„Dar nu ai deja căști?!” ce știu ele, nu?! Pe lângă că a trecut ceva timp de când mi-am cumpărat jucării noi, adevărul e că mă uit de ceva timp după încă o pereche de căști over ear. Ceva mai ieftin, mai de toată ziua, cum se spune, așa că m-am uitat la Fiio, Sennheiser sau… Meze. Meze sunt proiectate în România (Baia Mare) de Antonio Meze și au fost foarte bine primite în comunitatea audiofililor. După titlu cred că e evident ce am ales, dar trebuie să recunosc că inițial designul nu prea mi-a plăcut. Le-am văzut însă la reducere recent așa că m-am hotărât să le cumpăr. Se găsesc pe la 200-250 de euro, apropo. În continuare aș vrea să vă povestesc puțin despre ele, dar și despre ascultatul la căști în general, pentru că în ziua de azi poți avea un sistem audio foarte bun la un buget decent.
O să fie un articol destul de lung, mai ales pentru că vreau să povestesc puțin despre care-i faza cu audiofilii și exprimările alea pompoase. Voi încerca să evit termeni inventați sau jargonul specific, așa că voi încerca parabole cu fotografia sau vinul pentru a explica unele lucruri. Eu o să beau o bere, pentru că deja simt că mi se usucă gâtul de la atâta tastat (224 de cuvinte și încă n-am zis nimic) și o să pun Dire Straits în boxe.
O să încep cu audiofilii și obsesia pentru sunet și o să vedeți că nu e așa complicat pe cât pare. Nu e vorba de oameni care aud sau percep altfel sunetele, ci despre oameni care au învățat să asculte și caută anumite nuanțe atunci când ascultă muzica. Sunetul bun în general e sunet bun, nu trebuie să ai vreo școală pentru a-ți da seama de asta, dar poate te interesează un anume instrument sau interpret. Sunt multe genuri de muzică și stiluri de a folosi instrumentele muzicale, poate îți place în mod deosebit cum sună chitara lui Prince sau ritmul lui Phil Collins la tobe; sau Sinead O’Connor și inflexiunile vocii ei, ne place muzica, dar pentru imersie intrăm în detalii.
La fel e și la vin. Cei cu experiență și cunoștințe o să identifice diverse arome, dar un vin bun e bun indiferent dacă ai sau nu experiența unui oenolog. Spre deosebire de vin, în muzică contează mult înregistrarea, un remaster prost nu o să se audă fantastic indiferent de echipament. Bineînțeles că cel mai important e să te bucuri de muzică, indiferent dacă vrei să cauți nuanțe sau nu, dar echipamentul de calitate te va ajuta să găsești acele nuanțe. Condiția e să vrei să le cauți nu de dragul comparației, ci doar pentru că vrei să auzi mai mult din muzica preferată.
Un exemplu simplu ar fi separarea instrumentelor și efectul de scenă (soundstage). Cu niște căști bune muzica e mai puțin comprimată și auzi mai bine instrumentele separat, așa ca în realitate. Efectul de scenă se referă la spațiu, percepi muzica ca fiind în jurul tău, nu imediat din apropierea urechilor. Asta e valabil inclusiv la înregistrări de calitate mai slabă, cum găsești pe YT – eu chiar așa am comparat, ascultând aceleași melodii la birou, respectiv acasă. La birou am căști proaste, de obicei wireless, în timp ce acasă ascult la Sennheiser HD800 cu un amplificator Topping DX3 Pro+.
Meze 99 Classics – Prezentare și accesorii
Îmi place, e senzația aia de… premium, cum zic tinerii. O carcasă solidă, două cabluri (unul scurt, cu microfon integrat și altul mai lung pentru acasă), adaptoare (pentru avion și 6.35 mm), un mesaj de la Antonio Meze cu calibrarea căștilor și stickere cu Meze. Eu am ales varianta Walnut Silver, adică cu accente argintii.
Construcție, mărime și confort
Fără îndoială, e un produs de calitate. Îmi place în mod deosebit breteaua elastică nu necesită un reglaj și ți se așează pur și simplu pe cap. Pernele pentru urechi sunt destul de moi și confortabile, per ansamblu arată și se simt foarte bine. Sunt niște căști ușoare (260 g) și au impedanța de doar 32 ohm, ceea ce înseamnă că nu ai nevoie de amplificator pentru ele și poți asculta inclusiv de pe dispozitive mobile, cum ar fi telefoanele.
Cablurile sunt doar ok și sunt particulare pentru Meze, nu le poți înlocui ușor, poate ăsta ar fi un dezavantaj, mă gândesc că trebuie să ai grijă de ele, chiar dacă sunt detașabile.
Sunet
Recunosc că nu le-am folosit încă prea mult, am făcut doar niște mici comparații cu singurele căști bune pe care le dețin (Sennheiser HD800), ambele legate la un amplificator de căști Topping DX3 Pro+. HD800 au nevoie de amplificare datorită impedanței de 300 ohm, dar și de faptul că sunt open back. Am ascultat I know I’m not wrong a celor de la Fleetwood Mac (Tusk), care după mine nu e nici cea mai bună dar nici cea mai rea înregistrare. În apărarea mea nu am avut suficient timp pentru mai multe comparații pentru că a trebuit să plec și n-am vrut să le iau cu mine. Am ascultat apoi fără să fac o comparație directă albumul To the bones al lui Steven Wilson și m-am uitat la niște review-uri, să-mi dau seama dacă și alții au percepții similare.
Pe scurt, faptul că au cupele închise înseamnă o izolare mai bună față de mediul ambiant, dar și un sunet stereo clasic, care fine, previzibil, de lângă ureche, fără a simula un efect de scenă. Nu e ceva specific acestui model de căști, dar avantajul e că nu se aude ce asculți și nu-i deranjezi pe cei din jur. Asta înseamnă un sunet mai puțin aerisit și mai concentrat în urechi, dar sunete joase mai pronunțate. Bassul și percuția sunt destul de puternice și scoate în evidență ritmul melodiilor. În rest sunt echilibrate, cu mediile decente și înaltele calibrate astfel încât să nu fie ascuțite (bright) și obositoare. Nu sunt niște căști tehnice, cu care să cauți tonuri și sunete, sunt niște căști la care să asculți pur și simplu muzică.
Bun, acum fără BS. Dacă ar fi să le compar cu HD800 printr-o analogie cu fotografia, Sennheiser ar fi un cadru RAW perfect expus, unde poți observa toate detaliile și face corecții (prin egalizare aici) pentru a scoate ceva anume în evidență, în timp ce Meze ar fi rezultatul final din urma prelucrării, cu contrast, culori și alte corecții care poate nu sunt pe gustul tuturor. Poate pentru unii e prea mult contrast sau prea multă saturație, poate anumite detalii s-au pierdut prin acele corecții. Sigur, toate nuanțele astea depind de genul de muzică și de calitatea înregistrării, însă per ansamblu 99 Classics mi s-au părut că au destulă claritate și sunt în mare echilibrate, nu simți că pierzi ceva atunci când nu vrei să intri în detalii.
Ca să ating și parabola cu vinul, contează și după ce bei un pahar de vin sau dispoziția pe care o ai. Un vin mai scump, poate un cupaj franțuzesc, sigur va fi mai bun decât un vin de 10 euro, dar există multe vinuri de 10 euro care în multe cazuri sunt suficient de bune.
În viață am învățat că în general lucrurile mai scumpe sunt mai bune și că e inutil să cauți acel obiect care costă mai puțin și e mai bun decât altele mult mai scumpe. Mai bun e de multe ori relativ, iar dacă merită sau nu e o alegere personală. Dacă ar trebui să aleg o singură pereche, HD800 ar fi aceea. Și nu sunt niște căști perfecte dar îmi place cum arată și efectul de scenă, în ciuda defectelor (probleme la înalte). E bine să te oprești unde consideri că e suficient, poate aceste Meze sau ceva similar sunt destul pentru pretențiile pe care le ai de la ascultatul muzicii.
Sistemele audio bazate pe căști și amplificatoare dedicate
Am vorbit de căști mai ieftine, mai scumpe și relativitate, aș vrea să dezvolt în câteva idei și cum îți construiești un altfel de sistem. Eu personal aș începe de la căști, ca idee încă nu se compară cele cu fir cu cele wireless din punct de vedere al sunetului. Dacă te interesează cât de cât ce am povestit mai sus, nu te vor satisface cele pe bluetooth. Cu tot cu codecuri și LDAC, încă nu e suficient.
Ca buget, dacă este posibil, aș aloca un minim de 200-300 euro pentru căști. Dacă nu se poate nu se poate, dar eu de acolo aș începe. Uneori prețul nu e dat doar de calitatea sunetului ci și de construcție și implicit de durabilitate, open sau closed back sau cabluri detașabile. Ca mărci aș aminti Sennheiser, Sony, Meze, Fiio, Audio Technica, Beyerdynamic, HiFiMan sau Audeze, poate chiar Focal (bune, dar mai scumpe).
Mai departe, impedanța merită atenție, pe lângă restul caracteristicilor. Practic trebuie să le oferi puterea necesară pentru a scoate ce e mai bun din ele. În principiu ce e până în 50 ohm pot fi duse cam de orice dispozitiv mobil, ce e peste cam are nevoie mai mult sau mai puțin de amplificare. Dacă ceea ce îți place are nevoie de putere mai multă, eu aș recomanda un AMP-DAC pentru căști, adică un amplificator cu DAC integrat. Cele mai ieftine încep de la 100-150 euro, ca mărci ar fi Fiio, iFi sau Topping, pentru cei pentru care prețul nu contează există Woo Audio sau Chord – eu personal folosesc un Topping DX3 Pro+. Dacă ai ales ceva cu DAC integrat, legătura cu sursa va fi digitală, cel mai comun fiind USB (A sau C) și poate fi folosit cu telefoane, tablete, PC-uri sau laptop-uri. Ca un preț total pentru un sistem aș spune 500 euro, adică un AMP-DAC de vreo 200 (un Fiio K7 de exemplu) și căști pe la 300 euro, poate chiar Meze 99 Classics de care vorbeam mai sus, sau ceva de la Fiio, Sennheiser sau HiFiMan.
Gata, finalul!
Cred că mă voi opri aici (nu mai am nici bere), sper că am fost cât de cât clar și am ilustrat ce înseamnă în general un sistem audio bazat pe căști. Acum câțiva ani eram adeptul căștilor wireless datorită comodității, dar din punct de vedere al sunetului parcă nu e destul, pentru mine cel puțin. Am considerat că dacă ajung să dau 4-500 de euro pe niște căști wireless nu vreau compromisuri și prefer varianta pe fir.
Ce aș vrea să rețineți e că e important să te bucuri de muzică la nivelul la care vrei, fără să-ți spună cineva că nu asculți cum trebuie. E ok să-ți iei niște căști ieftine pentru că nu te interesează tehnica lui Prince sau a lui Dominic Miller (poate nici n-ai auzit de ăsta), dar în același timp e ok să-ți cumperi unele scumpe pentru că îți dorești mai mult.
dam167.wordpress.com 