Apus

Dam ăsta zicea să vă arate apusul de ieri, că poate l-ați ratat. Bine, nu sunt cine știe ce cadre. E, dacă vreți, un articol de-ăla blogosferic zilnic. Adică așa, numai ca să zicem că postăm ceva. Pentru trafic, zic.

 

 

 

Muncă blogosferică

Știți ce zi e azi? normal că știți, e vineri. Știți de ce am început într-un stil cretin? pentru că dacă e vineri după amiază, dam ăsta e la birou. Ce înseamnă asta? dam ăsta va heitui ceva sau pe cineva. Am tot vrut să scriu despre lamentările blogărilor legate de muncă. Care muncă? păi blogării ăștia muncesc de n-aveți idee. Nu e ca și cum articolele superficiale și penibile s-ar scrie de la sine – nu, ele sunt muncite rău de tot. Nu de alta, dar înainte să mă apuc de calculele de dimensionare și verificări la starea limită de fisurare hai să vedem cum e cu munca asta pe care n-o poate face oricine.

Toți avem una alta de spus, de exemplu mergem la Budapesta și vedem Buda și Pesta. Na, păi simți nevoia să povestești cuiva. Blogăr fiind, te pleznește spiritul antreprenorial: bă, hai să nu spun cuiva pur și simplu, mai bine fac un eveniment! Gata, ideea strălucitoare a fost lansată, urmează împărțirea blogărilor în eveniment, invitați, sponsori, vai!, parcă m-au luat durerile de cap de la atâta stres! Mbine, asta așa, superficial spus. De fapt nu te-ai dus la Budapesta, ci ai făcut un internșip pe undeva. E? e? Nu sună asta mult mai tare? Adică ai stat două săptămâni nu știu unde și te-ai prins cum e cu taxiurile acolo și pac, ai ceva de împărtășit. La eveniment.

Totul începe cu pasiunea. Cel puțin așa cred, că e atât de incoerent totul că sunt oareșcum derutat. Urmează apoi spicări și alte treburi, că doar e eveniment. Bine, acum n-are sens să spunem la nesfârșit că evenimentele lor sunt de 2 lei, ci mai bine să vedem sursa.  Ghiduri turistice. Sună interesant, mai ales pentru cei ca dojo care caută tot timpul lucruri și păreri despre diverse destinații turistice – am menționat-o pe ea pentru că prea-i apărără pe toți prostovanii care nu știu să scrie. Ascultați-l pe dam ăsta, ghid turistic înseamnă multe așa în general, că în cazul ăsta înseamnă doar un site superficial.

Sunt rău, ă? Dar stați să vă întrebe dam ăsta, de podul ăsta ați auzit? E scris de Andreea magnificul articol. Să dăm citare:

”Construcţia este susţinută de două turnuri legate între ele cu cabluri ce ajung la o înălţime de 227 de metri şi la o lăţime de 785 metri.”

Băi, deci dacă mă uit la pozele alea, nu văd turnuri, că sunt stâlpi sau piloni, dar orice ar fi ei, nu sunt 2. Deci, Andree, podul ăla e pe principiul pile și console, cu tablier sprijinit prin tiranți. Bine, nu știi cum e cu tiranții, da’ chiar n-ai fost în stare să citești 2-3 rânduri pe undeva despre podul ăla? Hai, Andree, fă-ți un traseu turistic pe la orice instituție de învățământ și studiază cum ajung cablurile la o lățime de 785 de metri.

Da, după cum era de așteptat, blogări de vază precum Tonomata cu scufiță au participat la mărețul eveniment. De la așa un eveniment grandios, iei notițe:

– Biletul dus-întors Budapesta – Kuala Lumpur a costat 470 de euro, care mi se pare un chilipir pentru distanța pe care o străbați și pentru timpul în care ajungi acolo: 20 de ore cu 2 escale: Cairo și Bangkok (sper să fi reținut corect). – super tare – biletul ține de multe lucruri, sigur e de notat.

– Ne-a spus că taxiul e super ieftin și că fructul cel mai iubit e Durianul, care „miroase a ceapă stricată, lăsată la soare” – deci Zora zice toate astea, Zora e spicăr.

– dacă mergeți acolo să nu cumva să comandați salata de fructe exotice că veți primi mere, pere și struguri. – notat!

Desigur, chestiile importante și interesante continuă, dar dam ăsta mai are și altele de făcut – muncă, gen. Bun, astea fiind spuse, blogosferic vorbind, ajungem și la partea grea: organizarea evenimentului. Nu-i așa că nu oricine poate să o facă? Ai nevoie de școală, abilități specifice (ca de exemplu vorbitul și scrisul) și multe altele. E greu, neică, să fii piar în zilele noastre. Evident, toate astea ar fi în van dacă n-ar exista articole de calitate precum cele citate mai sus care să urmeze după aceste magnifice evenimente.

Dragi copii, organizați, scrieți, munciți! Nebuloasa e mândră de voi! Data viitoare când mai munciți de rupeți 5 minute un articol cretin rezervați cel puțin 10 pentru lamentare. Dragilor, vă spune dam ăsta, dacă porcăriile voastre vă răpesc mai mult de 5 minute, aveți o problemă. A, și probabil problema aia e un semn că ar trebui să organizați evenimente în continuare.

Când social media bate realitatea

Nu-i așa că vă era dor de o heituală? Heituială, adică scriere d-asta, scrisă de hateri. Pentru cei ce nu știu, ”haterii is niste nimicuri, niste personaje mici care, in incercarea de a-si masca propria neputinta si propria viata mizerabila, aleg sa se preocupe de viata altora.” ca să citez un prostovan dintr-o discuție cu și despre hateri. Blogosfera asta, ca și social media de altfel, e un loc unde îți cam dai cu părerea așa alela, nu? Adică vorba ai, cine nu vrea, să nu citească. Bine, dacă e să fii contrazis, trebuie câte o teză de doctorat în fiecare comentariu. Dacă e să nu fii contrazis, poți să scrii orice rahat – doar e părere personală, ce pana ta.

Alt paragraf. Ce mă deranjează, întrebați? Da, știu că nu întrebați, dar eu to vă spun: articolele și părerile scrise în mod tâmpit, fără a avea tangență cu realitatea. Mă deranjează ușurința cu care mulți își bagă picioarele pe unde pot, fără urmă de documentare sau cultură generală. Da, aceștia din urmă au studii superioare, ca de altfel toți cititorii de bloguri din România. Să n-o mai lungesc, mă asta și asta. Vă rog, aruncați un ochi și în rubrica de comentarii, să vedeți zeflemea, lipsă de cultură și generația care a luat bacul pe bune, nu ca ăștia din ziua de azi. Concluzia: trageți fraților zid, construit ca-n Austria. Ce pl lor e așa greu mă? Vorba aia, cu ați politicieni ne era mult mai bine. Oricine are un dram de minte și-a dat seama că problema inundațiilor nu se rezolvă cu un zid. Sau cu două. Sau cu trei. Sau cu 100. Apărarea împotriva inundațiilor e un sistem național complex și înglobează mai multe ramuri administrative. Nu vă fie frică, dam ăsta mai compensează din prostia din SM și vă explică:

 

1. Principiu

Dacă ar fi să discutăm de principiul unei inundații, cam cum ar fi? Păi luăm un curs de apă – aici Iza, de pe wikimapia.

 

Cam așa curge apa, dacă ne uităm de sus. Ca să-mi dau seama ce se întâmplă dacă ar crește nivelul apei, am nevoie de secțiuni transversale prin albie.

NOTĂ: Profilul transversal de mai jos este un exemplu și nu are legătură cu imaginea de mai sus.

 

Acum, pe unul dintre maluri (sau chiar ambele) pot fi localități sau pur și simplu terenuri care nu doresc să fie inundate. De ce nu se poate construi pur și simplu un parapet? Pentru că râul considerat are afluenți și pentru că în funcție de configurația terenului viitura se poate întoarce prin alte locuri – brutal spus. Așa ajungem la punctul 2:

2. Sistem

Dacă am stabilit că nu pot construi pur și simplu un zid, trebuie să-mi caut un sistem prin care să controlez calamitățile în ansamblu. Acest sistem nu este format numai din ziduri și diguri, pentru că am avea o cetate, în loc de țară. Dacă am zone care nu vreau să fie inundate, există altele care pot fi. Aceste zone inundabile sunt în general numite acumulări temporare de tip polder. Practic, o baltă. Dacă am cursuri de apă, lacuri, poldere și alte sisteme de genul, pot face legături între ele prin canale. Canalele sunt ca niște cursuri de apă, unde curgerea este controlată. Dacă totul funcționează la parametri optimi, aceste canale nu inundă, ci doar regularizează nivelele de apă din sistemele adiacente. Probabil ați înțeles ideea. Acum extrapolați asta pentru întreaga țară.

3. Hărți e risc

Ca să pot folosi sisteme precum cel enumerate mai sus, trebuie să știu cum curge apa în cursurile de apă, cât se acumulează și unde prin precipitații, unde se pot forma viituri. Hărțile de risc se determină statistic, prin prelucrarea statistică a unor măsurători pe intervale de timp. E lesne de înțeles că măsurătorile sunt relativ puține – nu se poate măsura totul, tot timpul – iar rezultatele trebuie extrapolate. Prin urmare, se obțin valori ale debitelor de apă cu anumite probabilități.

Greaua moștenire ne-a lăsat hărți și un sistem de apărare împotriva inundațiilor. E drept, multe hărți nu mai există, iar sistemul nu a fost întreținut. Cu toate astea, terenul natural și cursurile de apă și-au schimbat forma în ultimii 50 de ani, deci trebuie refăcute măsurătorile, respectiv prelucrarea statistică a acestora. Așa ajungem la următorul punct:

4. Ce e de făcut

– Efectuarea măsurătorilor topografice, hidrologice și hidrogeologice (în curs de, dar mai greu, că așa e la noi)

– Întocmirea hărților de risc prin simulări (aproape în curs de)

– Realiarea unor sisteme de apărare împotriva inundațiilor (pending)

– Conturarea procedurilor aferente pentru punerea lor în aplicare (mai e ceva până acolo)

 

Cam asta ar fi, pe scurt. ziduri din beton se pot face, dar cât de înalte? Așa de vreo 20 m, să fie? Cât de lungi? Cine își poate lua responsabilitatea că acele ziduri vor fi eficiente, în contextul în care tema de proiectare lipsește? Localitatea aia din pozele din articolele citate face parte dintr-un sistem, nu e ceva izolat. Sisteme de avertizare există și la noi, ba chiar și urmărirea în timp a construcțiilor, dar, ca orice sistem necalibrat și/sau nesincronizat nu dă rezultate.

Într-un alt paragraf propun să gândim ideile tâmpite privind asigurarea și mutatul caselor. Mă întreb și eu, cine și cu ce costuri ar face o asigurare unui om a cărui casă poate fi luată oricând de ape? mai ales că e o casă din cărămidă de pământ, făcută acum 20 de ani, în cel mai fericit caz? Și dacă nu se poate face asigurare, cum poate omul să-și facă o altă casă în alt loc? Credeți că e chiar așa ușor să primești pur și simplu un petec de pământ? Adică merge omul la primărie și cere teren în deal? Apoi primește terenul și bani să-și facă casa? El și alți 100 de mii? Sau credeți că stau sătenii în genunchi până își fac digul frumușel și apele stau departe?

Da, au și oamenii păcatele lor. Da, digurile trebuiau întreținute, nu călărite cu mașinile. Da, casele lor trebuiau reparate – de proprietar. Da, autoritățile trebuiau să sancționeze aceste nereguli. Da, mai sun multe altele. Întrebarea parcă era ce e de făcut, iar de făcut sunt multe, într-o ordine. Dacă le vom face, rămâne de văzut. Cei ce vrem să ajutăm, o putem face. Cei ce vrem să ne dăm cu părerea o putem face, dar în mod civilizat și cu o documentare în spate, dacă avem pretenția să fim numiți oameni de o inteligență medie. Și da, oameni mai buni decât ăia pe care-i condamnăm.

Colț de Retezat în alb și negru

Vedere alb negru de pe culmea Lolaia.