Month: January 2012

Întrebarea zilei

”este SM* un vector al transformarii unei societati , ori doar oglinda unei societati?”

din Jurnalele furate, capitolul XXI (se crede că a fost scris de o Dană filosoafă), găsite pe planeta Ix, anul 2019 după Jihad.

* Social Media, termen folosit frecvent în industria lemnului.

Advertisements

Tineretul rebrănduit

N-am să o lungesc prea mult cu introducerea: n-am avut o zi productivă. Am calculat tot felul de eforturi degeaba și parcă nimic nu se leagă. Ce mai, sunt oarecum iritat și simt nevoia să heituiesc pe cineva. Am dat azi peste un articol.

Aliniat. Fiți atenți ce idee genială vă oferă pe gratis domnișoara asta. Nu serios, citiți atent articolul. Adică în loc să vezi o tanti rujată cu un pachet de țigări în mână, ar fi mult mai fain să vezi aceeași duduie cu un măr. Și nu, nu al lui Adam, ciunul scos din ungherele unei minți prăfuite (v-ar fi plăcut să zic banană, nu? credeți că e loc de perversități aici la dam ăsta pe blog?). Deci o ideea foarte tare. Nu de alta dar scopul acelor promotărițe e să VÂNDĂ. Când dai un măr, parcă nu-i zice vânzare. Da, e sănătos, dar numai pentru blogăr.

Alt aliniat. Sigur ați observat (voi ăia care aveți creier) treaba cu brendurile. Adică stai, brand care comercializează fructe? Cu riscul de a fi corectat, nu prea cred că există așa ceva. Pentru simplul fapt că o pungă de mere sau o lădiță de banane are o etichetă cu Nu-știu-ce SRL e brand? Și dacă e brand care comercializează fructe, pe modelul 1+1 gratis îți vinde salată+măr? Adică bă, WTF cum zic tinerii. Raluca, zic, uite aici idee de eveniment (aici zic, că nu știu cum privești tu în cruciș și iei antetul ca idee) char înainte de conferință. Nu de alta dar știu cât de mult te inspiră pe tine bălăcărelile oamenilor de online.

De ce sunt atât de proști țapinarii blogosferici când vine vorba de noțiunea de brand sau marcă? Stați că vă explică dam ăsta. Treaba cu brendurile e oarecum întortocheată și are darul de a provoca uneori confuzie. Luăm un exemplu: Coca Cola. Păi cola ăsta e brand nu? Trebuie să fie. Dar Fanta? Sprite? Branduri zic. Dar The Coca Cola Company? Hai tot brand să fie. Adică ce mama dracului e asta? Brand în brand? un brandception, cum ar zice Leo? Stați așa că acum și dam ăsta e ”confuzat”. Păi un brand sau mai multe? Vedeți, e ușor să o iei razna și să vorbești tâmpenii.

Încheiem pozitiv. Dacă există acolo vreun brend care vinde fructe, ia, să-și facă curaj! Cât despre obiceiuri sănătoase, hai să vă zică și dam ăsta unul: scrieți câte o tâmpenie pe blog; mintea vi se va relaxa în așa fel încât verbul a gândi devine doar un mit.

 

P.S. dam ăsta face trafic din scandaluri. Până la trafic sunt curios să văd ce prostii mai pot scrie unii când vine vorba de asta cu iaurtul.

Viitorul sună.

Nu știu, cumva. Mi-e greu să spun dacă va fi bine sau rău atâta timp cât văd că generația tânără vorbește și atât. Deci, atâta timp cât se vorbește doar, viitorul sună. Din păcate nu este internetul de vină pentru superficialitate și lipsă de concret. Internetul este doar un spațiu care oferă oamenilor posibilitatea de a se exprima. Fiecare o face după puterea lui, mai bine sau mai rău, cu o doză personală de responsabilitate. E foarte ușor să vorbești și mai ales, să nu spui nimic.

Hai să luăm un prim exemplu, un articol scris de Raluca Moisi, cu următorul scop:  . Lucrurile astea se întâmplă în contextul în care lumea trebuie să prezinte ceva. Să fie spicări. Dacă nu vinzi ceva, măcar să spui în fața tuturor cum ai vinde ceva dacă ai avea ocazia. Culmea, spicării sunt oameni de comunicare autointitulați. Acești oameni de comunicare nu au dezvoltate abilitățile necesare unui om care vorbește în public. Problema vine de fapt de la obiectul prezentării care foarte rar are ceva concret.Revenind la Raluca Moisi, Toastăla nu este despre discursuri. De fapt tocmai despre discursuri este. Ce face Raluca? O ia pe arătură. A nu, nu este despre discursuri. Nu conteaza că acolo ești ajutat să-ți dezvolți abilități. Contează oamenii. Că oameni.

”Da, dragilor, Toastmasters înseamnă mai mult decât discursuri! Este locul unde dispare invidia; unde știi că și dacă greșești nu vei fi judecat, ci vei fii încurajat să perseverzi pentru a deveni mai bun; locul unde feedbackul se oferă din prietenie și pentru că îți dorești ca toți ceilalți să progreseze împreună, pentru că astfel întregul grup va fi mai valoros. La Toastmasters dispar orgoliile, prioritar devenind mediul pozitiv și prietenos, în care se oferă suport reciproc. Toastmasters este despre prietenie și viziune comună, despre bucurie și lucruri făcute cu drag împreună, despre respect și suport reciproc, despre dăruire și voluntariat!”

Paragraful de mai sus e inutil. Lăsând la o parte greșelile, e un volum de text care nu spune nimic. Pentru că nici ea biata nu a înțeles mare lucru din întregul concept. Atunci când vezi latura spirituală a unui lucru simplu în esență înseamnă că nu l-ai înțeles. Dar internetul este mare. Este loc.

De la filosofi ajungem la jurnaliști/scriitori care oferă sfaturi. Aici e o doamnă sau domnișoară Alina Stan care s-a inspirat de undeva. Articole de genul sunt mai multe decât fire de păr în capul lui dam ăsta. Nu contează domeniul. Macroeconomie și înțelegi ce vrei tu din asta. Mai mult, ce e acolo nu se aplică tot timpul în România. Punctul 1 e puțin defazat. Numai noi românii alegem cea mai nouă țoală când mergem la un interviu legat de un posibil loc de muncă. Dacă acolo nu porți costum zi de zi, nu ai de ce sa vii îmbrăcat în costum la interviu. Da, nici eu n-am fost și nu a fost asta o problemă. Cât despre punctul 6, nu demonstrezi cât de bun ești dacă ai cules câteva informații despre viitorul angajator. Aia se numește bun simț.

” […] concentreaza-te pe ce a-i putea face pentru a schimba parerea angajatorului despre tine.” Tu cum A-I scrie corect?

Mai departe, ajungem la cuvântul cheie al zilelor noastre: IMPLICARE. Asta înseamnă să faci ceva. Ceva care îți e comod. Nu contează responsabilitatea pentru că tu faci ceva, spre deosebire de alții. Aici aș da exemplu niște concitadini care voiau să scadă poluarea în minunatul oraș de pe Bega prin terase verzi la căminele studențești. Fără să știe că asta nu reduce neapărat poluarea sau fără să consulte un arhitect au susținut ”proiectul” lor în fața autorităților locale. Ei sunt vizionari, ce pana lor. Da, ați ghicit, studenți la comunicare. Ei nu sunt singurii care se implică. Mai sunt ecologiștii de duminică cu alte ”proiecte”, ecologiști care nu prea sunt în stare să definească termenul. Bănuiesc ei că asta se cam traduce prin curățarea spațiilor verzi și avertizarea oamenilor că să mai stingă becurile și cam atât.

Dacă nu te regăsești în categoriile de mai sus, nici o problemă: poți ține traininguri. Dacă nu ai o specializare anume înseamnă că poți treiningui pe oricine, indiferent de domeniu. Azi despre blogging, mâine project management. E bine că poți profita de întreaga degringoladă privind locurile de muncă și nevoia de specializare pentru a străluci. După o colaborare cu Raluca Moisi poți motiva orice și oricine. Până la urmă despre oameni este vorba.

Culmea, lumea bună a blogosferei se întreabă de ce nu există bloguri are să abordeze un domeniu anume. Păi în contextul în care se vorbește mult și fără rost, de ce ar fi altfel? Atâta timp cât toți preferă să scrie un articol în 15 minute pe genunchi fără pic de documentare ce poate ieși bun? Dacă îi încurajezi să facă bani din publicitate fără să fie măcar coerenți, prin promovare asiduă, cum se poate dezvolta ceva? Hai să nu ne mai punem atâtea întrebări și să lăsăm viitorul să sune. A gol.

Cum îți dai seama că ești un blogăr de succes?

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme oamenii minunați s-au înghesuit să scrie articole despre cum să te faci un blogăr mai bun. Bine, de fapt știu că ați observat pentru că s-au rituituit unii pe alții până au picat serverele, dar ziceam și eu așa. Bine, acum că ai aplicat prețioasele sfaturi ale Nebuloasei, Tonomatei cu scufiță, Marius Sescu sau oricare alt blogăr om minunat, te-ai promovat până n-ai mai putut și alte lucruri decente specifice profesiei, cum știi că ai atins culmile succesului? Ei, cu asta te ajută dam ăsta. Sunt niște principii cu da sau ba, nu e vorba de procente sau puncte. Ori te încadrezi și poți bifa, ori nu. Mai pe blogosferește, le puteți nota cu adevărat sau fals. Hai să vedem.

1. Ți-ai concediat șeful. Ești frilensăr. Sau nu, dar îți place să spui asta.

2. Faci parte din comunitate. Nici măcar nu contează care și dacă este de fapt o comunitate. Poate doar ai ieșit cu blogării din satul tău la bere.

3. Ai un blog care arată mișto. Ți se spune asta tot mai des. Atât de des încât te miră pe tine, care de fapt nu ai nici o legătură cu design-ul sau cu întreținerea site-ului.

4. Ai twitter, facebook, google+, linkedin, myspace, hotmail, yahoo messenger, AOL, abțibild cu emblema de la Firefox lipită pe laptop.

5. Ai smartphone. Dacă nu ai, dar ai scris pe undeva că ai, se pune.

6. Faci bani din blogging. Cineva te plătește pentru a face ceva pe blogul tău. Oarecum publicitatea se mulează pe tine.

7. Ești influencer. Aici e ușor, trebuie doar să o spui tu sau să-i plătești pe alții să o spună. Partea bună este că acest fapt nu poate fi contestat deoarece nu există argumente care să-l susțină sau să-l definească. Cel puțin nu în universul coerenței.

8. Ai devenit atât de important încât cineva ți-a trimis la un moment dat cel puțin un șampon. Chiar dacă tu ai scris advertoriale pentru cozonaci, faptul că un cineva se așteaptă să scrii și ceva despre un șampon înseamnă că ești polivalent și te pricepi la toate.

9. Ai fost la o ”conferință despre online”, dar nu ești Dan Ciulea.

10. Ai fost invitat la film și, mai mult, ai împărțit un bilet cititorilor tăi prin mai multe concursuri pe blogul tău. Da, ați citit bine, un bilet prin mai multe concursuri.

11. Nu ai comentatori proști sau inculți. Toți sunt pupincuriști.

12. Ai mai mulți hateri. Cu cât sunt mai mulți oameni care te contrazic, cu atât spusele tale au o valoare mai mare. Ideal ar fi ca toată populația planetei să te heituiască, dar ăsta e un ideal. Teoretic e posibil să te heituiască doar 99.99999998571429% pentru că 100% presupune că te contrazici singur, dar timpul le va rezolva pe toate.

13. Ți-ai propus ca în 2012 să faci mai multe proiecte.

14. Ai mulți unici. Adică comunitatea care te rituituie.

15. Ești singurul/singura care ți-ai dat seama că scrii bine. Dacă ar spune-o și alții, sigur ar fi din interes și într-o aură de subiectivism.

 

E o treabă serioasă, deci dam ăsta recomandă să ai măcar 87% din cele de mai sus bifate sau notate cu adevărat. Dacă ai reușit, felicitări, ești un om de online! Ești înfipt la evenimente, faci bani, ești spicăr și ești singurul care crede că propriile texte au vreun farmec. E exact ce trebuie să însemne un blogăr! Bravo!

Pentru blogări, cu drag.

Dam ăsta s-a gândit azi că ”nișă”, deși un termen adoptat de orice tip de prostie inteligență blogosferică, e oarecum neclar. Prin urmare titlul se referă la cadoul pe care dam ăsta îl face azi blogărilor de pretutindeni, explicând care e treaba cu nișele. Păi în primul rând, nișa:

NÍȘĂ, nișe, s. f. 1. Adâncitură (dreptunghiulară, în formă de arcadă etc.) anume lăsată într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobilă etc., în care de obicei se așază obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firidă. 2. Intrând amenajat pe o latură a unei încăperi, care servește ca anexă a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mină sau al unui tunel, care servește pentru adăpostirea lucrătorilor în timpul execuției unor lucrări periculoase sau la trecerea trenului, precum și pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în pereții unei ecluze pentru a adăposti canaturile porților când acestea sunt deschise. 4. Construcție specială în formă de dulap sau de cameră, cu pereții de sticlă, legată de un coș de evacuare și folosită în laboratoare pentru lucrul cu substanțe care emană gaze (vătămătoare). 5. (În sintagmă) Nișă de abraziune = formă de relief cu aspect de firidă alungită, formată la baza unei faleze alcătuite din roci rezistente la eroziune, din cauza acțiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulcerație adâncă până la perforare a unor organe interne (stomac, plămâni etc.). – Din fr. niche. – spune varianta online a dicționarului explicativ.

Destul de clar, zic eu. Hai, fiți sinceri, tot n-ați înțeles, așa-i? Nu e nimic, dam ăsta vă desenează. Mai jos aveți două exemple de nișe. În perete, zic.

Deci pare să bată cu unele din sensurile cuvântului nu? Sau? Știu că v-am mai spus eu cum că nișe la batardou și alte treburi de genul, dar acum eu zic că e clar. Hai să fie și o poză. Că parcă alta e când vezi treaba în realitate.

Două nișe aveți aici. Acum recunosc că că n-aș putea să vă explic noțiunea de ”blog de nișă”. Ca temă pentru acasă, găsiți aici nișa. Închei toată povestea (nu și articolul) cu spirituala întrebare a unui om minunat:

”Ce se așteaptă de la noi?”, unde noi = generația blogosferică tânără și plină de entuziasm.

Ce se așteaptă? În nici un caz să scrieți sau să vorbiți corect. În nici un caz să nu bateți cu o funie cu noduri orice ramură a decenței. Se așteaptă în continuare să fiți creativi, să inventați tâmpenii pentru simplul fapt că nu vă puteți ancora în realitate și să zburați cât mai sus pe aripile succesului. Dacă stau să mă gândesc bine, poate e nevoie de nișele alea, ca să aveți unde să vă băgați brandul personal.

Bun, ați zice că am terminat, dar nu. Mai e ceva foarte important de adăugat: părerea personală. Adică nu greșești, ci îți spui părerea. Nu contează că nu e așa pentru că e o părere personală. Azi am văzut și un articol despre. E bine că așa ne putem face o idee despre dinamica părerii (ca și concept) în blogosferă. Nu vreau să comentez articolul respectiv ci doar să aplic algoritmul la subiectul nostru legat de nișe.

un_om_minunat: Interactionati cu celelalte bloguri din nisa respectiva […]

dam_ăsta: Greșești, pentru că nișă înseamnă A = {X | X este restul articolului}. Nu poți folosi cuvântul în contextul ales de tine.

un_om_minunat:

dam_ăsta: Oricum ai lua-o e o greșeală și nu e normal să folosești astfel de expresii.

un_om_minunat: Eu zic că e bine. E părerea mea personală.

dam_ăsta: Părerea personală are la bază o interpretare subiectivă. Aici nu e cazul.

un_om_minunat:

un_om_minunat:

un_om_minunat: Cred ca mai sunt multe alte sfaturi utile pentru un blog de nisa.

Degeaba, după cum puteți observa. Ei bine, un om căruia i se atrage atenția că greșește, are, prin urmare, hateri. În rest, nu e nimic în neregulă. Prin urmare, omul minunat din discuția de mai sus este prost deștept și are o părere personală.

 

Că care e prețul unui blogăr?

Mai știți că diverși au scris despre cum n-ar trebui să se vândă blogării pe bani puțini? A, nu? Păi stați că vă împrospătează dam ăsta memoria. Bine, pe mine mă amuză ideea atâta timp cât sunt atâția blogări care scriu atât de prost dar vor să-și ”monetizeze” blogul. Acum am găsit ceva foarte tare (nu serios, fără ironie) care face articolele de genul să pară și mai amuzante.

Doamnelor și domnilor, oameni minunați, antreprenori și/sau orice englezism credeți că vi se potrivește, BLOGAL INITIATIVE. Sincerele mele felicitări celui/celei care a pornit treaba asta. Nu serios, asta e o idee bună și productivă. Repet, fără vreun iz ironic. Puteți citi acolo cu ce se ocupa inițiativa asta (nu e un link de-ăla capcană care să vă ducă la Raluca Moisi și să vă oripilați, aveți încredere în dam ăsta). Da, de fapt ce se spune că ar fi.

”Blogal Initiative este, simplu spus, inițiativa 2.0 care vrea să pună umărul la dezvoltarea blogosferei locale.” – rușinică celui care a scris asta. Dezvoltare pe naiba.

Hai să vedem cum arată o campanie propusă de inițiativă. Aici, zic. E foarte simplu, trebuie să faci reclamă pe blogul tău. Cu link-uri, clipuri, rom rom, melodia aia cretină, astea. Deci advertorial nene. E, faci asta și ai șansa să câștigi 100 de euro. Bine, e lesne de înțeles că toate articolele arată cam la fel și sunt la fel de originale. Da. Cică se punctează implicarea, cu alte cuvinte nu scrii un articol, ci te agiți și tuitui până nu mai poți, ca să ai implicare. Bănuiesc că v-ați prins că tocmai aici e geniul. Adică tu, un nene care vrei să-ți faci reclamă pui la bătaie 400 de euro+partea ăstora cu inițiativa. Să zicem 800 de euro în total? Nu. hai să fie mai mult. Hai 1600 de euro. Să mai zicem că din toate 4 județele, se agită 400 de blogări. 100/județ. E plauzibil, nu? E, asta înseamnă niște cheltuieli de 4 euro/blogăr. Și până la urmă e pe cap de blogăr, că blogărul nu-și permite să scrie un singur articol. Blogărul se zbate ca un Dan Ciulea la conferințe între poantele cu virgini.

Acum hai să nu fim răi, ăia 400 de blogări mai au câțiva ochi care-i urmăresc. Deci tu, nenea ăla care voiai reclamă, arăți afișul tău unui număr semnificativ de ochi. Eu zic că e bine. La fel și dam ăsta. Dacă faceți și voi calculele puteți observa că ies în câștig toți în afară de blogării care se agită. Bine, câștigă și ei. Promovare. După niște ani de promovare și susținere ajung ca Raluca Moisi să primească o sticla de șampon și să scrie două articole despre.

Deci, cum era, Dojo? Nasol, zic eu. Oricum ar fi, ăștia cu inițiativa sunt tari. Dam ăsta e mândru că v-a găsit. Închei cu un citat:

”Pentru că Blogal Initiative pune accentul pe partea practică, aplicată, iar practica înseamnă toate aceste lucruri. Și mai mult de atât…” (a se pune accent pe ultima parte)

Generația (bisnismenilor) Facebook

Iată dragi colegi că ne întoarcem pe tărâmul prostiei și al superficialității. Mai nou orice mișcare faci fără a lua în serios această rețea de socializare este de condamnat. Vrei să-ți cumperi ceva? Dacă acel ceva nu este prezentat pe Facebook într-o manieră ”profesionistă” nu trebuie să-l cumperi. Vrei să spui că ți-ai luat adidași noi? Ei bine, trebuie să-ți vinzi imaginea într-un așa fel încât să nu pari lăudăros dar totuși să pari superior celor care nu au asemenea adidași. Vrei să te duci la budă? Trebuie să apară și asta undeva în categoria activităților zilnice, dar frumos ambalat pentru că, nu-i așa, profilul tău pe Facebook este un posibil CV – Curriculum VITE. Ei bine cam așa vede grupul tinerelor speranțe blogosferice lumea. Sigur, toate afacerile prospere au început pe Facebook. E firea normală a lucrurilor – toți clienții sunt pe Facebook. Ce fac clienții pe Facebook? aici e simplu: așteaptă să fie tratați ca niște clienți. Nu, ei nu stau acolo la plezneală, nu caută iutuburi și nu vor să vadă ce poze și-au pus prietenii lor la mare sau la munte. În nici un caz.

Ajungem și la protagonista din seara asta și anume Raluca Moisi. În miezul profesionalismului ea descoperă neprofesionalismul. Stați așa că dam ăsta vă face repede un rezumat ca să nu citiți articolul ăla penibil. Deci și prin urmare, Raluca caută o pensiune. Găsește. Se miră de profilul de pe Facebook al acestei pensiuni și este oripilată de vocea persoanei care răspunde la numărul de telefon format de ea când se gândi să sune totuși acolo (deși neconvinsă de acel profil pe Facebook).

Culmea, această domnișoară, toată un PiaR, nu găsește nimic relevant pe profilul aferent rețelei de socializare majusculată până acum de dam ăsta. Păi duduie, ce putea fi mai relevant decât SITE-UL PENSIUNII? După cum puteți observa, site-ul nu numai că nu e rău, dar îți oferă pe tavă toate informațiile necesare. Orice om cu un dram de minte caută pensiuni pe site-uri consacrate gen turistinfo, în nici un caz pe facebook. Mai mult, e greu de înțeles de ce s-ar chinui cineva să etaleze acele informații pe o rețea de socializare când există un site dedicat și mai ales, când acel site arată bine. E totuși foarte normal să apară totuși și acolo în caz că vreun om minunat cu ochelari de cal și băț în cur se plimbă numai pe acolo.

Bun, asta e cum e. Acum urmează beleaua. Ia citiți și imaginați-vă vocea suavă a Ralucăi:

”Nu mă las, zic, și dau repede click pe linkul care indica drumul spre site-ul lor. Se deschide. Drăguț! Găsesc numărul de telefon. Formez. Sună! Și, în sfârșit,răspunde cineva… Cu o voce gâfâindă de parcă s-ar fi oprit acum dintr-o alergotură, îmi spune un „da” stins și cumva transmițând deranjul ce se produsese la celălalt capăt de antenă GSM. Da, ce da? Oare am sunat unde trebuie, oare-i bine ce fac, oare primesc ceva, ce-i de fapt „da”-ul ăsta? – mi-a trecut prin gând în primele 10 secunde, timp în care mintea căuta cu disperare o frază de tranziție.”

Nu știu ce părere aveți voi, dar tâmpenii de un asemenea calibru nu găsești nici măcar la Andrei Roșca pe blog. Vă dați seama ce gafă au putut face oamenii? E greu de crezut că cineva ar putea părăsi postul pentru, să zicem, o excursie la WC, nu? Adică uau! Experiența clientului dintr-odată se transformă cu acel da (nimeni nu răspunde așa la telefon nu?)! Orice client mulțumit de servicii hoteliere pleacă la auzul unui da în receptor. Cum, dar oare cum, poate cineva să greșească atât de grav? Mai mult, pensiunile nu țin tot timpul la recepție un mariner țeapăn și cu pantalonii la dungă în caz că vreo Raluca Moisi se joacă de-a adultul și organizează evenimente. Na, astea fiind spuse, Raluca s-a răzbunat:

”Vă spun sincer că am simțit o dezamagire profundă. Adică, ei, oamenii care îmi lăsaseră în trecut o impresie atât de bună, în al căror perimetru de manifestare servială am revenit iar și iar cu bucurie, erau atât de neatenți la experiența clientului, acum când eram pregătită să lucrez cu ei din nou. N-am făcut-o. Am optat pentru altcineva.”

LOL, am zis (doar zis, n-am râs). Cum mama dracului să refuzi o pensiune pentru că ți s-a părut ție vocea ăluia oareșcum gâfâindă? A, mai e și amatorismul cu PROFILUL de Facebook, adică folosirea necorespunzătare a celei mai importante unelte de bisnis cunoscută de blogării români. Totuși, chiar în halul ăsta am ajuns? Mai mult, această penibilă pe nume Raluca Moisi vorbește despre promovarea oamenilor de parcă ar avea cifrele legate de afacerea dumnealor printre dinți.

 

Cât de prost trebuie să fii ca să publici un asemenea articol? Cât? Nu, mai bine nu răspundeți, că mi-e frică de un asemenea răspuns. E bine că vorbește un om plin de realizări, un om care a ridicat afaceri și a văzut afaceri prăbușindu-se. E bine că vorbește un om pentru care limba română nu este o comoară, ci o necunoscută. E bine că scrie o persoană care abia citește. Și e și mai bine că e vorba de un frilensăr care n-a fost în stare să fie un angajat decent.

Păltiniș

Stațiunea cu același nume este situată la altitudinea de aproximativ 1450 m în Munții Cibinului. Da, am copiat asta și sună foarte frumos; bine, am adăugat aproximativul ăla acolo să nu fie plagiat, că îmi trimitea Ștefan Murgeanu un discurs motivațional drept mustrare. Am revăzut stațiunea după multă vreme și mă bucur că am ajuns acolo anul ăsta. Nu m-a impresionat nici acum stațiunea în sine însă am fost fermecat de potențialul împrejurimilor. De acolo pornesc tot felul de trasee spre chei, vârfuri și, ceva ce chiar mi-ar fi plăcut să văd, barajul și lacul Negovanu. Locurile astea s-au schimbat mult de la ultima mea vizită în sensul că s-a construit mult și prost. Stilul românesc și dezordonat este omniprezent, dar dacă reușești să treci peste asta găsești niște locuri fantastice. Aventura mea la Păltiniș a fost o mică plimbare, o plimbare extrem de frumoasă pe care mă bucur că am avut ocazia să o fac la început de 2012. Hai să fie și niște poze.

 

 

 

 

 

Tu ce faci cu blogărul tău preferat?

Da știu, titlul e cretin. Dar un articol plin de imbecilități trebuie să aibă un titlu pe măsură. Hai să vă povestesc. Dacă tot am trecut într-un nou an trebuie să fie și o nouă heituială, nu? Se făcea că dam ăsta aștepta azi o fișă modificatoare. Cică fișa asta modificatoare trebuie făcută mai întâi în vechiul format. O fi. Să răsfoiesc un blog, două până atunci, am zis.

Așa am ajuns la Marius Sescu pe blog, după o autorecomandare. Am zis că n-o fi un articol idiot, că doar omul îl recomandă. Ba da, e. Se pare că dacă ai un blogăr preferat, ar fi drăguț să-l încurajezi. Fain, am zis. Hai să o luam metodic, ca să fie cretinismul decalat și clar.

Comentati pe blog

Ei bine ”Aia cu “eu nu comentez decat cand am ceva important de spus” e abureala.” m-a făcut să cred că am probleme cu vederea. Deci stai, cum? Adică nu contează că n-ai ceva de spus, tu comentează, doar e blogărul tău preferat, ce pana ta. Dacă ai comentat, chiar dacă n-ai fost nici măcar coerent, îi faci o bucurie blogărul. Atâta bucurie ca sare ăla în sus. Blogărul apreciază implicarea? Da, dacă AI CEVA DE SPUS. Dacă spui ”spor la vânzare” ce mama dracului de implicare e? Cât de redus trebuie să fii să te bucuri când îți scrie cineva așa ceva? A, stai. Trebuie să te abonezi. Da. Altfel cum mai scrie Marius pe linkedin că are nu știu câți abonați? Cum mai e el proiectant dacă n-are cifre de-astea care nu înseamnă nimic?

Promovati posturile bune

Ce nu pricep blogării ăștia oameni minunați de evenimente devoratori e că nu toți simt nevoia să dea mai departe. Unii mi-au recomandat articolele pe nu știu unde, alții nu. Eu unul nu recomand. În plus, dacă ai ceva de spus, vei fi ascultat. A, dacă nu pui pă tuităr toată ziua posturile nu prea dă nimeni pe acolo așa-i? Nasol. Deși tu scrii bine.

Trimiteti emailuri bloggerului cand v-a placut un post in mod special

Nu serios? Hai că ăsta e pupincurismul extrem. Sunt tot felul de butoane de like sau, dacă nu te satisfac, poți lăsa un comentariu scurt. Da, Marius, așa ești tu. Poate și Tonomata cu scufiță.

Abonati-va prin RSS feed sau email la posturi

Eu am prieteni care dau sărci pe gugăl cu dam-o-sută-nu-știu-cât. Ce contează cum te găsesc? N-ai ce pune în linkedin?

Nu ignorati reclamele de pe blog

Ei bine, nici un om idiot n-ar trece asta cu vederea. Adică nouă ne plac reclamele, unde noi = oameni cu ceva în cap (un ceva mic, dar totuși ceva). Serios, filmul de la TV dă-l în mă-sa, când vin reclamele sărim în fața televizorului ca Nebuloasa la evenimente. Nu serios, Marius, orice ai fuma, renunță.

Cumparati produse sau servicii oferite de blogger

Păi bă, LOL cum s-ar zice.

”Daca bloggerul preferat vinde un serviciu sau un produs care s-ar putea sa va fie util, de ce sa nu il cumparati?”

Sincer, nu știu cum aș putea răspunde la asta. Dar, pentru proștii din lumea întreagă sigur e crema logicii aici. Cum dracu’ să nu cumperi dacă blogăru’ recomandă? Adică ești prost sau ce naiba? Dacă a găsit el un șampon care sclipește a 50 RONA (RONA = RON Advertoriali) tu de ce nu l-ai cumpăra? Păi ți-ar povesti el despre bietul șampon dacă n-ar fi bun? Ce, așa am ajuns?

 

Cam atât cu cretinismul numărul 1 (unu). Din articol în articol (sau din lac în puț) ajungem aici. Ce e mai grav e că blogării de genul ne cred proști pe cei care le vizităm ”proiectul”. A menționa la sfărșitul articolului că este o reclamă este doar reclamă mascată. Cum spuneam, în general oamenii nu vor să citească reclame. Asta vezi la TV și auzi la radio. A, a testat blogărul produsul și în recomandă? De ce n-ați zis așa de la început? De exemplu vorbește despre noul aifon 45097JSIK; da, toți citim articolul blogărului cu sufletul la gură, că doar telefonul respectiv nu se vinde în toată lumea. Părerea blogărului e crucială. Poate mai grav e faptul că lor li se par ok articolele astea. Naturale, originale, astea. Ei au muncit când le-au scris. Uneori au citit eticheta produsului în întregime. Pune un Pî mare la articol. A, nu-l mai citește nimeni. Nasol. Articolele alea sunt bune atunci când vreau să-mi cumpăr aifon. Până atunci nu mă interesează părerea ta originală luată de pe alt site. Atâta timp cât eu am un Nokia 7219 B Li H varianta Business și sunt mulțumit de el vreau să evit reclamele. La tv scrie clar că partea cu tanti Maria nu face parte din film (bine, oricum ar arăta ciudat Maria pe lângă Van Dam) și pot să mă duc să mănânc icre până se reia filmul. Repet, să mănânc, nu să fiu frecat la ele cu articole idioate. Da, dragi colegi, TOATE ARTICOLELE ÎN CARE FACEȚI RECLAMĂ LA PRODUSE DE CONSUM SUNT IDIOATE (asta ca să nu se supere doar Marius).

Mai puteți? Nu, nu e tot. După ce a muncit blogărul la toate imbecilitățile astea, mai vrea și apreciere. Financiară. Dragă Marius, nu te obligă nimeni să îți plătești ratele din banii încasați din publicitate. Poți lucra și la aprozar. Sau la NASA, că am observat că blogării sunt foarte deștepți (de asta știu toți că monetizare = a bate monedă).

”Daca bloggerii isi pierd mult din timpul lor liber si va ofera informatii utile, nu vi se pare normal sa castige niste banuti, atunci cand li se ofera posibilitatea asta? Ar trebui sa se multumeasca doar cu recunostinta voastra eterna?”

Dragă Marius. Dacă ăștia care trec pe acolo pe la tine își schimbă obiceiurile, nu-ți mai dă nimeni 20 RON să scrii despre cozonaci. Deci nu e numai recunoștință, ci sunt de fapt bani. Mai mult, ce găsești în blogosferă merită așa ceva? Treaba financiară, zic. De ce TREBUIE să facă blogării bani? Dacă nu sunt în stare să scrie și sunt inculți de ce li s-ar plăti textele? Hai, Marius, te rog, ajută-mă!

De ce atăta heituială? Hai să vă spun. Pe lângă că tiparele de mai sus se aplică celor ce reprezintă 1% din blogosferă (chiar dacă fac un zgomot mai mare decât restul 99%, sau restul 139% dacă ești rus), e vorba de muncă. Adică se emit pretenții pentru ceea ce se găsește acum în blogosferă? Mizeria asta trebuie plătită? Acum mă adresez lui Marius.

Dragă Marius. Tu ai idee despre câți oameni nu cer bani pentru a avea grijă ca ție să-ți meargă leptopul? Sau ca să poți trage apa la budă? Uneori oamenii ăia intervin și lucrurile se rezolvă în afara serviciului lor. Ia privește aicișa. Acolo e muncă cât la tine la blog într-o lună (una cu 31 de zile). E o excursie dedicată fotografiei. Era puțin frig acolo, iar dacă ai chiloții găuriți cum e cazul lui dam ăsta e destul de greu. Dormi ținând de cort, cu un bolovan între coaste – asta sigur nu ajută. După ce ai adus cardul acasă mai stai o oră și alegi cadrele. Mă vezi pe mine să fac pe victima? Am oferit ceva poporului. Dacă place, mă bucur. O fac din pasiune și aș face-o din nou. Nu vreau bani și nu vreau să mă pupe nimeni în gaura aia pe unde a intrat frigul. Ăsta e doar un exemplu. E trist dacă muncești atât de mult și ăsta e rezultatul. Te compătimesc, sincer. Mai trist e că nu vă plătește nimeni timpul de pe blog, ci moaca pe care o afișați la evenimente. Alții muncesc mai mult și oferă și mai mult. Dar nu fac pe mironosițele.

 

Bă, da’ mai sunteți mulți? Mai puteți? Măcar vă păcălesc foamea sau ratele cretinismele astea? Se vând prea ușor? Mi-e greu să cred, dacă pentru ei se plătesc mai mult de 2 lei.

 

Căutarea zilei, zic

cică s-a gândit cineva să caute asta:

”ne dam toti destepti pe fb ,dar in realitate suntem varza”

și a ajuns la dam ăsta pe blog. Nu știu dacă ești tanti sau nene, minunat sau hater, dar te înșeli. Vreau să menționez că dam ăsta este varză în realitate, dar nu se dă deștept pe fb (zis facebook în lumea onlainului).