Month: January 2016

Breaking News: Netflix

Bună ziua, dăm legătura echipei noastre aflate în acest moment în Piața Blogosferei pentru un reportaj special, în direct și în exclusivitate:

… (e semnalul prost, fiți îngăduitori)

– niște paraziți din ăia de la începuturile Big Bang-ului –

– Bună ziua de aici din Piața Blogosferei, eu sunt Viorel alături de colegul meu din spatele camerei de luat vederi, Virgil Hașdeu! Suntem aici în mijlocul unei mulțimi de câțiva blogări care par să boicoteze intrării Netflix în România. Ne aflăm în apropierea tarabelor târgului de Crăciun, aici în mijlocul pieței, de unde se pot vedea grupuri răzlețe, dar vocale, de blogări.

– Nu te supăra, în timp ce o domnișoară agăță umărul lui Viorel, nu crezi această comunicare a brandului este cel puțin ciudată?

– Bună ziua domnișoară, noi…

– Eu una nu…doamnă, te rog! … nu înțeleg această strategie a americanilor, în timp ce gesticula către Virgil și se îndepărta ușor de echipa redacției.

Virgil sări într-o parte și își zgâlțâi piciorul, aparent deranjat de ceva.

– Voiam să vă anunț că ofertele promoționale, pachetele pentru testare și orice alte lucruri mi le puteți trimite la adresa Blogeren Ștrasse, număr 239, Berlin.

Doamnă!, vă rog să vă stăpâniți, pe lângă că m-ați călcat, era să scap această cameră scumpă – zbieră Virgil cu ochii aproape ieșiți din orbite.

– Numai puțin, zise Viorel în timp ce îndrepta microfonul către doamnă. Aceste pachete sunt de fapt niște servicii, nu pot fi trimise la o adresă.

– Ei, puneți vă rog link-ul într-un plic, ceva, hai că nu poate fi atât de greu. Abia după ce mă uit peste toate toate voi decide ce voi testa și ce nu. Trebuie să văd dacă s-ar preta la blogul meu aceste produse. Iubi!, hai în partea ailaltă, că au și bere!

– Virgil, nu cred că stâm bine aici în mijloc, zise Viorel hotărât. O să-ți lovească cineva camera aia și se lasă cu scandal că…

– …Alo! Alo! A, în sfârșit. Observ că politețea nu e chiar la ea acasă aici, printre voi.

Domnișoară

– Poftim, te rog să o porți.

– Cum adică să o port, întrebă Viorel nedumerit, în timp ce Virgil încerca să focalizeze nedumerirea lui Viorel.

– E o carte. Te rog să o porți. Da, mi s-a mai spus că nu prea are sens chestia asta dar PR-ul meu, Romina, insistă că e bine. În fine, dacă nu acum, te rog ca măcar mai târziu să o porți, zise domnișoara în timp ce încălecă pe o șa și plecă în altă poveste.

Eu zic că merge și pe androidul ăla de pe cameră. Serios, mergeți la mine pe blog, că am scris ceva despre.

Viorel se uită lung către tânăr, apoi către Virgil, în timp ce microfonul se bălăngănea agățat de pantaloni. Ridicând privirea spre tarabe văzu un tânăr elegant, urmat de un grup de oameni cu ochelari, cărora părea să le explice, pe un ton elevat, cum că nu e chiar așa cu Netflix.

– Da, este un pas înainte, mai ales având în vedere contextul tehnico – economic – mai ales că dețin și eu o agenție – dar mai e mult până departe. Sunt convins că în perioada următoare ne putem situa pe o oscilație ascendentă cu numărul de unici, vizionari și subtitratori, lucru care va conduce, în final, spre o experiență mult mai plăcută – concluzionă tânărul, pe un ton blajin.

– Virgil, ține puțin camera aia dreaptă. Mă, dă-i drumul, ce naiba, hai odată până ajung ăștia! Sunt Viorel de aici din Piața Blogosferei, alături de echipa redacției vă doresc o seară plăcută!

Advertisements

La început de 2016

În primul și în primul rând, să vă zică dam ăsta la mulțani – gen mulți, mii. În al doilea rând am zis să scriu și eu câteva brașoave să mai vedeți ce și cum – de-astea, ce a mai făcut dam ăsta, ce mai e cu blogosfera, rețele cu/fără socializare și orice alt lucru esențial vieții pe Pământ. N-o să dau nici un link de data asta ca să nu se supere nimeni. Sau să se supere toți.

Rețele sociale – normal, ălea ale noastre: Facebook, Tuităr, Instagram

Sunt mulți cei care încă nu știu cum vor să arate pe aceste rețele – să fie sobri, să pară aventurieri, comici, rezervați. Mai mult, sunt și mai mulți cei aroganți care nu sunt mulțumiți de întreaga rețea – pe care evident o strică ăilalți români. Ba sunt prea proști, ba arată numai de bine, ba numai de rău și tot așa. Mai puțini, de data asta, sunt ăia profesioniști care greieresc așa diplomatic cam ce și cum ar trebui să pui tu pe rețelele astea, că nu oricine se pricepe la social media. Nu dăm nume, dar afacerea ta (care e un chioșc de ziare) ar trebui să fie altfel expusă pe rețelele de socializare. Sau ei fi tu patron de pițerie, dar măcar niște limbă română literară ar trebui să înveți, că facebook nu e hi5, ce naiba. Ce vă spun eu aici se completează cu idei precum știrile pe care nu le verifică nimeni înainte de a da share sau cea cum că, românii ăștia proști dau share la cazurile alea umanitare ca să se simtă ei bine, ipocriții. Lucru care e foarte trist – lucrul ăsta de care vă zice dam ăsta – pentru că, onlain, oflain, pe leptop, telefon, acoperiș, în lighean sau unde ar fi, lumea de fapt nu socializează.

Dacă te poți detașa de atitudinea cinică ți se deschide o nouă lume – una în care oamenii sunt fie ceea ce sunt cu adevărat, fie ce și-ar dori să fie, lucru foarte normal. Unii dau like la bancul zilei, alții dau link-uri către articole știițifice, în timp ce nu știu câte dudui îți arată proaspătul plod. Astea sunt rețelele sociale pe care am început să le îmbrățișez. Dacă treci de granițele României vei descoperi chiar mai multe, lucruri pe care oamenii vor să le împărtășească, lucruri pe care ai impresia că le trăiesc alături de tine. Ce, dacă te duci la bere cu prietenii nu le arăți noul aifon? de ce n-ai face asta pe facebook? că te face unu’ snob și altu’ lăudăros?

Un exemplu de ciudat. O fată a pus o poză cu ea în spital. Din descriere am dedus că a fost accidentată la schi de un cineva care nici nu s-a uitat în urmă. Poza avea menirea să nască niște remușcări în sufletul celui pe care l-a durut undeva că a accidentat-o pe fata respectivă, mai ales că el probabil petrecea de revelion în timp ce ea zăcea în spital. O fi bine că a pus poza, o fi rău, efectiv n-am nici o părere – a făcut ce a considerat că trebuie să facă. Și acum ciudățenia. Pe lângă cunoscuți care-i urau de bine, apare un tânăr care spune că în cazul lui Șerban Huidu (cunoașteți cred accidentul teribil al său) copacul în care a ajuns n-a făcut atâta dramă pe facebook. Lucru care, logic, i-a făcut pe cunoscuții menționați anterior să-i ureze tânărului diverse. Eu unul am rămas mască. De ce? eu nu-mi pot explica toată întâmplarea asta.

Tuităr. Mi-am făcut cont la un moment at pentru a observa. Da, știu, am mai pus niște poante răsuflate uneori dar de, ăsta e dam ăsta. Revin, am preferat să observ. La noi nu funcționează pentru că lumea nu vrea să împărtășească și să socializeze. Unii sunt prea obsedați de cum arată rețeaua lor dacă vor să se angajeze, iar alții sunt atât de sobri încât devin plictisitori. Dacă poți avea o imagine virtuală care intră în conflict cu atâtea lucruri, înseamnă că personalitatea ta e problema. Mai mult, dacă nu ți-ai dat seama, tot cam așa ești privit și în lumea reală.

Instagram. De exemplu pagina asta. Pe mine mă inspiră astfel de cadre – ăsta a și fost scopul celui care le-a făcut. Nu vreau să știu dacă ăla care pune o astfel de poză deține dispozitivele de acolo, dacă e de bani gata sau nu, dacă e așa biroul lui și atunci când lucrează sau, de ce nu și-a putut face ceva mai ieftin. Sunt lucruri car etrebuie să-ți placă și să te facă spă te simți bine iar dacă ți le dorești și tu să faci pe dracu-n patru să le obții. Dacă te fac să te simți mai bine merită să le obții pentru că e viața ta.

Blogurile

Probabil ați observat că e mai puțină heituială în ultima vreme, și nu pentru că n-ar fi subiecte, ci pentru că sunt prea multe. Discuțiile sunt tot mai ciudate și mai cinice, iar oamenii vor să facă tot mai puține. Citeam azi undeva că e nasol când scriu mai mulți pe același blog. Păi de ce să fie DamĂsta.ro și să scrie când Dam, când Viorel? Vetefe, adică de ce naiba nu scrie numa’ Dam? ce, dacă vrea și Viorel să scrie să-și facă și el blog. Pe alt blog, proprietara era necăjită că unii s-au supărat pe nu știu care advertorial și nu prea vor să mai citească. Deci, ce să scrie ca să împace capra și varza? m? Știți cum e cu autostrăzile? ați ști dacă ați citi bloguri. O grămadă de oameni se adună să tranșeze situația fără a avea habar de doemeniul în cauză. Nu, nu trebuie să fii inginer sau arhitect ca să-ți dai seama de asta, pur și simplu n-au argumente. Nu știu dacă m-am schimbat eu sau s-au schimbat ei, dar blogurile nu mai sunt de mine. Da, câteva excepții sunt, mai ales că n-am cum să nu-i urmăresc pe proiectanții mei consăteni, dar puțini. Mă plictisește ideea că x e influensăr pentru că nu știu câți ochi ajung acolo la el pe site și de-aia trebuie ținută erectă părerea lui. Că e influensăr. Nu vrea nimeni să-ți arate ceva, să te învețe ceva, să aprofundeze ceva sau să urmărească niște idei. Fie e prost ăla care n-a făcut drumul drept, sunt țărani românii la cumpărături sau sunt lucruri de punctat în relația blogărilor cu agențiile.

În concluzie, am ajuns să mă bucur de Facebook, Instagram, Twitter și YouTube – cu străinii. Vă sfătuiesc să faceți acelați lucru. Cu cât sunt lucrurile mai prostuțe și oamenii mai serioși cu atât mai relaxantă e experiența.

Ce-am mai făcut. Eu, dam ăsta.

În toamnă am trecut la niște noi bucăți de echipament. Mi-am cumpărat un Canon EOS 7D, un trepied nou și un rucsac mai mare. Cred că sunt în pagina cu echipament dar știu, e aiurea pagina aia. Am studiat mult și am încercat multe – de asta au fost mai puține poze. Am preferat să încerc tot felul de lucruri pentru că mă gândesc la un nou pas, unul spre comercial/profesional. Îmi doresc un site prin intrmediul căruia să vând printuri, îmi doresc un portofoliu organizat prin care să arăt ce pot să fac. Nu, nu un blog cu damăsta.ro, ci un site tip portofoliu. Va fi în engleză și adresat străinilor pentru că vreau să mă scald în ape internaționale. E prea mult cinism aici pentru a merita efortul. Sper totuși să pot ține și un blog, tehnic, bilingv. Momentan fac calcule, studiez posibilități de livrare și partea financiară a unei astfel de acțiuni. Caut ceva comod și decent ca preț pentru că nu intenționez ca sta să devină activitatea mea principală – Squarespace ar fi un exemplu. Desigur munca pe care o voi depune va fi mai pronunțată, iar cadrele probabil că nu vor putea apărea și aici.

Bun, dar cu blogul?

Blogul, el de felul lui, rămâne cam ca și până acum, doar că o idee mai sărac. Nu regret nimic, e exact ce am vrut să fie și e exact cât de popular mi-am dorit să fie. Sunt vreo 2-3 oameni care dau pe aici și mă bucur că li se pare că merită. Sper că ce va mai fi pe aici să-i distreze/irite/enerveze/emoționeze etc. ca și până acum. Știu că cei dintre ei pe care-i urmăresc și eu sunt oameni pasionați, oameni care oferă ceva și care au tot respectul meu. Cei pe care nu-i urmăresc fie n-au blog fie nu-l știu eu, dar și pe ei îi respect (trebe să zici asta că naiba știe ce rudă te urmărește și se bosumflă).

Poate voi mai povesti una alta despre programele pe care am ajuns să le folosesc pentru așa zisa productivitate, anumite lucruri legate de backup, stocare și alte mărunțișuri explicate așa, în limbaj țărănesc, să pricepem cu toții. Mai este PR în sectorul roșu care da, it’s happening dar n-am prea avut eu chef de scris.

Asta scriu ca să fie 1500 cuvinte, nu să zic ceva.