Spuneam că voi reveni cu mai multe impresii după ce îl voi folosi puțin – n-aș spune review, pentru că vreau să aprofundez atât de mult, rămân la impresii sau păreri. Prima postare despre aparat o găsiți aici. Despre ăsta vorbim, între timp accesorizat:
Parasolar magnetic din aluminiu (cu inel adaptor) și husă SmallRig.
Pentru început aș vrea să dezvolt câteva idei vehiculate în ultima vreme legate de aparate, idei care dau un fel de context fotografiei moderne. Aș spune că fotografia asta modernă e practicată de aspiranți, adică un fel de categorie nouă de fotografi compusă din amatori, semi profesioniști și profesioniști. Aici intră influencerii și ceea ce numim acum creatori de conținut, dar și amatorii care au prins entuziasm pentru fotografie. Profesioniștii clasici rămân la fel – o să vedeți de ce.
The best camera is the one you have with you. Așa este, și degeaba ai cel mai cel aparat, dacă stă mai mult acasă sau e incomod să-l folosești. Într-un decor urban, să zicem, asta înseamnă un aparat compact. Te plimbi, mergi la restaurante, cafenele, muzee, evenimente etc., e incomod să cari un rucsac dedicat. Vă spuneam că de cele mai multe ori 1D-ul meu de la Canon nu încăpea pe masa localului unde ne opream – asta însemna că trebuia să-l pun în rucsac și trebuia să-l scot când plecam. Toate astea nu sunt valabile dacă ești vreun YouTuber care aleargă prin New York și face vlogging sau ceva de genul, cu un rucsac plin de echipament. Sau dacă ești un fotograf profesionist care merge direct la evenimente, fie ele culturale sau sportive, unde ai oricum nevoie de mai mult echipament. Pentru mine înseamnă compact și ceva mai ușor decât un aparat destinat profesioniștilor și se traduce automat în mai multă fotografie. Mai jos câteva cadre care, chiar dacă nu sunt grozave, sunt niște momente surprinse care nu ar fi fost imortalizate cu un echipament de tip pro.
Trebuie să ai un echipament care să te inspire, să te facă să fotografiezi mai mult. Pe scurt, să-ți cumperi ce îți place. Din păcate trăim vremuri în care lumea are păreri ferme, exprimate destul de agresiv, prin care trebuie ca totul să fie justificat și nu mai poți folosi ceva care… îți place pur și simplu. Așa cum cel mai scurt drum e ăla pe care-l cunoști, așa cel mai bun echipament pentru tine e ăla care îți place. Însă asta cu inspiratul nu înseamnă că vei fotografia mai mult. Uite, dacă îmi face cineva cadou un Canon R3 sau R1, cu un Canon RF 24-70 f2.0 o să mă simt foarte inspirat – ar fi și cazul, la 10 mii de euro. Atât de inspirat încât aș fi dispus să ies prin ploaie și să fotografiez tramvaie, dar mai rar, pentru că acea combinație e peste 2.5 kg. Dar e important să cumperi ceea ce îți place, fără să exagerezi cu justificările.
Revenind la X100VI, vreau să ajung la concluzia că multe aparate compacte nu-și găsesc locul printre profesioniști, așa că încearcă să fie cool – asta înseamnă că merită pentru că îți plac. Sau aparate de lux, dacă sună mai practic.
Per ansamblu tot ce am de spus este pozitiv, îmi place foarte mult și mi se pare un aparat foarte capabil, cu accentul pus pe fotografie. Aspectele negative, sau minusurile, după părerea mea țin de context, adică în comparație cu alte aparate. Senzorul de 40 mpx, același ca și în X-T5, oferă o calitate foarte bună a imaginii – cam toate cadrele din postările anterioare au fost făcute cu X100VI, evident cu excepție celor în care apare aparatul. Obiectivul nu e cel mai de calitate, însă e suficient pentru a ține pasul cu senzorul, singurele momente în care își arată limitele e focalizarea – semnificativ mai lentă și cu mai multe rateuri decât un obiectiv din gama de vârf. Comparat cu Fujinon 16-55 f/2.8 e inferior din toate punctele de vedere, dar acel obiectiv costă aproape cât tot aparatul și e aproape la fel de greu doar el. De asta spuneam că aspectele negative ies în evidență atunci când e comparat cu un echipament mult mai scump și mai puțin compact.
Autonomia e de asemenea mai mică, am ajuns aproape de 200 de cadre cu o încărcare, dar am frunzărit mult prin meniuri până am făcut setările pe care le vreau eu. Dar din nou, corp mai mic, acumulator mai mic, în comparație cu X-T5. 2-300 de cadre e rezonabil pentru o zi de vacanță sau de plimbare, iar acumulatorul fiind mic poți lua încă unul cu tine. Forma și obiectivul care nu poate fi schimbat nu recomandă aparatul pentru orice scop anume, cum ar fi evenimentele sau fotografie serioasă de peisaj. Probabil poți încerca astrofotografie cu un astfel de aparat, dar oare are vreun sens?
Aș vrea însă să menționez că e un aparat scump, iar de aici pleacă multe controverse. La 2000 de euro se apropie de aparatele destinate profesioniștilor, și te întrebi dacă nu e mai bine să dai 500 sau 1000 de euro în plus și să iei un echipament profesional, mult mia versatil. Doar că ne întoarcem la ideile de mai sus, scopul lui X100VI e să fie aparatul ăla care îți place, nu care le face pe toate. La fel e și Leica, nu ai cum să justifici 6-7000 de euro pe un Q3, care e tot un aparat compact, cu obiectiv fix.
Dar compact nu înseamnă neapărat X100VI, nici măcar dacă vrei Fujifilm. Până aici există X-M5, X-T30 sau chiar X-E5, ultimul fiind aproape ca preț, dar cu obiectiv interschimbabil. X-T30 e un X-T5 pentru amatori, tot cu obiectiv interschimbabil. Sau chiar Nikon Zfc, și el cu obiectiv interschimbabil.
Eu văd X100VI ca un Leica pe care ți-l poți permite, evident la o calitate inferioară, dar la un preț mult, mult mai mic. Când spun că e ca un Leica mă refer la construcția de tip range finder și la o tehnologie avansată a culorilor și un aspect anume (mai ales prin film simulations).
Mai e o idee pe care am lăsat-o mai la final, și anume că e genul de aparat ale cărui constrângeri (lipsa funcțiilor avansate și a obiectivului interschimbabil) îți reaprind pasiunea pentru fotografie și te fac să te dedici sau să te imersezi mai mult în a face fotografii. Asta e cam BS, pentru că și aparatele astea în stil retro pot fi setate în așa fel încât nu trebuie să învârți nici o rotiță. Poți avea toate setările principale în vârful degetelor și pot fi aproape la fel de rapide ca și cele destinate profesioniștilor. Ar trebui să poți să încetinești ritmul și să te bucuri de procesul de fotografiere în sine și cu un DSLR, că tot butoane ai și acolo. Eu unul nu mă regăsesc printre cei obsedați de butoane și funcții și să fiu cu o secundă mai rapid în alegerea timpului de expunere. Pentru sport, wildlife sau jurnalism există echipament dedicat, comparațiile cu echipamentul destinat amatorilor sunt irelevante. Dar din nou, nu poate să-ți placă pur și simplu aparatul ăsta, trebuie să-i justifici existența cu regăsirea dragostei pentru fotografie.
În concluzie, îmi place foarte mult aparatul, la fel și calitatea imaginii. La calitatea imaginii contrinuie și stabilizarea de imagine, care la 40 mpx începe să se simtă. Nu e neapărat ceva ce aveam nevoie, dar e un aparat complementar foarte bun. Dacă voiam să dau mai puțini bani, un echipament cu o portabilitate echivalentă era X-T5 + un obiectiv compact, poate 23 mm sau 35 mm. Paradoxal însă, nu prea vreau să dau jos 16-55 mm (combinația de mai jos) de pe un pro body.
Cam atât aveam să vă spun, nu vreau să intru în formatul unui review clasic pentru că nu cred că genul ăsta de aparate trebuie tratate atât de serios precum cele destinate profesioniștilor. Cele destinate profesioniștilor sunt construite cu un scop, pentru anumite rezultate și ai nevoie de ele atunci când vrei să obții ceva anume. Nu mergi la evenimente cu un obiectiv fix, nu urci pe un munte cu o singură distanță focală, cu o baterie mică și un singur slot de card, cel puțin dacă cauți un anume rezultat.
Am cumpărat, în sfârșit, feblețea internetului. Dacă ați urmărit cât de cât fenomenul (fotografie, zic), aparatul ăsta a apărut pe undeva, fie că era YouTube, Instagram sau orice alt material foto-video de pe internet în general. Și pe bună dreptate, pentru că e un aparat foarte reușit – retro, mic, compact, în stil rangefinder, are de toate. Deci dacă vrei să fii unul dintre ăia cool, așa ceva îți iei. În continuare o să povestesc de ce l-am luat și cum mi se pare, cu tot cu niște poze care să mai spargă paragrafele astea fierbinți scrise de dam ăsta. Ca și la postarea anterioară, o să mă întorc puțin în trecut și o să încerc să descriu modul în care am studiat și comparat diverse aparate în ultima vreme pentru că, așa cum am mai spus pe aici, de aproximativ 5 ani practic mi-am schimbat echipamentul foto. Apoi, cum mi se pare și ce intenționez să fac cu el. A, mai știți aparatul ăla, Nikon Zfc? o să spun iar de 1000 de ori că nu-mi place, iar la sfârșit o să vă spun ce fain e și că îl recomand, de parcă aș fi beat sau bipolar.
Hm, la cât de promițător am început, vă recomand o muzică liniștitoare, poate un lo-fi sau un jazz și un pahar de vin aspru. Nu alb, nu rose, un cabernet sauvignon, un malbec, carmenere sau un saperavi. Dacă nu se poate, hai să fie un tempranillo, dacă trebuie să fie neapărat ceva mai fructat, cu fantezii mediteraneene. Două pahare, dar voinice.
Story time. N-o să reiau tot ce spuneam în penultima postare, ci o să încep din 2023, mai exact în toamna lui 2023. Luna de miere petrecută cu aparatul la care visam (Canon seria 1D) era pe sfârșite și, chiar dacă încă îmi place la nebunie aparatul, e foarte greu să-l iau cu mine. E mare și greu, am nevoie de un rucsac mare doar pentru a-l căra cu mine. Asta înseamnă că fac poze rar și m-am săturat să fac poze de 2-3 ori pe an când reușesc să plec pe undeva. Când zic de 2-3 ori pe an mă refer preponderent la vacanțe, pentru că în delegațiile scurte m-am lovit de aceeași problemă – e mare și greu. Așa că m-am gândit să-mi cumpăr un mirrorless compact, pe cât posibil în stil retro. M-am uitat la Fujifilm X-T30 II, dar se găsea greu și era destul de scump. Am ezitat, apoi am văzut Nikon Zfc care părea să fie fix ce voiam, singurul lui defect era… că era Nikon (mie nu mi-a plăcut niciodată Nikon). Dar hei, era un aparat secundar, era mai ieftin (cam 900 de euro, cu 2-300 mai ieftin decât X-T30) deeeeci, m-am hotărât să-l iau. Mi s-a părut ok, dar aveam o presimțire că voi ajunge tot la Fujifilm la un moment dat. În fine, asta am luat, asta voi încerca să folosesc.
L-am încercat o perioadă, l-am luat cu mine peste tot și am început să apreciez că era compact. Atât de compact încât l-am purtat inclusiv în buzunarul din spate al blugilor – iar eu port slim fit sau skinny jeans, apropo. Până la urmă ce rost are să ai aparatul viselor tale acasă dacă nu-l poți lua cu tine?! Ajungem la începutul lui 2025, când zburam spre Dubai. Evident, cu ditamai rucsacul și cu cele două aparate – nici o șansă să respect alea 8 kg pentru bagajul de mână, dar n-a întrebat nimeni. Îndoielile au început din prima seară, când am ieșit pe balcon, m-am uitat la Sheikh Zayed Road și am zis că n-ar strica 2-3 cadre – ca o paranteză, balconul era destul de mare, am stat la Gevora și am rezervat practic un apartament cu trei camere (două dormitoare, două băi, living și bucătărie) pentru că, aparent, sunt mare mahăr. Revin, aveam mult spațiu pe unde să mă plimb, chiar dacă aveam laptop, aparate și echipament în general împrăștiat peste tot. Mai nou iau cu mine doar un Joby Gorillapod 5K (cel mai mare), care nu e cel mai stabil trepied. M-am gândit să-l leg de balustrada balconului, dar mi-a fost frică că nu e destul de stabil pentru 1D-ul de aproape 2 kg, deci Zfc a fost alesul. Au ieșit cadrele de mai jos – nimic deosebit, dar îmi plac, iar morala e că nici astea n-ar fi existat dacă n-aveam la mine ceva mai compact.
Într-una din zilele următoare ne-am hotărât să mergem până la Louvre, în Abu Dhabi. Arhitectură deosebită, opere de artă, deci rucsac mare, ambele aparate. Am arătat biletul la intrare și am fost întrebat dacă vreau să-mi las rucsacul la garderobă – o idee bună, mi-am dat seama, pentru că nu e grozav să te plimbi cu un rucsac așa mare printre exponate. Dar să car 1D-ul în mână? Nu, am luat Zfc-ul, nu era ca și cum aveam o ședință foto, nu merg la un muzeu să fotografiez aiurea toate exponatele. Și atunci, mă rog, vreo 2 ore mai târziu când stăteam la o cafea, mi-am dat seama că un pro body DSLR e mai mult balast pentru mine. Am ajuns să mă chinui și să fac mai puține poze, chiar și în vacanță. Ăla a fost momentul când m-am hotărât să trec pe mirrorless, pe cât posibil compact, dar un aparat pro, care să-mi înlocuiască vechiul Canon – voi rămâne Canon fanboy, doar că ceea ce oferă Canon nu e destul de compact și nici retro, un design pe care l-am căutat în ultima vreme.
Și așa am ajuns la Fujifilm X-T5, despre care v-am tot povestit pe aici. Am cumpărat apoi și un Fujinon 16-55 mm f/2.8, probabil cel mai bun obiectiv cu distanță focală variabilă pentru montura X. Am fost și sunt mulțumit, e un echipament mult mai compact daaaar, cu 16-55 ajunge pe la 1.20 kg. Am cumpărat ulterior un Fujinon 35 mm f/1.4, iar în ultima vreme am urmărit un Sigma 12 mm f/1.4.
Ajungem în prezent. Fascinat de Fujifilm (fanboy mode unlocked), am urmărit X100V, apoi X100VI, dar concluzia era de fiecare dată aceeași: e scump, se găsea greu și era evident un aparat secundar, pentru că nu e la nivelul lui X-T5. Am pierdut pe drum X-T30 pentru că e o jucărie care seamănă cu X-T5, XM5 la fel, pentru că e mai jucărie și nu are deloc vizor, dar seria X100 mi-a rămas în minte. Lucrurile s-au complicat după lansarea Fujifilm X-E5, succesorul lui X-E4, un fel de X100VI, dar fără vizor optic, ci doar electronic. Poate pierde puțin la capitolul cool factor dar, spre deosebire de X100VI, are obiectiv interschimbabil, deci e mult, mult mai versatil. Ei bine, într-un moment de inspirație divină, în miez de noapte, dam ăsta s-a hotărât că e mai bine să ia un aparat nou în locul altor obiective. Ceva și mai compact, bun de ținut în buzunar, ceva complementar pentru X-T5. X100VI nu prea se găsește, mai ales cel argintiu, așa că eram 99% resemnat și hotărât să iau un X-E5. O altă inspirație aproape de miezul nopții m-a făcut să mai dau că căutare pe Google și am găsit un X100VI la 1800 de euro – coș – plată – curier – dam ăsta fericit. Dacă încă mai sunteți cu mine – lucru de care mă îndoiesc -, după o mie de cuvinte trecem la subiectul postării, X100VI ăsta.
Fujifilm X100VI – Fun fact, se pronunță 6 (cifra romană), după X100F (de la four) și X100V (care însemna 5, cifra romană)
Nu voi insista pe dimensiuni sau alte specificații tehnice, X100VI e un aparat compact, în stilul unui rangefinder. Pe scurt, rangefinder înseamnă că nu privești direct prin obiectiv, ci printr-un vizor lateral, iar distanța de focalizare este determinată intern prin triangulație. Acest aparat însă are o tehnologie patentată de Fujifilm și are un vizor optic + vizor electronic, ceea ce mie mi se pare foarte tare. În vizorul optic are un overlay, ca la DSLR, cu principalele setări de fotografiere, dar se poate trece oricând la vizorul electronic ca orice mirrorless clasic. Ăsta este unul din principalele motive pentru care l-am ales în detrimentul modelului X-E5. Evident, seamănă cu anumite modele de la Leica, dar e mai ieftin și la o calitate mai slabă decât ceea ce oferă producătorul German.
Diferența mare (zic) eu față de modelul anterior (X100VI), este senzorul de 40 mpx prezent și pe X-T5 și stabilizarea internă de imagine (IBIS). Din punctul meu de vedere e un mic X-T5, dar limitat de obiectiv (care e fix), într-un body tip rangefinder. Aparatul are un design reușit, de asta a devenit atât de popular în ultimii ani și se găsește foarte greu. E atât de căutat încât prețul pe piața SH e de multe ori mai mare decât cel de vânzare nou, în magazine.
Pe hârtie se apropie de orice aparat profesional din ziua de azi, dar dacă te uiți atent e clar că e departe de așa ceva. Un body considerat „Pro” are două sloturi pentru card, obiectiv interschimbabil (deci posibilitatea folosirii mai multor tipuri de obiective și filtre), un sistem de focalizare mai performant și o ergonomie mult mai bună – inclusiv mai multe butoane. Poate ultima parte îi face pe mulți să-și dea ochii peste cap, dar pro înseamnă că fotografiezi rapid, iar asta înseamnă că nu tot timpul poți căuta prin meniuri și trebuie să poți modifica principalele reglaje în timp ce ții aparatul la ochi. Tot aici, acumulatorul lui X100VI e mult mai mic, la fel și autonomia. Spune toate astea pentru că văd că e la modă să numești acest aparat ca fiind perfect, cel mai frumos și suficient din punct de vedere al performanței, dar în același timp să spui că nu e adevărat pentru că nu are x, y, z. Ca o primă concluzie, la aproape 2000 de euro nu e neapărat cea mai bună afacere, chiar dacă e un aparat fantastic, dar pentru clasa din care face parte.
Ca accesorii, momentan am cumpărat doar un acumulator în plus, de la SmallRig. Am găsit pe stoc albastru sau portocaliu, am ales portocaliu. O chestie foarte tare, pe care eu unul n-o știam, e că acumulatorul de la SmallRig are un port usb-c și se poate încărca separat de aparat cu cablu, fără un încărcător dedicat.
Aici mă voi opri cu descrierea directă, cu mențiunea că sunt mulțumit de calitatea imaginii, însă obiectivul și focalizarea e semnificativ sub X-T5 – era de așteptat, vorbim de un sistem care costă aproape jumătate față de X-T5 + Fujinon 16-55 f/2.8. Imaginile în care nu apare X100Vi sunt făcute cu el, cu RealaAce ca film simulation – RAW, prelucrat în Lightroom. În continuare vreau să scot în evidență diverse funcții prin comparație cu X-T5 și Nikon Zfc, pentru că sunt singurele aparate mirrorless pe care le am. O să pun accentul și pe aspectul retro și rotițele alea, unde mi se pare că Fujifilm le-a nimerit perfect ca implementare și experiență de utilizare.
Într-o primă comparație cu Zfc, se vede că X100VI e mai compact, mai ales datorită obiectivului. Nu pare că e mult mai mic, dar e diferența aia între a încăpea într-un buzunar și a nu. Mult mai mic însă comparat cu 1D de la Canon.
Acum care e faza cu rotițele alea. La Zfc, în partea stângă, lângă rotița cu ISO, e un slider cu AUTO, P, S, A, M. Asta se referă la programele de expunere, pe care le-am folosit cam 18 ani și care au logică la un DSLR, și anume:
AUTO – mod automat, aparatul calculează automat toți parametrii expunerii (timp de expunere, ISO, diafragmă)
P – la fel ca AUTO, cu mențiunea că sunt disponibile anumite reglaje din meniu (de exemplu valori extreme pentru ISO, la auto fiind disponibil un anume interval)
Shutter priority, adică setezi tu timpul de expunere, aparatul calculează diafragmă și ISO
Aperture priority – impui diafragma, aparatul stabilește timp de expunere și ISO
Manual – totul e manual
Eu personal am folosit A și Manual, dar uite de ce programele astea nu se mai aplică atunci când ai acele rotițe. Mai jos X-T5 sus, Zfc jos. Ca să nu complic prea tare lucrurile, o să vorbim de modurile A și M.
X-T5
Ca să obțin A setez rotița din mijloc, cea cu timpi de expunere, pe A (auto), iar diafragma de pe inelul obiectivului (detaliu în imaginea următoare). ISO setez eu fie din rotiță (care e foarte ușor), fie pun A (auto), fie aleg C și modific din butoane.
Pentru M, aleg T pe rotița din mijloc (adică voi modifica manual cu butoane), diafragma de pe obiectiv, ISO analog modului A.
Zfc
Pentru A setez rotița din mijloc la A, iar diafragma din alte butoane, pentru că inelul de pe obiectiv, deși poate fi setat pentru diafragma, nu are nici un feedback la fiecare valoare f, e ca un potențiometru de volum care se învârte la infinit. Așa că modific diafragma din altă parte, iar valoarea apare și pe acel ecran mic cu notația f. Și trebuie să fiu și în A de la sliderul din dreapta? Iar pentru timpul de expunere cred că 1/ESTEP, cum e acum. deci pare că am obținut A, dar sliderul în M?
Pentru M trebuie (cred) să pun sliderul în M, cum e acum, rotița timpului de expunere pe 1/T, pentru că 1/X nu-mi permite să văd toți timpii de expunere (??) și mai e povestea cu diafragma, care e la fel ca la A.
Zău dacă am înțeles sau înțeleg care e faza, aparent ambele aparate au aceleași reglaje, sub aceeași formă, dar la unul e mai complicat? E de menționat faptul că inelul de pe obiectiv ține de… obiectiv, poate la alte obiective pot seta cum trebuie diafragma dar…
La X100VI timpii de expunere și ISO sunt comasate, trebuie să ridici rotița pentru ISO, iar diafragma, ca la X-T5, direct de pe obiectiv. E practic fix același lucru, mai simplu și mai eficient.
Acum, ca o comparație de ansamblu în trei. Zfc e cel mai slab din punct de vedere al specificațiilor – e normal, costă mai puțin decât jumătate față de celelalte. Ca și funcțiune, aparent se apropie de X-T5 dar e inferior din toate punctele de vedere. Ca și aparat secundar, comparat cu X100VI, vine în kit cu un obiectiv prost și cu acel inel aproape inutil, care mai are și deschiderea diafragmei de f/3.5-6.3. Dacă mai dai 500-100 de euro pe un obiectiv mai bun, se apropie de X-T5 dar mai rămâne construcția mai proasta și rezoluția mult mai mică. Și crește în dimensiuni și greutate, ceea ce-l face incomod pentru un aparat secundar. De asta nu-mi place Zfc, parcă nu se încadrează niciunde și e o variantă de compromis indiferent de ce faci, asta pentru mine, cel puțin.
Un alt motiv pentru care îmi place Fujifilm sunt Film simulations și Film Recipes – n-o să intru prea mult în detalii pentru că am scris aici despre. Ideea de bază e să nu-ți mai bați capul cu prelucrarea și să fotografiezi, mai simplu, direct în jpg. Eu tot RAW fotografiez, dar am opțiunea de a modifica acele profile de culoare în prelucrarea post, în Lightroom. Recent am fotografiat și jpg, dar pentru cadrele care mă interesează în mod deosebit rămân la RAW.
Concluzii pentru X100VI
În primul rând nu trebuie privit ca un aparat cu eticheta Pro. Poate atinge rezultatele din zona aia, dar nu e construit pentru așa ceva, deci pentru mine rămâne în plan secundar. Cum spuneam, scopul a fost să am un aparat pe care să-l am tot timpul la mine și aici se potrivește, e destul de mic iar fotografiatul cu el e destul de simplu. Îmi place designul și îmi doresc de mult timp un astfel de aparat. Cred că rămân dator cu impresii legate de autonomia bateriei și fiabilitate în general.
E un aparat destul de scump pentru ce este, dar cred că e mai ales datorită cererii mari. O alternativă este X-E5, care probabil va fi la oferte mai des. Aș spune chiar că e o variantă mai practică pentru că îți permite să schimbi obiectivul, iar dacă ai, ca mine, un X-T5 ca aparat principal poți folosi aceleași obiective – eu însă am driblat aspectul practic, mai ales datorită fascinației pentru vizorul optic. Apropo de acel vizor, momentan acest aparat e singurul care are așa ceva.
Sunt foarte mulțumit de calitatea imaginilor, principalul motiv fiind senzorul prezent și pe X-T5. În lumină slabă arată foarte bine, imaginile pe care le-ați văzut mai sus sunt la ISO 1600, fără nici un fel de reducere a zgomotului. La fel și imaginea de mai jos.
N-o să spun nimic despre video, pentru că până acum n-am folosit. Probabil urmează să, pentru că vreau să iau acel cont de Instagram în serios, dar până acum nici nu am încercat. Cât despre Zfc, e un aparat interesant, dar și ciudat în același timp. Cred că se potrivește cuiva care nu are prea multe pretenții și îl acceptă ca atare. Într-o lume în care nu există seria X de la Fujifilm aș fi mulțumit cu el, dar din păcate nu e așa. Cu toate astea, deși zic că vreau să-l vând de ceva timp, de câte ori îl iau în mână vreau să-l păstrez. De notat faptul că e comparat cu aparate mult mai scumpe, care e normal să fie mai bune din toate punctele de vedere, deci it is what it is.
Cam atât am avut de spus, alte eventuale nuanțe care îmi scapă acum vor veni într-un articol viitor, m-am întins deja destul de mult. Până data viitoare, vă las cu o floare.
dam167.wordpress.com 