Iată că a trecut (aproape) încă un an, așa că m-am gândit să păstrez vie tradiția de a vă arăta și vouă ce mi-a plăcut în mod deosebit – adică ce prostii mi-am mai cumpărat sau am încercat. Aici e primul episod, cu lucrurile de anul trecut. Ideea nu e de a prezenta obiecte scumpe, pentru că e evident că dacă ți-ai luat o mașină de o sută de mii de euro îți place, ci lucruri mici pe care le-ai descoperit în timpul anului. Dar eu am uitat de lucrurile mici pentru că mi-am luat lucruri scumpe, na, asta este. Probabil că e evident cam ce urmează în continuare dar hei, facem o sinteză, ne uităm la niște poze, te scalzi în stilul fermecător de beletristic al lui dam ăsta și bem un pahar de ceva în ajun de sărbătoare. Tradiția spune că sunt obiecte pe care le-am descoperit în 2025, nu neapărat lansate în 2025 – de fapt eu n-am nimic lansat nou, ci doar chestii mai vechi la care eu abia acum am ajuns. Fără o ordine sau prioritizare anume, hai să începem.
iMac 5K 2017, pagina oficială aici, modelul ales de mine în printscreen-ul de mai jos.
Povestea lui pe scurt, aveam nevoie de un PC cu Windows, neapărat X86, nu ceva virtualizat pe noile procesoare M. Aveam deci opțiunea unui PC clasic cu monitor saaaaaaaaau, Mac cu Intel. De mult timp îmi doresc un iMac, așa că asta a fost ocazia să cumpăr unul – destul de vechi, dar cu un ecran foarte bun, usb-c și thunderbolt și suficient de puternic pentru ce aveam eu nevoie. A fost cam 900 de euro și îmi place foarte mult, mi se pare un preț bun pentru ceea ce oferă încă. E best of both worlds, Windows 10 și MacOS în dual boot – primul strict pentru muncă, al doilea pentru restul. Mai aveam alternativa unui monitor și un MacBook Pro 2019, dar eu nu folosesc laptopurile astfel – ori e laptop, ori e desktop. Cam atât ar fi de zis, îmi place, mi-a intrat sub piele, chiar dacă a ajuns la mine mai târziu.
Fujifilm X100VI – cred că era doar o chestiune de timp, voiam un aparat în genul unui rangefinder, iar anul ăsta a fost momentul.
E genul de aparat cool, nu e cel mai la nici un capitol și nu e neapărat un raport bun calitate – preț. Eu l-am luat pentru că e (mai) compact decât un X-T5, cel puțin cu obiectivul 16-55 mm. Există și alte aparate mai mici, dar pentru mine ăsta are un farmec aparte. Principalul scop pentru mine a fost un rucsac mai ușor și fotografie mai multă, cel puțin până acum a fost îndeplinit. Mai jos câteva cadre din ultima vreme, deși majoritatea cadrelor pe care le-ați văzut aici sau pe Instagram în ultima vreme au fost făcute cu X100VI.
La modul pragmatic, puteam pune un obiectiv compact pe X-T5 și aia ar fi fost, e doar un aparat pe care mi l-am dorit, e probabil al doilea aparat foto luat de moft, după Nikon Zfc.
Sennheiser HD820. Cred că era de așteptat, nu? Mai târziu, după ce a ascăzut semnificativ prețul, le-am luat și eu.
Nu știu dacă e doar așa zisa lună de miere, dar de câte ori ascult muzică noaptea la căști simt un entuziasm mai mare, intru mai ușor în atmosfera pe care vreau să mi-o aducă muzica pe care o ascult. HD800 sau chiar Meze 99 Classics sunt căști foarte bune, dar HD820, cel puțin pe moment, parcă răscolesc altceva în urechile mele. Aș vrea să mneționez însă că trebuie să-ți placă direcția în care a mers Sennheiser cu ele, pentru că am văzut mulți oameni nemulțumiți. Probabil că dacă îți plac, îți plac mult, dar dacă nu-ți plac… n-o să te împaci cu ele, cel puțin astea sunt reacțiile pe care le-am văzut eu. Deși spuneam că fac o pauză cu echipamentul audio, amp-DAC-ul meu de birou (Topping DX3 Pro+) nu face față tot timpul și va trebui să caut ceva mai puternic. Las asta însă pentru postarea cu rezoluțiile pentru 2026. Într-un cuvânt, fantastic!, mă bucur că le-am cumpărat.
Technics SU-G700M2. Și ăsta era evident, nu? Un center piece al sistemului meu stereo, alături de Technics SL-1200GR2.
Nu vreau să repet ce am scris deja în două postări, e evident că e un amplificator high end (Grand Class, cum îl numește Technics). Îl am deja de ceva timp și încă mă suprinde la anumite albume cu ce reușește să scoată în materie de calritate, spațiu și separare a instrumentelor. A trecut într-o zi un prieten pe la mine (și el pasionat de muzică) și am zis să-i arăt și lui minunea. Pnetru că știu că preferă chitara acustică în detrimentul celei electrice, am pus Pink Floyd – Wish you were here (versiunea live at Knebworth 1990). În timp ce asculta l-am văzut cum zâmbește (nu e fan Pink Floyd) și îmi spune că se aude pana pe corzile chitarei – fix despre asta e vorba, asta trebuie să facă un sistem audio.
Ceasuri, mai exact două: Citizen Promaster Altichron și Casio G-Shock GBD-200. Trecem în lumea chestiilor mai ieftine și relativ banale dar din nou, modele mai vechi pe care abia le-am descoperit eu. 2025 e anul în care mi-am scos din dulap pasiunea pentru ceasuri și am acceptat faptul că trebuie să am și să port mai multe. Până acum luam câte unul, îl purtam câțiva ani, mă plictiseam de el și îl aruncam într-un colț. Nu, de acum încolo stau toate într-o cutie dedicată, așteptând să fie purtate. Revin, Citizen, pe care l-ați mai văzut pe aici:
Mare, ecran încărcat, îmi place la nebunie. Până acum rezistă foarte bine (inclusiv la o căzătură cu bicicleta) și a trebuit să-l cumpăr. Dacă stau să mă gândesc puțin, cred că e singurul ceas pe care l-am cumpărat atât de repede, la restul, deși mult mai ieftine, am cugetat mai mult.
G-Shock GBD-200 l-am luat recent pentru că voiam ceva ușor, cu aspect retro, de toată ziua. Genul de ceas ieftin (150-160 euro) pe care să nu-l menajezi deloc, indiferent că-l lovești de pereți, mobilă, sau învârți cărbunii sub grătar.
L-am luat fără prea multe calcule, magazin, vitrina G-Shock și aia a fost. Abia acasă mi-am dat seama că e un smartwatch cu notificări, setări în aplicație și tot tacâmul. Eu am setat doar măsurarea pașilor, nu mă interesează notificările la un astfel de ceas. Mi-a plăcut că e mic, ușor și are display negativ, chiar dacă în general îmi plac ceasurile rotunde.
O chestie care e un fel de lapă cu alien head. Pentru că îmi plac în general chestiile cu alien head, nu știu. Prima dată am zis că e o porcărie și n-am cumpărat, a doua oară am cedat – nu regret, e o mică porcărie care îmi place.
Trabucuri Santa Damiana. Anul trecut de Secret Santa am primit de la o colegă un trabuc Santa Damiana și mi-a plăcut foarte mult. Ioana nu știa ce e aia Santa Damiana, eu nu știam ce e aia Santa Damiana, dar se pare că domnișoara de la magazin știa ce face.
Evident, depinde de mărime, dacă e ediție limitată sau nu, dar le-am remarcat în mod deosebit, iar acum de câte ori cumpăr țigări de foi, caut decav și de la Santa Damiana.
Cea mai tâmpită chestie pe care am cumpărat-o în 2025. În timp ce mă uitam prin casă și făceam pozele de mai sus am văzut acel ceva pe care încă nu-mi dau seama cum am ajuns să-l cumpăr – mahmur? foame? sete? menstruație? menopauză? tulburări psihice? Ei bine…
…chibrituri de la Zara Home. 10 euro de care puteam mânca sau bea (nu amândouă, în 2025) dar nu, eu a trebuit să iau un recipient de sticlă cu dop de plută cu chibrituri. Orice a fost în capul meu atunci sper că a plecat între timp.
Și cu asta am ajuns la final, evit să menționez diverse albume, poate mai bine într-un articol separat pentru că am încercat destul de multe anul ăsta. Am încercat destul de mult jazz sau formații noi pentru mine (The Cure sau Arctic Monkeys), dar nu fiecare are un loc aparte, n-aș spune că ar trebui să aibă un loc în lista de mai sus. Până la următoarea postare o să vă urez Crăciun / Festivus / Cesărbătorițivoi fericit, poate chiar și la mulți ani și an nou fericit dacă mă lovește lenea (sau mahmureala) și trecem în ianuarie. Dar sigur vin rezoluții însă, spoiler, sunt mai moi așa, mai bătrânești.
Am cumpărat, în sfârșit, feblețea internetului. Dacă ați urmărit cât de cât fenomenul (fotografie, zic), aparatul ăsta a apărut pe undeva, fie că era YouTube, Instagram sau orice alt material foto-video de pe internet în general. Și pe bună dreptate, pentru că e un aparat foarte reușit – retro, mic, compact, în stil rangefinder, are de toate. Deci dacă vrei să fii unul dintre ăia cool, așa ceva îți iei. În continuare o să povestesc de ce l-am luat și cum mi se pare, cu tot cu niște poze care să mai spargă paragrafele astea fierbinți scrise de dam ăsta. Ca și la postarea anterioară, o să mă întorc puțin în trecut și o să încerc să descriu modul în care am studiat și comparat diverse aparate în ultima vreme pentru că, așa cum am mai spus pe aici, de aproximativ 5 ani practic mi-am schimbat echipamentul foto. Apoi, cum mi se pare și ce intenționez să fac cu el. A, mai știți aparatul ăla, Nikon Zfc? o să spun iar de 1000 de ori că nu-mi place, iar la sfârșit o să vă spun ce fain e și că îl recomand, de parcă aș fi beat sau bipolar.
Hm, la cât de promițător am început, vă recomand o muzică liniștitoare, poate un lo-fi sau un jazz și un pahar de vin aspru. Nu alb, nu rose, un cabernet sauvignon, un malbec, carmenere sau un saperavi. Dacă nu se poate, hai să fie un tempranillo, dacă trebuie să fie neapărat ceva mai fructat, cu fantezii mediteraneene. Două pahare, dar voinice.
Story time. N-o să reiau tot ce spuneam în penultima postare, ci o să încep din 2023, mai exact în toamna lui 2023. Luna de miere petrecută cu aparatul la care visam (Canon seria 1D) era pe sfârșite și, chiar dacă încă îmi place la nebunie aparatul, e foarte greu să-l iau cu mine. E mare și greu, am nevoie de un rucsac mare doar pentru a-l căra cu mine. Asta înseamnă că fac poze rar și m-am săturat să fac poze de 2-3 ori pe an când reușesc să plec pe undeva. Când zic de 2-3 ori pe an mă refer preponderent la vacanțe, pentru că în delegațiile scurte m-am lovit de aceeași problemă – e mare și greu. Așa că m-am gândit să-mi cumpăr un mirrorless compact, pe cât posibil în stil retro. M-am uitat la Fujifilm X-T30 II, dar se găsea greu și era destul de scump. Am ezitat, apoi am văzut Nikon Zfc care părea să fie fix ce voiam, singurul lui defect era… că era Nikon (mie nu mi-a plăcut niciodată Nikon). Dar hei, era un aparat secundar, era mai ieftin (cam 900 de euro, cu 2-300 mai ieftin decât X-T30) deeeeci, m-am hotărât să-l iau. Mi s-a părut ok, dar aveam o presimțire că voi ajunge tot la Fujifilm la un moment dat. În fine, asta am luat, asta voi încerca să folosesc.
L-am încercat o perioadă, l-am luat cu mine peste tot și am început să apreciez că era compact. Atât de compact încât l-am purtat inclusiv în buzunarul din spate al blugilor – iar eu port slim fit sau skinny jeans, apropo. Până la urmă ce rost are să ai aparatul viselor tale acasă dacă nu-l poți lua cu tine?! Ajungem la începutul lui 2025, când zburam spre Dubai. Evident, cu ditamai rucsacul și cu cele două aparate – nici o șansă să respect alea 8 kg pentru bagajul de mână, dar n-a întrebat nimeni. Îndoielile au început din prima seară, când am ieșit pe balcon, m-am uitat la Sheikh Zayed Road și am zis că n-ar strica 2-3 cadre – ca o paranteză, balconul era destul de mare, am stat la Gevora și am rezervat practic un apartament cu trei camere (două dormitoare, două băi, living și bucătărie) pentru că, aparent, sunt mare mahăr. Revin, aveam mult spațiu pe unde să mă plimb, chiar dacă aveam laptop, aparate și echipament în general împrăștiat peste tot. Mai nou iau cu mine doar un Joby Gorillapod 5K (cel mai mare), care nu e cel mai stabil trepied. M-am gândit să-l leg de balustrada balconului, dar mi-a fost frică că nu e destul de stabil pentru 1D-ul de aproape 2 kg, deci Zfc a fost alesul. Au ieșit cadrele de mai jos – nimic deosebit, dar îmi plac, iar morala e că nici astea n-ar fi existat dacă n-aveam la mine ceva mai compact.
Într-una din zilele următoare ne-am hotărât să mergem până la Louvre, în Abu Dhabi. Arhitectură deosebită, opere de artă, deci rucsac mare, ambele aparate. Am arătat biletul la intrare și am fost întrebat dacă vreau să-mi las rucsacul la garderobă – o idee bună, mi-am dat seama, pentru că nu e grozav să te plimbi cu un rucsac așa mare printre exponate. Dar să car 1D-ul în mână? Nu, am luat Zfc-ul, nu era ca și cum aveam o ședință foto, nu merg la un muzeu să fotografiez aiurea toate exponatele. Și atunci, mă rog, vreo 2 ore mai târziu când stăteam la o cafea, mi-am dat seama că un pro body DSLR e mai mult balast pentru mine. Am ajuns să mă chinui și să fac mai puține poze, chiar și în vacanță. Ăla a fost momentul când m-am hotărât să trec pe mirrorless, pe cât posibil compact, dar un aparat pro, care să-mi înlocuiască vechiul Canon – voi rămâne Canon fanboy, doar că ceea ce oferă Canon nu e destul de compact și nici retro, un design pe care l-am căutat în ultima vreme.
Și așa am ajuns la Fujifilm X-T5, despre care v-am tot povestit pe aici. Am cumpărat apoi și un Fujinon 16-55 mm f/2.8, probabil cel mai bun obiectiv cu distanță focală variabilă pentru montura X. Am fost și sunt mulțumit, e un echipament mult mai compact daaaar, cu 16-55 ajunge pe la 1.20 kg. Am cumpărat ulterior un Fujinon 35 mm f/1.4, iar în ultima vreme am urmărit un Sigma 12 mm f/1.4.
Ajungem în prezent. Fascinat de Fujifilm (fanboy mode unlocked), am urmărit X100V, apoi X100VI, dar concluzia era de fiecare dată aceeași: e scump, se găsea greu și era evident un aparat secundar, pentru că nu e la nivelul lui X-T5. Am pierdut pe drum X-T30 pentru că e o jucărie care seamănă cu X-T5, XM5 la fel, pentru că e mai jucărie și nu are deloc vizor, dar seria X100 mi-a rămas în minte. Lucrurile s-au complicat după lansarea Fujifilm X-E5, succesorul lui X-E4, un fel de X100VI, dar fără vizor optic, ci doar electronic. Poate pierde puțin la capitolul cool factor dar, spre deosebire de X100VI, are obiectiv interschimbabil, deci e mult, mult mai versatil. Ei bine, într-un moment de inspirație divină, în miez de noapte, dam ăsta s-a hotărât că e mai bine să ia un aparat nou în locul altor obiective. Ceva și mai compact, bun de ținut în buzunar, ceva complementar pentru X-T5. X100VI nu prea se găsește, mai ales cel argintiu, așa că eram 99% resemnat și hotărât să iau un X-E5. O altă inspirație aproape de miezul nopții m-a făcut să mai dau că căutare pe Google și am găsit un X100VI la 1800 de euro – coș – plată – curier – dam ăsta fericit. Dacă încă mai sunteți cu mine – lucru de care mă îndoiesc -, după o mie de cuvinte trecem la subiectul postării, X100VI ăsta.
Fujifilm X100VI – Fun fact, se pronunță 6 (cifra romană), după X100F (de la four) și X100V (care însemna 5, cifra romană)
Nu voi insista pe dimensiuni sau alte specificații tehnice, X100VI e un aparat compact, în stilul unui rangefinder. Pe scurt, rangefinder înseamnă că nu privești direct prin obiectiv, ci printr-un vizor lateral, iar distanța de focalizare este determinată intern prin triangulație. Acest aparat însă are o tehnologie patentată de Fujifilm și are un vizor optic + vizor electronic, ceea ce mie mi se pare foarte tare. În vizorul optic are un overlay, ca la DSLR, cu principalele setări de fotografiere, dar se poate trece oricând la vizorul electronic ca orice mirrorless clasic. Ăsta este unul din principalele motive pentru care l-am ales în detrimentul modelului X-E5. Evident, seamănă cu anumite modele de la Leica, dar e mai ieftin și la o calitate mai slabă decât ceea ce oferă producătorul German.
Diferența mare (zic) eu față de modelul anterior (X100VI), este senzorul de 40 mpx prezent și pe X-T5 și stabilizarea internă de imagine (IBIS). Din punctul meu de vedere e un mic X-T5, dar limitat de obiectiv (care e fix), într-un body tip rangefinder. Aparatul are un design reușit, de asta a devenit atât de popular în ultimii ani și se găsește foarte greu. E atât de căutat încât prețul pe piața SH e de multe ori mai mare decât cel de vânzare nou, în magazine.
Pe hârtie se apropie de orice aparat profesional din ziua de azi, dar dacă te uiți atent e clar că e departe de așa ceva. Un body considerat „Pro” are două sloturi pentru card, obiectiv interschimbabil (deci posibilitatea folosirii mai multor tipuri de obiective și filtre), un sistem de focalizare mai performant și o ergonomie mult mai bună – inclusiv mai multe butoane. Poate ultima parte îi face pe mulți să-și dea ochii peste cap, dar pro înseamnă că fotografiezi rapid, iar asta înseamnă că nu tot timpul poți căuta prin meniuri și trebuie să poți modifica principalele reglaje în timp ce ții aparatul la ochi. Tot aici, acumulatorul lui X100VI e mult mai mic, la fel și autonomia. Spune toate astea pentru că văd că e la modă să numești acest aparat ca fiind perfect, cel mai frumos și suficient din punct de vedere al performanței, dar în același timp să spui că nu e adevărat pentru că nu are x, y, z. Ca o primă concluzie, la aproape 2000 de euro nu e neapărat cea mai bună afacere, chiar dacă e un aparat fantastic, dar pentru clasa din care face parte.
Ca accesorii, momentan am cumpărat doar un acumulator în plus, de la SmallRig. Am găsit pe stoc albastru sau portocaliu, am ales portocaliu. O chestie foarte tare, pe care eu unul n-o știam, e că acumulatorul de la SmallRig are un port usb-c și se poate încărca separat de aparat cu cablu, fără un încărcător dedicat.
Aici mă voi opri cu descrierea directă, cu mențiunea că sunt mulțumit de calitatea imaginii, însă obiectivul și focalizarea e semnificativ sub X-T5 – era de așteptat, vorbim de un sistem care costă aproape jumătate față de X-T5 + Fujinon 16-55 f/2.8. Imaginile în care nu apare X100Vi sunt făcute cu el, cu RealaAce ca film simulation – RAW, prelucrat în Lightroom. În continuare vreau să scot în evidență diverse funcții prin comparație cu X-T5 și Nikon Zfc, pentru că sunt singurele aparate mirrorless pe care le am. O să pun accentul și pe aspectul retro și rotițele alea, unde mi se pare că Fujifilm le-a nimerit perfect ca implementare și experiență de utilizare.
Într-o primă comparație cu Zfc, se vede că X100VI e mai compact, mai ales datorită obiectivului. Nu pare că e mult mai mic, dar e diferența aia între a încăpea într-un buzunar și a nu. Mult mai mic însă comparat cu 1D de la Canon.
Acum care e faza cu rotițele alea. La Zfc, în partea stângă, lângă rotița cu ISO, e un slider cu AUTO, P, S, A, M. Asta se referă la programele de expunere, pe care le-am folosit cam 18 ani și care au logică la un DSLR, și anume:
AUTO – mod automat, aparatul calculează automat toți parametrii expunerii (timp de expunere, ISO, diafragmă)
P – la fel ca AUTO, cu mențiunea că sunt disponibile anumite reglaje din meniu (de exemplu valori extreme pentru ISO, la auto fiind disponibil un anume interval)
Shutter priority, adică setezi tu timpul de expunere, aparatul calculează diafragmă și ISO
Aperture priority – impui diafragma, aparatul stabilește timp de expunere și ISO
Manual – totul e manual
Eu personal am folosit A și Manual, dar uite de ce programele astea nu se mai aplică atunci când ai acele rotițe. Mai jos X-T5 sus, Zfc jos. Ca să nu complic prea tare lucrurile, o să vorbim de modurile A și M.
X-T5
Ca să obțin A setez rotița din mijloc, cea cu timpi de expunere, pe A (auto), iar diafragma de pe inelul obiectivului (detaliu în imaginea următoare). ISO setez eu fie din rotiță (care e foarte ușor), fie pun A (auto), fie aleg C și modific din butoane.
Pentru M, aleg T pe rotița din mijloc (adică voi modifica manual cu butoane), diafragma de pe obiectiv, ISO analog modului A.
Zfc
Pentru A setez rotița din mijloc la A, iar diafragma din alte butoane, pentru că inelul de pe obiectiv, deși poate fi setat pentru diafragma, nu are nici un feedback la fiecare valoare f, e ca un potențiometru de volum care se învârte la infinit. Așa că modific diafragma din altă parte, iar valoarea apare și pe acel ecran mic cu notația f. Și trebuie să fiu și în A de la sliderul din dreapta? Iar pentru timpul de expunere cred că 1/ESTEP, cum e acum. deci pare că am obținut A, dar sliderul în M?
Pentru M trebuie (cred) să pun sliderul în M, cum e acum, rotița timpului de expunere pe 1/T, pentru că 1/X nu-mi permite să văd toți timpii de expunere (??) și mai e povestea cu diafragma, care e la fel ca la A.
Zău dacă am înțeles sau înțeleg care e faza, aparent ambele aparate au aceleași reglaje, sub aceeași formă, dar la unul e mai complicat? E de menționat faptul că inelul de pe obiectiv ține de… obiectiv, poate la alte obiective pot seta cum trebuie diafragma dar…
La X100VI timpii de expunere și ISO sunt comasate, trebuie să ridici rotița pentru ISO, iar diafragma, ca la X-T5, direct de pe obiectiv. E practic fix același lucru, mai simplu și mai eficient.
Acum, ca o comparație de ansamblu în trei. Zfc e cel mai slab din punct de vedere al specificațiilor – e normal, costă mai puțin decât jumătate față de celelalte. Ca și funcțiune, aparent se apropie de X-T5 dar e inferior din toate punctele de vedere. Ca și aparat secundar, comparat cu X100VI, vine în kit cu un obiectiv prost și cu acel inel aproape inutil, care mai are și deschiderea diafragmei de f/3.5-6.3. Dacă mai dai 500-100 de euro pe un obiectiv mai bun, se apropie de X-T5 dar mai rămâne construcția mai proasta și rezoluția mult mai mică. Și crește în dimensiuni și greutate, ceea ce-l face incomod pentru un aparat secundar. De asta nu-mi place Zfc, parcă nu se încadrează niciunde și e o variantă de compromis indiferent de ce faci, asta pentru mine, cel puțin.
Un alt motiv pentru care îmi place Fujifilm sunt Film simulations și Film Recipes – n-o să intru prea mult în detalii pentru că am scris aici despre. Ideea de bază e să nu-ți mai bați capul cu prelucrarea și să fotografiezi, mai simplu, direct în jpg. Eu tot RAW fotografiez, dar am opțiunea de a modifica acele profile de culoare în prelucrarea post, în Lightroom. Recent am fotografiat și jpg, dar pentru cadrele care mă interesează în mod deosebit rămân la RAW.
Concluzii pentru X100VI
În primul rând nu trebuie privit ca un aparat cu eticheta Pro. Poate atinge rezultatele din zona aia, dar nu e construit pentru așa ceva, deci pentru mine rămâne în plan secundar. Cum spuneam, scopul a fost să am un aparat pe care să-l am tot timpul la mine și aici se potrivește, e destul de mic iar fotografiatul cu el e destul de simplu. Îmi place designul și îmi doresc de mult timp un astfel de aparat. Cred că rămân dator cu impresii legate de autonomia bateriei și fiabilitate în general.
E un aparat destul de scump pentru ce este, dar cred că e mai ales datorită cererii mari. O alternativă este X-E5, care probabil va fi la oferte mai des. Aș spune chiar că e o variantă mai practică pentru că îți permite să schimbi obiectivul, iar dacă ai, ca mine, un X-T5 ca aparat principal poți folosi aceleași obiective – eu însă am driblat aspectul practic, mai ales datorită fascinației pentru vizorul optic. Apropo de acel vizor, momentan acest aparat e singurul care are așa ceva.
Sunt foarte mulțumit de calitatea imaginilor, principalul motiv fiind senzorul prezent și pe X-T5. În lumină slabă arată foarte bine, imaginile pe care le-ați văzut mai sus sunt la ISO 1600, fără nici un fel de reducere a zgomotului. La fel și imaginea de mai jos.
N-o să spun nimic despre video, pentru că până acum n-am folosit. Probabil urmează să, pentru că vreau să iau acel cont de Instagram în serios, dar până acum nici nu am încercat. Cât despre Zfc, e un aparat interesant, dar și ciudat în același timp. Cred că se potrivește cuiva care nu are prea multe pretenții și îl acceptă ca atare. Într-o lume în care nu există seria X de la Fujifilm aș fi mulțumit cu el, dar din păcate nu e așa. Cu toate astea, deși zic că vreau să-l vând de ceva timp, de câte ori îl iau în mână vreau să-l păstrez. De notat faptul că e comparat cu aparate mult mai scumpe, care e normal să fie mai bune din toate punctele de vedere, deci it is what it is.
Cam atât am avut de spus, alte eventuale nuanțe care îmi scapă acum vor veni într-un articol viitor, m-am întins deja destul de mult. Până data viitoare, vă las cu o floare.
pentru că am văzut că v-au plăcut pozele din Egipt, m-am gândit să mai pun niște cadre. Am destul de multe, asta a fost a patra vizită a mea acolo. O să vă povestesc câte ceva (pe scurt, sper), iar la poze o să mai inserez câte un comentariu unde consider necesar.
Templele Karnak și al reginei Hatchepsut (singura femeie faraon după părerea mea, Cleopatra fiind din familia Ptolemeu, iar grecii nu au fost considerați faraoni adevărați) sunt considerate temple de venerare și de ofrandă, în special zeului suprem Amon-Ra. Deși Amon-Ra e cunoscut ca și zeul suprem, zeitățile egiptene nu aveau o ierarhie clară, inițial zeitățile pornind de la cele patru elemente fundamentale: Geb (Pământ), Heb (Aer), Nut (Cer) și Tefnut (Apă sau Umiditate). Însă în funcție de perioadele de putere traversate de Egipt, cele mai cunoscute zeități ale Egiptului sunt Amon-Ra (cunoscut mai ales pentru reprezentarea cu cap de șoim și discul solar deasupra capului), Horus, Anubis și Isis (de multe ori alături de Osiris). Templele Karnak și al reginei Hatchepsut datează de acum aproximativ 3500 de ani, adică 1400-1500 î.e.n.
O să încep pozele cu imagini din Valea Regilor, cu morintele lui Tutankhamon și Seti I. În ciuda bogățiilor găsite în mormântul tânărului Tut, spațiul este foarte mic, toate acele bogății au fost înghesuite efectiv într-un spațiu improvizat, sub mormântul lui Ramses al VI-lea – motiv pentru care se crede că nu a fost jefuit. Mumia regelui Tut se află în prezent în mormânt, dar am considerat că e prea macabru pentru o fotografie.
Continui cu mormântul lui Seti I, un faraon din dinastia a nouăsprezecea, unul dintre faraonii care au încercat aducerea stabilității și a valorilor tradiționale după tumultul înregistrat în timpul lui Akenathon. Mormântul lui Seti I este cel mai mare și mai bine conservat mormânt vizitabil din Valea Regilor.
Continui cu elemente ale templului reginei Hatchepsut, culori originale, puținele picturi conservate.
Ca o notă, personajele reprezentate cu mâinile încrucișate sunt moarte.
Templul din Karnak, în orașul Luxor (fosta capitală antică Teba). Încep cu macheta de prezentare, apoi poze din interior.
În imaginea de mai sus se vede portul și aleea de sfincși care leagă templul Karnak de templul din Luxor.
Scrierea cu hieroglife era fonetică, astfel gruparea unor simboluri constituia cuvinte sau nume. Cartușele pe care le vedeți cu hieroglife (imaginea de mai jos) conțineau doar nume ale faraonilor, era interzisă folosirea lor de oamenii obișnuiți.
După cucerirea de către greci a Egiptului, numele conducătorilor era scris dintr-un ansamblu de hieroglife, fiecare simbol fiind atribuit unei litere a alfabetului. Mă voi opri aici cu descrierile, nu cred că am destule cunoștințe pentru a prezenta clar și în ansamblu această parte a Egiptului antic, însă sper că v-am stârnit, măcar puțin, curiozitatea pentru această civilizație fascinantă.
Știți perioada și senzația, s-a twerminat vara, s-au terminat vacanțele, începe nebunia cu școala pentru părinți și copii, ne pregătim de perioada agitată a sfârșitului de an. Știu, postare la dam ăsta luni seara… te întrebi, oare s- îmbătat dam ăsta și nu mai știe ce zi e? sau o fi în concediu? Răspunsul este DA, la amândouă. Partea bună e că am pentru voi multe poze și mult mai puțină „scriitură bună”. Ca să vă convingeți că am luat-o pe ulei, în pahar am niște sauvignon blanc cu care am făcut mai devreme niște paste cu somon, iar în boxe un mix al Milei Rubio (Miami). Bun, hai să mergem mai departe cu povestea, care oricum nu interesează pe nimeni, și să ajungem la poze – mai de pe la noi, mai de pe la alții, dar și ceva special la final.
Pentru că data trecută era doar comanda făcută, am preferat să nu zic nimic ca să nu cobesc, așa că vă arăt acum ultima achizișie în materie de ceasuri: Citizen ProMaster Altichron.
E mare și are un ecran încărcat, dar a trebuit să-l cumpăr. Are mecanism Quartz, dar Eco Drive, adică are o celulă care se încarcă cu lumină naturală sau artificială. Are altimetru și busolă, ambele analogice și, cel puțin fără calibrare, deloc precise. Carcasa este din titan iar cureaua din cauciuc, e ușor și comod pentru un astfel de ceas (49 mm).
După diverse calcule și încasări, cred că mi-am făcut strategia de stricat bani pentru sezonul toamnă – iarnă 2025. Pentru început, aștept ca Radu să termine seria cu covrigi și chestii scumpe care irită lumea, să facă repede review-uri la noile iPhone după ce pune mâna pe ele în magazin și să intre în magia Black Friday-ului. Am două ținte principale anul ăsta: amplificator și un espressor. Amplificatorul e stabilit, m-am oprit la Technics SU-G700, din prețul căruia sper să se mai taie măcar un 5%, dar la espressor depinde și de viitoarele oferte: oscilez între Lelit Mara X și Rocket Apartamento, deși parcă l-aș prefera pe ultimul. În plan secundar, o doză pentru pickup Ortofon 2M Black și un headshell. Și aici depinde de ce / dacă găsesc, nu e neapărat necesară anul ăsta. S-ar putea ca anul ăsta să ajungem în Dubai, asta înseamnă că e posibil să calc strâmb și să cumpăr un Fujifilm X100VI sau un XE5. Nu am nevoie de nici unul dintre ele dar îmi plac. Le-am prin wishlist și din fericire pentru bugetul familiei, dispar repede și nu ajung să le cumpăr. În schimb dacă mă voi trezi cu unul în mână într-un magazin care are așa ceva pe stoc hmm…
Dar, ca și în alți ani în care am vrut să cumpăr ceva de BF, probabil și acum va fi ceva prematur – știți, când ești foarte entuziasmat și… se termină lucrurile mai devreme decât ar trebui – în sensul că produsele vor fi listate mai devreme la prețul redus, eu le voi cumpăra și gata, voi pierde din nou agitația specifică perioadei. În rest voi încerca să mă abțin de la acumpăra lucruri mărunte, mai ales pentru că voi vrea tot felul de lucruri din Dubai.
O să mă opresc aici cu poveștile, când voi cumpăra amplificatorul și espressorul voi veni cu detalii, sper și cu poze, în funcșie de ce pot araja prin casă când le scot din cutie. În rest, trebuie să am mai multă disciplină personală, iar aici nu voi intra în detalii pentru că am tot felul de gânduri și cred că aș lua-o prea tare pe arătură acum. Deci, poze, fără comentarii și fără o ordine anume.
Am lăsat pentru final elementul de noutate, cel puțin pentru mine, răsăritul de lună. Evident, reflexia este în mare, fiind mult mai ușor să prinzi răsăritul când nu ai clădiri sau vegetație la orizont. Plaja era puțin luminată, de aici aspectul de sol lunar. Și da, poate era mai frumos o lună plină, dar asta este. E un cadru interesant după părerea mea.
Am ajuns și la sfârșitul lui 2024 și mi-am dat seama că absolut la fiecare revelion mă încearcă un gând ciudat, ca și cum nu știu ce ar trebui să fac. Faptul că se termină un an (nu la genul ăla de terminat mă refer) e doar o convenție, e unul dintre posibilele cicluri pe care le poți analiza – poate fi finalul verii, primăverii, toamnei, deceniului sau orice alt ciclu personal care n-are legătură cu reperele din calendar.
(încă n-am băut nimic, aveți răbdare că nu mai durează mult filozofia)
Ce vreau să spun e că nu mai am de mult timp așteptări de la următorul an calendaristic, îmi aleg doar niște obiective pe termen scurt, mediu sau lung și mă detașez ușor de ceea ce ar trebui să însemne anul calendaristic. În acest ton, am realizat tot ce mi-am propus la începutul anului și, dacă ar fi să judec anul calendaristic, a fost unul bun. Am călătorit mult mai mult, am încercat lucruri noi, am făcut niște ture cu bicicleta, am căutat și cumpărat muzică, mi-am făcut upgrade la echipament – deci aș vrea să urmăresc aceeași rețetă și în continuare. Dar ar fi sec și greu de urmărit dacă nu aș face o scurtă sinteză.
Muzică
Încep cu o paranteză, zilele trecute am început să caut jazz modern – am încercat Miles Davis și John Coltrane și e ok, dar aș vrea ceva mai melodios. Așa că, în timp ce am curățat câteva discuri, am ascultat Nubya Garcia și Alfa Mist.
Cât despre procesul de curățare, pentru praf folosesc o perie antistatică de la Audio Technica, apoi o soluție compusă din apă și un fel de săpun de la Pro-Ject (nu necesită clătire cu apă). De obicei curăț în felul ăsta aproape toate discurile pe care le cumpăr de la târguri pentru că de obicei sunt cel puțin prăfuite.
Revin. Ca și anul ăsta, vreau să ascult, să caut muzică nouă (pentru mine) și poate cumpăr și niște echipament. Cap de listă este un amplificator, mai exact Technics SU-G700m2, dar nu știu când, că e destul de scump. Ar fi ideal pe la jumătatea anului.
De ceva timp urmăresc căștile HD 820 (Sennheiser), practic varianta închisă a HD 800 ale mele, dar am văzut că au review-uri foarte proaste. Așa că nu cred că voi da cam 1300 de euro pe niște căști care nu impresionează pe nimeni.
Ar mai fi una sau două doze de pick-up de la Ortofon (2M Black), dar nici acolo nu e grabă.
Foto
Nu vreau să cumpăr echipament în perioada următoare, poate la un moment dat un trepied, dar doar dacă se anunță niște excursii unde să pot fotografia în liniște. Altfel, s-ar putea să cumpăr un cap cu bilă, dar cât de ieftin se poate, măcar să nu se mai miște aparatul la expuneri lungi.
Aș vrea însă să fotografiez mai mult și mai spontan.
Work – life balance
Nu mă interesează că sună corporatist, e cea mai scurtă expresie care îmi vine în minte și pe care o înțelege mai toată lumea. Aici aș vrea sa fiu mai… concentrat. Liniște nu poate fi niciodată în domeniul meu, dar aș vrea să mă pot detașa din când în când și să mă consum mai puțin. Am reușit să fac asta într-o mare parte a lui 2024, dar s-a năruit totul la final. Pe românește, aș vrea să lucrez mai cu cap.
Personal / projects
Aici aș vrea să fac mai multe. Nu vreau să deschid vreun business nou, dar aș vrea să continui cu a învăța puțină programare și de a dezvolta 2-3 aplicații. Și grafică, exact ca în ultimii 10-15 ani, mă apuc și de aia.
Blog
Am văzut că am destui urmăritori, mulțumesc, sper că nu vă pierdeți timpul când treceți pe aici. Nu am nici un obiectiv trasat, voi continua și la anul ca și până acum, o să continui să vă povestesc despre muzică și mai pun poze.
De final
Final de an, final de postare, final de calendar, final de ce vreți voi. Vă urez un sincer La mulți ani!, mahmureală ușoară în 2025 și să nu vă consumați prea tare cu noile taxe – la cei din IT mă refer, că parcă ați luat-o razna -, om trece și peste ele.
dam167.wordpress.com 