Month: October 2010

Internetul şi cultura. Cultura pe internet. Toate “ilustrate” printr-o melodie.

Mai nou sunt blogăr. Sau hater. Troller. Sau toate la un loc. Mă rog, am intrat printre oamenii aştia minuaţi inghesuiţi aici în blogosferă. Umblă de ceva timp o poveste cu internetul, cultura şi o melodie care să “ilustreze”. Leapşă, zic ei.

Hai să facem o scurtă introducere în cultură, adică acea cultură pe care o percem fiecare dintre noi…mai argotic aşa. Au trecut mulţi ani şi multe generaţii şi ideea de cultură a rămas aceeaşi. De fapt înţelegem prin cultură tot ce ţine de frumos, cu puternice valenţe spirituale. Noţiunea de om cult însă s-a schimbat dramatic. Dacă acum 20 de ani un om cult era un om care ştia ce înseamnă o piesă de teatru, înţelegea armonia unei simfonii sau putea discuta despre viziunile unor scriitori, acum acel om se numeşte normal. Posibilităţile de informare sunt mult mai mari şi e considerat oarecum ruşinos să nu şti câte ceva din fiecare domeniu. Acum fiecare om îşi poate urma pasiunile şi poate găsi locuri în care să împărtăşeasca pasiunea sa. Internetul are un rol important in toata povestea asta. Ce face mai exact acest internet? Internetul a legat oamenii, i-a făcut să comunice, să împărtăşească. S-au unit culturi, interese şi idei. Ce n-a reuşit un om pe un continent a fost completat de un altul pe alt continent.

Acum lucruri concrete. Noi românii suntem culţi. Chiar şi cei cu 7 clase sunt pentru că au citit cărţi. Nu contează ce cărţi. Dacă n-au citit au fost la teatru. Oricare ar fi fost implicarea lor în cultură, ei o au. Aşa că ne putem permite să râdem de alţii că nu ştiu care e capitala Franţei, Ungariei sau a nu ştiu cărei ţări. Ce fraieri sunt ăia mă! Păi da merită, mă, ăia să trăiască mai bine ca noi, ă? Merită. Pentru simplul fapt ca au cultivat tot timpul anumite valori şi nu au căutat motive să fie aroganţi.

Trecem la blogări. Au scris unii diverse bazaconii (a se citi păreri personale pe care n-ai voie să le ataci – definiţia blogului) pe acest subiect. Scrisul nu înseamnă cultură. Poate operele unor scriitori, dar nu ce facem noi.

“un prim avantaj al scrisului pe blog despre literatură este faptul că te invaţă să îţi schematizezi impresiile, să fii atent la ce şi cum spui, să extragi esenţialul fără a dezvălui tot, să fii mai atent la cum citeşti şi la mesajul cărtii.

Culmea e că se grăbesc să scrie despre aceste lucruri tocmai cei care au un blog cu conţinut general, cei care scriu despre vreme, colecţia de brelocuri sau cum au fost la o bere cu alţi blogări. Sunt totuşi marginalizaţi cei care şi-au făcut un blog pentru a-i sprijini pe cei ce le împărtăşesc pasiunea. Un lucru pe care nu-l pot înţelege e lista de lectură pe care o publica unii pe blog. Ajungi acolo şi vezi 200 de titluri. Unele au şi recenzii. Mai nou văd ca la cititul unei cărţi se ajunge întrebând pe cineva “bă, ce carte să citesc?”. Au zis-o mulţi, e trendy mai nou să citeşti. Nu e rau că unii citesc, indiferent de motive, dar ideea că în felul acesta ajungem la cultură e falsă. Îmi par destul de înguşti cei ce scriu asemenea liste pentru simplul motiv că “o carte bună” înseamnă pentru ei doar ceva similar cu ceea ce au citit până acum (prin similar înţeleg aici acelaşi gen – beletristică).

Mai nou tinerii s-au gândit să faca pe cât mai mulţi să citească…că e fain. Aşa că au luat 3 cărţi în mână şi au făcut proiecte. De implicare. Hai să recunoaştem, în ziua de azi nu prea mai ai nevoie să citeşti. Pentru că există o sumedenie de informaţii în jurul tău. O sumedenie, dar nu tot ce ai nevoie. Atunci când nu găsesşti acele informaţii, apelezi cu succes la cărţi. Asta e realitatea. În loc să încurajezi lumea să citească, de ce să nu arăţi ce lume li se deschide dacă ar citi? De ce să nu expui amalgamul de trăiri pe care ti le poate da o carte? E mai bine să dai omului cu cartea în cap spunându-i că e incult dacă nu o citeşte? Cărţile de succes asta au urmărit: omul vrea bani, vrea să trăiască bine. Dacă scriu o carte în care spun ca se poate ajunge uşor la bani, lumea o va cumpăra şi o va citi. Adevărat.

Deci în concluzie, blogurile şi cultura? În 90% din cazuri sunt paralele ce nu se intersectează. Mai ales dacă autorii acelor bloguri se consideră oameni culţi.

Cum e cu melodiile care “ilustrează” diverse? Cel mai banal şi superficial exemplu e aici. Vrei să legi melodia de un ceva numit X? Cauţi o melodie care are cuvântul X în versuri. Simplu. Un exemplu la polul opus ar fi pe blogul lui Sorin. Aici evident e altceva. Totuşi, nu e vorba de amprenta internetului asupra culturii, deşi e o realizare remarcabilă.

Îmi doresc să lansez şi eu o leapşă. Una prin care să provoc anumiţi blogări să nu scrie prostii. Încă nu m-am hotărît care vor fi nominalizaţii. Dar până la provocare, vă rog, scrieţi-le!

Dacă tot am vorbit de liste de lectură, aveţi aici câteva exemple: lista Tonomatei, lista Ştrumfiţei “Vreau să fiu prima în ZeList” şi cărţile citite de Evergreen.

Advertisements

Excursie în “Retezat”

Până la urmă m-am hotărât să public şi cadre mai puţin reuşite, cele făcute în grabă şi care nu au atins o calitate decentă. Totuşi ele se leagă de excursia de acolo şi au surprins câteva momente destul de importante.

 

Drumul spre Poiana Pelegii. Dpă agitaţia din jurul locului pe care l-am ales pentru campare, am pornit spre lacul Bucura. Ne îndreptam spre cota 1600 mNMN şi totul devenea din ce în ce mai frumos.

 

Am trecut de poaiana Pelegii, traseul era încă uşor, multă lume şi o vreme ideală.

 

 


Lacul Bucura. După ce am ajuns la destinaţie, s-a risipit cam tot ce era comestibil prin gentile noastre. Era cam frig, aşa că am început să mă plimb în jurul lacului. Eram la propriu cu capul în nori şi lumina nu era cea mai bună.

 

După o zi lungă în aceste locuri deosebite ne-am îndreptat către stabilimentul de lângă râu pentru primul pahar de bere, mâncarea la grătar şi apoi mai multe pahare de bere.

 

Dimineaţa, în locul unde am dormit (unii mai bine, alţii mai rău). De vreme ce m-am convins că nu am nervii necesari pentru a căra trepiedul cu mine, am zis să-l folosesc, că doar nu l-am adus degeaba. L-am pus în râu şi asta a ieşit.

 

 

La întoarcere, popas la Gura Apelor. Vedere spre amonte, respectiv aval.

 

Aproape…prea aproape de casă.

Ghidul afacerilor: dam167 Biz

Cu ocazia organizării unui nou tweetmeet/blogmeet/messenegermeet sau cum vreţi să-i spuneţi, organizat şi redenumit de Cristina_TM (da, i se spune Creaţa în lumea interlopă), la redacţia dam167 au ajuns nişte sfaturi pentru începerea unei afaceri. Avînd în vedere că redactorul şef (care este şi spicăr, CEO, influencer şi antrepreneur) a ţinut să prezinte lumii întregi marea descoperire, menită să revoluţioneze modul în care facem afaceri. Noi toţi. Articolul deci:

– articol scris de dam167, redactor şef (spicăr, CEO, influencer şi antrepreneur)

Citind cu mare interes articolul Cristinei, am făcut greşeala să dau click pe legătura spre aşa zişii spicări. Am fost emoţionat pînă la lacrimi atunci cînd am citit prezentarea unuia dintre ei (îmi pare rău, dar e prea frumos ca să nu redau intreaga sa descriere):

Nume: Paul Coman

Va vorbi despre: In curand!

Companie: Startup Academy

Twitter: @PaulComan

Bio: Antreprenor, fascinat de idei noi si focalizat pe partea de startup a business-urilor. Iubesc sa incep proiecte si sa le dezvolt numai pana intr-un anumit punct.

Cum reusesc asta?

Cercetez si analizez meticulos oportunitatile pe care le aleg drept vehicule catre obiectivele mele. Daca nu sunt simple, profitabile si in acord cu misiunea mea, inseamna ca nu-s pentru mine, indiferent de cat de extraordinare sunt.

Vizualizez rezultatele, fac planul si ma apuc de treaba. Sistematizez si automatizez rapid, tai cordonul ombilical dupa care continui sa fac numai munca pe care iubesc sa o fac.

Da. Bine, e amuzant cum încearcă domnul să cucerească tinerii, dar ăsta e doar începutul. Am ajuns si pe acest startup academy, mai exact la acest articol.

Daca esti in cautarea unei oportunitati de afaceri, recomandarea mea este sa ai in vedere ca afacerea sa fie usor de scalat.

Da. am făcut o pauză scurtă, am mai sorbit o gură de cafea şi am încercat să înţeleg ce vrea domnul să spună. Cum adică să scalezi o afacere? Eu nu activez în domeniul afacerilor deci am zis să caut într-un curs de marketing…poate acel termen e totuşi specific domeniului. Am găsit asta: Reprezinta procesul de exprimare simbolica, numerica sau nenumerica, a gradului in care un obiect sau fenomen poseda o anumita caracteristica sau proprietate. Instrumentul cu ajutorul caruia se realizeaza masurarea poarta denumirea de scala. Activitatea de construire a scalelor se numeste scalare. In elaborarea unei scale sunt obligatorii doua cerinte:sa fie inteligibila de catre subiectii de la care se culeg informatiile, sa discrimineze (diferentieze) rimele de intensitate ale proprietatilor obiectului sau fenomenului cercetat. Da. Deci am instinctul nu m-a înşelat. Articolul se dezvoltă în urma acestei prostii, este înflorit cu alte cuvinte folosite prost (ex. expertiză) şi culminează cu ideea business-ului diferit de job.

Bun. Destul! Păi domnu’ Coman, că tai cordonul ombilical e o prostie, dar să publici astfel de articole? Noroc că suntem noi românii deştepţi şi putem da sfaturi. Cum poţi expune asemenea lucruri fără să precizezi măcar un domeniu sau să excluzi anumite domenii prin specific sau tipicuri? Dacă aveţi nervi tari puteţi vizualiza prezentarea în care domnul antreprenor, tăietor de ombilicuri, defineşte  SCALABILITATE. Apoi iniţiaţi o căutare pe google…aşa ca fapt divers…doar pentru a constata că numai pe blogul dânsului există o asemenea prostie. Domnule Coman, nu-ţi contestă nimeni realizările, dar orice om cu studii superioare ar roşi daca s-ar auzi spunând asemenea prostii.

Hai să tragem totuşi o concluzie:  Se trezesc antreprenori, care nu vor să facă nimic, nu vând ceva, nu produc un bun sau nu oferă servicii să facă afaceri şi să sfatuiască pe alţii, în urma unor jumătăţi de articole străine citite pe te miri unde. Au tradus şi ei după propria putere ce scria acolo şi atât. Nu se ridică niciunul să spună care sunt problemele în administrarea unei firme, problemele din acte şi ce ar trebui să ştii dacă vrei să deschizi o societate comercială. E păcat că se adună oameni să-i asculte, oameni care evită să facă o specializare sau o şcoală. E păcat că scriu aceste rânduri. E păcat pentru că entuziasmul conduce tineri la aceste “conferinţe” care sunt, din păcate, o pierdere de vreme. Deşi au început ca o idee bună, au continuat în stilul românesc: des şi prost. Da, va sări câte un blogăr să spună că a învăţat multe, dar acelea sunt prostii inventate de aşa zişii spicări. Mă rog, de unii dintre cei care au sau cred că au ceva de spus.

Domnul Coman câştigă premiul de “Bisnismenul lunii” şi eterna simpatie a redacţiei. O părere personală, dar distinsul domn ar putea fi numit pri ministru al României la câte prostii spune. Să scalăm, zic!

Actualizare: Păi ne-am luat cu vorba şi am uitat de fotografia domnului, un instantaneu surprins în momentul în care pronunţa “scalabilitate”. Poza, zic.

Ghidul haterului – pentru uz blogosferic

Notă: Nu fac obiectul acestui ghid cei ce se manifestă în mod vulgar şi ieftin, folosesc ameninţări şi sunt complet străini de bunul simţ.

Sunt sigur că mulţi alţii, la fel ca şi mine, s-au întrebat ce e acela un hater. Există o definiţie în dicţionarele urbane, dar aici ne referim la blogosfera din provincie. Astfel:

Hater (heităr) – s. m. acea persoană care nu este întru totul de acord cu afirmaţiile sau părerile unui blogăr, indiferent daca acestea sunt expuse pe blogul personal sau sub formă de comentarii pe alte bloguri.

Dacă există o asemenea persoana, trebuie să existe una şi la polul opus:

Pupincurist (blogosferic) – s. m. acea persoana care este întru totul de acord cu afirmaţiile sau părerile unui blogăr, indiferent daca acestea sunt expuse pe blogul personal sau sub formă de comentarii pe alte bloguri. Mai mult decat atât, agreează orice articol scris de blogărul în cauză, indiferent de calitatea acestuia.

Să dezvoltăm puţin. Un blogăr oarecare (de exemplu Nebuloasa) scrie un articol. Nimeni nu e perfect, deci toţi avem uneori idei mai puţin reuşite sau exprimări nefericite. Alteori nu avem cunoştinţele cerute de articolul respectiv; asta înseamna că acel blogăr va dribla formulările decente până îl/o va durea în talpă (vorba bucureştenilor). Păi cine eşti tu să contrazici? Nu e articolul tău. Şi ce dacă a greşit? Păi citeşte alt blog dacă nu îţi convine! Cum vine asta totuşi? Păi să mai şi recunoasca ca a greşit? Păi de ce? E blogul tău sau ce? Şi ce dacă blogărul nu cunoaşte limba română? Dacă scrie bine şi e ambasador Dove mai contează?

Concluzia: Mai multe întrebări decât răspunsuri. Aşa că redacţia dam167 s-a gândit să ofere câteva sfaturi:

Cum să eviţi eticheta hater:

  • Dacă citeşti cel puţin un blog, pupă-l(o) în fund pe autor/autoare. Chiar şi la propriu. C e aşa greu de înţeles? Alergi după el-ea pe stradă şi sari cu buzele pe dorsalul lui/ei.
  • Aminteşte blogărului cât mai des că este un om minunat. Chiar dacă nu scrie articole noi. Lasă comentarii la cele vechi.
  • Foloseşte cât mai des cuvântul proiect. Dacă nu se poate, foloseşte comunicare.
  • Fă cumva să crească traficul pe blogul respectiv – nu dă greş niciodată.
  • Dacă face o glumă, râzi. Şi ce dacă nu te vede? Râzi şi dă retweet.
  • Spune blogărului că este un om minunat.
  • Laudă-i organizarea. Nu contează detaliile.
  • Fii tot timpul mai prost ca el/ea – se va simţi respectat(ă).

Ai fost numit hater. Ce trebuie să faci?

  • Nu are rost să te foloseşti de raţiune. Majoritatea blogărilor nu au o educaţie decentă sau un nivel mediu de înţelegere. Deci e inutil.
  • Asigură-l că mergi la următorul #tweetblogfacebookskzpemessaolmeet.
  • Odată ajuns la acel meet pune-te la dispoziţia celorlalţi blogări.
  • Este timpul să fii omorît cu pietre.

Câteva bloguri pe care se pot aplica (cu un real succes) aceste sfaturi:

Nebuloasa, Tonomata cu Scufiţă, Cristina_TM, Bloo, roxid, Elena “Proiect” Cîrîc, Maldita, Alina Constantinescu, Evergreen, Xplorio.

Popas de weekend

 

 

Raging waves sweep this heavy heart.
Cold is the colour of the dark.
Find a byway and climb that hill,
watch the thunder cast a spell.
What did you gain from love? – Don’t ask me!
All for the sweetest thrill…

I see a view from a hill – oh oh.
I see it perfectly clear and I cry for the
dreams that you kill – oh oh,
view from a hill, and it’s only a moment away.

Love is a rainfall, hard on the head,
no escape though you’re soaking wet.
Leave me blinded by your light.
Leave me stranded alone tonight.
What did you gain from love? – Don’t ask me!
All for the cheapest thrill…

I see a view from a hill — oh oh.
I see it perfectly clear and I cry for the
dreams that you kill — oh oh,
view from a hill, and it’s only a motion away.

Monologul blogărului cocalar

Articol dedicat componentei masculine (mai mult sau mai puțin) a blogului tv dece, respectiv autoarei blogului în reluare, Alecsandra, ca o încununare a ideilor lor săntoase. Autorul îsi cere scuze pentru limbajul folosit.

Se făcea că era odată o vreme. O vreme când te-ai hotărât să-ți faci blog. Te-ai gândit că ai ceva de împărtășit lumii. Poate ai. Ai scris articole, s-au adunat alții care să citească. Atunci ai concluzionat că scrii bine. Desigur, a scrie bine înseamnă că ești rudă cu Eminescu. Pe naiba. Eminescu e depașit. Poate Patapievici, că e mai trendy. Oricare ar fi, tu ai “scriitura” în sânge. De fapt ești un om “din online” care nu face mai nimic dar se pare că ai un talent ascuns. Dar scrii bine. De-asta nu ai publicat un articol nici măcar în Tion.

Acum că a trecut ceva timp, faci parte dintr-o comunitate de blogări. Acum ești mai tare, mai cunoscut. Hai să exprimi câte o părere despre lumea din jurul tau. Doar e blogul tău personal, ce pana ta. Păi dacă e blogul tău personal, n-ai voie în pula ta să scrii orice căcat? Cine pizda mă-sii are vreun drept sa zică ceva, în gâtu’ mamii lui de hater!

Revin. Deci vrei să exprimi câte o părere despre lumea din jurul tău. Păi în jurul tău e plin de hipstări și corporatiști. Ah, mai sunt și cocalarii. Mă da’ cum arată aia și ce ochelari de soare au! Culmea, exact ca și prietenul de lânga tine care (din nou culmea) e un rafinat. Bun, cu ăștia am lamurit-o. Nu sunt departe de tine dar nu au rafinamentul tău. Dar asta cu corporatiștii e groasă. Adică bă, uita-te la ei. Hai că aia cu aerele e cum e…dar să se îmbrace ei în costum mă? Păi cum bermudele mele merge ala mă în costum la bere în mijlocul zilei, in cele 6 din cele 7 ale săptămânii, când nu are ce face? Zi mă, cum? Deci cum vine asta cu fericirea? Ce viață duce ala mă? Păi nu se bucură de tâmpeniile care mă fericesc pe mine și zice că e fericit snobu’ dracului? Bă, deci numai la partea materială a lumii se gândește mă? Și duma cu laptopul de la Apple care-i? De ce dracu’ le trebuie de-ăla? Păi să-și ia Acer bă! Nu de alta dar eu am iPhone…așa să se consemneze. Bă unde am rămas? Adică stau și ma uit în oglindă și văd un om fericit, mă! E el în bermude, arată de parcă acum l-a scos cineva din șanț dar e fericit mă, nu ca snobii aia. Care e scopul acestui monolog? Pai nu există unul. Doar scriu așa, pentru că pot, e blogul meu personal și scriu BINE mă!

Și pe final, un citat idiot. De ce? Pentru că e blogul meu PERSONAL și pot. Și tu acesta care citești n-ai ce comenta. Până să comentezi te văd că te strâmbi și deja ești hater…dar să mai și comentezi…

“Per ansamblu, cred că un instalator e mult mai fericit decât omuleţul de plastic din biroul de la etajul 23 al corporaţiei.”