Month: July 2012

Eu când vreau să văd un film prost, mă uit la blogosferă.

Eu când vreau să zic poanta altcuiva, o scriu pe blog în mod original, fiind a țâșpea mână. Sau picior. Altu’ când spune poanta mea, îl dau în judecată.

Advertisements

O blogosferă fără comentarii

Sună ciudat nu? Ei bine, Costin propune dezactivarea comentariilor pentru un blog mai bun, mai curat, mai incoerent, mai pișcotăresc, mai profesionist. Știu, în felul ăsta blogării scapă de hateri și își pot manifesta creativitatea în liniște. Blogurile ar fi mult mai bune și, de ce nu, mai zosnice. Bine bine, dar uneori articolele conduc la discuții, de multe ori constructive, în rubrica de comentarii. E clar, nu se poate da un verdict clar pentru că sunt foarte multe aspecte care trebuie puse în balanță. Până una alta, redacția dam167 a ieșit pe teren pentru a evalua impactul acestei măsuri asupra blogosferei autohtone, prin discuții cu blogării de frunte.

În timp ce bălea lângă vitrina unui magazin cu produse Apple, un reporter al redacției îl observă pe Manafu. Cu o viteză ieșită din comun și o prestanță ce ar face-o să pălească până și pe Andreea Esca, bravul nostru reporter îl întrebă pe celebrul planificator de evenimente ce părere are. Acesta a răspuns:

”Da, interesant. Adică e normal ca articolele să nu aibă comentarii. Eu sunt curios totuși cât ar vinde această inițiativă și cum ar afecta brandurile ” – nu știm continuarea pentru că reporterul a adormit.

Intrând pe porțile becereului, un alt reporter, s-a dus direct spre biroul lui Alexandru Negrea. Acesta a refuzat discuția cu redacția dam167, motivând că este foarte ocupat și nu își poate lua ochii de pe noul instrument de business, facebook, dar că dacă ar fi să aibă un punct de vedere, îi place inițiativa. A completat că el oricum scrie articole bune și comentariile oricum nu sunt relevante .

Nebuloasa și-a exprimat indiferența față de această măsură radicală:

”Pe mine nu mă prea interesează, că oricum sunt freelancer. De câte ori am lucrat cu brandurile, comentariile n-au contat prea mult. Știi cum e, aici în vestul țării primești mai rar produse în teste. Dar ele pot rămâne acolo, nu e ca și cum ar conta, nu? Sau?”.De asemenea, reporterul nostru a trebuit să recunoască aportul mărcii Siemens pe piața românească.

Cristina TM nu a putut fi deranjată, deoarece lucra la un comunicat de presă.
Zărit în trafic, Adrian Ciubotaru, în timp ce conducea noua sa achiziție luată în teste, un drăcesc bolid cmx23 max cu motor de 0,7 l și 475 CP, a strigat către reprezentantul redacției că nu știe, pare o campanie promițătoare care ar genera reach și awareness, dar să vorbim cu agentul său pentru o discuție ulterioară.

Întorcându-se spre trotuar, bravul nostru reporter se lovi de un tufiș negru. Era freza lui Chinezu. Acesta din urmă auzind despre ce e vorba, a zis pe tonul său caracteristic:

”Bă, ce ispravă 2.0 cu oameni faini! Vezi, de-asta promovăm noi bloggeri prin Blogall Initiative!”

Din păcate au fost și reacții mai agresive, culmea, din partea unor reprezentante ale sexului frumos. În mijlocul pieței, Tontomata cu scufiță a început s-a răstit la ghinionistul nostru reporter, Viorel:

”Adică cum? Nu, stai! Asta înseamnă că eu voi fi pupată în fund numai la conferințe, sau cum? Laudele nu cresc în pomi, să știi! Eu nu pot să pun poze cu magneți de frigider și să nu zică nimeni nimic! Iubiiiiiiii! Unde naiba e și ăla?!”

Deși a luat-o la fugă, Viorel a dat de altă divă a onlainului românesc și anume Raluxa:

”Ei, asta nu se poate. Adică cum mai organizez eu concursuri într-un mare fel? Stimabile, eu primesc bilete la film și dau mai departe. Păi dacă nu dau mai departe, crezi că voi mai primi? Ce, o să ajung să merg la film pe banii mei?” În urma discuției se pare că Viorel s-a ales cu block pe twitter. Da, chiar daca n-are. Nu e nici o problemă, atunci când își va face cont, va fi direct blocat.

În timp ce își ștergea lacrimile, același Viorel simți o bătaie pe umăr. Era Vienela.

”Auzi, tinere, păi comentariile dau valoarea articolelor. Ce articol e ăla pe care îl citești doar? Nu, trebuie să scrii ceva acolo, o tâmpenie ceva. Eu de exemplu mai mult scriu cometarii inutile, pentru un plus de valoare. Bă, habar n-ai ce e ăla blogging!”

Ajungem și în sfera comentatorilor profesioniști. Probiu, de exemplu, lasă comentarii inutile pe bloguri pe care le bănuiește cum că ar avea niște trafic. Vorba aia, aduni câteva sute de grame de trafic și așa.

”Vezi tu, viața e grea. Trebuie să exploatezi onlainul ăsta cum poți. A scris unul că plouă afară? Poți scrie un comentariu cum că tu credeai că o să fie soare, gen. Vezi, trebuie să-ți meargă mintea!”

A fost o zi solicitantă, cu reacții diverse. E greu de tras o concluzie privind fezabilitatea acestei măsuri, reach-ul, targetul, endorsementul sau orice alt lemn dar, e clar că aceste măsuri au condus la mai multe întrebări decât răspunsuri. Încheiem aici acest buletin cu promisiunea că, de îndată ce vor exista mișcări clare ale tendințelor blogosferice, vă vom ține la curent cu tot ce ține de profesionalismul onlain și comunicarea aferentă, așa cum v-am obișnuit! Redacția dam167 vă urează o seară frumoasă și să vă meargă pișcotul la PFA! Numai bine!

Semenic

Mai exact stațiunea Semenic. În stațiunea Semenic se ajunge pe un drum destul de prost, de la drumul ce duce spre Gărâna, respectiv stațiunea 3 Ape. Înainte să pun cadrele, vă povestesc puțin despre ceea ce se poate găsi acolo. Turistic vorbind, singurul anotimp care animă stațiunea este iarna, prin cele câteva pârtii de schi. Serviciile de cazare sunt limitate și relativ scumpe dar, mulți preferă totuși câteva zile de schi acolo, din comoditate. Dintre cunoscuții mei, sunt câțiva care preferă să meargă acolo pentru copii. E un loc care oferă micuților bucuria de a se juca în zăpadă, de a se da cu sania și de a schia, pentru cei puțin mai mari.

Vara, întregul platou e, cum prefer eu să spun, dezolant. E un loc ars de soare, un platou relativ golaș, cu puține refugii și care lasă impresia unei mici așezări în paragină. Te poți cățăra pe câteva pietre și ai escaladat vârful Semenic, 1445 m. Singura companie notabilă din zonă sunt releele, stația meteo și câteva antene radio. E lesne de înțeles că, pentru cei puțin mai comozi, care preferă să facă un popas ca la carte, cu mâncare și băutură, vor fi probleme. Am observat o singură cabană unde mișunau câțiva oameni.

Pentru cei aventurieri, destul de curajoși încât să care un cort în spate, așa zisa stațiune pare un refugiu, un popas într-un traseu mai lung. Sincer să fiu, nu e un loc unde aș merge vara, nu e un loc care să mă atragă sau care să-mi ofere puțină liniște. E o câmpie alpină pe care o găsești, nicidecum un loc care să te întâmpine. Eforturile de a explora puțin locul mi-au fost suprimate de soarele care pare să amorțească toată zona de creastă. Vă las acum cu cele câteva cadre pe care le-am încercat pe acolo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum să nu înțelegi noțiunea de brand,

ne explică R. Katai. Gradul de fascinație al unui brand, la cum se arată în studiul menționat de (ceea ce se autointituleaza) întreaga blogosferă, este dat de:

  • provocare
  • responsabilitate
  • originalitate
  • putere
  • libertate
  • carismă

Mi se par niște criterii superficiale, având în vedere că nu este luată în calcul istoria. Se observă că mărcile cu tradiție, adică cele cu o istorie încărcată, sunt fruntașe, dar asta e o altă discuție. Trecem acum la Roberto:

El este fascinat de C4. Care C4 nu e brand, ci denumirea unei clase de mașini. Mă rog, omul nu înțelege că acest grad de fascinație este dat de marcă și impactul ei, nu neapărat în rândul posesorilor obiectelor cu această marcă. Aproape oricine recunoaște acel căluț cabrat și nu trebuie să ai o asemenea mașină ca să fii fascinat de ceea ce înseamnă Ferrari. O marcă cu o reputație bună în schimb poate să nu fascineze, pentru că nu și-a propus nimeni asta.

În concluzie, simplul fapt că ți se pare că folosirea unui produs ce poartă o marcă crește sau nu fascinația mărcii e dovada vie că nu înțelegi noțiunea de brand. Până la urmă, fascinat fiind de un brand, vei cumpăra produsele ale căror etichetă e, atunci când ți le permiți. Dar hai să închei aici, că eu nu mă pricep la comunicare.

 

”Pe mine încă mă fascinează termenul şi anatomia de brand, dar dacă ar fi să deţin un brand internaţional oare mi-ar scădea (ori creşte) fascinaţia?” deh, după posibilități.

 

Cu tristețe, din blogosfera românească

Azi, social media. Cum să vă explic eu mai bine, social media asta e o lume plină de creativi. Creativii ăștia generează conținut. Asta ar fi descrierea pragmatică, căci de aici încolo sunt numai brenduri, ambasadori, brend personal și așa mai departe. Nu-i așa că ai tot auzit de bugetele serioase din blogosferă și agenții? Bine, agențiile de fapt sunt mai mult prin filme, în blogosferă fiind subiect tabu. În fine, trecem peste. Ideea e că, conform mizeriei blogosferice autohtone, orice rahat e cu buget serios. Vrei să trimită careva un email – buget serios. Dacă v-ați întrebat cât plătești pentru o pagina de facebook, uite aici.

O paranteză. Dacă vrei să ți se facă un serviciu, indiferent dacă poți tu sau nu, trebuie să plătești. E foarte simplu și de necontestat. Astfel, în articolul citat sunt stipulate niște repere. Dacă vreau social media asta, e posibil ca X să-mi eșaloneze plățile după acele repere. O fi bine să știu dacă am nevoie sau nu de anumite lucruri care, se vor regăsi probabil, în pozițiile unui contract. Bine bine, dar cât costă până la urmă? Comentariile de acolo spun că nu e un buget ci doar plata unor ore de muncă, lucru care nu prea figurează niciunde ca fiind buget serios. Ajungem din nou la prostiile blogosferice care adună cuvinte și articole fără să spună nimic.

Așa ajungem la specialiști. E oarecum comic faptul că sunt puțini specialiști, cu toate astea nu există vreo reglementare care să-i ateste ca având acest statut. O fi atât de greu să ajungi așa ceva, dacă nu ai nevoie de studii sau calificări? Dacă oricine poate, chiar o fi atât de valoroasă ora de muncă a… oricui? Bine, nimic nu e gratis, dar CÂT COSTĂ? 1 euro, 1 milion de euro?

De fapt nu e un preț exact, pentru că, teoretic, îmi pot impune un obiectiv (pe românește, ce vreau de la pagina aia) pe care nu oricine îl poate atinge. Prin urmare, pretenții mici, costuri pe măsură. Bine mă, dar CÂT? A, și la gestiune nu cred că are rost să ajung. Orice nume în țara asta, ca sa nu zic brand, care a ascultat sfaturile blogosferice, pe mine m-a făcut să stau departe. De ce? pentru că au devenit insistenți, au abordat limba de lemn și n-au făcut de fapt nimic concret – până la urmă ce poți face pentru cineva care deja te apreciază, dar să pară că îți meriți banii? – exemplu Heineken. Da, Heineken Romania.

În concluzie, nevoie de așa ceva au brandurile. Da, brandurile. Nu, aprozarul de la colțul străzii nu e brand. Chiar dacă e înființat în ’63. În rest, orice firmă mică sau mijlocie dobândește un mic avantaj folosind rețele de socializare. În nici un caz poveștile vehiculate prin blogosferă. Spun asta din postura unui administrator de SRL, nu un mic PFA. Nu, nu trebuie să mă creadă cineva pe cuvânt, ci trebuie să urmărască lipsa de reacție la concret a celor gen C. China-Birta și să judece singuri.

 

Cu articolul de față închid seria subiectelor blogosferice cu conținut mare de cretinism.

Agramatismul zilei

”In primul rand calitatea optica ireprosabila la ambele obiective fiind tele-obiective cu calitati optice celor cu focala fixa.

 

de Lucian, fotograful agramat, pe dojoblog.ro, blog aparent încurajator de inculturisme.

 

Lucian, redacția dam167 observă că îți place să scrii doar cu lumină, nu și cu litere. Succes!

dojo, proiectul dam167 ține să te felicite pentru curajul de a publica așa ceva. Tot respectul.

Întrebarea zilei

Î: De ce plantează Cosmote copaci în locul telefoanelor ”reciclate”?

R: Ca să poată spune din nou blogării ”responsabilitate socială”.

 

La Radu am citit despre. Mbine, după noile norme blogosferice poate nu numai că am citit, dar am și plagiat. În fine. Ei bine, treaba asta îi va stârni atât de tare pe ecologiștii inculți, încât vor arunca telefonul și vor alerga să planteze ei copacul – de, 1-0 pentru ei în lupta cu încălzirea globală. În alte țări există culturi de pomi/copaci. De exemplu, ai o tarla cu brazi pe care, atunci când au crescut suficient, îi vinzi în preajma Crăciunului. E devărat că prin asta se evită (la modul teoretic) defrișările, dar ecosistemul tot este distrus.

 

Acum prostește vorbind (lucru valabil pentru 80% din blogosferă), nu-i așa că toți v-ați gândit la un plus de oxigen când ați citit aia cu copacul? (răspunsul la asta este DA).

Atunci când ești (blogăr) trainer și ții un training

Am tot cetit prin vasta și performanta blogosferă românească (plus comentariul unui fan care înjura – stai liniștit, te prinde dam ăsta) că eu critic, sau, în limbajul bucureștenilor, decât critic. Uite că mai schimbăm lucrurile astea în ziua asta însorită de vineri. Să trecem deci la traininguri. În articolul citat sunt expuse 10 greșeli care-i pot face pe așa zișii cursanți să nu te rcomande mai departe. Ei bine, dam ăsta îți expune partea pozitivă, adică că cam ce să faci să zică ăia mai departe că ești un foarte tare trainer (trainer de mare fel – dialectul bucureștean):

1′.  Să ai o profesie, iar cursurile pe care le ții să fie tangente.

1. Să fii dinamic, să te miști cu dinamism și să expui cu o creativitate dinamică.

1.” Să vorbești despre lucruri despre care ai habar – n-ar trebui să fie o problemă pentru tine căci ești specialist.

2. Să nu te atingi de aifon, nici măcar pentru a scrie pe twitter.

3. Să nu vorbești mai mult de 5 minute pentru că vei spune prostii.

4. Să vorbești la subiect, dar pe lângă decență.

5. Să te îmbraci ca Ionuț Pișcotărescu.

6. Să miroși creativ.

7. Să vorbești articulat, nu ca Raluca Moisi.

8. Să nu citești nimic. În general.

9. Să nu faci referiri legate de prezentarea ta, pentru că vei fi tangent logicii.

10. Să îți privești creativ cursanții.

 

Acum, pentru o scurtă relaxare, citiți comentariile agramate ale articolului citat. Tare, nu? Acum, pe final, care știe de ce  1′ e înainte de 1, rspectiv 1” după 1, are o bulină (mai discutăm culoarea) de la dam ăsta. Pentru că un trainer ar trebui să știe asta.

hoinărind antreprenorial

1 iulie 2012 – ȘOC ȘI GROAZĂ – în blocul Hoinăreștilor pleznește țava de apă rece. Din nou, atitudinea blogosferică a oamenilor care au doar tangență cu realitatea m-a scos din sărite. Înainte să hoinărim, mai bine să plecăm de la niște lucruri (care ar trebui să fie) știute de un adult cu oareșce studii superioare, înfipt în lumea reală:

  • Proprietarul are obligația de a întreține și repara instalațiile – aici proprietarul sunt toți hoinarii din bloc, sub numele de asociație de locatari;
  • Problemele apărute în urma nerespectării celor de mai sus trebuie rezolvate de același proprietar;
  • Administratorul blocului este ales, mai mult sau mai puțin democratic – pe românește, cum îți așterni, așa dormi;
  • ApaNova disrtribuie apă în funcție de anumite reglementări și nu răspunde de instalațiile interioare;
  • Apa rece poate fi oprită maxim 6 ore – se aplică în cazul companiei care răspunde de rețeaua publică.

E drept că e nasol ca în weekend să rămâi fără apă. Nu, rectific, e foarte nasol. E posibil să găsești pe cineva dispus să rezolve problemele, sau nu. Ce nu pot înțelege eu, este faptul că instalatorii ar trebui să lucreze când vrea blogărul pentru simplul fapt că e criză. Dacă nu, e leneș. Are și omul acela dreptul la clipe în familie în weekend? tind să spun că da. Sau, tu hoinar, îi hrănești copiii ca să-l faci leneș?

Toată prostimea blogosferică se plânge de exploatarea șefilor și, blogosferic, iau toți atitudine susținând ceva. În schimb atunci când adolescentul blogăr are nevoie de ceva, oricine sau orice ar avea competența neceară trebuie să facă? Oameni buni (dar proști), mai aveți și obligații, nu numai drepturi! Ce criză, mă? Ar trebui cineva să lucreze în weekend pentru simplul fapt că unui puștan i se pare normal?

Ajungem și la partea antreprenorială a tânărului hoinar:

Dacă aş fi ApaNova aş profita de lenea instalatorilor români şi mi-aş face propriul sistem de asistenţă pe lucrări private, contra-cost. Că oamenii lor oricum sunt plătiţi să stea la muncă în weekend, în caz că apare ceva.”

Asistență pe lucrări private, tinere? Nu, serios? Asistența tehnică înseamnă că un nene sau tanti vine și te SFĂTUIEȘTE. Reparațiile înseamnă execuție, mai exact lucrări de instalații. Oamenii ăia sunt plătiți să stea acolo în caz că pleznește rețeaua publică și rămâi DIN VINA LOR FĂRĂ APĂ. Iar în timp ce sistemul cu private contra cost se contrează la tine sub chiuvetă, poate fi necesară o intervenție în alt loc. Am preferat o explicație în locul evidentului ”nu rentează”. Da, nu rentează să ții non stop oameni în caz că vreun hoinar e cu buda spartă și nu știe ce să facă.

Noroc cu influențatorii blogări, că altfel prostia ar râmăne în cerc restrâns.

Nu, stai, am și o întrebare. De ce e decența întotdeauna Ciuca bătăilor în blogosfera românească?

 

ACTUALIZARE:

@Alex Ciucă: Nu, ești de căcat. Nu te autovictimiza ca Ștefan Murgeanu. Doar că nu cunoști unele lucruri, dar vorbești prostii pe blogul din doatare.