Month: February 2013

Valoare blogosferică

M-am gândit să scriu și eu o părere despre creșterea blogului, în general. Dacă a avea blog a devenit un trend sau nu, contează mai puțin. Cu toate asteal de mulți oameni încep un blog – nimic rău în asta. Pe unii îi ajută, pe alții nu, unii îl abandonează, alții perseverează. Având în vedere că unii susțin că poate deveni o afacere, discuțiile în jurul acesti forme de site sunt tot mai ample, iar dezbaterile tot mai acerbe. Presupunând că îți faci un blog și ai intenții serioase (după tendințele mai marilor blogosferei), etapele necesare sunt cam astea:

1. Îți faci blog – parte tehnică, domeniu, teme, funcționalitate etc.

2. Începi să postezi, indiferent dacă ai o direcție clară sau nu.

3. Te promovezi – ideea e ca link-ul tău să intercepteze cât mai multe priviri.

4. Intri într-o comunitate care îți împărtășește interesele.

5. Atingi o anume popularitate – cu avantajele financiare de rigoare.

Deși la modul teoretic totul pare frumos și logic, practic după punctul 1 urmează postări pe bandă rulantă și multe kilograme de promovare, că așa-i românul. Problema este de fapt că acești blogări, viitori profesioniști, vor să ajungă să bifeze direct ultimul punct, fără a crea ceva, sau fără a avea ceva de spus. Apar to felul de confruntări între blogării populari și cei care se conideră la început de drum. De fapt, toată ideea e un rahat românesc pentru că blogul e un site care, în mod normal, adună un așa zis conținut. E acolo, e accesibil și e util. Dacă vrei să fii apreciat, trebuie să aduci calitate – da, e de simplu.

Dacă privim lucrurile în mod pragmatic, de ce ar atinge o valoare mare un blog care nu tratează nimic în mod deosebit? Adică scrii părerea ta despre victoria Stelei, ceva cu Eurovision, ți-ai cumpărat o vază interesantă, pui 3 poze din excursie și așa mai departe. De ce ar fi normal ca texte banale să fie mai populare decât articolele muncite și documentate ale altora? Luăm un blog de care am dat azi. Nu zic că e ceva rău aici, dar nu se poate compara cu un blog pe care cineva scrie articole muncite, în care se vede timpul alocat documentării. Nu e vorba că astfel de bloguri nu ar trebui să apară și să crească, dar tentativele de a-și crește popularitatea în mod forțat și artificial prin astfel de inițiative subliniază doar lipsa valorii.

Un blog de calitate va fi citit, va fi popular. Lumea va vorbi despre el și șa va ajunge cunoscut. Orice lucru de calitate iese în evidență chiar și cu o promovare decentă. Din păcate, de comunități avem nevoie și de promovare în stil barbar în interiorul acelei comunități. Asta e de fapt calitatea blogurilor românești.

Advertisements

Cugetări blogosferice

În așteptarea unei ședințe și în perspectiva unei zile normale de lucru de 10 ore, dam ăsta s-a gândit să trântească un articol. Cred că știm cu toții cum a evoluat blogosfera, cum se cerne, cum se nu știu mai ce. Așa zisul online românesc a ajuns la maturitate, lucru care face ca rațiunea să se evapore atunci când vine vorba de dezbateri publice (atacuri între ei, adică). Cugetările din articol au condus la câteva idei simple:

  • Studii în social media – Păi nu prea ai cum să ai, că nu există școli. Dar există cursuri ținute de oameni care au învățat orbește câte ceva, ceva care este considerat de bun simț. Dacă bunul simț e baza, ajungem la punctul următor:
  • Studii în general – N-ar fi ele obligatorii, dar cică ar cam trebui să le ai. Vorba aia, un liceu, o facultate, astea. Lipsa lor conduce la scandaluri de 2 lei și articole la plezneală. Studiile îți oferă în general dreptul de a profesa o meserie, sau atestă că ai învățat ceva, că ai dezvoltat niște competențe. Studiile nu te fac bun sau rău, priceput sau nu, potrivit sau nu pentru un post. Deși pare simplu, ai noștri onlineri nu înțeleg asta. Ideea e că, oricare ar fi studiile, tu poți învăța să faci ceva, fapt care conduce la specializare:
  • Specialiști – Având în vedere că nu există o entitate care să stabilească cine și cum devine specialist, e la liber. Singurul factor care delimitează acest lucru pare să fie, din nou, bunul simț. Ca urmare a libertății, avem specialiști și falși specialiști. Oricum ar fi, amalgamul ăsta duce spre:
  • Profesioniști – Pișcotărește vorbind, ”ambassadorship-ul” (ca să o citez cretinește pe Elena ”Proiect”) este o variantă demnă de luat în calcul. În cazul de față am ajuns la un articol scris cu picioarele, care pocește în mod crunt noțiunea de brand ambassador. Tânărul autor, Ciprian Stoian, se mi întreabă dacă o susținere plătită a unei mărci nu cumva face ca blogul în cauză să nu mai fie ”o sursă credibilă și obiectivă de informare” – stupid, pentru că majoritatea blogurilor fruntașe nici n-au fost așa ceva. Un site care informează trebuie să arate și să fie scris complet altfel.
  • Urmări – Cele enumerate sunt ba ignorate, ba folosite ca argument în înfloritoarea noastră blogosferă și provoacă scandaluri în funcție de interese. După cum spune și legea a doua a fizicii clasice, orice acțiune conduce la o reacțiune – adică justificări.

Ca o concluzie, aceste lucuri cu iz de media promovate în blogosferă sunt de fapt firimituri ale domeniului media și ramurile sale și cer anumite aptitudini. Aceste aptitudini sunt multe și variate, depind de multe alte aptitudini și oportunități și nu conduc în mod direct la nimic. Totul e de fapt o ciorba în care intră oricine și o scoate la capăt cine poate, dând din coate. Oricât de mare ar fi nepricepera unora ca mine, lipsa argumentelor sau a principiilor clare lasă orice urmă de profesionalism într-o ceață densă, oricare ar fi domeniul de activitate tangent.

Comentatori blogosferici

După cum spuneam și eu odată, rubrica de comentarii dă farmec blogului, oricare ar fi el. Cititorii pot completa, dezbate, contrazice etc. Uneori rubrica de comentarii est mai savuroasă decât articolul în sine sau, contribuie la dezvoltarear altor discuții sau articole. Dacă ați aruncat câte un ochi (sau amândoi, dar pe rând) ați văzut diverși și diverse, comentând pe sau pe lângă subiect. Oameni suntem, mai lăudăm, mai tragem o înjurătură, îl mai băgăm în pizda mă-sii pe proprietarul blogului că ne șterge comentariile, astea. Da știu, comentatorul român de bloguri este un elevat, nu se uită la OTV și nu înjură, în ciuda print screen-urilor. Hai să trecem în revistă câteva tipologii de comentatori, unii dintre ei întâlniți și pe la dam ăsta. Unii sunt atât de docili și pașnici încât proprietarii blogurilor pe care comntează îi țin cuminți, în lesă – eu zic că e frumos să-i pomenim și pe stăpânii de comentatori.

 

1. Căutătorul de trafic

E acel blogăr care s-a prins că nu expune doar comentariul, ci și link-ul către blogul personal/site-ul pe care vinde șlapi. Dacă e pe un blog mai umblat așa, lasă comentarii neutre, pentru a nu-i fi blocate pe motiv de agresivitate.  E probabil cel mai enervant comentator (aproape la egalitate cu nr. 2), pentru că nu are nimic de spus. Nu compeltează, nu combate, nu aduce nimic nou. La un articol despre săpunuri, el va spune că folosește și el și că e de acord cu ce zice autorul că doar na, sunt săpunuri.

Dăm și două exemple: Probiu (lider detașat pe zoso.ro) și danap.ro aici (cu multe link-uri, să ajungă un unic și de la dam ăsta dă pă blog).

 

2. Subscriitorul

E acel blogăr/acea persoană/acel animal de companie care subscrie la ceva. Adică e de acord, are aceeași părere, că doar n-o fi având alta. De exemplu Iuliana aici. Normal, n-au ei de unde să știe ce înseană de fapt ”a subscrie”. Important e că sunt ei de acord. Spuneam că sunt extrem de enervanți subscriitorii pentru că nu fac altceva decât să scrie că ei sunt de acord și că nu au o părere a lor despre cel scrise. Neapărat trebuie să scrie asta.

 

3. Haterul

Este acel dam167 care nu prea e de acord cu ce spun blogării, ține morțiș să apeleze la rațiune și refuză să înceapă o critică cu ”ai dreptate”.

 

4. Comentatorii Elenei ”Proiect” Cîrîc

Pot fi găsiți la ea pe blog, aproape la toate tentativele de articole. Au în medie 12 ani și se dezvoltă (intelectual) ceva mai greu.

 

5. Semidoctul, în toată profunzimea lui

E cel care are o părere destul de bună despre intelectul său și încearcă să pună într-o altă lumină întregul articol. Povestește ca un om mare, face completări, se exprimă decent, din păcate însă nu intersectează rațiunea. Ceva lipsește, iar zicerile lui se transformă în povești de adormit categoria 4. De exemplu, devil nu știu cum, aici.

 

6. Fidelul 

Este un cititor de bloguri (mai ales în zona Clujului) care are 2-3 bloguri preferate. Comentează toate articolele, de cele mai multe ori oferă chiar primul comentariu. Nu prea zice nimic dar e acolo, e aproape de acord, e fidel. Nu-i poți reproșa nimic și nu poți decât să-l respecți pentru dăruirea pe care o manifestă pentru cititul blogului tău. Uneori face mici miștouri, aruncă câte o ironie fără subiect sau predicat, îi distrează pe ceilalți comentatori, ce mai, un deliciu. E genul de comentator pe care îl respectă chiar și Marius Sescu.

Acest mic apărător al blogului migrează de multe ori către bloguri care fac referiri la feblețea lui. Îl vei vedea și pe el comentând pe blogul în cauză, sub un alt nume. E atât de evident și atât de fad încât îți vine să-i ștergi parantezele și zâmbetele. Dar hai să nu ajungem la cenzură.

 

7. Aprofundatorul

Acel cititor care nu numai că e de acord cu orice tâmpenie, dar o spune într-un mod suav și profund. Aduce un plus de decență unui simplu gest pupincuristic. De exemplu un Răzvan sau ianculescu sau cum o fi, aproape fără excepție, pe chinezu.eu.

 

8. PR-ul

În general, reprezentantele sexului frumos. Se vede de la o poștă că rațiunea le ocolește de cele mai multe ori, dar ăsta nu este un impediment. Mai un zâmbet, mai o paranteză, mai ceva serios din domeniul relațiilor publice, domniu în care, desigur, ele sunt doar la început. Dar nu e nimic, așa se câștigă experiența. Irina, o luăm pe ea de exemplu? Da, mi se comunică în cască cum că nici ea n-ar rata vreun articol de pe chinezu.eu și că mai băgăm și cu engleza printre cuvintele din limba română.

 

9. Utilizatorul deștept de Android

E acel om care nu IT-st, nu e inginer sau filolog, dar le cam știe. Mă înțelegi, îi merge mintea și le știe. Ei bine, el nu înțelege de ce ar plăti cineva atâta pe un iPhone. Nu, serios, el are android și e chiar ok. Da, asemenea lucruri trebuie propovăduite cu sfințenie, iar dacă asta e povara lui, fie!

 

10. Performerul

E acel comentator de sex feminin care vânează bloguri pentru a comenta. E la curent cu ultimele tendințe blogosferice, a încercat deja șampoanele prezente în advertorialele de proastă calitate, se întreabă dacă sunt buni cozonacii din advertorialele și mai slabe și scrie pe blog zilnic – așa e normal. E clar, blogul tomatacuscufita.com e neapărat în blogroll și uneori subscrie la 90% din articolele de acolo. Da, a trimis poză cu magneții de frigider. Pentru că există un ceva numit ”lala”, a cărui/cărei natură nu îmi este cunoscută, menționăm doar locul 2, Vienela.

 

Cam astea ar fi principalele tipologii de comentatori. Tu ce tipuri de comentatori ai mai văzut? (vă rog eu luați-o pe asta în mod parodios, retoric etc.), nu fiți Vienela cu mine.

 

 

 

Blog, blogăr, blogging

Nu știu dacă ați urmărit trendul blogosferic (da, voi ăștia 2 cititori, că nu vorbesc aici cu agențiile), dar acum e de actualitate însăși noțiunea de blogging. Mbine, ai tu blog, dar oare ești blogger? Bine bine, dacă zici tu că ești blogger, așa, tu de felul tău, ce campanii ai făcut? Da’ proiecte online? Stai stai, că zici că ai blog, dar cam cât de des scrii tu acolo? A, ai și niște greșeli de ortografie. Mna, văd că ești muncitor, hai, treacă de la mine. Profilul blogărului, mai nou, arată așa:

  • Scrii minim un post pe zi. Nu contează că e un banc copiat sau 3 rânduri aruncate la plezneală, tu ești serios.
  • Participi la campanii – un șampon, o lansare de ceva, networking, blogmeet sponsorizat, astea.
  • Scrii bine – adică te exprimi normal, ca un om care a trecut pe la școală.
  • Ai un blog cunoscut și dezbătut în cercul format din 20 de blogări importanți.
  • Ești activ pe rețelele sociale – nu scapi ocazia să pui link spre blogul tău peste tot. De 5 ori pe zi.
  • Câștigi bani din blogging. Șampoanele se pun.
  • Ai brand personal. Ăia 20 de blogări importanți te cunosc, adică. A, și agențiile. Toate.
  • Mergi la conferințe.
  • Respecți regulile nescrise ale celor 20.
  • Te diferențiezi.

Na, cam asta ar fi, brut spus. Dacă nu îndeplinești vreuna din cerințele de mai sus, îmi pare rău, ești cam degeaba. Adică bine mă, ai tu blog, da’ hai să fim serioși, adică mă, recunoaște, câți te citesc? Hai, prietenește, că rămâne între noi, tu ești relevant? Așa ziceam și eu. Ia-l ca pe un sfat și las-o baltă. Pentru aprofundare recomand ăsta și ăsta.

De ce scriu toate astea? Pentru că pentru a doua sau a treia oară mă simt jignit. Adică o minoritate covârșitoare a blogosferei, minoritate de posibilități intelectuale medii, dezbate însăși ideea de blogging. Nu vreau să jignesc pe nimeni cu asta, dar un om care are ceva în cap nu scrie din pasiune despre șampoane primite și blugi în teste. Nu, dragilor, nici măcar ca să mănânce. Unii scriu cărți, alții pe un blog, despre biscuiți – cred că e clară diferența profesională. Culmea, lipsa de inspirație, creativitate și viziune a mai marilor blogosferei merg chiar mai departe: blogosfera evoluează, se cerne și se maturizează. Da, toți cei 20. Acum au evoluat atât de tare încât dau bilete la concerte și produse Avon. Un alt lucru care m-a deranjat:

”Dacă îţi propui să te ţii de blogging, trebuie să fii dispus să primeşti înjurături “dezinteresate”, te aştepţi să fii luat în balon pentru că ai ochii verzi/albaştri/căprui/negri sau pentru că ai părul blond/şaten/negru/roşcat/verde/vopsit în orice altă culoare sau pentru că eşti prea glas ori prea slab pentru standardele fiecărui vizitator în parte sau pentru că ai gura prea mică/mare sau pentru că ai nasul prea mare/mic/coroiat/borcănat sau pentru că îţi place/nu-ţi place un anume lucru.”

Nu, băi, oameni buni. Ăia care vă înjură sunt cititorii voștri culți. Adică încolo se duce targetarea voastră. Ăia fac parte din milioanele de cititori de bloguri, alături de cei 5-6 pupincuriști pe care îi au câteva din blogurile cunoscute. De ce vă fac urâți și grași? Că apăreți în poze, cu o bere în mână – networking, neică. În disperarea voastră de a fi persoane publice ați atras un public mai puțin dotat intelectual, de altfel singurul dispus să citească și să distribuie povești cu pișcotăreli ieftine. Da, știu, generalizez, dar excepțiile sunt atât de puține încât se pot număra pe degetele de la o mână.

Cu alte cuvinte, mai existăm și alții care avem un blog. Din fericire avem ce scrie și pe cartea de vizită.

Al vostru,

Hater irelevant.