Month: August 2011

Literatură blogosferică de mare angajament

Zic să încheiem săptămâna cu o mică heituială. Literatura din titlu este “conţinutul” de mare valoare al ultimului articol de pe thesexist.ro. Adică ăsta cu fericirea bărbaţilor. Da bine, sunt două articole, dar în simbioza lor alcătuiesc unul extrem de prost. Fără imaginaţie, umor sau vreo urmă de rafinament.

Protagoniştii celor două articole sunt Geo şi Luminiţa. Cei doi sunt antreprenor respectiv analist economic, deci vă daţi seama cât de idiot putea ieşi articolul, care articol cică e despre cum să fericeşti bărbatul. Dacă în prima jumătate a articolului lui Geo scrie un bărbat, a doua parte pare să fie puternic influenţată de latura lui feminină. Hai să facem analiză pe text, că aşa e corect.

1. Articolul scris de el (mă rog, aici e un fel de ea cu un plus de testosteron)

“Profa noastră de română avea un talent teribil de a discuta chestii psihologice în loc de programă, dar măcar așa o ascultam câțiva dintre noi.” – programa nu se discută la orele de curs. Ea e un ghid, un minim obligatoriu.

“Similar cum femeile au nevoie de îngrijire emoțională, bărbații au nevoie de îngrijire fizică” – o exprimare la fel de reuşită precum cea de mai sus. Omul a vrut să spună că bărbatul are nevoie de atenţie şi afecţiune, dar nu l-a ajutat vocabularul. Staţi aşa că detaliază:

“Îngrijire fizică, adică dacă îl speli, îi calci, faci sex și-i dai să mănânce, îl ții fericit.” – asta e îngrijire fizică.

“Și da… avem și bărbați care se deprimă la fiecare frunză care cade din copacul de la geam, care trebuie ținuți în brațe când a pierdut echipa favorită de fotbal și care plâng de fiecare dată când își mărturisesc sentimentele… de 10 ori pe zi… când fata e la serviciu sau cu prietenii.”

Asta e de departe parea mea preferată. Imaginaţi-vă un bărbat care se uită la meci într-un pub alături de 2-3 prieteni. Echipa sa favorită pierde meciul. Omul suferă, îl bagă în pizda mă-sii pe portarul care a scăpat mingea în poartă şi îi tăvăleşte membrii familiei atacantului care a trimis mingea pe lângă poarta goală din 2 metri. V-aţi imaginat da? E, meciul s-a terminat şi omul mai pomeneşte o dată morţii mamlor celor ce au pierdut meciul şi merge acasaă. Acasă se aruncă în braţele prietenei sale şi tânjeşte după afecţiune. În timp ce îşi şterge lacrimile cu batista sa roz. Da, dragă Geo, în lumea reală cam aşa e.

În fine, porcăriile siropoase continuă până la finalul articolului, unde Geo încropeşte un sfat pentru bărbaţi. Normal, aşa ar face orice domnişoară cu englezisme în vocabular. Hai, aplauze pentru Geo!

 

2. Articolul scris de ea (mă rog, volumul de caractere din acel text plicticos)

Hai să o luăm metodic. Articolul Luminiţei are 739 de cuvinte. În primele 430 devoltă ideea de necesitate a unei relaţii din punctul de vedere al unei femei. Da, nu numai că e un subiect paralel cu tema dată, dar e la fel de interesant precum nivelul scăzut de testosteron al lui Geo.

“In mod evident el poate fi fericit si fara sa te cunoasca, cand vorbim de o experinta sexuala inedita, dar aceasta fericre este efemera si nu va tine mai mult decat o noapte sau o perioada. Daca insa vorbim de a incerca sa faci pe cineva fericit pe termen lung, daca iti doresti cu adevarat acest lucru, nu trebuie decat sa incepi sa iti dai seama cine este el, ce vrea, cum ii poti alimenta fanteziile de orice tip, inclusiv sexuale si cum poti sa il multumesti fiind tu fericita langa el.”

Dragă Lumi, dacă nu te cunoaşte e o aventură. L-ai fericit pentru o zi cu o aventură. Apoi? A, apoi îi alimentezi fanteziile. Să mă scuze cele ce mă consideră misogin, dar asta e o prostie feminină adolescentină. Adică ceva ce găseşti pe blogurile yahoo360.

“Mai este o conditie insa, esentiala: aceea ca el trebuie sa vrea ca tu sa il faci fericit.” – da Lumi, cred că mai rar vor bărbaţii asta. Nu prea au motiv să-şi dorească aşa ceva. Nu nu.

Aţi observat că sunt mai puţine citate din articolul Luminiţei? Păi nu am la ce să fac referiri. Articolul ei nu zice nimic. Dar nimic. Ca să nu mai spun că “:))” într-un asemenea articol este de o îngreţoşare cruntă.

 

Acum voi ăştia cu secsist, Miranda sau cum o chema pe fătuca aia: oameni buni, voi citiţi articolele pe care vi le trimit ăştia? Nici măcar corecte din punct de vedere gramatical să fie! Ce naiba, vă bateţi chiar aşa joc de ceea ce e până la urmă o idee bună? Cum să publici mă aşa ceva? Ţi-a trimis Geo ăsta odată un articol, a ieşit ca porcul. A da, şi Lumi la fel. Păi mai publici încă o dată prostii de-ale lor? Voi nu ştiţi să citiţi sau ce naiba? E căldura de vină? Păi las-o progesteronului de treabă! Cică tânăr antreprenor! Băi fată, tu ai intrat pe blogul lui să vezi cum povesteşte el de restanţe? Păi ce facem aici? Eu înţeleg că e proiect ăsta sau orice alt cuvânt cu origine lemnoasă vreţi voi să folosiţi, dar hai să mai şi citim înainte să publicăm. Ca să nu mai zic că Lumi asta îşi publică şi la ea pe blog articolele, să nu care cumva să rateze vreun puşti elucubraţiile ei hermeneutice. Bun, hai gata, nu am stomac pentru o asemenea bătaie de joc. Serios.

 

 

Advertisements

Blogosfera anului 2011 – Partea a III-a – Bisnis

AVERTISMENT:

Dacă eşti om minunat şi ai ajuns aici, citeşte direct Deznodământul. Nu de alta dar articolul cuprinde lucruri pe care oricum nu le înţelegi. E mai bine să foloseşti energia care s-ar pierde astfel într-un mod constructiv.

Da, nu trebuia să existe o parte a treia, dar am dat de un articol care m-a iritat. Serios, m-a iritat pe moment. Motivul pentru care mă irită astfel de lucruri e faptul că sunt oameni care generalizează. Deşi ei nu prea înseamnă nimic ajung să eticheteze o mare de oameni. Fără ocolişuri, articolul de care vorbesc este scris de Marius Rusu, blogăr, proiectant, om minunat, astea. De fapt nu articolul în sine mi-a provocat iritarea, ci încheierea: Prea puţine au mai rămas blogurile pe care se scrie doar din plăcere şi majoritatea sunt privite ca un actual sau potenţial business. Până să lămurim cum e cum e cu bisnisul şi imbecilitatea ce domină un nivel blogosferic hai să trecem în revistă evoluţia unor blogări.

Se făcea că era odată unu’, blogger. Hai să-i zicem zoso, doar aşa de dragul discuţiei. Şi omul avea un blog care a crescut. Bine, rău, lumea se tot aduna să citească. Cu timpul tot românul şi-a făcut blog, chiar şi dam o sută nu ştiu cât ăla. Fiecare crede că are ceva de spus şi, în general, are. Că e o reţetă pentru o prăjitură, că povesteşte despre noul ipod, că înfloreşte noaptea în care şi-a pierdut virginitatea, că îl critică pe preşedintele ţării, e ceva de spus, e o părere. Dintre toţi ăştia au început să iasă în evidenţă oameni care scriu corect, care conturează o părere, care aduc argumente, oameni a căror ideologie prinde. În aceste vremuri tulburi mai apar şi alţii: blogării. Au scris ei la început una alta, dar nu era nimic deosebit. Au înţeles că spam-ul şi activitatea pe reţelele sociale îi face mai băgaţi în seamă decât înainte, când articolele lor erau de toată jena.

Apoi publicitatea din România a revoluţionat mediul online. Deşi unii oameni minunaţi nu vor să înţeleagă, publicitatea la noi se dă la tonă. În locul spot publicitar plăcut, care având costuri mari e publicat mai rar, parcă e mai bine să fie unul extrem de ieftin, dar înfipt în ochiul românului la fiecare 5 minute. Reclama pe blogurile oamenilor minunaţi a fost mai ieftină pentru că orice ban e mai bun decât nimic. Şi aşa au ajuns tonomatele cu scufiţe, blondele stomatoaloage care scriu pentru revista Elle, dezvoltatori, antreprenori şi Adrian Ciubotaru să fie influenceri. Adică cum ce, economia ţării. Cum, nu conteză creşterea vânzărilor unui sortiment de iaurt? Ce, nu schimbă cursul istoriei filmele văzute fără să plătească un ban? Ei, dragi colegi de blogosferă, aşa a devenit blogul bisnis. Adică 125 RON+TVA şi influenţă căcălău. Staţi aşa, ia priviţi aici:

E ciudat să spui că nu e cazul să vorbim despre branding (sper să depășim treptat amatorismul specific începuturilor) și trei cuvinte mai departe să spui că un brand trebuie să vândă în mod coerent. Tocmai din acest motiv e nevoie o discuție despre brandul personal, despre coerența și responsabilitatea pe care o implică un brand.

Când ești blogger și vinzi servicii, când reputația ta este “prețuită” într-un fel sau altul, atunci vorbim despre branding.

spunea celebrul Adrian Ciubotaru într-una din revelaţiile sale hermeneutice.

Pentru cei ce nu înţelegeţi fenomenul, blogării devin brand-uri. Adică mărci înregistrate. Normal, ei sunt brenduri, că doar nu confundă o imagine populară cu ideea de marcă înregistrată. Nu e o noutate faptul că un produs, oricât de prost ar fi, se vinde mai bine dacă apare o imagine cunoscută cu el în mână. Dar nu, aici e vorba de brand, dezvoltare personală şi mult, dar extrem de mult, rahat.

Bun. Trecem la articolul citat. Ăăă care bisnis? Care mă? Unde? Aia o sută de lei sau o sută de euro?Un ban în plus sau ciupeala (argotic spus) e…un ban în plus. O afacere presupune alte lucruri. Faceţi un ban? foarte bine. Serios, dacă voi reuşiţi să faceţi banii aferenţi unei zile de dat cu sapa în câteva minute la calculator aveţi ceva în cap.

Nu cred că este cineva atât de încuiat încât să nu fie conștient și să nu spere la faptul că într-o zi va câștiga cel puțin 100 de euro din blog.

E atât de greu de înţeles că unii am făcut un blog pentru a scrie prostii, a şerui iutuburi sau a pune poze cu pisica pe care am adoptat-o? E aşa greu de crezut că avem o profesie, un loc de muncă, o fişă a postului şi anumite aspiraţii profesionale? Chiar e de neconceput că ne doare exact în paişpe de blog? Probabil. A, sau e greu de crezut doar pentru că nu simţim nevoia să semnalizăm chiar şi de pe budă prin intermediul reţelelor sociale? Da, asta era.

Dragă Marius, aş vrea să precizez că mica noastră blogosferă însumează cel puţin nişte zeci de mii de bloguri. Repet, zeci de mii. Voi, proiectanţii şi oamenii minunaţi sunteţi cam 150. Adică 150 de blogări care vă daţi importanţă. A, mai credeţi că scrieţi bine, că de aia vinde Tnuva iaurturi prin influenţa voastră. Poate vreţi să vă jucaţi voi de-a bisnisul, dar statistic vorbind, sunteţi CANTITATE NEGLIJABILĂ. Dacă mulţi dintre noi alegem să citim pur şi simplu bloguri şi poate mai comentăm sau mai discutăm pe marginea articolelor, fără prea mult tam tam, nu înseamnă că doar voi aţi atins o performanţă. Performanţă care e măsurată de voi pe facebook şi prin topuri care nu impresionează pe nimeni. Cât de redus trebuie sa fii să te gândeşti că un om ce beneficiază de o inteligenţă medie citeşte articole penibile de promovare a unui iaurt? Nu serios, cam cât de redus? Un lucru mai penibil e faptul că acea performanţă de care ziceam eu ţine de cercuri restrânse de oameni minunaţi. Deşi n-am vrut să cred iniţial, e vorba de o mână de oameni care se citesc şi promovează unii pe alţii, dar ajung influencerii ţării.

Pentru cei ce credeţi că înseamnaţi ceva, că vă citeşte lumea sau că influenţaţi opiile oamenilor, priviţi puţin propriile rubrici de comantarii. Aveţi cam 5 comentarii pe articol, comentarii incoerente şi cretine ale oamenilor din “comunitatea” voastră profesională care, previzibil, sunt de acord cu voi. Pentru toţi cei care credeţi că scrieţi bine, pentru toţi cei care vă vedeţi mai importanţi decât oamenii care vă sunt în spate (de exemplu cei ce muncesc pentru ca voi să aveţi curent la laptopul Dell şi să puteţi scrie imbecilităţi), un alt, dar la fel de sincer, hai sictir! Iar pentru ceilalţi, voi cei ce sunteţi speriaţi de încălzirea globală şi creşterea nivelului oceanelor, valul de prostie adus de vânt din direcţa blogosferei e mult mai periculos.

Deznodământ: Indiferent dacă ai ajuns direct aici sau aicitit şi articolul, deznodământul e ăsta: dam ăsta e un frustrat pentru că:

  • este pur şi simplu frustrat aşa, de felul lui;
  • nu face sex;
  • a avut o copilărie nefericită;
  • este urât;
  • are organul genital subdezvoltat;
  • nu face sex;
  • este urât;
  • nu a câştigat primul său milion de euro din advertoriale;
  • Miruna Siminel nu-i răspunde la scrisori;
  • se crede mai deştept decât cei care nu ştiu să scrie româneşte;
  • nu este antreprenor;
  • şi-ar dori să fie;
  • este urât;
  • nu face sex;
  • a avut o copilărie nefericită;
  • este el frustrat, aşa, de felul lui.

Blogosfera anului 2011 – Partea a II-a – Valoare literară

Da, e cam pompos spus dar e vorba de valoarea textelor, valoare sau pertinenţă. Pluteşte prin blogosferă o nouă aroganţă cum că o pătură a blogosferei scrie bine. Mai exact straturile de mijloc care se zbat în acest mediu deschis şi stau la ciupeală, au gândit că dacă au atras un număr de cititori prin spam, twitter, facebook şi da, acum şi G+ ei scriu bine.

Ce înseamnă scris bine când vorbim de bloguri? Păi în primul rând un limbaj curat gramatical, exprimări clare şi păreri bine conturate. Nu vorbesc de scriitori, deşi mai nou tot mai mulţi preferă să exprime diverse idei, sub multiple forme, pe platforma specifică unui blog. Deci nu, nu despre ei vorbim. Dacă e să luăm totuşi un exemplu, subiectiv.ro. Nu numai că are o experienţă în spate dar articolele lui sunt clare, articulate şi la obiect. Bun, un om cât de cât şcolit are nişte noţiuni elementare de gramatică, unul ca mine de exemplu. Pot folosi exprimări simple şi pot evita fraze alambicate, acorduri de care nu sunt sigur şi diverse forme care nu-mi sunt clare. Un articol bine scris are un stil, reflectă o personalitate. Mai mult, platforma de tip blog permite interacţiunea cu cititorii prin intermediul comentariilor. Astfel, un text bine scris conduce la discuţii şi/sau alte păreri. Un text prost se sfârşeşte cu “voi ce credeţi?” şi conduce la comentarii slabe, fără argumente, fără noimă şi fără pic de farmec. Adică ceva de genul. Nu ţin neapărat să afirm că articolul ei e prost, dar totuşi, priviţi comentariile şi mai mult, priviţi dezbaterea. Nu, nu sunteţi orbi, ea nu există.

Am un mic ajutor şi anume cel mai mare hater din punctul ăsta de vedere: sexist.ro. De ce hater? pentru că scoate ce e mai slab din blogări punându-i să scrie articole după o temă dată. Ei bine, aici se vede dacă într-adevăr poţi scrie. În nici un caz nu sunt toate articolele de acolo slabe, iar ideea nu e deloc rea. Hai să discutăm pe nişte exemple:

Exemplul 1

Ne uităm la textul lui. În primul rând omul nu înţelege că afrodisiacul ţine de imaginaţie şi de un plus atunci când vine vorba de erotism.

“Afrodisiacele sunt elemente care intervin în chimia organismului spre a-l stimula în situații de stres și presiune socială.”

Omul a reuşit să scrie un text extrem de plicticos despre cum să te îngrijeşti pentru a avea o viaţă sexuală normală. E la mintea cocoşului că un om sănătos fizic şi psihic poate atinge plăceri mai intense în budoar. Dar sub nici o formă nu era asta tema articolului.

Exemplul 2

Aici nu există discriminare, amandouă articolele fiind la fel de slabe. El adună o serie de clişee într-un articol fără pic de strălucire.

“De aceea, va rugam sa ne scuzati entuziasmul din urma unei victorii si supararea generata de o pierdere. Tot din motive evolutioniste vorbesc femeile asa mult. Cat timp barbatii erau plecati la razboi ele stateau acasa, faceau un cerculet si discutau toate aberatiile posibile.”

Ajungem la ea, ea care (româneşte şi banal spus) o ia pe arătură. Sporturile “corp la corp” se numesc sporturi de contact. De la contact domnişoara povesteşte cum joacă prietenul ei biliard. Desigur, întreaga povestire e asezonată cu expresii fermecătoare gen “Uitati-va la toti baietii astia din salile de billiard cum isi tin ei tacurile ca si cum ar fi o prelungire de penis […]”

Exemplul 3

Avem aici onoarea să citim încă un articol scris de un domn care nu cunoaşte conceptul de metrosexual.

“Metrosexualul este ca si o femeie cand vine vorba de moda si imbracaminte. Mereu trebuie sa se asorteze, sa fie pentru locul unde merge, sa fie ceva nou, sa fie deosebit si totodata sa nu atraga privirile mai mult decat trebuie. Accesoriile, pantofii, ceasul, etc. toate trebuie sa se potriveasca. Daca cineva mai are un tricou identic sau pantalon sau chiar pantofi, atunci trebuie neaparat sa se schimbe, sa aiba ceva ce restul nu au. Da, pare ciudat.”

Un bărbat care are hainele şi accesoriile “potrivite” e un bărbat îngrijit. Mai mult, deosebit dar care să nu atragă atenţia îmi pare că tinde spre rafinament, nicidecum metrosexual. Un metrosexual exagerează, dar asta e altă poveste. Dacă ideea e greşită, ce articol putea să ieşi?!

Ajungem şi la articolul ei. Pompos, greţos, plin de zorzoane. Se citeşte de la o poştă lipsa clarităţii în exprimare. Mă abţin de la alte comentarii aici.

Exemplul 4

Ăsta e unul pozitiv. Mă refer la articolul lui Richie, articol care are un aer matur şi un suflu de spiritualitate necesar de altfel, având în vedere tema.
Spuneam că un articol slab conduce în general la comentarii slabe, comentarii care nu au nici un aport asupra ideii articolului. Dar dacă ai un comentariu critic la adresa articolului? Adică vrei să spui în mod civilizat că articolul ţi se pare slab. Conform legilor blogosferice nescrise, nu prea ai dreptul. Adica poţi critica argumentat de forma “da, sunt de acord”, pentru că altfel ţi se va spune să nu mai citeşti blogul dacă nu îţi convine.

Am primit ieri un ajutor nesperat de la Ruxandra Predescu: “mediul ăsta nu e profesionalizat pentru toată lumea. drept îi că nu mereu bunele intenţii salvează scriitura dar…:)”. Ăăă, poftim? scriitură? Dragă Ruxandra, scriitură înseamnă asta:

SCRIITÚRĂ s. f. 1. modalitatea de a scrie o operă beletristică, de a realiza actul scrisului. ◊ artă scriitoricească. (sursa)

Definiţia asta nu se leagă nicicum de ce vorbesc eu aici. Mai departe aceeaşi scuză penibilă: n-am talent sau nu sunt scriitor de profesie, am dreptul să scriu prost fără să mi se spună asta. Mai mult, stimabila Ruxandra spune că am folosit cuvântul fad pentru a descrie nişte articole cu un iz răutăcios. Asta mă tulbură, pentru că am o părere. Am cunoştinţele necesare şi statutul pentru a emite cel puţin o părere. De ce e o jignire când spui că un articol e slab/prost? Nu omul care l-a scris e aşa ci articolul. Prostii se fac peste tot. Nu avem voie să criticăm blogări care scriu articole slabe dar putem face cu ou şi cu oţet chiar şi preşedintele ţării. Oricine ar fi, noi ştim mai bine. În concluzie, dacă un blogăr este criticat şi nu e în stare să răspundă raţional la critici, să-şi apere munca dacă i se pare justificat, chiar scrie el bine? Nu e vorba de toată blogosfera aici. Puţini scriu bine. Lumea ne urmăreşte pe noi ăştia care nu o prea nimerim din alte motive şi nu e nimic rău în asta. Dar când te lauzi singur fără vreun succes înregistrat sau când dai cu tifla unuia care emite o părere pertinentă e o aroganţă şi arată un obraz gros.

 

P.S. Cei cu limbajul de lemn nu sunt menţionaţi pentru că ei nu s-au calificat în lotul celor care scriu prost. Vorbeam de scris în limba română.

 

Blogosfera anului 2011 – Partea I – impactul PRoiectelor

Partea I va fi urmată şi de o parte a doua şi cam atât. Se pare că ultimul trend în materie de probleme blogosferice e faptul că experţii, specialiştii, consultanţii şi oamenii de PR au început să se calce pe picioare. Cu alte cuvinte nu mai au loc unii de alţii. Intenţionam să scriu despre valoarea literară a textelor blogosferice precum şi valori sau non valori cum au numit unii una dintre păturile blogosferice, dar a apărut un aşa zis proiect, cu un impact…hai să vedem în rândurile de mai jos.

Proiectul în cauză este povestea cu Timişoara, #timişoara-nu-ştiu-cui. Ce m-a uimit aici şi m-a determinat să scriu articolul de faţă e rezultatul, trist aş spune eu. Mai întâi câteva cuvinte despre contextul în care s-a derulat evenimentul.

Timişoara este un oraş frumos. Trebuie să fii rău să contrazici asta. Nu e mai frumos ca altul ci doar un oraş frumos. Principalul factor care a condus la asta e diversitatea culturală care a plutit prin zona asta de-a lungul timpului. Din păcate oraşul a rămas în urmă, adică e mai jos decât ar fi putut fi. Dacă suntem sinceri găsim tot felul de nereguli din cauza intereselor sau a proastei gestiuni. Timişoara nu e şi nu va fi un oraş turistic. Niciodată. Cu toate astea îi va încânta pe turiştii care poposesc. Îmi permit să fac o comparaţie cu oraşul polonez Cracovia prin prisma obiectivelor turistice sărăcăcioase şi lipsa construcţiilor impunătoare, dar în acelaşi timp excelând la capitolul farmec.

Aşa zisul proiect începe (de câţiva ani) cu declaraţii de dragoste siropoase şi exprimări gen “timişorean”, “bănăţean get beget”, “banatu-i fruncea” ş.a. şi ajunge la oameni care “fac ceva pentru oraş”. Un oraş civilizat şi modern lasă lucrurile de genul în urmă. Timişoara e un oraş vizitat şi tranzitat, numărul locuitorilor e în creştere şi îşi doreşte o integrare socială şi culturală în ceea ce numim lumea civilizată. Oraşul a ajuns unde a ajuns, în mod ironic, datorită străinilor. Din păcate menţine acest standard tot datorită străinilor. Orgoliul exacerbat ţine de conservatorism, iar asta nu se mai acceptă într-un oraş deschis, modern. Prin urmare laudele la kilogram sunt de prost gust iar reacţiile negative au început să apară din colţurile ţării. Mda, hateri.

Şi a fost proiectul. O mână de blogări, unii spun 40, alţii 70 (diferenţe nesemnificative datorită calculului cu 2 sau 3 zecimale) s-au plimbat prin oraş, cică descoperindu-l. Nimic în neregulă până aici. Un lucru care m-a mirat a fost vizita acestora la fabrica de Bere Timişoreana. Acolo au primit fiecare câte o bere şi cam atât. N-a vorbit nimeni despre, n-a aflat nimeni cât de complicat e procesul, dar “bere nefiltrată” a răsunat în toate articolele. Dragi copii, bere nefiltrata nu e doar la Timişoara, mai mult, există mărci consacrate care produc bere de o calitate net superioară. Bun, au descoperit, au avut un tramvai de epocă, un ghid pasionat. Trebuia doar ca fiecare să descrie experienţa şi astfel lumea să se adune din toate colţurile lumii să vadă minunea. Ei, acum vine partea tristă: articolele sunt extrem de fade şi de seci, fiind în proporţie de minim 25% legături către ceilalţi blogări şi sponsori.

Ăsta e unul dintre articole. Ăsta e altul. Nu am nimic cu oamenii, am ales articolele pentru că e vorba de un blogger local şi unul din Bucureşti. Ambele articole nu au pic de suflet sau pasiune. Simple politeţuri emise de oameni care s-au simţit în largul lor împreună şi cam atât. Un alt lucru pe care nu-l consider normal e ridicarea în slăvi a organizării. Organizarea unui eveniment nu iese în evidenţă decât dacă iese prost. Organizarea e foarte importantă, dar nu trebuie să se vadă, nu ea e obiectivul. Dacă ăsta e atuu-ul unui eveniment, mi-e greu să cred că acel eveniment ar avea succes.

Mai departe, un citat din articolul Corinei:

Profit de această zi aniversară ca să împărtăşesc şi eu cu voi câteva gânduri despre #timisoaranoastră şi despre Timişoara, în genere.

Evenimentul a fost unul reuşit, oricât de cârcotaşi ar fi unii. Să strângi atâţia oameni pe o ploaie torenţială şi să îi şi ţii lângă tine, nu e treabă uşoară, dar organizatorii s-au descurcat de minune fără şă îşi dea nimeni seama dacă le-a fost vreo secundă teamă de un eventual eşec.

Cum adică oricât de cârcotaşi ar fi unii? Unii care şi, mai important, câţi? Adică oricum, e un succes, aşa vrem noi timişorenii. Nu a strâns nimeni atâţia oameni, acei oameni au fost invitaţi. Li s-au asigurat anumite lucruri, nu au fost în concediu. Dacă nu aveau de gând să suporte acele chinuri puteau refuza invitaţia. Şi desigur, organizatorii, care sunt mai presus de orice trebuia să însemne respectivul manifest.

Unul dintre organizatori, Nebuloasa mai exact, a scris un articol în jurul sponsorilor şi celor ce i s-au alăturat, cum de altfel era normal. Din păcate diplomaţia-i specifică m-a dezamăgit. La articolul ei a comentat cineva, care a reuşit să atingă un punct sensibil: multitudinea sponsorilor şi ponderea lor în articole. Cam asta zice omul:

Ce articol de cacat! Reclama in stanga si in dreapta, nah, inteleg nevoia de a le oferi ceva in schimb partenerilor, ca nu nimic nu e gratis, dar gaseste o alta modalitate. Dincolo de asta, felicitari pentru ceea ce faci. Mergi mai departe – JW style.

E drept, tonul lui ar merita câteva cuvinte dure. Dacă în articolul ei forma are o justificare, în cazul celorlalte nu prea mai există justificare. Cum spuneam, replica ei m-a dezamăgit:

Desigur, n-ai inteles nimic din tot articolul. Din fericire, esti singurul. Banii nu cresc in copaci si oricat de bune ar fi intentiile mele, pentru orice eveniment organizat e nevoie de bani si de parteneri. Daca nu intelegi asta, du-te de pe acest blog si ramai dus.
PS: prietenii mei se semneaza, cu numele lor si o adresa de mail valabila.

E trist dacă cei care citesc nu înţeleg, pentru că lor le e adresat articolul. Omul merita mai degrabă o înjurătură dar asta e.

Hai să vedem acum care a fost impactul proiectului. Ia priviţi. Da, deci blogării participanţi au şi scris un articol despre, lucru de-a dreptul fantastic! Bun dar impactul? Păi like-uri, rituituri ăăăăă şi cam atât. Ei bine impactul trebuia asigurat de articolele scrise de cei 40 70 de oameni care au participat. Din păcate ele sunt extrem de fade, ca şi cum nu i-ar fi impresionat sau marcat nimic. În afară de cele câteva kilograme de politeţe nu prea e nimic notabil. De ce? Nu sunt respectivii în stare de mai mult? Oricât de hater sunt eu, nu, nu cred că asta e. E simplu: nu i-a impresionat nimic, nu le-a aprins nimic pasiunea şi n-au simţit nevoia să scoată ceva în evidenţă, lucru care mi se pare chiar trist. Bun, mai sunt articole la nivel de şcoală generală, dar nu despre ele era vorba. Nu am nimic cu cei menţionaţi în articol, dar impactul e unul…blogosferic. În afară de tevatura printre bloguri şi reţele sociale, tevatură care angrenează câţiva oameni total neimpresionaţi sunt doar populisme şi orgolii depăşite. Din păcate. Nu simt nevoia să dau vina sau să critic pe cineva, îmi pare doar rău pentru ceea ce se numesc atât de comun, campanii în ăăăă 2.0. La final, 2 cadre care completează doar colecţia de pe blogurile participante.

Lacul Bucura – o dimineaţă răcoroasă de iulie

Mai exact m-am angajat într-o misiune: astrofotografie la lacul Bucura, Parcul naţional Retezat. După grandoarea titlului se poate deduce că n-am reuşit nimic, pe motiv de vreme rea. Vor fi şi poze, dar nimic spectaculos. Pentru împătimiţi, cred că mai bine căutaţi articolele cu #timişoaranuştiucui, Corina Georgescu, proiect, redescoperă nu ştiu ce, astea, că eu nu am mare lucru să vă arăt. Nu de alta dar înainte de weekendul ăsta spamul şi rituiturile au ajuns chiar şi la urechile mele, deşi eu nu folosesc twitter.

Lăsând porcăriile blogosferice de 2 lei de o parte, pentru singurii 2 oameni care mai dau pe aici, câteva cadre de duminică dimineaţa. Vremea s-a mai îndreptat din fericire şi a făcut excursia să merite. Oricare ar fi chinurile şi compromisurile, cand priveşti spre crestele din zare nu poţi spune decât că a meritat. Oricât de sus ajungi, oricât de departe mergi, te simţi tot mai mic şi mai neînsemnat, aproape copleşit. Chiar şi cu un vânt năprasnic în ceafă, era linişte, linişte perturbată doar de susurul pâraielor ce alimentează lacurile glaciare şi mişcarea ameninţătoare a norilor. Pentru cei ce au răbdarea să mai urmarească şi cadrele, propun o melodie de fundal: