Lacul Bucura – o dimineaţă răcoroasă de iulie

Mai exact m-am angajat într-o misiune: astrofotografie la lacul Bucura, Parcul naţional Retezat. După grandoarea titlului se poate deduce că n-am reuşit nimic, pe motiv de vreme rea. Vor fi şi poze, dar nimic spectaculos. Pentru împătimiţi, cred că mai bine căutaţi articolele cu #timişoaranuştiucui, Corina Georgescu, proiect, redescoperă nu ştiu ce, astea, că eu nu am mare lucru să vă arăt. Nu de alta dar înainte de weekendul ăsta spamul şi rituiturile au ajuns chiar şi la urechile mele, deşi eu nu folosesc twitter.

Lăsând porcăriile blogosferice de 2 lei de o parte, pentru singurii 2 oameni care mai dau pe aici, câteva cadre de duminică dimineaţa. Vremea s-a mai îndreptat din fericire şi a făcut excursia să merite. Oricare ar fi chinurile şi compromisurile, cand priveşti spre crestele din zare nu poţi spune decât că a meritat. Oricât de sus ajungi, oricât de departe mergi, te simţi tot mai mic şi mai neînsemnat, aproape copleşit. Chiar şi cu un vânt năprasnic în ceafă, era linişte, linişte perturbată doar de susurul pâraielor ce alimentează lacurile glaciare şi mişcarea ameninţătoare a norilor. Pentru cei ce au răbdarea să mai urmarească şi cadrele, propun o melodie de fundal:

Advertisements

8 comments

  1. Eu ți-am mai spus … ori te subestimezi tu, ori sunt eu proastă în a aprecia fotografiile. 🙂

    1. Eh, nu e vorba de asta doar că obiectivul era altul. Faţă de Calea Lactee, constalaţia Orion şi o expunere de câteva ore, cadrele de mai sus nu spun mare lucru. La o dată viitoare poate…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s