aborda satisfăcător orice gen de fotografie. Dar pe lângă asta avem prelucrări de imagine sau alte reglaje automate pe care nu le folosește nimeni. Ironia e că din dorința de a simplifica ajungem să cerem alte lucruri în plus care… complică iarăși totul. Spre exemplu, fotograful din articolul citat anterior sugerează un touch screen mai bun pentru corpurile aparatelor pentru a găsi mai ușor setările – asta implică evident ecran mai bun, software mai bun, adică mai multe funcții.

Din păcate am ajuns să ne simțim vinovați că nu folosim toate funcțiile unui dispozitiv, să simțim că nu merită sau că nu-l merităm. Contui cu eternul clișeu, telefonul mobil, și spun că telefon + aparat foto deja e o combinație foarte valoroasă pentru unii oameni. Nici măcar nu trebui să urci direct poze pe net, doar faptul că un telefon, pe care îl ai tot timpul la tine, e destul pentru a-ți asigura amintirile din vacanțe sau viața de zi cu zi e destul. Și e foarte normal ca pentru asta să vânezi cele mai scumpe telefoane, fără să te simți rușinat că nu folosești bluetooth, nfc sau cei zece senzori ai telefonului. Lumea uită că acum câțiva ani dădeai undeva spre 2000 de lei pe un aparat foto, uneori compact sau chiar pe un DSLR entry level pentru un minim de calitate. Dacă mai pui alea 2-300 pe care le dădeai pe telefon ajungi la un 2500 rotund, cu care iei un telefon destul de bun ca să-ți elimine din buzunar sau geantă un aparat foto. 

Ne place sau nu, ca să te scuturi de asemenea cutume trebuie să hotorăști singur ce, și mai important, pentru ce alegi un obiect. Poate pentru că avem atât de mult zgomot putem justifica noile căști cu anulare de zgomot, foarte la modă în prezent – cum ziceam, ca să simplificăm trebuie să complicăm lucrurile.

RAW vs. prelucrat

Văd că e o modă mai nou (pe YouTube, unde-mi fac eu veacul în loc să citesc bloguri interesante și utile) să se compare cadrele foto, respectiv varianta neprelucrată și/sau necomprimată (RAW) cu fotografia finală, așa că am zis să postez și eu ceva similar. Dacă aveai impresia că dam ăsta face niște poze execrabile și le fotoșopează apoi ca să arate bine, ei, ăsta-i momentul să-ți confirmi/infirmi teoria.

Ca să încep prin a-mi găsi scuze, formatul RAW presupune scrierea pe cardul de memorie a imaginii așa cum e captată de senzor, fără prelucrări sau corecții. Imaginați-vă că un aparat foto digital modern e un mic calculator cu o lentilă legată de el. Imaginea e obșinută prin acest ansamblu, adică optic+corecții, așa că „realitatea” e de fapt ceva sensibil diferit ce percepe ochiul uman. Aceste corecții pe care le face aparatul pot fi configurate într-o măsură în modurile de fotografiere (automat, manual) și sunt evitate complet doar în formatul RAW. Practic dacă ai făcut o poză în modul auto, aparatul a făcut deja multe dintre lucrurile pe care le fotoșopăm ăia care fotografiem RAW – țeapă, dacă doar acum afli asta și viața ta de până acum a fost o minciună. Pe lângă că formatul RAW include informații mai multe de la pixelii senzorului, corecțiile ulterioare pot fi mult mai fine și mai ușor de făcut – de exemplu expunerea imaginii poate fi corectată cu valori foarte mici fără a folosi tot felul de compensări la fotografiere, sau balansul de alb poate fi sensibil modificat.

Ca o idee generală, fotografiile în format digital se recomandă să fie corectate, indiferent că asta se realizează într-o prelucrare ulterioară, sau chiar înainte de scrierea pe cardul de memorie prin diverse profile specifice descărcate în aparat. Corecțiile astea, în mare, înseamnă contrast, claritate, shadows/highlights, expunere, saturația culorilor, balans de alb.

În continuare o să folosesc cadre din postarea anterioară, alături de varianta neprelucrată pentru comparație. De cele mai multe ori fac câte un cadru sau două și cu telefonul, de obicei pentru a pune pe facebook, așa că o să pun și unul de-ăsta. Privite de la distanță, echipamentul de mii de euro și telefonul aproape la fel dar, cum ziceam mai sus, telefonul compensează camera inferioară cu prelucrare. Apropo, cadrul făcut cu telefonul nu a fost prelucrat ulterior.

RAW_MG_0970

Prelucrat_MG_0970

RAW_MG_0977

Prelucrat_MG_0977

RAW_MG_0981

Prelucrat_MG_0981

RAW_MG_0996

Prelucrat_MG_0996

RAW_MG_1021

Prelucrat_MG_1021

RAW_MG_1030

Prelucrat_MG_1030

RAW_MG_1075

Prelucrat_MG_1075

iPhone SE (click pentru full res) – neprelucratIMG_0480

iPhone SE (click pentru full res) – neprelucratIMG_0481.JPG

RAW – full res exportat ca jpg (click)_MG_0977

Acum, ca să fiu sincer, cadrele de mai sus sunt simple, într-o lumină destul de bună. Corecțiile au fost destul de mici, ba chiar transpuse cu copy/paste de la o imagine la alta. De asemenea avantajul formatului RAW e că se pot face corecții pe zone ale cadrului, de exemplu se poate modifica doar expunerea cerului sau modificarea contrastului în fundal.

Prețul corect…

…nu mai există. Sunt atâția factori care influențează prețul unui produs/serviciu încât e imposibil pentru tine, un individ într-un anume timp și spațiu, să-l evaluezi ca fiind corect sau nu. Am putea avea discuții interminabile pentru fiecare categorie de produse de uz personal sau de servicii, de ce costă atât, cum și unde se fabrică, care sunt taxele aplicate și de ce sau chiar ce-l face pe un simplu fermier să-ți vândă ceva la prețul x. Dar e o risipă de energie după părerea mea.

Mai nou am început să aleg ce merită, în funcție de ce-ți aduce în schimb – în engleză value, adică valoare, manelistic spus. Suntem diferiți și avem nevoi diferite, deci cel mai corect e să stabilesc ce merită pentru mine, nu și pentru tine. Observ că ideea de bază e că trebuie să câștigi x bani pentru a cumpăra produsul y și mi se pare un concept greșit. Niște pantofi de trekking care costă 1000 de lei aduc mai multă valoare (știu că sună ciudat) unui om care merge mult și are tot felul de activități outdoor decât unuia care câștigă de o mie de ori mai mult dar circulă toată ziua cu mașina. Obiectele și serviciile trebuie să-ți facă viața mai ușoară și să te facă să te simți bine, iar unele sunt mai ieftine, altele mai scumpe. 

Primul pas e să ai totuși un cap pe umeri, niște priorități și puțină educație financiară. Poate dacă începi să cheltui bani cu accesorii pentru activitățile tale outdoor (romgleza at its finest), nu știu, te mulțumești cu un TV mai ieftin și/sau o mașină ieftină. Sau poate chiar renunți la mașină. E o mare responsabilitate, dar până la urmă e viața ta și doar tu știi mai bine ce ai nevoie. Ar trebui să nu ne mai gândim la costul de producție pe care credem că-l are firma x când face acei pantofi de trekking, pentru că e ceva ce nu vei putea schimba niciodată tu ca individ. 

Un tânăr de 21 de ani și-a cumpărat un aparat foto de 6000$. A strâns banii fără să-l tenteze prea mult plăcerile tinereții și acum fotografiază și filmează prin lume.

Un tânăr de 25 de ani a strâns mult timp bani și și-a luat un aparat foto Leica (circa 10000$). Nu l-a interesat un Sony care făcea de 4 ori mai multe lucruri la un sfert din bani.

Un tânăr de 17 ani, în loc să-și cumpere un rând de haine și-a cumpărat un tricou de joc al unui club de fotbal. 20 de ani mai târziu, încă îl prețuiește.

O tânără de 30 de ani plătește echivalentul a două salarii pe un iPhone. 6 ani mai târziu încă ține la el, deși are altul.

Un pensionar și-a cumpărat 2 tablete pentru a-și urma pasiunea pentru artă – are mai mult timp la pensie. A trebuit să muncească pentru a și le permite (circa 7000 de lei) și nu regretă nimic.

Un băiat și-a cumpărat o mașină la mâna a doua cu 10 mii de euro. N-are alte pasiuni, asta e tot ce și-a dorit.

Un tânăr (așa-mi place mie să cred) a cheltuit 3000 de euro în ultimul an pe echipament foto. Rezultatele l-au mulțumit.

Un bărbat alocă 10000 de lei pentru un PC nou. Are un stil de viață cumpătat și nu-l interesează ce crede lumea.

Irina a făcut precomandă la noul iPhone 11 Pro și va plăti 5400 de lei. În rate. Norocul ei că nu citește bloguri, să vadă cât de proastă e în ochii internauților.

E posibil s-o fi inventat pe ultima, dar restul sunt cazuri reale. Nici unul nu e bogat, mulți dintre ei nici nu dețin o mașină personală. 

„Echipamentul scump nu te face un fotograf mai bun” – nu e chiar așa

În fotografie se știe de mult faptul că identifici amatorii după pasiunea cu care studiază echipamentul și ardoarea cu care dezbat caracteristicile acestuia. E oarecum normal să fie așa, pentru că amatorii nu au constrângerile profesioniștilor, nu au termene limită și își pot îndrepta atenția doar spre ce anume îi interesează. Un fotograf profesionist cheltuie mulți bani pe suporturi de lumini, lumini, imprimante sau scannere, în timp ce un amator încearcă să justifice 2000 de euro pentru un obiectiv. După ce am tot studiat cum și cu ce echipament lucrează profesioniștii am început să înțeleg; dar, în caz că vă întrebați, eu rămân acolo cu amatorii și momentan bălesc după obiective și trepiede scumpe.

Revin la citatul din titlu, care pentru mine începe să sune a aroganță mai ales că, repet, nu e chiar așa. Nici măcar nu o să intru în detalii despre ceea ce înseamnă un fotograf mai bun, pentru că e ceva relativ. Un fotograf mai bun devii oricum cu timpul prin excercițiu și lucrurile pe care le înveți/citești. Așadar, cum te face un echipament mai bun, mai bun?

Aparatul

Senzorul este practic materialul fotosensibil care captează lumina. Împreună cu procesorul de imagine înregistrează o imagine de o calitate mai bună. Zgomot mai puțin, culori mai bune, o paletă mai largă de contrast (dynamic range). Și da, era valabil și înainte de aparatele digitale, când filmul bun era mai scump și mai greu de developat. Ansamblul care înseamnă aparat și care include ergonomia, bateria sau funcțiile poate să te ajute să reușești dintr-odată cadre pe care nu le-ai încercat/reușit până acum. Sistemul de focalizare împreună cu…

Obiectivul

…duc la o focalizare mai precisă și fotografii mai clare. Un obiectiv bun cântărește mult la calitatea imaginii, mai ales pentru senzorii cu rezoluție mare. Obiectivele de calitate sunt fiabile, etanșe la intemperii și durabile în timp.

Filtrele

Se spune că la un obiectiv calitatea e dată de sticla din fața sa. Și e normal, pentru că degeaba obiectivul oferă o calitatea bună a imaginii, dacă filtrul nu. Dacă vi se pare un detaliu mărunt, un filtru de polarizare bun costă cam 200 de euro, adică de două ori mai mult decât un obiectiv ieftin.

Concluzii

Am vrut să menționez aparatul la nivel de idee, pentru că se poate vorbi foarte mult despre corp și funcțiile lui. Simplul fapt că pui în mâinile unuia care nu știe nimic despre fotografie un echipament de două ori mai scump vor face diferența. Nu, cadrele nu vor ajunge instant în reviste de specialitate și nu vor obține premii, dar vor fi mai clare și vor avea culori mai bune. Acum, diferența aia nu e direct proporțională cu banii cheltuiți, asta e adevărat. Un echipament de două ori mai scump nu înseamnă rezultate de două ori mai bune, dar banii reprezintă bugetul fiecăruia și e un lucru subiectiv.

Am mai spus-o aici pe blog, în aceleași mâini, cu aceiași ochi și aceeași tehnică, atunci când am trecut la un echipament superior am simțit diferența. E bine însă să știi când să te oprești, pentru că poți cheltui zeci de mii de euro pe echipament, în timp ce apar versiuni noi, tot mai scumpe. Poate din punctul ăsta de vedere încă accept expresia din titlu fără să mă revolt prea des – e o frână pentru amatori, o pauză care să-ți dea de gândit câți bani ți în ce-i investești. Rămân la părerea că echipamentul ieftin nu merită pentru un pasionat de fotpgrafie. Obiectivele ieftine fie le-am dat, fie adună praful, despre trepiede am vorbit, iar la aparate am simțit imediat diferența. Am auzit ieri o idee care mi-a plăcut, esența ar suna cam așa: ajungi la un punct în care ai destule cunoștințe despre fotografie încât poți face mult mai multe cu un echipament scump, echipament de care unii fie n-au auzit, fie nu știu încă la ce folosește.

_MG_0591

Calea Lactee – început de august 2019 [Acutalizat]

Nu puteam să vă las cu cadrele din antepenultima postare, așa că am încercat din nou. După o zi ploioasă cerul s-a înseninat complet, așa că pe la ora 23 am avut un cer plin de stele și Calea Lactee vizibilă de unde eram eu. M-am chinuit cu compozițiile, dar din comoditate am ales să fotografiez din jurul casei, iar asta a însemnat o fereastră cam de o oră, după care poziția stelelor mi-a stricat compozițiile.

_MG_0436

17 mm, f/4, 20”, ISO 6400

Sunt cadre simple, fără stacking, doar cu ceva noise reduction aplicat ulterior. Mi se pare că am obținut rezultate mai bune decât de obicei și mi se pare că e în mare parte datorită echipamentului. E drept, atmosfera era curată după ce norii s-au risipit, dar totuși, aceeași tehnică, același dam, detalii mai bune.

_MG_0439

17 mm, f/4, 25”, ISO 6400

_MG_0448

17 mm, f/4, 25”, ISO 6400

În ultimul cadru e planeta Saturn, la o distanță focală de 200 mm – am încercat și cu teleobiectivul, e un cadru destul de sec, dar la un ISO mare (10000) pentru a compensa timpul de expunere mult mai mic (pentru a evita star trails).

_MG_0465

200 mm, f/2.8, 3.2”, ISO 10000

ACTUALIZARE

_MG_0456

200 mm, f/4, 13”, ISO 10000

Același cadru ca și cel de mai sus, dar cu un timp de expunere mai lung. Tentativa mea de star trails (pe film) e aici.

Magia picăturilor

Mă uitam pe geam cum plouă, se oprește, se înnorează iar și iarăși plouă. Când norii au început să se risipească am ieșit din casă cu o cană de cafea în mână și m-am uitat la iarba udă, în ultima lumină a zilei. Cred că orice fotograf amator a încercat la un moment dat să pună picături de apă pe o floare, frunze, sau chiar pe o doză de bere, deci nu e nimic nou ce zic aici, doar că am luat aparatul și trepiedul și m-am gândit să cobor spre iarbă.

Am uitat de cafea, am pus trepiedul cât de jos am putut și am început să mă uit prin vizorul aparatului, prin iarbă după picături. Din cauza formei acestea devin lentile, așa că unele proiectează culori, altele măresc simplele striații ale firelor de iarbă.

_MG_0382_MG_0386

Am continuat dimineață, într-o lumină mult mai bună, în iarba acoperită de rouă:

_MG_0468_MG_0478_MG_0485_MG_0502

Nici măcar nu am un obiectiv macro, și recunosc că se putea face ceva mai mult cu ceva atenție (și un trepied bun!), dar parcă după mult timp am simțit din nou că m-am apropiat de natură, de lucrurile mici.

Luna – înger și demon [ACTUALIZAT]

[ACTUALIZARE]

Se pare că dam ăsta a încurcat planetele, că doar sunt așa multe. În centru e de fapt Saturn, în dreapta Jupiter. Nu știu dacă e de la obiectiv sau timpul de expunere (sau ambele), dar Jupiter are o formă ciudată în cadrul meu, e de fapt un triunghi foarte luminos. Același cadru, dar cu notațiile ce arată confuzia inițială a lui dam ăsta, mai jos:

mg_0272_1

—————————————————— Postarea inițială ——————————————————–

Ăm, știu, titlul pare luat dintr-o telenovelă, dar pe cât de interesant e satelitul nostru natural, pe atâta rău face atunci când vrei să fotografiezi stelele sau Calea Lactee. Dacă tot m-am dat în spectacol cu Luna (postul anterior și pe alte bloguri), am zis să vă arăt și dezavantajul lunii pline – prea multă lumină, prea puține stele.

_MG_0272

17 mm, f/4, 25”, ISO 1600

Lumina aia din partea stângă a cadrului vine de la lună, care a continuat să se înalțe pe bolta cerească și să-mi strice mie seara. Am avut o fereastră scurtă de care nu am profitat (cam o oră), cât timp luna a stat ascunsă după brazii din stânga, dar speram să văd mai mult din Calea Lactee – se vede foarte fad în partea dreaptă a cadrului.

Apropo, cea mai luminoasă stea din centrul cadrului (probabil la limita superioară a treimii de jos) este planeta Jupiter. Din centru, doar puțin mai luminoasă decât restul, nu cea din extrema dreaptă a cadrului.

Stele totuși erau, după cum puteți vedea mai jos într-un cadru dintr-o zonă unde cerul nu era încă iluminat așa tare de lună:

_MG_0268

26 mm, f/4, 20”, ISO 4000

Păcat, probabil că ar fi fost o noapte frumoasă, dar asta e. Am încercat și cu un ISO mai mare și se vedea clar că aș fi avut parte și de Calea Lactee dar, no dice 🙂.

_MG_0263-2

26 mm, f/4, 15”, ISO 5000

De data asta am fost pregătit, cu telecomandă, acumulatori încărcați, GoPro, chiar și băutură dacă era nevoie, dar din păcate n-am obținut mare lucru. Ca orice blogăr neserios, am zis să împărtășesc cu voi și eșecurile.

Luna

Relativ recent am încercat din nou să fotografiez luna și, în ciuda faptului că s-au împlinit 50 de ani de la misiunea Apollo 11, n-am reușit să fac legătura între asta și postările de poze cu Luna peste tot – în sensul că dacă ai poze cu Luna, acum ar trebui să le postezi. Nu, a trebuit să mă întrebe Aldus dacă am și atunci am făcut legăturile. Eh, îmbătrânesc (între noi fie vorba, asta o spun de 20 de ani). Să n-o mai lungesc, 2 crop-uri dintr-un cadru:

_MG_0133_MG_0133-2

200mm, f/11, 1/40s, ISO 50

Atât am reușit. That’s all I got. Din păcate de când am trecut la un senzor mai mare am pierdut din distanța focală, iar 200mm nu e destul pentru a obține niște detalii cât de cât. Cadrul e făcut într-o zonă relativ izolată, cu puțină poluare, probabil cu un teleconvertor (adică o distanță focală de 400mm) ar fi fost semnificativ mai bine. Deși ai zice că e de preferat luna plină, parcă îmi plac mai mult cadrele fără lună plină, pentru că acea umbră dă satelitului un pic de adâncime în imagini și parcă puțin mister, mai ales că datorită umbrelor unele cratere sunt mai evidente.