Month: August 2016

Cu conținutul în blogosferă

Am citit în ultimele zile niște lucruri care m-au pus pe gânduri. Nu, nu e de bine, deci e cu heituială. Inițial am vrut să vorbesc despre câteva tendințe în blogosferă, dar mi se pare că citesc prea puține bloguri ca să trag unele concluzii. Plus că erau multe de zis și vorba lungă…

Revin. Zilele trecute am citit la Radu că a fost YouMeet – o întâlnire cu copchii care se schimonosesc pe YouTube. Întâlnirea asta cică a fost organizată prost, au sărit părinții în sus, astea, prilej al bătrânilor blogosferei să trateze subiectul cu aroganță. Dacă trecem peste asta, ăia mici au Nu chiar și 500 dă mii de subscriberi – dacă urmăriți iutubul ăsta o să vedeți că e mult. Schimonoseală sau nu, lumea îi urmărește, iar ei tac și își văd de treabă (metaforic vorbind, că de fapt au ei schimonoselile lor). Pe mine m-a distrat comentariul ăsta:

Din pacare nu am auzit de eveniment, si ce e interesant e ca.. n-am auzit de nici unul din ei, desi urmaresc destul de multe bloguri si din Romania si din afara.

iar apoi articolul ăsta, ce are titul ”Starea vlogging-ului în România”. Starea asta a vloghingului dă ca exemplu alți 2 blogări și îi miștocărește p-ăia mici cu iutubul. Concluzia e că nu prea e cu vloghing și nu e nimeni relevant. Observați același rahat cu relevanța.

Băi, oricât vrei să faci mișto de ăia, ei fac așa zisul conținut, iar unii îi urmăresc. Atunci când o să ajungă la treij de ani o să facă un alt conținut (mai e unul pe YouTube, cică MKBHD), mult mai bun și mult mai rafinat. A, oamenii serioși n-au timp de video. Și probabil n-au nici bani, că cititorii haini nu donează. Dar ăia mici au, că le dau părinții. Deci în lumea serioasă nu se poate, că e greu – atitudinea românească. Ce deducem de aici? că blogosfera e o bulă, una tot mai mică, unde unii sunt relevanți, iar alții nu.

Revenind la conținut. Povesteam cu un coleg la un moment dat că cel mai normal ar fi să dai publicului ceea ce e cere. Dacă vrea cocălăreală, aia îi dai. Dacă vrea să vadă pisici, aia filmezi. Dar asta poate e în România, că în restul europei poate lumea vrea câini. În aceeași bulă vorbim doar de România: blogosferă românească, vlogosferă românească, reclame românești, culmea, internetul românesc. Nu zic că e rău instinctul ăsta naționalist, dar fiind vorba de online ar trebui să punem problema global, nu local. Sunt sigur că oricine folosește twitter și vrea să fie la curent cu știrile va urmări sursa (adică publicațiile cu renume) nu ceva românesc care preia tot de acolo. Bun, hai, e mult spus oricine, dar mulți vor face asta. Nu mai are rost să faci review la noul iPhone – lansat și învârtit internațional de 2 luni – la tine pe blog, asta să te facă pe tine blogărul român fruntaș la iPhone.

Din păcate ideile astea, locale să le zicem, se propagă în bulă, că.. așa trebuie. De exemplu, Revo, al cărui articol l-am citat mai sus tot de acolo a luat-o pe aia cu relevanța, că doar n-a inventat-o el. Așa au învățat toți, că trebuie succesuri liniare, crește viuăr… adică s-adună poporul în număr tot mai mare la tine e dă bine. Până și oamenii normali se panicaseră (apropo, e bine ăsta simplu al meu? panicaseră? ă?) că pui chestii și lumea nu s-adună în valuri și deci nu e succes. Ba mai mult, diverși – a se citi brenduri – cer/aprobă/încurajează tot felul de articole dubioase (ăsta, de exemplu) care simți că te păcălesc oarecum.

Paranteză. Băi, aici e Vlad Petreanu, nu Aniela Deby să zici că scrie aiurea și te miri ce alte chestii. Cum ar fi sunat articolul ăla dacă îți prezenta rețeaua de acasă cu năzdrăvănia aia de la UPC? Îți arăta cum lucrează, simțeai că înveți ceva, dar în loc e vorba despre disciplina de a lucra de acasă (care e ok) și nevoia de wifi de 500 mb/s (care nu e ok).C La fel la Radu un articol cu țiglă Bramac și cum trebuie să înțeleagă lumea în popor că țigla de beton nu e mai grea ca ailaltă. Mi se pare că nu ăia care scriu niște articole sunt tot timpul de vină, ci cei care rotunjesc bula aia. Închid paranteza.

Revin la voi, oamenii normali, și conținutul. Dacă îl ai, nu-l pune pe blog, ci pune-l acolo unde simți că e pus în valoare. Nu, nu te vor citi 1 milion de români pe zi. Că n-au de ce. Nu blogul trebuie să îți aducă succese nebănuite, ci activitatea pe care o ai, produsul finit sau ceea ce împărtășești. Atingând blogul de față, dacă ești fotograf contează portofoliul, apoi blogul. Ca o concluzie: dacă ai conținut, nu-l du în blogosfera autohtonă. Dacă nu-l, caută-l pe www. Dacă vrei să citești în blogosferă fă-o, dar să nu zici că nu ai fost avertizat.

După ce am scris asta o să recitesc. Măcar eu să pricep ceva. Partea bună e că nu e numai polologhia asta, ci pun niște poze – fusei, cum zice Dunia, în excursie.

IMG_1124IMG_1128IMG_1175IMG_1157IMG_1185

Advertisements

PR în Sectorul Roșu – Capitolul 5 – Alternativa 1

Vara anului 1959, Groom Lake – Nevada. Prima bază secretă, Zona 49, lua naștere, fiind terminate primele anexe și astfel, după o perioadă de aproape 3 ani de incertitudine, devenind funcțională. Ideea de apocalipsă a început să atârne greu atât în bugetele armatei, cât și ale celor din umbră, lucru care a condus la mutarea actualelor proiecte secrete precum antigravitația, proiectul Aurora sau devierea undelor radio câtre Zona 51, bază ce urma a se construi până la finalul anului 1961.

Principalele idei de a salva un nucleu al omenirii se învârteau în jurul unor module orbitale de tipul unor nave mamă și, o variantă ceva mai veche, migrarea spre adâncuri. Principala problemă a celei de-a doua variante era împărțirea teritoriilor subacvatice și prezența rețelelor de spionaj ale principalelor puteri ale lumii, Alianța SUA – URSS versus CNU (Civilizațiile Nordice Unite). Resursele secretizării unor misiuni orbitale au fost considerate fezabile, iar primele echipe însărcinate cu dezvoltarea sistemelor de propulsie în cadrul Zonei 49 și-au început activitatea în toamna anului 1959.

Odată cu extinderea facilităților Zonei 49 și mărirea considerabilă a personalului, în mod ciudat, prezența militară în zonă s-a micșorat, iar în vara anului 1960 conducerea acestei baze intră în responsabilitatea NASA. Rapoartele câtre personalul guvernamental, singurele informații clasificate expuse publicului prin ”whistleblowers” – angajați guvernamentali din diverse departamente și domenii -, au devenit tot mai rare și mai ambigue.

Prima navă, Pegasus, construită pe suprafața Lunii în 1973, îngloba 50 de module și putea găzdui o populație de aproximativ 100 de oameni, a intrat în teste pe orbita lunii la începutul anului 1974. După aproximativ 2 ani proiectul a fost considerat nefezabil, raportul oficial al NASA nu menționa nimic despre nava Pegasus, datele prezentate anterior fiind informații venite de la surse mai mult sau mai puțin credibile, acestea fiind compilate într-un manuscris cu titlul Alternativa 1.

În anii 2000 au apărut diverse declarații sub anonimat, ba chiar schițe, care descriau în detaliu componența navei Pegasus și misiuni de supraveghere în întreg sistemul solar. Fotografiile surprinse de amatori cu obiecte neidentificate ce păreau a se afla pe orbita lunii a stârnit imaginația oamenilor și a dat naștere speculațiilor conform cărora nava Pegasus ar fi devenit un punct neutru de întâlniri între reprezentanții mai multor civilizații ce populează sistemul nostru solar.