Month: July 2019

Luna – înger și demon [ACTUALIZAT]

[ACTUALIZARE]

Se pare că dam ăsta a încurcat planetele, că doar sunt așa multe. În centru e de fapt Saturn, în dreapta Jupiter. Nu știu dacă e de la obiectiv sau timpul de expunere (sau ambele), dar Jupiter are o formă ciudată în cadrul meu, e de fapt un triunghi foarte luminos. Același cadru, dar cu notațiile ce arată confuzia inițială a lui dam ăsta, mai jos:

mg_0272_1

—————————————————— Postarea inițială ——————————————————–

Ăm, știu, titlul pare luat dintr-o telenovelă, dar pe cât de interesant e satelitul nostru natural, pe atâta rău face atunci când vrei să fotografiezi stelele sau Calea Lactee. Dacă tot m-am dat în spectacol cu Luna (postul anterior și pe alte bloguri), am zis să vă arăt și dezavantajul lunii pline – prea multă lumină, prea puține stele.

_MG_0272

17 mm, f/4, 25”, ISO 1600

Lumina aia din partea stângă a cadrului vine de la lună, care a continuat să se înalțe pe bolta cerească și să-mi strice mie seara. Am avut o fereastră scurtă de care nu am profitat (cam o oră), cât timp luna a stat ascunsă după brazii din stânga, dar speram să văd mai mult din Calea Lactee – se vede foarte fad în partea dreaptă a cadrului.

Apropo, cea mai luminoasă stea din centrul cadrului (probabil la limita superioară a treimii de jos) este planeta Jupiter. Din centru, doar puțin mai luminoasă decât restul, nu cea din extrema dreaptă a cadrului.

Stele totuși erau, după cum puteți vedea mai jos într-un cadru dintr-o zonă unde cerul nu era încă iluminat așa tare de lună:

_MG_0268

26 mm, f/4, 20”, ISO 4000

Păcat, probabil că ar fi fost o noapte frumoasă, dar asta e. Am încercat și cu un ISO mai mare și se vedea clar că aș fi avut parte și de Calea Lactee dar, no dice 🙂.

_MG_0263-2

26 mm, f/4, 15”, ISO 5000

De data asta am fost pregătit, cu telecomandă, acumulatori încărcați, GoPro, chiar și băutură dacă era nevoie, dar din păcate n-am obținut mare lucru. Ca orice blogăr neserios, am zis să împărtășesc cu voi și eșecurile.

Advertisements

Luna

Relativ recent am încercat din nou să fotografiez luna și, în ciuda faptului că s-au împlinit 50 de ani de la misiunea Apollo 11, n-am reușit să fac legătura între asta și postările de poze cu Luna peste tot – în sensul că dacă ai poze cu Luna, acum ar trebui să le postezi. Nu, a trebuit să mă întrebe Aldus dacă am și atunci am făcut legăturile. Eh, îmbătrânesc (între noi fie vorba, asta o spun de 20 de ani). Să n-o mai lungesc, 2 crop-uri dintr-un cadru:

_MG_0133_MG_0133-2

200mm, f/11, 1/40s, ISO 50

Atât am reușit. That’s all I got. Din păcate de când am trecut la un senzor mai mare am pierdut din distanța focală, iar 200mm nu e destul pentru a obține niște detalii cât de cât. Cadrul e făcut într-o zonă relativ izolată, cu puțină poluare, probabil cu un teleconvertor (adică o distanță focală de 400mm) ar fi fost semnificativ mai bine. Deși ai zice că e de preferat luna plină, parcă îmi plac mai mult cadrele fără lună plină, pentru că acea umbră dă satelitului un pic de adâncime în imagini și parcă puțin mister, mai ales că datorită umbrelor unele cratere sunt mai evidente.

Încadrarea în fotografie – noțiuni de bază

Aș vrea să menționez încă de la început că prefer să nu repet/traduc ce spun alții, așa că pentru o lectură mai lungă vedeți aici mai multe despre încadrare, perspective și elemente specifice. În cele ce urmează eu o să povestesc despre principala mea regulă pentru compoziții – regula treimilor – și câteva note generale.

Regula treimilor e o noțiune de bază în fotografie, dar nu e universal valabilă. Atâta timp cât vorbim de artă vizuală, regulile nu sunt bătute în cuie dar, cu toate astea, arta vizuală e bine să respecte niște proporții. În casdrul de mai jos, pentru o fotografie peisaj, treimile delimitate de liniile orizontale de ghidaj împart cadrul în (da, știu, evident) 3: plan apropiat, plan îndepărtat și cer.

_MG_0012grid

Se observă că n-am prea respectat acea regulă, dar cadrul nu arată neapărat rău. Printr-un crop am reușit să mă apropii de acele proporții și mi se pare că imaginea e puțin mai echilibrată:

_MG_0012crop

Aceeași regulă a treimilor se păstrează și pe verticală, iar intersecțiile liniilor de ghidaj sunt punctele ce atrag ochiul uman. Asta înseamnă că dacă sunt obiecte care se vor a fi puse în evidență (munți, elemente aerhitecturale etc.) acolo ar trebui să fie. Ca să arăt asta am fotografiat o figurină:

_MG_5579grid

Am ales să poziționez obiectul în partea stângă a imaginii, în dreapta un așa numit spațiu negativ. Acest lucru se aplică și la fotografia de sus, unde punctele de interes e bine să fie la intersecțiile acelor linii de ghidaj.

Încadrarea efectivă cu aparatul foto depinde de unghiul de fotografiere și distanța focală a obiectivului. Pentru detalii și fotografie de produs, distanțele focale sunt în general tele, adică peste 50mm. 50mm reprezintă o distanță focală uzuală și oferă distorsiuni mici, mai ales că obiectivele nu sunt foarte scumpe – valabil la aproape toți producătorii. Având în vedere că distorsiunile sunt mici, obiectivele ceva mai ieftine oferă o calitate bună, chiar și la prețuri mai mici. Cât despre iluminare, pentru figurina de mai sus am folosit o singură sursă de lumină (în dreapta), iar ca difusser o bucată de hârtie. Difusserul e ca un ecran care se pune în fața lămpii și face ca sursa de lumină să fie difuză, iar umbrele au un contrast mult mai mic (soft shadows).

Câteva mențiuni:

  • ochiul uman este atras de zonele luminoase ale cadrului – asta înseamnă că un obiect poate fi scos în evidență dacă este iluminat mai puternic;
  • folosirea de forme geometrice poate ghida ochiul spre zona/obiectul de interes;
  • e bine ca sursele de lumină (dacă sunt mai multe) să aibă aceeași temperatură – mai simplu spus, becurile să fie de același tip;
  • în cazul unei surse unice de lumină, zonele întunecate pot fi luminate prin panouri reflectoare – în cazul figurinei mele aș fi putut pune un material care să reflecte lumina în stânga.

Pentru că m-a întrebat Vladen, am furat de la el 2 cadre ca să subliniez ce am zis mai sus:

dsc00251grid

Nu tot timpul e nevoie să aplici regula treimilor. Dacă ai un obiect cu multe detalii e bine să-l încadrezi cu totul, chiar dacă, ulterior, adaugi alte cadre de detaliu, așa cum am făcut eu aici cu acea corabie din lemn.

În cadrul de mai jos (fără și cu linii de ghidaj) ochiul e atras spre zona luminoasă care e și în treimea din dreapta a imaginii. Per ansamblu un cadru echilibrat și încadrat suplimentar de acea deschidere.

dsc00271

Fiind amator, am luxul de a mă ghida după ochi atunci când fac încadrările, deși cele menționate mai sus sunt deja un fel de automatism. În general aparatele foto digitale au posibilitatea de a afișa acel grid (linii de ghidaj) pentru a ajuta la compunerea imaginii – e o funcție care se poate activa dacă nu este predefinită. Poate e destul de multă geometrie, dar odată ce te obișnuiești cu aceste concepte le vei aplica automat iar imaginile vor fi semnificativ mai bune și mai echilibrate. Fiecare sub domeniu al fotografiei are particularități (de exemplu în fotografia de peisaj se recomandă acel negative space), dar elementele de bază se păstrează în mare. Cum am mai spus, fotografia fiind o formă de artă vizuală, regulile nu sunt niciodată bătute în cuie. Ca de obicei, dacă are cineva completări – în rubrica de comentarii sau chiar pe mailul din contact. Dacă există completări ample le pot adăuga în postare.

De cealaltă parte a baricadei

Că am tot criticat bloguri și blogări nu cred că e vreun secret. Le-am găsit tot felul de motive, că scriu prostii, că vorbesc prostii, de-astea. Încă n-am zis nimic – mă rog, aproape nimic – despre comentarii și comunitățile din jurul blogurilor.

Ca o paranteză, probabil că YouTube a mama comunităților datorită numărului mare de oameni care se perindă pe acolo, iar statistic vorbind, cu cât comunitatea din jurul unei persoane sau a unui canal e mai mare, cu atât ura e mai mare. Ai să vezi comentarii toxice, de multe ori scurte, aproape robotice. Oricine ai fi și oricum ai fi la un moment dat atragi și asta. 

Revenind la bloguri, nu la genul ăsta de reacții vreau să mă refer. Am tot făcut mișto de-a lungul timpului de faptul că erai hater atunci când corectai pe cineva, pentru că nimănui nu-i place să fie corectat, dar nici la hateri nu vreau să fac referire. E chiar mai simplu, sunt comentariile și dezbaterile de zi cu zi. Dacă ar trebui să rezum atitudinea de pe internetul românesc aș spune că e plin de minți încuiate și de dorința de a impune păreri, în loc de a le expune și a discuta pe marginea lor.

Minte încuiată nu ai atunci când nu înțelegi ceva, ci când nu înțelegi că alții aleg să gândească altfel decât tine. Asta e ceva atât de adânc încât se găsește la toate nivelurile societății, iar aici, pe internet, avem doar vârful piramidei. Dorința de a impune păreri transformă potențialele discuții din rubricile de comentarii într-un fel de listă de intrări, un fel de registru de axiome enunțate de comentatori. Fiecare emite părerea corectă într-un răspuns cât mai abrupt, categoric. Pentru că atunci când spui ceva trebuie să fii categoric și să fii sigur pe tine. În plus, o părere fundamentată de tine, cu numărul x de argumente ar trebui, în teorie, să fie acceptată aproape la modul general, nu? Așa am fost învățați să gândim, așa am fost învățați să ne exprimăm – corect, nu greșit, fără loc de interpretare. Oamenii nu vor să-și spună părerea și să primească răspunsuri, ci vor să-și exprime părerea corectă. Se merge atât de departe încât poți citi despre cât de subțire se îmbracă oamenii iarna sau care sunt concediile care merită. Poate merită doar la munte: din x motive și teoria celor 3 perpendiculare => că merită doar la munte.

De ce aș da eu mai mult decât suma x pe un telefon? întreabă retoric cineva, ca mai apoi să răspundă tot el că nu există un motiv întemeiat – normal, are unul mai ieftin și e perfect ok. Tu, care probabil faci cam același lucru cu un telefon, ai cam aceeași nevoie deci… vezi? e părerea corectă, accept-o, nu fi fraier. Am dat cel mai simplu (și tâmpit) exemplu, dar principiul se aplică la autostrăzi, fonduri europene, fotografii ale găurilor negre sau la impactul 5G-ului asupra sănătății. 

Probabil e greșit să atribui un astfel de comportament românilor, că nu suntem noi buricul Pământului, dar dacă la asta adunăm aroganța și nevoia de a fi mai presus, de a câștiga măcar o dispută de idei pe un blog obscur, ei bine, avem un comportament toxic.