Author: dam167

Pași către HiFi – părerea unui amator

HiFi înseamnă high fidelity și nu, nu se dărâmă lumea dacă nu știai asta – nici eu n-am știut până acum 2-3 ani. Eu m-am considerat tot timpul pasionat de muzică, dar n-am fost neapărat un împătimit. Am avut to timpul în jurul meu casetofoane, căști, câte un pick-up, magnetofon, amplificatoare, boxe, benzi, casete etc. și anumite gusturi în materie de muzică. Am pus în titlu că e vorba de părerea unui amator pentru că nu m-am concentrat prea mult pe partea tehnică și am preferat doar să folosesc ce am putut. Observ că am început să dedic câte un an sau doi fiecărei pasiuni, prin rotație, așa că anul ăsta vreau mai mult de la muzica pe care o ascult. În cazul în care te interesează și pe tine cât de cât domeniul, m-am gândit să împărtășesc câteva idei. 

Un lucru pe care vreau să-l subliniez încă de la început e că pasiunea pentru muzică în general e ceva subiectiv și trebuie să te ferești de părerile categorice. Nu există „cel mai bun” sau ceva ce „trebuie să”, ci doar măsurători, bugete și experiențe personale. Fii deschis și caută oamenii deschiși.

Bluetooth audio

O să încep cu asta, pentru că aș vrea să trecem repede peste subiect prin a puncta foarte pe scurt ce e și ce nu e muzica prin bluetooth. Revo are o postare sintetică care de altfel m-a inspirat să scriu și eu despre subiect, iar dacă ai de gând să citești ce scriu în continuare ar fi bine să citești ce spune el acolo. Subliniază foarte clar diferențele dintre formatele audio și codecurile folosite în prezent. Sunetul transmis wireless e o variantă de compromis, e comoditate pură, nu neapărat ceva de calitate. Deși tehnologia a evoluat recent, acest lucru se păstrează în continuare, iar dacă te interesează o calitate mare a sunetului, n-o să ai parte de așa ceva prin bluetooth. Dar comoditatea poate valora mult, în plus ce calitate a sunetului crezi că o să ai pe stradă, la birou sau pur și simplu când călătorești? E primul prag pe care trebuie să-l treci când te gândești la ce înseamnă calitatea sunetului pentru tine, iar dacă ce oferă acum bluetooth e destul, nu spune numeni că ar trebui să cauți mai mult, doar să ai în vedere că se poate mult mai mult. 

Pentru mine calitatea sunetului înseamnă liniște și deschidere, lucruri pe care le am de obicei acasă. Pentru restul situațiilor mă mulțumesc cu actuala tehnologie wireless, deși îmi pare destul de scumpă. Eu unul n-am avut căști sub 800 de lei care să mă mulțumească, iar calitatea sunetului mă trimite cu gândul la un TV Full HD – e destul și poate fi o experiență ok, dar cam atât.

Sursă și format pentru muzică. A, și streaming

O să încep cu principalele servicii de streaming (Apple Music, Spotify, Google Music, despre Tidal în concluzie) care sunt un fel de bluetooth audio – comoditate și cantitate. Au o calitate decentă, aș putea folosi concluzia de la punctul anterior – contează comoditatea de avea cam orice, oriunde, oricând fără nu știu ce pretenții de calitate? dacă da, e perfect. Din nou, nu e nimic rău în a te muțumi cu ce oferă aceste servicii dar din nou, dacă vrei mai mult…

Ca să n-o lungesc prea mult, CD-ul oferă cam cea mai bună calitate și e accesibil tuturor. Există și muzică de calitate mai bună, doar o găsești mai rar. Nu trebuie neapărat să asculți la un CD player, poți să o înregistrezi în diverse formate ca să o stochezi digital, dar aici depinde deja de tine. 

Notă. Postările de pe internetul românesc legate de streaming au fost ceva de genul „OMFG, muzică legală!” Pentru că nu-i așa, eram toți pirați. Ironia e că dacă ești cât de cât interesat de muzică, tot timpul ai dat bani pe ea, adică de multe ori cumpărai pirateria altora – asta era, nu aveai altă variantă. E complet aiurea chestia asta cu legalul, avantajul streamingului e de fapt, cum spuneam mai sus, comoditatea de avea mult, accesibil oricând, la un preț mic. Nota asta e pentru cei care încă sunt blocați în asta cu legalul: so stop that!

Acum foarte pe scurt despre Tidal, și o concluzie simplă. Dacă merită sau nu abonamentul la Tidal  pentru a avea un streaming de calitate doar tu personal poți hotărî. Pentru mine personal nu merită, pentru că nevoia de cantitate mi-o satisfac cu Apple Music, iar în viitor plănuiesc să cumpăr mai multe CD-uri (în ultimii ani nu am mai cumpărat). Deci, pentru a combina CD-ul cu streaming-ul – Tidal, presupunând că ai acolo ceea ce te interesează. Ziceam și de concluzie, CD sau calitate echivalentă la fișierele digitale. Despre vinil în continuare.

Care-i faza cu vinilul

Toate vinilurile noi sunt înregistrate de pe CD-uri deci nou cumpărate, obiectiv vorbind, nu vor suna mai bine decât CD-urile. Vinilurile, fiind analogice, se degradează în timp, așa că vinilurile vechi, deși aveau inițial o calitate mai bună fiind înregistrate analogic, s-ar putea să nu mai sune chiar așa bine. Ce vreau să spun cu asta? Că vinilul nu sună mai bine în măsurători și că acum începe partea subiectivă a experienței.

Vinilul e o altă experiență în epoca modernă, e cam ca o casetă – ai nevoie de un player dedicat, ai un singur album, trebuie să ai grijă de el și sună puțin altfel datorită echipamentului – altfel pentru tine poate fi mai bine sau mai rău. Dacă simți nevoia să urli hipsteri! hipsteri! te rog, potolește-te. E ceva personal, e ca și cum ai avea o cană preferată din care îți bei cafeaua sau un mod preferat de a-ți face cafeaua. E un mod personal de a-ți manifesta pasiunea pentru muzică și nu e nici cea mai bună/ieftină metodă, nici cea mai proastă/scumpă. 

Eu am avut viniluri și pick-up, sper ca la un moment dat să am din nou, doar pentru experiența ascultatului muzicii în ansamblu, pe lângă căutarea lor, întreținerea lor și a sculelor de muzică specifice.

Așa numitele scule de muzică

Încep cu smartfonul ca player – poate ai obosit, dar e ca la streaming și bluetooth, comoditate. Diferența în schimb aici e că telefonul poate fi îmbunătățit ca sursă prin adăugarea unui DAC. Link-ul e mai mult pentru posteritate, ideea e că sunetul e analogic, iar pentru a-l putea reda mai bine ai nevoie de ceva care să transforme semnalul digital într-unul analogic. DAC-urile sunt în general de dimensiuni mici, deci practic poți căra după tine așa ceva pentru telefonul mobil.

DAC-ul e necesar pentru oricare sursă digitală de muzică (laptop, telefon, PC) și poate fi integrat în carcasa unui amplificator sau în placa de sunet a PC-ului. O să menționez tot aici, ai nevoie de un amplificator. Nu, nu ca să bubuie muzica, ci pentru a amplifica semnalul, adică pentru a auzi o plajă mai mare de frecvențe. Puterea lui depinde de boxele/căștile la care vrei să asculți.

Boxe/căști – nu prea ai cum să asculți fără așa ceva și aș vrea să mă abțin de la a face recomandări, cât despre prețuri, la final.

CD player. După părerea mea nu merită, dacă ai un PC sau laptop. Sunt toate șansele să ai nevoie la un moment dat de DAC și amplificator, deci vei putea stoca CD-urile în format digital.

Pick-up cu/fără pre amplificator. Cred că e elocvent, pentru viniluri ai nevoie de așa ceva.

Bugete, bani și alte aiureli

1273 de cuvinte până aici, nu știu dacă e bine sau rău. Dacă nu ai observat până acum, chestiile audio sunt scumpe. Poate ți s-a părut o aroganță când am spus că n-am avut căști care să-mi placă sub 800 de lei, dar te asigur că am plecat de la cele mai ieftine, iar diferențele nu sunt extrem de mari. Problema e că plătești mulți bani pentru îmbunătățiri mici (uneori), deci e important să știi ce vrei. Că tot vorbeam de căști, pentru mine și urechile mele e important confortul. Degeaba se aud fantastic, dacă nu le pot purta mai mult de o oră. Avem capete și urechi diferite, deci ce e comod pentru mine s-ar putea să nu fie și pentru tine – până acum ar fi trebuit să observi tiparul, adică experiența subiectivă din toată povestea asta.

Vrei să cumperi? În afara CD-urilor și a serviciilor de streaming unde treaba e clară, trebuie să citești, să-ți stabilești bugete și să încerci. Nu e greșit să nu-ți placă ceva și nici să preferi o marcă anume sau un tip de sunet. Sculele de muzică sunt de multe ori reglate pentru anumite frecvențe, deci contează mult ce muzică asculți. 1478 de cuvinte până aici și multe lucruri de care tot tu trebuie să-ți dai seama – îmi pare rău, dar cam ăsta e lait motivul.

Marele premiu de Formula 1 Abu Dhabi 2019

Nu aveam atunci prea multe, dar ce aveam prețuiam împreună. Unul dintre aceste lucruri era după amiaza de duminică pe care o petreceam împreună. Prânzul sau orice altă activitate trebuia să fie gata până la startul în turul de încălzire, undeva între orele 13 și 15 pentru cursele din Europa. 

Aproximativ 30 de ani mai târziu am ales să părăsesc Europa și circuitele consacrate pentru lumina nocturnei, organizare, comoditate și un final de sezon, indiferent dacă urma a fi decisiv sau nu. Un moment nu foarte important în calendarul F1 al anului 2019 deoarece Lewis Hamilton pleca de pe grila de start din postura de campion mondial, dar o nouă sărbătoare a Formulei 1, o nouă cursă a fanilor și mai puțin a orgoliilor. Nu am de gând să vă plictisesc cu alte detalii personale care mă leagă de acest sport și o să vă las cu câteva cadre de la marele premiul de Formula 1 al Abu Dhabi 2019

_MG_2555

_MG_2556

_MG_2558

_MG_2566

_MG_2629

_MG_2648

_MG_2711

_MG_3436

_MG_3450

_MG_3461

_MG_3520

_MG_3546

_MG_3654

_MG_3689

_MG_3843

_MG_3962

_MG_4149

_MG_4180

Un moment emoționant pentru mine a fost când, după calificările de sâmbătă seara, un domn m-a rugat să-i fac o poză alături de fiul său. M-a surprins în timp ce-mi împachetam aparatul și obiectivele și, deși circuitul a fost luminat foarte bine, zona în care eram noi (tribuna principală) nu chiar. Am făcut câteva cadre și l-am întrebat apoi dacă sunt ok, pentru că e păcat să pleci de la circuit cu niște poze care nu îți plac. S-a luminat la față și mi-a zis „It’s not ok, it’s perfection!” – în poză era el cu fiul său, iar asta era tot ce conta. Până la urmă cu asta rămânem, iar cu timpul și el, fiul său, va prețui acele amintiri exact cum am făcut eu.

2020 In memoriam IC

2019 la dam ăsta

Probabil că nu interesează pe nimeni, dar am redus blogurile pe care arunc câte un ochi la 5-6, iar ăsta e probabil principalul motiv pentru care e mai rar hate blogosferic pe aici. Atitudinea negativă și părerile toxice încep să mă plictisească și să mă irite, așa că am ales să stau departe – modul în care s-a scris despre alegeri, de exemplu, m-a dezamăgit profund. Eu nu mă pricep la politică, dar era evident că mulți care scriau pricep chiar mai puțin decât mine din ceea ce se întâmplă în jurul nostru și, repet, atitudinea toxică prin care ne arătăm unii pe alții cu degetul nu ajută pe nimeni cu nimic. 

Cum tot zic de vreo 2 ani încoace, prefer să consum YouTube. Am învățat tot felul de lucruri, de la bushcraft, la fotografie și cinematografie până la programare sau CG (computer generated graphics). Prefer un simplu review la un aparat foto, pe care nu intenționez să-l cumpăr vreodată, în detrimentul unei controverse de 3 lei de pe internetul românesc. Am descoperit muzică sau pur și simplu variante ale unor melodii cunoscute care mi-au adus o stare de bine – ăsta mi se pare că e scopul materialului pe care-l consumi, să-ți aducă o stare de bine.

Lăsând filosofia, mi-am mai cumpărat un aparat foto anul ăsta. 2 corpuri în 2 ani, alături de un obiectiv și destule accesorii, probabil chiar mai productiv decât anii 2008 – 2010 când am schimbat un corp de aparat, mi-am cumpărat obiective, trepied, rucsac, blitz și alte accesorii mărunte. Apropo, după anul 2010 aparetele foto din clasele de vârf s-au îmbunătățit simțitor și aici mă refer la calitatea imaginii, inclusiv în lumină slabă. Mai jos câteva cadre, din mână, fără prelucrări menite să elmine zgomotul.

_MG_1602_MG_1606_MG_1622_MG_2304_MG_2337

Dubai Mall și Burj Park by Emaar

Câteva mii de euro mai tarziu, era bine ca măcar să ies mai des și să folosesc echipamentul, nu? Da, și am făcut-o. Am obținut câteva cadre cât de cât cu cerul nopții fără prea mare efort. Ce nu se vede în cadre și nu apare nici pe blog e că îmi place să stau sub cerul înstelat al nopții, experiență care e chiar mai importantă decât cadrele obținute, așa că e un câștig din toate punctele de vedere.

_K4_2253_MG_0436_MG_0439_MG_0456

Uneori îți vine să iei un rucsac în spate și să te duci, fără prea multe planuri. Nu mă refer la varianta hippie, în care faci autostopul cu pletele-n vânt, ci la a-ți lua niște prieteni și a pleca, fără prea multe planuri. Am ajuns pe Transalpina și, după lungi căutări, am găsit un loc bun de campare, unul cum n-am mai avut de mulți ani încoace.

_MG_0977_MG_0996_MG_1021_MG_1030

Am ajuns și în locul meu preferat (unul dintre ele), dar oboseala și vremea care n-a ținut cu noi nu au produs cadre la înălțimea așteptărilor mele.

_MG_0243.jpg

A fost un an destul de încărcat, obositor pe alături și în care, ca de obicei, am reușit să fac o parte din lucrurile pe care mi le-am propus. Cât despre prezența mea online, mai puțin pe facebook și mai mult pe twitter. Apropo de twitter, mult mai interesant ce se întâmplă internațional, unde lumea împărtășește chestii – poze, glume, articole, rant-uri. Te uiți în România la conturi cu mii de urmpritori care nu prea spun nimic și nici nu interacționează cu lumea. Dar trebuia să fim și noi acolo și iată, noi am fost dar n-a mers. N-are cum să meargă când tot ce faci e să-ți promovezi postările de pe blog. 

Încep să mă consider mai tare la calculatoare ca programatorii (care în România sunt recunoscuți ca zei ai compiutărelor) pentru simplul fapt că folosesc vreo 5 – poate ar trebui să postez mai des pe aici despre asta pentru că m-am lovit de multe și poate ajută pe cineva. Stai, asta înseamnă că asta e valabil și pentru aparatele foto unde am… multe dar, în fine, om vedea ce urmează să postez în viitor.

_MG_2610_MG_3520_MG_3658

Care-i faza cu GoPro-ul

Nu vreau să scriu un review, pentru că e plin internetul de ele, dar aș vrea să vă spun ce poți face cu el, lucru pe care mulți nu reușesc să-l atingă. Normal, o să plec de la modul în care îl folosesc eu, dar o să-mi completez punctul de vedere cu ce am văzut în jurul meu. Scriu postarea asta pentru că am citit comentarii foarte triste legate de camera asta și, din păcate, sunt oameni plictisiți de toate electronicele care apar. E ușor să vezi că a apărut x și costă y și să zici că n-ai nevoie, că e scump (comentarii despre preț la sfârșit), că nu e nimic nou de fapt pentru că apar n electronice an de an. Ăm, de ce ai da 2 mii de lei pe ăsta? adică, ai viața atât de interesantă încât să merite camera asta (comentariul care sugera asta m-a enervat, recunosc)? DE CE SĂ DAI 2 MII DE LEI?! În fine, în cele ce urmează o să încerc, scurt și la obiect, să vă spun la ce e bun GoPro-ul.

IMG_2518.JPG

Ce este GoPro?

GoPro este un action cam sau o cameră de acțiune (parcă sună dubios în română) care are un unghi de fotografiere/filmare foarte larg – adică intră tot în cadru. Normal, a ieșit în față datorită calității imaginii și a fiabilității. GoPro este bun la toate, dar nu excelează la nimic, dacă vorbim strict de calitatea imaginilor sau a filmărilor, dar fiind o cameră atât de mică are foarte multe aplicații pentru care alte camere nu pot fi folosite. 

Foto

Cum ziceam, o cameră mică, impermeabilă și ușor de folosit, cu un unghi foarte larg. E atât de mică încât poți să o duci în buzunare sau o poți folosi ușor pe un selfie stick. Am văzut lume care fotografioază și filmează în concedii cu un GoPro, iar calitatea imaginilor e satisfăcătoare.

C:DCIM100GOPROGOPR0598.GPR

C:DCIM100GOPROGOPR0599.GPR

GOPR0477.jpg

Video

În primul rând aș vrea să subliniez că video nu e foto. Dacă o fotografie o poți arăta oricui, indiferent că e pe telefon, PC sau social media fără un context anume, la video trebuie să ai un context, sau story cum se zice acum. O filmare trebuie să poate fi urmărită ușor, pentru că nimeni n-o să aibă răbdare să se uite 5 minute pe telefon la ceva ce nu-l interesează în mod deosebit. Chiar și în filmarea sporturilor extreme, de obicei sunt interesante doar bucăți din filmare, iar asta înseamnă că un clip trebuie tăiat și editat pentru a fi ușor de urmărit. Unde vreau să ajung cu asta? La faptul că pentru a arăta cuiva o filmare trebuie să depui un efort, trebuie să știi ce vrei să arăți. Altfel, te vei trezi cu filmări la care nici măcar tu nu o să te uiți, mai exact să ai aplecare pentru video.

Astea fiind spuse, avantajele unei camere de mici dimensiuni și calitate satisfăcătoare a imaginii te ajută mult, chiar și ca accesoriu (acel b-roll, adică clipuri care completează o filmare principală).

Get the shot 

Adică fotografii sau video pe care nu le poți obține cu un alt aparat, cel puțin nu ușor – sub apă, prins de un obiect în mișcare sau pur și simplu într-un loc unde nu poți ajunge cu un aparat de dimensiuni mai mari. O altă perspectivă, un alt fel de material. 

La ce-l folosesc eu

Strict ca un accesoriu pentru care nu am o scuză să nu-l iau cu mine. Pentru mine greutatea echipamentului n-a fost neapărat o problemă, dar pentru un al doilea aparat ar putea fi, adică nu sunt dispus să car ceea ce nu folosesc. Am un GoPro Hero 5 de Vreo 2 ani jumătate și îl văd ca pe o investiție pe termen lung, adică nu plănuiesc să-l înlocuiesc prea curând, și l-am folosit la filmări, poze și timelapse-uri. 

DCIM100GOPROGOPR0496.JPGDCIM100GOPROGOPR0508.JPG

Cadrele de mai sus sunt un exemplu de încercări pe care nu le-aș putea face cu un DSLR, dar nici nu e un cadru care să merite un drum undeva. De asta pentru mine e un accesoriu, dar un accesoriu care pe termen lung își merită banii. Poate l-aș putea înlocui cu un telefon nou, dar un telefon se sparge ușor și e mult mai scump.

Preț

În jur de 2000 de lei, depinde de model, iar aici mă refer la varianta mai mare, nu acel cub de mici dimensiuni. Poate pare mult 2000 de lei, adică un salariu pentru mulți, dar e totuși o cameră foto-video care face multe, foarte multe. Nu trebuie să faci sporturi extreme, nu trebuie să ai o „viață interesantă” pentru a-i găsi nu una, ci mai multe utilități. E normal și logic să ai priorități și să-ți justifici alegerile și, de ce nu, să ai un context. Am ținut să scriu mai sus paragraful ăla obositor despre video pentru că filmarea nu e pentru oricine și atunci poate nu merită. Poate alegi un telefon mai scump și rămâi la foto, poate alegi un set de lentile pentru telefon în detrimentul unei camere noi. 

Pentru a vă da de gândit când vine vorba de preț, un trepied bun e în jur de 1000 de lei, o curea de calitate e vreo 300, iar un rucsac bun, dedicat, e iarăși aproape 1000 de lei. N-are rost să vorbim de alte aparate și obiective care sunt mult mai scumpe. Problema cu prețul e că avem an de an atâtea electronice, încât ai impresia că trebuie să-ți iei de toate și așa ajungi la atitudinea plictisită de care vorbeam la începutul postării. TV, căși cu anulare de zgomot, boxe portabile, baterii externe, telefoane, tablete, PC-uri, componente, periferice, sisteme audio, console, oricâți bani ai avea, a cumpăra toate prostiile nu mai e fezabil. Practic oricâți bani ai avea, nu vor fi de ajuns dacă vrei să cumperi absolut tot ce apare pe piață, așa că trebuie să prioritizezi ce e important pentru tine.

Nu, nu trebuie ca acei 2000 de lei investiți să-ți aducă alți 2000, ci trebuie să simți că obiectul pe care l-ai cumpărat îți folosește la ceva, poate chiar înveți ceva nou – cum e cu filmarea în cazul meu. Până la urmă nici 50 de lei nu meriă aruncați pe ceva ce nu-ți folosește ție personal, deci sumele de bani sunt de multe ori relative. 

Cât despre viața interesantă, asta n-o să ți-o facă nimeni altcineva.

Uneori poți fotografia doar cu ochii

13edit_673x416

După ce restul s-au culcat, mi-am mai pus niște whiskey în pahar și am ieșit afară, în fața cabanei, să mă uit la stele. Cum nu aveam curent, era o beznă de nu-ți vedeai nici mâinile, așa că mă mișcam încet, să nu răstorn vreun pahar. Cerul era încadrat de linia pădurii și de două-trei vârfuri ce se vedeau spre nord. Jack Daniel’s, și era deja a doua stică din cele trei pe care am reușit să le cumpăr de la cei ce făceau contrabandă cu băutură și țigări – era cam singurul mod accesibil de a bea și/sau fuma ceva de calitate pe vremea aia.

În fața cabanei aveam un scaun pliant, așezat pe platforma de beton ce ieșea de sub soclul cabanei. Era puțin în stânga ușii, deși era puțin probabil să se mai plimbe cineva pe acolo în afară de mine la ora aia. O potecă destul de îngustă despărțea cabana de un zid de sprijin din piatră, în fața căruia era un grătar zidit, de asemenea din piatră. Până atunci băusem aproape o sticlă de 700 de mililitri, dar eram tânăr. Eram așa tânăr încât puteam trăi fără somn și cu părul vopsit, deci probabil mai tânăr decât vreau să recunosc acum. Mi-am pus căștile mp3 player-ului în urechi și am dat drumul la playlist, ca apoi să-mi dau seama că ceva lipsea: aveam și o țigară de foi pe undeva. M-am dus să o caut, încet și cu mișcări timide din nou, ca să nu lovesc sau să răstorn ceva. Cerul era complet senin și brăzdat ba de avioane, ba de câte o stea căzătoare – deh, perseidele. Când ridici prima dată privirea către cer vezi puzderia de stele și probabil singura constaleație de care ai auzit – Ursa mare sau carul mare – iar dacă continui să privești parcă stelele devin tot mai multe, iar întreaga boltă cerească îți cuprinde întreg câmpul vizual, aproape hipnotizant. Te încearcă un sentiment vast, poți călători în interiorul sau exteriorul tău, parcă te transpune într-o altă lume.

Alcoolul îmi amorțește corpul și simțurile, ca mai apoi să simt o vibrație puternică lăuntrică. Simt un val de fericire și durere în același timp, iar muzica mă ajută să-mi concentrez emoțiile și sentimentele, îmi evocă amintirile. Din când în când mă ridicam de pe scaun, cu privirea blocată spre cer și mă plimbam prin fața cabanei. Era liniște, atunci când opream muzica pentru a căuta o melodie anume nu se auzea nimic, nu erau animale, nu erau alți oameni în jur. Uneori e ușor să te lași cuprins de panică pentru că ai impresia că simțurile nu te ajută să descoperi ceea ce e în jurul tău. 

Îmi amintesc de cabana Fîntînele, încadrată aproape perfect de pădurea de conifere din apropiere de masivul Cîndrel. Noaptea, aceeași linie neagră a pădurii de brad încadra Calea Lactee și puzderia de stele de pe cerul nopții. Atunci când era lună plină, pajiștea din fața cabanei se scălda într-o lumină rece și umbre dure, pajiște ce ținea până aproape de singurul izvor din zonă. Lemnul vechi și lucios al meselor și scaunelor din față, de un gri cenușiu, aproape că strălucea în liniștea nopții în acel peisaj suprarealist. Diamond in the dark îi spuneam, după melodia lui Chris de Burgh…

Is it real, what I feel, is it love,

Is it love that’s making me weak, in the night,

And when she’s next to me,

I just stumble on my words,

And all the things I want to say,

Come out wrong,

I am lost in a dream,

But I know this is more than it seems,

I need a little help”

Cabana Fîntînele era o cabană veche, din lemn și soclu din piatră. Camerele-i răcoroase aveau paturi reci și simple din oțel, similare celor întâlnite prin spitale, cu arcuri și confort precar. Seara aducea o atmosferă mai caldă, în sala de mese, la lumina lămpilor de petrol. Piesele de rummy sau cărțile animau puțin atmosfera din jurul cinei, iar poveștile răsunau până spre miezul nopții.

Trecuse de ceva timp și la mine miezul nopții și, în timp ce brazii rămâneau drepți eu mă prăbușeam. Când privești în retrospectivă lupta surdă pe care o duceai începi să vezi greșeli și alegeri greșite. Dragostea și ura te macină simultan și continui să te prăbușești, cu toată puterea pe care simțeai că o ai, iar corpul amorțit nu te mai ajută. Nu poți lovi nimic, nu poți sparge nimic, ești prins într-un clește al emoțiilor și amintirilor, ești prizonierul greșelilor. Îmi ștergeam din când în când lacrimile cu mâneca bluzei și continuam să privesc spre cer. Sorbeam din când în când din pahar, cu speranța că alcoolul din pahar va mai stinge din durerea din interior. Ce era acolo se apropia tot mai mult de suprafață și nu avea de gând să dea înapoi. După mulți ani de reprimare ieșea în sfârșit la suprafață și călca în picioare o aparență fals construită pe principii îndoielnice. În mod paradoxal a trebuit să privesc atât de departe, spre marginea Căii Lactee, ca să ajung înapoi în interior și să aduc la suprafață ce era de fapt important. Am avut nevoie de linia brazilor și un cer brăzdat de stele căzătoare, de o anestezie a mușchilor care luptau împotriva curentului și de un loc care să rămâne neclintit în fața mea pentru a avea puterea de a mă uita din nou în interior. 

„I never meant to cause you any sorrow

I never meant to cause you any pain

I only wanted to one time to see you laughing

I only wanted to see you

Laughing in the purple rain

Purple rain, purple rain

Purple rain, purple rain

Purple rain, purple rain

I only wanted to see you

Bathing in the purple rain”

A fost nevoie ca acea natură neîmblânzită să-mi fie oglindă și un corp amorțit pentru a privi direct înăuntru, pentru a regăsi ceea ce era pierdut. Într-un final am adormit pe canapeau din camera de zi a cabanei, înainte de lăsarea zorilor. Nu am devenit un alt om din ziua aia, ci doar a câștigat partea din interior pe care am reprimat-o atâția ani. A trebuit să devin mic și să fiu judecat în fața naturii, totul sub un cer plin de stele.

Doi ani mai târziu mă întorceam cu un DSLR și un trepied, exact în același loc. Același loc, aceeași perioadă, de data asta pregătit. Prin obiectiv nu vedeam nimic, senzorul nu capta nimic. Eram pregătit să aștept momentul toată noaptea, dar degeaba. Eram parcă într-un loc sterp, fără pic de adâncime, fără stele, fără emoții. Aceași linie a pădurii, aceiași versanți, aceeași natură care parcă de data asta s-a întors cu spatele. Nimic. Până la urmă m-am dat bătut și am intrat în cabană, împăcat cu ideea că uneori aparatele foto nu văd destul de departe.

Mirajul funcțiilor

Normal, am să mă refer din nou la electronice, că la atâta mă mai duce capul zilele astea. Am să plec din nou de la fotografie, pentru că am citit un articol zilele astea și nu că m-a pus pe gânduri, ci parcă mi le-a făcut mai clare.

Pentru cine nu e interesat de fotografie, am să fac un scurt rezumat al articolului. Un fotograf constată că folosește mult mai puține funcții decât au aparatele foto și se întreabă dacă nu cumva avem nevoie de mult mai puțin. Normal, efectiv avem nevoie de mai puțin, că zi de zi urlăm unii la alții că suntem o societate de consum. 

Chestia e că aceste funcții, sau features, (mă rog, multitudinea lor) ni s-au vândut, iar noi am cumpărat cât am putut. Am ajuns să judecăm valoarea unui obiect după numărul de funcții pentru că, deși e clar că nu le vei folosi pe toate, dacă are mai multe înseamnă că primești mai mult. De asta dintre două obiecte cu același preț tindem să-l alegem pe cel cu mai multe funcții – better value. Am ajuns să ne afundăm atât de mult în funcții încât ne ironizăm unii pe alții și ne dăm peste cap să folosim cât mai multe pentru a le justifica. Nu mă refer doar la un telefon mobil cu nu știu câți senzori și cinci camere, ci și la aplicații de PC unde an de an vin funcții și comenzi noi care economisesc 2-3 click-uri de mouse. 

Mulți ani mai târziu, unii am ajuns să ne întrebăm ce facem cu toate funcțiile alea? Și chiar dacă nu ne trebuie, suntem atât de îndoctrinați încât nu ne vine să luăm un obiect cu mai puține funcții, mai ales când e la acelați preț. Toată doctrina asta e susținută de publicații și jurnaliști, care an de an îți prezintă lucruri noi și care, după părerea mea, ajung să se piardă în comparațiile dintre obiecte. Până la urmă jobul lor e să facă comparații, așa că încearcă să descopere noi funcții și noi aplicații. Ba chiar mai mult, ne încurajează pe toți să aruncăm săgeți împotriva celor ce susțin că ar trebui să avem mai puține funcții, motivul fiind că ele există pe piață și trebuie să le avem. De ce ai priva pe cineva de ceva? Chiar dacă nu folosește lasă să fie, nu priva omul de ceva.

Aș vrea să revin la aparatele foto, ca să nu dăm în minimalism extrem. Aparatele foto o să facă tot timpul multe lucruri prin simplul fapt că acoperă majoritatea genurilor de fotografie. Deși unele sunt concepute pentru sport sau studio, te aștepți ca un aparat foto din gama de vârf să poată aborda satisfăcător orice gen de fotografie. Dar pe lângă asta avem prelucrări de imagine sau alte reglaje automate pe care nu le folosește nimeni. Ironia e că din dorința de a simplifica ajungem să cerem alte lucruri în plus care… complică iarăși totul. Spre exemplu, fotograful din articolul citat anterior sugerează un touch screen mai bun pentru corpurile aparatelor pentru a găsi mai ușor setările – asta implică evident ecran mai bun, software mai bun, adică mai multe funcții.

Din păcate am ajuns să ne simțim vinovați că nu folosim toate funcțiile unui dispozitiv, să simțim că nu merită sau că nu-l merităm. Contui cu eternul clișeu, telefonul mobil, și spun că telefon + aparat foto deja e o combinație foarte valoroasă pentru unii oameni. Nici măcar nu trebui să urci direct poze pe net, doar faptul că un telefon, pe care îl ai tot timpul la tine, e destul pentru a-ți asigura amintirile din vacanțe sau viața de zi cu zi e destul. Și e foarte normal ca pentru asta să vânezi cele mai scumpe telefoane, fără să te simți rușinat că nu folosești bluetooth, nfc sau cei zece senzori ai telefonului. Lumea uită că acum câțiva ani dădeai undeva spre 2000 de lei pe un aparat foto, uneori compact sau chiar pe un DSLR entry level pentru un minim de calitate. Dacă mai pui alea 2-300 pe care le dădeai pe telefon ajungi la un 2500 rotund, cu care iei un telefon destul de bun ca să-ți elimine din buzunar sau geantă un aparat foto. 

Ne place sau nu, ca să te scuturi de asemenea cutume trebuie să hotorăști singur ce, și mai important, pentru ce alegi un obiect. Poate pentru că avem atât de mult zgomot putem justifica noile căști cu anulare de zgomot, foarte la modă în prezent – cum ziceam, ca să simplificăm trebuie să complicăm lucrurile.

RAW vs. prelucrat

Văd că e o modă mai nou (pe YouTube, unde-mi fac eu veacul în loc să citesc bloguri interesante și utile) să se compare cadrele foto, respectiv varianta neprelucrată și/sau necomprimată (RAW) cu fotografia finală, așa că am zis să postez și eu ceva similar. Dacă aveai impresia că dam ăsta face niște poze execrabile și le fotoșopează apoi ca să arate bine, ei, ăsta-i momentul să-ți confirmi/infirmi teoria.

Ca să încep prin a-mi găsi scuze, formatul RAW presupune scrierea pe cardul de memorie a imaginii așa cum e captată de senzor, fără prelucrări sau corecții. Imaginați-vă că un aparat foto digital modern e un mic calculator cu o lentilă legată de el. Imaginea e obșinută prin acest ansamblu, adică optic+corecții, așa că „realitatea” e de fapt ceva sensibil diferit ce percepe ochiul uman. Aceste corecții pe care le face aparatul pot fi configurate într-o măsură în modurile de fotografiere (automat, manual) și sunt evitate complet doar în formatul RAW. Practic dacă ai făcut o poză în modul auto, aparatul a făcut deja multe dintre lucrurile pe care le fotoșopăm ăia care fotografiem RAW – țeapă, dacă doar acum afli asta și viața ta de până acum a fost o minciună. Pe lângă că formatul RAW include informații mai multe de la pixelii senzorului, corecțiile ulterioare pot fi mult mai fine și mai ușor de făcut – de exemplu expunerea imaginii poate fi corectată cu valori foarte mici fără a folosi tot felul de compensări la fotografiere, sau balansul de alb poate fi sensibil modificat.

Ca o idee generală, fotografiile în format digital se recomandă să fie corectate, indiferent că asta se realizează într-o prelucrare ulterioară, sau chiar înainte de scrierea pe cardul de memorie prin diverse profile specifice descărcate în aparat. Corecțiile astea, în mare, înseamnă contrast, claritate, shadows/highlights, expunere, saturația culorilor, balans de alb.

În continuare o să folosesc cadre din postarea anterioară, alături de varianta neprelucrată pentru comparație. De cele mai multe ori fac câte un cadru sau două și cu telefonul, de obicei pentru a pune pe facebook, așa că o să pun și unul de-ăsta. Privite de la distanță, echipamentul de mii de euro și telefonul aproape la fel dar, cum ziceam mai sus, telefonul compensează camera inferioară cu prelucrare. Apropo, cadrul făcut cu telefonul nu a fost prelucrat ulterior.

RAW_MG_0970

Prelucrat_MG_0970

RAW_MG_0977

Prelucrat_MG_0977

RAW_MG_0981

Prelucrat_MG_0981

RAW_MG_0996

Prelucrat_MG_0996

RAW_MG_1021

Prelucrat_MG_1021

RAW_MG_1030

Prelucrat_MG_1030

RAW_MG_1075

Prelucrat_MG_1075

iPhone SE (click pentru full res) – neprelucratIMG_0480

iPhone SE (click pentru full res) – neprelucratIMG_0481.JPG

RAW – full res exportat ca jpg (click)_MG_0977

Acum, ca să fiu sincer, cadrele de mai sus sunt simple, într-o lumină destul de bună. Corecțiile au fost destul de mici, ba chiar transpuse cu copy/paste de la o imagine la alta. De asemenea avantajul formatului RAW e că se pot face corecții pe zone ale cadrului, de exemplu se poate modifica doar expunerea cerului sau modificarea contrastului în fundal.

Prețul corect…

…nu mai există. Sunt atâția factori care influențează prețul unui produs/serviciu încât e imposibil pentru tine, un individ într-un anume timp și spațiu, să-l evaluezi ca fiind corect sau nu. Am putea avea discuții interminabile pentru fiecare categorie de produse de uz personal sau de servicii, de ce costă atât, cum și unde se fabrică, care sunt taxele aplicate și de ce sau chiar ce-l face pe un simplu fermier să-ți vândă ceva la prețul x. Dar e o risipă de energie după părerea mea.

Mai nou am început să aleg ce merită, în funcție de ce-ți aduce în schimb – în engleză value, adică valoare, manelistic spus. Suntem diferiți și avem nevoi diferite, deci cel mai corect e să stabilesc ce merită pentru mine, nu și pentru tine. Observ că ideea de bază e că trebuie să câștigi x bani pentru a cumpăra produsul y și mi se pare un concept greșit. Niște pantofi de trekking care costă 1000 de lei aduc mai multă valoare (știu că sună ciudat) unui om care merge mult și are tot felul de activități outdoor decât unuia care câștigă de o mie de ori mai mult dar circulă toată ziua cu mașina. Obiectele și serviciile trebuie să-ți facă viața mai ușoară și să te facă să te simți bine, iar unele sunt mai ieftine, altele mai scumpe. 

Primul pas e să ai totuși un cap pe umeri, niște priorități și puțină educație financiară. Poate dacă începi să cheltui bani cu accesorii pentru activitățile tale outdoor (romgleza at its finest), nu știu, te mulțumești cu un TV mai ieftin și/sau o mașină ieftină. Sau poate chiar renunți la mașină. E o mare responsabilitate, dar până la urmă e viața ta și doar tu știi mai bine ce ai nevoie. Ar trebui să nu ne mai gândim la costul de producție pe care credem că-l are firma x când face acei pantofi de trekking, pentru că e ceva ce nu vei putea schimba niciodată tu ca individ. 

Un tânăr de 21 de ani și-a cumpărat un aparat foto de 6000$. A strâns banii fără să-l tenteze prea mult plăcerile tinereții și acum fotografiază și filmează prin lume.

Un tânăr de 25 de ani a strâns mult timp bani și și-a luat un aparat foto Leica (circa 10000$). Nu l-a interesat un Sony care făcea de 4 ori mai multe lucruri la un sfert din bani.

Un tânăr de 17 ani, în loc să-și cumpere un rând de haine și-a cumpărat un tricou de joc al unui club de fotbal. 20 de ani mai târziu, încă îl prețuiește.

O tânără de 30 de ani plătește echivalentul a două salarii pe un iPhone. 6 ani mai târziu încă ține la el, deși are altul.

Un pensionar și-a cumpărat 2 tablete pentru a-și urma pasiunea pentru artă – are mai mult timp la pensie. A trebuit să muncească pentru a și le permite (circa 7000 de lei) și nu regretă nimic.

Un băiat și-a cumpărat o mașină la mâna a doua cu 10 mii de euro. N-are alte pasiuni, asta e tot ce și-a dorit.

Un tânăr (așa-mi place mie să cred) a cheltuit 3000 de euro în ultimul an pe echipament foto. Rezultatele l-au mulțumit.

Un bărbat alocă 10000 de lei pentru un PC nou. Are un stil de viață cumpătat și nu-l interesează ce crede lumea.

Irina a făcut precomandă la noul iPhone 11 Pro și va plăti 5400 de lei. În rate. Norocul ei că nu citește bloguri, să vadă cât de proastă e în ochii internauților.

E posibil s-o fi inventat pe ultima, dar restul sunt cazuri reale. Nici unul nu e bogat, mulți dintre ei nici nu dețin o mașină personală.