Month: February 2011

ECO Interviu

Acum ceva timp miscellaneous11 mi-a propus să scriu despre probleme legate de ecologie la modul serios. Ca o contrapropunere, am cerut o listă cu întrebări, pentru a puncta mai uşor ideile care privesc pe cât mai multă lume. Azi au ajuns întrebările prin poşta redacţiei, iar Viorel a avenit cu ele la mine într-un suflet (Viorel e omul de PR de la redacţia dam167 şi nu, nu e tipul din reclama la biscuiţii aceia) (unde eu sunt CEO şi fondator dam167). Şi aşa întreaga echipă s-a apucat de lucru.

Voi copia exact întrebările şi voi răspunde mai jos, aşa ca la examen. Răspunsurile vin ca o părere personală, mai mult sau mai puţin avizată. Să începem deci:

1. De ce panourile fotovoltaice sunt problematice ? Putem spune că energia solară e inutilă ?

Nici o sursă de energie nu e inutilă. Problema în acest caz este înmagazinarea energiei captate (nefiind un flux continuu, ideea e sa dai noaptea ce ai captat ziua). Există posibilităţi, mai exact acumulatori, dar nici una nu oferă o soluţie eficientă. Cererea de energie variază în timp, iar actualul sistem produce mai mult sau mai puţin, în funcţie de necesitate. În plus, parcurile fotovoltaice se desfăşoară pe suprafeţe mari, problema terenului fiind şi ea uneori un neajuns.

2. Cum de ajunge gunoiul din pubelele selective în aceeaşi groapă cu gunoiul obișnuit ? De ce mai există, atunci, dacă nu se reciclează hârtia, plasticul, aluminiul etc. ?

E simplu. Trebuie să existe cineva dispus să preia aceste deşeuri şi care să deţină tehnologia necesară transformării acestora în materie primă. Nu tot timpul există asemenea angajamente din cauza lipsei constanţei sau a colectării deficitare. Reciclarea e un circuit închis, bazat pe eficienţă. Dacă această colectare nu rentează, merge totul la aceeaşi groapă. Scopul e obţinerea materiei prime la un cost scăzut, pentru a se vinde ulterior la un preţ scăzut.

3. Încălzirea globală – praf în ochi ?

Da şi nu. Da, pentru că e un fenomen înregistrat, iar măsurătorile nu mint. E clar că suntem martorii unor schimbări climatice la nivel planetar şi intuim doar deznodământul. Este totuşi praf în ochi pentru că este servit ca scuză în manipularea maselor. Nu se ştie ce pondere are efectul de seră, nu se ştie dacă e un proces reversibil sau nu şi nu e nimeni sigur că acţiunile oamenilor au accelerat acest proces. Un lucru e cert: Pământul a mai fost scena unor astfel de schimbări şi în trecut. Prin urmare să impui nişte măsuri cu scopul de a restabili un echilibru natural aparent pierdut, apelând la nişte motive interpretate subiectiv, e in opinia mea greşit.

4. De ce e nevoie să plantezi copacii noi în locul de unde s-au tăiat ? Ce are dacă sunt plantaţi în alte zone ? Întreb asta pentru că am participat la ”România prinde rădăcini” acum .. 2 ani, cred, şi ne-au dus, pe cei din judeţul Timiş, într-o anume regiune, să plantăm copaci, diverse soiuri. Erau şi pădurari acolo, care ne-au arătat cum să facem. S-au plantat foarte mulţi pui … De aceea, concrent, crezi că acţiunile de genul acesta sunt greşite ? Din ce motive ?

Cred că sunt două cazuri. Plantarea copacilor pentru consum (material lemnos) şi încercarea de a restabili echilibrul natural. În primul caz e clar, plantăm pentru nevoile umane şi trebuie să o facem în mod eficient şi organizat. În ceea ce priveşte echilibrul natural, prin defrişare se destabilizează terenuri şi este afectată flora şi fauna pe o anumită arie. Astfel există migraţii ale animalelor, alunecări de teren, modificarea pânzei freatice şi un minus de oxigen. Aceste acţiuni sunt greşite atunci când nu se fac în mod organizat şi cu un scop anume. Într-un oraş poluat de exemplu, trebuie calculat aportul de oxigen pe care aceşti copaci l-ar aduce şi apoi definitivate zonele ce se vor popula cu soiurile recomandate. Altfel, sunt plantaţi aproape degeaba.

5. Reciclarea este o afacere. Adevărat sau fals ? De ce ?

Este şi va funcţiona doar atâta timp cât este o afacere. Scopul e obţinerea materiei prime la un preţ redus.

6. Mă interesează problema plasticului care nu dispare. Tot mai multe sticle plutesc în mări şi oceane, afectând grav apa. Cum s-ar putea rezolva cu plasticul, există vreo soluţie ? Am citit undeva că un student de la o universitate americană, ( sper să nu mă înşel ) a venit cu ideea bacteriilor care mănâncă plastic, sau aşa ceva. Cum comentezi ?

Recunosc că nu am auzit de aceste bacterii sau de eficienţa acestei teorii. Recipientele din plastic au avantajul preţului redus. Poate folosirea unor metode biologice ar putea degrada mediul înconjurător. Cred că e vorba de risipă. E simplu: e un material atât de ieftin încât noi oamenii ne permitem să-l aruncăm. Multe ţări din UE obligă lumea să ducă aceste ambalaje la centre de colectare prin preţul mare impus. De exemplu cumperi o sticlă de apă minerală la preţ dublu şi primeşti jumătate din bani înapoi dacă ai aruncat recipientul unde trebuie.

7. Ce părere ai despre energia eoliană ?

Energia eoliană are costuri ridicate. Pe lângă problema înmagazinării energiei captate mai există o problemă: inconsistenţa. Dacă nu bate vântul, nu se captează nimic. Momentan acest tip de energie se foloseşte complementar altui sistem. Atât energia solară cât şi cea eoliană nu sunt încă nişte alternative pentru alimentarea integrală a localităţilor. Impactul asupra mediului e dat de numărul mare de păsări ce sunt doborîte de elicile acestor generatoare. Deşi nu turaţiile maşinilor sunt de vină, se pare că ele derutează aceste animale.

8. În opinia ta, specializată în domeniu, care energie ar fi cea mai ”verde”, care nu produce atâta pagubă ecosistemelor ? Am înţeles că degeaba aclamăm energia hidroelectrică …

Avantajul energiei hidroelectrice este că poate oferi un flux continuu de energie. Turbinele pot funcţiona zi şi noapte, pot funcţiona toate sau doar o parte din ele. Din păcate amenajările hidrotehnice distrug ecosistemul. Sunt tentat să spun că energia solară ar fi cea mai verde. Dar. Unul dintre criteriile de evaluare este preţul şi fiabilitatea. Energia hidroelectrică are un randament bun, iar investiţiile se amortizează repede (pentru cei ce vor cifre, o investiţie de aprox. 25 mil. euro se poate amortiza în 5-7 ani). Prin urmare, ea e totuşi cea mai verde, cu compromisurile de rigoare. Având în vedere că toate dăunează mai mult sau mai puţin, folosim sistemul ce produce cele mai puţine necazuri. Ăsta nu e neapărat un motiv sa favorizăm acel sistem.

9. Nu știu dacă intră în aceeaşi oală cu întrebările de mai sus, dar vreau să te întreb, poate ai un răspuns pentru noi. Sunt unii oameni care nu susţin lupta pentru animalele sau plantele pe cale de dispariţie, deoarece afirmă că natura oricum se regenerează şi e un proces firesc prin care trebuie să treacă fauna şi flora. Ce zici ?

Cred că în cazurile unde nu omul e de vină pentru asta ar trebui ca lucrurile să fie şăsate să evolueze natural. E un curs al evoluţiei. Până la urmp peste 80% din speciile de plante şi animale de pe Pământ au dispărut şi tot există o mare diversitate. Conservarea unor specii în acest caz denotă egoism. Pe de altă parte, există cazurile unde omul e responsabil pentru dminuarea unor populaţii. Asta e ceva ce ar trebui corectat, pentru că provoacă un dezechilibru. Totuşi, procesul nu e întotdeauna reversibil. De fapt nu prea ar fi dovezi că e benefic. Mă refer la fitoplancton, unde s-a încercat regenerarea artificială şi au crescut prea mult populaţiile din acea zonă. Aceste intervenţii pot face bine, sau chiar mai mult rău.

10. Dacă mai ai alte completări, lucruri care ai observat că se spun greşit, adevăruri pe care ar trebui să le ştim etc. Și … mulţumesc frumos pentru timpul acordat !

Evident că sunt şi vor mai fi multe lucruri de spus. Aş vrea să motivez aici criticile pe care le aduc oamenilor sau organizaţiilor. Voi extrapola pe un exemplu: reciclarea hârtiei, mai exact acel program cu copăcelul verde. Menţionez că institutul la care lucrez participă la acest program şi încerc şi eu să pun hârtia în acea lădiţă cu copăcelul pe ea.

Am primit azi nişte caiete de sarcini de 1000 (o mie) de pagini fiecare, cu informaţii inutile, poveşti şi baliverne categorisite după 1001 criterii. Firmele de consultanţă pentru accesarea fondurilor europene intocmesc aceste teancuri inutile de hârtii doar pentru a-şi motiva preţul cerut. Problema e că toate sunt întocmite şi intoarse pe toate părţile de economişti, nu de ingineri. Scopul nu e un plan strict şi care să conducă la eficienţă, ci o formă alambicată.

Deci, acele câteva lădiţe de hârtie adunate de la 2-3 firme de apartament chiar contează pe lângă aşa o risipă? Nu. Asta nu înseamnă că iniţiativa nu e bună, dar nici o mare realizare nu e.

Da, e nevoie de voluntari pentru acţiunile astea. E mai mare nevoia de oameni cu viziune care să schimbe ceva. Care să ajungă la sursa risipei de care vorbeam, mai exact la birocraţie, la tot ce ţine de proceduri. De ce nu vorbeşte nimeni despre asta? De ce nu prezintă nimeni şcolile pe care le poţi face şi posturile pe care le poţi ocupa? Lucrurile trebuie schimbate la fiecare nivel.

La final, pentru alte discuţii, rubrica de comentarii rămâne deschisă şi necenzurată. Poate aducem completări chiar şi articolului, atâta timp că efortul e constructiv.

Advertisements

Blogosferă, te iubesc!

A trecut ceva timp dar redacţia dam167 îşi ţine promisiunile. După cum era de aşteptat, în urma acestui articol nu s-a întâmplat nimic. E evident că Dan Necşa nu înţelege treaba cu haterii. Membrii echipei dam167 au un suflet nobil şi oferă o mână de ajutor tânărului Dan. Astfel, în emisiunea de azi el va fi invitatul de onoare, în speranţa că vom elucida misterul haterului. Mai brut spus, dar la fel de sacadat precum exprimările Mirunei, dacă Dan nu ştie ce e ăla heităr, îi arătăm.

 

Dan Necşa. S-a născut în data de 19 octombrie 1981, adică la o zi distanţă de 18 octombrie. A învăţat să meargă în 21 octombrie acelaşi an şi a rostit prima dată acid dezoxiribonucleic pe 3 martie 1982. În 1983 a ieşit de pe băncile liceului Aurel Coandă din Timişoara. Anul 1984 l-a dedicat activităţilor didactice, la şcoala generală Henri Vlaicu, din Timişoara, sub formă de voluntariat. În anul 2000 a devenit sudent (liber profesionist), iar în 2003 a absolvit Colegiul de Informatică Tehnologică de la universitatea Princeton, iar în 2005 a absolvit toată secţia (?). În 2005 şi-a început cariera de informatician/tehnolog/administrator/absolvent de secţii în administraţia publică, iar în 2008 a candidat pentru postul de primar. A câştigat. De atunci este primarul oraşului Timişoara. În 2011 candidează pentru funcţia de prefect al judeţului Timiş.

Viaţa tânărului Necşa a avut o traiectorie sinuasă, cazul fiecărui adolescent român de altfel. Ambiţios şi motivat de diverse scrieri de 2 lei, Dan a găsit puterea de a zâmbi chiar şi atunci când sorţii i s-au împotrivit. Acum vorbeşte foarte degajat despre toate problemele peste care a trecut (pierderea virginităţii fiind una dintre ele), cu o maturitate de invidiat.

Viaţa i-a surâs până la urmă tânărului Dan şi acum se bucură de o carieră de succes ca antreprenor şi proiectant, alături de Raluca Moisi. A devenit un parteneriat atât de bine legat încât atât prima, cât şi a doua soţie l-au părăsit. Punctul culminant al acestui parteneriat a fost prezentarea pentru un eveniment inutil şi mult aşteptat de comunitatea superficialilor din Timişoara: Positive Breakfast.

Dan îşi dedică timpul liber maşinilor, o mare pasiune a sa. Îl puteţi vedea aici, onorând invitaţia celor de la Top Gear.

 

Din păcate emisiunea se apropie de final, deşi ar mai fi atâtea de spus. Îi mulţumim lui Dan Necşa pentru prezenţa în emisiune şi sperăm să nu mai atribuie cuvinte ce-i sunt straine altor oameni, pentru că viitoarea emisiune ar putea avea un cu totul alt deznodământ. Vă mulţumim că ne-aţi urmărit, o duminică plăcută în continuare!

Eco proiectanţi timişoreni

Da, ştiu că trebuie să scriu şi despre Dan Necşa dar timpul a fost precum cunoştinţele celor despre care vorbim aici: limitat. Fără să o mai lungim, vorbim cu şi despre Eco Club Timişoara. Şi da, nu vor fi laude.

De ce scriu despre ei? Pentru că e o adunătură de împrăştiaţi? Nu. Nimeni nu e perfect. Scriu pentru că nu au o şcoală sau vreo licenţiere adecvată? Nu. Oare pentru că acţiunile iniţiate de ei nu sunt de mare anvergură? Nu chiar, dar pe aproape. Mai exact pentru ca există lauri, laude şi ridicări în slăvi pentru ceva insignifiant. Pentru că ei spre deosebire de alţii, fac ceva – vorbesc prostii.

Normal, totul a început de aici. M-am gândit să nu judec fără un fundament lumea şi ideile lor penibile şi am căutat una alta. Am ajuns desigur pe site-ul ecologiştilor voluntari să citesc cum că dacă pun o cărămidă în vasul toaletei economisesc apă şi deci planeta respiră uşurată şi mai important, fiecare rahat întreprins de aceşti iluştri supervizaţi de Andreia Ispas e de fapt un proiect. Că aşa e trendy în blogosferă. Ironia e că voluntarii care au o vastă cultură generală nu au nu ştiu ce legătură cu diversele acţiuni ce se doresc a fi de ecologizare. În direct şi în exclusivitate, Andreia Ispas:

Andreia January 29, 2011 at 9:53 pm

Ceau

Multumim Cristina pentru aprecierea activitatii Eco Cub Timisora.
Subscriu la cele zise de Roxana: “Oricum eu sunt convinsa ca Timisoara merita sa fie Capitala Verde a Romaniei, prin tot ceea ce inseamna ea.”
Da, merita!

Astea fiind spuse, nu contează că în judeţul Timiş astmul e în floare (nu de la poluare), praful e peste tot iar poluarea de toate felurile nu intră nicicum în standardele Uniunii Europene. Nu. Oraşul merită! Vor sări blogării să spună că datorită oamenilor faini de aici merită oraşul (pentru că de altceva nu sunt în stare). Hai să ne uităm la nişte peisaje, că prea am vorbit mult.

Acum că ne-am uitat, două lucruri menţionez: culorile sunt cele reale şi în nici unul din cadrele de mai sus nu e ceva ilegal sau imoral. E realitatea, e ceva de care avem nevoie să supravieţuim. Acum hai să vedem ce lupte măreţe duc ai noştri bravi ecologişti:

  • campanii pentru eliminarea plaselor din materiale plastice;
  • cortul creaţiei (nu, n-am inventat eu)
  • cortul cunoaşterii (nici pe asta)
  • bijuterii din diverse deşeuri – culmea, echipa domnişoarei Ispas înţelege prin asta reciclare
  • obiectivul stimabililor: derularea a cel putin patru proiecte si activitati pe parcursul unui an

Adică plasele voastre din cârpe salvează planeta? Şi cum verzeala creierelor voastre informaţi voi cetăţenii când habar nu aveţi de nimic?

Hai să fiu contructiv şi să ofer câteva sugestii, în speranţa că tinerii vor deveni serioşi la un moment dat (da, sunt naiv din fire):

– faceţi o şcoală de profil şi aduceţi ceva nou;

– oferiţi studii şi statistici reale, ca omul să vadă de ce trebuie să stingă becul în casă;

– învăţaţi să vorbiţi şi să scrieţi corect în limba română;

– citiţi măcar articole de actualitate legate de realizările tehnologice actuale;

– aduceţi membri care să ştie ceva.

Un lucru e cert: ecologia e un trend. E un mod de manipulare. Având în vedere că asta e natura umană, asta e. Un exemplu: energia hidroelectrică este considerată verde. Sunt sigur că n-aţi văzut un nor de fum deasupra unui lac de acumulare, dar aceste amenajări distrug flora şi fauna (nu ştiu cât de ecologică e treaba asta, poate ne spune Andreia). Cu toate astea e verde şi cu asta basta. Sunt de acord că e bine să folosim mijloace mai puţin nocive pentru a ne asigura confortul zilnic, dar asta nu înseamnă că e cea mai bună soluţie. Asta nu înseamnă că nu spunem lucrurilor pe nume şi ne lăudăm cu praful în ochi aruncat de toţi proştii. Sincer mă îndoiesc că vreunul din oamenii minunaţi ai acestei inutile oraganizaţii intitulată Eco Club Timişoara are măcar idee ce e încălzirea asta globală de care vorbeşte toată lumea, inclusiv urmările acestui fenomen. De ce să te documentezi când poţi ridica un pahar de hârtie de pe jos şi urli că lupţi pentru salvarea planetei?

Lasă, mai bine să nu facem nimic dar să ne laude proştii. Doar facem CEVA! Dacă nu e evident, aştept pe oricare din membrii clubului eco să mă contrazică sau să-şi spună punctul de vedere.

Barajul şi lacul Văliug (Breazova)

Vara trecută am fost la acest lac Văliug, am făcut câteva cadre dar n-am povestit mai nimic. Amenajarea a fost construită undeva la începutul anilor 1900 (aprox. 1907), pe râul Bârzava, principalul scop fiind energia hidroelectrică. Lacul este destul de ferit, la el se poate ajunge din satul Văliug. Energia hidroelectrică provine de la patru hidrocentrale: U.H.E. Grebla, U.H.E. Breazova, U.H.E. Crăinicel Vechi, U.H.E. Crăinicel Nou. Pentru cei interesaţi, am găsit un tabel cu principalele caracteristici ale acestor centrale; e o rescriere a pieselor scrise, deci nu sunt sigur de acurateţea informaţiilor.

Denumire Putere instalatăpe grupuri

(MW)

       Turbine Debit instalat(mc/s) Debite minime/grupuri

(mc/s)

Cădere deCalcul

(m)

Producţia de energie electrică în anul mediu(Gwh/an)
Tip Nr
U.H.E.Grebla 5,6 FrancisFOM-5,6-211 2 3 1,5 211 26,6
U.H.E.Breazova 0,3 Francis 1 2,2 0,7 36 1,12
                                   U.H.E. Crăinicel Vechi
DerivatieGozna 1,1 Francis 2 2,0 0,6 68 5,68
Derivaţie Safra 1,1 Pelton 2 0,4 0,1 323 23,76
DerivaţieSemenic 1,85 0,5 0,15 434  
                                   U.H.E.Crăinicel Nou
                                           Proiectat
DerivaţieSemenic 4,19 Pelton 2 1,75 0,5 423 32,97
DerivaţieNera 5,91 1,4 0,55 501 41,06
                                            Realizat
DerivaţieSemenic 4,19 Pelton 1 1,175 0,5 460 20,4

Caracteristici constructive ale barajului

Frontul de barare este constituit din două corpuri: baraj de greutate în arc şi un dig de completare, ambele din zidărie de piatră cu mortar din var şi ciment. Atât digur cât şi barajul au secţiune trapezoidală. Terenul de fundare în zona barajului este constituit dintr-un strat superficial subţire de pamânt situat peste o rocă alterată, roca de bază fiind constituita din gnaise de foarte bună calitate.

  • înaltime maximă: barajul 27 m; digul 12 m;
  • lungimea coronamentului: barajul 90,45m; digul 110,12 m;
  • latime la bază: barajul 18 m; digul 8 m;
  • pante paramente: barajul, amonte 20:1 şi aval 3:1,85; digul 20:1  până la cota 501,50 mdM si 4:1 pana la 505,50 mdM;
  • cotă coronament: barajul 505,50 mdM; digul 505,50 mdM;
  • cotă fundatie: barajul 478,50 mdM; digul 492,66 mdM;
  • cotă talveg: barajul 480 mdM; digul 494,0 mdM;
  • laţime coronament: barajul 3m; digul 1,5 m;

Etanşarea este realizată cu ajutorul unui ecran din beton armat de 8 cm grosime, aşezat pe o tencuială din mortar de ciment de 1 cm grosime. Anexele sunt descărcătorul de ape mari, realizat ca un deversor lateral cu profil practic (37 m lungime), debitul maxim descărcat fiind 79 mc/s şi golirea de fund. Golirea este compusă din 2 conducte metalice cu diametrul de 600 mm, lungimea de 51,87 m, panta longitudinală de 1,5%, fiind amplasate într-o galerie cu lăţimea de 2 m şi înălţimea de 2,4 m, tavanul fiind boltit. Pe fiecare conducta există un robinet cu sertar în amonte şi un robinet cu clapetă fluture la capatul aval. Debitul de apă  din conducte  este evacuat în aval sub forma unui jet , apa căzând într-un bazin de liniştire realizat în stâncă. Conductele de golire joacă şi rolul de priză, apa evacuată in aval fiind preluată cu ajutorul unui baraj-priza situat la 200 m, intrând în canalul de aducţiune principal-Grebla. Debitul maxim evacuat de cele două conducte este de 8,41 mc/s.

Mai jos planul de situaţie, lacul fiind desigur poşat. Între cele două corpuri din zidărie a rămas o insulă, ceea ce dă un farmec aparte acumulării.

E un loc foarte frumos, unde se poate ajunge uşor, cu maşina. Mai jos câteva cadre (din păcate nu prea reuşite):

Barajul în arc – vedere amonte

Digul de completare – vedere amonte

Deversorul lateral

Digul de completare – vedere de lângă deversor

Lac de acumulare – vedere dinspre drum

Nu vreau să scriu, nu vreau să vorbesc despre. Nu vreau nici atâtea gânduri; până acum totul a fost legat de mine, iar acum când simt că nu mai e aşa, sunt învăluit de nesiguranţă. Imi dai peste cap toate gândurile, mă faci să ma uit adesea în gol şi sa umblu nepunticios din colţ în colţ. Caut tot mai des scuze doar să te văd, dar le găsesc tot mai rar. Deşi mi se taie respiraţia când eşti în faţa mea, mă întristează momentul când te întorci şi pleci, cu toate că respir uşurat. Mă încălzesc zilele în care îţi aud vocea, chiar şi pe un ton rece şi indiferent.

Uneori îţi caut privirea dar nu o găsesc; mă simt apoi atât de mic şi de neînsemnat. La un moment dat am să renunţ. Atunci când am să pot. Continui să-mi repet asta, deşi sunt convins că aşa cum nu am crezut-o până acum, n-am să o cred nici în viitorul apropiat. Până atunci voi continua să fiu gelos. Nu ştiu încă pe cine sau pe ce anume. Pe orice obiect sau fiinţă din jurul tău.

Fără fotografii. Fotografiile sunt printre gândurile mele. Iubesc doi ochi albaştri?

 

Actualizare: Nu, nu merge. Mi-e tot mai greu să te vad.

Ecologisme blogosferice

Mare blogosfera asta a noastră. Mare şi colorată. Sunt mulţi oameni care au ceva de spus, mulţi oameni care au o poveste de împărtăşit. E un loc unde oamenii cu interese comune se întâlnesc, un loc unde îţi conturezi sau schimbi părerile despre ceea ce te interesează. Există oameni care câştigă bani din asta, oameni care aduc o contribuţie unor varii domenii. Sunt şi unii pasionaţi de tot ceea ce înseamnă acest spaţiu virtual, blogul lor fiind foarte util atunci cand eşti în căutarea noutăţilor în materie de tehnologie a informaţiei. E mai uşor să foloseşti diverse aplicaţii pe Facebook să zicem, atunci când cineva îţi face un rezumat. E mai uşor să alegi un telefon mobil sau un laptop după ce ai văzut nişte păreri pertinente. Până la urmă la asta se rezumă blogosfera în esenţa ei: experienţe împărtăşite.

Ei, dacă pe unele bloguri găseşti păreri pertinente, apartţinând unor oameni care chiar ştiu despre ce vorbesc, există şi astfel de bloguri. Un blog personal e unul personal, iar părerile sunt păreri. Atunci când părerile depăşesc cu mult aria de cunoaştere a autorului, nu ies lucruri bune. Articole alambicate, concursuri cretine şi reclame aparent mascate, de prost gust. E clar că e reclamă pe bani puţini. Calitate pe măsură. Cam la asta mă refer. Autoarea articolului e rezervată în reacţii pentru că articolul participă la un concurs. Totuşi, se vrea a fi pertinent, nu doar o faţadă. Problema e că dacă nu te documentezi şi nu ai studii în domeniu nu merge. Sau?

Începem de aici. Povestea se arată încă de la început a fi praf în ochi: se caută oraşele care încurajează manifeste de ecologizare, pentru a avea o ţintă a următoarelor finanţări? Hai serios? Adică propui fonduri unde lucrurile se mişcă? Nu acolo unde e nevoie de un stimulent? Mă rog, o nouă direcţie de promovare, una ieftină şi care cuprinde multă superficialitate: blogosfera. Diverşi blogări au început să susţină diverse oraşe, care, pesemne, sunt tot mai verzi cu fiecare zi care trece. Cu prostia şi superficialitatea în floare, principalul argument e că aceste oraşe, merită! Adică merită domnule oraşu’!

Hai să dezvoltăm puţin treaba asta ecologică. După cum am mai spus, acţiunile ce ţin de curăţenie nu au legătură cu ecologia, dar ne simţim mai bine daca spunem că are. Lupte crâncene pe subiectul pistelor de biciclete: o idee bună şi deloc originală. Problema e că cei ce luptă pentru asta habar nu au ce e acela urbanism, ce înseamnă nevoile unui oraş sau alte lucruri nesemnificative. În concluzie, praf în ochi. Ne minţim că facem ceva, că luptăm. Măcar noi facem ceva, ce pana noastră! Aşa ajunge câte o puştoaică ce se intitulează “PR Specialist” să propună amenajări de parcuri. Nu de alta, dar cei licenţiaţi în asta nu au loc.

Acum venim noi haterii, o parte dintre noi lucrând în domenii care au tangenţe cu tot ce înseamnă energie, utilităţi şi invariabil trendurile eco, sau verzi. În realitate problemele sunt delicate şi orice idee inovativă atrage de la sine complicaţii. E foarte simplu: dacă mergeau toate eram Elveţia, nu România. Probabil la un moment dat lucrurile se vor mişca mai bine. Până atunci cei care avem într-adevăr un cuvânt de spus, ne bucurăm dacă materialele folosite de noi poluează mai puţin, dacă afectăm ecosistemul tot mai puţin şi aşa mai departe. Noi ştim care e problema cu panourile fotovoltaice, cum şi de ce nu se acordă finanţări, ce presupun lucrările de acest fel şi multe altele. Cu toate astea nu inducem lumea în eroare şi nu vorbim aiurea. Se găsesc totuşi oameni fără experienţă, licenţe, cunoştinţe sau tangenţe cu domeniul, mai exact oameni complet în afară, care apreciază ecologismele de colţ de stradă. Bravo!

Nu am de gând să citez din articolul Cristinei, dar vreau să mă opresc la ECO Club Timişoara. Nu de alta dar cunosc oameni care fac parte din această organizaţie şi oameni care au făcut cândva. Prin urmare am idee de seriozitatea lucrurilor care se încearcă acolo. Să zicem că sunt oameni care vor uneori multe, dar nu prea au habar de nimic şi mai sunt şi îmrăştiaţi. Că nu se pricep ei nu e neapărat o problemă, dar nici nu au căutat ajutor specializat. Aşa că la următorul eveniment organizat de ei, vei putea discuta cu adepţii la oricare din tarabele lor de prezentare despre cercei făcuţi din peturi şi alte mari realizări de genul. Am văzut aşa zisele campanii de promovare a evenimentelor; de toată jena, cum era de aşteptat.

Hai să ajungem la o concluzie. Există progres, există iniţiativă, există probleme. Trebuie să înţelegem că avem o economie care nu ne permite prea multe. Există slamul dens, există panouri fotovoltaice, există depozite de deşeuri ecologice şi există energie considerată verde. Mai mult, pentru toate astea există compromisuri. Compromisuri pe care unii le înţelegem. Pe de altă parte există praful în ochi. Există oameni care sunt mulţumiţi dacă au pubele selective la poarta casei, chiar daca conţinutul lor ajunge în aceeaşi groapă. Se simt ei mai bine. Şi transmit mai departe ideile lor superficiale şi cultura generală precară, mai ales că pupincurismul e la mare căutare în blogosferă.

Cristina, ţin să-ţi mai spun o dată că eşti influencer. Cu articole precum cel menţionat mai sus aduni prostia sub acelaşi acoperiş.

(Am repetat asta cu influencerul pentru că nu s-a putut citi azi pe motiv de delete)

Închei articolul cu distincţia (foto) pe care o merită cei de care povesteam, cei care (blogosferic spus) trollează bunul şimţ alături de orice urmă de decenţă.

Hater(i)

Pentru cei ce încă nu cunosc noţiunea de hater, am dezvoltat aici.

Povestea începe aici, când Dan Necşa îl face hater pe dam-ul cel de 167 de metri. Nu e chiar corect respectivul apelativ în ipoteza în care acel comentariu nu avea legătură cu Dan Necşa, deşi era specificat numele lui. Nu e nimic neadevărat acolo, Dan lăsând cel puţin un comentariu la toate articolele proaste scrise de Raluca (nu la TOATE articolele pentru că Raluca nu a scris numai articole proaste – unele articole sunt doar slabe). Toată povestea asta poate fi o neînţelegere datorată neatenţiei lui Dan, care a tratat superficial cele 2 rânduri kilometrice scrise de dam-ul 167 aici de faţă. Încercăm să evităm o eventuală dispută prin următoarea provocare:

 

Cerem (noi, echipa de aici) ca blogărul dan Necşa să scrie un mărunt articol pe blogul personal prin care să definească noţiunea de hater şi să retragă apelativul atribuit tuturor celor ce nu corespund acelei definiţii. Nu e o somaţie, ci doar o propunere prietenească prin care sperăm ca distinsul domn să-şi clarifice anumite gânduri. Termenul este de câteva zile. În caz contrar (nu este sub nici o formă un act de răzbunare) îi vom arăta domnului Dan Necşa ce înseamnă hater. Nu e un comportament ofensiv, dar dacă acest mic efort nu se va observa pe blogul său înseamnă că are dificultăţi în a descrie clar aceste lucruri. Astfel echipa dam167 este bucurosă să ofere tânărului Dan o mână de ajutor.

 

Pentru eventuale întrebări (Raluca, având în vedere că lucrurile s-au precipitat în spaţiul tău, ai dreptul la replici şi/sau orice alte comentarii), punem la dispoziţie următoarele date de contact:

tel. 014 206 167 (se întreabă de Viorel – specialistul PR)

e-mail:   CEO@dam167.int