Month: April 2011

Epistolă către “antreprenori”

“Antreprenori” pentru ca e vorba de blogări care-şi spun aşa; nu mă refer în nici un caz la cei ce au primit această titulatură prin mijloace legale. Deşi am văzut multe prostii prin blogosfera autohtonă am renunţat zilele trecute la explicaţii pe blogul aici de faţă. S-a întâmplat între timp ceva care m-a întristat. Despre acel ceva la sfârşitul articolului, ca un exemplu amar. Articolul se adresează tuturor celor care îşi spun în mod eronat antreprenori. Pentru că eu sunt un om rezonabil, voi explica atât termenul cât şi greşelile care se fac, abia apoi urmând să adresez jignirile aferente.

Cine se intitulează antreprenor în blogosferă

În primul rând blogosfera românească e vastă. Dacă în urma ultimului recensământ numărul locuitorilor României este undeva în jurul valorii de 22 de milioane, numărul blogărilor români depăşeşte 51 de milioane. Da, după cum probabil aţi dedus, pentru fiecare cetăţean român există 2,318 blogări. Pe lângă cei care pe bună dreptate şi-au însuşit titulatura de blogger există diverşi tineri care, brutal spus, se “învârt” printre bloggeri şi îşi asigură un venit prin reclame, idei, servicii, web design şi alte lucruri. Nu e nimic rău în asta, ba chiar e de lăudat. Asta înseamnă că se descurcă şi indiferent de efortul depus sau de cunoştinţele materializate, au realizat ceva. Mulţi dintre noi au o meserie (sau o specializare) precum inginer, doctor, avocat, programator, contabil etc. Dar un tânăr care are idei şi face tot felul de lucruri? Lesne de înţeles, e un tânăr care are idei şi face tot felul de lucruri antreprenor. Nu e frumos să facem discriminări şi doar unii oameni să se numească cumva. Drepturile omului, zic.

Ce înseamnă de fapt antreprenor

ANTREPRENÓR, -OÁRE, antreprenori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o antrepriză. – Din fr. entrepreneur.

ANTREPRÍZĂ, antreprize s. f. Întreprindere care execută lucrări industriale, comerciale, de construcții etc.; lucrarea propriu-zisă. ◊ Expr. A da în antrepriză = a da o lucrare spre executare unei întreprinderi sau unui antreprenor. A lua în antrepriză = a lua conducerea unei lucrări. – Din fr. entreprise.

(sursa)

Deci antreprenor e acea entitate (de obicei persoana juridică) care execută lucrări de construcţii, în urma unui contract. Nu poate exista antreprenor fără antrepriză şi invers. O firmă de construcţii nu este pur şi simplu antreprenor, ci este antreprenor în urma unui contract ce se referă la o lucrare anume. Termenul există în nomenclator, iar sensul său este bine conturat. Atunci când îl auzim ştim exact despre ce e vorba.

Revenind la blogosferă

Odată cu răspândirea limbajului de lemn s-au găsit diverşi precum Paul Coman sau Andrei Roşca care nu numai că s-au intitulat antreprenori, dar au început să propovăduiască şi să înveţe tainele antreprenoriatului pe cei mai nefericiţi dintre noi. Apropo, noţiunea de ANTREPRENORIAT nu există, cel puţin nu în limba română. Desigur, apelul la raţiune nu are nici un efect atunci când e vorba de astfel de…blogări. Ei scot reguli de prosperitate, îţi explică trăsăturile morale ale unui antreprenor (care e de fapt persoană juridică) exact ca la şcoală. Din păcate, ca la şcoala pe care ei n-o au.

Am mai vorbit eu despre, am mai contrazis degeaba pe unii puşti dar articolul peste care am dat azi m-a lăsat mut. Incoerenţa şi prostia care se prelinge printre rândurile articolului trec de orice limită a bunului simţ. Voi expune câteva citate:

Antreprenorul este cel care are viziunea unui business.

Determinarea puternica si perseverenta pot face un antreprenor sa faca fata oricaror greutati pe care alte persoane le-ar considera de neatins.

Sa stie ca interactioneaza cu o persoana cu suflet cald si nu cu o masinarie.

Dragă Letiţia (autoarea mirobolantului articol), cuvintele sunt de prisos. Nici măcar jignirile nu-şi au rostul. Te las totuşi în lumea ta pentru că articolul aici de faţă nu ţi se adresează ţie. Tu eşti doar un om incult ce foloseşte cunoştinţe minime de limba română pentru a scrie ce aude că se discută în jur.

Prin urmare, prostia e în floare. Pentru că un om care nu ţine cont de argumente şi se încăpăţânează să-şi susţină prostiile poate fi considerat prost. Aceşti oameni ţin conferinţe, 1.0, 2.0 sau o mie.0. Aceşti oameni îi învaţă pe cei mai tineri decât ei cum stă treaba cu afacerile. Aceşti oameni nu cunosc particularităţile diverselor domenii de activitate şi cu toate astea sunt oameni de afaceri. De succes. Pentru că succesul lor s-a materializat fie printr-un blog popular fie printr-un venit cât de cât. Aceşti oameni inventează termeni, forţează limitele penibilului pentru a-şi atinge scopul, care pentru noi cei ce păstrăm o oarecare decenţă este încă o necunoscută.

Pentru final am lăsat acea poveste care m-a întristat. Este de fapt un exemplu de prostie care ajunge să coste. Scump.

Locaţie: Timişoara, jud. Timiş

Data: anul 2010

Scop: Modernizarea infrastructurii rutiere

Obiect: Reţele de termoficare.

Prin modernizarea infrastructurii rutiere înţelegem aici construirea unui pasaj subteran pe Bld. V. Pârvan. Pentru ca oamenii din zonă să primească în continuare căldură de la sistemul centralizat, reţeaua de termoficare trebuie deviată. Finanţarea lucrărilor amintite cât şi a celor conexe este asigurată prin fonduri europene. În urma documentaţiei tehnice întocmită de proiectanţii abilitaţi pentru fiecare specializare, o firmă de consultanţă, care are mulţi angajaţi, fiecare din ei având mai multe scaune la cap, a mai întocmit un proiect de finaţare. Să zicem că acesta din urmă este mai blogosferic aşa, pentru că nu e chiar proiect. De fapt acea documentaţie tehnică e doar o componentă din piesele necesare obţinerii finanţării. Ei, aceşti proiectanţi-consultanţi au văzut termenul de utilaj şi au categorisit una alta în aşa fel încât să sune profesional. Problema e că anumite utilaje nu sunt eligibile, adică nu se primeşte bani pentru achiziţionarea lor. Utilaj înseamnă asta, dar şi asta. Dacă le amesteci, pentru că proiectantul nu ştie aşa bine ca tine, cei ce îţi oferă finanţarea vor înţelege altceva şi vor tăia din bani. Rezultă o lucrare pentru care banii alocaţi nu sunt sufiecienţi. Cine va plăti? Nimeni, pentru că suntem în România. Din păcate banii se vor termina înainte ca groapa din mijlocul oraşului să fie umplută şi oamenii vor trage ponoasele. Trist dar din păcate ăsta e doar un exemplu banal.

Închei din nou cu un zâmbet amar. Nu e destul că suntem proşti, ci  o şi scriem pe toată lăţimea de bandă. Aceeaşi morală: prostul nu va recunoaşte că a greşit. Hai să aducem un plus atât limbii române cât şi sistemului prin lucruri noi, dar aplicate ca atare.

Advertisements

Ca cadou de sărbătoare

Cadoul (pentru cititorii fideli ai proiectului dam167) e articolul aici de faţă. Aici la redacţia dam167 apreciem foarte mult noţiunea de “faptă bună” şi nu putea exista un moment mai bun pentru a pune asta în practică. Fapta bună astăzi constă în corectarea prostiilor scrise de M@dd@ (folosim un nume de scenă, ca să nu-i spunem Mădălina). În cele ce urmează, dam167 (CEO şi fondator al proiectului dam167) explică prostiile scrise aici.

Ca să înlăturăm speculaţiile cum că misoginism, menţionăm că nu doar femeile scriu astfel de prostii despre băuturi alcoolice şi mărci înregistrate, dar tendinţa de a lua cele două elemente alături de noţiunea de “bărbat” şi a face totul varză este mai pronunţată la reprezentantele sexului frumos.

Să continuăm deci. Nu are rost să citez (eu, CEO şi fondator al proiectului…) prostii din articolul amintit mai sus, ci trec direct la explicaţii:

Ziua bărbatului

E foarte normal ca o “zi a bărbatului” să fie legată de bere. Sunt două simboluri şi ambele conduc spre simplitate. Dacă ziua femeii este considerată siropoasă, evident, ziua bărbatului trebuie să fie opusul: ceva simplu şi grobian. Berea e o băutură uzuală, răcoritoare, asociată cu cele mai banale situaţii. Această zi a bărbatului are un caracter “muncitoresc”. Un om rafinat şi cult nu va agrea o asemenea porcărie. Campanii e normal să fie şi, deşi greţoase, se potrivesc spiritului relativ brutal al unei astfel de idei.

Băuturi alcoolice

Asocierea dintre băuturi şi clase sociale se face în funcţie de preţ şi cultura specifică. Atât vodca cât şi whiskey-ul pot fi băuturi specifice claselor sociale inferioare. Deci aşa zisele clişee identificate de tine denotă doar incultură şi superficialitate.

Hai să nu o mai luăm pe ocolite: Habar nu ai ce înseamnă rafinament când vine vorba de băuturi alcoolice. “Jim Beam/Absolut/Grey Goose/Hennessy/Cotnari/Jidvei/Recas, etc.” e ca şi cum ai spune “BMW, Dacia, Audi” – adică fără sens. Şampania e prin definiţie scumpă iar vinul de colecţie, să zicem că un om care nu e pasionat de vinuri nu prea mai face diferenţa între vinuri de la 60 RON în sus.

Mărci înregistrate

Sunt unele mărci care doresc să păstreze un anume standard, mai exact ţintesc mai sus. Asta se întâmplă în general când vine vorba de băuturile alcoolice (bere, vin whiskey, vodcă, lichior, şampanie etc.). Aşa ca să înţelegi, Heineken nu se va vinde la pet şi nici nu va susţine ziua bărbatului. Nu înseamnă că băuturile mai ieftine trebuie ignorate. Toţi consumăm anumite băuturi devenite populare datorită raportului calitate preţ (chiar tu ai enumerat o parte din ele). Mai mult, strategia de marketing a acestor mărci se mai schimbă. Ca un exemplu, multe companii care produc bere văd în femei un client ţintă. S-au desfăşurat campanii mai agresive cu bere făcută chiar pentru femei (Redd’s), cu gust de fructe.

În concluzie nu trebuie să fii rafinat ca să nu consumi anumite băuturi pentru tractorişti şi nici rupt din revista Playboy ca să recunoşti fineţea băuturilor. În schimb să scrii un astfel de articol, în care toate se bat cap în cap, ai nevoie de o atingere de incultură. Nu toţi înţelegem anumite lucruri, dar parcă nu urlăm în gura mare. Dragă Mădălina, întreaga redacţie dam167 te sfătuieşte să-i scrii iepuraşului şi să-l rogi să-ţi aducă puţină cultură. Câtă? Să fie de 2 lei! Suplimentar, dam167 doreşte să te anunţe, M@dd@, că proiectul aici de faţă se declară hater al proiectului tău în proporţie de 23,59%. Această valoare procentuală va creşte exponenţial cu fiecare prostie scrisă de tine pe propriul proiect.

Acest articol are o uşoară tentă maliţioasă din următoarele motive:

  • Mădălina se hotărăşte să îmbine băuturile alcoolice, noţiunea de bărbat şi idei de promovare într-o cruntă superficialitate;
  • Pânza freatică este ridicată în comuna Vârşolţ.

…şi încă una

Da ştiu, încă o poză cu luna, de pe acelaşi geam şi cam slab, lună plină şi fără valenţe artistice. DAR. Nu e rau deloc pentru un 70-200 😀

P.S.: Pentru cei ce se cred mai deştepţi, e UNA. Crop-ul nu înseamnă că e alt cadru.

Obiective şi accesorii foto 3rd party

Adică obiective şi accesorii produse de terţi pentru DSLR. Aceşti terţi sunt companii serioase care produc accesorii pentru aparate foto, nu mă refer nicidecum la obiecte contrafăcute sau imitaţii.

Notă: Articolul de faţă se adresează fotografilor amatori şi semiprofesionşti care caută o părere mai mult sau mai puţin avizată. Principiile din articol se aplică pentru Canon şi Nikon (Canon folosesc eu iar Nikon beneficiază de acelaşi tratament din partea acestor producători terţi, fiind principalul concurent printre fotografi).

Am spus obiective şi alte accesorii pentru că, deşi multă lume vede obiectivul ca pe un accesoriu, de multe ori e cea mai importanta componentă a echipamentului fotografic. Nu am să fac review-uri (recenzii) pentru că sunt alţii care o fac mai bine, au o experienţă mult mai mare şi resurse pe măsură. Fiind un fotograf amator care caută calitate la preţuri cât mai mici, m-am gândit să formulez o părere bazată pe alegerile mai bune sau mai proaste pe care le-am făcut eu de-a lungul timpului.

Obiective

Principalii producători terţi de obiective şi accesorii pentru ele sunt Sigma, Tamron şi Tokina. Mai sunt şi altţii precum Vivitar şi celebrele obiective cu lentile Zeiss, ultimele fiind adevărate bijuterii, la preţuri ce nu le califică drept third party. După ce mi-am cumparat un Canon EOS 40D şi un Canon EF-S 17-55 f/2.8 IS am zis că voi folosi doar obiective Canon, chiar dacă voi folosi mai puţine şi le voi cumpăra mai rar. Între timp mi-am schimbat părerea. Detaliez.

Prin 2007 aveam un Canon EOS 350D cu obiectivul de kit 18-55 – un obiectiv slab. Mi-am dorit un teleobiectiv uşor şi ieftin, aşa că mi-am cumpărat un Sigma 70-300, cu aproximativ 250 euro. Evident, nu a rupt gura târgului, dar cred că şi-a meritat banii. Ulterior am înlocuit obiectivul de kit (18-55) cu un Sigma 17-70 mm– un obiectiv bun, la un preţ de asemenea bun (350 euro). După cum spunea cel căruia i l-am vândut recent, la banii ăştia nu găsesşti ceva mai bun. Mai recent, mi-am cumpărat şi un teleobiectiv, mai exact zoom-ul 70-200 mm de la Tamron. Deşi nu e tocmai ieftin (3000 RON), e mai ieftin decât varianta Canon sau Sigma. Deşi 3000 RON sunt bani multţi, 6000 RON cat costa 70-200 mm f/2.8 de la Canon sunt chiar mai mulţi (ambele variante sunt fără stabilizare de imagine). Acum că am povestit preferinţele şi alegerile mele, voi formula o concluzie:

Concluzie: Merită obiectivele 3rd party? CU SIGURANŢĂ DA. Desigur, există compromisuri precum focalizarea precară în anumite condiţii, uzura în timp şi zgomotul. E normal să fie aşa, pentru că diferenţa de preţ e mare. Din păcate numai în România auzi oameni care desfiinţează obiective consacrate doar pentru că au găsit ceva mai ieftin de care sunt mulţumiţi. Revin. Per total aceste obiective mai ieftine sunt o soluţie. Dacă nu vrei să faci nici un compromis însă, mai bine alegi Canon,. Nikon sau Zeiss. Calitatea optică se apropie însă in multe cazuri de lentilele mult mai scumpe iar asta pe mine cel puţin m-a convins. E foarte important să te hotărăşti pentru ce anume vrei un obiectiv, iar dacă pretenţiile tale nu sunt extreme, te vor mulţumi companiile enumerate de mine mai sus.

Grip-uri

Pentru cei ce nu cunosc noţiunea, grip-ul se prinde sub aparatul foto, cu un şurub, în locul destinat trepiedului. Rolul lui e să aducă robusteţe aparatului şi permite folosirea a 2 acumulatori dedicaţi sau (de obicei) 6 acumulatori AA. Există grip-uri ce permit transmiterea wireless a cadrelor spre un calculator. Deşi acest grip face aparatul mai mare şi mai greu, mi se pare că ergonomia creşte, mai ales când se folosesc obiective grele. Deci, pentru mine e indispensabil.

Acum aproape un an am cumpărat un grip MeiKe. Nici acum nu ştiu cine sau ce e MeiKe. Recunosc, m-a convins preţul: 100 euro faţă de cel de la Canon care costă dublu. Ca să-l vedeţi mai bine, o imagine mai jos:

Având în vedere că e până la urmă o cutie cu nişte contacte şi câteva butoane, am zis că nu prea are ce să meargă prost. Şi aşa a fost. Grip-urile Canon sau Nikon sunt ceva mai solide, au componente metalice şi sunt mai rafinate. Dacă aş fi avut banii, aş fi mers pe varianta mai scumpă. Reformulez: dacă aveam bani de aruncat. Deşi e complet din plastic, îşi face treaba foarte bine şi nu am avut nici o problemă. Principalul dezavantaj ar fi defectele de fabricaţie care probabil sunt procentual mai mari. Sfatul meu e să aruncaţi un ochi pe forum-uri înainte de a cumpăra.

Acumulatori dedicaţi

După ce am cumpărat grip-ul, am zis să încerc şi autonomia oferită de 2 acumulatori. Un acumulator Canon e destul de scump, aşa că m-am hotărît să cumpăr 2 acumulatori produşi de un terţ. Mai exact acumulatori Hahnel 511 (imaginea de mai jos).

Ambii acumulatori au costat cât omologul de la Canon. Aici părerrile sunt împărţite: fiabilitatea nu e garantată. Nu ştiu dacă sunt eu mai norocos, dar uit să-i încarc. După părerea mea, îşi merită pe deplin banii. Se descarcă greu şi am o autonomie cum nu mi-aş fi imaginat. Riscul de a cumpăra acumulatori cu defecte nu e deloc neglijabil, dar cumpăraţi dintr-un magazin specializat există o garanţie. Dacă nu eşti profesionist, merita să încerci.

Blitz-uri

Deşi crezi că poţi folosi la nesfârşit blitz-ul încorporat, vine momentul când cumperi un teleobiectiv sau când pui un parasolar şi micuţul blitz nu mai face faţă. Inevitabil, orice fotograf amator sau profesionist are nevoie de un blitz extern. Am amânat şi eu momentul pentru că blitz-urile Canon au un preţ ridicat. Eu folosesc rar aşa că am considerat tot timpul că nu merită. După ce am văzut ofertele terţilor, am profitat de o promoţie şi am cumpărat un Nissin 466 (prin oferta respectivă primeam un set de 4 acumulatori).

Câteva lucruri pe care le consider eu necesare:

  • Posibilitatea rotirii capului cel puţin după o axă orizontală (cel puţin pentru că mişcarea după 2 axe costă semnificaticv mai mult);
  • Putere decentă (adică se poate folosi cu teleobiectiv);
  • Încărcare cât de cât rapidă;
  • Mod slave (se declanşează automat după un alt blitz)

Am fost mulţumit de comportarea blitz-ului şi mai ales de preţ (410 RON). L-am folosit în iarnă în Peştera Urşilor şi am obţinut rezultate decente fără bătaie de cap. Recunosc că am îndoieli în ceea ce priveşte fotografia de eveniment, de exemplu. În cazul în care il folosiţi rar şi nu e nevoie de o anumită performanţă, investiţia merită.

Declanşatoare wireless

Aici problema se pune mult mai simplu: dacă ai nevoie îl cumperi pe cel mai ieftin. De exemplu primele mele fotografii astro au fost rezultatul unui deget îngheţat pe butonul declanşator al aparatului. Nu mai e nevoie să menţionez că toate cadrele au avut acel “motion blur” (neclare din cauza mişcării aparatului) din cauza tremuratului la cele -10 grade. Când expunerile sunt relativ scurte (sub 30”) se poate folosi timer-ul, dacă focalizarea se face la început. Dacă e nevoie de funcţia bulb, nu mai merge. La fel în cazul în care este nevoie de focalizare inainte de fotografiere. Aşa că am hotărît să-mi cumpăr şi eu unul:

Cam scump: 180 RON. Are 2 componente: un receiver legat de aparat şi o telecomandă. Ambele folosesc câte o baterie. Funcţiile pe care le oferă sunt focalizare+declanşare, cu posibilitatea de blocare în funcţia bulb. Nu pot spune că nu sunt mulţumit pentru că sistemul funcţionează însă preţul îmi pare cam mare. Poate ar fi trebuit să caut variante mai ieftine. Există şi variantele cu cablu care sunt ceva mai ieftine. Mai mult, aparatele se pot lega la un laptop şi controla cu ajutorul unui soft făcut pentru anumite tipuri de aparate. Înainte de a cumpăra diverse declanşatoare wireless, poate merita încercat şi aşa.

Filtre

Mă voi referi la principalele filtre folosite:

  • Polarizare circulară
  • UV
  • ND (densitate neutră)
  • ND gradual

Filtrele sunt încă scumpe şi suntem tentaţi să le alegem pe cele mai ieftine. Adevărul e că un filtru prost poate face mult rău, mai exact afecta claritatea sau contrastul unui cadru. Filtrul UV se foloseşte mai mult ca protecţie pentru sticla obiectivului la lovituri sau zgârieturi. Eu personal am renunţat pentru a nu compromite vreun cadru. Această frică am dezvoltat-o atunci când am realizat că la fotografia de peisaj sunt atâtea lucruri care pot afecta claritatea şi contrastul; sunt cadre încărcate iar tehnica mea nu e cea mai fericită, încă. Ca un exemplu, eu am ales pentru polarizare şi ND filtrele de la HOYA, iar UV filtre de la HAMA. Continui să mă întreb ce avantaje aduc filtrele din gama profesională, care sunt la un preţ dublu. Nu cred însă că în cazul meu merită investiţia. Prin urmare, HOYA oferă o calitate decentă la un preţ mediu.

Filtrele ND gradual sunt mai greu de găsit dar surprinzător există soluţii relativ ieftine. Am avut la un moment dat un set de 3 filtre Cokin. Au fost ieftine pentru că erau din plexiglas şi nu din sticlă. De asemenea contează holderul, variantele ieftine fiind relativ greu de utilizat.

Trepiedul

Există o vorbă printre fotografi: să nu faci compromisuri atunci când cumperi trepiedul. Ca şi probabil mulţi alţii, am zis şi eu: AIUREA! Cumpăr un trepied mai ieftin dar cât de cât solid. Aşa am cumpărat 3 de-a lungul timpului şi cu toate am avut probleme. Deşi la început pare ok, după un timp piesele din plastic se uzează şi devine instabil.până la urmă am cumpărat un Bilora si un cap separat, tot Bilora:

Deşi nu a fost ieftin (cam 700 RON trepied + cap), e varianta mai accesibilă la Manfrotto sau Giotos. Nu prea ai cum să înţelegi ce înseamnă un trepied stabil până foloseşti unul. Evident, cele 3 cumpărate de mine în decursul timpului, au costat mai mult decât cel de mai sus. În cazul de faţă e chiar mai rentabil să cumperi un trepied mai scump.

Concluzie generală:

Fără urmă de îndoială, obiectivele reprezintă o investiţie majoră şi necesită o atenţie sporită. Pentru cei ce îşi cunosc bine echipamentul, atât obiectivele cât şi restul accesoriilor produse de terţi sunt o variantă atractivă. Poate nu e cea mai bună alegere în cazul în care urmăreşti să le vinzi după un timp pentru că valoarea lor scade în timp. De asemenea un lucru ce nu ar trebui neglijat este uzura acestor componente în timp. E deranjant ca la un obiectiv inelul de zoom sau focalizare să aibă joc iar motorul să dea rateuri. La fel de rău e ca la un grip butoanele să nu funcţioneze corespunzător după un an sau puterea acumulatorilor să scadă semnificativ într-un interval relativ scurt de timp. Rubrica de comentarii e deschisă pentru sugestii şi păreri.

Online-ul românesc – între prostie şi prostie 2.0. Ep. 2

Preambul

Articolul de mai jos este dur şi emite o răutate justificată. Această răutate nu urmăreşte să discrediteze persoanele menţionate ci doar să corecteze modul lor de a aborda unele probleme. Mai brut spus, scopul NU scuză mijloacele în cazurile prezentate mai jos.

 

În episodul 2 intrăm din nou în sfera ecologismelor de 2 lei. De data asta însă e mai grav pentru că aceşti ecologişti vor să atingă sferele politicii. Gravitatea situaţiei nu e dată de accederea acestora în rândurile politicienilor, ci ideile cretine pe care ei le promovează. Aceşti ei sunt Mişcarea Verzilor. Ca să vă faceţi o idee de despre aspiraţiile lor, citiţi articolele notate de mine 1 şi 2.

Voi începe prin a prezenta pe scurt realizările acestor mişcătri verzi:

„Această mişcare pune accentul pe mediu, dar nu suntem partid de nişă. Punem un accent deosebit pe apărarea drepturilor fundamentale”, declară Remus Cernea, conducătorul acestui manifest. Se observă din start exprimarea puerila şi specifică blogosferei, cu inserţii apartenente limbajului de lemn. Se pare că se doreşte formarea unui partid, ceea ce mie personal îmi pare democratic.

„Pe Facebook am creat conturi judeţene care au adunat 120.000 de prieteni. Eu, pe pagina mea personală de pe Facebook, am 28.000 de susţinători”, a afirmat Cernea. Cu toate acestea, formaţiunea pe care o conduce întâmpină probleme în a aduna numărul necesar de semnături pentru înregistrarea legală ca partid politic. (sursa tion.ro)

Da, dragilor: o sută dooj de mii de prieteni pe Facebook. Nu orice om de ştiinţă sau politician de renume reuşeşte o asemenea performanţă.

Mergem mai departe şi dezbatem măsurile propuse de aceşti verzi. Prima şi cea mai importantă este oprirea extinerii CNE Cernavodă, urmând ca aceasta să fie închisă complet într-un viitor apropiat. Menţionez că ne putem pune toţi de acord (cel puţin neoficial) că această centrală produce mult rău mediului şi că există un pericol atâta timp cât este în funcţiune. Dar. CNE Cernavodă are în momentul de faţă o putere netă de cca. 1300 MWh, ceva mai puţin decât Porţile de Fier (cca. 1600 MWh). Mai exact cele două centrale sunt coloana vertebrală a ţării când vine vorba de energia electrică furnizată în sistem. Ca un reper, o centrală hidroelectrică de mică putere (considerată verde) are o putere de aprox. 5-7 MWh. E la mintea cocoşului faptul că ar fi nevoie de câteva mai multe astfel de centrale pentru a înlocui un colos precum CNE Cernavodă. Nu e nimic greşit în a propune închiderea unui astfel de obiectiv, atâta timp cât propui un înlocuitor. O altă problemă, importantă aş spune eu, ar fi creşterea preţului energiei electrice în cazul în care aceasta s-ar produce mai greu sau mai puţin.

Aceşti verzi susţin că România ar trebui să se orienteze spre energiile regenerabile. De acord. Dar. La nivel naţional s-au făcut prea puţine extinderi pentru obiectivele ce folosesc combustibil fosil pentru a genera energie electrică, ci mai mult reparaţii şi modernizări. Programe pentru a folosi energia verde există, numai că birocraţia şi interesele planează deasupra lor. Aici ar putea interveni aceşti verzi. Dar pentru asta ar trebui să citească una alta, să cunoască legi şi să mai renunţe la Facebook. Îmi pare rău să o spun, dar asemenea concepţii ar face mai mult rău decât partidul lui Dan Diaconescu. Până la urmă cei conduşi de R. Cernea nu folosesc doar mijloace populiste pentru a-şi creşte popularitatea, ci măsuri ce ar conduce la adevărate dezastre.

Treuie să înţelegem că ţara noastră nu poate mai mult în momentul de faţă. Dacă unele ţări au înţeles că aceste centrale fac prea mult rău, noi nu avem încă luxul ăsta. Mai mult, nu avem oameni capabili să facă diferenţa la nivel ştiinţific. Nu putem exploata potenţialul hidroelectric, ca sa nu mai zic de energia eoliană sau solară. Încet participăm la programe şi încercăm marea cu degetul, dar cam atât. Dacă se putea mai mult, ne numeam Austria. Încă nu am văzut organizaţie cu valenţe ecologiste unde să nu domnească incultura crasă. Limbajul de lemn şi lipsa unor specializări nu ţin loc de tehnică. Prietenii de pe Facebook nu studiază legile sau reglementările. Din păcate toţi aceşti ecologişti nu urmaresc nici măcar documentarele la TV, dar mai să participe la multitudinea de conferinţe pe teme de mediu. Nu veţi vedea vreun membru de vază al acestor penibilităţi de ONG-uri participând la aşa ceva. Nu am văzut încă pe nimeni care să aparţină de o asemenea entitate şi care să poată purta o discuţie decentă despre aceste subiecte, la nivelul unei culturi generale medii.

 

În concluzie, hai să susţinem, să facem proiecte şi să strângem voturi. Facem petiţii şi mult tam tam fără să ştim de ce plouă afară. E încălzirea globală, cunoscută de aceşti verzi sub nivelul preşcolarilor. Dar e important să susţinem. Hai să încheiem aici, cu un zâmbet amar.

Online-ul românesc – între prostie şi prostie 2.0. Ep. 1

Preambul

Articolul de mai jos este dur şi emite o răutate justificată. Această răutate nu urmăreşte să discrediteze persoanele menţionate ci doar să corecteze modul lor de a aborda unele probleme. Mai brut spus, scopul NU scuză mijloacele în cazurile prezentate mai jos.

 

În episodul 1 redacţia dam167 dezbate problema antreprenorilor şi mai ales a antreprenoriatului. Picătura care a umplut paharul e aici. Ţin să menţionz că Elena “Proiect” a folosit (prost) cuvântul antreprenor/antreprenoriat de 19 ori într-un singur articol. Dacă până acum termenul antreprenor s-a folosit prost şi în exces, la fel ca şi cuvântul proiect, acum există încă o noţiune: antreprenoriatul social.

ANTREPRÍZĂ s.f. Formă de organizare și de executare a construcțiilor capitale de către o organizație specială de construcții; întreprindere comercială sau industrială care preia executarea de lucrări (mari) al căror preț este plătit cu anticipație după un deviz întocmit dinainte; lucrare făcută de o astfel de întreprindere. ◊ A lua în antrepriză = a lua conducerea unei lucrări. [< fr. entreprise]. (sursa)

şi de aici:

ANTREPRENÓR, -OÁRE, antreprenori, -oare, s. m. și f. Persoană care conduce o antrepriză. – După fr. entrepreneur. (sursa)

După cum orice om cu 8 clase poate observa, aşa zisele afaceri ale blogărilor nu au nici o legătura cu aceşti termeni. Că e bine sau rău ceea ce fac ei, e treaba lor. Eu aş spune că e bine, atâta timp cât reuşesc să facă ceva. Se pare că alăturarea cuvântului social are o conotaţie (logic) socială. De fapt cam orice afacere are o latură socială în ziua de azi. E la mintea cocoşului. Atunci cand organizezi un manifest, e pur şi simplu un manifest.

Aşa ajungem la proiecte. Orice rahat, orice adresa nouă gratuită de email pe care o “fondează” copiii care stau toată ziua pe internet este un proiect.

PROIÉCT s. n. 1. plan de a întreprinde, de a face ceva; intenție. 2. prima redactare, primele idei în legătură cu ceva care urmează să se facă, să fie pus în execuție. ♦ ~ de lege = text provizoriu al unei legi. 3. lucrare care cuprinde calculele, desenele, instrucțiunile etc. necesare pentru executarea unei construcții, mașini etc. (< germ. Projekt, lat. proiectus). (sursa)

Proiect înseamna un plan, uneori chiar un algoritm. Cum poate fi un site web un proiect? Problema e că toţi idioţii care nu au altceva mai bun de făcut au văzut la TV cum tot felul de acţiuni sunt asociate cu noţiunea de proiecte. Dam167 vă explică acum, aşa ca pentru proşti, cum stă treaba cu proiectul de care auziţi voi la TV:

Prin aceste proiecte se urmăreşte îndeplinirea unui obiectiv. De exemplu, treaba asta cu cărţile vândute odată cu ziarele. Care e obiectivul? Păi în primul rând de a da posibilitatea oamenilor de a-şi forma o bibliotecă decentă, formată din cărţi de o calitate bună, totul la un preţ acceptabil. În al doilea rând, lesne de înţeles, incurajarea oamenilor să şi citească această bibliotecă personală. O a doua etapă este folosirea unor mijloace specifice pentru a realiza acel obiectiv. Extrapolând exemplul de mai sus, mijloacele sunt aceste cărţi ieftine vândute strategic cu ceva ce lumea cumpără frecvent: ziarele. Toată strategia şi planul de acţiune, pentru a grupa aceste mijloace specifice şi a atinge obiectivul propus se numeşte proiect. Am să ofer explicaţii suplimentare pentru unii mai reduşi dintre noi: DOAR STRATEGIA este proiectul, nu acţiunea de a distribui acele cărţi. E normal ca înainte de a iniţia o asemenea campanie să ai nişte calcule, să vezi dacă principiul e fezabil, să stabileşti nişte preţuri şi să estimezi cheltuielile.

 

Dacă ai citit asta şi ai scris “Proiectul pe care el il apreciaza este asociatia Mai Mult Verde.”, prietene, eşti IDIOT. Desigur, apelativul se aplica şi dacă eşti destul de deştept încât să înlocuieşti asociaţia.

Ca să ajungem la o concluzie, nu faptul că ţi-ai făcut un site care spui că are “impact social” e problema, ci modul incredibil de incult şi incoerent prin care susţii ideea e de fapt greşeala. E bine că există iniţiativă, dar ca să înveţi pe cineva, trebuie să ai ceva în cap. Ori într-un cap în care colcăie exprimări precum cele citate de mine în decursul timpului,  e muuuuuult loc liber.

 

În episodul 2 vom vorbi despre implicarea oamenilor cinstitţi şi deştepţi în politica şi promovarea ecologiei.

Lacul Secu

Prima ieşire pe anul asta, dar nimic deosebit. E un loc frumos, păcat că e din ce în ce mai murdar. Din păcate e revoltător. N-am să scriu despre, ci doar pun puţinele cadre decente.