Discurile de vinil și pick-upul

E evident că era doar o chestiune de timp până la acest pas – nu e ca și cum ar fi prima dată când ascult discuri, dar au trecut mulți ani de când am avut ultima oară un pick-up. Înainte să intru prea mult în detalii, câteva cuvinte despre ce sunt și ce nu sunt discurile în 2021.

Aș asimila experiența discurilor de vinil cu fotografia pe film. Ambele au un farmec aparte care poate fi replicat cu echipament digital, ambele au costuri în ansamblu mai mari decât omoloagele digitale și nu oferă avantaje reale la modul obiectiv. Dar la fel ca și în cazul fotografiei pe film, discurile au prins tracțiune în ultimii ani și popularitatea lor a crescut. La fel și în cazul filmului fotografic, atât cei nostalgici cât și cei tineri încearcă lucruri noi și caută experiențe noi. Până la urmă cel mai important lucru la un hobby e să-ți ofere o satisfacție, să te facă să te simți bine. Așa că, dacă te interesează ce merită și „cel mai bun”, cred că ai să citești degeaba mai departe pentru că un pick-up nu oferă neapărat cel mai fidel sunet și nici nu merită din punct de vedere financiar în comparație cu un ansamblu digital.

Înainte să-ți cumperi un pick-up…

…ar trebui să înțelegi că nu există „cel mai bun”, ci doar cel mai bun într-un anumit buget. Criteriile de alegere a unui pick-up au în general legătură cu sunetul produs, dar nu numai. În afara dozei sau a acului e important brațul, vibrațiile și poziționarea motorului, stabilitatea, greutatea platanului, funcțiile oferite și posibilitatea înlocuirii componentelor. Ca ordin de mărime al prețurilor, un pick-up bun în ansamblu pleacă de la 4-7 mii de lei (Technics), iar modele decente, pentru cei ce nu vor să cheltuiască atât, pleacă de la 1500 de lei. 

Ce am urmărit eu au fost posibilitatea comutării între 33 și 45 rpm cu un simplu buton, pre amplificator integrat și design simplu. Am ales un Sony PS-HX500, poate și pentru că oferă posibilitatea înregistrării în format digital a discurilor. Legat de design, nu sunt foarte mulțumit că e complet negru pentru că trebuie lumină bună în jurul lui, altfel nu vezi nimic. În fine, am trecut peste ce oferea AudioTechnica între 1500 și 2000 de lei pentru că am citit că unele modele au avut tot felul de probleme. Sincer să fiu, nu cred că merită să studiezi prea mult cu un astfel de buget, n-ai să găsești ceva fantastic oricum. În plus, în general nu există un echipament care să fie cel mai bun la modul absolut, foarte rar vei găsit ceva care ți se potrivește perfect fără să încerci și fără să experimentezi. Sfatul meu de amator ar fi să-ți stabilești un buget și să alegi ce-ți place în banii ăia. 

Discuri

Eu am cumpărat mai mult de la Cărturești, iar prețurile sunt în jur de 70-80 lei/disc – depinde de artiști și de ediția discurilor, cele de colecție sunt mai scumpe. Pentru formații ca Pink Floyd, Queen sau Beatles plătești în general mai mult, dar există discuri de colecție, concerte, variante extended etc. Cum spuneam mai sus, nu e ieftin. Eu unul nu intenționez să-mi fac o colecție foarte mare de discuri (zic eu acum), ci îmi propun să am pe suport de vinil albumele care îmi plac cel mai mult, așa un fel de highlight al colecției mele de muzică. Ca o paranteză, colecția mea de muzică e pe nicăieri acum și e compusă din playlist-uri de streaming, CD-uri și câteva discuri. Încă nu m-am hotărât dacă voi cumpăra muzică în format digital, dar CD-uri și discuri probabil voi cumpăra în continuare. Recent Apple Music oferă lossless și high resolution audio în abonamentul de bază, de aici și noua mea reticență pentru a cumpăra astfel de fișiere pentru a le stoca pe calculatoare. 

Cum se aude

Bine, foarte bine chiar, din punctul meu de vedere. Eu am în momentul de față un amplificator ieftin (Pioneer) și niște boxe care nu sunt prea grozave, dar sunt mulțumit de calitatea sunetului. În comparație cu digitalul, sunetele joase nu sunt așa puternice, dar pot compensa puțin din amplificator. Cred că dacă ar fi să aleg un interval al frecvențelor, probabil ar fi înaltele. Îmi plac înaltele redate clar și calitatea vocii în muzică, așa că pentru mine în momentul de față e suficient. 

Ca o paranteză, când vorbim de echipament audio e ușor să pleci de la 2-3 mii de lei și să ajungi la 20-30 de mii. Calitatea sunetului crește semnificativ odată cu upgrade-ul de echipament, dar momentan nu sunt dispus să investesc prea mulți bani. Am început să bălesc după amplificatoare de 8-10 mii $, ceea ce mi se pare extrem de mult. Probabil cu timpul voi ajunge la obiecte de câteva mii de lei fiecare, dar acum nu am vrut să dau prea mulți bani.

Pe termen lung

Sunt slabe șansele să te mulțumească peste 10 ani un echipament cumpărat acum – apar altele mai noi și mai bune, ți se înmulțesc cunoștințele în domeniu sau ți se schimbă nevoile (de exemplu, poate în loc de amplificator ai nevoie de un receiver). Primul upgrade pe care poți să-l faci e schimbarea dozei sau a platanului, poate chiar a a brațului pick-upului, dar limitele aici sunt date de modelul pe care l-ai cumpărat. În rest, boxele, căștile sau amplificatorul pot fi schimbate în timp, ideal ar fi să le vinzi pe cele pe care le ai deja ca să mai scoți niște bani. Ca și în fotografie, cred că e un domeniu în care vei face tot timpul upgrade, dar vei avea o singură constantă – discurile. Dacă ajungi să ai o colecție amplă, partea valoroasă devin discurile, unele poate vor fi greu de înlocuit în viitor, așa că e o dinamică interesantă. Nu ai problema asta cu mediul digital, acolo schimbi doar echipamentul.

Chestii ce țin de bani

Cred că e evident pentru toată lumea că trebuie să ai niște priorități și o disciplină pentru a da bani pe asemenea echipamente, indiferent cât de mult câștigi. Spre exemplu eu aș prioritiza oricând un sistem audio în detrimentul unui TV sau, în momentul de față, chiar al unei mașini. Poate peste un an lucrurile astea se vor schimba, cine știe. Personal m-am oprit din a investi mulți bani în echipament foto o perioadă – câțiva ani, până voi trece probabil la mirrorless, deci s-au mai schimbat prioritățile. 

Deși am susținut tot timpul că nu sunt adeptul modului liniar de a cheltui bani (adică proporțional cu venitul), venitul, procentual, încă e un reper principal. De exemplu un echipament care costă o sumă egală cu venitul pe o lună mi se pare foarte scump, indiferent că venitul e o mie sau 10 mii $. În același timp o mie poate fi mult chiar și pentru un venit de 10 ori mai mare, dar asta e o altă discuție care depinde de obiectul în sine.

Un alt lucru pe care lumea îl trece cu vederea este timpul în care achiziționezi echipament. Fotografia sau muzica sunt pasiuni pe care în general le ai toată viața, iar la un echipament bun ajungi în mulți ani, nu într-un timp scurt. 

În loc de concluzie

Pentru cei ce știu ce înseamnă un pick-up cred că e destul de clar dacă sunt dispuși sau nu să investească în direcția asta. Cei ce nu știu, dar sunt atrași de idee, ar trebui să încerce. Eu unul aș alege un pick-up nou, dar pentru boxe sau amplificatoare există alternative bune la mâna a doua, mai ales că nu sunt așa sensibile la transport. Discurile înseamnă în general mai puțin și mai de calitate – aici mă refer la experiența de ascultare. Nu trebuie să ai o mie de discuri, poate ai 10 care îți plac și ai momente când vrei să le asculți, să le dedici întreaga atenție, cam asta e ideea. 

5 comments

  1. Câteva mii de lei versus 0 lei pentru un mp3 decent, pe care îl ai în orice telefon sau calculator. În prețul de câteva mii intră și taxarea componentei evidente de hobby, sau pur și simplu atâta costă să produci așa ceva azi?

    Partea cu înregistrarea în format digital mă tentează. Am acasă câteva discuri cumpărate de părinții mei, unele cu teatre sau povești (pe când eram copil), pe care le-aș înregistra, dar evident sunt zgâriate și nu vreau să cumpăr un pick-up strict pentru ele. Pe de altă parte, s-ar putea să le găsesc și în format digital, doar că nu le-am cumpărat.

    Eu nu am un hobby legat de partea audio. Din punctul meu de vedere, dacă găsești un filtru sau o modalitate de a obține aceeași fidelitate audio (la sunetele înalte, de exemplu) ca la plăci, pick-up-ul nu se mai justifică, ocupând și spațiu în plus. E altceva decât la fotografie de exemplu, unde un aparat tradițional nu îți oferă doar o experiență tactilă diferită de cea a unui telefon, ci și un stil diferit de fotografiere și o calitate superioară a pozelor. Iar ergonomia aparatelor foto este implicată în procesul capturării de imagini, pe când atingerea unui disc n-are nimic de-a face cu muzica percepută.

    E interesant că la unele filme noi, digitale, au început să bage „purici”, pentru a imita „grainul” filmelor tradiționale, pe role.

    Teoretic, tehnologia analogică ar trebui să fie superioară celei digitale, din simplul motiv că ultima nu poate reprezenta fidel realitatea, pe care o trunchiază la valori discrete. E drept, rezoluția aparatelor moderne este foarte mare, așa încât se poate pune întrebarea dacă mai putem percepe cu organele noastre de simț distorsiunile apărute.

    1. Eu am mers chiar mai departe cu comparația calității sunetului cu digitalul. Un abonament Apple Music e 20 de lei/lună, care mai nou oferă lossless și high resolution audio (calitate de CD și peste), ba chiar Dolby Atmos și spatial audio. Cu un DAC ieftin (câteva sute de lei) și un amplificator ai deja un sistem HiFi. Dar da, te poți bucura de muzică cu un telefon, toți facem asta destul de des. Așa că echipamentul audio, în afara unei pesiuni pentru el, nu merită oricum ai privi lucrurile.

      Înregistrarea e chiar HiRes, adică calitate de CD și probabil că dacă discurile nu sunt deteriorate tare poți procesa sunetul într-un soft dedicat pentru a elimina zgomotele. Dar probabil că nu merită, eu în aproape 2 luni nici măcar n-am încercat să înregistrez să văd cum se aude. Funcția e utilă când ai anumite variante doar pe disc și le vrei și în format digital dar din nou, e lumea pasionaților pentru că vorbim probabil de o versiune de studio sau de concert a melodiei x ca s-o asculți în mașină sau on the go. Normal că nici asta nu merită.

      N-aș spune că fotografia pe film are o calitate superioară. Un „look” da, dar poate fi reprodus digital – Fuji a investit mule resurse pentru a avea astfel de filtre integrate în aparatele lor. Un stil diferit de fotografiere, și aici da, dar și la discuri e alta experiența de ascultare – alt echipament, alt loc în cameră, alt format în care trebuie să te duci să-ți pui discul și să-l schimbi. Nu mai ai playlist-uri, nu mai ai skip track, nu mai ai versurile în format digital. Cât despre costuri, ele sunt mari în cazul fotografiei pe film. Filmele sunt scumpe, expiră, trebuie developate și scanate bine. Plus că nu poți schimba ușor filmul când ai nevoie de un alt ISO. La digital în lumină mai slabă alegi un ISO mai mare și aia e, la film e foarte greu să faci asta fără să iirosești expunerile rămase când îl schimbi.

      Da, la imaginile digitale (și la foto, nu doar la film) se adaugă film grain – chiar așa se numește filtrul – pentru că sunt prea clare și nu au așa zisul aspect „cinematic”. Filmul în general e perceput ca fiind mai cald, mai natural în imagini.

      Da, teoretic formatul analogic ar trebui să fie mai fidel, dar: majoritatea (probabil) discurilor noi de pe piață vin de pe un remaster digital care a fost oricum prelucrat. Înregistrările vechi probabil s-au degradat și ele, la modul practic cred că e greu să ne dăm seama cum ar trebui să sune de fapt acea fidelitate analogică. Răspunsul meu la întrebare ar fi că nu, nu putem percepe diferențele, iar ironia e că echipamentele scumpe produc un anumit sunet (în ansamblu, adică sound signature) care e calibrat după preferințe, nu după fidelitate. S-ar putea să descoperim la un moment dat fidelitatea unor înregistrăi și să nu ne placă să le ascultăm. Pasiunea pentru audio include mult subiectivism și aici ar trebui să fie mai multă transparență.

      Până la urmă și la un vin scump e la fel: s-ar putea să simți anumite arome doar după ce ți s-a spus să le cauți, sau s-ar putea să nu le percepi deloc. Și e ok să fie așa, în cazul în care nu le simți n-ai de ce să cumperi acel vin scump chiar dacă e considerat mai bun.

    1. Din câte știu eu nu există ceva standard, review-erii își aleg în general muzica pentru teste. În general fiecare caută acel sound signature, adică modul cum redă un echipament sunetele în general și e un grad de subiectivism aici. Eu mă iau după melodiile și artiștii pe care-i cunosc și e important ca ceea ce ascult eu de obicei să sune bine. Echipamentul are tot timpul minusuri și obiectivul e să-l alegi în așa fel încât să percepi tu cât mai puține. Un bun exemplu sunt căștile mele (Sennheiser HD800) care au un efect de scenă bun și separarea bună a instrumentelor, dar au probleme la unele sunete înalte, cum ar fi tonurile înalte din vocea femeilor. Unele artiste la sunete înalte ajuns să sune puțin prea ascuțit, deranjant, simți că te înțeapă în ureche. Asta se poate compensa din amplificator, dar cine ascultă Barry White, să zicem, n-o să perceapă acel dezavantaj.

      Nu mă refer aici la testele de laborator, ci la „real world” cum se spune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s