Month: May 2015

Esența fotografiei

Tot timpul am spus că fotografia, ca orice formă de artă vizuală, trebuie ai aibă un impact. Am avut o perioadă (probabil 2007-2011) când eram obsedat de detalii precum compoziția, claritatea, culorile, profunzimea câmpului, în general aspectul tehnic al fotografiei. Puteam aprecia frumosul unui cadru oarecare, doar că alunecam în partea tehnică. Acum m-am vindecat, sunt obsedat doar de claritate, culori și profunzimea câmpului – hăhă, zâmbet de-ăla cu paranteză.

Am căutat, în general prin reviste – Photo Magazine – fotografi și fotografii care căutau să redea acel impact, acea inspirație, acel fior. Poate afinitatea mea pentru peisaje m-a lăsat foarte reticent la cadrele obscure ce înfățișau, în general, viața satului românesc și scenele dramatice din viața de zi cu zi. La un moment dat, trendul era compus doar din scenele dramatice din viața de zi cu zi, pentru că nu toată lumea avea acces la un sat românesc într-un mediu profesionist – excursii aranjate, lumini de studio etc.

L-am găsit apoi pe Mihai Moiceanu, fotograf ce combina după gustul meu peisajele și instantaneele, din colțurile țării sau de prin alte meleaguri. Așa am început să iau cadrele ca atare și să-mi pun anumite întrebări legate de modul prin care privesc prin vizorul aparatului foto.

Voiam să ajung la impact. Sunt cadre, cu caracter instantaneu, care te prind, te atrag, te emoționează. Uneori sunt realizate impecabil, alteori nu, nu neapărat din cauza fotografului. ci din cauza condițiilor de moment. Eu n-am prea avut timp de excursii dedicate fotografiei în ultimul timp, așa că am decis să împărtășesc cu voi astfel de cadre din alte părți.

DSC_5131

DSC_5196

DSC_5187

DSC_5689

Cadrele îi aparțin lui Radu, iar aici și aici puteți citi povestea lor pe larg. Pe mine unul m-au făcut să le privesc minute bune și m-au trimis cu gândul departe. Asta înseamnă fotografia, chiar dacă nu e tot timpul despre munții din Patagonia sau pădurile sălbatice ale Noii Zeelande. Uneori nu e despre cadrele fotoreporterilor Reuters nici despre colțurile extreme ale lumii. Uneori e doar un instantaneu ce scrie istoria unei aventuri.

Advertisements

Legat de tuitărul ăsta…

…să vă spună dam ăsta câte ceva. Nu de alta dar cică moare tuitărul… stați – mi se șoptește în cască – a murit deja. Acum între noi fie vorba, n-a murit, că eu sunt loginuit pe tuităr în timp ce vă prostesc aici. Bine, n-a murit, dar nici nu prinde. În lumea reală, tuitărul prinde, nu moare, trăiește etc., așa că am zis să vă dau un exemplu.

Ieri, în turul Italiei (ciclism) un rutier (așa-i zice măi, serios) și-a scos puțin casca. Cred că să-și aranjeze freza sau ceva. Na, cică n-ai voie să faci asta, că e împotriva regulamentului. Sigur, prevederea aia e făcută să nu circule toți fără cască, dar oamenii s-au sesizat. Pă tuităr. Fiind un eveniment urmărit în toată lumea, oameni din toată lumea se ceartă pe acolo, așa că nu e că prinde sau nu în nu știu ce țară. Dacă e cineva interesat, au urmat și reacții oficiale.

Acum, eu zic de chestiile astea pentru ăștia ca dam ăsta, care nu prea înțeleg social media (la cum scriu cred că o să zică Groparu că-l plagiez). Normal, cică nu e cum că se ceartă lumea pe tuităr, e cu bisnis, advertiseri, de-astea profesioniste, nu așa. Deci dacă ești ca dam ăsta, poate ți se pare interesant cu tuităr ăsta. După toată polologhia asta, probabil că ai concluzionat că dam ăsta nu știe social media – așa faptic, gen spioana.

Acum că am terminat cu postul ăsta, mă ajută cineva cu sheruitul ăsta pe tuităr? nu știu cum se face, trântești acolo link-ul de câteva ori pe zi sau cum era?!

ACTUALIZARE: Eu abia acum m-am prins că la dam ăsta pe proiect, joooooooooos de tot apare ce bombăn eu pă tuităr. Băi, deci cât de tare e asta?! Nu răspundeți voi, dar e foarte tare.

Să heituim, totuși.

În cazul în care ați mai trecut pe aici (da, cu toți 3 vorbesc) ați observat că am lăsat-o mai moale cu heituiala. De ce? pentru că m-am simțit stingher printre atâția heitări. Vorbesc foarte serios, plin de hateri peste tot. A trântit unul ceva pe facebook? 3 articole pe bloguri. Vreo investiție în transporturi? pac, unul care nu se pricepe i-a biciuit blogosferic. Ai tu o afacere, dar ceva nu i-a plăcut cuiva? ei bine, vei da faliment pentru că nu îți tratezi clienții cum trebuie.

La un moment dat am dat și eu peste un articol. Stai să caut. Gata. Am citit. Am recitit. M-am gândit puțin. Deci tanti asta Spioana corectează o postare pe facebook. Coincidența a făcut ca acea postare să fie o poză de la o pițerie. După mai multe manelisme, apare patronul pițeriei care spune că de fapt el e reprezentantul pițeriei. Păi stai, maică, că tanti asta Spioană îi explică că de fapt toți ăia care au pornit manelismele reprezintă pițeria. A, mai mult, patronul se pare că avea cont comun cu soția – orice om inteligent știe că n-ai voie să faci așa ceva –  e interzis de blogosferă. Na, concluzia e că ăia cu pițeria nu știu să facă social media. Acum, între noi, oamenii normali, dacă ăia au vrut s-o manelească pentru o cratimă, sunt liberi să o facă. Dacă Spioana a vrut să scrie și pe blog că au manelit-o ăia, e și ea liberă să o facă. Trist e că asta se întâmplă în ultima vreme în toată blogosfera. Ăsta e magistralul conținut – heituiala slabă, fără argumente, fără documentare, cu eterna concluzie că cineva nu știe social media.

Normal, am scris un paragraf la fel de inutil ca povestea cu pițeria, dar voiam să înțelegeți că nu mai sunt un heităr, ci doar un peștișor într-o baltă cu apă blogosferică stătută. Am ajuns la concluzia că nu mai merită să combați lucruri mărunte tratate superficial. N-o să te documentezi despre niște lucruri doar pentru că trântește careva o părere superficială. Nu vrea să știe mai mult, el a aruncat ceva și aia e.

Hai să ne refugiem în blogosfera locală pentru o mică heituială de luni. Așa, una de final, una de pensionare. A fost cu conferință la noi aici pe Bega. Nu mă interesează dacă bine, rău, dar hai să facem niște analiză pe text. Se dă:

”Deși Calif e de mai mulți ani pe piața bucureșteană, eu n-am auzit de ei decât odată cu campania în care au fost implicați niște bloggeri. Bine, cum e un fast food din București, probabil nici nu eram targetul țintă să afle despre el. Ce trebuie să știți despre Calif e că spre deosebire de o shawormerie normală, la ei lucrurile se întâmplă puțin altfel. Da, e un fast food, însă făcut și organizat cu mai mult cap și cu mai multă grijă, dar și cu mai multă atenție la detalii și la consumator. Și cu o echipă de marketing care are grijă să poziționeze foarte  bine brandul  pe online-ul românesc. Au avut o grămadă de idei originale și out of the box pentru promovare și pentru atragerea clienților, dar mai mult de atât, au făcut imposibilul și-au educat clientela să renunțe la „shaworma cu de toate” în favoarea unui produs-rețetă proprie Dil Kebab. Pe mine una m-au convins și la următoarea mea vizită în București, știu unde o să mănânc cel puțin o dată.”  ne spune Tomata cu Scufiță.

Deci Calif ăștia sunt fast food, dar nu șaormărie normală. Ei sunt mai altfel. Nu știu mai cum, dar sunt altfel. Că se promovează altfel. Deci dacă te duci acolo va fi mai altfel, pentru că Calif e altfel. Mai organizat, mai cu cap, mai cu atenție, mai cu idei originale. Sunt sigur că orice om normal caută asta la un fast food: ORICE ALTCEVA ÎN AFARĂ DE MÂNCARE. A, era un produs rețetă proprie. Probabil e ca și o pița rețetă proprie, unde adaugi un ochi de păstrăv. Nu e pița, e produs rețetă inventat de tine. Trecem peste, că nu ăsta era subiectul.

Măi oameni buni, dar Tomata cu Scufiță NU ERA TARGETUL (A SE CITI TARGHETUL!) ȚINTĂ! Dacă ești țintă, înseamnă că ești vizat ce ceva. Da, mai corporatistic așa, ești target. Adică ceva ți se adresează, te vizează. Băi, cum naiba să fii, mă, target țintă? Adică nu ești vizat de ceva al cărui obiect nu erai… nu știu, stai că m-am încurcat. Deci. Să luăm un exemplu.

Targetul articolului sunt ăia care nu înghit blogosfera. Ținta articolului (în fond și la urma urmei tot ăia) sunt de fapt ăia de le spune target care sunt țintiți de articol? Măi oameni buni, cum naiba să scrieți așa ceva? (știu eu că sunteți mai mulți, dar poate sunt sunteți în target). Dacă există vreo mamă a pleonasmelor, targetul țintă e. Un idol, un chip cioplit al pleonasmelor, targetul țintă e.

Cu părere de rău, coerența și bunul simț nu au fost în target. Țintă.

 

Cu părere de rău, cam pe aici se oprește dam ăsta din heituit. Criticile, descrierile și ideile din blogosferă sunt atât de slabe, încât completarea lor cu ceva e de prisos. Părerile emise sunt atât de slab documentate încât nu mai pot fi continuate, îmbunătățite sau dezbătute.