Month: March 2012

Definiția zilei

CREDENTIAL – an attestation of qualification, competence, or authority issued to an individual by a third party with a relevant or de facto authority or assumed competence to do so.

 

CREDENȚIAL – tot aia bă, da’  în română.

Advertisements

Maxima maximă a zilei

Însă canalele de socializare oferă şi o libertate extraordinară pentru angajaţi şi foştii angajaţi. Actualii angajaţi care pot fi evanghelişti ai brandului sau ex-angajaţii care nu mai depind de brand dar îi pot murdări imaginea.”

 

text ce face parte din întrebarea (zilei de 20 martie) lui R. Katai, blogăr, spicăr, proiectant, astea.

 

Nota redacției:

Fostul angajat se plânge pentru că n-a fost învățat să brand. Brand – brandul – brandului. Se așteaptă proiectanți care să (le) învețe tainele brandului pe departamentele de (re)surse umane.

 

P.S. Timbăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăr!

Inginerie blogosferică de mare rafinament

E posibil ca acest articol să conțină un limbaj vulgar și/sau licențios (o să văd dacă e cazul după ce îl voi scrie).

O fi metoda sarcinilor de probă interesantă, dar din când în când mai iei o pauză. Ca de obicei, am zis să arunc un ochi prin blogosfera românească și am ajuns la (se vorbește prin popor) o tânără speranță: Robinețel. Vă dați seama că am rămas cu gura căscată să văd câte un milion de campanii a ridicat acest Robinețel și cât de util s-a dovedit patriei de când e blogăr. Azi ambasador Farmec, mâine spune nu drogurilor, mai vinde un aifon, astea, știți voi.

Ei bine, tânăra speranță scrie un articol prost. Acum vor sări diverși Nebuloși să spună cum că omul își expune părerea. E cam greu să spui că o asemenea formulare s-ar folosi în cazul exprimării unei păreri personale. Bine, știu că nu e exclus pentru că oamenii minunați din blogosfera românească nu-și pun mintea cu treburi de-astea întunecate ce aparțin limbii române. Să urmărim tâmpeniile omului, pas cu pas:

1. A cui huilă? Dacă la noi are 4000 kcal iar cea nemțească are 8000 kcal, inginerește vorbind cea pentru import/export e media?

2. O fi.

3. De fapt în medie 3500 kcal.

Acum vine calculul cretin al domnișorului: iei care valoare vrei tu pentru calitate, scazi cenușă și afli că cum că 2,6 tone de huilă românească (de fapt aproape 3) te încălzește cât 1 tonă de huilă nemțească. Pac pac ai închis socotitoarea și gata: huila asta nu rentează. (până una alta un articol cât de cât aici)

Dacă ați aruncat un ochi acolo, există cineva (un imbecil după raționamentul robinețelului) care cumpără un cărbune de o calitate inferioară, calitate ce speră să o îmbunătățească printr-un anumit procedeu. Acum, că o fi sau nu avantajos, nu știu, cu atât mai puțin știe blogărul cu pedigree. Mai mult, huila este doar unul dintre cărbunii folosiți în domeniul energetic. De exemplu CET Deva folosește huila în timp ce termocentralele mai mari, Rovinari de exemplu, folosește lignitul.

Avantajele sau dezavantajele din punct de vedere financiar nu sunt atât de ușor de intuit, cel puțin nu prin calcule idioate precum cel menționat. Am dat exemplu CET Deva, care este o termocentrală mică. Exigențele energetice ale centralelor mici dau posibilitate folosirii combustibililor fosili de o calitate mai redusă. Ca să încălzești și/sau luminezi o localitate mică poate nu cere cărbune de calitate superioară. Dar de unde pana ta să știi treaba asta dacă nu cauți așa, măcar 10 minute pe gugăl? Nu mai bine îți bagi organul în ea treabă și îți trântești tu părerea care ar trebui lăudată?

Normal, a menționat omul că ”Nu vom face un calcul exact, la cent, […]”, dar dă-o-n pizda mă-sii de treabă, chiar să nu ții cont de nimic în afară de punctul tău îngust de vedere? Mai mult, nu e rentabil mineritul în ansamblu. Omul cunoaște costurile de exploatare, are rude la CAP, pe jos prin mine, ba chiar un bunic care a construit liftul cu care se coboară în mine.

Așa, ca să știi de la dam ăsta: Robinețel, nu știu care sunt sursele tale, poate tu de felul tău ești patron acolo la mină (în afara orelor de campanii și evenimente, desigur), dar articole de genul nu se publică. Dacă ești în stare să exprimi un punct de vedere, folosește argumente și informații relevante.

Redacția dam167 te roagă să porți asta la următorul eveniment.

ACTUALIZARE: Culmea, eu sunt cel fără argumente. Eu care spun doar că mai e nevoie și de alte date pentru a susține păreri, deducții și speculații. Care dracu’ e profetul aici? Degeaba-i faci proști, au mintea odihnită.

De ce e dam ăsta hater

De-a lungul timpului tot felul de blogări (unii mai antreprenori, alții mai proiectanți) s-au întrebat cine e dam ăsta și de ce tot heituiește el minunăție de blogări. O să-i menționez pe cei, de fapt pe cele reprezentative ale zonei de vest și nu numai, Nebuloasa și Creatza, zisă Cristina_TM în lumea blogosferică. Nu, hai să o menționez și pe Elena ”Proiect”.

Știu că am mai explicat ce și cum, că blogării spun prostii (apropo, urmează încă un heituit după articolul ăsta, deci rămâneți pe fir) că așa și pe dincolo, dar azi voi explica în termeni blogosferici. Știți cum blogării ăștia minunați, reprezentanți ai blogosferei românești, nu vor să facă fotografii de nivel profesional, nu vor să scrie articole strălucite, nu vor să facă recenzii profesionale și nu vor să scrie documentat, pentru că ei își exprimă doar părerea? Și că ar trebui lăudați pentru asta și nu pentru rezultat? Trebuie să știți pentru că asta e scuza lor universală. Ei bine, din același motiv vă heituiește dam ăsta: el nu-și dorește să fie un blogăr profesionist, deci nu-și dorește unici/unice, campanii, companii, produse Farmec, comunitate și/sau brand personal. Practic dam ăsta nu ține seama de povețele blogărilor experimentați și influențatori pentru că practică blogosferitul la nivel de hobby. Și nu, momentan nu vrea să fie atent la DETALIILE TEHNICE.

 

În concluzie, dam ăsta își exprimă părerile în mod neprofesionist (atât ca blogăr, cât și ca agenție) și trebuie să fie lăudat de blogării profesioniști pentru asta. Pentru că minunații trebuie să vadă omul din spatele blogului. De-aia.

FotoHeituială

Odată cu vremurile moderne, fiecare om cu un aparat digital în mână ajunge la concluzia cum că trebuie să publice pozele pe care le-a făcut. Unele sunt ”artistice”, altele cu copii, bunici, pomi, zgomot de imagine, întuneric, prieteni în stare de ebrietate și așa mai departe, dar toate trebuie să fie pe vastul www. Lucrurile nu mai stau așa simplu când ești blogăr și faci parte din blogosfera românească.

Elena ”Proiect” Cîrîc s-a gândit să mai publice niște cadre că deh, inspirația și lipsa de 1 subiect/zi (legea a 17-a blogosferică, aprobată în iulie 2008). Bun, pozele sunt cum sunt, unele mai bune, altele mai slabe, nu asta e important aici. Vreau să vorbim puțin despre atitudine și mă voi adresa atât blogărilor minunați cât și pupincuriștilor lor cititori.

”Vă invit să vedeţi şi voi fotografiile, unele chiar mi-au ieşit. Dacă m-aş fi priceput, ar fi ieşit nişte fotografii mult mai bune, e de înţeles. Deci vă rog să aveţi milă şi să nu comentaţi aspectele tehnice. Eventual puteţi să-mi daţi sfaturi, ce să fac ca data viitoare să fie mai bine.”

Vă rog să observați atitudinea Elenei ”Proiect”: pozele mele sunt bune, cu mici excepții – dar cu scuzele de rigoare se poate spune că toate sunt bune. Nu mă criticați căci nu înțeleg partea tehnică și nu e vina mea. Prin urmare nu aveți voie să criticați, dar puteți da sfaturi lăudând în același timp și greșelile, căci sunt omenești.

Atunci când publici niște cadre nu mai contează că în timp ce le făceai aveai un plod atârnat de mânecă, era furtună în parc, calendarul maya se ducea dracului, Zoso închidea blogul, Chinezu avea o bere în mână și Tonomata cu scufiță citea 3 cărți în același timp. Serios, nu contează. Le-ai publicat, le vede tot poporu’ și le apreciază fiecare după puterea și cultura din dotare. Prin urmare unicul sfat poate fi: învață dracului aspectele tehnice în loc să ai pretenția să-ți fie lăudate cadrele în mod condiționat. Pe lângă asta, nu știu dacă e în regulă să fotografiezi oamenii și apoi să publici cadrele fără a avea acordul lor. În mod normal în spațiul public nu ai nevoie de acordul lor dar, etic este sa le ceri permisiunea. E greu de crezut că Elena a stat atât de departe încât să nu fie observată având în vedere distanța focală de 35 mm.

Ăsta a fost blogărul. Pupincurismul suprem este: ”Ai un talent nebun sa surprinzi frumusetea.”. Nu poate fi vorba de talent la cineva care nu știe ce e aia distanță focală sau profunzimea câmpului în sfera fotografiei. Faptul că lauzi un lucru în mod exagerat te face asemenea blogărului: lipsit de coloană vertebrală și de intelect.

În caz că unii blogări care nimeresc aici n-au înțeles, dacă publici ești dispus să accepți orice reacție. Dacă ești conștient (și ar trebui să fii) că nu ai creat ceva fabulos n-ar trebui să cerșești laude penibile.

 

BONUS:

De azi înainte, pentru fiecare heituială, echipa proiectului dam167 îți spune cum influențează subiectul heituielii brandul personal al blogărului heituit.

 

Articolul Elenei ”Proiect” mai sus citat consolidează brandul ei personal și îi subliniază principalele caracteristici pentru care, de altfel, este atât de cunoscut și venerat de atâția adolescenți până în 15 ani:

– superficialitate

– indiferență

– lipsa coloanei vertebrale

– evitarea asumării responsabilității

 

Blogul dam167…

…părăsește blogosfera românească. Din 13.03.2012 acest blog nu mai face parte din blogosfera autohtonă. Lucrul ăsta se întâmplă pentru că proprietarul nu acceptă ca această comunitate a blogurilor românești să fie reprezentată și analizată de o turmă formată din 100 de membri specialiști fără vreo specialitate.

Cei ce trec pe aici sau fac referire la blogul de față sunt rugați să respecte acest statut. În plus, dacă știți vreo blogosferă din care ar putea face parte dam ăsta, nu ezitați să propuneți în rubrica de comentarii.

NOTĂ: Proprietarul acestui blog consideră că acest link există fără acordul său.

 

P.S. Dacă Auraș Mihai vede aici o idee de campanie, echipa dam167 îi va oferi un premiu.

Evoluția blogosferei

Așa, ca introducere, toți știm cum a început treaba cu blogosfera asta, nu? Că Zoso, că ți-ai făcut blog personal, că era jurnal, că ai scris pentru prieteni dar ți-ai dat seama că faci bani din pasiunea ta. Ideea e că erau câteva bloguri pe care proprietarii scriau câte ceva, cum și când apucau. Aflai ce și cum gândește Vasile, ce cărți citește Mădălina, unde își bea cafeaua și așa mai departe. În decursul a 3-4 ani blogosfera a făcut spumă. Se făcea că au răsărit cam 100 de blogări care sunt evoluați. Evoluția asta coonstă în campanii, ”proiecte”, ”online”, comunitate și muuuultă muuultă publicitate.

Spuma, ea așa de felul ei, e un amestec mai mult sau mai puțin omogen care trebuia analizat. Așa au apărut și specialiștii. Da, tot din spumă născuți. Ziceam 100 de blogări? păi ar fi 100 din 60 de mii. Da, 60 de mii, dar numai 100 ”relevanți” autoproclamați. Dezvolt și asta pe parcursul articolului. Hai să vedem cum arată analizele astea luând ca exemplu o Carmen Albișteanu care e de profesie: . Analiza aici. E evident că acea analiză se referă la cei 100 menționați și cam atât. Partea frumoasă și poetică a narațiunii e că așa zisa analiză nu prea are legătură cu bloggingul. Nu, nu are. Blogurile sunt făcute pentru a fi citite, sunt făcute pentru a dezvolta sau combate idei și pentru a porni discuții. Să-mi fie cu iertare, dar vânzarea de iaurturi nu prea sună a discuții, păreri sau idei. Poate sună straniu, dar restul de 60 de mii de bloguri? Alea care nu vând nimic dar care reprezintă o majoritate mai mult decât copleșitoare unde sunt?

Și evoluția continuă. Între timp a venit și creativitatea. Băi, sunt atât de creativi blogării ăștia încât s-ar mira până și creativitatea însăși. Ia priviți-l p-ăsta. Ideea e că influencerul Ciubotaru scrie un articol cum că pleznește un pici pentru că a zbierat când se uita el la film. Ei, acest celebru Auraș Mihai se întreabă, în toată creativitatea lui (da, mai nou și video) că nu-i asta o campanie? Eu unul am rămas perplex. Mi s-au înțepenit armăturile când am văzut asta. E vreun om normal la cap care concepe așa ceva? Asta e o campanie? Adică un om cu o urmă de intelect poate inventa așa ceva? Nu, serios?

Creativitatea continuă și naște proiecte. Bun, să-mi fie cu iertare (din nou), dar ce legătura are asta cu blogul? Treaba asta se va concretiza în articole citibile? Un NU categoric. Vor scrie toți ce bine s-au simțit și cum au comunicat. Nu zic că ar fi ceva rău în asta, e foarte bine că au inițiativă, dar ce legătură are asta cu blogging-ul? Nu, nu comunitate, nu susținere, ci BLOGGING. Nu are. Dacă nu are, nu aduce nimic blogosferei. Lor personal poate, blogosferei nu.

Pișcotari. De ce sunt blogării (da, cei 100) numiți pișcotari? E foarte simplu: scriu despre mâncarea, băutura și restul lucrurilor sponsorizate, ratând astfel esențialul. Dacă ai fost chemat la petrecere trebuia să… petreci. Dacă ai fost invitat la o petrecere care inaugura un serviciu și tu nu ai fost în stare să scrii despre acel serviciu, în schimb ai fost impresionat de mancare, muzică și de cât de bine mergea netul, la ce te aștepți? Nu, e greu să ajungi la concluzia asta, așa că momentan se dezbate problema. Nu de alta dar unii se simt vinovați.

Valoare. Parcă erau 3 milioane de cititori de bloguri, nu? Pe lângă trafic, care la modul primar înseamnă blog vizitat, articolele bune nu numai că se citesc, ci se împărtășesc. Ați primit pe mail articole de genul? Nu prea cred. Mail și chat sunt locurile unde informația circulă de obicei între oamenii care nu au blog.

Relevanță/influență. Da, asta e cireașa de pe tort. Adică onlainul ăsta înseamnă reclame ieftine? Nu numai că se înghesuie lumea la iaurt, dar șoferul Ciubotaru, care șofer nu știe pe unde scrie că mașina e dizăl, votează mașina anului? Se pare că da, căci acea sută de blogări de care vorbeam mai sus declară treaba asta. Adică programele de știri vor lua de bune părerile lor și vor prezenta campaniile lor, care se presupune că vând biscuiți, cozonaci, mp3 palyer-e, ceaiuri, cafele etc. Internetul înseamnă informație și distribuirea ei. Porcăriile propuse de partea de blogosferă cu 100 de utilizatori înseamnă ceva și au relevanță doar pentru acei utilizatori.

Haterii. Haters gonna hate. Cică. Poate pare ciudat, dar eu (și alții ca mine) nu vrem să fim ambasadori Danone, Dove sau ce-o mai fi în următorul anotimp la modă. Nu, serios. Nu vreau să primesc șampon, nu vreau să fiu chemat la fabrică, nu vreau să mi se explice ce e sănătos la ”brand”. Nu vreau să primesc 10 euro pentru 3 articole scrise pe blogul personal. Vreau în schimb să-mi spun părerea atunci când cei care vor să primească cele de mai sus nu sunt corecți, nu scriu articole documentate sau îndoaie puțin adevărul. Nu de alta dar noțiunea de blogging încurajează asta. Țin să amintesc din nou că, deși noi haterii nu cunoaștem domeniul cel ambiguu de ”comunicare”, cunoaștem destul de bine o parte din domeniile la care articolele lor complet neinspirate sunt tangente. Așa au apărut colegii. Unde există o acțiune, trebuie să fie și o reacțiune (chiar dacă nu neapărat egală în modul și de sens contrar cu acțiunea).

Ce mă irită de fapt pe mine, unde eu sunt un blogăr irelevant? Aici e simplu: faptul că această sută de oameni (cu mici excepții) cu abilități ambigue și îndeletniciri neclare (toate paralele cu noțiunea de blogging) înseamnă de fapt blogosfera. Un procent ce poate fi considerat eroare este reprezentativ pentru o blogosferă de 50-60 de mii de bloguri? Nu sună oarecum stupid? Sunt oameni în blogosfera asta care își publică textele (adică oamenii cumpără publicații în care apar textele lor) dar nu au relevanța celor 100? Cât cretinism încape într-un asemenea concept? Ce importanță au de fapt așa zisele campanii de 2 lei?

Concluzie. Blogosfera a evoluat. Sunt mai multe bloguri, unele mai bune, altele mai rele. Acei 100 au evoluat și ei, ca oameni. Poate au evoluat și profesional. E foarte bine că au ajuns să câștige, e foarte bine că scriu cu pasiune despre cozonaci. Din păcate evoluția lor iese din sfera blogosferei.

 

În final vreau să subliniez că, analizele de 2 lei și părerile unor oameni care trăiesc în lumea lor, mă îngrețoșează teribil atunci când se referă la un procent nesemnificativ luat ca unul majoritar. Prin urmare, după acest post am părăsit oficial și declarat blogosfera românească. Eu, dam ăsta.