Author: dam167

La fotografiat cu dam ăsta

Nu știu cum vi se pare dam ăsta ca fotograf, așa în general, dar m-am gândit că ar fi interesant (na…) să vă spun cum intru în modul de creație – eliptic spus. Cam ce iau cu mine, cum caut peisajele care apar în poze și care e faza cu „aparatul foto să fie o extensie a ta” care tot apare prin cărți și reviste foto.

Care e faza cu aparatul și extensia. Ca și în cazul oricărei unelte, trebuie să-ți formezi automatisme, să faci mecanic unele mișcări. Să poți duce aparatul la ochi și să-ți meargă degetele pe butoane, fără să te mai uiți, dacă se poate. Ca atunci când scrii la o tastatură fără să cobori ochii spre taste. În practică rar ai luxul să stai să butonezi și să cauți prin meniuri pentru că natura nu stă, fotomodelele nu sunt roboți sau mâncarea se răcește. Poate un produs poate sta mult și bine sub lămpi, dar poate ai închiriat un studio și nu-ți vine să pierzi timpul. 

Ce ar trebui să reții din asta? Că te joci acasă cu echipamentul și ceea ce știai acasă vei ști și atunci când fotografiezi. E totuși o percepție greșită faptul că trebuie să folosești toate funcțiile sau butoanele unui aparat – un DSLR, de exemplu, e o chestie complexă gândită pentru multe scenarii care poate ție nu ți se aplică. Totuși, pentru tehnica pe care vrei s-o aplici e bine să pleci de acasă cu reglajele în mine. Ca extensie a corpului, totuși, sună cam dramatic.

   Echipamentul pe care îl iau cu mine

E la modă să împărtășești ce echipament folosești – probabil mai ales printre noi amatorii care asta credem că e esența fotografiei – mai ales pe YouTube unde poți vedea chiar toate accesoriile, ba chiar există pagini web unde oamenii ăși fac liste cu întregul echipament. Eu unul mă uit după astea și pot spune că am descoperit chestii utile, măcar despre organizarea lucrurilor mărunte dacă nu altceva, așa că o să încep cu ce am luat/iau cu miine când ies la fotografiat:

   Foto

  • Aparat foto – de obicei un corp, deși s-a întâmplat rar să duc și un aparat pe film;
  • Acumulatori – unul sau mai mulți, dacă-i am (nu pentru fiecare corp am avut mai mulți acumulatori);
  • Obiective – 17-55mm/17-40mm, 70-200mm și eventual 50mm (e mic și ușor). Nu tot timpul iau cu mine teleobiectivul pentru că e greu, mai ales când am mult de urcat;
  • Trepied – la fel ca și teleobiectivul, pentru că am unul și e destul de greu. De obicei îl iau cu mine în excursii, dar în turele când fotografiez nu tot timpul;
  • GoPro – mai nou, pentru că nu îl am de mult timp;
  • Filtre – polarizare, ND și eventual ND variabil, toate circulare. Mi-ar plăcea să am câteva graduale, dar sincer să fiu destul de rar mi-ar fi cu adevărat utile;
  • Declanșator – cele ieftine sunt proaste și nu mai folosesc, dar un timp am avut cu mine. Acum folosesc doar timer-ul aparatului;
  • Blitz – o dată sau de 2 ori, dar numai cu el am putut face poze în Peștera Urșilor deci na, am fost inspirat;
  • Încărcător pentru acumulator(i) – de obicei îl iau cu mine, pentru că e probabil cea mai ușoară chestie, deși un acumulator mă ține câteva zile;
  • Carduri de memorie – n-am avut niciodată multe, de obicei unul de rezervă, mai nou sunt 2 de rezervă, pentru că în (noul) aparat intră 2.

   Altele

  • Saci de gunoi – nu atât pentru gunoi, pentru că ambalajele de obicei le plimb prin buzunare, mai mult în caz de ploaie pentru protecția echipamentului;
  • Lanternă – nu știi când ai nevoie de ea;
  • Brichetă – am eu o chestie cu supraviețuirea și aprinsul focului dacă e cazul. N-a fost;
  • Cuțit/briceag;
  • Căști și/sau mp3 player;

Eu sunt genul care cară tot felul de nimicuri, dar mai nou am ieșit cu tot mai puține chestii după mine. S-a întâmplat să urc la lacul Bucura și să car un rucsac de peste 20 kg pentru o noapte, iar de atunci cred că m-am lecuit. Teleobiectivul și trepiedul mi se par că aduc volum și greutate bagajului, dar dacă la primul nu ai ce face, mai ales că e util de multe ori, aș putea să-mi iau un trepied mai ușor – probabil că peste 1 an sau 2, când vine ciclul de upgrade.

Cred că am devenit mai selectiv și cam știu ce urmează să fotografiez, așa că mi-e mai ușor să reduc din echipamentul pe care îl car cu mine. Cum ziceam, îmi place să am de toate la mine, dar când fotografiez uit de echipament și încerc să obțin maximul cu ce am la mine. De exemplu cadrele de mai jos sunt făcute cu GoPro-ul/telefonul, nici măcar n-am avut un DSLR la mine.

C:DCIM100GOPROGOPR0598.GPR

gr2

   După ce am plecat

Mie îmi place să fiu în natură, așa că îmi pun muzică în urechi, îmi iau rucsacul în spate și plec – pe poteci, prin pădure, pe vreun mal al râurilor, în jurul lacurilor, pe trasee montane etc. Mă uit la lumină, la peisaj, la frunze, la nisip, la toate detaliile și abia apoi, când mi se pare că am o anumită stare de spirit încep să fotografiez. De obicei încerc mai multe setări – timpi de expunere, deschideri ale diafragmei și filtre – și încerc să mă pierd în peisaj. Cel mai bine e când sunt singur, pentru că am observat că odată ce încep mă pot întinde pe intervale lungi de timp, iar cei din jur se plictisesc (ca idee am făcut 2-3 cadre în 30 min.).

Fac câte o pauză din când în când de la muzică pentru a asculta sunetele făcute de natura din jurul meu. Încerc să mă bucur de liniște și de peisaje, uneori mă uit secunde bune în fiecare direcție – similar mă uit la cerul nopții încercând să identific constelații, poziția norilor sau a lunii și modul în care e luminat peisajul din jur. După ce am inspirat natura din jurul meu mă gândesc la încadrări și eventual mă uit prin vizorul aparatului ca mai apoi să încerc compoziții. De obicei încep cu aparatul și filtrul de polarizare, pe trepied dacă îl am la mine. Filtrul ND îl folosesc de obicei la cursuri de apă sau pentru a crește semnificativ timpul de expunere, iar dacă nu am trepiedul cu mine acesta rămâne în geantă. Încerc mai multe planuri de focalizare, mai multe deschideri ale diafragmei și încadrări, chiar dacă încep să mă plimb cu trepiedul cu aparatul fixat de el.

N-am fost niciodată atât de calculat încât să-mi stabilesc prea mult repere, puncte de interes sau aplicarea regulii treimilor pe orizontală și verticală, cu atât mai puțin să fiu atent la obiectele care atrag privirea și pozițiile lor în cadru. Merg destul de mult pe ceea ce simt și ce mi se pare interesant acolo, atunci. E un mod destul de superficial și boem de a fotografia natura, nu aș avea ce căuta printre profesioniști cu o asemenea atitudine, dar momentan nu mă interesează. Odată ce m-am obișnuit cu aparatele și meniurile Canon și am învățat în mare principalele tehnici de a fotografia în natură m-am mai relaxat, iar apoi mi-a fost mai ușor să mă bucur de peisajele pe care le-am fotografiat.

În general mă simt legat de peisajele montane, dar are și marea un loc în sufletul meu, așa în infinitatea ei cu expuneri lungi și pontoane mai mult sau mai puțin izolate. Îmi place să mă plimb prin pădure și să caut detalii precum buturugi, trunchiuri de copaci acoperite de mușchi sau pur și simplu tipare sau reflexii ale luminii.

d1

d2

Cam asta ar fi. Momentan încerc să-mi găsesc o geantă/rucsac în care să pot pune tot ce am nevoie, pentru că momentan am mai multe și mi se pare că nimic nu mi se potrivește. A, și vreau să fiu mai organizat, dar sper că atunci când o să-mi găsesc o geantă care să mi se potrivească o să am toate accesoriile acolo pregătite, fără să trebuiască să le mai caut. În ultiima vreme am căutat tehnici noi de fotografiere și prelucrare, dar (previzibil) se bazează mai mult pe prelucrări decât pe filtre sau un rezultat mai bun din aparat – un exemplu e focus stack, adică suprapunerea a mai multe cadre în care focalizarea s-a făcut în planuri diferite pentru a fi totul clar. Știu că pare că păcălim natura, dar rezultatele arată bine și nu mai e nevoie de filtre sau alte accesorii scumpe.

Advertisements

Clasele de DSLR Canon explicate de dam ăsta

Dar înainte de asta – nu, nu e moment publicitar – câteva mituri spulberate despre DSLR (sau confirmate, dacă aveai și tu aceeași impresie dar nu erai sigur). DSLR este încă standardul în fotografie datorită senzorilor de dimensiuni mari și a versatilității dată de obiective – distanțe focale, deschideri ale diafragmei, calitatea lentilelor etc. – inclusiv din punct de vedere al raportului calitate/preț. Mai nou, corpuri precum Canon 1Dx pot fi folosite cu succes și în aplicații video, ceea ce înseamnă că poți elimina, în unele cazuri, camerele video din geanta cu echipament. Deși aparatele mirrorless sunt de mult timp pe piață, abia recent au fost considerate de nivel profesional prin modele de succes produse de Sony, Fuji sau Panasonic, și mai recent de granzii Canon și Nikon.

Pe scurt, dacă vrei să faci fotografii de calitate, cea mai bună alegere încă e DSLR-ul cu accesoriile aferente. Dacă ți se pare că lumea nu le mai cumpără, așa cum am văzut recent pe bloguri, e că aparatele compacte au fost înlocuite de telefoane, iar pe treapta superioară se situează cele mirrorless, multe fiind un fel de bridge. Adică unchiul tău care voia niște poze mai de calitate nu-și mai ia un DSLR ieftin, ci ceva mai mic sau chiar s-a mulțumit cu telefonul, mai ales datorită comodității. De câte ori am fost întrebat de apropiați „dar un DSLR nu e mai bun?” le-am răspuns că DSLR înseamnă obiective. Fără ele, sau cu un singur obiectiv ieftin e doar un aparat foto limitat, destul de mare și destul de greu. Și da, toți cei care și-au așa ceva au fost dezamăgiți, pentru că nu degeaba există obiective de 300 și de 2000 de euro. În rest, vrei poze de o anumită calitate, expuneri lungi sau mai multe destanțe focale? control manual al reglajelor? DSLR it is. Și da, se cumpără, și da, apar modele noi și da, sunt foarte bune.

DSLR Canon pentru începători

Atenție, începători, nu amatori. În general, aparatele foto tip DSLR funcționează toate pe același principiu, dar funcțiile sau componenetele lor sunt mai mult sau mai puțin performante. În aparatele foto pentru începători intră de obicei tehnologia depășită de pe cele din clasele superioare, dar tot timpul vor avea mai puține funcții decât omoloage lor mai scumpe. 

După părerea mea nu prea merită pentru că, așa cum ziceam mai sus, cumperi un DSLR atunci când ești pasionat de fotografie, iar pasiunea aia n-ar trebui să se evapore după 2-3 ani. În plus, în loc să cumperi ceva mai bun după 2 ani, mai bine cumperi de la început. Dacă totuși vrei să ai o anscensiune liniară în ale fotografiei, sunt bune și poți obține rezultate profesionale atunci când adaugi obiective bune.

d2usgm1-37f2bde2-fb8d-4682-b85a-3533861858c5Canon EOS 350D cu grip

DSLR Canon pentru entuziaști (traducere) sau pasionați

Sunt probabil cele mai populare aparate, de multe ori folosite și de profesioniști, mai ales datorită raportului excelent preț/calitate. La genul ăsta de electronice diferențele de calitate nu vor fi niciodată proporționale cu diferența de preț. Adică pentru un preț dublu nu vei cumpăra un produs de două ori mai bun, ci un produs ceva mai bun din toate punctele de vedere. Pe hârtie nu pare mult, dar elemente precum ergonomia sau anumite funcții fac diferența în practică.

Ca o paranteză, în 2008 treceam la un Canon EOS 40D de la un EOS 350D. Ca megapixeli (una dintre freneziile de atunci) săream de la 8 la 10, pentru un preț aproape dublu – corpul 40D a fost în jur de 900 de euro. Era mai mare, mai ușor de ținut în mână, butoanele parcă aveau acum sens, focaliza mai bine, avea eran mai mare și mai bun și era mult mai rapid (6 fps față de 3 fps). Asta am observat doar în prima jumătate de oră de stat cu el în mână, dar culorile erau mai bune și calitatea imaginilor în general ceva mai bună. Din nou, pe hârtie nu părea că merită, dar ținându-l în mână era altceva. Cuplat un cu obiectiv mai bun (17-55, în pagina de echipament) pozele mele erau complet altceva.

Poate ergonomia, mai mare și mai greu superficial spus, nu înseamnă mare lucru, dar atunci când pui un teleobiectiv pe el e mult mai ușor de folosit și mai echilibrat. Să nu mai vorbim de baterie, practic mi s-a dublat numărul de cadre pe care le puteam face fără să încarc acumulatorul – de pe la 300 la aproximativ 600. Asta a însemnat că puteam fotografia mai mult, mai ales expuneri lungi. Acum dacă mă gândesc, probabil că n-aș fi atribuit valoare acestor diferențe dacă nu porneam cu un aparat pentru începători, dar am simțit că 350D m-a limitat după doar 2 ani, în timp ce 40D-ul mi-a fost alături vreo 7 și am făcut cu el poze de care sunt foarte mulțumit.

7d1dCanon EOS 7D (stânga) vs. Canon EOS 1D Mk III (dreapta)

Pentru a fi (chipurile) mai ușor de folosit, aparatele din prima clasă au un senzor desupra display-ului, iar în momentul în care duci aparatul la ochi acesta se stinge. Pe lângă că mănâncă baterie, e o funcție foarte enervantă, mai ales pe întuneric – e, așa ceva n-ai să găsești la cele pentru pasionați sau mai sus.

Per ansamblu, sunt aparate cu care poți crește de la începător la profesionist și sunt foarte fiabile în timp, inclusiv numărul garantat de declanșări fiind mai mare, vizorul e mai mare și mai luminos și așa mai departe. 

DSLR Canon pentru profesioniști

Nu e lux, nu e premium, e doar vârful – sunt cele mai bune aparate pe care le poate face Canon. Aici intră și senzorii full frame, adică mai mari și de calitate mai bună. Practic și astea sunt mai bune din toate punctele de vedere, inclusiv procesorii de imagini care înseamnă viteze mai mari la fotografiere și scrieri mai rapide pe card – ajută la rezoluții mai mari și la fotografia în rafală. În plus, unele modele sunt rezistente la intemperii, util mai ales foto reporterior. Dar da, cum spuneam mai sus, pentru un preț dublu sau triplu, nu cumperi un aparat de 3 ori mai bun, ci doar mai bun din toate punctele de vedere. Ergonomia, bateria, ercanul și restul de asemenea mai bune (1D de exemplu trece de 1000 de cadre/încărcare), funcțiile video de asemenea. 

Sunt aparatele foto cu cele mai puține compromisuri posibile pentru un DSLR, inclusiv la construcția lor (de obicei sunt din aliaj metalic, fără plastic) ceea ce la face mai rezistente la impact și implicit sunt mai durabile în timp. Deși sunt considerate pentru profesioniști nu înseamnă că nu poți fi profesionist fără așa ceva, dar profesioniștii în general acceptă cât mai puține compromisuri. Calitatea imaginii e importantă pentru fotografia de studio sau peisaje, în timp ce focalizarea rapidă și viteza de 10fps sunt importante pentru sporturi sau foto reportaje. 

Probabil pentru un pasionat nu e important să aibă redundanță prin 2 carduri de memorie sau carduri mai rapide, sau simple funcții din meniuri pentru reglarea focalizării sau măsurării expunerii. 

Încă o paranteză cu experiența mea. Când am trecut la 1D Mark III am avut aceeași impresie ca și la trecerea de la 350D la 40D – mai bun din toate punctele de vedere și cred că aș putea menționa exact aceleași îmbunătățiri, la toate capitolele. Aici recunosc, e un moft de-al meu, nu pot să zic că aveam nevoie de o altă clasă pentru ceea ce fac eu, dar mi-am dorit un corp de 1D datorită ergonomiei, bateriei și focalizării. În plus factorul de crop e ceva mai mic (1.3 față de 1.6) ceea ce înseamnă că senzorul e ceva mai mare la, atenție, 10 megapixeli exact ca 40D. Pentru fotografia de peisaj probabil s-ar preta mai bine un 5D full frame, dar cum ziceam, eu mi-am dorit 1D. Am omis până acum faptul că un timp am folosit un Canon EOS 7D, care la vremea sa a fost un fel de punte între ultimele două clase de aparate foto, dar intră în aceeași clasă cu 40D (pasionați), deși e de generație mai nouă. Cu toate astea, prima experiență pentru mine a fost foarte bună, dar a inclus și un obiectiv nou, mai bun decât ceea ce foloseam până atunci. Sunt oarecum rezervat aici pentru nu am o comparație pentru aceleași obiective, la generații apropiate una de cealaltă. E doar o dorință de-a mea și sunt mulțumit de alegerea făcută, doar e cu inima, nu cu mintea. Na, și cu portofelul.

1d Canon EOS 1D Mk III

Pentru mine, acum, un echipament nou care îmi îmbunătățește pozele e o alegere bună, chiar dacă nu e cea mai bună posibilă. Sunt mulțimit cu asta și intenționez să folosesc ceea ce îmi place, nu neapărat cea mai bună/ieftină soluție.

Concluzie

De-a lungul timpului s-au mai tot adăugat modele de aparate și e ceva mai complicat. Prin 2006-2008 era seria xxxD (începători), seria xxD (entuziaști) și xD (profesioniști), ultima fiind chiar reprezentată de două modele 5D și 1D. La stea s-au adăugat modele xxxxD, pe lângă 5D au apărut 7D și 6D, dar era oarecum normal pentru că au încercat să lărgească gama de aparate – același lucru se întâmplă cam la toate electronicele, adică „give people options” cum zic oamenii pe forumuri. Partea bună e că toate clasele au devenit treptat mai bune și nu există neapărat o alegere proastă, iar asta nu se aplică doar la Canon.

N-am zis nimic despre obiective, unde există foarte multe variante și iterații, atât la Canon cât și la ceilalți producători precum Sigma, Tamron sau Tokina. Gama de vârf a obiectivelor canon are notația L și un inel roșu – cred că luxury – și sunt obiective foarte bune. Orice aparat ai avea obiectivele bune se văd în calitatea imaginii, culori, claritate și contrast sau în lipsa aberațiilor. De asemenea motoarele mai bune fac focalizarea mai rapidă și permit reglaje mai precise, inclusiv protecție la umezeală și praf.

Dacă vrei să-ți cumperi vreun aparat, căci în ziua de azi blogărul trebuie să te influențeze să cumperi chestii – orânduiala lucrurilor – recomand ebay pentru aparatele scumpe pe care în mod normal nu ți le permiți noi. Sunt fiabile în timp și e de preferat să fie într-o condiție bună. În general un aparat foto îngrijit ține mult timp, inclusiv partea mecanică, iar acumulatori de schimb în general se găsesc. E normal, cu câr e mai scump aparatul, cu atât mai scumpe accesoriile – de exemplu un acumulator pentru seria 1D e între 700 și 1000 de lei. Pe lângă ebay, deși poate trebuia să le menționez pe astea primele, sunt magazine care vând echipament SH – f64 sau fotohobby.

2018 la dam ăsta (fix 1000 de cuvinte)

Aș spune că 2018 a fost un an productiv, cred că am scris vreo 15 postări și asta cred că înseamnă că aproape am un blog activ (asta dacă mai țin minte standardele blogosferice).

O să o spun de la început, e prea multă negativitate în colțul românesc de internet. PSD e de vină pentru orice bec care se arde, blogării bucureșteni dramatizează orice face primărița lor de parcă ar veni sfârșitul lumii – că doar se știe că România înseamnă București – și nimic nu e bine. Oricine ar fi de vină și oricare ar fi soluțiile de redresare cred că e copleșitor să nu poți ieși de sub voalul ăsta de negativitate. Bine, ăsta e doar începutul, am citit la un moment dat o postare cum că tinerii se îmbracă prea subțire, deci merge tot mai adânc.

Pe lângă că suntem săraci, cumva îmi vine să spun asta și despre oameni care câștigă câteva mii de euro pe lună, suntem aroganți și cinici. Adică am putea dezbate la nesfârșit de ce nu merită nu știu ce telefon o mie de euro și ce fraieri sunt ăia care-l cumpără în loc să-l ridicăm în slăvi pe ăla de 500 de lei care, chipurile, e ăla care merită. Din nou, cumva tot ce e negativ parcă promează tot timpul.

Da, știu că dam ăsta e hater, ceea ce înseamnă negativ, dar cumva parcă se compensează cu ignoranța și delăsarea unora, cum e cazul în articolul respectiv. Sigur, primarul trebuie să fie de vină pentru orice tufă care arată ciudat în oraș pentru că nu ne putem documenta sau informa, fiind mai ușor să dăm vina pe ceva și să zicem că tara și poporul sunt de rahat.

Ca popor, nu suntem mai proști ca alții, doar că preferăm să ne călcăm singuri cu piciorul pe cap și să ne ascundem după un munte de negativitate. De ce să creăm ceva când putem fi cinici și să sperăm că va veni succesul și pe strada noastră. 

Apropo de succes, ăsta încă se măsoară pe rețelele de socializare. Oricâtă bășcălie se face pe tema pozelor siropoase din concediu, tot după alea ești judecat. Te-ai dus cu cortul, na, se pare că n-ai făcut destul succes. Ai pus poze din Cancun sau Zanzibar? e, cu tot cu scrâșnitul din dinți, unii te vor considera de succes. 

A fost anul arătatului cu degetul către ăștia de pe instagram și youtube – influensări. Cât de nașpa sunt, cât de lipsiți de moralitate sunt, cât de nasoale sunt donșoarele cu țoalele și machiajul, cum de fapt nu vând ăia. Ce nu spune nimeni e că întregul domeniu publicitar e toxic și câștigă bani ăla care speculează. La modă acum sunt ei, că au reușit să speculeze ceva. E foarte trist, dacă stai să te gândești, faptul că toți trebuie să-ți vândă ceva la un moment dat și că ăla e blog/site/cont de instagram/pagină de facebook de succes atunci când reușește să convingă lumea să cumpere chestii. E foarte trist.

Anul trecut am preferat să consum, mai ales YouTube. Pentru că am mai învățat una alta, îți mai arată unul cum să faci anumite prelucrări foto, mai înveți cum să-ți faci un server, cum să ștergi wannăcry ăla, cum arată noile aparate foto, astea. Alternativa e să intri pe site-uri românești unde se adună 10 oameni să spună de ce nu merită nu știu ce boxă 2000 de lei.

Înțeleg, nu prea mai e loc de produs ceva pe gratis atunci când trebuie să-ți câștigi existența. De asta nu avem bloguri sau site-uri foto în general, de asta nu stă lumea să vorbească despre grafică, muzică sau electronice în general. Până și la mine e același lucru, am nevoie de timp și resurse pentru a scoate ceva util și nu sunt sigur că merită. Nu mă înțelegeți greșit, nu financiar, ci doar că mă simt eu mai câțtigat făcând altceva.

Și de aici pornește ideea de a se grupa mai mulți oameni la un blog. Nu, asta nu se face, pentru că ar fi logic. Mai bine fiecare pe blogul lui, cu articole dese și triste și expresii gen ”Brandul ăsta e pe cai mari” decât să se adune mai mulți pe aceeași platformă.

Și mai e o problemă: românii nu vor să comunice. Asta se vede pe bloguri, se vede pe twitter. Nu vor să discute în jurul unor idei, ci vor ca fiecare să aibă dreptate și să-și impună punctul de vedere. Deși s-a întâmplat și prin străinătate, la noi am văzut vehiculată mai des ideea cum că cititorul e de vină pentru insuccesul blogului. Nu se comportă cum trebuie, nu contribuie, nu citește atent etc. Soluția? chestii negative care atrag oamenii la harță. Bag-o p-aia cu PSD și vin toți să se plângă – succes.

Fix 817 cuvinte și încă n-am zis ce vreau eu să fac în continuare: simplu, las blogul așa cum e și probabil o să mai fac unul, două, după caz când va fi momentul. Adevărul e că nu sunt eu încă hotărât de ce direcție vreau să aibă, dar vreau să aibă una. Vreau ca articolele în care arăt ceva chiar să fie scrise bine și să fie folositoare celui ce le găsește. De exemplu zilele trecute mi-am refăcut rețeaua de acasă și m-am lovit de niște probleme. N-aș vrea în schimb să fie un articol scurt și prost care să nu ajute unul de competențe medii ca mine și să bage complet în ceață pe unul care nu se procepe deloc. Nu cred că e o scuză, doar că am citit mai mult și am studiat niște chestii în loc să postez, asta a inclus și rețelele de socializare. 

Încă un an și dam ăsta nu și-a bătut monedă blogul. Ceea ce e aproape un păcat capital în blogosferă, cică nu se face să nu faci bani. Na…

La mulți ani!

De ce ai nevoie pentru prelucrare foto

În primul rând ai nevoie de un obiectiv, adică o direcție în care vrei să mergi ca fotograf, fie că ești amator sau profesionist. Urmărești o calitate a imaginii, un stil anume, perfecțiunea (în general fotografia de produs) sau pur și simplu să scoți fotografii mai bune, dacă da, ai nevoie de o prelucrare ca lumea a imaginilor. Mai pe scurt, ar trebui să vezi fotografia ca pe ceva serios, chiar dacă o practici doar când ai timp. Prin introducerea asta încercam să elimin micile corecții pe telefon sau corectarea expunerii unei poze pe care ai trimis-o rudelor. Nu, aici e vorba deja de tehnici actuale și de a trece la un alt nivel.

Atunci când îți prelucrezi singur fotografiile începi să observi greșelile pe care le faci, vezi dacă echipamentul tău e suficient sau nu și scoți maximul din ce ai la dispoziție. Poți corecta doar zone din fotografii, poți adăuga efecte, poți gestiona imaginile (pentru că vor fi multe) și vei deveni un fotograf mai bun per ansamblu. În cele ce urmează o să enumăr principalele chestii de care ai nevoie pentru a te apuca, presupunând că ai deja un aparat foto oricare ar fi el, inclusiv o vagă estimare de preț. Spoiler alert, nu va fi chiar ieftin pentru că fotografia în general nu e o pasiune ieftină.

PC / Mac

Fără linux, sorry, pentru că vom avea nevoie de produse Adobe. Cred că pot spune din start să uiți ce spuneam aici – era ok pentru a te juca între sărbători, dar pentru ceva serios nu e suficient. Revin, deci PC sau Mac. Indiferent dacă e desktop sau laptop, trebuie să aibă un ecran bun – o rezoluție cât de cât și culori bune. Un monitor decent pentru așa ceva trece de 1000 de lei, iar dacă nu ai deja un desktop, probabil că tot pachetul, inclusiv perifericele, va ajunge pe la 4000 lei.

Normal, fiind vorba de calculatoare, e bine să fie cât mai puternic, un minim ar fi un procesor i5 de generație cât mai nouă (sau echivalent AMD) și 8 GB RAM. De notat faptul că procesorul e mult mai important decât placa video, deci cu cât poți alege ceva mai performant cu atât mai bine. Legat de stocare, trebuie să aibă SSD pentru că lucrezi cu fișiere destul de mari. Dacă e un desktop vei putea face upgrade mai târziu, dar dacă alegi un laptop cam trebuie să te asguri că le are pe toate de la început.

Acum, părerea mea e că nici un laptop sub 5000 lei nu merită, cu atât mai mult cele de 15”, mai ales datorită ecranului. Probabil că la banii ăia iei un laptop destul de puternic, dar multe au ecrane care deși sunt ok pentru jocuri, nu se pretează la prelucrări grafice. Eu am pățit-o cu un laptop ieftin odată – am făcut corecții la mai multe cadre și când le-am deschis pe un monitor decent m-am speriat, pentru că luminozitatea și culorile erau complet aiurea. Am avut la un moment dat un Sony Vaio cu ecran bun (pe la 5000 lei) dar nu era grozav în rest și, deși la momentul respectiv era mai ieftin decât ce mi-am dorit eu (un MacBook Pro), încă mi se pare că nu a meritat banii.

Mac-ul e un safe bet din punct de vedere al hardware-ului pentru că pentru așa ceva e făcut. Ecranele sunt în general de calitate și își păstrează valoarea în timp dar da, sunt scumpe. O altă variantă, indiferent de platformă, ar fi second hand-ul. De exemplu, la 5000 de lei găsești un MacBook Pro, un iMac sau echivalentul cu Windows, trebuie doar să ai grijă la ce cumperi. Eu personal aș căuta un MacBook Pro sau un iMac (2013 sau mai nou), sau un Razer Blade. Dacă nu vrei să sari pur și simplu pe ebay (îți explic imediat de ce nu OLX), există magazine care vând echipament folosit și oferă și garanție.

De ce nu OLX? eu unul nu am încredere. Lumea nu trimite prin curier fără avans – asta înseamnă că trebuie să virez bani în contul unui necunoscut ca mai apoi să aștept un produs – și nu ai nici o garanție că primești ceea ce voiai. Poate dacă găsești la tine în oraș e ok, nu zic că nu, dar eu am preferat ebay (nu știu cât de money back guarantee e și ăla dar na, e ceva).

Software 

Probabil că știi deja că suita Adobe e de referință în domeniu, dar ai să vezi că există și alternative – mă rog, nu neapărat suite, dar unele programe pot fi înlocuite. Mie unul nu-mi surâde ideea de abonament, deci o să evit îmn continuare să vorbesc despre întreaga suită de programe oferite de ei, dar dacă pentru tine e ok, n-ai să dai greș.

În primul rând ai nevoie de un program de prelucrare foto și gestiune, mai exact de Adobe Lightroom, sau alternativa Capture One. Eu am ales Lightroom și am ales să-l cumpăr separat. Acum că mă uit, s-ar putea să nu mai poată fi achiziționat separat, în mod normal costa în jur de 700 de lei.

Screenshot 2018-12-28 at 13.26.24Screenshot 2018-12-28 at 13.27.40

Cum funcționează? în general imporți pozele de unde vrei tu într-o locație pe calculator sau pe un HDD/SSD extern, iar imaginile vor apărea în partea de jos. Funcțiile de corecții sunt în partea dreaptă, iar efectele (filtre) în partea stângă. Toate corecțiile și efectele sunt nedistructive, adică sunt salvate într-un fișier diferit de imagini. Astfel vei avea tot timpul cadrul brut de la care ai pornit. Pentru a tria cadrele poți aplica un sistem de rating (stele) și astfel poți prelucra doar versiunile care ți se pare cele mai bune (cele mai clare, bine expuse etc.). Gestiunea se referă la modul în care imporți cadrele dar și la modul în care le împarți pe categorii și le accesezi ulterior. 

E probabil cel mai bun program pentru fotografi pentru că ai la îndemână toate reglajele și corecțiile care te interesează, până la export. Exportul stabilește practic destinația fotografiei – web, print etc. Mai nou rezoluțiile aparatelor foto sunt mari și nu ai de ce să umbli cu fișiere de 18-20 megapixeli, de aici exportul pentru diverse destinații.

Cam la urmă Photoshop, nu? asta nu pentru că nu e un soft fantastic, ci pentru că nu se folosește foarte mult în fotografie, decât pentur anumite tehnici, mai exact selecții și înlocuiri de elemente sau suprapuneri de cadre. Dacă prelucrarea foto de care ai nevoie ține doar de corecții care se pot face în Lightroom sau Capture One nu ai neapărat nevoie de el, mai ales că poate fi folosit doar prin abonament. 

N-am să vorbesc prea mult despte el pentru că este clar un standard în domeniu și, din nou, nu poți da greș folosindu-l. Cu toate astea, aici am găsit o alternativă foarte bună: Affinity Photo. Costă undeva pe la 250 de lei și e one time buy, disponibil ca și celelalte pe Windows sau Mac. Recunosc, nu am făcut eu încă mare lucru cu el, dar îmi place mult și prețul e rezonabil. E în continuă dezvoltare și se adaugă funcții noi prin update-uri. Poate nu e atât de finisat ca și omologul său de la Adobe, dar nu se compară cu variantele gratuite precum Gimp, de exemplu. Poți descărca un trial pentru a te convinge, până una alta. Deși există tuoriale, nu sunt atât de multe ca și pentru Photoshop pentru că, repet, ăsta e standardul industriei. Pentru mine însă nu se justifică 10-15-20 euro sau cât o fi un abonament Adobe Creative Cloud. Cel puțin nu încă.

Ca o concluzie, pentru fotografi Lightroom sau Capture One e un un must, abia după ce am început să folosesc Lightroom mi-am dat seama cât de stângace erau gestiunile fotografiilor mele și prelucrările în general, pentru că erau funcții pe care nu le cunoșteam și nu le aveam la însemână.

Extras

Cititoare de carduri – după caz, în funcție de ce aparat folosești șl ce are desktop-ul/laptopul pe care-l folosești.

Unități de stocare externă și backup. Cu backup-ul cred că e destul de clar, e bine să ai măcar un HDD extern pe care să ai o copie a chestiilor de pe calculator. În funcție de câte date ai pierdut până acum din cauza asta ai să iei mai în serior sau nu ce îți spun aici. E ca și în cazul trepiedelor, unii (ca și mine de altfel) vor să învețe din greșelile lor, nu ale altora. Cât despre stocare, ai să vezi că la un moment dat vei aduna multe date, cu multe versiuni de prelucrare și exporturi și, din nou, e bine să ai măcar ceva extern.

Tabletă grafică. Wacom ar fi standardul industriei, cum se spune, dar pentru fotografie nu sunt neapărat necesare. Cu toate astea oferă și ele avantaje, deci dacă ai banii disponibili, n-ar strica.

Din nou, formă fără substanță

Nu v-ați săturat de „cum să faci x lucru” fără să-ți spună ceva concret? Astăzi e Bogdan Drăgotoiu feat. Prezi blog (ai răbdare, ajung și la ăia) – Cum să faci o prezentare. Ca o paranteză, Bogdan m-a fermecat iremediabil cu sloganul său „Fii pișicher și bagă un șer” și m-am gândit să fac asta – să fiu pișicher și să bag un șer la un articol, dar cu niște explicații.. așa.

Deci, cum să faci o prezentare. Mi-am dat seama că e eceva putred după întrebările pe care ți le pui când începi:

De ce trebuie să susții prezentarea respectivă? – Pentru că ai ceva de prezentat, logic.

Care este audiența căreia i te adresezi? – celor care sunt interesați de ceea ce prezinți sau de domeniul în care se scaldă prezentarea.

Ce le vei spune? Ok, deja devine dubios. Prezinți când ai ce, nu vrei să prezinți și cauți subiecte.

Cu ce vrei să rămână după prezentarea ta? Păi măcar cu concluziile, dacă nu cu ce ai prezentat – ce naiba de întrebare e asta?

De cât timp ai nevoie pentru a face prezentarea? De obicei timpul e alocat. Deci te întrebi ce poți face în timpul x.

De cât timp ai nevoie pentru a o exersa? Dacă te iei după articol, muuuult timp pentru că se pare că n-ai nimic de zis.

Idei precum testatul sălii și back-up sunt clar de bun simț, dar nu-ți spune cum să faci asta. Nu e pișicher, de-aia. N-ai treabă cu sala, ci cu echipamentul, iar backup-ul se referă mai mult la asta. Dacă PC-ul de acolo nu merge, dacă proiectorul e prost, dacă stick-ul n-o să meargă, dacă n-ai fost atent la cum ai inserat chestii în prezemtare și acolo n-o să se vadă cum trebuie – știi, de-astea. Sigur, Bogdan nu folosește Power Point, pentru că, din nou, nu e pișicher, ci Prezi. De ce? păi pentru că în PP nu poți pleca de la un slide simplu și adăuga texte și forme după cum vrei – crede dânsul și mulți alții care vor să mai dea bani pe ceva. Vezi bulele ălea de acolo? na, forme predefinite sunt și în PP, ai efecte, animații, mai trebuie să ai niște design în cap. N-ai? caută pe net, dar nu cumpăra chestii de care n-ai nevoie. Dacă încă crezi că te prostesc, uite ce zic ăia pe blogul lor:

Presenting on the big stage doesn’t mean your content needs to be extra obvious (such as a larger font or logo). Instead, focus on a more subtle way of sharing by utilizing a visual metaphor.

Dacă vă uitați acolo, asta se traduce într-un slide mai grafic, dar mai puțin subtil. Pentru că scopul nu e să transmiți ceva clar, scurt și concis, ci s-o dai în infografice. Bine mă, dam ăsta, că ești tu pișicher, și cum necuratul se face o prezentare atunci?

Cum vrei tu, cu grijă să nu greșești și respectând chestiile CONCRETE de bun simț. Ca să-ți arăt că nu e greu să te fandosești, o să pun chestiile astea mai cu imagini așa, cum zicea tanti aia de la prezi.

slide jpg.001

După ce am muncit minute bune la frumusețea aia, am zis să fac niște capturi de ecran (na, printscreen) ca să vezi că nu e mare lucru. Eu am folosit Apple Keynote, dar în Power Point e exact acelați lucru.

Deschizi programul în care vrei să faci prezentarea:Screenshot 2018-12-10 at 12.25.35

Ștergi chestiile de acolo și rămâi cu… un black canvas (așa se zice acuma)Screenshot 2018-12-10 at 12.25.43

Adaugi un fundal (în cazul meu un gradient)Screenshot 2018-12-10 at 12.26.44

Pui niște textScreenshot 2018-12-10 at 12.27.27

Pui pictograme ca să fie mai pișicherescScreenshot 2018-12-10 at 12.28.37

Na, mai completezi cu ce vrei pe acolo. Dacă te uiți atent, nici măcar culorile gradientului nu le-am schimbat, ci doar culorile pictogramelor și textului, iar formele din fundal sunt tot pictograme, mărite, la care am redus opacity. Oricum, secretul e să nu folosești slide-uri predefinite, că alea arată nasol. Intră pe pinterest sau ceva de genul și uită-te la exemple, la ce fonturi folosesc, culori, modul de dispunere a elementelor grafice etc.

Ca o concluzie, caută să fie simplu, mai ales că ceea ce pui tu acolo vor citi oamenii cărora le faci prezentarea, nu e pentru tine – pot fi în schimb idei în jurul cărora să vorbești.

Nu dați șer și alte povești, că nu caut neapărat să vină o puzderie de cititori aici. E așa bine cu 2-3 cititori, e liniște și pace. Dacă mă fac antreprenor de-ăsta cu povești vă anunț, dar până atunci e bine așa. Dacă e cineva care ia totuși în serios ce e aici și are link-uri cu surse de inspirație, liber la comentarii.

Domnule blogăr…

…nu știu, citește și tu mai jos, că nu e așa simplu. 

Gata copii, ne întoarcem la heituială – a trebuit doar să cresc traficul pe blog (termeni tehnici) cu postări tâmpițele (râdeți voi, dar au fost zile cu până la 5 unici) – adică la normal. Cred că ar merge o serie de-asta cu „domnule blogăr” în loc să generalizez și să bag toți blogării în aceeași oală, dar până atunci e cam impus titlul atâta timp cât postările la care dau replică au în titlu „domnule […]”. 

Știți bancurile alea cu un om intră într-un bar? na, aici intră un blogăr într-o ședință cu o șefă. După semnarea unui parteneriat pe o sumă confidențială de câteva milioane de dolari, cei doi șefi (unul de blog, altul de agenție de publicitate) au înșfăcat câte un trabuc și pahar de coniac – fin, cu gheață și lămâie – și au periat câteva mondenități infrastructurale locale:

-Auzi, vouă nu vă e rușine cu piața asta? Arată rău de tot, ca după bombardament. Zise șefa la agenție, caressând o șuviță din păru-i blond cu mâna dreaptă, ca mai apoi să soarbă din Brâncovean.

-Se va renova, îi zic. Nu știu când, probabil când va vrea primarul Robu. Ce pot să fac eu!? Se întrebă șefu’ la la blog cu o privire stinsă, în timp ce, în mișcarea sa de picior peste picior, se întrezăreau șosetele-i albe cu oameni de zăpadă între pantofii Le Colonel și tivul pantalonului de stofă.

NOTA AUTORLUI: Nu știu ce vrea primarul Robu, dar lucrările erau programate să înceapă în 2018. Cât despre ce puteai să faci, puteai citi prin toată presa locală date despre investiție/investiții, în timp ce detalii despre clădirile istorice și reabilitarea lor găsești și aici. ADICĂ PUTEAI SĂ TE DOCUMENTEZI FFS!

-Cum adică? Trebuie să vă doriți asta și să solicitați acest lucru. Să puneți presiune pe autorități. Dacă nu faceți nimic, nu se va întâmpla nimic. Concluzionă șefa la agenție în timp ce stingea violent trabucul în scrumiera de cristal de pe masa de ședințe. 

Discuția celor doi șefi se încheie aici, după ce șefa la agenție plecă fulgerător cu Bentley-ul său negru. Pe fondul aglomerației și zarvei din piață se putea auzi, pe un ton grăbit și tremurat, cum șefa îi spunea șoferului „La bulivar, birjar! la bulivar!”

Pentru cei ce nu știți, prin felul mai special de a fi al primarului Nicolae Robu, se scuză orice cetățean neiformat al Timișoarei. Te-ai împiedicat de o bordură? pe cine înjuri? te-ai prins, cum se spune la București.

Ce să vă mai zic? că nu ne informăm? o las moartă, că parcă nu mai are nici un farmec. O să încerc totuși să fac un rating al poveștii ăsteia, din nou, poate se lipește vreo serie.

Diacritice: da, +100 de puncte;

Include ceva din București: da, +50 de puncte

Blogărul fu’ la conferințe?: da, +200 de puncte (e important)

Documentare: nici măcar n-a încercat -99999 puncte

Bonus: domnul primar plusează și el cu -1 punct

——————————————————————-

TOTAL: – (minus) multe puncte

Recomandare: Se va continua cu campanii.

Chestii pe care le poți face pe smartfon…

…în 2018. Sau 2019, puteai și în 2017, în fine. Mi se pare că unii și-au creat fixații despre cum ar trebui să fie telefoanele și cât ar trebui să coste că au uitat cât de importante au devenit și câte chestii facem cu ele. Așa că dam ăsta o să vă spună câte facem (sau putem face) cu ele.

Telefoane și SMS – cine ar fi crezut?

Rețele sociale – bine, facebook și instagram cu îți spun toți blogării, dar poate adaugi un deviant art, un twitter, un art station, un reddit sau tumblr.

Internet – cred că ăsta ar trebui să fie imediat după telefon și sms, dar cred că nu ne dăm seama cât de important e ăsta. Avem informații despre aproape orice în buzunar și avem o groază de serivicii accesibile oriunde și oricând: cumpărături, aplicații de mesaje, acces remote la diverse, hărți, muzică, filme etc. Mai mult, poți folosi telefonul ca router pentru laptop sau tabletă.

Muzică – am menționat asta și mai sus, dar practic ai un player în buzunar pe care poți stoca ce muzică vrei tu și destul de multă aș spune. Indiferent că e streaming sau muzica ta personală, se poate spune că ai eliminat un dispozitiv.

Filme – tot aud asta pe youtube, unii cică se uită la filme, dar nu e pentru mine.

Podcast-uri/audio books – mi se pare o metodă bună de a asimila informație atunci când ești pe drum sau când aștepți pe undeva.

Internet banking – destul de important, aș zice.

Finanțe personale – venituri, cheltuieli, economii, practic poți avea totul în buzunar.

Poze – indiferent că sunt pozele din concedii sau pozele cu câinele care se tăvălește pe jos sau pur și simplu poze pe care le faci pentru a nu uita ceva sau schițe, notițe, etc.

Mail – pentru că nu l-am amintit mai sus.

Health & fitness – poți aduna toate datele de care ai nevoie – poate activitățile de fitness, poate km parcurși cu bicicleta, date medicale precum tensiune arterială, puls, glicemie etc.

Jocuri – eu mai puțin în ultima vreme dar fiecare cu preferințele lui.

Carduri și cărți de vizită – poți folosi carduri, vouchere, cărți de vizită, tot felul de prostii de genul.

Baze de date – poate ai o groază de parole, poate tot felul de comenzi pe care vrei să le ai cu tine, practic orice notai până acum în agende și carnețele.

Remindere și calendar – oarecum ce notai în agendă, doar că mai ușor, mai detaliat și cu alarme atunci când ai nevoie.

Chestii utile în general – poate folosești telefonul ca telecomandă pentru ceva (gen o cameră foto/video), poate ești fotograf și ai o aplicație pentru astrofotografie, poate umbli toată ziua și plătești parcarea printr-o aplicație, poate e un simplu calculator sau chiar folosești blitz-ul integrat ca lanternă sau poate ești mai fandosit și controlezi becurile din casă cu telefonul.

Cred totuși că ne-am obișnuit ca un telefon mobil să le facă pe toate astea și subestimăm dispozitivul ăsta mic și bun la toate. Tot ce spuneam mai sus (mă rog, în afară de filme, dar mă uit la clipuri pe YT, deci o fi tot pe acolo) am ajuns să fac aproape în fiecare zi cu telefonul și sunt convins că sunt alții care îl folosesc chiar mai mult. Nu poți să nu te întrebi la un moment dat și dacă ceva care face atât de multe nu merită și un buget pe măsură, dar important e să folosești ceea ce îți place – uneori e un obiect mai scump, alteori unul mai ieftin, indiferent dacă e strict din cauza bugetului sau doar a preferințelor. Încearcă să nu mai ții cont de ce își spun alții că merită, ci doar de ceea ce crezi tu că merită pentru tine. Ca să-ți dau de gândit cu banii și obiectele am să iau alt exemplu.

Să zicem că folosești zilnic un creion, hai să fie mecanic. Fiind un obiect personal, parcă ai vrea să-ți placă, poate vrei să fie roșu sau albastru, din plastic sau din inox, să aibă o anumită formă. Poți folosi un creion mecanic de 5 lei, 10 lei (un Rotring de care a auzit toată lumea) sau unul de sute de lei. Alegerea diferă în funcție de fiecare, nu ar trebui să fiu eu sau altcineva un reper pentru tine, mai ales că sunt banii tăi și tu îl folosești. Spre exemplu eu am un Parker, care e vreo 100 lei și e exact ce consider eu că am nevoie – nu-mi plac alea mai ieftine sau altea mai scumpe și am un buget pe care-l consider acceptabil pentru mine când vine vorba de un creion. Încă o dată, dacă nu era clar: poate ești doar superficial și te interesează designul, alege ceea ce place ochiului atunci și gata. 

Cum se îmbracă un trainer

Ieri cineva a a juns pe blogul meu în urma unei căutări după „cum se îmbracă un trainer” și, având în vedere că o vizită reprezintă 30% din trafic, m-am gândit să dezvolt subiectul. Lui dam ăsta îi pasă de cititorii lui, de comunitate, de… all that crap. Deci, în continuare vă spun cum să vă îmbrăcați, dragi traineri, în funcție de personalitate și de ceea ce propovăduiți.

Hipsterul 

NORMAL CĂ ARE BARBĂ, hello, suntem în 2018. Totul începe de la pantaloni: neapărat carrot style, cunoscuți în manualele de specialitate ca „glezne goale”. De preferință mai închiși la culoare, pot fi rupți sau nu, pot avea modele sau nu, asta nu contează așa mult. Încălțările trebuie să fie deschise la culoare, de obicei pantofi sport, pot fi chiar albi, iar dacă vrei să fii all in nu purta șosete – e cool și transmiți mesajul că nu te interesează ce crede lumea. Urmează un tricou, dacă se poate cu un mesaj șmecher, de preferință deschis la culoare, poate chiar alb. Probabil că te-ai prins deja încotro merge treaba și ai pus deja mâna pe pălărie – e un must have, nu vrem să fim ăia care nu înțeleg nici măcar hipstereala; suntem în 2018 oameni buni! Nu uita, la toate astea trebuie să ai un sacou. Nu, nu se poate fără, trebuie să îl ai, chiar dacă îl fluturi ștrengărește peste umăr. 

NOTĂ: N-am zis ce training ține, probabil nici publicul nu va pricepe.

Antreprenorul

Atunci când te autointitulezi antreprenor o să spui oamenilor de zeci de ori că ești antreprenor și o să-i inviți și pe ei de 10 ori să se facă antreprenori, după ce le atragi atenția părintește că e foarte greu să fii antreprenor – practic ăsta e planul tău de atac. Ca să pari totuși un om serios, deși limbajul de lemn smulge grimase dubioase oamenilor ce te privesc, trebuie să porți costum. Recomand un costum bleumarin (sau altă nuanță închisă), cămașă albă, cravată vișinie și pantofi coniac. Ajută dacă ai barba tunsă, că a fi antreprenor înseamnă și atenție la detalii, nu numai vorbărie fără rost. Clasic, elegant, fin, ca și cum te-ai duce la o ședință foto în care vei ține în mână o țigară de foi. Nu ai nevoie nici măcar de geantă, trebuie să arăți că tu antreprenorești, nu te legi aiurea de obiecte pe acre să le duci cu tine. Contrar opiniei publice nu ai nevoie de un MacBook, tu ești un antreprenor și îți înfigi doar creierul acolo unde afacerea trebuie să meargă.

Social Media Expert – bărbatul

Ai zice că seamănă cu hipsterul, dar nu e așa. Vorbim aici de un expert, iar un expert se va poziționa deasupra hipsterilor prin cămașă. Ceva relativ ușor, poate în dungi sau carouri, culori vesele. Pantalonii sunt alegerea ta, te poți inspira de la hipster dacă acolo te regăsești, sau poți alege simplu ceva ce merge la cămașă. Încălțările trebuie să reflecte totuși rebeliunea din sufletul tău (ai ales să fii expert în social media, nu în calculul neliniar al fluidelor non newtoniene) deci ceva mai sport sau, to play it safe, ceva de la Converse, poate chiar o ediție limitată. Un accesoriu poate fi un ceas de mână, de prefință cu o curea neagră din piele.

Social Media Expert – femeia

Nu te așteptai la asta, ă? Poate ești bărbat dar te-ai gândit să sari în cealaltă barcă, cine sunt eu să te judec? Chiar dacă ești femeie, aș recomanda aici pantaloni. Poate fi ceva simplu, niște blugi sau ceva care-i imită, pot fi chiar rupți, tăiați, spintecați, e ok, și tu ai niște rebeliune în suflet. Încălțările pot fi ceva simplu, chiar pastelat, din piele întoarsă sau ceva mai sport, nu contează prea mult. Încearcă să eviți pietrele sclipitoare, ținte, țepi, coarne, pinteni sau orice altceva ar face furori în cluburi. Ești femeie în social media și asta înseamnă că ești cool, feminină dar poți arde tot ce e în jur cu flacăra rebeliunii din adâncu-ți. Completează asta cu un tricou/bluză ceva mai larg(ă), pentru că nu e locul decolteelor aici sau a formelor conturate. Ajută foarte mult ochelarii, dar ai grijă la modelul ramelor.

Speakerul motivațional

Foarte simplu aici. Din start știi că îi vei lovii pe oameni cu tot felul de expresii dubioase și îi vei îndemna să zică alte chestii la fel de dubioase pe un ton milităresc. Audiența ta va fi oricum bulversată deci nu va fi prea atentă la stilul vestimentar ales de tine. Cu toate astea dam ăsta recomandă nuanțe închise, chiar spre negru. Poți purta chiar și cămăși lejere, cu mânecile suflecate, cu condiția să fie închise la culoare. Pentru a părea mai puternic poți purta ghete sau bocanci, asigură-te în schimb că ai o privire agresivă și sticloasă.

Ăla de la agenția de publicitate

Uită tot ce ai citit mai sus. Practic cauți un look elegant, dar totuși relaxat. Vrei să fii ca antreprenorul, dar nu așa bățos. Îți recomand să începi cu niște încălțări mai sport, dar de firmă: D&G, Gucci, Hugo Boss etc. Chiar dacă unele modele arată comic, lumea va înțelege că e vorba de eleganță aici. Poate arată aiurea, dar tot te vor considerea elegant, căci numai un caracter fin va alege asemenea mărci. Pentru a păstra aspectul vizual relaxat poți adăuga niște blugi, dar tot de firmă. Nu trebuie să fie aceeași marcă cu pantofii, aici e ok să fii ca un pom de crăciun din punctul ăsta de vedere. De notat faptul că nuanțele închise te fac mai elegant din nou, chiar dacă unele mărci au modele dubioase. Începi să vezi și tu că ești destul de sport așa, deci ai nevoie neapărat de o cămașă. Poți alege culori mai vesele, dar modele mai simple decât ăla cu social media. De ce nu un roz? arată că ai caracter și știi să apreciezi trendurile. Ca accesorii poți asorta un ceas de mână cu curea de piele (aici nu contează culoarea) și o brățară de piele pe cealaltă încheietură.

Blogărul

Aș putea să-ți spun cu ce ar trebui să te îmbraci ca blogăr, dar mi se pare că nu ești atent(ă). Ca blogăr nu ții traininguri. Ca blogăr ai spus deja în repetate rânduri că e nevoie de muncă, know how, muncă și iar muncă. Bine, na, acum trebuie să ai și tu un dar, nu merge chiar așa. Sunt blogării tari și na… ăilalți care pot fi și ei foarte competenți, dar mai cu măsură. Deci ce training să-ți tină? poate te mai critică pe ici pe colo în câteva sute de articole, dar de acolo trebuie să înveți tu singur, n-o să stea el să te școlească.

Nu știu dacă am vreo concluzie, dar să știi că e important cu ce te îmbraci, mai ales dacă n-ai nimic de spus. Ai zice că haina nu-l face pe om și tu poți avea multe de spus, deci nu contează ce ai pe tine, dar nu uita că ești trainer: destul de rar se întâmplă ca un trainer să aibă ceva de spus, deci s-ar putea să nu priceapă nimic audiența ta – doar era pregătită pentru cineva care n-are nimic de spus. Na, atunci ce o să facă oamenii ăia? nu la ținuta ta o să se uite? Vezi?

Problema cu părerea la români…

… e că trebuie băgată cu piciorul în gât. De ce ar trebui să cenzurăm păreri? pentru ca ăia creduli să nu le urmeze; de ce să nu le urmeze? pentru că sunt greșite; de ce ar conta că sunt greșite? pentru că le băgăm pe gât cuiva ca fiind genral valabile – normal, atunci când le considerăm corecte. Și e ciudată toată povestea asta.

O să mă refer mai mult la internet, că acolo sunt părerile la kilogram. De ce tot spunem că românii se pricep la toate? pentru că își exprimă în mod dubios și agresiv părerile și pentru că nu vrem să înțelegem noțiunea de greșeală. Ai spune că o greșeală la vedere poate fi ușor corectată, nu? nu, pentru că îl facem praf pe ăla care greșește, pentru că nu ai voie să greșești – asta ți se spune din frageda pruncie. În continuare, modul în care formăm o părere.

Argument1, Argument2, Argument3 acoladă Părerea. Acum, ceva poate fi greșit acolo fie în modul cum ai interpretat argumentele ălea, fie în faptul că ai lăsat pe lângă Argument4, Argument5 și câte or mai fi. Mai știi la matematică (geometrie, de exemplu) când din câteva chestii rezulta ceva? și era q.e.d. apoi? well, same șit. Ca un exemplu real, multe chestii pe care le citești pe net despre infrastructura din România sunt greșite doar din cauză că cei ce le scriu nu au toate datele – aici mă refer la postări – păreri dar și la publicații pentru că, oh well, de ce să nu procesăm o părere și aia e? Problema e că punem qed ăla la final.

Partea bună a părerilor de tot felul e că, nu numai că vezi puncte de vedere diferite, ci și că oferă posibilitatea altora să le completeze/combată. Dar dam ăsta, dacă zice cineva că vaccinurile provoacă autism? păi dacă e doar o părere, exprimată ca atare, poate discuțiile generate vor convinge o masă, nu neapărat pe ăla care a emis părerea. E o chestie a noastră, a oamenilor să ne formăm păreri, unele poate bazate pe idei fundamental greșite, asta nu înseamnă că începem să ne dăm în cap unii altora. Dar noi suntem români, nu trebuie ”să-ți dai cu părerea fără să știi”, nu? pentru că asta însemană părere, să vină de la cineva cu o patalama specifică, ca să știm dacă o credem sau nu, pentru că ASTA ÎNSEAMNĂ PĂRERE. AVIZATĂ!

Dar dacă ți-aș spune că, șoc și groază!, nu doar românii sunt așa? …

– pauză de consternare – 

… pentru că noi românii suntem un popor ca oricare altul, mai săraci ca unii, mai bogați ca alții, mai îndoctrinați ca unii, mai guralivi ca alții, mai normali ca unii, mai anormali ca alții. A, mult mai aroganți ca alții, dar poate ne vindecăm cu timpul.

Postarea de mai sus tocmai te-a costat 1euro+TVA, pentru că am hosting de plătit. Suma aferentă ți-a fost retrasă din contul personal de debit. În cazul în care nu ai cont de debit, ți se va retrage din cel de credit. Dacă n-ai nici de-ăsta, află că nu tu i-ai tras țeapă lui dam ăsta, ci el ție pentru că dam ăsta nu plătește hosting. (notă de umor tâmpițel inspirat din blogosferă)

Niște poze

Așa m-am angajat în postarea anterioară și da, ar fi frumos să mai pun și poze. N-o să zic prea multe, întrebați voi dacă vă interesează ceva anume. Apropo, am glumit la chestia cu aprecierile, n-o să mă plâng pe blog că nu mă like-uie nimeni, sunt blogăr mare, i can take it.

Am vrut la un moment dat să fac o secțiune cu wallpaper dar nu m-am ținut de idee – dacă vedeți ceva ce v-ar plăcea, cred că se poate rezolva. La wallpaper e puțin altfel prelucrarea și rezoluția de export, de asta zic.

e1e2e3e4e5e6e7e8e9e10e11e12e13e14e15e16e17e18e19