Author: dam167

Echipament foto la dam ăsta (cu tente minimaliste)

Un fel de „what’s in my camera bag”, dacă urmăriți chestii de genul pe YT. Povesteam la un moment dat despre cum m-am hotărât că echipamentul mult și fără cap mai mult încurcă, așa că am evitat să mai cumpăr accesorii și încerc să am o geantă cât mai ușoară atunci când merg la fotografiat. Am observat că lumea mai nimerește pe acea pagină cu echipament care nu mai e de actualitate, deci ăsta ar fi primul pas spre a corecta ce e pe acolo, deși sper că voi reface și acea pagină (speram chiar și cu poze). Am evitat să corectez acea pagină și pentru că mă gândeam la un moment dat să dau un link către un site de profil unde să fie echipamentul – na, nici aia n-am făcut.

Înainte de toate, n-am de gând să renunț la aparatele pe film, deci minimalist nu voi fi niciodată. Nu cred că un pasionat de fotografie poate practica asta fără să strângă tot felul de aparate și accesorii de-a lungul timpului, dar le folosesc foarte rar. Deci alea sunt, dar în genți și cutii.

Echipamentul de bază pe care-l folosesc (principal)

Aparat

De obicei ai nevoie de așa ceva (știu, umor de intelectual):

Canon EOS 1D Mark IV

Obiective(e)

Conon EF 17-40L USM

Suplimentar, în funcție de situație, dar numai unul dintre ele:

Tamron SP AF 70-200mm F2.8 Di LD (IF) Macro

Canon 50mm f/1,8

Teleobiectivul vine cu mine doar când e strictă nevoie, de exemplu acea cursă F1.

Filtre

Polarizare circulară Hoya 77mm

Uneori mai iau filtru neutru, fix sau variabil.

Trepied

Joby GorillaPod 5K 

E suficient pentru majoritatea cazurilor (ultimele cadre nocturne cu el au fost făcute), mai ales în excursii sau drumeții. În rest, pentru cazuri mai speciale unde merg strict pentru a fotografia ceva anume:

Trepied – cap cu bilă, nimic special.

Alte accesorii

  • Aparat complementar – GoPro Hero 5
  • Trepied pentru GoPro (uneori)
  • Acumulator de rezervă
  • Carduri de memorie – 3-4 de obicei
  • Cititor de carduri, cabluri de încărcare
  • Telecomandă pe cablu

Pentru simple plimbări, adică fără un scop bine definit, echipamentul se rezumă la aparat + obiectiv + filtru de polarizare + trepied (Joby), eventual adaug un acumulator de rezervă. Chiar dacă nu prea mai folosesc un rucsac foto dedicat, de obicei am un rucsac normal unde am cardurile de memorie și eventual GoPro-ul.

Câteva observații

Se simte echipamentul bun. La obiective de exemplu, am urmărit să schimb doar distanța focală, nu pentru că unul ar produce imagini mai bune calitativ în anumite situații. Mai bine un obiectiv scump, luminos și solid decât două complementare (evident unde e posibil).

Când mergi pe jos 20 km simți un rucsac prost sau echipamentul în plus. Încă sunt dispus să car un corp greu + obiectiv greu, nu și un trepied greu și pentru prima dată cred că un trepied merită 2-300 de euro dacă e ușor și stabil. Uneori trebuie să iei unul cu tine, iar eu am evitat să le iau pe ale mele pentru că erau prea grele.

Un rucsac bun adaptat la nevoile fiecăruia e destul de greu de găsit. Iar când îl găsești, o să coste – spre 1000 de lei dacă vrei ceva dedicat.

E important backup-ul, așa că la echipament zic eu că se adaugă laptop/PC și mediile de stocare. Și da, o să coste.

În 2020, pentru mine încă DSLR-ul e cea mai bună alegere, chiar și dacă banii nu ar fi o problemă. Aș merge tot pe Canon, probabil aș lua un 1Dx Mark III, mirrorless-ul pentru mine nu aduce mare lucru în plus, iar autonomia mai mică și obiectivele mai puține și mai scumpe nu ar justifica o trecere pe ceva nou.

Dacă vrei să cumperi un aparat nou, gândește-te la greutate și la ce vrei să cari după tine. Dacă nu cauți cea mai bună calitate a imaginii cumpără ceva nou, mirrorless.

Fotografia pe film nu merită, chiar dacă popularitatea și cererea de film cresc. Dacă vrei să încerci încearcă, dar fă-o pentru că vrei să încerci o altă tehnică, nu pentru că ai citit povești pe internet despre cum înveți mai multe așa. E mult mai scump pe termen lung să folosești film și sunt toate șansele să ajungi să le developezi și să le scanezi tu, pentru că nu prea ai unde în România – cred că nu mai trebuie să-ți spun că soluțiile, filmele sau scannerele nu sunt ieftine.

Tipuri de inteligenți pe internetul românesc

După ce ajungi să-ți tocești ciubotele pe colțul românesc al internetului, dai la un moment dat de oameni care îți vor arăta că sunt mai inteligenți ca tine. Nu e „dacă”, ci „când” căci sigur vei trece prin experiența asta. Dacă n-ai trecut încă ghici ce, ai noroc că dam ăsta o să-ți enumere niște tipuri de oameni mai inteligenți ca tine pe care îi găsești pe internet.

Discleimăr: o să fie la genul masculin, că e mai ușor cu limitele mele scriitoricești. Inteligentul din postarea slabă a lui dam ăsta poate fi o ea, un el sau o combinație dintre. Da’ am zis deja că sunt genuri, nu bărbați.

 1. Adeptul zeiței Gramatica

Cel care pândește greșeli de scriere ca apoi să ți-o reteze „du-te și învață gramatică!”. Atenție, doar gramatică, nu sintaxă sau (după caz) fonetică. Orice greșeală e gramatică.

2. Cel pentru care vorbitul/scrisul corect e probă eliminatorie în viață

Pe scurt, ai greșit, ți-ai pierdut credibilitatea. Ai cumpărat o conservă și vrei să-ți spui părerea? na, dacă a-i scris cu vreo greșeală, ți se șterge tot. Tot. Indiferent care e mesajul tău sau contibuția la dezvoltarea societății, nu mai contează.

3. Arătătorul de analfabeți funcțional

Știm deja că există chestia asta numită analfabetism funcțional. Dacă o luăm ca literă de lege, toți avem asta la un moment dat că na, nu ești atent, ești obosit, trecem peste. Ei bine, respectivul te va găsi în mulțime de fiecare dată. Ai interpretat greșit? ți-ai formulat superficial părerea? ai lăsat unde nu trebuie coșul la supermarket? pac, te-a prins. 

4. Specialistul

În mod ironic, e cel ce urlă că n-ar trebui să ne dăm cu părerea despre orice, ci mai bine să lăsăm specialiștii să vorbească. Până să elibereze scena pentru specialiști, și-a dat însă seama că e destul de inteligent încât să ajungă la subiectul ce necesită specialiști – știi tu, fotbal, politică, lipsa de autostrăzi. De cele mai multe ori cineva îi explică că greșește, chiar și până lasă loc specialiștilor dar, ca și alții, ți-o retează că tu, nefiind speciașist, de ce îți dai cu părerea?!

5. Zeul adjunct (pentru că nu poate fi suprem) al limbii române

La un moment dat te-a prins cu o greșeală. Poate ai scris metrii în loc de metri, că uneori umblăm cu mai mulți i după noi și nu te-ai gândit pe moment că articulezi hotărât fără să fie nevoie. Păi ce facem? te rog să cobori o treaptă, pentru că ți se va adresa o persaoană inteligentă cu o limbă română impecabilă.

6. Scriitorul de ocazie

E ăla care a citit Nietzske (sau era Nietzsche?) și Dostoievschi, nu ca tine. Asta în primul rând. În al doilea rând scrie fluid, interesant, șarmant, adânc, mai adânc ca o fântână de șes. Chestia e că, spre deosebire tine, ăsta s-a prins că niște fraze legate și coerente sunt mult prea fade ca să aibă vreo scânteie într-o minte luminată. E singurul gen de inteligent care va scrie uneori intenționat greșit pentru că, deși știe varianta corectă, nu s-a potrivit, nu are afectul profund pe care-l căuta. În fond și la urma urmei cine suntem noi să zicem că e greșit, când atâția poeți făcură asta până acum.

7. Cel ce te va face prost – din nou, nu dacă, ci când

E destul de clar aici, ai să vezi când greșești ceva. Toți greșim la un moment dat.

8. Cameleonul înarmat cu Wikipedia

E un inteligent polivalent, poate fi pe o treaptă superiară ție oricând, pentru că are Wikipedia în bookmarks (sau ceva de genul). Indiferent că e vorba de aliajul unui proiectil sau fetish-urile reginei Hatschepsut, va tranșa conversația cu vârful suliței trecut prin Wikipedia. Îl recunoști fix după asta, îți va spune cu grație că ce zice el e acolo și deci ar trebui să te documentezi.

9. Anticonspiraționistul

E ăla care nu poate avea o discuție coerentă pe tema conspirațiilor. E cel care va enumera daci, reptilieni, elita mondială și Soroș, pentru că asta a văzut el cu coada ochiului pe Facebook. Nici măcar nu știe care în ce context era, doar că lui i se pare că așa ceva n-are cum să se lege în universul cunoscut. E complet aiurea, ce naiba. Atenție, nu se va angaja în discuții pentru că, vorba aia, n-are cu ce – argumente zic, că inteligență am zis deja că are.

10. Cel care a luat școala prea în serios. Sau, altfel spus, a luat numai școala în serios

E cel care a fost atent la școală, încă de acolo știe că războaiele daco-romane au fost între anii 101-102 e.n. și 105-106 e.n., că ADN înseamnă acid dezoxiribonucleic sau că Ion Barbu este pseudonimul lui Dan Barbilian care a fost matematician. Sau chiar că pe poetul Mihai Eminescu îl chema de fapt Eminoviciu. Experiența și cunoștințele lui sunt bătute-n carte, nu pe internet, e cel mai aproape de știință. E cel care știe că forța de frecare este N x G și nu pune botul la povești. Nu s-ar putea gândi vreodată că ce a văzut el pe băncile școlii (uneori scris direct pe bănci, cu pixul, de către alți colegi) e ceea ce au învățat și bunicii bunicilor lui și că poate lucrurile s-au mai schimbat. Dar e de-a dreptul stupid, dacă s-ar fi schimbat ai fi învățat la școală… sau…?

Nu e o enumerare a genurilor de proști, de asta nu-i și dam ăsta mai sus. Sau poate dam e printre ăia enumerați deja, doar ăia care l-au făcut heităr știu. Bun, ai citit, zici că te încadrezi acolo; ce faci acum? Păi e simplu, știu eu, știi tu și știu și restul că ești un om deștept, dar ai putea să nu mai faci ca ăia de mai sus. E atât de simplu. În caz că nu vezi nimic negativ în tiparele de mai sus, stai să mă dau la o parte și să ridic blogul pentru că te grăbești, probabil ai mulți proști de etichetat.

Faza cu review-urile (recenziile) de jocuri și extrapolarea lui dam ăsta

M-am uitat alaltăieri la un clip postat de Alanah (YT) despre review-urile de jocuri video, ea vorbind în calitate de fost angajat al IGN. În mare este despre controversa privind sinceritatea review-erilor din domeniu și câte ceva din industria respectivă, dar eu aș vrea să extrag doar câteva idei. Repet, ideile se referă la industria jocurilor video, dar eu cred că se poate extrapola și pentru alte domenii pentru că, de cele mai multe ori, vorbim de publicitate și PR.

Spune la un moment dat că review-urile, și implicit nota pe care o primesc jocurile, nu influențează vânzările. Pe scurt, discuțiile generate și criticile aduse au loc de fapt într-un cerc relativ restrâns, nu la nivel de piață (Alanah dă diverse exemple ce susțin asta). Dacă te gândești chiar are sens: marea majoritate – nu majoritatea pe care simte fiecare nevoia să o menționeze, ci aia reală – nu studiază atât de mult, ci cumpără sau nu. Asta cred că se poate aplica și pentru alte domenii/produse, iar review-ul sau recenzia e de fapt pentru producător, nu e ceva menit să vândă oamenilor acel produs. Adică la un anumit nivel da, te convinde de niște lucruri, dar te convinge pe tine și pe alți câțiva ca tine (studioși), nu o masă de cumpărători. 

Hai să luăm un alt exemplu. Să zicem că îmi trimite Canon mie un 1Dx Mk III, ultimul lor DSLR, pentru review. Corpul costă circa 6000$, dacă e să punem și niște cifre. Presupunând că eu mă pricep la aparate și tehnica foto, review-ul meu oferă un punct de vedere producătorului pe care poate nu l-a luat în calcul în cadrul companiei. Asta în primul rând, iar în al doilea rând îi oferă expunere. Bine, eu am 2 cititori, dar dacă aveam pe undeva 200 de mii de abonați? Și mai e ceva: aparatul ăla, care e un „review unit”, merge la mai mulți ca mine – deci nu sunt 6 mii de $ ca dam ăla să zică ceva ci sunt 1) testări pertinente și 2) expunere multă.

Asta înseamnă că aparatul ăla și-a scos deja banii cu vârf și îndesat, nu trebuia ca eu sau alții care l-au primit să „vândă” mai departe. Am văzut că la noi în România există obsesia asta că cineva care testează un produs trebuie să-l vândă direct și să producă bani așa cum face un angajat într-o firmă. Subliniez cuvântul obsesie. Revenind la exemplul meu cu aparatul, culmea, adevărații clienți nu se uită la review-uri, exact ca și la jocuri. Asta se vede în comunitățile foto, unde n-ai să vezi profesioniști care împărtășesc review-uri pe YT sau diverse site-uri de profil. Internetul a făcut posibilă expunerea la scară mult mai mare, pe bani mai puțini, așa funcționează și chestia cu inflențării – arunci ceva în fața multor ochi. Ironia e că, deși ar trebuie să te orientezi spre un public țintă (care e interesat de produsul pe care-l vinzi), e logic ca pentru produse de larg consum să nu fie așa. E mai ușor să arunci idei și conținut media care să-i găsească la un moment dat decât să-i cauți excesiv pe ăia care chiar vor să cumpere. 

Mai e o companie destul de mare de care poate ați auzit – Apple – care fix pe principiul ăsta merge: decât să cauți posibili cumpărători pe care să-i fericești, mai bine îi faci pe toți să vorbească despre tine. Trebuie să mai spun o dată că nu mă pricep la publicitate, dar ce avem noi între Carpați începe să sune tot mai dubios. Da na’, priviți și voi cu scepticism ce zice dam ăsta, că campaniile de pe blog nu-l recomandă la chestii serioase.

Pașii făcuți către HiFi

Similar cu ce ziceam despre minimalism, e un fel de update la ce spuneam aici. Dacă n-ai citit postarea respectivă, n-ai pierdut mare lucru: e o introducere în care am încercat să punctez ce e aia HiFi și cam ce înseamnă un sistem audio. O să încerc să fiu mai clar aici pentru că, după 2-3 luni de citit și vizionat review-uri, cel puțin sursele le-am înțeles. 

Surse audio

Pe scurt, cea mai bună opțiune e în continuare CD-ul. Aș pune pe o treaptă inferioară varianta digitală a CD-ului (adică fișiere pe care le poți descărca într-un format ce a suferit o compresie cât mai mică) pentru că mi se pare mai scump. La o primă privire aruncată pe hdtracks, albumele și colecțiile de albume sunt mai scumpe decât echivalentul pe CD de la, să zicem, Cărturești. Nu știu exact care e mecanismul, poate există o taxă de licențiere, poate e efectiv manopera de a face rip și a urca muzica pe site-uri, cert e că plasticul ăla care omoară balenele e momentan mai ieftin. N-am să iau în calcul timpul necesar pentru a face acel rip – deși majoritatea ascultăm muzică de pe un PC/laptop/mp3 player/telefon, poți asculta de pe un CD player și nu mai e nevoie de asta. În plus, în decursul timpului am găsit tot felul de oferte la CD-uri, chiar și în supermarketuri precum Metro sau Auchan.

N-aș putea spune care e diferența între CD-uri și vinilurile noi, dar vinilurile sunt mai scumpe, atât albumele cât și echipamentul (detalii în continuare). Dacă ar fi să compar CD-urile cu streaming-ul, diferența de calitate e semnificativă în favoarea CD-ului – streaming-ul de calitate normală, nu Tidal sau Amazon HD. Adică dacă ești abonat la Spotify, Apple Music sau Google Play Music, diferența se va simți chiar și cu un echipament ieftin. În general prin compresie se pierd anumite frecvențe, iar CD-ul sună mai clar și în general mai curat. Streaming-ul de calitate normală pierde din putere și înalte, per ansamblu mi se pare un sunet ceva mai fad – cel puțin la pop și rock, genuri pe care le ascult eu de obicei. Cu egalizatoare digitale mai poți compensa, dar diferențele rămân evidente chiar și pe un mp3 player (iPod în cazul meu).

Screenshot 2020-04-13 at 10.53.34

Repet ce ziceam în postarea anterioară, streaming-ul e pentru volum și comoditate, mai ales când asculți de pe telefon sau mp3 player la niște căști fără pretenții prea mari. Sau pur și simplu cauți muzică nouă (pentru tine) sau albume pe care nu le-ai ascultat. Sau, dacă crezi că merită, poți rămâne doar cu Tidal sau Amazon HD. Eu voi păstra Apple Music care în România e 20 lei/lună și voi cumpăra CD-uri cu albumele preferate pe care vreau să le ascult la o calitate mai bună.

Sistem audio

În momentul de față ca player folosesc un Mac Mini legat la un amplificator Pioneer A10 (așa arată), fără DAC, și boxe no name cam vechi (aprox. 35 de ani). Știu că boxele sunt veriga slabă, dar chiar și așa diferențele de care ziceam mai sus sunt evidente. În rest, adică în majoritatea timpului, iPhone, iPod și laptop și căști. Am tot felul de căști, de la cele cu care vine telefonul până la căști over ear cu bluetooth sau chiar căști pentru audiofili (poate modelele într-o postare ulterioară dacă e cineva interesat). Fără amplificare diferența de calitate a sunetului nu justifică investiții de 500+ euro pe căști, dar am de gând să-mi iau la un moment dat un amplificator pentru ele.

Aș sublinia, din nou, că pentru calitatea sunetului ar trebui să cam eviți bluetooth. Un compromis mi se par căștile pentru audiofili, de exemplu Hifiman Deva, cu receptor BT. Am tot văzut oameni care vor calitate bună atunci când ascultă muzică, dar experiența în sine depinde de mediu (într-un loc zgomotos degeaba vrei high fidelity) și de poziționarea boxelor atunci când ești acasă. 

Pașii făcuți către minimalism

Scriam la un moment dat o postare în care, în stilul consacrat al lui dam ăsta, nu spuneam mare lucru, așa că m-am gândit să fac un update. O să încerc să vă spun, pe scurt, ce am încercat să aplic efectiv când vine vorba de minimalismul ăsta. Eu ca om nu pot fi vreodată minimalist pentru că mă interesează prea multe lucruri și mă atașez mult prea mult de obiecte. Eu n-aș putea fi ăla care și-a strâns tot ce are (în afară de casă și mașină) în două geamantane – eu am aparate foto, scule de muzică, cărți, biciclete (da, plural), calculatoare (2 laptopuri, 2 desktopuri) filme (foto), muzică etc. – dar am aplicat, cu un relativ succes, anumite principii. Cred că per ansamblu se poate spune că am făcut un declutter, adică am încercat să fac ordine și să scap treptate de anumite lucruri inutile.

Haine

Am eliminat o mare parte din hainele pe care nu le prea purtam (aruncat, donații). Dacă nu le porți des înseamnă că nu prea îți plac, sigur, cu anumite excepții precum costumele sau cămășile (eu port rar cămăși în ultima perioadă). Când voiam sau aveam nevoie de haine noi m-am gândit tot timpul că dacă voi cumpăra ceva, trebuie să înlocuiesc ceva din actuala garderobă, nu să adaug. Asta m-a făcut să mă gândesc bine la ce cumpăr și în general asta a însemnat lucruri mult mai scumpe dar care îmi plăceau mai mult. Nu am rămas cu 3 perechi de pantaloni cum ai să vezi la mulți care promovează minimalismul pentru că am nevoie și de blugi și de pantaloni de drumeții, dar s-au redus considerabil. Ajută mult noțiunea de a înlocui, pentru că te gândești că dacă ai 3 perechi de blugi, o pereche nouă trebuia să ia locul alteia – dacă nu poți face asta înseamnă că fie îți plac încă cei vechi, fie cei noi nu sunt chiar așa grozavi pe cât a făcut să pară impulsul de moment.

Asta s-a văzut când am plecat în concediu pentru 12 zile, cu doar jumătate de geamantan. Faptul că știam exact ce haine am și de ce am nevoie a însemnat un bagaj mai compact și m-a făcut mulțumit cu mai puțin.

Foto

Aici e mai complicat, pentru că n-ai cum să te dai minimalist cu vreo 10 aparate foto și tot felul de accesorii dar, ca și în cazul hainelor, am analizat de ce anume chiar am nevoie și de ce nu. Poate n-o să scap curând de aparatele foto sau de o parte din accesorii, dar cu siguranță nu voi mai cumpăra prea multe. Se spune că cel mai bun echipament foto e ăla pe care-i ai la tine, iar dacă nu poți lua prea multe cu tine, nu te ajută prea mult. Astfel am ales un aparat și un număr de accesorii care încap în orice rucsac. Am mers din nou pe ideea că ceea ce folosești rar e mai puțin util decât credeai.

Ca un disclaimer, eu nu sunt profesionist. Când ai un obiectiv anume de fotografiat sau filmat nu vei avea luxul pe care-l am eu.

Deși am ajuns în iarnă la o cursă de Formula 1 și am avut în jur locuri impresionante, a fost pentru prima dată când am plecat de acasă fără trepied. Știam că o să-l las mai tot timpul în camera de hotel, așa că am zis că nu merită. Intenționam să-mi iau un gorillapod, dar cam asta era tot. Pentru puținele cadre unde aș fi avut nevoie de trepied urma să improvizez și/sau să folosesc acel gorillapod – a funcționat, per ansamblu trepiedul m-ar fi încurcat.

Am renunțat la a cumpăra filtre sau alte accesorii pe care le-aș folosi foarte rar și nu le-aș căra după mine. Am renunțat la a acoperi o plajă mai mare de distanțe focale cu obiective, pentru că ceea ce fotografiez eu nu impune așa ceva. Acel „nu strică să ai” înseamnă bani și kilograme în spate, deci voi merge în continuare pe „achiziția nouă trebuie să înlocuiască x”.

În concluzie, am rămas cu body + 1 obiectiv + 1 acumulator de rezervă (2 uneori) + încărcător + carduri + card reader + filtru de polarizare + declanșator (e mic și ușor oricum). La astea se mai poate adăuga după caz trepied sau gorillapod și un teleobiectiv și un GoPro cu un mic trepied dedicat.

EDC (every day carry)

Asta însemană ce iei la tine, gen în rucsac. Eu sunt genul care are o geantă cu mine aproape tot timpul și am nevoie de anumite lucruri (laptop de exemplu). Eu sunt genul căruia îi place să fie pregătit pentru orice, iar asta înseamnă cabluri, adaptoare, HDD extern, stick-uri USB, o lanternă, multitool, un briceag etc.  Ca și în exemplele de mai sus, am evitat să mai cumpăr chestii fără să am strictă nevoie, dar am și redus din lucrurile pe care le luam cu mine, în funcție de frecvența de folosire. Am observat că ceea ce „e bine să ai” n-a fost niciodată cu adevărat urgent, deci poate să stea în general acasă.

Concluzie

În general mai puține obiecte înseamnă că le folosești des, unele chiar tot timpul și e foarte important să fie bune și să își placă. De exemplu un ceas de mână îl porți tot timpul, iar dacă ai doar unul nu ai luxul de a te plictisi de el. Asta înseamnă că îți vei cumpăra lucruri mai bune, dar mult mai scumpe. La haine, de exemplu, cu cât ai mai puține, le speli mai des pentru că le porți mai des, nu mai e acea rotație, deci trebuie să le înlocuiești mai des sau să ai unele de calitate care să reziste în timp. E un exercițiu interesant pe care l-aș recomanda tuturor, chiar dacă nu iei calea minimalismului sau nu începi să arunci/vinzi lucrurile din casă. O să te ajute să vezi ce prețuiești cu adevărat și de ce ai cu adevărat nevoie, dar trebuie să ai puțină disciplină.

Pași către HiFi – părerea unui amator

HiFi înseamnă high fidelity și nu, nu se dărâmă lumea dacă nu știai asta – nici eu n-am știut până acum 2-3 ani. Eu m-am considerat tot timpul pasionat de muzică, dar n-am fost neapărat un împătimit. Am avut to timpul în jurul meu casetofoane, căști, câte un pick-up, magnetofon, amplificatoare, boxe, benzi, casete etc. și anumite gusturi în materie de muzică. Am pus în titlu că e vorba de părerea unui amator pentru că nu m-am concentrat prea mult pe partea tehnică și am preferat doar să folosesc ce am putut. Observ că am început să dedic câte un an sau doi fiecărei pasiuni, prin rotație, așa că anul ăsta vreau mai mult de la muzica pe care o ascult. În cazul în care te interesează și pe tine cât de cât domeniul, m-am gândit să împărtășesc câteva idei. 

Un lucru pe care vreau să-l subliniez încă de la început e că pasiunea pentru muzică în general e ceva subiectiv și trebuie să te ferești de părerile categorice. Nu există „cel mai bun” sau ceva ce „trebuie să”, ci doar măsurători, bugete și experiențe personale. Fii deschis și caută oamenii deschiși.

Bluetooth audio

O să încep cu asta, pentru că aș vrea să trecem repede peste subiect prin a puncta foarte pe scurt ce e și ce nu e muzica prin bluetooth. Revo are o postare sintetică care de altfel m-a inspirat să scriu și eu despre subiect, iar dacă ai de gând să citești ce scriu în continuare ar fi bine să citești ce spune el acolo. Subliniază foarte clar diferențele dintre formatele audio și codecurile folosite în prezent. Sunetul transmis wireless e o variantă de compromis, e comoditate pură, nu neapărat ceva de calitate. Deși tehnologia a evoluat recent, acest lucru se păstrează în continuare, iar dacă te interesează o calitate mare a sunetului, n-o să ai parte de așa ceva prin bluetooth. Dar comoditatea poate valora mult, în plus ce calitate a sunetului crezi că o să ai pe stradă, la birou sau pur și simplu când călătorești? E primul prag pe care trebuie să-l treci când te gândești la ce înseamnă calitatea sunetului pentru tine, iar dacă ce oferă acum bluetooth e destul, nu spune numeni că ar trebui să cauți mai mult, doar să ai în vedere că se poate mult mai mult. 

Pentru mine calitatea sunetului înseamnă liniște și deschidere, lucruri pe care le am de obicei acasă. Pentru restul situațiilor mă mulțumesc cu actuala tehnologie wireless, deși îmi pare destul de scumpă. Eu unul n-am avut căști sub 800 de lei care să mă mulțumească, iar calitatea sunetului mă trimite cu gândul la un TV Full HD – e destul și poate fi o experiență ok, dar cam atât.

Sursă și format pentru muzică. A, și streaming

O să încep cu principalele servicii de streaming (Apple Music, Spotify, Google Music, despre Tidal în concluzie) care sunt un fel de bluetooth audio – comoditate și cantitate. Au o calitate decentă, aș putea folosi concluzia de la punctul anterior – contează comoditatea de avea cam orice, oriunde, oricând fără nu știu ce pretenții de calitate? dacă da, e perfect. Din nou, nu e nimic rău în a te muțumi cu ce oferă aceste servicii dar din nou, dacă vrei mai mult…

Ca să n-o lungesc prea mult, CD-ul oferă cam cea mai bună calitate și e accesibil tuturor. Există și muzică de calitate mai bună, doar o găsești mai rar. Nu trebuie neapărat să asculți la un CD player, poți să o înregistrezi în diverse formate ca să o stochezi digital, dar aici depinde deja de tine. 

Notă. Postările de pe internetul românesc legate de streaming au fost ceva de genul „OMFG, muzică legală!” Pentru că nu-i așa, eram toți pirați. Ironia e că dacă ești cât de cât interesat de muzică, tot timpul ai dat bani pe ea, adică de multe ori cumpărai pirateria altora – asta era, nu aveai altă variantă. E complet aiurea chestia asta cu legalul, avantajul streamingului e de fapt, cum spuneam mai sus, comoditatea de avea mult, accesibil oricând, la un preț mic. Nota asta e pentru cei care încă sunt blocați în asta cu legalul: so stop that!

Acum foarte pe scurt despre Tidal, și o concluzie simplă. Dacă merită sau nu abonamentul la Tidal  pentru a avea un streaming de calitate doar tu personal poți hotărî. Pentru mine personal nu merită, pentru că nevoia de cantitate mi-o satisfac cu Apple Music, iar în viitor plănuiesc să cumpăr mai multe CD-uri (în ultimii ani nu am mai cumpărat). Deci, pentru a combina CD-ul cu streaming-ul – Tidal, presupunând că ai acolo ceea ce te interesează. Ziceam și de concluzie, CD sau calitate echivalentă la fișierele digitale. Despre vinil în continuare.

Care-i faza cu vinilul

Toate vinilurile noi sunt înregistrate de pe CD-uri deci nou cumpărate, obiectiv vorbind, nu vor suna mai bine decât CD-urile. Vinilurile, fiind analogice, se degradează în timp, așa că vinilurile vechi, deși aveau inițial o calitate mai bună fiind înregistrate analogic, s-ar putea să nu mai sune chiar așa bine. Ce vreau să spun cu asta? Că vinilul nu sună mai bine în măsurători și că acum începe partea subiectivă a experienței.

Vinilul e o altă experiență în epoca modernă, e cam ca o casetă – ai nevoie de un player dedicat, ai un singur album, trebuie să ai grijă de el și sună puțin altfel datorită echipamentului – altfel pentru tine poate fi mai bine sau mai rău. Dacă simți nevoia să urli hipsteri! hipsteri! te rog, potolește-te. E ceva personal, e ca și cum ai avea o cană preferată din care îți bei cafeaua sau un mod preferat de a-ți face cafeaua. E un mod personal de a-ți manifesta pasiunea pentru muzică și nu e nici cea mai bună/ieftină metodă, nici cea mai proastă/scumpă. 

Eu am avut viniluri și pick-up, sper ca la un moment dat să am din nou, doar pentru experiența ascultatului muzicii în ansamblu, pe lângă căutarea lor, întreținerea lor și a sculelor de muzică specifice.

Așa numitele scule de muzică

Încep cu smartfonul ca player – poate ai obosit, dar e ca la streaming și bluetooth, comoditate. Diferența în schimb aici e că telefonul poate fi îmbunătățit ca sursă prin adăugarea unui DAC. Link-ul e mai mult pentru posteritate, ideea e că sunetul e analogic, iar pentru a-l putea reda mai bine ai nevoie de ceva care să transforme semnalul digital într-unul analogic. DAC-urile sunt în general de dimensiuni mici, deci practic poți căra după tine așa ceva pentru telefonul mobil.

DAC-ul e necesar pentru oricare sursă digitală de muzică (laptop, telefon, PC) și poate fi integrat în carcasa unui amplificator sau în placa de sunet a PC-ului. O să menționez tot aici, ai nevoie de un amplificator. Nu, nu ca să bubuie muzica, ci pentru a amplifica semnalul, adică pentru a auzi o plajă mai mare de frecvențe. Puterea lui depinde de boxele/căștile la care vrei să asculți.

Boxe/căști – nu prea ai cum să asculți fără așa ceva și aș vrea să mă abțin de la a face recomandări, cât despre prețuri, la final.

CD player. După părerea mea nu merită, dacă ai un PC sau laptop. Sunt toate șansele să ai nevoie la un moment dat de DAC și amplificator, deci vei putea stoca CD-urile în format digital.

Pick-up cu/fără pre amplificator. Cred că e elocvent, pentru viniluri ai nevoie de așa ceva.

Bugete, bani și alte aiureli

1273 de cuvinte până aici, nu știu dacă e bine sau rău. Dacă nu ai observat până acum, chestiile audio sunt scumpe. Poate ți s-a părut o aroganță când am spus că n-am avut căști care să-mi placă sub 800 de lei, dar te asigur că am plecat de la cele mai ieftine, iar diferențele nu sunt extrem de mari. Problema e că plătești mulți bani pentru îmbunătățiri mici (uneori), deci e important să știi ce vrei. Că tot vorbeam de căști, pentru mine și urechile mele e important confortul. Degeaba se aud fantastic, dacă nu le pot purta mai mult de o oră. Avem capete și urechi diferite, deci ce e comod pentru mine s-ar putea să nu fie și pentru tine – până acum ar fi trebuit să observi tiparul, adică experiența subiectivă din toată povestea asta.

Vrei să cumperi? În afara CD-urilor și a serviciilor de streaming unde treaba e clară, trebuie să citești, să-ți stabilești bugete și să încerci. Nu e greșit să nu-ți placă ceva și nici să preferi o marcă anume sau un tip de sunet. Sculele de muzică sunt de multe ori reglate pentru anumite frecvențe, deci contează mult ce muzică asculți. 1478 de cuvinte până aici și multe lucruri de care tot tu trebuie să-ți dai seama – îmi pare rău, dar cam ăsta e lait motivul.

Marele premiu de Formula 1 Abu Dhabi 2019

Nu aveam atunci prea multe, dar ce aveam prețuiam împreună. Unul dintre aceste lucruri era după amiaza de duminică pe care o petreceam împreună. Prânzul sau orice altă activitate trebuia să fie gata până la startul în turul de încălzire, undeva între orele 13 și 15 pentru cursele din Europa. 

Aproximativ 30 de ani mai târziu am ales să părăsesc Europa și circuitele consacrate pentru lumina nocturnei, organizare, comoditate și un final de sezon, indiferent dacă urma a fi decisiv sau nu. Un moment nu foarte important în calendarul F1 al anului 2019 deoarece Lewis Hamilton pleca de pe grila de start din postura de campion mondial, dar o nouă sărbătoare a Formulei 1, o nouă cursă a fanilor și mai puțin a orgoliilor. Nu am de gând să vă plictisesc cu alte detalii personale care mă leagă de acest sport și o să vă las cu câteva cadre de la marele premiul de Formula 1 al Abu Dhabi 2019

_MG_2555

_MG_2556

_MG_2558

_MG_2566

_MG_2629

_MG_2648

_MG_2711

_MG_3436

_MG_3450

_MG_3461

_MG_3520

_MG_3546

_MG_3654

_MG_3689

_MG_3843

_MG_3962

_MG_4149

_MG_4180

Un moment emoționant pentru mine a fost când, după calificările de sâmbătă seara, un domn m-a rugat să-i fac o poză alături de fiul său. M-a surprins în timp ce-mi împachetam aparatul și obiectivele și, deși circuitul a fost luminat foarte bine, zona în care eram noi (tribuna principală) nu chiar. Am făcut câteva cadre și l-am întrebat apoi dacă sunt ok, pentru că e păcat să pleci de la circuit cu niște poze care nu îți plac. S-a luminat la față și mi-a zis „It’s not ok, it’s perfection!” – în poză era el cu fiul său, iar asta era tot ce conta. Până la urmă cu asta rămânem, iar cu timpul și el, fiul său, va prețui acele amintiri exact cum am făcut eu.

2020 In memoriam IC

2019 la dam ăsta

Probabil că nu interesează pe nimeni, dar am redus blogurile pe care arunc câte un ochi la 5-6, iar ăsta e probabil principalul motiv pentru care e mai rar hate blogosferic pe aici. Atitudinea negativă și părerile toxice încep să mă plictisească și să mă irite, așa că am ales să stau departe – modul în care s-a scris despre alegeri, de exemplu, m-a dezamăgit profund. Eu nu mă pricep la politică, dar era evident că mulți care scriau pricep chiar mai puțin decât mine din ceea ce se întâmplă în jurul nostru și, repet, atitudinea toxică prin care ne arătăm unii pe alții cu degetul nu ajută pe nimeni cu nimic. 

Cum tot zic de vreo 2 ani încoace, prefer să consum YouTube. Am învățat tot felul de lucruri, de la bushcraft, la fotografie și cinematografie până la programare sau CG (computer generated graphics). Prefer un simplu review la un aparat foto, pe care nu intenționez să-l cumpăr vreodată, în detrimentul unei controverse de 3 lei de pe internetul românesc. Am descoperit muzică sau pur și simplu variante ale unor melodii cunoscute care mi-au adus o stare de bine – ăsta mi se pare că e scopul materialului pe care-l consumi, să-ți aducă o stare de bine.

Lăsând filosofia, mi-am mai cumpărat un aparat foto anul ăsta. 2 corpuri în 2 ani, alături de un obiectiv și destule accesorii, probabil chiar mai productiv decât anii 2008 – 2010 când am schimbat un corp de aparat, mi-am cumpărat obiective, trepied, rucsac, blitz și alte accesorii mărunte. Apropo, după anul 2010 aparetele foto din clasele de vârf s-au îmbunătățit simțitor și aici mă refer la calitatea imaginii, inclusiv în lumină slabă. Mai jos câteva cadre, din mână, fără prelucrări menite să elmine zgomotul.

_MG_1602_MG_1606_MG_1622_MG_2304_MG_2337

Dubai Mall și Burj Park by Emaar

Câteva mii de euro mai tarziu, era bine ca măcar să ies mai des și să folosesc echipamentul, nu? Da, și am făcut-o. Am obținut câteva cadre cât de cât cu cerul nopții fără prea mare efort. Ce nu se vede în cadre și nu apare nici pe blog e că îmi place să stau sub cerul înstelat al nopții, experiență care e chiar mai importantă decât cadrele obținute, așa că e un câștig din toate punctele de vedere.

_K4_2253_MG_0436_MG_0439_MG_0456

Uneori îți vine să iei un rucsac în spate și să te duci, fără prea multe planuri. Nu mă refer la varianta hippie, în care faci autostopul cu pletele-n vânt, ci la a-ți lua niște prieteni și a pleca, fără prea multe planuri. Am ajuns pe Transalpina și, după lungi căutări, am găsit un loc bun de campare, unul cum n-am mai avut de mulți ani încoace.

_MG_0977_MG_0996_MG_1021_MG_1030

Am ajuns și în locul meu preferat (unul dintre ele), dar oboseala și vremea care n-a ținut cu noi nu au produs cadre la înălțimea așteptărilor mele.

_MG_0243.jpg

A fost un an destul de încărcat, obositor pe alături și în care, ca de obicei, am reușit să fac o parte din lucrurile pe care mi le-am propus. Cât despre prezența mea online, mai puțin pe facebook și mai mult pe twitter. Apropo de twitter, mult mai interesant ce se întâmplă internațional, unde lumea împărtășește chestii – poze, glume, articole, rant-uri. Te uiți în România la conturi cu mii de urmpritori care nu prea spun nimic și nici nu interacționează cu lumea. Dar trebuia să fim și noi acolo și iată, noi am fost dar n-a mers. N-are cum să meargă când tot ce faci e să-ți promovezi postările de pe blog. 

Încep să mă consider mai tare la calculatoare ca programatorii (care în România sunt recunoscuți ca zei ai compiutărelor) pentru simplul fapt că folosesc vreo 5 – poate ar trebui să postez mai des pe aici despre asta pentru că m-am lovit de multe și poate ajută pe cineva. Stai, asta înseamnă că asta e valabil și pentru aparatele foto unde am… multe dar, în fine, om vedea ce urmează să postez în viitor.

_MG_2610_MG_3520_MG_3658