Aș vrea să evit noțiunea de recenzie sau review pentru că nu cred că mă pricep suficient la evaluarea echipamentului audio și nici nu am încercat destul echipament pentru a avea o imagine de ansamblu. Sennheiser HD820 sunt niște căști scumpe și performante, pe care mi le doresc de ceva timp, așa că o să povestesc puțin despre – impresii, aș spune. Ca de obicei, fără discuții foarte tehnice, cu câteva poze și o postare, sper eu, nu exagerat de lungă. Cred că vor fi două părți importante, de ce? și cum se aud.
Pentru de ce? vă propun un story time, pentru că se poate spune că am ales o direcție cu Sennheiser. Prin 2016 îmi cumpăram prima pereche de căști mai serioase – ceva wireless de la Sony. Am ascultat foarte mult la ele, la birou și acasă, le plimbam cu mine aproape zi de zi, lucru care s-a simțit – s-au rupt, s-a degradat rău căptușeala (padding-ul). Așa că prin 2018 – 2019 căutam alte căști, convins că wireless-ul (bluetooth mai exact) e soluția. M-am uitat la tot ce aveau Sony și Bose și am tot crescut bugetul, de la 200 de euro la 4-500, cât erau cele de la Bang&Olufsen. Ultimele păreau ok, ceva mai bine construite ca restul, dar parcă nimic deosebit, iar frunzărind internetul după review-uri și recomandări, am văzut HD800 de la Sennheiser. Cablu, amplificatoare, audiofili, lucruri parțial noi pentru mine – deși pasionat de muzică de când mă știu, la echipamentul ca lumea mă uitam așa, de la distanță. Fermecat mai ales de design, în 2020 cumpăram, reducere, HD800 – cam 900 – 1000 de euro pe atunci. Dacă astea păreau scumpe, alternativele erau HD820 și Sony Z1R, alternative care se apropiau de 2000 de euro pe vremea aia.
Review-urile la HD800 erau oarecum împărțite. Pe de o parte Sennheiser a reușit ceva deosebit cu efectul de scenă (soundstage), care pe scurt înseamnă un sunet natural, aerisit, cu impresia că ești la un concert, pe de altă parte sunetele înalte de multe ori erau deranjante, obositoare. Totul culmina cu S-ul cântărețelor care de multe ori suna ascuțit, înțepător. Sigur, asta ține de calitatea înregistrării, de altfel te-ai aștepta de la un echipament precis să scoată în evidență defectele. Cu toate astea mi-au plăcut și îmi plac, sunt analitice și deosebite prin acel efect de scenă. Au fost și primele mele căști deschise (open back), fără de care acel efect de scenă nu este posibil. Acum, dacă ai unele deschise n-ar strica să ai și unele închise, am zis eu, cu gândul la 820. Ca o concluzie, prima mea pereche de căști serioase a fost ceva analitic și… nu pentru oricine. Un alt (posibil) defect este impedanța mare (300 ohm), pentru care ai nevoie de un amplificator, fie unul clasic, fie un DAC-AMP pentru căști, sau măcar un dongle-DAC, cum e cel de la FIIO, din imaginea de mai jos. După mai multe încercări, am rămas la un Topping DX3 Pro+ și un dongle-DAC de la FIIO.
Vă povesteam prin alte postări că am cumpărat la un moment dat 99 Classics de la Meze, dar sunt niște căști mult mai ieftine, de toată ziua cum s-ar spune.
Am ajuns în prezent, când m-am hotărât să cumpăr și HD820, la un preț de aproximativ 1200 de euro – destul de mult, dar un preț rezonabil pentru ceea ce oferă. Până să ajungem la sunet, câteva cadre cu ele – come on, sunt poate cele mai sexy căști de pe piață!
Căștile sunt din plastic, ceea ce înseamnă că sunt foarte ușoare și comode, chiar dacă nu par la fel de solide ca altele construite cu mai mult metal. Momentan sunt mulțumit de H800, încă nu am schimbat nimic la ele și mi se pare că rezistă în continuare bine. Am cumpărat un cablu nou pentru că cel vechi are o tăietură, dar cred că e vina mea, mi-e greu să cred că în lipsa uzurii te poți trezi din senin cu așa ceva. Încă o dată HD800 spre comparație, HD820 au un design similar, închiderea însă fiind cu sticlă.
HD820 păstrează impedanța de 300 ohm și deci nevoia de amplificare. Într-un fel îmi place mai mult argintiul, dar mi se pare că parcă se completează într-un fel cele două perechi de căști. Nu știu, parcă n-aș renunța la nici una dintre perechi. De notat faptul că HD800 au ca urmaș HD800S, care se spune că ar corecta o parte din defectele de răspuns la frecvențele înalte ale primelor. Ambele modele însă au fost concepute pentru un sunet aproape neutru și analitic, crec că la acest nivel contează mult preferințele, nu cred că e greșit să-ți placă sau nu această abordare. Hm, cam multe cuvinte pentru a spune că le-am vrut pur și simplu, nu?
Cum se aud? Fantastic după umila mea părere, dar la banii ăștia ține de gust. Cum spuneam, sunt niște căști proiectate să sune analitic și să dea impresia unui studio, chiar dacă sunt închise – adică un efect maxim de scenă pentru niște căști închise. E perfect normal să cauți altceva, că doar dai 1500 de euro. Ca să fac o parabolă, la o mașină scumpă te uiți la interior, la tepițerie, la culori, la butoane și comenzi, la sistemul audio, la detalii. Așa și aici, depinde în ce sistem audio vrei să le integrezi sau ce muzică vrei să asculți preponderent. Dar hai să nu mai caut scuze și să vă spun impresiile mele.
În primul rând, au acel sunet analitic, clar, precis și echilibrat. Nu te lovește nici bass-ul, nici chitara (în rock) și nici vocea, parcă ești într-un studio de înregistrări unde un inginer a încercat să compună întrega piesă cât mai echilibrat. Înițial am avut impresia multor alți review-eri, că midrange-ul (reprzentat preponderent de vocal) e puțin estompat și împins în fundal, dar nu e așa. E cumva echilibrat și clar, lucrur care îți permite să cauți și instrumentele și linia melodică, fără să pierzi prestația vocală.
Am ascultat Rebel say a prayer a celor de la Bad English (albumula Backlash pe care vi-l recomand cu căldură, apropo) pentru că vocea lui John Waite mi se pare deosebită, melodioasă dar cu puțină răgușeală specifică soliștilor de rock. În HD820 sună mai melodios și mai echilibrat, ceva la ce te-ai aștepta de la un album înregistrat, în timp în HD800 sunetul e puțin mai aspru și mai larg, similar unui concert. Sunt experiențe puțin diferite, n-aș spune că trebuie excluse una dintre cele două perechi. Eu personal caut și variante live, dar și înregistrările de studo, ambele mi se pare că au particularitățile și farmecul lor.
Asta înseamnă că HD800 pot deveni obositoare cu acea asprime prezentă de multe ori la frecvențele mai înalte. Ăsta a fost momentul însă când am dat jos HD800 și am continuat doar cu HD820, dar la muzica pe care o ascult frecvent.
Echilibrul frecvențelor mi-a permis să dau volumul mult mai tare decât ascult de obicei și atunci am început să dau din cap și să mă bucur cu adevărat de muzică, aceal plăcere și acea vibrație interioară pe care o ai când simți că muzica te prinde. Chitara lui Bruce Springsteen (un Telecaster) e mult mai melodioasă, de exemplu în I wish I were blind în cele două solo-uri de chitară. Solo-urile lui de chitară sunt intense, agitate, puternice, bazate pe ritm, uneori sună dur în HD800, însă HD820 păstrează clariteatea și ia puțin din duritate.
Am ascultat These days de la Bon Jovi, de pe albumul cu același nume și care mie îmi place foarte mult. Mie personal înregistrările lor îmi par comprimate și nu foarte de calitate, dar își ating scopul pentru că scot în evidență vocea lui Jon Bon Jovi, chitara lui Richie Sambora și ritmul lui Tico Torres la tobe. Mi-a placut foarte mult cum sună HD820, parcă am primit mai mult dintr-o melodie abstractă, care te invită să o asculți cu atenție – sunet incredibil mi-am notat, în timp ce ascultam. These days e o melodie care mă face să mă gândesc departe, de obicei nu caut să analizez nimic atunci când o ascult. De obicei, însă acum s-a schimbat puțin percepția.
Până aici sursa a fost Apple Music apropo, preponderent lossless. Zic preponderent pentru că nu sunt convins că în multe cazuri se simte diferența, cel puțin nu cu amplificatorul la care ascult eu. Pentru că de multe ori ascult noapte multă muzică de pe YouTube (sunt variante pe care nu le găsesc pe Apple Music, majoritatea live), am încercat Foo Fighters – Learn to fly – asta e pe streaming, dar îmi place videoclipul. La fel, mai melodios, mai plăcut, un sunet ceva mai fin a unei melodii care are ritm, dar nu foarte multe detalii pe care să le cauți printre instrumente. Aici m-am oprit cu analiza și am continuat să mă bucur de muzica care-mi place încă 1-2 ore – Chris de Burgh, Jennifer Rush, puțin Roxette și altele.
Cam asta voiam să spun legat de sunet, nu prea vreau să fac comparații pentru că nu cred că sunt relevante. Ca și abordare și construcție seamnănă cu HD800, dar numai seamnănă pentru că e evident că Sennheiser a încercat altceva, eu le-aș numi experiențe puțin diferite. Cu 99 Classics de la Meze nu cred că am de ce să le compar, e evident că sună mai bine, doar costă de 7 ori mai mult. Așa ca idee, ce spun eu aici e în mare parte părerea multor review-eri, cu mențiunea că mulți consideră că ceea ce oferă aceste căști e insuficient. Eu aș spune că ține de gusturi, dar înțeleg de unii caută un alt timp de sunet.
Concluzii. Regret achiziția? În nici un caz, însă 2000 de euro nu cred că aș fi dat. Acum că le-am încercat, atât ca sunet cât și construcție și confort, eu zic că merită chiar la prețul la care au fost în ultimul timp, adică 1400-1500 de euro. 2000 parcă trece puțin de limita superioară a bugetului pe care l-aș aloca pentru căști. Cu toate astea, sunt convins că mai sunt multe de scos din ambele perechi (HD800 și 820) cu alte amplificatoare, am auzit că HD800 pierd din asprimea la frecvențele înalte cu amplificatoare pe lămpi, de exemplu. Sunt tentat să caut în viitor alte amplificatoare, dar în același timp nu prea caut mai mult, eu sunt mulțumit de amândouă.
N-am încercat să văd cum se aud legate la Technics SU-G700M2, dar o să încerc, atât CD cât și vinil. Nu m-am grăbit pentru că acolo ascult de obicei la boxe, în timp ce căștile sunt refugiul meu din miez de noapte, când știu ce vreau să ascult și caut comoditatea sursei digitale. Personal sunt foarte mulțumit de tot pachetul, dar eu cam știam ce propune Sennheiser cu această linie (pentru că nu e aceeași direcție la toate modele de căști), iar recomandarea mea ca cei ce nu sunt familiari cu abordarea lor să le încerce mai întâi, pentru că sunt șanse să caute altceva, iar la banii ăștia e păcat să nu asculți fix ce cauți. Atât am avut de spus, până la postarea cu aparatul, dam ăsta signing out.
dam167.wordpress.com 