Month: January 2021

Povestea mea cu muzica – II – Muzică

O să păstrez intervalele pe ani, doar că aici lucrurile sunt ceva mai clare, în sensul că depind de anumite schimbări în țară, nu de echipamentul folosit. Un lucru interesant pe care l-am observat e că, în ciuda urletelor unora că ce piraterie a fost cu internetul, practica în general a rămas constantă: fanii unor formații/interpreți au cumpărat tot timpul albume, de preferet originale, iar pasionații de muzică au cumpărat tot timpul muzică, indiferent că era piratată sau nu. Culmea, deși ai crede că internetul a facilitat pirateria, o să vedeți la mine (și la alții dacă analizați puțin) că în afara valului generat de DRM (acea protecție a CD-urilor la copiere) internetul a cam redus-o de fapt – mă refer strict la volumul de muzică acumulat de individ.

Anii ’80 – ’90

Formatul analogic, cum am spus și în postarea anterioară – mai mult benzi (pentru magnetofon sau casete), completate de câteva viniluri. În perioada aia mergeam pe împrumut, adică muzica circula între oameni. De cumpărat cumpăram în general casete, care erau înregistrate de pe CD-uri. Cei ce făceau asta erau de obicei prin piețe. Calitatea nu era grozavă pentru că casetele (și implicit banda) erau ieftine, dar CD-ul și casetofoanele folosite la înregistrări erau destul de bune. 

Albumele originale circulau în familie și printre prieteni și le înregistram pe bandă, de obicei de pe viniluri. Compilațiile ni le făceam fiecare după gusturi, așa cum găsești acum Best of-uri. După cum ți-ai dat seama, cam asta e definiția pirateriei, pentru că albume originale nu prea găseai, chiar dacă aveai bani. 

Eu n-am fost niciodată prin cercuri de pasionați, așa că doar căutam ce voiam, uneori cu succes, alteori nu, fără să „fac rost” cum se zicea de tot felul de lucruri.

Anii ’90 – ’00 (chiar spre ’05)

La fel ca și înainte, doar că după revoluție au început să apară tot felul de tarabe cu muzică. Odată cu accesul la televiziunea prin cablu și canalele de muzică (MTV, Viva, VH1) a apărut și cererea pentru mai multă muzică modernă pe care au speculat-o diverși – au apărut casetele și apoi CD-urile cu etichete colorate, dar la fel de piratate. Încet au început să vină și albume originale, dar imediat după revoluție erau tot felul de copii pe care, normal, dădeai bani. 

Pentru mine nu era nimic nou, calitatea nu era mai bună, dar găseam mai multe din ce îmi plăcea să ascult, așa că mai cumpăram casete. Practic în perioada asta mă uitam după casete pentru că nici echipament pentru altceva nu aveam. Încet încet au apărut și magazine unde se vindeau în continuare tot felul de copii, dar i-au apropiat în general pe fanii rock-ului, era ca o comunitate de lectură, doar că varianta cu muzică rock. Cum spuneam în introducere, când s-a găsit muzică, cei ce voiau să asculte o cumpărau și nu era vina lor că în spate era de fapt piraterie. Tot vorbesc de copii pentru că ulterior am avut ocazia să cumpăr casete originale, iar diferența era mare, asta pe la începutul anilor 2000, chiar înainte să fie disponibil internetul acasă.

Am avut o perioadă când am început să înregistrez muzică de la radio, asta cam în 2000. Ascultam Europa FM iar noaptea era numai muzică, așa că era ușor. Știam foarte repede dacă vreau sau nu să înregistrez piesa respectivă, așa că nu pierdeam mult. Nu cred că au fost mai mult de 2-3 casete, practic un radio offline pentru când voiam să ascult ceva. 

Aș vrea să menționez ca notă că nu prea m-am sincronizat la gusturi cu prieteni și familie, așa că nu prea îmi cerea nimeni casete – deci distribuție nu făceam.

În paralel, prin ’98-’99 începeau să umble CD-uri, mai ales cu rip în mp3. Era mult mai comod, puteai pune vreo 100-150 de melodii pe un CD față de un album clasic, așa că circulau mai ușor. A fost începutul muzicii pe PC, dar destul de puțin pentru mine la început – cum spuneam, gusturi diferite față de cunoștințe. Îmi mai treceau prin mâini și CD-uri, de obicei copii pe care le tranformam în mp3. Din nou, puține.

Anii ’00 – prezent

Practic continuarea de prin 2003 când a venit internetul, pentru că la începutul anilor 2000 am redus-o treptat cu casetele și am trecut la digital. Când a venit internetul la toată lumea găseai muzică pe toate gardurile, dar era același lucru ca înainte – împrumutul. Fiecare a dat share la ce avea, iar ăia mai întreprinzători au început să caute pe dincolo – de obicei torenți – la fel ca și casetele înregistrate de pe CD-uri, doar că acum pirateria era pe gratis. Cred că așa am acumulat și eu vreo 30-40 GB la început, probabil între 2003 și 2005, dar era mult balast și nu aveam niciodată răbdare să fac ordine. Practic, dacă aș fi ales efectiv ce îmi plăcea de acolo aș fi păstrat mai puțin de jumătate. Ulterior mai căutam una-alta, dar n-am fost niciodată un hoarder. Nu aveam CD-uri și DVD-uri scrise cu muzică și nu-mi trebuiau HDD-uri externe pentru a stoca volume mari. Asta am observat și în jur, chiar dacă multă lume a trecut de la 3 CD-uri la un HDD plin, ținea de modul în care copiai muzica (adică cu mult balast), nu neapărat că cineva voia extrem de mult. Deși se spune că pirateria era extremă, conținutul la nivel internațional venea ca răspuns la DRM, iar noi plimbam doar muzica, ceea ce făceam deja de 20 de ani. 

Nu zic că e etic sau legal, doar că așa se întâmpla. Repet, de cumpărat am cumpărat tot timpul, și nu numai eu, multă lume făcea așa. Prin 2007-2011 în paralel cumpăram CD-uri. La început vânam colecții la ofertă prin supermarket-uri ca Metro sau Selgros (când făceam cumpărături în volum mai mare), iar apoi mai frunzăream prin Cărturești după CD-uri sau DVD-uri cu concerte – de obicei după ce luam salariul pentru că un CD era cam 60 de lei iar un DVD cam 100. Cred că prețurile au rămas oarecum constante, dar acum sunt tot felul de oferte, per ansamblu mi se pare mai ușor să-ți cumperi chestii.

Cum spuneaam și în postarea anterioară, în 2015 am trecut la streaming, aproape exclusiv, excepție erau câteva CD-uri și probabil 1-2 din mașină. Întra-adevăr e comod, dar principalul avantaj pentru mine a fost că am putut să caut chestii și să le ascult fără să cumpăr, mai ales playlist-uri recomandate după preferințele mele. De obicei ajungi la un artist/formație, apoi la un best of, abia apoi la albume, dacă îți place.

Încă n-am cumpărat mp3-uri și încă ezit pentru că sunt mai scumpe/album. Normal, avantajul e că poți cumpăra anumite melodii, nu albume unde există posibilitatea să nu-ți placă majoritatea pieselor. Pentru albume, CD-urile sunt încă mai ieftine, mai ales dacă vânezi oferte, iar calitatea e în general mai bună. Cum spuneam, la mine nu e o problemă de volum, deci nu am nevoie de foarte multă muzică. Din punctul ăsta de vedere m-am tot întrebat dacă nu mai bine renunț la streaming și de banii ăia să cumpăr muzică, dar m-am obișnuit cu comoditatea. Am atât pe telefon cât și pe iPod, online sau offline și pot să-mi fac playlist-uri variate.

Ascult și destul de multă muzică de pe YouTube, mai ales prestații live, pe cât posibil pe canale Vevo, dar calitatea nu e grozavă. Cine nu e cât de cât pasionat n-o să înțeleagă de ce ai vrea să asculți mai multe variații ale aceleiași piese dar asta e, pentru mine și alții ca mine e important.

Note de final și alte chestii despre piraterie

Trebuie să recunosc că mă dezamăgește puțin atitudinea unora când arată cu degetul că vai, ce urât, x a piratat nu știu ce. Pe lângă că vorbim de practici de zeci de ani care nu se schimbă complet peste noapte, încă avem conținut blocat pe regiuni, iar streamingul nu e cea mai bună alegere pentru artiști – spun asta pentru că tot aud că dacă plătești pentru streaming nu lași artiștii să moară de foame. Din nou, nu zic că e legal sau etic, dar lumea nu se uită la motivele care generează comportamentul ăsta: blocarea conținutului pe regiuni, prețuri relativ ridicate pentru albume cu costuri mult mai mici acum, prețuri destul de mari pentru înregistrări proaste și practici ciudate ale caselor de discuri. Repet și motivul principal de la care a plecat pirateria, faptul că s-a spus că nu poți împrumuta cui vrei un album cumpărat de tine.

E o discuție complexă cu implicații legale clare, dar pe scurt n-ai salvat lumea plătind pentru streaming și ăsta e unul dintre lucrurile ce merită reținute. Dacă vrei să susții artiști cumpără albume, du-te la concerte, donează bani. Apropo, la un moment dat am șters mp3-urile de pe PC-uri pentru că o parte am deja pe CD-uri, iar cealaltă parte intenționez să o cumpăr, tot pe CD-uri. 

În continuare voi rămâne preponderent la digital, cu speranța că în viitorul apropiat să-mi iau totuși un pickup și ceva viniluri de colecție. Pe lângă streaming voi vâna CD-uri, cred că mai puțin albume sau melodii doar în format digital așa cum am făcut și până acum – cu porția. Totuși vinilurile sunt un moft pentru mine acum și probabil că pickup-ul pe care îl voi alege va fi scump deci… mai e loc de cuget aici.

Apropo de calitatea sunetului, diferențele mari se văd (cică) din echipament, mai ales că CD-urile sunt cam vârful – așa că pică momentan pentru mine Tidal sau orice streaming de calitate mai bună. 

Povestea mea cu muzica – I – Echipament

Dacă la sfârșitul anului trecut mi-am tot dat impresii de audiofil, m-am gândit că ar fi interesant (discutabil) să vă povestesc despre călătoria mea prin ascultatul muzicii. Nu neapărat despre albumele mele preferate ale Angelei Similea, ci mai degrabă ce am folosit de-a lungul timpului pentru ascultat muzică, dacă a fost ieftin sau scump, fain sau nasol, și cam de unde mi-am luat muzica. Din păcate nu e povestea de succes a unuia care are chestii de zeci de mii de euro, pe alocuri chiar opusul dar, poate pe unii îi lovește nostalgia, poate îi lovește inspirația să dezvolte subiectul sau pur și simplu le vine cheful de a asculta muzică.

M-am gândit să împart subiectul în 2 părți, prima să fie despre echipament, iar a doua despre muzică, prețuri, albume și, spoiler alert, cam multă piraterie.

Așa ceva mi-ar fi plăcut dar…

Anii ’80 – ’90 (probabil până în ’94 – ‘95)

Probabil perioada în care am folosit cel mai mult echipament – aveam un magnetofon, un radiocasetofon, un pickup și amplificator + preamplificator, iar pentru toate astea aveam 2 boxe (pe care le am și acum de altfel). Nici magnetofonoul, nici pickupul (un Tesla) și nici boxele nu erau de povestit nepoților dar erau fabricate într-o perioadă când totul era… mai bun. Nu aveam albume de colecție, iar ponderea mare a muzicii înregistrate era pe benzi, mai ales casete. Puțin după revoluție magnetofonul s-a stricat, urmat la scurt timp și de amplificator și de pickup (probabil că mai scoteam câțiva ani din el dacă aș fi căutat o doză decentă). A rămas radiocasetofonul, boxele și pentru un timp amplificatorul, lucru care avea sens pentru că începeau să se găsească tot mai multe casete, dar despre asta în partea a II-a.

Acel setup (cum se spune acum) a fost adunat din excursii prin Germania sau Cehoslovacia, în perioade mai bune când mai găseai câte ceva. 

Anii ’90(’95) – ’00

Am rămas cu radiocasetofonul (nu mai știu ce marcă era), unul destul de simplu, la care am legat boxele – cu amplificatorul, până s-a dus și el. Am continuat să ascult casete și am primit la un moment dat un radiocasetofon portabil (numit Walkman, pentru că generic toate erau numite așa), un Watson. Destul de prost, ce-i drept, dar puteam călători cu el. Au urmat ani grei pentru mine și familia mea, micile posibile investiții au fost doar în casete și ocazional căști, până spre 2000, când mi-am cumpărat un nou radiocasetofon portabil – un Philips destul de ieftin. 

Era o perioadă când radio era destul de important pentru mine, noaptea era de obicei muzică bună și, în timp ce fumam seara câte o țigară, am prins prima zi de emisie Europa FM.

În ’97 a venit primul PC, un strălucitor Pentium cu 16 mb RAM și buton Turbo (care nu făcea nimic). A costat o groază de bani și, pe lângă aventurile mele în domeniul calculatoarelor am putut asculta CD-uri – de unde și cum, în partea a II-a. Cum nu aveam prea multă muzică în format digital și net ioc, am rămas la PC + casete, pe vechiul casetofon și noul portabil de la Philips. Am vrut la un moment dat să încep să-mi digitalizez casete, dar era destul de complicat cu ce aveam eu acasă. La scurt timp însă au început să circule melodii în format mp3, copiate de pe CD-uri și așa am lăsat-o moale cu casetele.

Anii ’00 – ’06

Am continuat cu formatul digital, mai ales că casetofonul meu vechi se cam ducea naiba. Pentru că lucram deja pe PC am avut unul nou prin 2003, iar pe lângă împrumuturile frecvente de muzică a venit și internetul care a… deschis noi posibilități. Cu toate astea a primit la un moment dat, ca rezultat al unui favor, un tower Technics ce consta în amplificator, casetofon și tuner deck, pickup și un CD player separat. Pickup-ul nu mergea, așa că am rămas cu restul, ba chiar am început să-mi cumpăr din nou casete și câteva CD-uri – aveam din nou un fel de setup. Casete am cumpărat doar 2-3 (pentru că puteam asculta când plecam undeva), dar CD-uri am început să cumpăr, pe lângă muzica care se mai aduna pe PC. Ba chiar mi-am cumpărat la un moment dat un casetofon portabil, de data asta Panasonic, fără radio. În 2005 îmi luam însă primul mp3 player, un Watson ieftin, strict pentru excursii la munte.

Anii ’07 – ’15

CD player-ul s-a stricat la un moment dat, așa că noul vechi tower al meu a rămas din nou doar cu un deck funcțional și un tuner. Ocazional mai ascultam radio sau colecția mea de casete, dar pe la sfârșitul lui 2006 am primit cadou ceea ce numeam toți generic o combină Philips. Acum aveam ceva modern și un CD player nou, la care am legat PC-ul, lucru care a însemnat trecerea la formatul digital la modul exclusiv. Cu timpul am scăpat de aparatele care nu mai funcționau și de majoritatea casetelor care oricum nu erau grozave.

În 2009 cumpăram 2 iPod-uri Shuffle, unul pentru mine, unul cadou. Ambele au fost în jur de 550 de lei, adică jumătate din salariul meu de atunci. A fost prima mea interacțiune cu un iPod și, în lipsa iTunes Store, mi s-a părut dubios de greu de folosit. Îl țineam cu mine la birou în general și nu aveam multă muzică pe el. Îl am și acum și funcționează destul de bine. În 2011 îmi cumpăram un iPhone 4 și am intrat în lumea smartphone și a internetului mobil, iar asta a însemnat radio digital și YouTube. După ce am studiat puțin piața, în 2014, odată cu un nou iPhone (6) am trecut la streaming pe Apple Music. Tot prin 2014 îmi cumpăram niște căști wireless on ear (Sony) și urma să se învârtă totul în jurul telefonului.

Ce am vs. ce mi-ar plăcea să am

Anii ’15 – prezent

Așa am ajuns să iau calea mobilității. Foloseam telefonul + un mp3 player dacă era cazul (când plecam în excursii) și cam atât. Mi-am mai cumpărat între timp niște căști, tot Sony, dar am fost mai preocupat de muzica pe care o puteam găsi decât de echipament. Totuși, în 2015 îmi cumpăram un amplificator Pioneer A-20-K pe care l-am legat la PC. Am scăpat astfel de acea combină (am făcut-o cadou) pe care se adunase praful și am resuscitat boxele ălea vechi, alea din anii ’80.

Am folosit foarte puțin amplificatorul, pentru că de prin 2014 am folosit preponderent un laptop, deci aveam nevoie mai mult de căști. Abia anul trecut am reușit să ne mutăm într-un apartament mai mare și pot să mă gândesc la un nou setup. Între timp mi-am mai luat căști pe care le-am folosit fie la laptop, fie la telefon sau recent cu amplificare. 

De fapt intervalul ăsta ar putea fi simplu rezumat la muzică în format digital, telefon + laptop și căști – e drept, căști de toate formele și culorile.

Concluzii și ce urmează

După cum se vede, deși am avut tot felul de chestii, am fost departe de HiFi. Eram ca și vecinul care meșterea tot timpul la Dacia din fața/spatele blocului până la tranziția spre digital care precede, cum e la modă, tranziția spre analogic – adică mi-ar plăcea să am un pickup bun și niște viniluri în viitorul apropiat. Cât despre ce urmează, nu vreau să am multe elemente, ci un sistem compact (mă rog, oarecum), probabil compus din aplificator, DAC, pickup, boxe și căști. Deși mi-ar plăcea un DAC cu streaming, sincer nu cred că merită pentru mine și cred că banii ăia ar fi mai bine cheltuiți pe boxe. A, poate și un CD player darsunt reticent pentru că sunt scumpe – probabil și bune, dar 3-4 mii de lei e totuși destul de mult.

Am studiat mult subiectul în ultima vreme și, având în vedere că acum dispun de alte resurse (nu neapărat de bani mult mai mulți, ci și de o piață extrem de variată) e mai ușor să merg pe ceva ca lumea. Postarea asta e un mod de a-mi reîmprospăta memoria și de a cugeta puțin la ce a fost, pentru că privind prin prisma informațiilor de aici nu cred că ajută pe cineva cu ceva.