Echipament foto și experiențe personale în 2024

Știu, am mai abordat puțin subiectul – a cărui concluzie era faptul că mi-am cumpărat două aparate mirrorless, unul îmi place , altul nu – dar acum aș vrea să vă povestesc puțin mai pe larg și… mai așezat. Aș vrea să intru puțin în detalii despre ce înseamnă totuși un DSLR în 2024, dar și despre bani și bugete. Până la urmă o să vedeți că, în ciuda faptului că se spune că toate aparatele sunt bune acum, contează banii pe care-i dăm pe echipament, iar calitatea imaginii în orice condiții încă nu e ieftină. După cum v-am obișnuit, fără prea multe detalii tehnice și cu poze, atât cu aparatele mele cât și ceva de primăvară.

Pentru început, eu am desfăcut o sticlă de vin roșu, un cupaj de fetească neagră și syrah (Promessa, Dealu Mare), pe care l-am cumpărat obscen de ieftin (aproape 6 euro sticla și da, am luat mai multe) pentru un vin bun – nu excelent, nu de ocazie, dar bun. În boxe Dire Straits, Brothers in Arms, un LP la 45 rpm. Ca și până acum, un semnla de la doza Nagaoka MP110 cu amplificare (și preamplificarea integrată) a unui Rotel A11 Tribute.

Mirrorless în ultimii ani

După cum am mai spus și în alte postări, pe scurt principala schimbare e dată de eliminarea oglinzii la 45 de grade și a pentaprismei care asigură privirea direct prin obiectiv prin intermediul unui vizor. Acest lucru înseamnă că montura obiectivelor e mai simplă (distanța de la lentile la senzor e mai mică), aparatele sunt mai compacte pentru că elimină mecanismul oglinzii și pentaprisma, iar sistemul de focalizare a putut fi îmbunătățit semnificativ, mai ales tracking-ul subiectului în timp real. Montura mai simplă a permis de asemenea construirea unor obiective mai ușoare, dar care pot fi adaptate la vechile monturi.

Fujifilm X-T5 + Fujinon 16-55 mm, f/2.8 R LM

Așa zisa tehnologie mirrorless nu e nouă, o știți din aparatele digitale compacte, dar implementarea de atunci nu era suficient de bună pentru nivelul profesional. Una dintre componente e ecranul care înlocuiește vizorul optic, care abia recent a ajuns de o calitate suficient de bună. Avantajele unui vizor digital sunt simulări ale diverselor efecte dar și verificarea în timp real expunerii. Poate ați văzut mulți fotografi care fac un cadru, apoi se uită la ecranul aparatului – ei bine, acum poți verifica orice în vizorul digital, fără a mai lua aparatul de la ochi.

Poate cel mai mare impact pe care l-au avut avantajele de mai sus au fost pe video, unde aceste camere noi au oferit o aparate relativ compacte care oferă o calitate bună, semnificativ mai bună decât ce ofereau DSLR-urile și o focalizare mult mai precisă. Practic, cei ce sunt acum numiți hybrid shooters (cei care fotografiază și filmează, de exemplu evenimente, nunți și producții mici gen YouTube) nu mai aveau nevoie de camere video dedicate. Mie nu-mi place să filmez, așa că o să încerc pe alocuri să subliniez că multe îmbunătățiri s-au adus pe video, dar discuția în sine aș vrea să o îndrept strict spre fotografie. Din punct de vedere al calității imaginii, din nou, dacă vorbim de fotografie, aparatele mai noi înseamnă calitate mai bună (senzor mai bun, procesor de imagine mai bun, focalizare mai precisă), n-aș spune că trecerea la un mirrorless înseamnă calitate mai bună doar datorită eliminării oglinzii.

Piața și marii producători

Aș spune că primul producător important de echipament care a forțat trecerea la mirrorless a fost Sony. Pe lângă un marketing agresiv pe toate planurile au ieșit în evidență prin specificațiile echipamentului. Dacă pe partea de fotografie nu câștigai prea multe la început, cel puțin în comparație cu clasele de vârf de DSLR, pe partea de video au… rupt, cum se spune. Obiectivele lor au venit mai greu, dar prin adaptorul Metabones se puteau folosi obiective pentru DSLR cu puține dezavantaje. Au fost atât de vocali în promovare încât la un moment dat aveai impresia că toată lumea a trecut la Sony. Ca o parabolă, similar cu ce s-a întâmplat cu Tesla la mașinile electrice.

Mai încet dar sigur au apărut pe piață Canon și Nikon cu aparate mirrorless și obiective pentru noua montură (RF, respectiv Z), după cum era de așteptat. Ce nu era însă de așteptat era ca Fujifilm să aibă un impact semnificativ în piața aparatelor. Eu i-aș compara cu Apple, sunt o companie care oferă electronice cu o mare atenție la detalii și design, cu elemente specifice lor (simulările de film, de exemplu) dar și cu aparate pe format mediu la prețuri destul de bune (gama GFX). Acum se poate spune că sunt patru producători principali – adică principali pentru că au o gamă variată de echipament, atât pentru amatori, dar și pentru profesioniști.

DSLR în 2024

Pe scurt, nu se mai produc, dar se pot găsi SH la prețuri bune, deci merită pentru fotografie. Pentru mine, exceptând funcțiile noi de focalizare, tracking și informațiile din vizorul electronic, marele dezavantaj e reprezentat de dimensiuni și greutate. Din 2008 de când am trecut la un body semi profesionist (Canon EOS 40D), aparatul a stat mai tot timpul într-un rucsac dedicat. Ca să plec cu el de acasă aveam nevoie de un astfel de rucsac și îl luam cu mine doar când știam că voi fotografia ceva anume, nu în cazul în care voi vrea să fac 2-3 poze. În 2018 am trecut la un body cu grip inclus (Canon EOS 1D Mk III și apoi MkIV), care a însemnat practic un aparat voluminos de peste 2 kg.

Dacă aș face o comparație între Canon R3 și Canon 1D Mk IV, ambele modele de vârf cu grip integrat, R3 este cu cca 400 g mai ușor (cam o treime), în timp ce un teleobiectiv 70-200 cu montura RF este de asemenea cu 4-500 g mai ușor. R3 e ceva mai mic, dar pentru un corp cu teleobiectiv diferența e de 1 kg. Poate nu pare mult, dar per ansamblu e mai mult decât o treime din greutate câștigată și care se simte la o zi de fotografiat. La aparatele fără grip integrat, dacă încerc o comparație cu Fijifilm X-T5 al meu, practic un ansamblu care face același lucru pentru mine și acoperă aproximativ aceeași distanță focală ajunge la puțin peste 1 kg, în timp ce Canon-ul la peste 2 kg. N-aș spune că e exagerată comparația pentru că nici 1D-ul nu este full frame.

Canon 1D Mark IV + Canon EF 17-40 mm f/4

Nikon Zfc + Nikon Z 16-55 mm, f/3.5-6.3 VR

Pentru cine este totuși dispus să care, ca și mine până recent, o geantă dedicată și 1 kg în plus, un DSLR bun și 1-2 obiective sunt semnificativ mai ieftine decât un omolog mirrorless. Dacă ar fi să mă îndrept spre un DSLR aș merge pe Canon sau Nikon, vârful de gamă atât la body cât și la obiective.

Buget și experiențe personale

După părerea mea clasele de aparate se reașază în sistem mirrorless, doar că sunt mult mai multe modele, mai ales datorită accentului pus pe video. Producătorii s-au adaptat la cerințe și vând inclusiv sisteme dedicate vlogging-ului, compacte sau mai puțin compacte. Prin clase eu văd pragul de 5-600 euro pentru echipament dedicat începătorilor (mă refer la kit, adică care include obiectiv, indiferent dacă e interschimbabil sau nu), 1000-2000 euro pentru semi pro și pro, 3000-8000 euro pentru vârful gamei pro. De notat însă că de la semi pro în sus de obicei se vorbește doar despre corp, iar obiectivele se cumpără separat în funcție de nevoi.

Îmi mențin părerea că pentru cei pasionați care caută calitatea echipamentului dedicat profesioniștilor echipamentul ieftin e o pierdere de bani și vreme, mai ales la obiective. Am auzit multe lucruri bune despre Fujinon 18-55 cu care vin unele body-uri de la Fujifilm și e primul obiectiv de kit pe care l-am luat în mână și am simțit că se apropie de o gamă de vârf, dar. Vă spuneam mai la început despre sistemele noi de focalizare, multe mai performante și, în ciuda lor, am pierdut de câteva ori focusul cu acest 18-55. Ba chiar în câteva imagini de test de aici, unde aparatul era pe trepied, am avut un front focus de am început să caut speriat ce părere are internetul despre defectele X-T5-ului. Ca să revin la acel dar, obiectivele bune din kit-uri pot fi bune uneori, poți da rateuri alteori și de asta dacă ești pasionat e bine să le eviți.

Cu atât mai important e obiectivul de calitate la distanțele focale variabile (zoom). Obiectivele cu distanță focală fixă de obicei oferă o calitate mai bună a imaginii, chiar și cele mai ieftine, dar trebuie să cari mai multe cu tine. Ce vreau să spun cu toate astea e că degeaba avem body-uri mai bune, că nu se poate fără obiective bune, care sunt la fel de scumpe. Așa ca un ordin de mărime, obiectivele bune încep de la 1000 euro și… the sky is the limit, în funcție de distanțele focale.

Să vă spun și despre experiențele mele personale. Ați citit deja de nu știu câte ori, am cumpărat două aparate mirrorless, un Fujifilm X-T5 și un Nikon Zfc.

Recunosc, n-am fost și nu sunt foarte mulțumit de Zfc, dar hai să vedem contextul, că nu e neapărat o afacere rea. Din punct de vedere al construcției se distanțează puțin de restul prin aspectul retro, dar e puțin peste modelele destinate amatorilor. Kit-ul a costat 1000 euro e compact, ușor, nu e full frame și are o compatibilitate cu obiective Nikon. La momentul respectiv X-T30 de la Fujifilm, principalul concurent după părerea mea, era cam 1300 euro, deci semnificativ mai scump. La un preț similar da, aș alege X-T30 datorită construcției mai bune, dar altfel nu prea găseai un pachet mai bun. Singurele alternative compacte ar fi la Olympus (unde nu se compară numărul accesoriilor compatibile cu Nikon) sau Canon, dar la Canon, ca și în vremea DSLR-urilor, eu aș sta departe de ceea ce vând ei pentru amatori.

De X-T5 am tot scris, nu cred că își are rost comparația cu Zfc datorită prețului dublu și obiectivului Fujinon 16-55 care a fost mai scump ca întreg kit-ul Zfc. Ce aș vrea însă să notez e că aparatele astea două mi-au schimbat stilul de a fotografia. A fost pentru prima dată când le-am folosit pe toate trei în paralel și a fost interesant, mai ales că nu am simțit că pierd mult la capitolul calitate a imaginii.

Am plecat spre Abu Dhabi cu două aparate în rucsac: Canon 1D Mk IV cu EF 17-40 mm și Nikon Zfc cu 16-50 mm. Am ajuns la Louvre și am lăsat la intrare rucsacul cu 1D și am plecat mai departe cu Zfc. Puteam vizita muzeul și cu 2.2 kg de aparat în mână dar am simțit că nu merită. Am fost mulțumit, puținele cadre pe care le-am făcut, că doar nu era să pozez toate exponatele, sunt suficient de bune. Apoi ne-am oprit la cafeneaua muzeului și am putut mânca și bea o cafea fără să am o masă sau un scaun doar pentru aparat.

Fujifilm X-T5 + Fujinon 16-55 mm f/2.8 R LM și Fujinon 18-55 mm f/2.8-4 R LM OIS

Atât cu Zfc cât și cu X-T5 pot pleca de acasă cu oricare rucsac pe care îl folosesc zilnic. E mai ușor în mașină, în avion, e mai ușor pentru spate, nu trebuie să car body-ul separat de obiectiv și să pierd 1 minut pentru asamblare când vreau să fotografiez ceva. Pot merge ca de obicei, iar dacă am nevoie scot aparatul și fac o poză. Pot lăsa rucsacul acasă sau la hotel pentru o plimbare, pot folosi un strap ușor, pot umbla mult mai ușor cu aparatul în mână. Dacă urmăriți blogul de ceva timp ați observat lipsa pozelor și fix ăsta era motivul: era greu să am un aparat cu mine de când am nevoie de laptop și alte accesorii. Era greu să merg la o plimbare, un restaurant sau o cafenea cu un rucsac destul de mare doar în speranța că va fi 1 cadru interesant prin oraș.

Personal nu-mi place să folosesc mai multe dispozitive pentru același lucru, dar de fiecare dată când pun mâna pe Zfc mă surprinde cât de compact și ușor e, practic aș putea să-l car în buzunarul de la spate al blugilor. X-T30 de la Fujifilm e chiar mai compact, dar se găsește mai greu și mai tot timpul a fost mai scump dar da, e o variantă, singura alternativă după părerea mea.

Apropo, ca să aveți o proporție, Canon EF17-40 mm și Fujinon 16-55 mm au aceeași dimensiune la filtru (77 mm), se observă cât de mare e body-ul Canon față de X-T5

Recomandări

Ce nu v-am spus până acum (mă rog, v-am spus în alte postări dar n-ați fost atenți) e că Zfc are o versiune full frame, Zf. E pe la 2000 euro, dar e un body full frame în stil retro, poate singura variantă pentru cineva care caută combinația asta. Așa că vin cu prima recomandare, pentru cine caută un body retro, Nikon Zf sau Zfc sau gama Fujifilm. Se păstrează recomandarea de a evita obiectivele ieftine, dacă bugetul permite evident.

A doua recomandare, pentru cine nu se pricepe la echipament, aș evita aparatele mai ieftine, dedicate amatorilor. Unii le folosesc pentru a se filma sau ca backup, dar după părerea mea pentru pasionați, pe termen lung sunt o risipă de bani. E mai bine să dai o 1000 de euro de la început decât 500 acum și 1000 peste un an sau doi. Aparatele ieftin nu-și păstrează valoarea SH și vei rămâne cu ele pe cap.

Ca o a treia recomandare, e o perioadă bună să aprofundezi fotografia sau filmatul. Acum echipamentul de calitate e mult mai compact, îți va fi mai ușor să-l cari după tine, iar dacă îți e mai ușor să-l cari după tine vei fotografia mai des. Ca și producători aș merge în general pe cei ce au o gamă variată de echipament, adică Sony, Nikon, Canon sau Fujifilm, după preferințe. Canon și Nikon sunt clasicii după părerea mea, Sony caută să te prindă în plasa specificațiilor iar Fujifilm oferă atenție la detalii și caută să-i atragă pe cei interesați de asta. Nu cred că se va ajunge prea curând la un al cincilea jucător, dar progrese mari a făcut Leica. Prețurile lor încă țin multă lume departe, dar au investit și ei în promovare și încearcă să fie mai aproape de cei ce caută echipament. Au îmbunătățit performanțele video ale aparatelor lor și au camere pe care simți că le poți cumpăra, de exemplu gama Q.

O să mă opresc aici, a fost mult de muncă, prea multă pentru un singur pahar de vin. Sper că am fost cât de cât clar acum și oferă o imagine cât de cât asupra ceea ce înseamnă tranziția de la DSLR la mirrorless pentru noi ăștia amatorii.

Muzică și fotografie

O să fie o postare destul de lungă, dar partea bună e că n-am de gând să vă plictisesc cu stilul meu fermecător de a scrie, ci am să pun multe poze. O să mă laud cu ce mi-am mai cumpărat, evident, că nu am nu știu ce cadre spectaculoase pentru voi. La sfârșit o să vă mai povestesc puțin despre cum încerc să mă obișnuiesc cu sistemul mirroless și cum tot greșesc cadrele (timpul de expunere). Mi-am cumpărat și câteva accesorii, aproape toate fiind de muuult timp în wishlist – atât al meu personal cât și în cel de pe site-urile magazinelor online. Pentru început, v-am rămas dator de data trecută cu albumul The Future Bites al lui Steven Wilson.

Cum spuneam, un LP pe vinil alb, iar grafica ce însoțește versurile se referă la consumerism – mie personal îmi place estetica aleasă pentru întregul album. Broșura e hârtie mată, dacă e cineva interesat.

Gata cu restanțele, să mergem mai departe. Fără alcool, că e doar marți, dar în boxe eu am o mouă achiziție – albumul Random Acces Memory al celor de la Daft Punk, dar ediția fără percuție. Mi s-a părut interesant, dar la magazin am fost sceptic, așa că am ascultat puțin pe telefon, dar mi-a plăcut – așa că l-am luat. După ce am luat discul de pe raft, în spatele său era varianta originală, ediție aniversară – normal că l-am luat și pe ăla, LP cu trei discuri și poster inclus.

Stânga – albumul original, edișie aniversară; dreapta – varianta fără percuție

Cropuri din poster.

Elemente de grafică ale cunoscutelor căști ale interpreților.

Cam atât cu muzica pe moment, mi-am mai cumpărat și niște CD-uri, dar cred că o să fac o postare separată în viitor. Mai departe, destinul m-a dus spre capitala Moldovei, Iași, unde am stat câteva zile. După un drum de 8 ore și ceva am ajuns la Boho și am mâncat pentru prima dată un steak de picanha – pentru cei ce nu știu, picanha este parte a bicepsului femural, la capătul piciorului din spate, aproape de zona cozii. Am tot auzit că este un cut subestimat și într-adevăr, merită încercat.

Steak de picanha, piure de carofi și salată – și bere la draught, come on!

Mi-a plăcut foarte multe Boho, am încercat mâncarea arăbească (mie îmi place foarte mult) în zilele următoare și un curry indian.

Sish tawook, cu orez aromat și salsa de casă

Curry indian de pui cu orez – foarte echilibrat, nu prea picant, așa pentru oricine

Câteva cadre din Piața unirii:

Cu dedicație, un imbold pentru cei care sunt convinși că e nasol în România din cauza PSD și PNL – alegeți altfel!

Am ajuns într-o după amiază în Parcul Copou, chiar înainte de apus. Deși bătea vântul, a fost o plimbare relaxantă și cu lumină bună – așa că am făcut câteva cadre – nimic deosebit, doar niște imagini plăcute, zic eu, la apus.

În final, v-am promis niște gânduri legate de fotografie și accesorii. Am observat că de multe ori nu sunt atent la rotița de compensare a expunerii și mă las ușor furat de imaginea din vizor – fiind un vizor electronic pe aparatele mirrorless, ar trebui să se vadă imaginea așa cum va fi captată de senzor, adică cu simularea timpului de expunere. Ei bine, văd că majoritatea sunt subexpuse cu o treaptă – sunt corectate ulterior, dar totuși. Trebuie să fiu atent și la informațiile din vizor, pe care înainte mă bazam 100% și să nu mă mai las furat de imagine. Cum ziceam, mi-am cumpărat câte ceva:

De la stânga spre dreapta: un filtru de polarizare circulară Zeiss, un acumulator suplimentar pentru X-T5, o carcasă Pelican pentru carduri de memorie și două carduri de memorie. Sunt slabe cardurile, știu, dar sunt doar pentru jpg și backup, la nevoie. Aparatul are două sloturi, așa că pe cardul principal sunt scrise imaginile în format RAW, iar pe al doilea doar jpg, cu simularea de film. Filtrul de polarizare sper să fie o alegere bună, voiam de ceva timp să-mi înlocuiesc vechiul Hoya și n-am avut ocazia pentru că toate obiectivele serioase pe care le-am avut au diametrul de 77 mm la filtru. Și aici e același lucru, dar am zis că trebuie să încerc și altceva. Nu știu dacă ar fi avut vreun impact pozitiv pentru acele cadre la apus, dar vom vedea în viitor ce impresie îmi lasă noul fitru.

Nu e în poză, dar am cumpărat și o imprimantă Canon SELPHY CP1500. Am văzut pe net că ar fi foarte bună calitatea printurilor, așa că aș vrea să-mi fac o colecție de imagini cu momente din familie. Poate revin cu impresii, momentan nu am instalat-o. Îmi place și că se cumpără cartușe și hârtie împreună, fiecare set având cam 100 de poze disponibile.

Vă las pe moment, dacă vă place RAM al celor de la Daft Punk încercați și versiunea fără percuție – nu trebuie să fie mai bun ca originalul, dar e interesant, e o variațiune a unui album clasic.

Fujifilm film simulation și film recipes

Da, știu, Fujifilm din nou (dat ochii peste cap), dar aspectul de film e foarte popular acum în fotografie și aș vrea să vă povestesc care e faza. Atât de popular încât mulți fotografi aleg să fotografieze pe film în paralel, cu toate dezavantajele evidente ale acestuia. Ca o paranteză, tot timpul mi-am dort anumite efecte specifice filmului în fotografia mea digitală, la un moment dat mi-am cumpărat cartea The master printer’s pentru a încerca să reproduc acele efecte, dar mi-am pierdut pe drum motivația. O să încerc să fiu concis, am adunat un set de cadre pe care să analizăm așa în treacăt aceste efecte, nu am de gând să intru în detalii tehnice. Fiind vineri seara, eu am un pahar de chardonnay Purcari (am cumpărat azi un Chablis pentru că am văzut la Vladen, dar ăla e pentru o altă zi, aveam deja o sticlă deschisă), în boxe albumul The Future Bites al lui Steven Wilson, un LP pe vinil alb.

Film simulation e un spațiu de culoare dezvoltat de Fujifilm. Atenție, nu e un preset de-ăla în care faci +1 la constrast și saturație, e un spațiu de culoare care copiază filmul și poate fi aplicat in camera prin conversia în jpg sau ulterior în prelucrare (se modifică doar culorile, nu și corecțiile de expunere, contrast, etc.). Film recipes însă sunt preseturi in camera care includ corecții precum contrast, staurație, balans de alb sau zgomot de imagine. A doua categorie vine din comunitatea fotografilor pasionați. Hai să vedem, pentru început, cum arată film simulation. Ca referință, un cadru pe care l-am prelucrat eu după gust, la care voi aplica apoi acest spațiu de culoare.

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, Adobe Color

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, ASTIA/Soft

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, BLEACH BYPASS

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, CLASSIC CHROME

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, CLASSIC Neg

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, ETERNA/Cinema

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, NOSTALGIC Neg

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, Pro Neg Hi

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, Pro Neg Std

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, PROVIA/Std

Fujifilm X-T5, 18 mm, f/4.5, ISO 400, ACROS+R (R fiind simularea filtrului colorat roșu)

Ar mai fi câteva, sepia și variații de ACROS cu alte filtre colorate, dar cred că e suficient să vă faceți o idee. Fiind aparate mirrorless, când încadrezi vezi și efectul acesor film simulations, deci poți alege pe moment ce crezi că se potrivește cadrului. Evident, pozei postate de mine aici nu i se potrivește orice spațiu de culoare, sau mai corect spus, nu e neapărat un cadru elocvent pentru a evalua fiecare simulare în parte. Lumea pozează în jpg de obicei și folosește cadrele fără prelucrare, eu am ales ca pe un card să am RAW, iar pe celălalt jpg. Dacă nu mă mulțumește ce am în jpg pot interveni în RAW și pot aplica ulterior ce film simulation vreau.

Pentru film recipes, am salvat în custom modes 4 preseturi care imită filmul: Kodak Royal Gold 400, Ilford FP4 Plus 125, Kodak Ektachrome E100VS, Kodak Portra 160. Acestea se aplică doar prin conversia în jpg în aparat, așa că am fotografiat cu fiecare preset în parte, primul fiind Nostalgic Neg (ăsta îmi place mie ca default în aparat). Toate cadrele au câteva corecții de expunere și contrast (aceleași valori pentru fiecare cadru) doar pentru că n-am avut chef să folosesc un trepied.

40.1 mm, f/2.8, 1/120 s, ISO 800 – Kodak Royal Gold 400

40.1 mm, f/2.8, 1/120 s, ISO 800 – Ilford FP4 Plus 125

40.1 mm, f/2.8, 1/120 s, ISO 800 – Kodak Ektachrome E100VS

40.1 mm, f/2.8, 1/120 s, ISO 800 – Kodak Portra 160

Personal, cred că imaginea de referință cu simularea negativului „nostalgic” arată cel mai bine, restul sunt mult prea calde. Dar din nou, pot fi cadre cărorar să se potrivească mult mai bine aceste setări. Pe viitor intenționez să le folosesc pe toate, mai ales că sunt la un click sau două distanță. Poate găsesc și rețete mai bune sau voi modifica din setări până vor fi pe gustul meu.

Ca o părere până acum, ce a făcut Fujifilm cu acele spații de culoare e mult mai elegant și arată foarte bine. Am folosit deja și în postările precente, preponderent classic neg sau nostalgic neg, aplicate pe RAW, în timpul prelucrării. Probabil că se pot obține rezultate similare cu preseturi aplicate în prelucrare, doar că așa e mult mai comod și mai rapid. Sunt foarte entuziasmat de BLEACH BYPASS, mai ales pentru portrete, e o tehnică prin care se aplică înălbitor în timpul developării filmului. O peroadă am încercat să imit acest efect în Photoshot, prin adăugarea culorilor (bej/maro + albastru), dar cadrele erau mult prea colorate și stridente, era acea senzație de prelucrat excesiv.

Cred că o să fac niște poze cu grafica albumului The Future Bites (lansat în 2021), că mi se pare foarte tare. Steven Wilson e recunoscut în general pentru rock progresiv și variații, ocazional însă cu valențe de pop și ambiental. Un artist foarte interesant în ansamblu. Pentru cine nu-i cunoaște stilul sau albumele, recomand The Future Bites și To the Bone, două albume foarte bune – eu personal am devenit fan după ce am ascultat To the Bone. Dar până la poze, după un pahar de vin, nu pot trece mai departe fără măcar o bucată de brânză. Până la următoarea postare (ceva legat de Fujifilm, probabil) dam ăsta vă urează weekend plăcut și să vă cumpărați lucruri noi care să vă readucă entuziasmul specific copilăriei.

Poze

Câteva rânduri vreau să scriu, apoi vă las cu pozele. În ultimii ani mi-am dat seama că e important să nu ai un aparat mare și greu, sau să ai nevoie de un trepied în mijlocul mulțimii, e mai ușor să te strecori, atragi mai puțină atenție și sunt toate șansele să ai parte de imagini mai naturale. Din fericire aparatele mai noi produc imagini mult mai bune în lumină slabă, după umila mea părere poți scoate cadre bune și fără trepied. Aprpo de trepied, de obicei mulți angajați de la pază au reacții ciudate când văd un trepied, cred că au impresia că sunt fotografi care vor să vândă acele materiale și se sperie de asta, așa că vin și îți spun că nu ai voie; același echipament fără trepied e ok, dar cu trepied nu se poate – pățit în Veneția, de exemplu. Îmi place tot mi mult să simt că mă pierd în peisaj și că nu trebuie să asamblez nimic, ci doar să îndrept aparatul și să mă bucur de priveliște. Încep cu câteva cadre mai… altfel (ar fi super tare dacă știe cineva unde sunt făcute) și continui cu downtown Dubai că na, atât s-a putut.

Indiciu: apă.

Era să uit, mi-a mai plăcut și ăsta, nu știu de ce, dar pe moment mi-a plăcut.

Post procesarea de bază a pozelor la dam ăsta

În ultimii ani s-au schimbat semnificativ trendurile post procesării în fotografie, de exemplu fotografii profesioniști au căutat un stil anume, de obicei redat prin tonuri de culoare, dar cu o prelucrare mai simplă, mai organică și mai apropiată de film. Pe de altă parte, telefoanele se bazează pe o prelucrare agresivă și compuneri de cadre pentru a maximiza performanțele senzorilor și opticii de mici dimensiuni. Poate apogeul au fost cadrele cu luna de pe telefoane Samsung care erau… nu foarte naturale. Din ce am mai văzut pe internet, lumea are păreri împărțite prind procesarea post fotografiere, așa că m-am gândit să postez și eu fluxul meu de lucru și care, apropo, a cam rămas același de mulți ani și nu prea se aliniază la trenduri. Nu neapărat că aș fi eu vreun purist, doar că urmăresc corecții de bază, nu vreau să intru foarte adânc în în domeniul ăsta. Așa că dacă vă interesează ce fac eu în general cu pozele, aruncați un ochi în continuare.

Dar înainte de toate, nu știu voi ce faceți, dar pentru un păstrăv la cuptor eu am deschiso sticlă de Karakter, un Sauvignon Blanc din Dealurile Munteniei (Domeniile Săhăteni) ce poartă marca Aureliei Vișinescu. E un vin ieftin, ușor, fructat, cu un postgust persistent.

În boxe, Ummagumma al celor de la Pink Floyd, un album pentru fanii genului, al cărui nume se spune că e un argou pentru sex, deși bateristul Nick Mason zice că sună interesant, fără alte conotații.

Hai să revenim la editare, pentru care eu personal folosesc Adobe Lightroom. Ce voi scrie în continuare sunt principii și setări generale, nu țin cont de un soft anume și se pot aplica oricărui timp de imagini, aș vrea doar să rețineți că telefoanele mobile fac deja lucrurile astea, deci experimentați cu simț. Evident, nu trebuie aplicate toate aceste corecții, unde nu e nevoie se poate sări peste, dar e importantă ordinea lor. Chiar dacă ulterior se poate reveni, de exemplu reduce contrastul, saturație, expunere etc., e important ca ele să fie făcute în ordinea prezentării lor pentru ca imaginea să „evolueze”. Pentru exemplificare am ales un cadru oarecare, iar la final varianta prelucrată.

1. Transform

Aici intră corecțiile ce țin de deformațiile din imagine datorate obiectivului. În cazul de față am ales auto și s-au îndreptat liniile verticale ale clădirilor din fundal. Fiind fotografiate puțin de jos în sus, acestea nu erau paralele.

2. Crop & straighten

Cred că aici e elocvent, crop în cazul în care vreau să elimin ceva din cadru sau doar să modific raportul laturilor. Pentru cadrul din exemplu n-a fost nevoie de nimic suplimentar.

3. Balans de alb și expunere

Eu fotografiez în format RAW, tot timpul cu balansul de alb pe Auto. În post procesare nu urmăresc valoarea corectă a temperaturii de culoare, ci îl setez după cum îmi place. De obicei prefer imaginile mai calde, așa că mă joc cu acel slider până îmi place imaginea. Sunt amator, deci reprezentarea corectă a culorilor nu e o prioritate pentru mine.

Corecțiile de expunere la fel, după gust. De cele mai multe ori mă ghidez după modul în care mi-ar plăcea mie acel cadru, nu neapărat să fie cât mai aproape de ceea ce am văzut cu ochii în momentul respectiv. E, dacă vreți, modul în care aleg să văd acel cadru.

4. Contrast și culori

Texture, clarity și dehaze se referă, simplist spus, la contrast și claritate.

5. Măști și filtre

Aici nu am folosit, dar sunt cazuri în care vreau să evidențiez anumite zone ale cadrului – de exemplu ochii la portrete sau Calea Lactee în astrofotografie. De obicei se adaugă o mască pe o zonă a cadrului pentru care se fac corecțiile anterioare, fără a afecta restul imaginii. Aici intră și echilibrarea expunerii cerului, care de obicei e mai luminos decât restul cadrului – se aplică un filtru gradual și se reduce expunerea.

6. Sharpening și reducerea zgomotului de imagine

De obicei urmăresc o valoare de 50-60 pentru sharpening, cu o mascare a detaliilor de 90-95%. Reducerea zgomotului folosesc doar pentru cadrele de noapte făcute cu ISO 1600 – 6400, dar aici n-a fost nevoie – deh, senzori mai noi, performanțe mai bune. Sunt însă cadre (astrofotografie) unde folosesc destul de intens aceste reglaje.

7. Export final

Exportul la mine e de obicei în format .jpg, cu dimensiunea de 1500 sau 2000 pixeli pentru latura lungă a imaginii. Formatul original cred că e prea mare pentru internet, excepție e doar printul unde evident sunt mai atent, acolo e de obicei .png și rezoluția maximă. Finalul, export RAW vs. export procesat, ambele la aceeași rezulție, aceleași setări de export.

Downtown Dubai – Nikon Zfc, 16 mm, ISO1600, f/5, 1/30s (RAW, export în .jpg)

Downtown Dubai – Nikon Zfc, 16 mm, ISO1600, f/5, 1/30s

În încheiere, sunt foarte multe de spus legate de ceea ce face fiecare corecție și câte altele se pot aplica în plus. Sunt cadre unde vreau mai mult, poate modific saturația unor culori anume sau apelez la curves pentru contrast. Fujifilm aduce atât în aparat cât și în prelucrarea post simulările culorilor unor filme fotografice, o să vedeți în articole viitoare cum arată și alea. De notat faptul că acelea nu sunt preseturi, nu modifică corecțiile de mai sus, ci spațiul de culoare. N-am spus nimic de operațiunea care consumă probabil cel mai mult timp: trierea cadrelor. În prima fază, după importul fișierelor, filtrez cadrele mișcate sau focalizate prost, dublurile sau cele greșite în general. Uneori folosesc fotografierea în rafală, așa că din 3-4 cadre practic păstrez unul. Cam asta ar fi pentru azi, în viitor o să pun mai multe poze și mai puțină vorbărie.

Upgrades, mirrorless și fotografie în 2024

Astăzi aș vrea să aștern pe lângă niște gânduri rătăcite, cum și de ce am ales un nou obiectiv. Prin gânduri rătăcite mă refer la câteva idei despre cum mi se pare sistemul mirrorless până acum și câte ceva pentru cei ce se gândesc la fotografie și echipament în 2024. O să fie o postare lungă, așa că vă propun o muzică mai întunecată și chinuitoare, mai exact The Dark Side of the Moon Redux, al lui Roger Waters, produs de Waters și Gus Seyffert. E o interpretare a celebrului album al celor de la Pink Floyd.

Cu un asemenea album am ales o fetească neagră de la Crama Ceptura, recunosc, mai ales pentru că l-am găsit la un preț foarte bun (sub 40 de lei), ceea ce mi se pare foarte ieftin pentru un asemenea vin. E un vin aromat, cu o aromă de prune uscate, coacăze negre și scorțișoară, poate astea ultimele două în post gust, eu unul nu prea le simt.

Upgrades

Testele pe care le-am făcut și despre care v-am povestit în articolele precedente m-au pus puțin pe gânduri, așa că am început să mă uit la review-uri ale obiectivului Fujinon 16-55 mm f/2.8. Ca o paranteză, Fujinon 18-55 mm f/2.8-4 care este obiectivul „kit”, adică un obiectiv mai modest și mai ieftin, este foarte bine construit și cu o optică surprinzător de bună pentru clasa în care se află. Tot timpul am susținut că aceste obiective care formează un kit sunt proaste și trebuie evitate de către cei pasionați (profesioniștii nu le folosesc oricum), dar de data asta 18-55 ăsta mi s-a părut că merită păstrat – și merită, mai ales că atunci când este achiziționat cu un aparat prețul este foarte bun. Revenind la 16-55, eram curios dacă este semnificativ mai bun ca un obiectiv care, deși are eticheta de „kit lens”, este surprinzător de bun și de bine construit.

Una dintre comparații între cele două obiective am găsit-o la Andy Mumford în review (pe YouTube, dar las un link către site-ul lui pentru că e mai interesant), un fotograf pe care îl urmăresc de prin 2006 și a cărui abordare în peisaje mi-a plăcut tot timpul foarte mult. Concluzia a fost că 16-55 mm e un obiectiv bun, dar costă semnificativ mai mult, iar diferențele nu sunt semnificative. Părerea e împărtășită de mulți alții, iar în imagini comparate calitatea imaginii nu era cu mult mai bună. O altă idee pe care am auzit-o e că 16-55 e un obiectiv pentru cei care sunt hotărâți în privința fotografiei, care urmăresc tot timpul calitatea imaginii și o performanță constantă.

Dacă ar fi să fac o parabolă în ceea ce privește calitatea imaginii, experiența unui echipament mai performant aș asimila-o cu momentul când stai într-un magazin și te uiți la televizoare. Vezi un TV care îți place, rulează niște imagini de calitate și ți se pare că arată foarte bine. Te uiți apoi la cel de lângă, care e mult mai scump, dar arată ceva mai bine. Imaginea e puțin mai clară, culorile parcă arată puțin mai bine, pur și simplu îți place mai mult fără să analizezi în detaliu. Ei, chiar dacă TV-ul ăla mai scump n-o să schimbe fundamental vizionarea unui film, sunt anumite imagini unde arată mai bine. Așa e și la obiective, cele scumpe și bune au ceva în plus și ai mult mai des senzația aia că arată mai bine.

Acum, am și eu o experiență cu obiective ieftine și scumpe, și de fiecare dată când am pus pe aparat un obiectiv scump, profesional, diferența a fost mare. Pe lângă asta, mi-am făcut în minte o listă cu avantajele acestui obiectiv semnificativ mai scump:

Etanșeitate la intemperii – pentru un amator ca mine e din categoria nice to have;
Deschiderea constantă a diafragmei (f/2.8) pe toată plaja distanțelor focale – eu aș spune că asta e mai important decât pare, față de 18-55 mm și a sa f/4 la 55 mm, diferența e de două trepte de expunere. În plus, cu zoom in și zoom out ți se modifică automat deschiderea diafragmei, iar dacă nu ești atent nu ai expunerea pe care o doreai;
Focalizarea – aparatele noi, mirrorless, au un sistem mult mai bun de focalizare decât DSLR-urile și probabil diferențele nu sunt așa semnificative, dar focalizarea rapidă și precisă face de multe ori diferența între un cadru bun și unul ratat.

Sunt și dezavantaje, în primul rând prețul, iar în al doilea rând greutatea aproape dublă față de 18-55 mm.

Normal, am făcut orice ar fi făcut un om cu porniri iraționale – l-am cumpărat. Până la urmă era doar o chestiune de timp pentru că vreau ca X-T5 să fie aparatul principal pentru mine și, oricât de bun ar fi 18-55 mm pentru un obiectiv tip „kit”, experiența mi-a arătat că nu e destul. Obiectivul nou a costat cam 1200 euro, un preț… nu foarte rău pentru un obiectiv principal. Ar mai fi ceva de adăugat, un obiectiv bun cu zoom e semnificativ mai mare, mai greu și mai scump decât cele cu distanță focală fixă.

Ca o primă concluzie, sunt mulțumit. Nu știu dacă are sens, dar uneori diferențele mici de calitatea a imaginii au un aport mare în ansamblu. Să zicem că observi că un obiectiv redă mai bine anumite detalii, să zicem copacii într-un cadru în pădure. Poate la portrete nu face diferența, dar atunci când fotografiezi în natură s-ar putea ca majoritatea cadrelor să arate mai bine. Până să ajung și eu în pădure, am remarcat focalizarea mai rapidă și mai precisă.

Mirrorless

Fără să intru prea mult în detalii, printre principalele avantaje ale sistemului mirrorless sunt sistemele de focalizare mai performante (pentru că obiectivul poate fi mai aproape de senzor) și tracking continuu mai eficient, obiective mai eficiente și aparate ceva mai compacte. Principalele dezavantaje, cel puțin pentru mine, sunt lipsa vizorului optic și autonomia scăzută a bateriei. Vizorul electronic are avantajul de a simula expunerea, dar aparatul de obicei pornește mai greu. Cu un DSLR pot să mă uit prin vizorul optic și să compun un cadru, iar aparatul să iasă din stand by când apăs butonul declanșator până la jumătate. Așa, duc aparatul la ochi și e totul negru, apăs butonul declanșator și durează 1-2 secunde. Nu sunt probleme mari, dar e un sistem diferit.

Problema DSLR-urilor a fost că mulți și-au pierdut răbdarea cu ele pentru că alea ieftine erau proaste. Vinovați de asta sunt Canon și Nikon (restul n-au contat pe piața asta) care scoteau aparate pentru amatori și pe care, plătiți sau nu, le tot lăudat review-erii. Probabil mai țineți minte vremurile când unii au trecut de la așa zisele săpuniere la un DSLR entry level, doar ca apoi să-l atârne în cui – aparatul era destul de mare (dar cu o ergonomie proastă), iar obiectivul cu care venea era slab, deci calitatea unor cadre pe modul automat nu impresiona pe nimeni. Erau mai bune decât ceea ce scoteau aparatele compacte, dar erau prea slabe pentru cei pasionați și prea mari pentru cei care voiau un point and shoot pentru vacanță.

Ce vreau să spun de fapt e că avantajele mirrorless au scos DSLR-urile de pe piață și va trebui să ne obișnuim cu ele. Îmi va fi dor de cele peste o mie de cadre cu o încărcare, dar voi aprecia detectarea automată a fețelor sau a obiectelor și un aparat cu aproape 1 kg mai ușor. Deci, o chestie de obișnuință?

Fotografie în 2024

Într-adevăr, aparatele sunt mult mai bune acum, mai ales cele mai ieftine. Nu mai avem problema DSLR-urilor pentru începători, măcar un mirrorless ieftin e compact, chiar dacă calitatea imaginilor nu te dă pe spate. Cu toate că e greu să alegi un echipament cu adevărat prost, sfatul meu pentru cei pasionați e în continuare să investească, după posibilități, în echipament performant. Personal am observat tot timpul diferențe între clasele de aparate și obiective încă de la primele cadre. Singura barieră ar trebui să fie bugetul, că dacă nu dispui de fonduri, nu poți cumpăra echipament scump. Altfel, ajungi să cumperi echipament recomandat amatorilor pe care îl vei depăși imediat și, mai important, n-o să ți-l cumpere nimeni. Nu de alta, dar piața SH e compusă din pasionați, iar ăia știu că echipamentul ieftin e prost, rostul comerțului SH e fix căutarea unui echipament scump la momentul lansării.

Cred că se aplică cu succes „mai puțin și mai bun” decât să ai de toate, dar alternativele mai ieftine și mai modeste. Iar pentru cei ca mine care caută obiective zoom, stați departe de alea ieftine, că le luați degeaba.

Una dintre tendințele din ultimii ani care mă bucură e aplecarea spre plăcerea de a fotografia. Vă spuneam în postări anterioare de Fujifilm sau Leica care continuă să producă range findere și aparate fără obiective interschimbabile, dar compacte și de calitate. Cu toată aversiunea mea față de Nikon, cumva Zfc îmi pare un aparat care își poate aduce zâmbetul pe buze. Pentru prima dată am ales să iau cu mine în rucsac aparatul mai slab, fără să simt că am pierdut prea multe.

Ce spuneam acum câteva postări despre pick-up-uri se aplică și aici: sunt multe variabile de care poți ține cont, dar există foarte puțin echipament cu adevărat prost. Doar că echipamentul ieftin nu merită pentru cei ce țintesc sus și vor mai mult pentru că îl vor depăși foarte repede. Chiar și acum mă miră faptul că Fujifilm vinde un obiectiv „kit” complet din metal, cu un inel dedicat diafragmei.

Din fericire trecem printr-o perioadă în care suntem încurajați să experimentăm și să ne jucăm, există softuri de editare, film, film instant, aparate foto și camere video de toate felurile. Și dacă tot ne jucăm, vă las cu one of my prized possessions, un Rejon 2014, 100% Tempranillo.

O iubire neîmplinită

O să o spun de la început: Saint-Emilion 2018, Reserve Mouton Cadet, al baronului Philippe de Rotschild, franțuzesc și acid, îmi lasă un post gust de cabernet sauvignon. În boxe Def Leppard, The Story so Far, un best of, balade.

Îți lasă o impresie adâncă încă de la prima vedere, dar mergi mai departe. Apoi îi apare imaginea peste tot, cauți conturi de instagram unde apare, îți stă în minte, uneori când te uiți în gol îi vezi formele. Îți imaginezi cum ar fi un apus împreună, poate pe un nisip fin, la malul mării.

Te gândești la atingeri fine, zile întregi petrecute împreună, atâtea locuri în lumea asta largă pe care le-ați putea împreună. Când îi vezi pozele simți acei fluturași, vrei să dai click, zoom, vrei să le descarci. Dar ști că pe termen lung n-ar merge, nu v-ați potrivi. Te atrage mai mult ideea, o romanță idealizată, decât o relație în adevăratul sens al cuvântului. Și voi ați trecut prin asta? Te consumă la un moment dat, știi că vei putea trece peste la un moment dat, dar cu ce preț?

M-am hotărât să vă spun toate astea după ce ne-am cunoscut în sfârșit, acum aproximativ o lună. Mă refer, desigur, la feblețea internetului din ultimii ani, Fujifilm X100V. Și dacă nu era destul hype în jurul acestui aparat, tocmai a fost lansat X100VI și e peste tot, lumea e încântată, se vinde bine, e un succes.

De ce iubire imposibilă? și de ce n-ar merge? pentru că n-ar putea fi un aparat principal pentru mine. Nu are obiectiv interschimbabil și e un range finder. Din aceeași categorie, pentru cei cu buzunarele ceva mai largi, Leica Q3, încă un aparat care a reaprins pasiunea fotografiei pentru mulți profesioniști sau pasionați. Orice pasionat de fotografie ajunge la un moment dat să aibă un rucsac cu echipament, un strict necesar compus din diverse accesorii pe care îl compune atunci când pleacă de acasă. Nu și cu aceste aparate, pe astea le iei în buzunar și atât. Fără filtre, fără accesorii de curățat senzor sau lentile, fără capace pentru aparat și obiectiv, fără un obiectiv de rezervă.

Mie personal nu-mi place să folosesc mai multe obiecte care fac același lucru pentru că vreau să folosesc cât mai des ceea ce îmi place. De asta nu am o bicicletă pentru mers la birou și una pentru excursii mai lungi, de weekend, pentru că aș simți că lipsește ceva – aș avea mai mult un bibelou pe care l-aș folosi mai rar. Mai e și prețul, prefer să dau 2 mii de euro sau mai mult pentru ceva ce voi vrea să folosesc tot timpul, nu din când în când.

Îmi pare rău pentru cei care ați fost dezamăgit de romanța descrisă de mine aici, dar ca să povestesc despre Ioana, în loc de vreun aparat foto, trebuie să mă scoateți la masă și să mă îmbătați. Un pahar de vin, un blog și niște muzică nu sunt de ajuns.

Câteva teste – Canon, Nikon, Fujifilm

Am vrut să fac un test cât de cât simplu pentru calitatea imaginii cu cele 3 kit-uri (Canon 1D mk IV, Canon 17-40mm L USM, Nikon Zfc, Nikkor Z DX 16-50mm f/3.5-6.3 VR și Fujifilm X-T5, Fujinon 18-55mm, f/2.8-4 R LM OIS): 3 cadre, aceeași lumină, același timp de expunere, ISO apropiat (100 la Canon și Nikon, 125 Fujifilm). Sunt trei kituri diferite, în clase diferite, dar o să vedeți că rezultate sunt interesante.

Fără vin în seara asta pentru că sunt la recuperare, dar vă propun Kind of Blue al lui Miles Davis, un album de referință al jazzului și un început pentru neinițiați, așa cum sunt și eu. LP, pe vinil transparent, pick-ul e Sony PS-HX500, cu o doză Nagaoka MP110.

O să pun fiecare cadru, comparativ, apoi un crop 100% din fiecare centrat cât de cât pe zona focalizată și o să scriu apoi câteva comentarii. Distanța focală este de 40 mm pentru Canon, 50 mm Nikon și 55 mm Fujifilm, timpul de expunere 1s, iar balansul de alb are aceeași valoare în prelucrare (pentru că formatele sunt RAW) de 2900K.

Nikon Zfc, Nikkor Z DX 16-50mm f/3.5-6.3 VR

Fujifilm X-T5, Fujinon 18-55mm, f/2.8-4 R LM OIS

Singurele procesări ulterioare au fost corecțiile automate din Lightroom care țin de obiectiv la Canon și Fujifilm (pentru obiectivul ăsta de la Nikon nu sunt), stabilirea balansului de alb și exportul cu aceleași setări în .jpg.

Ca o primă concluzie, cel mai precis sistem de focalizare (Fujifilm) a greșit la ultimul cadru. O fi fost stabilizarea de imagine, am mișcat eu capul trepiedului sau n-am focalizat eu cum trebuie, dar punctul de focalizare înregistrat de aparat este pe cutia de Ilford de 100, cea cu albastru, mai exact acolo unde scrie Delta. Poate suprafața de focalizare a fost prea mare, dar aici a fost un front focus, adică aparatul a focalizat într-un plan mai apropiat, unde sunt rolele de Kodak, cele galbene. M-am speriat puțin că există o eroare la obiectiv dar nu e cazul, doar acel cadru e focalizat greșit. E vina mea că nu am verificat, dar totuși, e un cadru simplu care nu trebuie să aibă astfel de probleme. Acum știu că pot reduce mult mai mult suprafața de focalizare, să zicem că e o greșeală a mea, până mă obișnuiesc cu aparatul.

Crop-urile arată diferit pentru că rezoluțiile sunt diferite, dar și distanța focală e diferită. Legat de culori, poate cel mai apropiat de realitate e Fujifilm. Canon are mai mult contrast, culori mai saturate și un roșu foarte aprins, de exemplu cutia aia de Agfa a fost tăvălită în trecut, e un film foarte vechi, deci nu are roșul ăla aprins așa cum se vede pe Canon. Nikon e… spălăcit aș spune, deși se poate compensa în prelucrare ulterioară. Totuși, arată cam fad, chiar și pentru un obiectiv atât de ieftin.

Până să le judecăm prea aspru, prețurile sunt cam așa:

Kit-ul Canon – 6000 euro în 2009-2010

Kit-ul Nikon – 1000 euro în 2022

Kit-ul Fujifilm – 2100 euro în 2023-2024

Acum, cum le văd eu. Canon 1D mk IV și 17-40 mm L e ca un Ferrari mai vechi – păstrează un farmec aparte, performanțe ridicate, dar parcă nu e destul de modern ca să-l mai folosești. Nikon Zfc și al său 16-50 mm nu e un aparat rău și e un raport bun calitate – preț. Are un aspect retro, e mic, ușor, iar cadrele pe care le scoate nu sunt rele. Nu are multe funcții noi, moderne, ca de exemplu focus tracking avansat, dar e totuși un aparat nou. Singura lui problemă e că în comparație cu aparatele mai scumpe simți tot timpul că pierzi ceva. Într-o bulă în care nu vezi și alte aparate, e foarte fain. Fujifilm, după părerea mea, e printre cele mai bune, dacă nu cel mai bun aparat care nu e full frame. Pe lângă calitatea imaginii are toate funcțiile pe care le-ai vrea în 2024 (inclusiv focus tracking pentru oameni sau animale), 2 carduri de memorie (un lucru important pentru profesioniști) și e construit foarte bine. Chiar și obiectivul kit e din metal, e foarte solid pentru ceva cu care vine un aparat foto.

În viitor aș vrea să trec la un Fujinon 16-55 mm care cred că poate fi comparat optic cu Canon 17-40 L USM, chiar dacă aparent nu aduce prea multe în plus față de Fujinon 18-55 mm cu care vine X-T5-ul.

Ar fi fost interesante niște teste în lumină slabă, unde Fujifilm ar trebui să câștige detașat, având un sensor mult mai nou și mai performant. Până una alta, vă las cu un cadru la ISO 3200, fără vreo prelucrare pentru zgomotul de imagine – făcut în momentele de panică în care îmi era frică să nu am probleme cu focusul. Deși zgomotul se vede, mi se pare că imaginea arată foarte bine având în vedere lumina proastă.

Câteva poze și comentarii – Canon, Nikon și Fujifilm

În umbra ultimelor postări s-a născut și întrebarea „dar calitatea imaginii? culori?”, așa că am căutat câteva cadre pe care să le compar. Având în vedere că am îmbătrânit, nu mai facem pixel peeping sau comparații tehnice între imagini cu același subiect și în aceleași condiții, ci doar imagini similare, prelucrare ulterior la ochi. Ca o paranteză, mulți dintre noi ăștia pasionați nu mai căutăm prelucrări complexe, ci doar niște corecții minime, scopul fiind un cadru final așa cum ne place. Mai mult sau mai puțin aproape de ce am văzut în momentul respectiv, sau doar ce ne-am imaginat când ne-am uitat prin… la unul dintre ecranele aparatului – tot uit că ne-am îndepărtat de vizor și nu mai privim prin obiectiv. Revin, am găsit imagini care să semene, iar diferențe există.

Dar mai întâi ceva pentru suflet. Azi vă propun un Sauvignon Blanc de la Chateau La Verriere, pe care l-am cumpărat dintr-un Mega mai mult pentru că mi-am dat seama că iau prea puțin vinuri franțuzești. Are o culoare foarte frumoasă, o tentă aurie mai pronunțată decât galben-verzuiul obișnuit al SB și, deși la fel de proaspăt și de acrișor, îmi pare un gust mai plin și un parfum mai elegant. After taste-ul pentru mine e cam la fel ca la restul, acrișor și proaspăt, dar inițial îmi pare mai bogat, puțin mai spre chardonnay.

În fundal, Rolling Stones – Sticky fingers, unul dintre puținele albume care îmi plac de la ei. Știu că e cool să asculți The Stones, și chiar dacă eu nu sunt un mare fan, după un pahar mi se pare că îmi dă o atmosferă plăcută. Toți îmbătrânim (chiar și voi, știe dam ăsta, că vă vede) și ajungem la vârsta când începe să meargă Jagger, Roger Waters sau Gilmour. Dacă nu erați siguri care-i faza cu Rolling Stones, ăsta îmi pare un album potrivit să încercați. Pentru cine vrea să-l cumpere, mi s-a recomandat albumul cu coperta lui Andy Warhol, pe care o vedeți în poză.

Hai să trecem la fotografie. Pentru început, o comparație între Canon și Nikon, cu mențiunea că sunt cadre diferite, în zile diferite, condiții atmosferice apropiate.

Ce am scos cu Nikon îmi pare o idee mai clar, mai detaliat, dar având în vedere diferența dintre obiective, recunosc că e impresionant ce am scos cu Zfc.

De la stânga la dreapta: Canon 17-40mm L USM, Nikkor Z DX 16-50mm f/3.5-6.3 VR

Mai departe, Canon vs. Fujifilm. Sincer, aici v-aș recomanda să sorbiți mai des din ce aveți în față, indiferent că e vin ca în cazul meu, sau ceai, apă, cafea, bere, Pepsi sau, pentru ăia mai ciudați dintre voi, vreun suc de-ăla la cutie de carton, decât să vă uitați prea atent la diferențe. E de notat faptul că de la un set de poze și până la altul au trecut câțiva ani și sunt făcute în luni diferite (noiembrie vs. februarie), deci soarele e într-o altă poziție.

Nu știu dacă prefer Canon sau Fujifilm, cerul albastru e dat și de filtru de polarizare, similar pe ambele obiective (Hoya, polarizare circulară). Așa ca o părere de ansamblu, Canon pierde din detalii mai ales din cauza rezoluției de 16 mpx, față de 20 respectiv 40 mpx la Nikon și Fujifilm X-T5. Comparația e oricum nedreaptă, peste Canon au trecut peste 14 ani, dar era vârful de gamă, kitul folosit de mine costa în jur de 6 mii de dolari, în timp ce astea noi sunt muuuult mai ieftine. Ar mai fi și obișnuința, Canon folosesc de vreo 17 ani, cu Nikon aveam la momentul respectiv cred că sub o mie de cadre, iar cu X-T5 erau primele cadre la câteva ore de la achiziție.

Știu că multă lume are (falsa) impresie că ulterior, în prelucrarea pe PC, se pot obține orice profile de culoare, dar e mult mai complicat. E foarte greu să faci un Canon să semene cu Sony, Leica sau Fujifilm, tocmai pentru că fiecare sistem are în spate niște ingineri care consideră că imaginile ar trebui să arate într-un anumit fel. Oricât de digitali am fi, încă se păstrează acel „look” pe care îl are fiecare sistem în parte și care ține de culori, contrast și dynamic range. Asta se vede și la telefoanele mobile, fiecare producător are o abordare ușor diferită când vine vorba de rezultatul final, diferența fiind prelucrarea ulterioară pe care aici o fac eu.

Un lucru care m-a atras la Fujifilm e simularea culorilor filmelor, care se poate aplica in body în fotografierea în format jpeg sau ulterior în prelucrare, pentru formatele necomprimate (raw). Sigur că efecte similare se pot obține prin filtre digitale, dar folosirea lor e comodă și aduce puțină nostalgie.

Nu știu dacă am o concluzie, în afară de cea legată de vinuri, ai spune că a venit vara la câte vinuri albe am deschis în ultima vreme. Calitatea imaginii și culorile e ultimul motiv pe lista mea în tranziția către mirrorless pentru că vorbim de aparate și senzori mult mai noi, mi-e greu să cred că va însemna un downgrade pentru mine. Pe moment însă sunt pornit să descopăr sistemul Fujifilm și sper ca în viitorul apropiat să ne bucurăm împreună de niște cadre noi, abia aștept de exemplu să văd calea lactee prin 18-55 ăsta nou, sau verdele intens al pădurilor. O să încerc și cadre mai elaborate cu mici obiecte de prin casă și cu o parte din colecția de muzică, poate exersez și eu puțin fotografia de produs. Ba chiar am în plan un cont de instagram, dar nu ceva gen dam ăsta da’ pe instagram, ci doar un cont unde să postez lucruri care îmi plac, cu cadre mai mult sau mai puțin elaborate.

PS: Voi ați observat câte postări aici mai nou? Sigur e de la vin.

Fujifilm X-T5 – Câteva impresii

Câteva premiere la dam ăsta în domeniul fotografiei, cea mai importantă probabil fiind trecerea la mirrorless. N-am de gând să vând încă cele două DSLR-uri, dar sunt slabe șanse să le mai folosesc în viitorul apropiat. O altă premieră ar fi primul aparat de la Fujifilm pe care l-am încercat și folosit – recunosc, a fost un fel de dragoste la prima vedere, după ceva timp în care am studiat terenul și m-am uitat la review-uri. Deși aparatul meu preferat încă e Canon R3, nu prea am cum să justific un buget de circa 8 mii de euro pe un aparat foto, așa că acest vis va mai trebui să aștepte. Până atunci, aparatul meu principal a devenit un Fujifilm X-T5. O să vă spun în continuare de ce l-am luat, cum mi se pare și ce mi-am dorit de la un aparat nou, dar asta cât mai general, fără detalii tehnice.

Ca să încălzim atmosfera, eu unul urmează să mă hidratez cu un sauvignon blanc (Chateau Purcari 2022), iar pe fundal am pus Dire Straits. Vă propun să alegeți ceva similar și să mergem mai departe, am și poze, atât cu aparatul cât și din spatele obiectivului.

De ce aparat nou, de ce ăsta? ăsta fiind un Fujifilm X-T5 + 18-55 mm f/2.8-4 R LM OIS

Recunosc, de ceva timp simțeam că trebuie să fac o schimbare, dar trebuia să apară la orizont un aparat bun și într-un buget rezonabil. Acel R3 de la Canon e în afara oricărui buget, așa că am urmărit pe internet ce face Fuji. Am intrat recent într-un magazin foto-video, cu un rucsac mare în spate în care aveam un Canon 1D și un Nikon Zfc, și m-am dus la standul Fujifilm. Mi-a plăcut mult modul în care sunt construite, butoanele modul în care stăteau în mână. Apropo, pentru cine caută ceva compact și în stilul tradițional, X-T30 e un aparat mic și bun, mai mic decât ai crede. Revenind, ăsta a fost momentul în care m-am decis să schimb barca, chiar dacă urma să cumpăr aparatul abia peste câteva zile. Înainte să cumpăr Zfc-ul m-am uitat serios la X-T5, dar era prea scump pentru un aparat secundar.

Bun, aparte de hormoni, care ar fi celalalte motive, două mai exact. Primul, poate am îmbătrânit, dar am obosit să car un Canon 1D cu mine. Mai mult, rar îmi vine să-l iau cu mine din cauza dimensiunilor și a greutății. Am nevoie de cel mai mare rucsac pe care-l am și trebuie tot timpul să-l bag și să-l scot. De cele mai multe ori când ne oprim la o cafea sau la un restaurant nici măcar nu am loc să-l pun pe masă. Practic e un aparat cu geanta lui, și dacă atunci când mă urc în mașină și plec spre o destinație pentru fotografie merge, în rest e o corvoadă. Al doilea ar fi preferința (nouă, cred) pentru design-ul tradițional și acele rotițe și butoane.

Ca o scurtă paranteză, îmi plac avantajele oferite de sistemul mirrorless (focus rapid, obiective mai compacte, dimensiuni și greutate mai reduse), dar vizorul electronic mi se pare un compromis – pornește destul de greu și consumă baterie. Asta e, se pare că ăsta e viitorul. Dar nu, mirrorless-ul nu era neapărat un motiv de upgrade pentru mine, chiar dacă vechile mele Canon 1D (mk III și mk IV) sunt… învechite.

Pe scurt, mi-a plăcut X-T5 și am considerat că e suficient pentru un aparat principal. Evident, pentru mine.

Preț – 2200 euro

Construcție și percepție (feel)

Va trebui să repet dar… îmi place. E un aparat mic, mai mic decât orice DSLR am folosit până acum, dar ergonomic e mult mai bun decât Zfc. Obiectivul e și el solid, robust, construit din metal (aluminiu?) în întregime. Compact dar robust, iar inelul pentru controlul diafragmei, chiar dacă nu are valorile gravate, are acel click de care mă plângeam în postările anterioare la Zfc. Mi-ar fi plăcut ca ecranul să poată fi rabatat spre corp, dar asta este.

Îmi plac butoanele și joystick-ul, e o configurație similară cu care eram obișnuit la Canon – cu excepția rotiței. Dar îmi e foarte comod să modific zona sau punctele de focalizare cu joystick-ul. Îmi place faptul că rotițele pentru timpul de expunere și ISO se pot roti liber sau bloca, nu trebuie ținut apăsat un buton pentru a le roti. Per ansamblu îmi pare destul de intuitiv și rapid de folosit, având în vedere câte comenzi cu acționare manuală are.

Specs și funcții aparte

Pentru cei interesați, aici e lista specificațiilor. Evident că am aruncat un ochi înainte să cumpăr, dar cum am folosit doar aparate semnificativ mai vechi, practic totul e ceva mai bun. Nu mă interesează partea de video, dar apreciez rezoluția mai mare (40 mpx) care nu e neapărat necesară, dar e un nice to have. Mă așteptam la focalizare mai bună și mai rapidă, e interesant eye tracking-ul pentru portrete sau subiecte în mișcare.

Ca funcție aparte aș nota simulările de film Fuji. Probabil că pot fi reproduse cu preseturi în prelucrarea ulterioară, dar din nou, e un nice to have.

În mod paradoxal, pentru că tot timpul am fost interesat de calitatea imaginii și am vrut să fiu la un nivel profesional, capitolul ăsta a contat cel mai puțin pentru mine. Eram mulțumit și înainte de calitatea imaginilor mele, chiar și în lumină slabă, așa că m-am gândit că mai rău nu va fi, de asta nu am prea multe de zis aici.

Autonomia bateriei

Kit-ul a venit cu un acumulator și un încărcător usb-c care se leagă direct la aparat. De obicei acumulatorul se scoate și se încarcă separat, iar pentru asta trebuie să cumpăr un alt încărcător – mă mai gândesc. Cât despre autonomie, producătorul spune că ar fi undeva pe la 600 de cadre. Din ce am observat eu, contează și când sunt făcute cadrele – e una să ai o ședință foto în care fotografiezi aproape continuu și alta să faci acum 200 de cadre, și 400 peste 2 săptămâni. Evident, în al doilea scenariu autonomia e mai mică. N-am făcut încă un ciclu de încărcare, dar pare să fie cum zice producătorul. Sper totuși să obțin o autonomie mai mare folosind doar vizorul, nu și ecranul principal, dar 600 de cadre nu e neapărat rău. Încă n-am avut nevoie de atâta într-o singură zi, dar cine știe, poate voi cumpăra un al doilea acumulator.

Calitatea imaginii și moduri de fotografiere

Nu știu dacă am fost clar în postarea anterioară, dar eu folosesc 2 moduri de fotografiere: Aperture Priority (adică setez eu manual deschiderea diafragmei și ISO, iar aparatul calculează timpul de expunere) și Manual. Îmi place modul în care s-au gândit cei de la Fujifilm să ajungi la asta, fără să selectezi efectiv aceste moduri.

Pentru A (Aperture priority) rotița timpului de expunere se comută pe A (de la auto). ISO oricum era manual, iar deschiderea diafragmei se face cu inelul de pe obiectiv.

Pentru M (Manual) se alege un timp de expunere anume sau T, care înseamnă modificarea timpului de expunere cu una dintre rotițele orizontale (front/back dial). Practic un click între cele două moduri.

Suplimentar, pentru ISO există poziția C în care se pot alege valori de extensie. La Zfc erau toate valorile pe rotiță, nu știu, poate era mai rapid așa. Avantajul de a lăsa acele valori sub C e că sunt mai puține valori gravate și deci e mai ușor de citit? Nu știu, momentan n-aș spune că mă deranjează, dar probabil că nu e cel mai rapid mod de lucru.

Calitatea imaginii e… bună. La prima vedere am remarcat rezoluția, dar cadrele arată bine în general. La fel și comportarea în lumină slabă, la cadrele de mai jos nu am aplicat nici un fel de reducere a zgomotului. Zgomotul e vizibil, dar nu mi se pare deranjant. În rest sunt mulțumit, voi vedea în continuare dacă sau unde strălucește față de aparatele mele mai vechi.

Ce urmează

Momentan singurele accesorii pe care le-am cumpărat sunt un card de memorie (Lexar SDXC 128 GB) și un filtru de polarizare circulară (Hoya, 58 mm). Mai nou mă mulțumește distanța focală 16-55mm, 18-55 mm sau ceva de genul, iar obiectivul din kit pare suficient de bun, deci s-ar putea să nu cumpăr prea curând un obiectiv nou. Ar fi o variantă un obiectiv similar dar de calitate mai bună sau chiar un ultrawide, dar nu e urgent. În funcție de excursii/concedii/necesități mă voi uita și la un teleobiectiv, ceva similar cu 70-200 mm.

De ceva timp mă uit (salivez, mai corect spus) după un trepied de la Peak Design dar nici ăsta nu e o prioritate. Momentan o să mă bucur de ce am primit în kit, iar când (nu dacă) voi începe să cumpăr accesorii probabil voi posta despre.

De final

Mi s-a terminat vinul, se termină și albumul cu piesa Brothers in Arms și aș închide și eu postarea. Nu cred că am ami zis-o până acum dar îmi place aparatul, suntem încă în luna de miere. Vă las cu câteva cuvinte ale lui Mark Knopfler:

There’s so many different worlds
So many different suns
And we have just one world
But we live in different ones
Now the sun’s gone to hell and
The moon’s riding high
Let me bid you farewell […]

	dam167 on Echipament foto și experiențe…
	Aldus on Echipament foto și experiențe…
	Aldus on Echipament foto și experiențe…
	dam167 on Echipament foto și experiențe…
	Aldus on Echipament foto și experiențe…