Month: February 2014

Lacul meu

IMG_0494

Advertisements

Blogărul – un gladiator al internetului

Dragi colegi de blogosferă, profesioniști sau nu, v-ați întrebat voi dacă e greu să ai blog? ă? Eu unul nu prea. Cu toate astea, azi, cât așteptam o ședință, am aflat că e al dracului de greu. Știți de ce heituiesc? (știți voi, dar vă repet oricum) pentru că apare câte un membru al clubului gospodinelor care ne bagă pe toți în aceeași barcă și ne duce la vale. Da, ca și cum am fi toți pe aceeași plută, adică o ambarcațiune instabilă, legată cu sârmă.

Nu mai știu dacă am mai vorbit despre asta, dar hai să definim clubul gospodinelor blogărițe. Gospodinele blogărițe sunt acele dudui care au descoperit bloghingul. Treabă mare, maică. Scrii trăiri, alea, vin alte gospodine, comentează, cer schimb de link, aplică principii ale fizicii cuantice și multe altele. Ei bine, după câteva luni sau zeci de luni, aceste blogărițe constată că bloghingul ăsta, în spiritualitatea lui, e mult mai mult decât trăirile de zi cu zi. Advertoriale! Brand personal! Pac: 25 lei/advertorial. Și au fost cucerite. Ce am spus până aici reprezintă inițierea acestora. Au intrat pe piață. Acum vine partea interesantă: s-au hotărât să ne împărtășească aceste vaste experiențe internautice. Adică gata cu comentatul la plezneală pe blogul Tonomatei cu scufiță, acum au o părere argumentată despre întregul regn blogosferic.

Așa în spiritul heituielii, o să dezvolt pe articolul citat. Și da, e ușor să ai blog. Atenție, nu mă refer la cei ce vor să trăiască din asta. Ceva care își aduce o sumă mare de bani nu poate fi chiar ușor.

Nu e.

Deci nu oricine poate să scrie. Mba da, e unu’ care abia și-a luat bacalaureatul și e mare antreprenor. Da, scrie prost uneori, în rest scrie foarte prost. Treaba cu meditațiile, duduie, este că ba da, oricine poate oferi acest serviciu dacă știe acea părticică. Nu trebuie să fii inginer chimist ca să meditezi un copil de gimnaziu sau liceu. Te asigură dam ăsta.

Nu e ușor pentru că sunt tare multe controverse.

Acum, mai e nevoie și de acea coloană vertebrală. Dacă te bagi, bagă-te până la capăt. Dacă susții o idee, cugetă înainte sau acceptă că greșești.

Pozele.

Mba să știi că e ușor. Acum n-ai nevoie nici de fotoșop ca să aranjezi brightness, contrast și saturație. Ca să vă faceți o idee, dam ăsta lucrează cam 5 minute la un cadru trimis spre vânzare. Ceva pentru blog nu durează atât de mult.

Postarea.

Acum probabil că unii scriu un articol în timpul în care alții scriu 10. Asta nu înseamnă că e greu, ci doar că nu ai exercițiu. Hai să fim serioși – niște cuget și câteva cereri în word și gata. Mai ales că, în marea parte a blogurilor, vorbim totuși despre articole slabe. Gen cel citat.

Comentariile.

Aici nu-mi dau seama ce poate fi greu. Poate acel click pe reply.

Avertorialele.

Aici e nasol. Citiți aici pentru alte detalii. Și nu, nu vă lăsați păcăliți: advertorialele sunt slabe. Toate.

Realitatea.

Realitatea, dragilor, e că oamenii inteligenți, în căutare de lectură, nu prea citesc bloguri. Dacă vrei să citești despre ceva anume, nu vei căuta pe bloguri. Am mai zis-o: vrei să vezi cum e cu istoria scrierii relației dintre masă și energie? puțin probabil să cauți pe un blog. Poate totuși există pe un blog, dar are 5 vizualizări. Marea masă, poporul, citește pe diagonală diverse prostioare, nu caută adevărul absolut. Poate pare tranșant, dar cifrele cam par să o confirme: articolele documentate nu prind.

 

În rest, atâta timp cât nu creați ceva pe blogul vostru, nu vă ocupați de partea tehnică a acestuia și nu vreți să trăiți din ce produce, vă rog, nu scrieți tâmpenii precum autoarea articolului de mai sus. Spre exemplu, randarea asta a fost făcută de mine în 20 de minute. Mie nu mi-e greu pentru că fac asta de ceva timp. Dacă ești vreo Vienela, probabil că îți va fi greu până înveți niște lucruri. La fel în cazul pozelor pe care le vedeți pe aici, uneori e o muncă serioasă și bani cheltuiți. Nici măcar luând toate astea în calcul nu e greu. Cu atât mai puțin când ”preiei” o imagine și îi ”citezi sursa”. Măcar deseneaz-o, maică, apoi plânge-te. După cum puteți observa, blogării sunt oameni speciali. Nu oricine poate face ce fac ei. Nu e o muncă fizică, dar intelectul… intelectul…

Pișcotul de Aur

Bună seara și bine v-am găsit la o ediție specială a jurnalului de seară. Da, e o zi specială astăzi pentru că redacția dam167 a desemnat un câștigător pentru trofeul Pișcotul de aur. Nu s-a lăsat cu nominalizări, pentru că nu e ca la oscar, dar a fost o răsturnare de situație: până acum ceva timp redacția dam167 ar fi decretat-o pe Raluxa ca fiind Regina Pișcoturilor – și implicit posesoarea acestui râvnit trofeu – până dam ăsta a văzut asta:

”Foto: Possible Not Impossible by Shutterstock (e foto cu licenta speciala obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)” – aici poza în discuție.

Ei bine, această pișcotăreală care a cucerit inimile echipei din redacția dam167, aparține de Nebuloasa. Observați finețea, rafinamentul și totuși violența cu care cititorul e transpus în inima parteneriatului, un parteneriat care, în ciuda omniprezenței, n-are nimic de a face cu articolele. E o licență specială, e un parteneriat. E mai mult decât o poză care probabil ar valora vreo 0.5 euro – e sufletul articolului. E acea picătură de culoare care se dăruiește creației, care dă naștere, care dă suflu. Doamnelor și domnilor, trofeul:

2 copy

 

Decernarea trofeului va avea loc mâine, 11.02.2014, la Sala Polivalentă blogosferică, alături de câteva nume sonore din blogosfera autohtonă: Tonomata cu Scufiță+Sotz, Ovidiu Sîrb, cuplul TVDeCe, de pe aripile culturii Bloodie și Oana Kovacs și nu în ultimul rând Cristina Puțan, PR-ul mai timișorean decât toți timișorenii la un loc.

Acum vă las pentru vă putea elibera programul de mâine pentru a face loc acestui magistral eveniment.

Organizator: dam ăsta și redacția.

Parteneri: Porșe Timișoara, mulți alții, Cristi amTour, ANB (Asociația Națională Blogosferică).

Maxima recognoscibilă a zilei

”De multe ori numele este cel care ajută din plin la poziționarea întregului brand, este asociat automat cu identitatea brandului, iar asta poate duce la o interacțiune facilă și de durată cu un brand ușor recognoscibil.”

de Radu Drăgan, un tânăr care la 24 de ani realizează chestii, maică, nu ca voi. Voi, zic, că eu la 24 de ani (ce vremuri!) mă chinuiam noaptea cu sarcini de probă.