Month: March 2011

Ora Pământului 2011

Probabil aţi auzit, dacă nu, citiţi aici. Ce este de fapt această oră a Pământului? Este un manifest. Aşa s-au gândit nişte oameni că s-ar putea exprima o reacţie la consumul mare de energie la nivel global. Ideea nu e rea şi a avut impactul scontat. Mai mult, mai multe ţări au vrut să arate că se poate naşte o solidaritate pentru ceva ce ne priveşte pe toţi.

În scurt timp povestea asta a juns şi la urechile românului. Românul e un susţinător de felul lui. Susţine toate cauzele posibile, una mai nobilă ca cealaltă. Mai ales dacă are blog. Pentru că poate. Doar e un mic efort pentru a ajuta pe cineva sau a salva o viaţă. Doar banner-ul pe care îl pui pe mirobolantul tau blog confirmă că ai făcut deja acel efort, ce pana ta. Bun, asta e susţinerea de zi cu zi. Ocazional apare câte un proiect cum e ăsta cu ora Pământului şi nu reacţionează un blogăr, doi, ci un puhoi de adolecenţi, toţi culţi ca napul. Şi de ce n-ar fi aşa? Doar proiectul a răscolit în sufletul lor curentul ecologic şi a scos la iveală vastele cunoştinţe ale lor: că Pământul e cu încălzirea globală şi va fi rău şi că hai să aducem noi o contribuţie pe care mintea noastră needucată o vede benefică.

Ce n-au înţeles în schimb conaţionalii noştri adolescenţi e că toată povestea asta pe care ei o numesc proiect e un gest simbolic. Adică nu “lasă Pământul să respire”, penibililor! Sigur, economia de energie pe care o face Gică din apartamentul 7, Str. Proiectanţilor nr. 2 chiar se simte în ipoteza în care la 500 m distanţă se construieşte un nou mall. Sau mai plezneşte un releu pe strada Ecologiştilor din cauza excesului de zel şi scriem pe bloguri că rău e în România.

Atitudinea administraţiei publice e de înţeles. La fel şi a hotelurilor sau restaurantelor. E un gest, un manifest şi să fim sinceri, publicitate. Ei nu pot fi învinuiţi precum tătntălăii ce completează site-ul cu legătura de mai sus că vorbesc prostii. Dar ce să facem, noi românii suntem nişte susţinători. Apropo de susţinători, eu zic să-i priviţi în ochii lor ageri de proiectanţi.

În concluzie, e darul nostru de a transforma un gest simbolic într-un rahat ieftin. Dacă nu onegeu, măcar un site cretin cu informaţii eronate. N-am înţeles noi dar hai să. Există şi un spot de promovare, care împarte aşa zisa susţinere în două: lucruri mici şi lucruri mari. Lucrurile mici sunt asta cu lumina stinsă iar cele mari reciclarea, energia alternativă, panouri, frunze, plase non plastic, zero poluare, flori şi fluturi roz – da, în ordinea asta.

 

Dacă tot fu mare succes proiectul, profit de ocazie pentru o premieră: definim PROSTIA 2.0.

Prostia 2.0 – este prostia clasică translatată în online. Se manifestă la “oamenii de online” prin articole şi site-uri idioate care lovesc în moalele capului limba română şi toate legile fizice cunoscute pe Pământ.

 

Advertisements

Retezat 2010 (R)

Da, câteva cadre de vara trecută. De fiecare dată mă grabesc să public cadrele, de cele mai multe ori cu prelucrări superficiale. Am vazut nişte fotografii şi ceva mi-a atras atenţia la nişte compoziţii montane: cerul desaturat. Aşa am ajuns la câteva din cadrele mele unde mi s-a părut că albastrul preponderent părea că ascunde unele detalii. Recunosc, a avut şi nostalgia un cuvânt de spus şi reflectă oarecum avântul de a revedea cât mai curând acele locuri. Nu public şi cadrele mai vechi pentru comparaţie pentru că efectul prelucrării nu e foarte pronunţat, dar mi se pare că aduce un plus. E greu să fotografiezi munţii atunci când eşti la altitudini de peste 2000 m din cauza luminii. Momentele în care lumina este favorabila sunt rare şi e greu să profiţi de ele atunci când eşti într-o scurtă excursie. Personal, mi se pare că albastrul cerului se răsfrânge ca o ceaţă peste crestele munţilor iar detaliile se pierd după saturarea din prelucrare.

 

 

 

 

 

 

 

În cadrele care m-au inspirat pe mine cerul era complet desaturat. Eu i-am păstrat o parte din culoare, pentru că nu-mi plac culorile vii şi un cer gri. Mi se pare că procedeul aduce puţin realism. Asta e sursa inspiraţiei.

Focalizarea manuală (MF)

Mă tot gândesc de ceva timp la un astfel de articol, dar nu am avut nici timp şi nici inspiraţie. Dacă tot vorbeam de vară în articolul precedent mi-am luat inima în dinţi, deci hai să vedem ce iese. În articolul de faţă mă voi referi la aparatele foto de tip DSLR. Sunteţi liberi să încercaţi tehnica pe orice fel de aparate, dar nu ştiu dacă e un procedeu eficient.

Voi vorbi despre focalizarea manuală folosind funcţia live view. Când am auzit prima dată de asta am fost sceptic şi am pufăit plin de aroganţă “pfff eu nu folosesc live view! când ai vizor nu mai există live view!”; dar nu e chiar aşa. Sigur, am rămas un împătimit al vizorului, dar am ascultat şi de oamenii mari care spuneau că focalizarea manuală poate fi mult mai precisă în unele situaţii.

Mai sus este un exemplu de ecran de focalizare sau focus screen. E ceea ce se vede prin vizorul unui Canon EOS 50D. Numărul punctelor de focalizare cât şi posibilitatea selectării lor ţine de corpul folosit. Eu am identificat două probleme principale în fotografierea uzuală: în cazul fotografiei de tip peisaj, unde imaginile sunt încărcate, focalizarea automată poate da greş. Sunt multe elemente şi multe planuri, iar eventuale greşeli de focalizare pot strica întregul cadru. A doua problema este compunerea imaginilor. Orice imagine trebuie compusă astfel încât elementul ce se doreşte a fi clar să fie în dreptul unui punct de focalizare. Revin la fotografia de tip peisaj, unde se vrea claritatea unui întreg plan, iar elementul individual ce se poate focaliza în acel plan trebuie căutat (câteva cazuri în care se recomandă folosirea MF aici. Fără a mai dezvolta mult şi inutil, voi prezenta tehnica folosita de mine şi imagini, imagini pe care le consider reprezentative şi la sfârşit un clip unde se prezintă totul mai în detaliu.

1. Este necesar un trepied. Mişcarea datorată tremuratului mâinilor face aproape imposibilă focalizarea. Se dezactivează AF (Auto Focus) a obiectivului.

2. Compunerea: se compune normal, prin vizor sau live view.

3. Se stabilesc parametrii de fotografiere (timp de expunere, deschiderea diafragmei, balans de alb, sensibilitate etc.)

4. Se alege elementul ce se vrea clar. În acest caz am ales U-ul din cuvântul Ultrasonic de pe capacul obiectivului.

5. Se foloseşte funcţia de zoom a live view (aici butoanele cu simbolul lupei de culoare albastră) iar apoi se focalizează cu ajutorul inelului obiectivului.

6. Se declanşează.

 

Spre deosebire de articolul la care am dat legătură mai sus, eu n-aş recomanda focalizarea manuală pentru portrete sau obiecte în mişcare. Pentru asta există sistemele tot mai avansate ce permit focalizarea automată. Mai mult, e un procedeu care consumă timp. Cu toate astea, în cazul în care timpul nu este limitat iar cadrul este încărcat, e o tehnica ce aduce multe avantaje. Menţionez că obiectivul poate face până la urmă diferenţa prin inelul de focalizare. Cu cât calitatea acestuia este mai bună, e mai uşor de folosit. E de preferat ca aparatul să nu funcţioneze mult timp cu funcţia live view activată deoarece senzorul se încălzeşte iar zgomotul de imagine şi culoare poate fi semnificativ mai pronunţat. O prezentare mai detaliată în clipul de mai jos:

 

Am ales şi un exemplu pentru a sublinia greşelile pe care le facem mulţi.

Voiam ca imaginea să pornească din planul apropiat, mai exact de la bolovan. A trebuit să cobor destul de jos din cauza punctului de focalizare. Cerul nu prea mai e, dar focalizarea e relativ bună, bună pentru că bolovanul e focalizat; problema e că am pierdut contrast în planul depărtat, iar munţii din zare sunt şi ei pierduţi. Imaginea trebuia să arate ca cea de mai jos, chiar dacă pentru ultima nu am folosit focalizarea manuală.

În final, îi invit pe cei ce folosesc sau au folosit tehnici similare să-şi spună părerea în rubrica de comentarii. E valabil şi pentru cei ce nu folosesc DSLR, poate confirmă sau infirmă eficienţa focalizării manuale în cazul aparatelor bridge sau al celor compacte.

Sfârşit de iarnă

Da, până la urmă se pare că a venit primăvara. Blogurile vor înflori, primăvara în sine va fi un subiect de 2 săptămâni, lepşe cu melodii şi ghiocei… na fiecare după posibilităţi.

Nu ştiu dacă am un anotimp preferat, dar dacă aş avea probabil ar fi vara. Şi toamna. Totuşi şi iarna are un farmec aparte. Ah şi primăvara. De asta nu am un anotimp preferat: fiecare anotimp are culori frumoase şi o frumuseţe specifică. Aş spune că nu-mi place iarna, nu-mi place să curăţ maşina de zăpadă 10 minute, nu-mi place să-mi ud pantofii, nu-mi place frigul.

Toate se schimbă radical în schimb atunci când merg cu aparatul la gât şi văd dealuri înzăpezite, lumina caldă a apusului pe zăpada albă şi ceaţa pe crestele munţilor. Recunosc că sunt puţin nostalgic, aşa că am căutat prin arhive câteva cadre. Cam aşa fac eu: iarna cadre de vară, vara cadre înzăpezite. Nu ştiu dacă le-am mai publicat, dar chiar dacă le-am publicat, asta e o variantă mai buna. Mai bună şi nu neapărat bună, dar e foarte bine şi aşa. Astfel, din decembrie 2005 şi proximitatea satului Iza, după cum urmează: