Cred că am dezvoltat o… dependență, voiam să spun că e nouă, dar cred că mocnește de ceva timp. Beau destul de multă bere dar nu e aia e obsesia (deși eu susțin că e nevoia) pentru rucsacuri. Se spune că e dependență atunci când îți afectează viața, mai ales pe cei din jur – ei bine, eu nu mai am loc de ele în casă pentru că am… nouă. E drept, două sunt primite cadou, dar totuși e cam mult. Cum spuneam, eu susțin în continuare că nevoia m-a împins spre asemenea lucruri necugetate, așa că aș vrea să vă povestesc ce am căutat, ce am cumpărat și ce folosesc, poate inspiră și pe alții – să nu facă atâtea prostii ca mine, zic. Pentru cei ce nu știu, EDC vine de la everyday carry și care pentru mine a devenit un concept interesant și util de-a lungul timpului. Haideți deci, în lumea rucsacurilor cu dam ăsta.
A, am și niște poze pentru voi azi, dacă reușiți să treceți peste textul de mai jos. Am zis că beau destulă bere, așa că am lângă mine un pahar cu apă rece, iar pe fundal albumul Let it bleed al celor de la Rolling Stones. Nu sunt un mare fan The Stones, dar uneori îmi place atmosfera indusă de muzica lor, Let it bleed sau Sticky fingers fiind două albume pe care le-aș recomanda celor ca mine care nu-i prea cunosc și nu știu cu ce să înceapă.
Prin 2006-2008 când am trecut la DSLR am avut o scurtă perioadă în care am încercat genți foto de umăr – de aici gențile din titlu, dar și pentru că mi s-a părut că sună mai elegant -, știți care, alea negre cu câte o dungă colorată care arătau ca naiba și care erau și incomode pe deasupra. Apoi, prin 2009-2010 m-am deșteptat și, pe măsură ce îmi cumpăram echipament, mi-am cumpărat primul rucsac foto, un Kata DR-465i. E un rucsac foarte bun, îl am și acum și, pentru câte a pătimit, e într-o stare foarte bună. Multe rucsacuri foto au de obicei un compartiment pentru aparatul foto în partea de jos, eventual cu divizoare cu arici, și un compartiment simplu deasupra.
Practic în el țineam tot echipamentul, pentru că foloseam un DSLR și vreo trei obiective pe atunci, pe lângă accesorii diverse. Trebuia doar să încarc din când în când acumulatorii, în rest puteam să-l iau în spate și să plec cu el, știind că am la mine tot ce am nevoie. A fost cu mine prin corturi, prin păduri sau pe trasee montane, e perfect pentru un echipament de drumeții, se poate pune inclusiv o sticlă cu apă sau lega în exterior un trepied greu.
În 2012 mi-am cumpărat un laptop nou (un Sony Vaio, subțirel, argintiu, lua ochii pe unde îl plimbam) și, chiar dacă inițial era ce se numește acum desktop replacement, adică îl țineam preponderent acasă, am simțit nevoia să-l folosesc tot mai des și să-l iau cu mine. Mi-am cumpărat un rucsac ieftin de la HP, urât dar nu neapărat prost, suficient pentru vremea aia când îl puneam în mașină și aia era. În 2014 însă mi-am cumpărat un MacBook Pro 13” și cumva foloseam exclusiv un laptop – poate nu e cel mai fericit termen pentru că la birou am folosit tot timpul un PC, dar cred că se poate spune așa dacă folosesc un laptop zi de zi pentru diverse. Mai mult, mi-am cumpărat și o bicicletă, așa că acel EDC, adică ce aveam tot timpul la mine a început să conteze.
Pe lângă laptop, încărcător, stocare externă sau adaptoare, mai luam cu mine căști, o pelerină, un tricou sau o bluză. O perioadă scurtă am încercat și cu genți de umăr (două la număr) dar nu au fost suficient – propun să numim perioada asta ca o scăpare, un moment de slăbiciune. Asta a fost o perioadă în care aveam practic un rucsac pentru activitățile zilnice din oraș și echipamentul foto din acel Kata. A mers o perioadă, au intrat amândouă în portbagajul mașinii la sfârșit de săptămână, dar apoi au venit zborurile. În 2015 plecam din nou spre Barcelona și nu concepeam să plec fără laptop. Așa mi-am dat seama că nu am o geantă în care să-mi încapă un aparat foto și 1-2 obiective și laptopul, cu accesoriile aferente, deci am cumpărat un LowePro. Nu cred că se vede în poză, dar e un rucsac mare, puțin mai mare decât bagajul de mână admis la majoritatea companiilor aeriene. Principala lui calitate e că e mare, același sistem cu două compartimente principale, unul inferior cu divizoare și unul superior, iar în exterior diverse buzunare. E atât de mare încât cei din jur mă întreabă de fiecare dată când îl am în spate unde merg sau ce am de făcut. La momentul respectiv și-a făcut treaba, l-am folosit chiar și în acest an în Dubai, dar mai ales acum că am trecut la un echipament mai compact e comic de mare și mai rău, e greu de optimizat spațiul din interior pentru că în compartimentul inferior rămâne mult spațiu liber.
Ulterior, din când în când am început să cumpăr câte un rucsac cam în fiecare an, sau o dată la doi ani. Am cumpărat un Bobby XD, apoi ceva de la Zara (foarte robust, neașteptat de bun pentru cei 50 de euro cât a costat), apoi ceva de la Decathlon. Cum spuneam, când circuli preponderent pe jos încep să se schimbe necesitățile, practic tot timpul ai nevoie de o haină în plus, am mai luat cu mine mâncare, un termos sau chiar electronice – acumulatori externi de exemplu. Evident, căutam ceva tot mai bun (și mai scump), dar am început să simt confortul, sau mai exact lipsa lui. Uneori rucsacul devenea destul de greu, între timp am trecut și la laptopuri de 15”, respectiv 16”, iar faptul că îl căram în fiecare zi s-a simțit la spate. Am început să le rotesc, dar ceva lipsea. Din păcate în nici unul dintre ele nu-mi intra aparatul foto, la vremea aceea DSLR-ul Canon 1D Mark III și Mark IV. Mă rog, când zburam intra, fără obiectivul montat, dar era o pacoste.
Așa am început să mă uit la Peak Design pentru genți și accesorii și la Lowe Pro ProTactic BP 450 – pe ultimul era să-l cumpăr în 2019, dar mi s-a părut prea mare și potrivit mai mult pentru foto-video decât pentru ce am eu nevoie zilnic. Am rămas totuși cu gândul la Peak Design Everyday Zip și LowePro BP 450. Mi-a plăcut Everyday Zip, dar 240-250 de euro mi s-a părut prea mult pentru un rucsac. M-am împăcat cu ideea că nu voi putea avea un rucsac bun la toate (la absolut toate) și am cumpărat un Thule Chasm în 2022.
Destul de scump, puțin sub 100 de euro, dar foarte bun. E destul de mare dar în același timp compact, foarte bine construit, impermeabil și cu multe buzunare. Are inclusiv compartiment exterior pentru sticlă cu apă sau termos, dar în același timp e suficient de mare pentru călătorii cu avionul – Aparatul foto tot fără obiectivul montat, dar măcar e suficient de comod pentru cele 8-9 kg la care ajungea. Singura problemă ar fi că e destul de îngust și nu încap tot timpul hainele pe care le iau cu mine. Ba chiar am reușit să iau cu mine noul X-T5 de la Fujifilm, chiar cu obiectivul 16-55 mm montat. Nu e grozav, am reușit chiar niște zgârieturi pe aparat, dar a mers. Am crezut că asta va fi de acum încolo și va trebui să am mai multă grijă și să fiu mai rezervat cu lucrurile pe care le iau cu mine.
N-a fost însă să fie pentru că m-am hotărât să cumpăr Everyday Zip V2 de la Peak Design. Produsele lor au fost tot timpul lăudate și primite foarte bine, toată lumea susținea că sunt foarte bine construite și că până la urmă își merită banii. L-am prins la reducere (sub 200 euro) și l-am cumpărat. E primul rucsac pe care l-am încercat care a fost conceput atât pentru activități zilnice cât și pentru a căra echipament foto. Divizoarele împart rucsacul în 2 sau 3 compartimente, sau pot fi scoase complet pentru a putea folosi întreaga capacitate. De asemenea compartimentele pot fi accesate individual din lateral, practic pot scoate doar aparatul din compartimentul inferior. Divizoarele au un sistem interesant, un fel de origami, iar compartimentele obișnute pe verticală pot fi la rândul lor împărțite. Aș spune că adaugă posibilitatea de a căra echipament foto, singurul lucru care îmi lipsea la Chasm. Cred că ar putea fi folosit și cu un DSLR, o să încerc odată să văd dacă pot căra cu el un 1D cu tot cu obiectiv, deși nu văd de ce nu s-ar putea, doar că va trebui să fac compartimentul inferior ceva mai înalt.
În apărarea mea (că știu că par inconștient), am căutat mult și am văzut n clipuri „what’s in my camera bag / tech bag” în ultimii ani. Am urmărit oameni cu DSLR, mirrorless sau chiar compacte, iar obiectivul meu principal este să am un singur rucsac cu care să merg oriunde, chiar dacă mai rotesc lucrurile din el în funcție de nevoi. La ultima excursie, de unde vin și pozele în continuare (serios, le pun) cel mai ușor mi-a fost să iau cu mine două rucsacuri (Chasm și Kata) pentru că știam că într-o drumeție nu pot pleca cu Chasm din cauza accesului greoi la aparat. Cam asta e aventura mea cu gențile și rucsacurile, gata, câteva poze acum.
dam167.wordpress.com 
Impartasim adictia :).
Eu insa n-am nevoie de ceva atat de compartimentalizat si ma uit la nitel alti parametrii. De cand am descoperit rucsacii de la ortovox (prin 2006) nu mai cumpar decat foarte rar rucsaci de la altcineva. Am luat un arc’teryx pentru doamna si am mai scapat la altele doar in gama celor foarte waterproof (care la mine e o necesitate): Ogio (foarte impermeabil dar deloc rezistent la uzura), Overboard (foarte foarte impermeabil, foarte rezistent dar totusi prea necompartimentalizat, e doar un.. sac cu bretele) si dynafit (probabil cel mai rezisten rucsac de catarari din cati am vazut).
Pe langa rucsaci mai am messengerbags, majoritatea sunt din jocuri, au scos baietii de la blozzard cate una pentru rasele din starcraft, plus una la un blizzcon si au mai scos si aia de la Valve pentru Portal. A da, plus gentile de drone, dar alea-s utilitare, merg pe firma ce le face.