2

Am plecat spre linia 3, înaintând greoi. Aceeași gară, același peron, aceleași pete de ulei în apropierea șinelor. Nu mai e mult până la plecare, mi-am zis și mi-am continuat drumul spre linia 3. Aveam în față un drum lung, aveam ocazia să mai citesc câteva rânduri, să contemplez, să aștern gânduri în zare, așa cum fac de fiecare dată când plec la drum. Nu-mi place să călătoresc cu trenul. Orice drum pe șine mi se pare anost, obositor și, per total, extrem de solicitant psihic. De fiecare dată există defecțiuni, întârzieri, mizerie, oameni dubioși și, din nou, mizerie. E un drum care ocolește parcă natura, un drum presărat de stâlpi de înaltă tensiune, un drum cu traverse zgomotoase, un drum care devine epuizant odată cu lăsarea serii.

Am ajuns la tren. După cum era de așteptat, nu erau cele mai noi vagoane, și în nici un caz nu părea cel mai curat tren. Asta e, bine că voi ajunge în aproximativ 7 ore. Era o forfotă în apropierea trenului, unii se salutau, alții se îmbrățișau, foșnetul bagajelor era omniprezent iar atmosfera era tot mai grea. O zi călduroasă de august. Am urcat, îngreunat fiind de bagaje și mi-am ocupat compartimentul. În colț, același bătrânel din gară. Am zâmbit fad și mi-am pus o parte din bagaje deasupra banchetei unde intenționam să stau. Am schimbat tacticos bateriile la noul meu casetofon cu căști, spre uimirea colegului meu de compartiment. Ușa compartimentului se zgâlțâi brusc, ridicând privirea am observat-o și pe domnișoara de mai devreme și geanta ei neagră. Avea un păr șaten și ochi negri, pătrunzători. Până acum e bine, s-ar putea să fie un drum liniștit. 7:52. Imediat plecăm. Am aruncat privirea spre geam, dar am fost distras din nou de ușa compartimentului. Un cuplu de vârsta a treia, destul de dichisiți amândoi, doamna cu un păr violet și o pălărie vișinie, domnul cu o cămașă crem cu dungi gri, în carouri. Amândoi purtau pantofi de piele și un zâmbet discret. Le-am făcut loc și am privit în continuare pe fereastră.

Un ropot urmat de un sunet mecanic și peisajul sec la care mă uitam a început să se anime. Out on the water I can hear them call,/I feel the rhythm inside of me,/This is the moment I’ve been waiting for,/When I’m hearing the drums in the night,/When I’m seeing the river of light, hey, hey” …”The flame is here an now it has burn,/You can live but you cannot survive,/And it’s something you cannot deny,/To the waiting heart – this waiting heart”. Am ieșit din Timișoara. În timp îmi căutam cartea prin geantă am observat-o pe domnișoara care acum stătea vis a vis de mine, citind. A ridicat privirea și mi-a zâmbit, văzându-mă cu cartea în mână. Cuplul mai în vârstă era în stânga mea, cei doi discutând în șoaptă despre o nuntă, cred. Bătrânelul din colț ațipise cu mâinile în poală. Pagina 124, un nou capitol – Stele pitice. Am început cu două luni înainte Civilizații extraterestre a lui Asimov și nu reușeam nicicum să fac un real progres. ”Out on the water I can hear them call,/I feel the rhythm inside of me,/This is the moment I’ve been waiting for,”. Trei pagini mai târziu ne oprim. Era o haltă. Trecuseră doar 30 de minute din drumul acesta lung. Oameni cu plase alergau spre tren, oameni fără plase alergau spre haltă. Plecăm. Trenul prinde viteză iar eu am nevoie de o gură de aer curat. Am ieșit pe coridor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s