Month: September 2012

Foarte tare

O fază, zic. Prin fază înțeleg întrebat ministrul culturii despre viitoarele planuri cu blogosfera. Păi n-a răspuns omul pentru că nu e de competența lui. Până la urmă, ce legătură au blogurile cu cultura?!

Advertisements

Blogăr, la sfârșit de 2012

A venit toamna, cad frunzele, lumea devine visătoare, conferințe blogosferice se țin la tot pasul. Conferințele diverse, toate bine organizate, toate abordează problema blogging-ului. E oarecum deranjant că s-a ajuns la condiția de blogăr, condiție bazată pe un raționament complicat, construit practic pe nimic.

De fapt un blogger e un om care are blog. Așa cum unui om care conduce o mașină, asta fiind principala sa activitate, ești tentat să-i spui șofer. Simplu până aici. Ei, de la blog până la idei cretine precum ”ambasador de brand”, ”brand personal” sau blogăr acreditat e cale lungă. Se pare că problemele au apărut când, la aceste conferințe, au început să vorbească despre succesul blogărului în general. E oarecum ciudat, pentru că acest succes o noțiune relativ abstractă și nu există o unitate clară de măsură.

Există diverse studii prin care se vrea a se demonstra impactul blogurilor atât în societatea românească cât și în mediul afacerilor. De exemplu, cică ar fi vreo 4 milioane de cititori de bloguri în România. Nu cred, pentru că asta asta presupune că 1 din 5 oameni citește bloguri, lucru care, statistic vorbind, este fals. E simplu, în jurul meu, la birou de exemplu, am 100 de oameni. Printre acești 100 nu se numără 20 care să citească bloguri. Sau. Există aproximativ 65 de mii de bloguri, dar ”relevante” sunt vreo 200. Alte studii legate de acestea 200 s-au făcut pe eșantioane restrânse, adică 2-300 de oameni, respondenții fiind cititorii acelor bloguri. Așa ajungem la influența blogurilor în mediul afacerilor. Care mediu al afacerilor reprezintă de fapt o parte din piața vânzărilor unde, cum e și normal, promovarea e mai agresivă. S-a vorbit de bugete alocate blogurilor, bugete care până la urmă sunt mici. Brutal spus, blogurile sunt o platformă ieftină pentru publicitate. Acele studii fără baze statistice încearcă să crească artificial aparentul efect al blogurilor asupra pieței pentru a crește în timp acele bugete.

Hai să revenim la ceea ce înseamnă blogger. Om cu blog. Se pare că cineva s-a autosesizat și încearcă să definească noțiunea. După cum era de așteptat, logica și argumentele logice sunt ocolite.

”Pentru persoana care scrie pe blog, cred că blogul este un bun prilej de virtuozitate. Prin definiție, o virtute se dobândește prin practică. Prin blog, persoana care scrie (și anume bloggerul) practică în mod repetat și perseverent scrisul pentru a dobândi virtutea scrierii meșteșugite. De aici și inevitabila diferență în scriitură între bloggerii care scriu de 5 ani și cei care scriu de un an.”

Un blog e un site, un loc unde împărtășești ceva. De fapt nu e nici o scriere meșteșugită. Unii scriu de 10 ani, la fel de prost ca în prima zi. Articolele fade rămân la fel și după 5 ani. Adică un Manafu care scrie de 5 ani scrie mai bine decât un scriitor care și-a făcut blog ieri? Hai să avem pardon.

”Prin urmare, bloggerul este, la fel precum scriitorul, o persoană ce caută fericirea scriind.

Adică un blogăr nu poate ajunge acasă și să scrie ceva, o experiență doar de dragul de a o împărtăși? Nu poate pune 3 poze cu el pe schiuri doar așa? Nu poate scrie ce mâncare a făcut cu o zi înainte? Ce fericire să caute?!

”Mulți vor spune că sunt prea boem, că bloggerii participă la tot felul de evenimente, că sunt ”pșcotari” și alte asemenea inepții. Participarea la astfel de evenimente este mereu o circumstanță pentru a ajunge să scrii ceva.”

Dacă nu participă la lansarea unei beri nu au subiecte? Adică textele care merită citite au 100 de cuvinte dintre care 40 dedicate sponsorilor? Asta e inspirația? Uneori nu iese prea bine asta cu descărcarea sufletului, pentru că descărcarea asta nu ține loc de documentare.

”Nedorind să bănuim oamenii de comunicare de un mercantilism excesiv, cred totuși că între bloggeri și oamenii de comunicare trebuie redescoperită și cultivată o relație de umanitate.”

Bine bine, dar textele, textele care alcătuiesc de fapt blogul, ele unde sunt? Să cultive fiecare ce vrea, un text care exprimă ceva e repede preluat și distribuit, nu aruncat de prieteni pe cât mai multe bloguri. Mult, mult, (să-mi fie scuzată expresia) bullshit.

Cum spuneam și aici, nu e de condamnat că unii merg la filme pe gratis, merg la Sibiu pe banii sponsorilor, se spală pe cap în mod sponsorizat sau conduc mașini ”primite în teste”. Problema e că facem din asta un etalon, că împingem noțiunea de blog spre publicitate și atât. Ajungem și la ”proiectele” blogosferice. Nu poți organiza o strângere de fonduri fără să fii blogăr? Ce legătură are blogul tău pe care scrii despre pastă de dinți, mașini, cozonaci și concerte cu strângerea de fonduri? Ai reușit să te implici într-o acțiune caritabilă? foarte bine. Ai scris pe blog despre? la fel de bine. Ai realizat ceva în materie de mediu online? nu. Nu ai făcut nimic în acest vast www doar scriind pe un blog. Atunci când ai făcut o platformă, atunci când ai creat sau schimbat ceva, atunci când ai adus ceva nou, atunci când lumea și-a ușurat munca folosind ce ai creat tu – atunci ai realizat ceva.

În concluzie, de ce nu poate fi un blog bun sau rău? popular sau nepopular? Poate fi plin de reclame, poate fi plin de evenimentele de care proprietarul este interesat, poate fi o sursă de venit dar nu, un blog bun nu înseamnă ăla invitat la nu știu care fabrică. E trist că blogurile despre care se spune că sunt influente oferă cel mai puțin. Aceste bloguri nu mai sunt bloguri personale, ci au devenit n mijloc prin care proprietarii lor se implică în domeniul media cât mai mult. Atât.

Mă, noi nu comunicăm!

Din nou, heituială condensată:

”Vad peisaje austriece si ma gandesc ca si noi avem locuri f faine. Diferenta e ca ei vorbesc despre ale lor, noi nu.”Nebuloasa

Probleme blogsferice. N-avem drumuri să ajungem la peisaje, n-avem parcări sau popasuri, n-avem servicii, n-avem indicatoare către, n-avem bun simț să nu lăsăm mizerie dar, problema e comunicarea. Nu vorbim despre. Nu mai bine am vorbi în loc să facem toate alea? Veniți tovarăși în Carpathian Garden!

 

Niște maxime

Îmi pare rău pentru voi, dar eu am o zi proastă. Voi ăștia citați, nu mă refer la cei 2 cititori. Ce facem când dam ăsta are o zi proastă? îi criticăm pe ăia mai proști. Da, știu, e răutate, asta e, karma ține minte și se va revărsa asupra damului. Na bun.

O maximă de 21 cm:

”litrul de benzina e mai mic decat litrul de apa” (bine, ne-am prins că piticul21 era doar ironic/comic/mai_mult_decât_blogăr, dar suntem doar răi)

O Maximă cu gen/genuri:

Tu Cristină, vezi cu echipa PR nu știu ce, că la oameni e sex, nu gen. Vorba aia, masculin și feminin s-ar mai găsi, la neutru e problema. Na, ce să faci, au mai greșit și duduile pe acolo.

Hai să ne oprim aici că am de lucru. Dacă vreți mai multe, dați pe la dl. Katai.

Retezat, încă o dată…

Am fost de atâtea ori, am fotografiat de atâtea ori și totuși, acea traversare de drum a râului păstrează același farmec ca la prima întâlnire, ca la prima plimbare prin pădure. De fiecare dată mă opresc și fotografiez aceiași 50 de metri, de fiecare dată într-un alt fel, cu o altă dispoziție și altă poziție a filtrului. De fiecare dată țin să public aici rezultate, mai bune sau mai slabe. Așadar, încă o dată:

 

 

 

 

Blogărul, omul perfect

Sătul de atâta negativism pe lumea asta (onlaineristică, desigur), dam ăsta intră în sfera pozitivismului. Blogăr în stânga și în drapta, unii îi adulează, alții îi înjură, iar dam ăsta îi heituiește. Ei bine, hai să le analizăm trăsăturile de caracter, așa ca la școală, și să vedem că ei de fapt sunt o copie mai neșlefuită a perfecțiunii, mai ales din punct de vedere profesional. Deci și prin urmare, blogărul* este:

 

Creativ. Blogărul este atât de creativ încât creația în sine se simte amenințată. De exemplu, Raluxa e atât de creativă încât reușește să meargă la filme și concerte pe gratis. Robert Katai se folosește de creativitate pentru a transforma orice idee într-un nimic, folosind ca instrument social media și cunoștințe precare de limba și literatura română.

Freelancer. Da, blogărul este freelancer. Asta înseamnă că muncește mult, e organizat (lucru contestat de unii netrebnici) și, mai important, nu se supune unui șef. De ce e asta important, întrebați? păi pentru că el are astfel coloană vertebrală și e liber ca pasărea cerului, mai ales în gândire. Asta conduce evident la dezvoltarea trăsăturii anterioare.

Plin de pasiune. Nebuloasa poate scrie teatral despre evenimente, demonstrând că pasiunea învinge pișcotul. Da, știu, n-o crede nimeni p-asta, dar cică așa e.

Trendy. Asta sigur știați, dar zic să menționez și eu.

Comunicator. Ei bine, blogărul te poate comunica, vorba aia, over the table și te poate comunica under the table. E atât de comunicator încât comunicarea însăși se transformă în prezența geniului blogosferic. Nu mă credeți? Căscați ochii aici și spuneți-mi că Elena ”Proiect” nu comunică la limita existenței blogosferice! Serios, dacă nu e așa, dam ăsta nu mai participă la evenimente!

Acreditat. Știu, acreditarea se referă la jurnaliști, dar nu contează. Ce, antreprenor nu înseamnă altceva decât se crede în blogosferă?! Asta înseamnă că blogărul înlocuiește cu succes jurnalistul.

Ambasador.

Sexy. Poate nu mă credeți, dar v-aș minți eu?! Știți unde ajung persoanele sexy din media, nu? În Playboy. Ca să vă convingeți, căutați-i pe acolo, că acolo trebuie să fie, sexy fiind.

Bun la toate. Se ocupă cu creme, șuruburi, mașini, papiote, filme, acțiuni caritabile, bonuri de masă și alte isprăvi.

Bisnismen.

Cult. Încă se caută dovezi <pending>

Activ în social media. Nimeni nu prea știe care e faza aici, dar ei se bat cu pumnii în piept, deci o fi de bine.

Într-un mare fel. Preponderent în București.

 

După cum puteți vedea, blogărul le are pe toate. Lumea e mult mai bună de când unii și-au zis blogări și participă activ la… ceva. Totul s-a schimbat în bine și întreaga media stă să moară, la picioarele puternicului blogăr. Ce e un dentist în ziua de azi fără promovarea Manafului? Ce sunt serviciile bancare fără Negrea? Ce sunt mașinile și producătorii lor fără Ciubotaru? C e e mediul 2.0 fără China-Birta? Credeai că a fi blogăr e o simplă profesie? Chiar atât de naiv poți fi?

Nu, nu, blogărul va revoluționa religia, omenirea i se va închina, iar programele spațiale vor ajunge cu greu până la nasul lui!

 

*Blogăr = om cu blog, dar profesionist. Adică împinge blogul întru umplerea mațului personal pe persoană fizică. Autorizată. (logic, că doar n-o fi dam ăsta)

 

Vacanță pe malul Dunării

Sincer să fiu, voiam să fie mai altfel articolul. Voiam să pun niște poze de acolo, să povestesc în două sau trei rânduri unde, cum, de ce și ce e frumos acolo. Malul românesc al Dunării e un loc destul de sărac și, cel puțin în momentul de față, supraevaluat. Bun, eu știam ce e și ce nu e pe malul Dunării, dar, așa de dragul discuției, hai să trecem în revistă așa zisele atracții.

Păi ar fi Cazanele Dunării. Dacă o întrebați pe Nebuloasa, probabil se agită și exagerează într-un stil piaristic. Cazanele astea sunt un loc unde albia se îngustează. Viteza apei și adâncimea cresc. Oau, nu? Da, sunt niște stânci, te uiți, faci 2 aceleași poze pe care le-au mai făcut 500 de mii de oameni și pleci. Cazanele astea sunt mici, respectiv mari. Alea mari, unde albia e cea mai îngustă, adică distanța dintre maluri este cea ma mică se pot observa dintr-o plimbare cu vaporaș/șalupă/barcă/plută sau orice alt vehicul plutitor. Plimbarea asta chiar merită și costă undeva la 30-50 RON de persoană, în funcție de durata plimbării.

Trasee. Nu serios, puteți escalada culmi de 300 și ceva de metri. Vorba aia a a tinerilor, Făgăraș, eat my dust! Adică plimbări pe malul unui fluviu.

Peșteri. Cea mai cunoscută, Peștera Ponicova. O să o vedeți dacă alegeți o plimbare cu vaporașul. Da, sunt 10 minute în care ați văzut… o peșteră.

Grota Veterani. Poartă numele unui general și e de fapt o fortăreață dacică. Da, dragilor, în timp ce unii construiau piramide, bravul nostru popor a găsit o grotă și a fortificat-o. 4 RON cheltuiți cu responsabilitate.

Mânăstirea Sfânta Ana. Un loc frumos, o mânăstire cu niște grădini drăguțe.

Porțile de Fier. Inițial un baraj, actual parc, rezervație și nu mai știu ce. Pentru cineva care nu e ca mine (obsedat de baraje) nu cred că are vreun farmec, poate doar dacă ți-a dat cineva bani să scrii despre pe blog.

În mare asta ar fi. În mai puțin de o zi le-ai încercat pe toate. Bine, la asta se adaugă plăcerea românului de a mânca și a bea. De fapt restul s-ar adăuga la asta, că doar nu compari un pește prăjit cu grota nu știu cui. Așa ajungem la turism și la motivul indignării mele.

Dacă ești un om cât de cât organizat, îți faci o rezervare. Înainte să faci o rezervare, întrebi de preț și facilități. Ei bine, aici pe malul maiestuosului fluviu, prețurile se stabilesc în funcție de ofertă. Dacă e pensionul plin, camera dublă te costă 180-200 RON/noapte. Vorba aia, dacă ești blogăr îți permiți dar totuși, 180 RON pe noapte acolo? Eu zic că e cam mult, nu de alta dar am stat în centrul Vienei la prețul ăsta și era hotel. Bine, prețul e preț, nu-ți permiți, nu mergi. Dar ce te faci când prețul e 150 iar când vrei să faci rezervarea e 180?

Hai să zicem că eviți situația de mai sus. Faci o rezervare la o pensiune. Cică 150 RON/noapte. Bun. Ajungi acolo. Afli că n-ai primit camera pe care sperai să o găsești că altcineva și-a prelungit sejurul. Dar stai, primești alta. A, nu sunt condiții așa bune? Păi oricum nu stai o săptămână, deci nu e mare bătaie de cap. Vorba aia, ai cearșafuri curate și apă caldă, ce naiba. Păi asta e acum na, reclamă, țipă, zbate-te, ce, ce dacă ai făcut rezervare? A stai, poți scrie pe blog despre asta și sigur se va remedia situația, coroborat cu faptul că nu mai calci pe acolo. Le-ai arătat tu!

Cumva te-ai cazat. Vezi un afiș cu ”cele mai bune preparate din pește”. Dunăre nene, pește bun și ieftin. Ei, nu chiar. Specialitățile de pește întâlnite în general pe acolo sunt peștele prăjit, saramura și ciorba de pește. Nu numai că nu e nimic deosebit, dar mai dai 32 RON pe o porție de șalău sau păstrăv prăjit. Nu înțeleg ce caută păstrăvul acolo dar în fine. Ideea e că prețul e dublu decât ar trebui să fie. Na, ce să faci, comanzi un piept de pui la grătar. Având în vedere că staff-ul tehnic al pensiunii are în componență 3 persoane, atât servirea cât și prepararea meselor durează. Mult. Oi fi eu mai sărac, dar la prețuri de genul mănânci mult mai bine în centrul vechi al capitalei slovace, Bratislava.

Dacă tot am menționat-o pe Nebuloasă, hai să vorbim despre oameni. Nebu, dacă ajungi aici, măcar paragraful ăsta citește-l, te roagă dam ăsta. Dacă omul sfințește locul, malul românesc al Dunării este un loc păcătos. De la staff-ul pensiunii, la vecinii la bustul gol de la masa alăturată și alți băștinași mai bronzați ai locului, până la așa zisul centru al Orșovei, numai de bine.

Ce scriu eu aici nu e un îndemn de a nu vizita aceste locuri doar că, la rece vorbind, nu merită. Nu pot spune că nu m-am simțit bine, dar, pe moment, a trebuit să mă concentrez să nu văd multe. Concentrarea cere efort, iar eu nu vreau să fac eforturi în vacanță. Când ajungi acasă însă concentrarea se pierde și începi să vezi minusurile vacanței, minusuri care se leagă strict de felul românesc de a fi. Vorba aia, ne tragem dintr-un popor care a găsit o grotă și i-a zis fortăreață. Probabil că se vor găsi unii gen Robert Katai să ne explice cum afacerile celor de acolo se vor evapora din cauza clientului nesatisfăcut. Nu, nu e chiar așa. Ia priviți reclamele de genul ăsta.

Nu că ar prinde team building-ul ăsta la români, dar cum sunt și pe la noi multinaționale, trebuie să se facă și asta. E, proprietarii pensionurilor și-au aranjat basca și au văzut potențialul. E ocazia perfectă de a vinde ceva la supra preț. Că e Dunăre, Văliug, Herculane sau Arsenal Park, totul e mult mai scump decât ar trebui și oferit unui client care nu e dispus să gândească și să analizeze. Sunt hoteluri și pensiuni care din asta supraviețuiesc iar tu, un mic turist care trece pe acolo vei fi dat la o parte dacă e cazul. Hai să închei totuși cu niște poze. Câteva, pentru că altceva n-am găsit de fotografiat. Nu sunt chiar rele și puteți vedea principalele obiective turistice ale zonei, pe care eu, în cinismul meu, le-am ocolit: capul lui Decebal și Lacul Mraconia. Hai să aud câte un oau pentru fiecare!