Month: December 2012

Întrebarea zilei

Și așa, după ce am citit prin eurocoduri jumate de zi, mi-am pus o întrebare. Vorba aia, te tâmpești dacă îți împleticești ochii jumate de zi prin SR EN sau simplu EN. Știți voi cum e cu pișcotăreala asta la filme, nu? Adică se invită blogărul (unul care livrează, neică, nu oricare) la film. Acum nu cunosc detalii dar, vorba aia, un nachos sau popcorn mă gândesc că se include în ofertă. Ei, blogărul se bucură și merge la film. După vizionare, scrie cuminte ce poate pe blogul din dotare. Să zicem.

Hai să exemplificăm, ca să nu heituim așa, în necunoștință de cauză. Știți că e acuma filmul ăla cu hobit? Adică un film tangent la stăpânul ăla al inelelor? Hai că trebuie să știți. Ăsta, zic. Bun, gata, să fim serioși că deja îl plagiez pe Groparu. Na, a fost și dam ăsta la film. Plătit bilet, cumpărat de-ale gurii, văzut film în trei de, astea. Azi am găsit și articole de pe la București, ăsta și ăsta. Dacă tot am văzut și eu filmul, zic hai să arunc un ochi.

”Şi partea cea mai bună e că, pentru cei care au văzut Lord of The Rings, o să fie frumos să faceţi legăturile şi să construiţi o poveste şi mai complexă din cele două romane. Gandalf e acelaşi pilon principal al filmului, un personaj care s-a poziţionat drept salvatorul situaţiilor limită, iar dworfii, cei mai mici dintre cei mai mici locuitori ai Tărâmului de Mijloc, sunt sarea şi piperul poveştii. Nu sunt mare fan Bilbo Baggins, deci nici nu aveam aşteptări mari de la personaj.”

Gandalf ăsta s-a poziționat ca salvator al sitațiilor limită? Ve te fe? Nici Elena ”Proiect” n-ar scoate așa ceva. Mai e. Despre pișcotarul ăsta, panduru.com n-am prea auzit. Se pare că nici el nu se lasă mai prejos:

”In seara asta am fost printre norocosii care au vazut prima parte a trilogiei The Hobbit – An Unexpected Journey in avanpremiera la Samsung IMAX in Cinema City Cotroceni.”

”Sunt convins ca or sa fie foarte multi fani LOTR dezamagiti de acest prim film din seria The Hobbit pentru ca asteptarile sunt mari, iar rezultatul nu se ridica totusi la nivelul acestora. Da, poate parea plictisitor (dureaza aproape 3 ore) si ca se lungeste povestea prea mult, dar eu zic ca povestea este frumos redata, iar replicile dintre Bilbo Baggins si Gollum sunt foarte savuroase.”

Trec peste relatarea penibilă a acțiunii ilmului. Facinant, la acest film, e atât povestea cât și ecranizarea. Pentru cine apreciază genul, 3 ore nu e mult. Atunci când nu există scene epice de mare amploare, detaliile abundă. Muzica, decorul, copozițiile și limbile sau dialectele alcătuiesc o experiență incredibilă. Dacă alegi să vezi strict acțiunea, fără să te inserezi pe tine însuți în acest decor, ai multe de pierdut. E incredibil cum nici unul dintre acești blogări nu e în stare să alăture câteva cuvinte care să descrie asta. Acum vine întrebarea:

Cine-i trimite, mă, pe ăștia la film?

După ce m-am întrebat și am bănuit un răspuns, a urmat o a doua, derivată din prima (da, asta e, sunt două):

De ce-i trimite acea entitate pe ăștia la film?

Nu de alta dar articolele sunt penibile. Panda ăsta e norocos că a fost la film. Adică care e  marele noroc? Era așa o încercare să îți faci o rezervare și să plătești un bilet? Stai că acuma am văzut. Omul nu dă spoilere. Că de, următoarea logică:

1. Se trimite blogărul la film.

2. Blogărul merge, că de, a dat norocul în el.

3. Blogărul se întoarce acasă și livrează.

4. Livrează ce poate, că dacă povestește tot, nu mai merg cititorii la film.

5. El doar le spune că hobitul is in town.

 

Mă mir că Raluxa n-a fost la fel de norocoasă. De obicei filmele n-o ratează.

Advertisements

Blogging

În primul rând, ăasta nu e un articol cu heituială. Nu e un articol prin care îmi propun să critic ceva sau pe cineva. Sunt niște lucruri pe care le-am citit azi și aș vrea să apară și aici la mine. Voi încerca să fiu obiectiv și să prezint, fără a folosi un filtru personal. Voi da câteva exemple și voi cita niște omeni, dar nu încerc să fiu ostil. Dacă ei privesc articolul (în cazul în care nimeresc aici) ca pe o ofensă, asta e, completează karma.

Se spune prin blogosferă cum că blogurile/blogării au evoluat. Uite un exemplu. A evolua poate însemna atât perfecționare, cât și transformare. Blogurile au evoluat, adică arată mai bine, iar bloggerii s-au transformat. Evenimente, reclame și ce o mai fi pe acolo, pe lângă PR și social media, nu prea mai sunt blogging. Că e bine, că e rău, fiecare are o părere personală. Un al blog. E clar că ăsta nu seamănă cu ăsta. E clar că primul trebuie să expună și să vândă ceva, iar al doilea împărtășește ceva și atât.

Am ajuns la un articol zi, care pune problema trăsăturilor bloggerului perfect. Comentariile însă, care aduc trăsături specifice bloggerului perfect, nu prea descriu un blogger.

 

”Trebuie să fie glumeţ, cu un spirit de observaţie foarte dezvoltat. Să ştie să scrie corect din punct de vedere gramatical, să fie echidistant iar spiritul civic reprezintă un plus.Dacă are şi capacitatea de a se detaşa măcar într-o mică măsură de latura personală toate-s bune. Dacă nu, chiar nu reprezintă o problemă.” – Răzvan

sau

”Cred că important este să fii cinstit cu tine însuţi şi să faci cu pasiune ceea ce ţi-ai propus (da, asta era, să îţi propui să faci ceva).” – Max

 

”Sa raspunda la comentarii, sa participe la blog-meet-uri si sa fie iubitor de bere 🙂 Astea sunt cerintele minimale ale bloggerului perfect. Si simplu ;)” – Natural

Cineva a adăugat chiar și categorii:

”Exista mai multe variante :
– blogerul perfect pt blogeri,
– blogerul perfect pt cititori,
– blogerul perfect pt agentii.”

Ciprian Andronache

Destul de ciudat, dar aproape nimeni nu menționează calități legate de scris, specific al personalității sau coloană vertebrală. U blogger trebuie să se poată exprima cursiv și să aducă putere părerii sale prin formulări. O părere a unui blogger trebuie să atârne greu, trebuie să fie tranșantă. O singură persoană s-a apropiat de țintă și anume Ștefan Manea:

”Bloggerul perfect e cel care nu merge cu turma si urmareste subiectul din nisa lui de lucru. Bloggerul perfect e cel care scormoneste dupa subiecte si nu le copiaza dupa mediile sociale. Bloggerul perfect e un jurnalist independent care nu are studii dar totusi are pregatirea nativa sa practice jurnalism.”

Cam asta ar fi. Bloggerul caută, sapă, expune, iese din turmă. Un blogger trebuie să fie iubit de unii și urât de alții. Pasiunea și munca trebuie să se vadă peste tot, nu numai aici Așa zisele campanii sunt, într-adevăr, moduri de a comunica ceva, mai pe românește, a da mai departe. Asta nu aduce ceva nou. De fapt, bloggerul s-a transformat, iar asta înseamnă că a fi blogger e o treaptă inferioară și lipsită de performanțe, adică o masă amorfă de exprimare și exercițiu. Mergând mai departe, blogul reprezintă roțile ajutătoare ale unei biciclete, fapt care contrazice ideea de blogger profesionist.

Dezgustul zilei

Că sunt multe măgării în nimicnicia blogosferică, știm cu toții. Că se bat toți cu pumnul în piept că fac și dreg, la fel. Un lucru peste care nu pot trece este însă lauda de sine (sau a sinelui prieten pe facebook sau pișcotar partener) când vine vorba de acte caritabile. Se spune că un act este cu adevărat caritabil atunci când este anonim. Atunci când ești o vedetă e greu să faci asta pentru că, deși tu vrei să rămâi anonim, există interesele altora care scot lucrurile la iveală.

Unul dintre articolele care m-a îngrețoșat, completat de un comentariu. De menționat că, în lipsa comentariului, aș fi trecut cu vederea articolul. Cu voia voastră, comentarul integral:

”Tu Cristi, si despre oamenii care fac, fara sa se bage nici un brand, cine scrie? Despre cum o mana de femei au facut 150 de pachete uriase cu cadouri pentru copiii de la Fundeni, acum de Mos Nicolae. Sau cum aceleasi femei strang in mod regulat, cheama ajutoare si trimit masini intregi de donatii, targetate pe nevoile fiecarei familii in nu stiu cate sate.
Ultimul catre care se duc toate astea este satul Gogosari. Sau o alta mana de femei care ne-am agitat (mai mult pe uscat ce e drept) si am strans intr-o singura zi 4500 de lei pentru un copil. Si am facut mult mai mult in trecut. eu una m-am mai oprit ca nu mai pot duce. Nu in ritmul in care am condus anul trecut cazul lui Bibi.
Treaba este ca daca ne-am duce la o companie de genul C&P am fi ignorate. Nu suntem nici cu mega cititori, nisa de parenting e slaba ca nivel al traficului, dar iti spun ca facem treaba (acum pe bune, mai arata-mi tu o campanie umanitara pornita si desfasurata aproape exclusiv online care a strans cat am strans noi anul trecut pentru Bibi: 1,1 milioane lei noi) si ca am avea mare nevoie de suport in plus, ca nu putem sa ducem toate astea din bugetele noastre proprii. Deci ne baga si pe noi cineva in seama? Proiecte si cazuri avem din plin.”

Uite, Bogdano, că te laudă dam ăsta. Bravo! Felicitări! Tu și ăia de pe site sunteți cei mai tari! Cu Tî mare! Fantastici! E bine? Așa trebuie să fie? Sau e musai să scriu 1000 de cuvinte despre cât de faini sunteți voi? Trebuie să recunoaștem că e o modă asta, e o modă să faci acte de caritate. Astfel, turme de blogări au construit, desigur, în cadrul unui eveniment sponsorizat, alți blogări au organizat și așa mai departe. Dragi cretini (toți cei care vă simțiți, de preferat cât mai mulți), singura răsplată e un zâmbet, unul sincer, din partea celor pe care i-ai ajutat. Atât. Asta nu se publică, nu se tuituie și nu apare pe facebook.

Cei ce merită laude și aprecieri sunt cei care se implică fără să scrie pe blog, cei care au făcut din asta o profesie și cei care au donat măcar 10 bani fără să spună nimănui. Pentru voi, tot respectul și o iarnă cât mai luminoasă. Căldura este deja în sufletul vostru.