Blogosfera anului 2011 – Partea a III-a – Bisnis

AVERTISMENT:

Dacă eşti om minunat şi ai ajuns aici, citeşte direct Deznodământul. Nu de alta dar articolul cuprinde lucruri pe care oricum nu le înţelegi. E mai bine să foloseşti energia care s-ar pierde astfel într-un mod constructiv.

Da, nu trebuia să existe o parte a treia, dar am dat de un articol care m-a iritat. Serios, m-a iritat pe moment. Motivul pentru care mă irită astfel de lucruri e faptul că sunt oameni care generalizează. Deşi ei nu prea înseamnă nimic ajung să eticheteze o mare de oameni. Fără ocolişuri, articolul de care vorbesc este scris de Marius Rusu, blogăr, proiectant, om minunat, astea. De fapt nu articolul în sine mi-a provocat iritarea, ci încheierea: Prea puţine au mai rămas blogurile pe care se scrie doar din plăcere şi majoritatea sunt privite ca un actual sau potenţial business. Până să lămurim cum e cum e cu bisnisul şi imbecilitatea ce domină un nivel blogosferic hai să trecem în revistă evoluţia unor blogări.

Se făcea că era odată unu’, blogger. Hai să-i zicem zoso, doar aşa de dragul discuţiei. Şi omul avea un blog care a crescut. Bine, rău, lumea se tot aduna să citească. Cu timpul tot românul şi-a făcut blog, chiar şi dam o sută nu ştiu cât ăla. Fiecare crede că are ceva de spus şi, în general, are. Că e o reţetă pentru o prăjitură, că povesteşte despre noul ipod, că înfloreşte noaptea în care şi-a pierdut virginitatea, că îl critică pe preşedintele ţării, e ceva de spus, e o părere. Dintre toţi ăştia au început să iasă în evidenţă oameni care scriu corect, care conturează o părere, care aduc argumente, oameni a căror ideologie prinde. În aceste vremuri tulburi mai apar şi alţii: blogării. Au scris ei la început una alta, dar nu era nimic deosebit. Au înţeles că spam-ul şi activitatea pe reţelele sociale îi face mai băgaţi în seamă decât înainte, când articolele lor erau de toată jena.

Apoi publicitatea din România a revoluţionat mediul online. Deşi unii oameni minunaţi nu vor să înţeleagă, publicitatea la noi se dă la tonă. În locul spot publicitar plăcut, care având costuri mari e publicat mai rar, parcă e mai bine să fie unul extrem de ieftin, dar înfipt în ochiul românului la fiecare 5 minute. Reclama pe blogurile oamenilor minunaţi a fost mai ieftină pentru că orice ban e mai bun decât nimic. Şi aşa au ajuns tonomatele cu scufiţe, blondele stomatoaloage care scriu pentru revista Elle, dezvoltatori, antreprenori şi Adrian Ciubotaru să fie influenceri. Adică cum ce, economia ţării. Cum, nu conteză creşterea vânzărilor unui sortiment de iaurt? Ce, nu schimbă cursul istoriei filmele văzute fără să plătească un ban? Ei, dragi colegi de blogosferă, aşa a devenit blogul bisnis. Adică 125 RON+TVA şi influenţă căcălău. Staţi aşa, ia priviţi aici:

E ciudat să spui că nu e cazul să vorbim despre branding (sper să depășim treptat amatorismul specific începuturilor) și trei cuvinte mai departe să spui că un brand trebuie să vândă în mod coerent. Tocmai din acest motiv e nevoie o discuție despre brandul personal, despre coerența și responsabilitatea pe care o implică un brand.

Când ești blogger și vinzi servicii, când reputația ta este “prețuită” într-un fel sau altul, atunci vorbim despre branding.

spunea celebrul Adrian Ciubotaru într-una din revelaţiile sale hermeneutice.

Pentru cei ce nu înţelegeţi fenomenul, blogării devin brand-uri. Adică mărci înregistrate. Normal, ei sunt brenduri, că doar nu confundă o imagine populară cu ideea de marcă înregistrată. Nu e o noutate faptul că un produs, oricât de prost ar fi, se vinde mai bine dacă apare o imagine cunoscută cu el în mână. Dar nu, aici e vorba de brand, dezvoltare personală şi mult, dar extrem de mult, rahat.

Bun. Trecem la articolul citat. Ăăă care bisnis? Care mă? Unde? Aia o sută de lei sau o sută de euro?Un ban în plus sau ciupeala (argotic spus) e…un ban în plus. O afacere presupune alte lucruri. Faceţi un ban? foarte bine. Serios, dacă voi reuşiţi să faceţi banii aferenţi unei zile de dat cu sapa în câteva minute la calculator aveţi ceva în cap.

Nu cred că este cineva atât de încuiat încât să nu fie conștient și să nu spere la faptul că într-o zi va câștiga cel puțin 100 de euro din blog.

E atât de greu de înţeles că unii am făcut un blog pentru a scrie prostii, a şerui iutuburi sau a pune poze cu pisica pe care am adoptat-o? E aşa greu de crezut că avem o profesie, un loc de muncă, o fişă a postului şi anumite aspiraţii profesionale? Chiar e de neconceput că ne doare exact în paişpe de blog? Probabil. A, sau e greu de crezut doar pentru că nu simţim nevoia să semnalizăm chiar şi de pe budă prin intermediul reţelelor sociale? Da, asta era.

Dragă Marius, aş vrea să precizez că mica noastră blogosferă însumează cel puţin nişte zeci de mii de bloguri. Repet, zeci de mii. Voi, proiectanţii şi oamenii minunaţi sunteţi cam 150. Adică 150 de blogări care vă daţi importanţă. A, mai credeţi că scrieţi bine, că de aia vinde Tnuva iaurturi prin influenţa voastră. Poate vreţi să vă jucaţi voi de-a bisnisul, dar statistic vorbind, sunteţi CANTITATE NEGLIJABILĂ. Dacă mulţi dintre noi alegem să citim pur şi simplu bloguri şi poate mai comentăm sau mai discutăm pe marginea articolelor, fără prea mult tam tam, nu înseamnă că doar voi aţi atins o performanţă. Performanţă care e măsurată de voi pe facebook şi prin topuri care nu impresionează pe nimeni. Cât de redus trebuie sa fii să te gândeşti că un om ce beneficiază de o inteligenţă medie citeşte articole penibile de promovare a unui iaurt? Nu serios, cam cât de redus? Un lucru mai penibil e faptul că acea performanţă de care ziceam eu ţine de cercuri restrânse de oameni minunaţi. Deşi n-am vrut să cred iniţial, e vorba de o mână de oameni care se citesc şi promovează unii pe alţii, dar ajung influencerii ţării.

Pentru cei ce credeţi că înseamnaţi ceva, că vă citeşte lumea sau că influenţaţi opiile oamenilor, priviţi puţin propriile rubrici de comantarii. Aveţi cam 5 comentarii pe articol, comentarii incoerente şi cretine ale oamenilor din “comunitatea” voastră profesională care, previzibil, sunt de acord cu voi. Pentru toţi cei care credeţi că scrieţi bine, pentru toţi cei care vă vedeţi mai importanţi decât oamenii care vă sunt în spate (de exemplu cei ce muncesc pentru ca voi să aveţi curent la laptopul Dell şi să puteţi scrie imbecilităţi), un alt, dar la fel de sincer, hai sictir! Iar pentru ceilalţi, voi cei ce sunteţi speriaţi de încălzirea globală şi creşterea nivelului oceanelor, valul de prostie adus de vânt din direcţa blogosferei e mult mai periculos.

Deznodământ: Indiferent dacă ai ajuns direct aici sau aicitit şi articolul, deznodământul e ăsta: dam ăsta e un frustrat pentru că:

  • este pur şi simplu frustrat aşa, de felul lui;
  • nu face sex;
  • a avut o copilărie nefericită;
  • este urât;
  • are organul genital subdezvoltat;
  • nu face sex;
  • este urât;
  • nu a câştigat primul său milion de euro din advertoriale;
  • Miruna Siminel nu-i răspunde la scrisori;
  • se crede mai deştept decât cei care nu ştiu să scrie româneşte;
  • nu este antreprenor;
  • şi-ar dori să fie;
  • este urât;
  • nu face sex;
  • a avut o copilărie nefericită;
  • este el frustrat, aşa, de felul lui.
Advertisements

3 comments

  1. “Un lucru mai penibil e faptul că acea performanţă de care ziceam eu ţine de cercuri restrânse de oameni minunaţi. Deşi n-am vrut să cred iniţial, e vorba de o mână de oameni care se citesc şi promovează unii pe alţii, dar ajung influencerii ţării.”
    Am zis la un moment dat acelasi lucru pe twitter. E atat de evident… Dar nu o sa ma leg niciodata direct de cineva din online. Nu am de ce sa o fac. Voi continua cu aluzii si metafore.
    Imi e destul ca o fac la lucru, acolo unde-mi castig existenta. Pe web, n-are sens. Spiritul de turma o sa te sufoce sau o sa iti acopere vocea.
    Dezamagit sau nu, eu scriu in continuare. Nu reusesc sa ignor, dar nici nu imi ajung un frustrat pe chestia asta. Eu n-am multa lume care sa ma citeasca. Poate de aceea am si putine comentarii. Iar comentatori, si mai putini.
    Dar nici pretentie de influencer, n-am.

    1. Bun, blogurile “mai puţin umblate” e normal să aibă mai puţine comentarii. Dar când te lauzi că eşti pe locul 40 în zelist, eşti tot un contract şi ai câteva comentarii pupincuristice eu cred că e ceva putred.
      Sunt de acord că internetul e un spaţiu unde îşi poate dezvolta oricine creativitatea, dar ce e prea mult strică. Şi există tot mai multe guri care spun asta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s