Cum să te apuci de fotografie în 2019 – III – Obiective

Se spune că în general cel mai bun raport calitate preț este la obiectivele Canon, pentru că sunt ceva mai ieftine decât Nikkor, dar nu cred că e un motiv destul de bun pentru a alege Canon, de asta n-am menționat lucrul ăsta anterior. Principalii producători sunt Canon, Nikon, Sigma Tamron și Tokina, adică au o gamă largă de obiective și deci prețuri mai accesibile. Cu variantele de top ale acestora nu vei da greș, deși poți vâna și aici obiective de calitate mai vechi, cu diverse dezavantaje – de exemplu focalizarea exclusiv manuală. Odată ce ai ales un aparat ai ales și montura, deci deja încep să se mai rărească variantele. Acum singurul lucru la care trebuie să ai grijă e ca obiectivele să se potrivească, adică să fie pentru un senzor full frame sau unul crop. De exemplu, la Canon EF merge pe full frame și crop, iar EF-S doar pe crop. 

Dacă nu te-a băgat încă în ceață chestia asta cu crop și full frame, în caz că nu știi ce înseamnă asta, lucrurile urmează să se complice. O explicație găsești aici, dar pe scurt va trebui să echivalezi distanțele focale ale obiectivelor în funcție de sistemul ales.

Distanța focală reprezintă distanța dintre centrul optic al lentilei (grupului de lentile) și senzor și nu trebuie neapărat să știi asta – ai învățat la fizică la un moment dat. Important e că distanțele focale sub 50mm sunt wide (câmp vizual larg), iar ce e peste e tele(foto). Să lăsăm teoria, intră aici ca să-ți faci o idee. Pentru că ne putem întinde la nesfârșit cu discuții despre optică, câteva recomandări de obiective, în funcție de distanțele lor focale:

  1. Obiective zoom – unde… poți da zoom.
  • 17-55mm, 16-35mm, 17-40mm, 18-55mm sau similar – în general obiective cu câmp larg pentru peisaje, elemente de arhitectură etc.
  • 70-200mm – este teleobiectivul de referință, fiind un teleobiectiv relativ ușor și cu aplicații destul de variate. Se folosește la mai toate tipurile de fotografie și merită să-l cumperi pe cel mai bun, chiar dacă costă de trei ori cât aparatul.
  • 70-300mm – de obicei o alternativă mai ieftină a celui anterior. N-aș recomanda, eu mi-am cumpărat unul, calitatea fiind slabă. Dacă cumva găsești un asemenea obiectiv care să ofere calitate satisfăcătoare, poate fi util.

La categoria zoom sunt de evitat plajele mari de distanțe focale (de exemplu 18-200mm) din cauza distorsiunilor și calității mai slabe a imaginilor – e aproape imposibilă fabricarea unui astfel de obiectiv cu calități optice bune. Sună bine să ai un singur obiectiv care ar ține locul celor de mai sus, dar în practică nu se întâmplă asta.

2. Obiective cu distanță focală fixă (prime)

  • 50mm – cunoscut ca un obiectiv pe care ar trebui să-l dețină fiecare fotograf, e limita dintre wide și tele. De obicei cu deschideri mari ale diafragmei (dar despre asta mai încolo), poate fi bun la orice, într-o anumită măsură. Este totuși preferat atunci când ai un subiect anume, fie că e fotografie de produs sau portret.
  • 85mm – un obiectiv cu aplicații similare celui anterior, se folosește în general la portrete sau fotografie de produs.
  • 100mm – analog

Obiectivele cu distanță focală fixă oferă o calitate a imaginii superioară celor cu zoom, dar evident, nu sunt atât de versatile. Pentru aplicații unde nu trebuie să te adaptezi la subiectul fotografiat din punctul ăsta de vedere ideal e să mergi pe așa ceva. Ai să constați că sunt obiective scumpe și e bine să le cumperi abia după ce ți-ai definit un stil și ți se potrivesc.

Deschiderea diafragmei, notată f/x, unde x este valoarea acesteia iar f distanța focală (deschiderea diafragmei, ca valoare absolută, depinde de obiectiv). Un exemplu ar fi f/2.8, f/1.8, f/4.5. Obiectivele poartă însemnul celei mai mari deschideri, adică numărul cel mai mic. Prin urmare 17-55mm f/2.8 înseamnă o deschidere maximă constantă de f/2.8. Cu cât deschiderea este mai mare (valoarea mai mică), cu atât mai luminos este obiectivul, dar și profunzimea câmpului este mai mică (un simulator aici). E de preferat ca obiectivul să fie cât mai luminos, evident, dar asta în general vine cu un preț pe măsură.

În general e de ajuns să acoperi plaja wide și tele cu câte un obiectiv, mai ales că la început nu ai cum să-ți dai seama ce ți se potrivește. Unii fotografiază scene urbane doar cu 50mm, în timp ce alții pentru fotografia de studio folosesc în mare parte 85mm, 70-200mm sau 100mm. Stabilizarea imaginii – e de preferat, dar și asta vine cu un preț pe măsură.

Dacă nu știai cum stă treaba cu obiectivele și ai citit cu oarecare atenție ce am scris mai sus, felicitări! Pe scurt, cumpără obiective de calitate, obiective considerate standard printre fotografi. Ai să mai citești pe unele site-uri, sau vor încerca unii să te convingă, că obiectivele „kit” (adică ălea de 1-200 de euro) nu sunt chiar așa rele. Greșit, sunt. Normal că un fotograf poate scoate rezultate acceptabile, dar ele în sine nu sunt bune, că de asta costă 200 de euro în loc de 2000. Sunt puține obiectivele ieftine și bune, iar fără documentare mai bine cumperi o dată, decât de 5 ori și să nu fii mulțumit, ca mai apoi să te chinui să le vinzi la prețuri de nimic. E destul de simplu până la urmă: calitatea optică se vede, nu contează că ești tu profesionst sau amator. Dacă pentru tine e importantă calitatea imaginilor trebuie să investești în obiective de calitate. Un alt lucru pe care ar trebui să-l ții minte: cu cât senzorul este mai mare, cu atât mai bune trebuie să fie obiectivele pentru a putea proiecta mai bine detaliile pe el.

Advertisements

Cum să te apuci de fotografie în 2019 – II – Aparatul

foto2

Cam greu să fotografiezi fără, nu? glumă proastă. Probabil cel mai sigur e să cauți un DSLR pentru că e o tehnologie dezvoltată în timp, sunt aparate fiabile, au cam toate funcțiile de care ai nevoie (inclusiv video pe modelele mai noi) și au prețuri rezonabile. Mai nou tehnologia mirrorless ia amploare și deși e o alternativă a celor menționate anterior, nu vor înlocui încă aparatele foto de tip DSLR. Nu vreau să intru prea mult în comparații pentru că există avantaje și dezavantaje care pot duce la discuții interminabile. Pe scurt, orice alegi e ok, cu DSLR vei ieși mai ieftin și mi se pare că nu faci compromis la calitatea imaginii sau la funcții, deci pe asta o să merg în continuare.

Cum ziceam în postarea anterioară, ar fi bine să alegi un sistem, adică o marcă. Aș recomanda Canon sau Nikon pentru DSLR, Sony, Fuji sau chiar Nikon sau Canon pentru mirrorless. Ar mai fi Pentax sau Olympus, dar sistemele lor de aparate și accesorii nu au anvergura celor menționate anterior și, după părerea mea nu merită, decât dacă ți le dorești dintr-un motiv sau altul.

Dacă ești pasionat de fotografie, ar trebui să sari peste aparatele foto pentru începători. Deși cele de generație nouă oferă calitate bună a imaginii, nu au ergonomia sau funcțiile claselor superioare și le vei depăși repede – mie mi-a luat 2 ani. Partea bună e că DSLR-urile sunt fiabile în timp, deci merită să cauți la mâna a doua. Poți găsi aparate din vârful de gamă la 3-4000 de lei, în loc să iei un aparat entry level nou. Înainte să trec mai departe, câteva lucruri pe care să le urmărești la un DSLR:

  • Dacă e la mâna a doua, să fie în stare cât mai bună. Un aparat foto îngrijit ține foarte mult timp și foarte multe declanșări. Mai bine unul îngrijit, decât unul folosit în condiții extreme, dar cu mai puține declanșări. Loviturile sau condițiile meteo extreme pot produce defecte în timp, deci e mai sigur să le eviți;
  • Rezoluția în megapixeli – ar trebui să aibă minim 10 mpx, dar un senzor cât mai mare. Ca să fie mai simplu, fără prea multe detalii tehnice, poți compara un telefon mobil cu un DSLR la aceeași rezoluție. E evident care produce o calitate mai bună a imaginii;
  • Acumulatori și încărcătoare – valabil pentru cele la mâna a doua. Aparatele profesionale au acumulatori mari și încărcătoare scumpe (de exemplu un acumulator pentru un Canon 1D Mark III costă 700 de lei, iar un încărcător 1000 de lei), așa că ar fi bine ca ele să vină cu aparatul și să funcționeze;
  • Full frame sau crop – asta intră cumva la senzor, pentru că full frame e un senzor mai mare. Trebuie totuși să te hotărăști de la început pe care vei merge pentru că și obiectivele vor trebui să fie pentru montură full frame. Normal, mai mare înseamnă mai scump. Eu unul nu am avut full frame încă;
  • Sensibilitatea ISO – de obicei între 100 și 3200 (cu extensie la 6400) la aparatele ceva mai vechi. Fiind foarte multe aparate pe piață va trebui să te documentezi puțin și să vezi care oferă performanțe mai bune, practic în lumină slabă. Cu cât modelul este mai nou, evident se va comporta mai bine la valori ISO mari, dar dacă urmărești un model mai vechi, ar fi bine să verifici dacă are sau nu probleme la capitolul ăsta;
  • Slotul/sloturile de card, dacă e important pentru tine. Cel mai pupular card e SD, dar nu toate modelele mai vechi folosesc acest format. Sau poate vrei 2 sloturi.

Eu unul n-am pus accent pe asta până acum, dar poate ar fi bine să iei în calcul și valoarea la revânzare a aparatelor. Singurul mod oarecum economic de a trece la echipament nou la un interval relativ scurt de timp este să vinzi ce ai folosit anterior. Din nou, aici e bine să țintești clasele superioare de aparate pentru că își vor păstra mai bine valoarea în timp.

Dacă te-ai hotărât să cumperi un aparat folosit, interesează-te și de magazine care vând în regim conasignație. Eu am cumpărat așa un obiectiv (Canon EF-S 17-55 IS USM) în 2008 și merge foarte bine și azi. În astfel de magazine ajunge echipament folosit în general de fotografi profesioniști care fac upgrade mai des decât noi amatorii. Pentru că știu de la început că intenționează să le vândă, au grijă de aparate și le întrețin ca atare. În România eu știu de f64 și Foto Hobby, în general magazinele mari oferă asta. Sunt ceva mai scumpe decât pe ebay sau OLX, dar de obicei primești și garanție, pe lângă certitudinea că au fost testate și funcționează corespunzător la momentul vânzării.

Cum să te apuci de fotografie în 2019 – I – De început

foto1

M-am hotărât (în sfârșit) să scriu un mic ghid (vom vedea cât de mic) legat de cum poți începe să aprofundezi fotografia. Va fi în mai multe părți pentru că nu vreau să fie un post excesiv de lung. Cele ce urmează vor oglindi în mare experiența mea cu fotografia și echipamentul pe care mi l-am cumpărat, dar și câteva moduri în care poți folosi resursele, gratuite pe cât se poate. Nu voi bate apa în piuă prea mult pe echipament pentru că acum, în 2019, există foarte multe lucruri pe piață, majoritatea bune. E tot mai greu să recomanzi ceva anume pentru că nu ai de unde să știi cu ce se vor mulțumi cei care te întreabă.

O să încep această primă parte cu câteva lucruri legate de atitudinea pe care ar trebui să o ai la început de drum. Eu am început prin 2005, când după ce mi-am cumpărat un aparat foto compact (pentru comoditate) mi-am dat seama că e timpul să aprofundez – o pasiune pe care am avut-o de mic – și am trecut la ce aveam acasă, adică un Praktica LLC cu film. Aici vine prima idee, fotografia pe film nu merită și nici nu te va ajuta să înveți mai repede. Pentru că nu mă crezi, am să-ți explic pe scurt de ce.

Aparatele pe film sunt mai ieftine, dar trebuie să dai bani pe filme. Dacă te gândești că un film de 36 de poziții costă cam 25-30 de lei, la modul conservator pentru un concediu vei plăti în jur de 100 de lei doar pentru filme. Va trebui să le duci la developat, sau să înveți tu să o faci, ca mai apoi să-ți scanezi negativele – cel mai bine ar fi să o faci tu, ai nevoie doar de un scanner de 2-3000 de lei. În rest, vei avea nevoie de obiective pentru aparat, sistemul de focalizare e mai greoi, trece mult timp de la momentul în care ai apăsat declanșatorul până vezi efectiv cadrul, ceea ce înseamnă că îți corectezi mult mai greu greșelile. La un moment dat vei vrea să încerci filmul, asta fără nici un dubiu, dar fără pic de experiență îți va fi mai greu, or nu faci asta ca să te chinui, ci ca să te bucuri de ceea ce fotografiezi și de timpul petrecut făcând asta.

O a doua idee, nu te chinui să-ți alegi de la început un gen de fotografie. Poate începi cu peisaje prin concedii, poate îți place fotografia de produs sau portretele – încearcă-le pe toate și vezi ce te atrage. Nu-ți impune prejudecăți despre ceea ce merită și ce nu sau ce poate fi mai de succes. Ai să vezi că în timp ce te documentezi și încerci lucruri noi o să te lași atras de un gen anume. În plus, nu e ca și cum n-ai putea să le faci pe toate sau să treci de la un gen la altul pe măsură ce le aprofundezi pe fiecare în parte.

N-ai să nimerești din prima echipamentul care ți se potrivește. La început ești tentat să citești nopți la rândul review-uri și păreri, să numeri specificații tehnice și să analizezi prețuri, dar fără să-ți formezi un stil personal de a fotografia n-ai cum să-ți dai seama de la început. Și apropo, încearcă să eviți accesoriile ieftine, mai ales obiectivele. Poate ți se par un chilipir la început, dar foarte rar un obiectiv ieftin e destul de bun încât să merite și îți vei da seama că în loc de două ieftine mai bine luai unul scump.

Câteva cuvinte despre bani. În general fotografia e un hobby scump, așa că majoritatea chestiilor sunt scumpe. Nefiind profesionist le vei cumpăra cu timpul, în ordinea priorităților. E important să cumperi accesorii pe care să le poți folosi mult timp și care să se potrivească între ele. Un prim pas ar fi să mergi pe un sistem (Canon, Nikon) de la început, dacă se poate, dar despre asta mai mult în articolele următoare.

La fotografiat cu dam ăsta

Nu știu cum vi se pare dam ăsta ca fotograf, așa în general, dar m-am gândit că ar fi interesant (na…) să vă spun cum intru în modul de creație – eliptic spus. Cam ce iau cu mine, cum caut peisajele care apar în poze și care e faza cu „aparatul foto să fie o extensie a ta” care tot apare prin cărți și reviste foto.

Care e faza cu aparatul și extensia. Ca și în cazul oricărei unelte, trebuie să-ți formezi automatisme, să faci mecanic unele mișcări. Să poți duce aparatul la ochi și să-ți meargă degetele pe butoane, fără să te mai uiți, dacă se poate. Ca atunci când scrii la o tastatură fără să cobori ochii spre taste. În practică rar ai luxul să stai să butonezi și să cauți prin meniuri pentru că natura nu stă, fotomodelele nu sunt roboți sau mâncarea se răcește. Poate un produs poate sta mult și bine sub lămpi, dar poate ai închiriat un studio și nu-ți vine să pierzi timpul. 

Ce ar trebui să reții din asta? Că te joci acasă cu echipamentul și ceea ce știai acasă vei ști și atunci când fotografiezi. E totuși o percepție greșită faptul că trebuie să folosești toate funcțiile sau butoanele unui aparat – un DSLR, de exemplu, e o chestie complexă gândită pentru multe scenarii care poate ție nu ți se aplică. Totuși, pentru tehnica pe care vrei s-o aplici e bine să pleci de acasă cu reglajele în mine. Ca extensie a corpului, totuși, sună cam dramatic.

   Echipamentul pe care îl iau cu mine

E la modă să împărtășești ce echipament folosești – probabil mai ales printre noi amatorii care asta credem că e esența fotografiei – mai ales pe YouTube unde poți vedea chiar toate accesoriile, ba chiar există pagini web unde oamenii ăși fac liste cu întregul echipament. Eu unul mă uit după astea și pot spune că am descoperit chestii utile, măcar despre organizarea lucrurilor mărunte dacă nu altceva, așa că o să încep cu ce am luat/iau cu miine când ies la fotografiat:

   Foto

  • Aparat foto – de obicei un corp, deși s-a întâmplat rar să duc și un aparat pe film;
  • Acumulatori – unul sau mai mulți, dacă-i am (nu pentru fiecare corp am avut mai mulți acumulatori);
  • Obiective – 17-55mm/17-40mm, 70-200mm și eventual 50mm (e mic și ușor). Nu tot timpul iau cu mine teleobiectivul pentru că e greu, mai ales când am mult de urcat;
  • Trepied – la fel ca și teleobiectivul, pentru că am unul și e destul de greu. De obicei îl iau cu mine în excursii, dar în turele când fotografiez nu tot timpul;
  • GoPro – mai nou, pentru că nu îl am de mult timp;
  • Filtre – polarizare, ND și eventual ND variabil, toate circulare. Mi-ar plăcea să am câteva graduale, dar sincer să fiu destul de rar mi-ar fi cu adevărat utile;
  • Declanșator – cele ieftine sunt proaste și nu mai folosesc, dar un timp am avut cu mine. Acum folosesc doar timer-ul aparatului;
  • Blitz – o dată sau de 2 ori, dar numai cu el am putut face poze în Peștera Urșilor deci na, am fost inspirat;
  • Încărcător pentru acumulator(i) – de obicei îl iau cu mine, pentru că e probabil cea mai ușoară chestie, deși un acumulator mă ține câteva zile;
  • Carduri de memorie – n-am avut niciodată multe, de obicei unul de rezervă, mai nou sunt 2 de rezervă, pentru că în (noul) aparat intră 2.

   Altele

  • Saci de gunoi – nu atât pentru gunoi, pentru că ambalajele de obicei le plimb prin buzunare, mai mult în caz de ploaie pentru protecția echipamentului;
  • Lanternă – nu știi când ai nevoie de ea;
  • Brichetă – am eu o chestie cu supraviețuirea și aprinsul focului dacă e cazul. N-a fost;
  • Cuțit/briceag;
  • Căști și/sau mp3 player;

Eu sunt genul care cară tot felul de nimicuri, dar mai nou am ieșit cu tot mai puține chestii după mine. S-a întâmplat să urc la lacul Bucura și să car un rucsac de peste 20 kg pentru o noapte, iar de atunci cred că m-am lecuit. Teleobiectivul și trepiedul mi se par că aduc volum și greutate bagajului, dar dacă la primul nu ai ce face, mai ales că e util de multe ori, aș putea să-mi iau un trepied mai ușor – probabil că peste 1 an sau 2, când vine ciclul de upgrade.

Cred că am devenit mai selectiv și cam știu ce urmează să fotografiez, așa că mi-e mai ușor să reduc din echipamentul pe care îl car cu mine. Cum ziceam, îmi place să am de toate la mine, dar când fotografiez uit de echipament și încerc să obțin maximul cu ce am la mine. De exemplu cadrele de mai jos sunt făcute cu GoPro-ul/telefonul, nici măcar n-am avut un DSLR la mine.

C:DCIM100GOPROGOPR0598.GPR

gr2

   După ce am plecat

Mie îmi place să fiu în natură, așa că îmi pun muzică în urechi, îmi iau rucsacul în spate și plec – pe poteci, prin pădure, pe vreun mal al râurilor, în jurul lacurilor, pe trasee montane etc. Mă uit la lumină, la peisaj, la frunze, la nisip, la toate detaliile și abia apoi, când mi se pare că am o anumită stare de spirit încep să fotografiez. De obicei încerc mai multe setări – timpi de expunere, deschideri ale diafragmei și filtre – și încerc să mă pierd în peisaj. Cel mai bine e când sunt singur, pentru că am observat că odată ce încep mă pot întinde pe intervale lungi de timp, iar cei din jur se plictisesc (ca idee am făcut 2-3 cadre în 30 min.).

Fac câte o pauză din când în când de la muzică pentru a asculta sunetele făcute de natura din jurul meu. Încerc să mă bucur de liniște și de peisaje, uneori mă uit secunde bune în fiecare direcție – similar mă uit la cerul nopții încercând să identific constelații, poziția norilor sau a lunii și modul în care e luminat peisajul din jur. După ce am inspirat natura din jurul meu mă gândesc la încadrări și eventual mă uit prin vizorul aparatului ca mai apoi să încerc compoziții. De obicei încep cu aparatul și filtrul de polarizare, pe trepied dacă îl am la mine. Filtrul ND îl folosesc de obicei la cursuri de apă sau pentru a crește semnificativ timpul de expunere, iar dacă nu am trepiedul cu mine acesta rămâne în geantă. Încerc mai multe planuri de focalizare, mai multe deschideri ale diafragmei și încadrări, chiar dacă încep să mă plimb cu trepiedul cu aparatul fixat de el.

N-am fost niciodată atât de calculat încât să-mi stabilesc prea mult repere, puncte de interes sau aplicarea regulii treimilor pe orizontală și verticală, cu atât mai puțin să fiu atent la obiectele care atrag privirea și pozițiile lor în cadru. Merg destul de mult pe ceea ce simt și ce mi se pare interesant acolo, atunci. E un mod destul de superficial și boem de a fotografia natura, nu aș avea ce căuta printre profesioniști cu o asemenea atitudine, dar momentan nu mă interesează. Odată ce m-am obișnuit cu aparatele și meniurile Canon și am învățat în mare principalele tehnici de a fotografia în natură m-am mai relaxat, iar apoi mi-a fost mai ușor să mă bucur de peisajele pe care le-am fotografiat.

În general mă simt legat de peisajele montane, dar are și marea un loc în sufletul meu, așa în infinitatea ei cu expuneri lungi și pontoane mai mult sau mai puțin izolate. Îmi place să mă plimb prin pădure și să caut detalii precum buturugi, trunchiuri de copaci acoperite de mușchi sau pur și simplu tipare sau reflexii ale luminii.

d1

d2

Cam asta ar fi. Momentan încerc să-mi găsesc o geantă/rucsac în care să pot pune tot ce am nevoie, pentru că momentan am mai multe și mi se pare că nimic nu mi se potrivește. A, și vreau să fiu mai organizat, dar sper că atunci când o să-mi găsesc o geantă care să mi se potrivească o să am toate accesoriile acolo pregătite, fără să trebuiască să le mai caut. În ultiima vreme am căutat tehnici noi de fotografiere și prelucrare, dar (previzibil) se bazează mai mult pe prelucrări decât pe filtre sau un rezultat mai bun din aparat – un exemplu e focus stack, adică suprapunerea a mai multe cadre în care focalizarea s-a făcut în planuri diferite pentru a fi totul clar. Știu că pare că păcălim natura, dar rezultatele arată bine și nu mai e nevoie de filtre sau alte accesorii scumpe.

Clasele de DSLR Canon explicate de dam ăsta

Dar înainte de asta – nu, nu e moment publicitar – câteva mituri spulberate despre DSLR (sau confirmate, dacă aveai și tu aceeași impresie dar nu erai sigur). DSLR este încă standardul în fotografie datorită senzorilor de dimensiuni mari și a versatilității dată de obiective – distanțe focale, deschideri ale diafragmei, calitatea lentilelor etc. – inclusiv din punct de vedere al raportului calitate/preț. Mai nou, corpuri precum Canon 1Dx pot fi folosite cu succes și în aplicații video, ceea ce înseamnă că poți elimina, în unele cazuri, camerele video din geanta cu echipament. Deși aparatele mirrorless sunt de mult timp pe piață, abia recent au fost considerate de nivel profesional prin modele de succes produse de Sony, Fuji sau Panasonic, și mai recent de granzii Canon și Nikon.

Pe scurt, dacă vrei să faci fotografii de calitate, cea mai bună alegere încă e DSLR-ul cu accesoriile aferente. Dacă ți se pare că lumea nu le mai cumpără, așa cum am văzut recent pe bloguri, e că aparatele compacte au fost înlocuite de telefoane, iar pe treapta superioară se situează cele mirrorless, multe fiind un fel de bridge. Adică unchiul tău care voia niște poze mai de calitate nu-și mai ia un DSLR ieftin, ci ceva mai mic sau chiar s-a mulțumit cu telefonul, mai ales datorită comodității. De câte ori am fost întrebat de apropiați „dar un DSLR nu e mai bun?” le-am răspuns că DSLR înseamnă obiective. Fără ele, sau cu un singur obiectiv ieftin e doar un aparat foto limitat, destul de mare și destul de greu. Și da, toți cei care și-au așa ceva au fost dezamăgiți, pentru că nu degeaba există obiective de 300 și de 2000 de euro. În rest, vrei poze de o anumită calitate, expuneri lungi sau mai multe destanțe focale? control manual al reglajelor? DSLR it is. Și da, se cumpără, și da, apar modele noi și da, sunt foarte bune.

DSLR Canon pentru începători

Atenție, începători, nu amatori. În general, aparatele foto tip DSLR funcționează toate pe același principiu, dar funcțiile sau componenetele lor sunt mai mult sau mai puțin performante. În aparatele foto pentru începători intră de obicei tehnologia depășită de pe cele din clasele superioare, dar tot timpul vor avea mai puține funcții decât omoloage lor mai scumpe. 

După părerea mea nu prea merită pentru că, așa cum ziceam mai sus, cumperi un DSLR atunci când ești pasionat de fotografie, iar pasiunea aia n-ar trebui să se evapore după 2-3 ani. În plus, în loc să cumperi ceva mai bun după 2 ani, mai bine cumperi de la început. Dacă totuși vrei să ai o anscensiune liniară în ale fotografiei, sunt bune și poți obține rezultate profesionale atunci când adaugi obiective bune.

d2usgm1-37f2bde2-fb8d-4682-b85a-3533861858c5Canon EOS 350D cu grip

DSLR Canon pentru entuziaști (traducere) sau pasionați

Sunt probabil cele mai populare aparate, de multe ori folosite și de profesioniști, mai ales datorită raportului excelent preț/calitate. La genul ăsta de electronice diferențele de calitate nu vor fi niciodată proporționale cu diferența de preț. Adică pentru un preț dublu nu vei cumpăra un produs de două ori mai bun, ci un produs ceva mai bun din toate punctele de vedere. Pe hârtie nu pare mult, dar elemente precum ergonomia sau anumite funcții fac diferența în practică.

Ca o paranteză, în 2008 treceam la un Canon EOS 40D de la un EOS 350D. Ca megapixeli (una dintre freneziile de atunci) săream de la 8 la 10, pentru un preț aproape dublu – corpul 40D a fost în jur de 900 de euro. Era mai mare, mai ușor de ținut în mână, butoanele parcă aveau acum sens, focaliza mai bine, avea eran mai mare și mai bun și era mult mai rapid (6 fps față de 3 fps). Asta am observat doar în prima jumătate de oră de stat cu el în mână, dar culorile erau mai bune și calitatea imaginilor în general ceva mai bună. Din nou, pe hârtie nu părea că merită, dar ținându-l în mână era altceva. Cuplat un cu obiectiv mai bun (17-55, în pagina de echipament) pozele mele erau complet altceva.

Poate ergonomia, mai mare și mai greu superficial spus, nu înseamnă mare lucru, dar atunci când pui un teleobiectiv pe el e mult mai ușor de folosit și mai echilibrat. Să nu mai vorbim de baterie, practic mi s-a dublat numărul de cadre pe care le puteam face fără să încarc acumulatorul – de pe la 300 la aproximativ 600. Asta a însemnat că puteam fotografia mai mult, mai ales expuneri lungi. Acum dacă mă gândesc, probabil că n-aș fi atribuit valoare acestor diferențe dacă nu porneam cu un aparat pentru începători, dar am simțit că 350D m-a limitat după doar 2 ani, în timp ce 40D-ul mi-a fost alături vreo 7 și am făcut cu el poze de care sunt foarte mulțumit.

7d1dCanon EOS 7D (stânga) vs. Canon EOS 1D Mk III (dreapta)

Pentru a fi (chipurile) mai ușor de folosit, aparatele din prima clasă au un senzor desupra display-ului, iar în momentul în care duci aparatul la ochi acesta se stinge. Pe lângă că mănâncă baterie, e o funcție foarte enervantă, mai ales pe întuneric – e, așa ceva n-ai să găsești la cele pentru pasionați sau mai sus.

Per ansamblu, sunt aparate cu care poți crește de la începător la profesionist și sunt foarte fiabile în timp, inclusiv numărul garantat de declanșări fiind mai mare, vizorul e mai mare și mai luminos și așa mai departe. 

DSLR Canon pentru profesioniști

Nu e lux, nu e premium, e doar vârful – sunt cele mai bune aparate pe care le poate face Canon. Aici intră și senzorii full frame, adică mai mari și de calitate mai bună. Practic și astea sunt mai bune din toate punctele de vedere, inclusiv procesorii de imagini care înseamnă viteze mai mari la fotografiere și scrieri mai rapide pe card – ajută la rezoluții mai mari și la fotografia în rafală. În plus, unele modele sunt rezistente la intemperii, util mai ales foto reporterior. Dar da, cum spuneam mai sus, pentru un preț dublu sau triplu, nu cumperi un aparat de 3 ori mai bun, ci doar mai bun din toate punctele de vedere. Ergonomia, bateria, ercanul și restul de asemenea mai bune (1D de exemplu trece de 1000 de cadre/încărcare), funcțiile video de asemenea. 

Sunt aparatele foto cu cele mai puține compromisuri posibile pentru un DSLR, inclusiv la construcția lor (de obicei sunt din aliaj metalic, fără plastic) ceea ce la face mai rezistente la impact și implicit sunt mai durabile în timp. Deși sunt considerate pentru profesioniști nu înseamnă că nu poți fi profesionist fără așa ceva, dar profesioniștii în general acceptă cât mai puține compromisuri. Calitatea imaginii e importantă pentru fotografia de studio sau peisaje, în timp ce focalizarea rapidă și viteza de 10fps sunt importante pentru sporturi sau foto reportaje. 

Probabil pentru un pasionat nu e important să aibă redundanță prin 2 carduri de memorie sau carduri mai rapide, sau simple funcții din meniuri pentru reglarea focalizării sau măsurării expunerii. 

Încă o paranteză cu experiența mea. Când am trecut la 1D Mark III am avut aceeași impresie ca și la trecerea de la 350D la 40D – mai bun din toate punctele de vedere și cred că aș putea menționa exact aceleași îmbunătățiri, la toate capitolele. Aici recunosc, e un moft de-al meu, nu pot să zic că aveam nevoie de o altă clasă pentru ceea ce fac eu, dar mi-am dorit un corp de 1D datorită ergonomiei, bateriei și focalizării. În plus factorul de crop e ceva mai mic (1.3 față de 1.6) ceea ce înseamnă că senzorul e ceva mai mare la, atenție, 10 megapixeli exact ca 40D. Pentru fotografia de peisaj probabil s-ar preta mai bine un 5D full frame, dar cum ziceam, eu mi-am dorit 1D. Am omis până acum faptul că un timp am folosit un Canon EOS 7D, care la vremea sa a fost un fel de punte între ultimele două clase de aparate foto, dar intră în aceeași clasă cu 40D (pasionați), deși e de generație mai nouă. Cu toate astea, prima experiență pentru mine a fost foarte bună, dar a inclus și un obiectiv nou, mai bun decât ceea ce foloseam până atunci. Sunt oarecum rezervat aici pentru nu am o comparație pentru aceleași obiective, la generații apropiate una de cealaltă. E doar o dorință de-a mea și sunt mulțumit de alegerea făcută, doar e cu inima, nu cu mintea. Na, și cu portofelul.

1d Canon EOS 1D Mk III

Pentru mine, acum, un echipament nou care îmi îmbunătățește pozele e o alegere bună, chiar dacă nu e cea mai bună posibilă. Sunt mulțimit cu asta și intenționez să folosesc ceea ce îmi place, nu neapărat cea mai bună/ieftină soluție.

Concluzie

De-a lungul timpului s-au mai tot adăugat modele de aparate și e ceva mai complicat. Prin 2006-2008 era seria xxxD (începători), seria xxD (entuziaști) și xD (profesioniști), ultima fiind chiar reprezentată de două modele 5D și 1D. La stea s-au adăugat modele xxxxD, pe lângă 5D au apărut 7D și 6D, dar era oarecum normal pentru că au încercat să lărgească gama de aparate – același lucru se întâmplă cam la toate electronicele, adică „give people options” cum zic oamenii pe forumuri. Partea bună e că toate clasele au devenit treptat mai bune și nu există neapărat o alegere proastă, iar asta nu se aplică doar la Canon.

N-am zis nimic despre obiective, unde există foarte multe variante și iterații, atât la Canon cât și la ceilalți producători precum Sigma, Tamron sau Tokina. Gama de vârf a obiectivelor canon are notația L și un inel roșu – cred că luxury – și sunt obiective foarte bune. Orice aparat ai avea obiectivele bune se văd în calitatea imaginii, culori, claritate și contrast sau în lipsa aberațiilor. De asemenea motoarele mai bune fac focalizarea mai rapidă și permit reglaje mai precise, inclusiv protecție la umezeală și praf.

Dacă vrei să-ți cumperi vreun aparat, căci în ziua de azi blogărul trebuie să te influențeze să cumperi chestii – orânduiala lucrurilor – recomand ebay pentru aparatele scumpe pe care în mod normal nu ți le permiți noi. Sunt fiabile în timp și e de preferat să fie într-o condiție bună. În general un aparat foto îngrijit ține mult timp, inclusiv partea mecanică, iar acumulatori de schimb în general se găsesc. E normal, cu câr e mai scump aparatul, cu atât mai scumpe accesoriile – de exemplu un acumulator pentru seria 1D e între 700 și 1000 de lei. Pe lângă ebay, deși poate trebuia să le menționez pe astea primele, sunt magazine care vând echipament SH – f64 sau fotohobby.

2018 la dam ăsta (fix 1000 de cuvinte)

Aș spune că 2018 a fost un an productiv, cred că am scris vreo 15 postări și asta cred că înseamnă că aproape am un blog activ (asta dacă mai țin minte standardele blogosferice).

O să o spun de la început, e prea multă negativitate în colțul românesc de internet. PSD e de vină pentru orice bec care se arde, blogării bucureșteni dramatizează orice face primărița lor de parcă ar veni sfârșitul lumii – că doar se știe că România înseamnă București – și nimic nu e bine. Oricine ar fi de vină și oricare ar fi soluțiile de redresare cred că e copleșitor să nu poți ieși de sub voalul ăsta de negativitate. Bine, ăsta e doar începutul, am citit la un moment dat o postare cum că tinerii se îmbracă prea subțire, deci merge tot mai adânc.

Pe lângă că suntem săraci, cumva îmi vine să spun asta și despre oameni care câștigă câteva mii de euro pe lună, suntem aroganți și cinici. Adică am putea dezbate la nesfârșit de ce nu merită nu știu ce telefon o mie de euro și ce fraieri sunt ăia care-l cumpără în loc să-l ridicăm în slăvi pe ăla de 500 de lei care, chipurile, e ăla care merită. Din nou, cumva tot ce e negativ parcă promează tot timpul.

Da, știu că dam ăsta e hater, ceea ce înseamnă negativ, dar cumva parcă se compensează cu ignoranța și delăsarea unora, cum e cazul în articolul respectiv. Sigur, primarul trebuie să fie de vină pentru orice tufă care arată ciudat în oraș pentru că nu ne putem documenta sau informa, fiind mai ușor să dăm vina pe ceva și să zicem că tara și poporul sunt de rahat.

Ca popor, nu suntem mai proști ca alții, doar că preferăm să ne călcăm singuri cu piciorul pe cap și să ne ascundem după un munte de negativitate. De ce să creăm ceva când putem fi cinici și să sperăm că va veni succesul și pe strada noastră. 

Apropo de succes, ăsta încă se măsoară pe rețelele de socializare. Oricâtă bășcălie se face pe tema pozelor siropoase din concediu, tot după alea ești judecat. Te-ai dus cu cortul, na, se pare că n-ai făcut destul succes. Ai pus poze din Cancun sau Zanzibar? e, cu tot cu scrâșnitul din dinți, unii te vor considera de succes. 

A fost anul arătatului cu degetul către ăștia de pe instagram și youtube – influensări. Cât de nașpa sunt, cât de lipsiți de moralitate sunt, cât de nasoale sunt donșoarele cu țoalele și machiajul, cum de fapt nu vând ăia. Ce nu spune nimeni e că întregul domeniu publicitar e toxic și câștigă bani ăla care speculează. La modă acum sunt ei, că au reușit să speculeze ceva. E foarte trist, dacă stai să te gândești, faptul că toți trebuie să-ți vândă ceva la un moment dat și că ăla e blog/site/cont de instagram/pagină de facebook de succes atunci când reușește să convingă lumea să cumpere chestii. E foarte trist.

Anul trecut am preferat să consum, mai ales YouTube. Pentru că am mai învățat una alta, îți mai arată unul cum să faci anumite prelucrări foto, mai înveți cum să-ți faci un server, cum să ștergi wannăcry ăla, cum arată noile aparate foto, astea. Alternativa e să intri pe site-uri românești unde se adună 10 oameni să spună de ce nu merită nu știu ce boxă 2000 de lei.

Înțeleg, nu prea mai e loc de produs ceva pe gratis atunci când trebuie să-ți câștigi existența. De asta nu avem bloguri sau site-uri foto în general, de asta nu stă lumea să vorbească despre grafică, muzică sau electronice în general. Până și la mine e același lucru, am nevoie de timp și resurse pentru a scoate ceva util și nu sunt sigur că merită. Nu mă înțelegeți greșit, nu financiar, ci doar că mă simt eu mai câțtigat făcând altceva.

Și de aici pornește ideea de a se grupa mai mulți oameni la un blog. Nu, asta nu se face, pentru că ar fi logic. Mai bine fiecare pe blogul lui, cu articole dese și triste și expresii gen ”Brandul ăsta e pe cai mari” decât să se adune mai mulți pe aceeași platformă.

Și mai e o problemă: românii nu vor să comunice. Asta se vede pe bloguri, se vede pe twitter. Nu vor să discute în jurul unor idei, ci vor ca fiecare să aibă dreptate și să-și impună punctul de vedere. Deși s-a întâmplat și prin străinătate, la noi am văzut vehiculată mai des ideea cum că cititorul e de vină pentru insuccesul blogului. Nu se comportă cum trebuie, nu contribuie, nu citește atent etc. Soluția? chestii negative care atrag oamenii la harță. Bag-o p-aia cu PSD și vin toți să se plângă – succes.

Fix 817 cuvinte și încă n-am zis ce vreau eu să fac în continuare: simplu, las blogul așa cum e și probabil o să mai fac unul, două, după caz când va fi momentul. Adevărul e că nu sunt eu încă hotărât de ce direcție vreau să aibă, dar vreau să aibă una. Vreau ca articolele în care arăt ceva chiar să fie scrise bine și să fie folositoare celui ce le găsește. De exemplu zilele trecute mi-am refăcut rețeaua de acasă și m-am lovit de niște probleme. N-aș vrea în schimb să fie un articol scurt și prost care să nu ajute unul de competențe medii ca mine și să bage complet în ceață pe unul care nu se procepe deloc. Nu cred că e o scuză, doar că am citit mai mult și am studiat niște chestii în loc să postez, asta a inclus și rețelele de socializare. 

Încă un an și dam ăsta nu și-a bătut monedă blogul. Ceea ce e aproape un păcat capital în blogosferă, cică nu se face să nu faci bani. Na…

La mulți ani!

De ce ai nevoie pentru prelucrare foto

În primul rând ai nevoie de un obiectiv, adică o direcție în care vrei să mergi ca fotograf, fie că ești amator sau profesionist. Urmărești o calitate a imaginii, un stil anume, perfecțiunea (în general fotografia de produs) sau pur și simplu să scoți fotografii mai bune, dacă da, ai nevoie de o prelucrare ca lumea a imaginilor. Mai pe scurt, ar trebui să vezi fotografia ca pe ceva serios, chiar dacă o practici doar când ai timp. Prin introducerea asta încercam să elimin micile corecții pe telefon sau corectarea expunerii unei poze pe care ai trimis-o rudelor. Nu, aici e vorba deja de tehnici actuale și de a trece la un alt nivel.

Atunci când îți prelucrezi singur fotografiile începi să observi greșelile pe care le faci, vezi dacă echipamentul tău e suficient sau nu și scoți maximul din ce ai la dispoziție. Poți corecta doar zone din fotografii, poți adăuga efecte, poți gestiona imaginile (pentru că vor fi multe) și vei deveni un fotograf mai bun per ansamblu. În cele ce urmează o să enumăr principalele chestii de care ai nevoie pentru a te apuca, presupunând că ai deja un aparat foto oricare ar fi el, inclusiv o vagă estimare de preț. Spoiler alert, nu va fi chiar ieftin pentru că fotografia în general nu e o pasiune ieftină.

PC / Mac

Fără linux, sorry, pentru că vom avea nevoie de produse Adobe. Cred că pot spune din start să uiți ce spuneam aici – era ok pentru a te juca între sărbători, dar pentru ceva serios nu e suficient. Revin, deci PC sau Mac. Indiferent dacă e desktop sau laptop, trebuie să aibă un ecran bun – o rezoluție cât de cât și culori bune. Un monitor decent pentru așa ceva trece de 1000 de lei, iar dacă nu ai deja un desktop, probabil că tot pachetul, inclusiv perifericele, va ajunge pe la 4000 lei.

Normal, fiind vorba de calculatoare, e bine să fie cât mai puternic, un minim ar fi un procesor i5 de generație cât mai nouă (sau echivalent AMD) și 8 GB RAM. De notat faptul că procesorul e mult mai important decât placa video, deci cu cât poți alege ceva mai performant cu atât mai bine. Legat de stocare, trebuie să aibă SSD pentru că lucrezi cu fișiere destul de mari. Dacă e un desktop vei putea face upgrade mai târziu, dar dacă alegi un laptop cam trebuie să te asguri că le are pe toate de la început.

Acum, părerea mea e că nici un laptop sub 5000 lei nu merită, cu atât mai mult cele de 15”, mai ales datorită ecranului. Probabil că la banii ăia iei un laptop destul de puternic, dar multe au ecrane care deși sunt ok pentru jocuri, nu se pretează la prelucrări grafice. Eu am pățit-o cu un laptop ieftin odată – am făcut corecții la mai multe cadre și când le-am deschis pe un monitor decent m-am speriat, pentru că luminozitatea și culorile erau complet aiurea. Am avut la un moment dat un Sony Vaio cu ecran bun (pe la 5000 lei) dar nu era grozav în rest și, deși la momentul respectiv era mai ieftin decât ce mi-am dorit eu (un MacBook Pro), încă mi se pare că nu a meritat banii.

Mac-ul e un safe bet din punct de vedere al hardware-ului pentru că pentru așa ceva e făcut. Ecranele sunt în general de calitate și își păstrează valoarea în timp dar da, sunt scumpe. O altă variantă, indiferent de platformă, ar fi second hand-ul. De exemplu, la 5000 de lei găsești un MacBook Pro, un iMac sau echivalentul cu Windows, trebuie doar să ai grijă la ce cumperi. Eu personal aș căuta un MacBook Pro sau un iMac (2013 sau mai nou), sau un Razer Blade. Dacă nu vrei să sari pur și simplu pe ebay (îți explic imediat de ce nu OLX), există magazine care vând echipament folosit și oferă și garanție.

De ce nu OLX? eu unul nu am încredere. Lumea nu trimite prin curier fără avans – asta înseamnă că trebuie să virez bani în contul unui necunoscut ca mai apoi să aștept un produs – și nu ai nici o garanție că primești ceea ce voiai. Poate dacă găsești la tine în oraș e ok, nu zic că nu, dar eu am preferat ebay (nu știu cât de money back guarantee e și ăla dar na, e ceva).

Software 

Probabil că știi deja că suita Adobe e de referință în domeniu, dar ai să vezi că există și alternative – mă rog, nu neapărat suite, dar unele programe pot fi înlocuite. Mie unul nu-mi surâde ideea de abonament, deci o să evit îmn continuare să vorbesc despre întreaga suită de programe oferite de ei, dar dacă pentru tine e ok, n-ai să dai greș.

În primul rând ai nevoie de un program de prelucrare foto și gestiune, mai exact de Adobe Lightroom, sau alternativa Capture One. Eu am ales Lightroom și am ales să-l cumpăr separat. Acum că mă uit, s-ar putea să nu mai poată fi achiziționat separat, în mod normal costa în jur de 700 de lei.

Screenshot 2018-12-28 at 13.26.24Screenshot 2018-12-28 at 13.27.40

Cum funcționează? în general imporți pozele de unde vrei tu într-o locație pe calculator sau pe un HDD/SSD extern, iar imaginile vor apărea în partea de jos. Funcțiile de corecții sunt în partea dreaptă, iar efectele (filtre) în partea stângă. Toate corecțiile și efectele sunt nedistructive, adică sunt salvate într-un fișier diferit de imagini. Astfel vei avea tot timpul cadrul brut de la care ai pornit. Pentru a tria cadrele poți aplica un sistem de rating (stele) și astfel poți prelucra doar versiunile care ți se pare cele mai bune (cele mai clare, bine expuse etc.). Gestiunea se referă la modul în care imporți cadrele dar și la modul în care le împarți pe categorii și le accesezi ulterior. 

E probabil cel mai bun program pentru fotografi pentru că ai la îndemână toate reglajele și corecțiile care te interesează, până la export. Exportul stabilește practic destinația fotografiei – web, print etc. Mai nou rezoluțiile aparatelor foto sunt mari și nu ai de ce să umbli cu fișiere de 18-20 megapixeli, de aici exportul pentru diverse destinații.

Cam la urmă Photoshop, nu? asta nu pentru că nu e un soft fantastic, ci pentru că nu se folosește foarte mult în fotografie, decât pentur anumite tehnici, mai exact selecții și înlocuiri de elemente sau suprapuneri de cadre. Dacă prelucrarea foto de care ai nevoie ține doar de corecții care se pot face în Lightroom sau Capture One nu ai neapărat nevoie de el, mai ales că poate fi folosit doar prin abonament. 

N-am să vorbesc prea mult despte el pentru că este clar un standard în domeniu și, din nou, nu poți da greș folosindu-l. Cu toate astea, aici am găsit o alternativă foarte bună: Affinity Photo. Costă undeva pe la 250 de lei și e one time buy, disponibil ca și celelalte pe Windows sau Mac. Recunosc, nu am făcut eu încă mare lucru cu el, dar îmi place mult și prețul e rezonabil. E în continuă dezvoltare și se adaugă funcții noi prin update-uri. Poate nu e atât de finisat ca și omologul său de la Adobe, dar nu se compară cu variantele gratuite precum Gimp, de exemplu. Poți descărca un trial pentru a te convinge, până una alta. Deși există tuoriale, nu sunt atât de multe ca și pentru Photoshop pentru că, repet, ăsta e standardul industriei. Pentru mine însă nu se justifică 10-15-20 euro sau cât o fi un abonament Adobe Creative Cloud. Cel puțin nu încă.

Ca o concluzie, pentru fotografi Lightroom sau Capture One e un un must, abia după ce am început să folosesc Lightroom mi-am dat seama cât de stângace erau gestiunile fotografiilor mele și prelucrările în general, pentru că erau funcții pe care nu le cunoșteam și nu le aveam la însemână.

Extras

Cititoare de carduri – după caz, în funcție de ce aparat folosești șl ce are desktop-ul/laptopul pe care-l folosești.

Unități de stocare externă și backup. Cu backup-ul cred că e destul de clar, e bine să ai măcar un HDD extern pe care să ai o copie a chestiilor de pe calculator. În funcție de câte date ai pierdut până acum din cauza asta ai să iei mai în serior sau nu ce îți spun aici. E ca și în cazul trepiedelor, unii (ca și mine de altfel) vor să învețe din greșelile lor, nu ale altora. Cât despre stocare, ai să vezi că la un moment dat vei aduna multe date, cu multe versiuni de prelucrare și exporturi și, din nou, e bine să ai măcar ceva extern.

Tabletă grafică. Wacom ar fi standardul industriei, cum se spune, dar pentru fotografie nu sunt neapărat necesare. Cu toate astea oferă și ele avantaje, deci dacă ai banii disponibili, n-ar strica.

Din nou, formă fără substanță

Nu v-ați săturat de „cum să faci x lucru” fără să-ți spună ceva concret? Astăzi e Bogdan Drăgotoiu feat. Prezi blog (ai răbdare, ajung și la ăia) – Cum să faci o prezentare. Ca o paranteză, Bogdan m-a fermecat iremediabil cu sloganul său „Fii pișicher și bagă un șer” și m-am gândit să fac asta – să fiu pișicher și să bag un șer la un articol, dar cu niște explicații.. așa.

Deci, cum să faci o prezentare. Mi-am dat seama că e eceva putred după întrebările pe care ți le pui când începi:

De ce trebuie să susții prezentarea respectivă? – Pentru că ai ceva de prezentat, logic.

Care este audiența căreia i te adresezi? – celor care sunt interesați de ceea ce prezinți sau de domeniul în care se scaldă prezentarea.

Ce le vei spune? Ok, deja devine dubios. Prezinți când ai ce, nu vrei să prezinți și cauți subiecte.

Cu ce vrei să rămână după prezentarea ta? Păi măcar cu concluziile, dacă nu cu ce ai prezentat – ce naiba de întrebare e asta?

De cât timp ai nevoie pentru a face prezentarea? De obicei timpul e alocat. Deci te întrebi ce poți face în timpul x.

De cât timp ai nevoie pentru a o exersa? Dacă te iei după articol, muuuult timp pentru că se pare că n-ai nimic de zis.

Idei precum testatul sălii și back-up sunt clar de bun simț, dar nu-ți spune cum să faci asta. Nu e pișicher, de-aia. N-ai treabă cu sala, ci cu echipamentul, iar backup-ul se referă mai mult la asta. Dacă PC-ul de acolo nu merge, dacă proiectorul e prost, dacă stick-ul n-o să meargă, dacă n-ai fost atent la cum ai inserat chestii în prezemtare și acolo n-o să se vadă cum trebuie – știi, de-astea. Sigur, Bogdan nu folosește Power Point, pentru că, din nou, nu e pișicher, ci Prezi. De ce? păi pentru că în PP nu poți pleca de la un slide simplu și adăuga texte și forme după cum vrei – crede dânsul și mulți alții care vor să mai dea bani pe ceva. Vezi bulele ălea de acolo? na, forme predefinite sunt și în PP, ai efecte, animații, mai trebuie să ai niște design în cap. N-ai? caută pe net, dar nu cumpăra chestii de care n-ai nevoie. Dacă încă crezi că te prostesc, uite ce zic ăia pe blogul lor:

Presenting on the big stage doesn’t mean your content needs to be extra obvious (such as a larger font or logo). Instead, focus on a more subtle way of sharing by utilizing a visual metaphor.

Dacă vă uitați acolo, asta se traduce într-un slide mai grafic, dar mai puțin subtil. Pentru că scopul nu e să transmiți ceva clar, scurt și concis, ci s-o dai în infografice. Bine mă, dam ăsta, că ești tu pișicher, și cum necuratul se face o prezentare atunci?

Cum vrei tu, cu grijă să nu greșești și respectând chestiile CONCRETE de bun simț. Ca să-ți arăt că nu e greu să te fandosești, o să pun chestiile astea mai cu imagini așa, cum zicea tanti aia de la prezi.

slide jpg.001

După ce am muncit minute bune la frumusețea aia, am zis să fac niște capturi de ecran (na, printscreen) ca să vezi că nu e mare lucru. Eu am folosit Apple Keynote, dar în Power Point e exact acelați lucru.

Deschizi programul în care vrei să faci prezentarea:Screenshot 2018-12-10 at 12.25.35

Ștergi chestiile de acolo și rămâi cu… un black canvas (așa se zice acuma)Screenshot 2018-12-10 at 12.25.43

Adaugi un fundal (în cazul meu un gradient)Screenshot 2018-12-10 at 12.26.44

Pui niște textScreenshot 2018-12-10 at 12.27.27

Pui pictograme ca să fie mai pișicherescScreenshot 2018-12-10 at 12.28.37

Na, mai completezi cu ce vrei pe acolo. Dacă te uiți atent, nici măcar culorile gradientului nu le-am schimbat, ci doar culorile pictogramelor și textului, iar formele din fundal sunt tot pictograme, mărite, la care am redus opacity. Oricum, secretul e să nu folosești slide-uri predefinite, că alea arată nasol. Intră pe pinterest sau ceva de genul și uită-te la exemple, la ce fonturi folosesc, culori, modul de dispunere a elementelor grafice etc.

Ca o concluzie, caută să fie simplu, mai ales că ceea ce pui tu acolo vor citi oamenii cărora le faci prezentarea, nu e pentru tine – pot fi în schimb idei în jurul cărora să vorbești.

Nu dați șer și alte povești, că nu caut neapărat să vină o puzderie de cititori aici. E așa bine cu 2-3 cititori, e liniște și pace. Dacă mă fac antreprenor de-ăsta cu povești vă anunț, dar până atunci e bine așa. Dacă e cineva care ia totuși în serios ce e aici și are link-uri cu surse de inspirație, liber la comentarii.

Domnule blogăr…

…nu știu, citește și tu mai jos, că nu e așa simplu. 

Gata copii, ne întoarcem la heituială – a trebuit doar să cresc traficul pe blog (termeni tehnici) cu postări tâmpițele (râdeți voi, dar au fost zile cu până la 5 unici) – adică la normal. Cred că ar merge o serie de-asta cu „domnule blogăr” în loc să generalizez și să bag toți blogării în aceeași oală, dar până atunci e cam impus titlul atâta timp cât postările la care dau replică au în titlu „domnule […]”. 

Știți bancurile alea cu un om intră într-un bar? na, aici intră un blogăr într-o ședință cu o șefă. După semnarea unui parteneriat pe o sumă confidențială de câteva milioane de dolari, cei doi șefi (unul de blog, altul de agenție de publicitate) au înșfăcat câte un trabuc și pahar de coniac – fin, cu gheață și lămâie – și au periat câteva mondenități infrastructurale locale:

-Auzi, vouă nu vă e rușine cu piața asta? Arată rău de tot, ca după bombardament. Zise șefa la agenție, caressând o șuviță din păru-i blond cu mâna dreaptă, ca mai apoi să soarbă din Brâncovean.

-Se va renova, îi zic. Nu știu când, probabil când va vrea primarul Robu. Ce pot să fac eu!? Se întrebă șefu’ la la blog cu o privire stinsă, în timp ce, în mișcarea sa de picior peste picior, se întrezăreau șosetele-i albe cu oameni de zăpadă între pantofii Le Colonel și tivul pantalonului de stofă.

NOTA AUTORLUI: Nu știu ce vrea primarul Robu, dar lucrările erau programate să înceapă în 2018. Cât despre ce puteai să faci, puteai citi prin toată presa locală date despre investiție/investiții, în timp ce detalii despre clădirile istorice și reabilitarea lor găsești și aici. ADICĂ PUTEAI SĂ TE DOCUMENTEZI FFS!

-Cum adică? Trebuie să vă doriți asta și să solicitați acest lucru. Să puneți presiune pe autorități. Dacă nu faceți nimic, nu se va întâmpla nimic. Concluzionă șefa la agenție în timp ce stingea violent trabucul în scrumiera de cristal de pe masa de ședințe. 

Discuția celor doi șefi se încheie aici, după ce șefa la agenție plecă fulgerător cu Bentley-ul său negru. Pe fondul aglomerației și zarvei din piață se putea auzi, pe un ton grăbit și tremurat, cum șefa îi spunea șoferului „La bulivar, birjar! la bulivar!”

Pentru cei ce nu știți, prin felul mai special de a fi al primarului Nicolae Robu, se scuză orice cetățean neiformat al Timișoarei. Te-ai împiedicat de o bordură? pe cine înjuri? te-ai prins, cum se spune la București.

Ce să vă mai zic? că nu ne informăm? o las moartă, că parcă nu mai are nici un farmec. O să încerc totuși să fac un rating al poveștii ăsteia, din nou, poate se lipește vreo serie.

Diacritice: da, +100 de puncte;

Include ceva din București: da, +50 de puncte

Blogărul fu’ la conferințe?: da, +200 de puncte (e important)

Documentare: nici măcar n-a încercat -99999 puncte

Bonus: domnul primar plusează și el cu -1 punct

——————————————————————-

TOTAL: – (minus) multe puncte

Recomandare: Se va continua cu campanii.

Chestii pe care le poți face pe smartfon…

…în 2018. Sau 2019, puteai și în 2017, în fine. Mi se pare că unii și-au creat fixații despre cum ar trebui să fie telefoanele și cât ar trebui să coste că au uitat cât de importante au devenit și câte chestii facem cu ele. Așa că dam ăsta o să vă spună câte facem (sau putem face) cu ele.

Telefoane și SMS – cine ar fi crezut?

Rețele sociale – bine, facebook și instagram cu îți spun toți blogării, dar poate adaugi un deviant art, un twitter, un art station, un reddit sau tumblr.

Internet – cred că ăsta ar trebui să fie imediat după telefon și sms, dar cred că nu ne dăm seama cât de important e ăsta. Avem informații despre aproape orice în buzunar și avem o groază de serivicii accesibile oriunde și oricând: cumpărături, aplicații de mesaje, acces remote la diverse, hărți, muzică, filme etc. Mai mult, poți folosi telefonul ca router pentru laptop sau tabletă.

Muzică – am menționat asta și mai sus, dar practic ai un player în buzunar pe care poți stoca ce muzică vrei tu și destul de multă aș spune. Indiferent că e streaming sau muzica ta personală, se poate spune că ai eliminat un dispozitiv.

Filme – tot aud asta pe youtube, unii cică se uită la filme, dar nu e pentru mine.

Podcast-uri/audio books – mi se pare o metodă bună de a asimila informație atunci când ești pe drum sau când aștepți pe undeva.

Internet banking – destul de important, aș zice.

Finanțe personale – venituri, cheltuieli, economii, practic poți avea totul în buzunar.

Poze – indiferent că sunt pozele din concedii sau pozele cu câinele care se tăvălește pe jos sau pur și simplu poze pe care le faci pentru a nu uita ceva sau schițe, notițe, etc.

Mail – pentru că nu l-am amintit mai sus.

Health & fitness – poți aduna toate datele de care ai nevoie – poate activitățile de fitness, poate km parcurși cu bicicleta, date medicale precum tensiune arterială, puls, glicemie etc.

Jocuri – eu mai puțin în ultima vreme dar fiecare cu preferințele lui.

Carduri și cărți de vizită – poți folosi carduri, vouchere, cărți de vizită, tot felul de prostii de genul.

Baze de date – poate ai o groază de parole, poate tot felul de comenzi pe care vrei să le ai cu tine, practic orice notai până acum în agende și carnețele.

Remindere și calendar – oarecum ce notai în agendă, doar că mai ușor, mai detaliat și cu alarme atunci când ai nevoie.

Chestii utile în general – poate folosești telefonul ca telecomandă pentru ceva (gen o cameră foto/video), poate ești fotograf și ai o aplicație pentru astrofotografie, poate umbli toată ziua și plătești parcarea printr-o aplicație, poate e un simplu calculator sau chiar folosești blitz-ul integrat ca lanternă sau poate ești mai fandosit și controlezi becurile din casă cu telefonul.

Cred totuși că ne-am obișnuit ca un telefon mobil să le facă pe toate astea și subestimăm dispozitivul ăsta mic și bun la toate. Tot ce spuneam mai sus (mă rog, în afară de filme, dar mă uit la clipuri pe YT, deci o fi tot pe acolo) am ajuns să fac aproape în fiecare zi cu telefonul și sunt convins că sunt alții care îl folosesc chiar mai mult. Nu poți să nu te întrebi la un moment dat și dacă ceva care face atât de multe nu merită și un buget pe măsură, dar important e să folosești ceea ce îți place – uneori e un obiect mai scump, alteori unul mai ieftin, indiferent dacă e strict din cauza bugetului sau doar a preferințelor. Încearcă să nu mai ții cont de ce își spun alții că merită, ci doar de ceea ce crezi tu că merită pentru tine. Ca să-ți dau de gândit cu banii și obiectele am să iau alt exemplu.

Să zicem că folosești zilnic un creion, hai să fie mecanic. Fiind un obiect personal, parcă ai vrea să-ți placă, poate vrei să fie roșu sau albastru, din plastic sau din inox, să aibă o anumită formă. Poți folosi un creion mecanic de 5 lei, 10 lei (un Rotring de care a auzit toată lumea) sau unul de sute de lei. Alegerea diferă în funcție de fiecare, nu ar trebui să fiu eu sau altcineva un reper pentru tine, mai ales că sunt banii tăi și tu îl folosești. Spre exemplu eu am un Parker, care e vreo 100 lei și e exact ce consider eu că am nevoie – nu-mi plac alea mai ieftine sau altea mai scumpe și am un buget pe care-l consider acceptabil pentru mine când vine vorba de un creion. Încă o dată, dacă nu era clar: poate ești doar superficial și te interesează designul, alege ceea ce place ochiului atunci și gata.