Am vrut la un moment dat să scriu o întreagă postare despre fotografie în 2025, tendințe în materie de echipament, prețuri, sfaturi pentru începători etc., dar după ce m-am mai gândit mi-am dat seama că ar fi fost ceva lung și plictisitor. Plus că aș fi tras tot felul de concluzii legate de aparate pe care nu le-am folosit doar de dragul unor argumentații. Așa că am ajuns la concluzia că vă fac doar un rezumat, pentru că trăim, totuși, vremuri interesante când vine vorba despre fotografie. Asta în prima parte, apoi o să vă spun (și arăt, pentru cei ce citiți pe diagonală) ce iMac mi-am luat și recomandări de muzică. A, și poze cu flori sau ceva de genul.
Până la fotografie, eu fac câte o pauză pentru că am curățat niște discuri și le-am pus la uscat, dar vă recomand ceva rece între paragrafe – ajung și eu acolo, vin n-am la rece (deși ar trebui!), dar apă sau bere găsesc. Cât despre ascultat, încercați ceva nou. După ce termin cu discurile voi asculta Tracy Chapman.
Fotografie și camere foto în 2025
Trăim vremuri interesante, în care cererea a crescut mult datorită cererii mari de conținut video, de care producătorii, odată cu tranziția la mirrorless, au încercat să profite prin schimbarea seriilor de produse. Calitatea senzorilor și a procesoarelor de imagine a crescut, așa că majoritatea camerelor foto, hibrid și video de pe piață oferă acum rezultate foarte bune când vine vorba de calitatea imaginii.
Principalii producători, după părerea mea, sunt Canon, Nikon, Sony și Fujifilm, fiecare dintre ei oferind o gamă largă de echipament dedicat – atât aparate, cât și obiective. Canon și Nikon sunt probabil cei mai conservatori și au țintit fotografii de sport și fotoreporterii în general, în timp ce Sony a investit foarte mult în promovare. Fujifilm a ales nostalgia și designul retro prin care se diferențiază cu succes de restul.
Deși în fiecare an poți spune că cumperi mai mult cu aceiași bani, aparatele foto noi rămân scumpe. Aș spune că pragurile de preț se păstrează – până pe la 1000 euro amatori și semi pro, 2000 – 6000 euro pentru aparatele din gama de vârf -, dar dacă vrei ce e nou și la modă va trebui să mergi spre pragul de sus, adică spre 2000 de euro. Un exemplu e Fujifilm X100VI, feblețea internetului, care, pe unde e pe stoc, se apropie de 2000 euro. E totuși mult pentru un rangefinder cu obiectiv fix, chiar dacă rezultatele oferite sunt de nivel profesional. Tot de la Fujifilm, GFX100RF e echivalentul lui X100VI pe format mediu, undeva pe la 6000 euro. Mult, ai spune, dar e totuși format mediu. Dar e cu obiectiv fix, deci are ca țintă utilizatori aparte.
Sigma s-a distanțat de designul retro, mă rog, până la polul opus chiar, cu Sigma BF. O cameră cu un design minimalist, dar cu obiectiv interschimbabil. Pentru cine e? nu știu, pentru cine apreciază un astfel de design și care, din nou, ar da măcar 2000 euro.
Astea sunt doar câteva exemple, au și ceilalți producători tot felul de camere, mai mici, mai mari, mai compacte sau mai puțin. După umila mea părere, suntem la un nou vârf al producției, în care fiecare producător vrea să ai un aparat foto în mână, dar urmează o cădere pentru că se vor cumpăra până la un punct. Exact ca și în cazul DSLR-urilor pentru amatori acum 10-15 ani, mulți își vor da seama că un aparat foto e o chestie pe care o cari după tine și trebuie să faci niște reglaje, altfel ai rezultate mai proaste decât oferă un telefon mobil de ultimă generație. Iar pasionații, ca mine, câte camere să cumpere? Recunosc, cu un buget limitat mi-aș cumpăra fără să clipesc 4-5, dar cu același buget nelimitat nu mi-ar mai trebui altele vreo 10 ani. Iar profesioniștii, cei care folosesc zilnic un astfel de echipament, nu se vor uita la exemplele mele de mai sus pentru că nu sunt ce au ei nevoie. Sper să mă înșel totuși și consumerismul să permită producătorilor să ne ia ochii și în următorii ani. Poate Fujifilm a descoperit rețeta succesului, pentru că ultimele lor camere se găsesc foarte greu datorită cererii mari.
Tot ca o părere personală, nevoia de conținut video a contribuit la succesul camerelor compacte. La 1000-2000 euro cei ce produc conținut pe rețelele sociale, sau chiar YouTube, și-au permis să experimenteze mai mult, iar asta a făcut să crească din nou cererea pentru astfel de aparate. În trendul ăsta al inflencerilor și al percepției de cool s-au aruncat și producători mult mai serioși (în sensul de rigizi), ca de exemplu Leica sau Hasselblad cu aparate tangibile ca prețuri. Au țintit amatorii și profesioniștii amatori de altceva, acei profesioniști sătui de Canon și Nikon.
Am lăsat la urmă nebunia asta cu AI. Din nou, ca o impresie personală, nu vom avea procesarea agresivă de pe telefoane pe camerele foto, nu neapărat datorită celor ca mine care vor să facă procesarea post, ci din cauza costurilor. Cred că un aparat foto cu capacitatea unui telefon mobil ar costa foarte mult datorită puterii de procesare necesară unui senzor mult mai mare, dar și nevoia de un software bun și optimizat continuu. Aș spune că și în viitor, o experiență exclusivă point&shoot similară telefoanelor nu va veni pe camerele foto / video, iar AI va fi utilizat cu măsură. În schimb observ că software-ul de post procesare e tot mai simplu și mai intuitiv, poate că acea procesare se va face pe un telefon sau un laptop printr-un simplu tap, în baza unui raw descărcat wireless de pe un aparat – poate că asta ne va împăca pe toți.
Ca o concluzie, cred că sunt vremuri frumoase pentru pasionații de fotografie. Deși prețurile pot fi mari, găsești foarte multe tipuri de echipament care oferă o calitate bună a imaginii. Pentru pasionații care vor echipament ieftin, DSLR-urile încă sunt o alegere bună. DSLR-urile utilizate anterior de profesioniști sunt casetofoanele la apogeu – bune, fiabile, dar nu chiar așa practice. Ele oferă însă o focalizare decentă, obiective bune SH și absolut toate funcțiile necesare tehnicilor avansate de fotografie.
Desktop nou – iMac 5K 2017
Anul ăsta aș vrea să lucrez eu mai mulți și să contractez mai puțin (sunt un parvenit și mă gândesc numai la bani, gata, am zis-o), așa că am stabilit că mi-ar fi de mare ajutor un desktop. Principala cerință a fost să ruleze Windows pe x86 și… dacă se putea să fie Apple chiar mai bine. Am făcut o listă de piese pentru un PC clasic și am ajuns pe la o mie de euro cu tot cu monitor – ce drept, cu componente noi. Fermecat de display-ul 5K al iMac-ului, am ales să cheltui 800 de euro pe modelul 2017 cu procesor Intel. În mare, echiparea e așa: i7, 32 GB RAM, GPU 8GB (Radeon), , 512 GB SSD, 27’’. La prețul ăsta, fără periferice, dar AIO-ul arată foarte bine, zgârieturile și defectele sunt doar pe stand. Nu am vrut să fac atâta curățenie încât să arate bine în cadru, așa că va trebui să vă mulțumiți cu o imagine generică.
Periferice am avut eu, tastatura Magic Keyboard și Magic Mouse, dar am cumpărat și Magic Trackpad, ultima iterație, cea cu usbc. Ironia e că trackpad-ul nu merge cum trebuie pe MacOS datorită versiunii mai vechi a acestuia, dar merge fără probleme pe Windows, cu un driver custom. Nu mă așteptam ca un asemenea accesoriu să meargă mai bine pe Windows dar… asta e, cred? noroc că pe Windows intenționez să fac efectiv treabă, în timp ce MacOS e doar pentru distracție. Aici însă am un mouse Razer pentru că nu pot fără scroll wheel și… un mouse comod.
Cum e ca performanță în 2025? e ok, pentru mine e suficient, cel puțin pe moment. Ecranul e însă fantastic, uneori parcă diferențele de contrast și culoare sunt prea subtile pentru ce am eu nevoie. Pe MacOS însă își arată vârsta, mai ales când îl compari cu orice rulează Apple M, de asta mi se pare că nu merită dacă vrei să folosești doar MacOS. Chiar dacă un Mac Mini și un Studio Display trec bine de 2000 de euro, în comparație cu 800 cât a fost ăsta, diferențele vor fi mari. Pentru mine însă Windows x86 e încă o necesitate pentru anumite softuri, aș spune că am făcut o afacere bună, vedem cât de fiabil va fi în timp – adică câtă viață mai are în el, cum se spune. Știu că mai pot adăuga memorie, dar nu cred ca va rezolva asta prea multe, puterea de procesare cam tot aia e.
Muzică – achiziții din ultima vreme
Încep în ordinea în care le-am fotografiat, cu Pink Floyd – Live at Pompeii II, mixat de Steven Wilson, CD. Exact astea au fost motivele pentru care l-am cumpărat – Pink Floyd Live, Steven Wilson. Nu am ascultat încă, dar cât de rău poate fi?!
Continui cu jazz, am început să urmăresc colecția 85 de la Blue Note, văd că albumele sunt reușite – de data asta:
Din nou nu am ajuns să ascult dar… cred că e ok. În continuare un album / compilație care nu credeam că urma să-mi placă așa mult, Mike & The Mechanics – Looking Back – Living the years. Foarte tare, probabil cea mai cunoscută piesă a lor este All I need is a miracle, dar dacă vă place cât de cât stilul, o să vă placă întregul album. Foarte bună achiziție.
AC/DC – Back in Black pentru că… e un album de referință și era pe vinil alb cu negru și nu știu, l-am luat.
Sting 3.0 Live. Mult timp nu mi-a plăcut Sting, dar am ajuns să-l apreciez ca artist – poate mă înmoi acum la bătrânețe. Îmi plac anumite piese și am văzut că sună bine live, așa că… am luat. Îmi place și de Dominic Miller la chitară, iar aici sună foarte bine amândoi.
David Gilmour și Romany Gilmour – Between two points pe vinil transparent. Sunt patru variante ale aceleiași piese dar ce era să fac? pe vinil transparent – casă, card, acasă.
Gata cu scrisul fermecător al lui dam ăsta pentru postarea asta. Sper că aceste 1700 de cuvinte de până acum v-au încântat, ca de obicei. Vă las cu un parfum de cameră care mi-a plăcut – pentru că se numește Egyptian Amber, evident, dar miroase ok -, și niște poze.
dam167.wordpress.com 