favourite

dam ăsta’s favourite things – 2024

Nu știu dacă v-am mai spus, dar la fiecare sfârșit de an, pe canalul Tested (Adam Savage) există clipuri cu obiectele preferate ale staff-ului din spatele canalului. În general sunt fie obiecte lansate îna nul în curs, fie descoperite de ei în anul respectiv, obiecte care le-au lăsat o impresie bună, fie că sunt scule, echipament audio – video, cărți, machete etc. M-am gândit să fac și eu o postare în același stil, mai ales că anul ăsta mi-am cumpărat tot felul de prostii. A fost un an cu accent e fotografie și muzică pentru mine, așa că m-am gândit să fac o selecție. Nu prea e nimic nou față de ce a apărut deja aici pe blog, așa că voi trece doar în revistă, restul detaliilor fiind în postările din anul 2024. Fiind vorba preponderent de muzică și fotografie n-am să încerc să complic lucrurile cu categorii sau subtitluri, o le enumăr într-o ordine aleatorie.

S-ar putea să fie o postare destul de lungă, așa că v-aș sugera niște muzică și ceva de băut, fie că e vin, ceai, apă, bere, suc, ce vi se pare că merge. Eu am în boxe albumul Tunnel of Love al lui Bruce Springsteen, dar s-ar putea să trec la altceva pe măsură ce scriu.

Fujifilm X-T5 – și trecerea la mirrorless

Impresiile despre aparate le găsiți aici. Pentru mine trecerea la mirrorless (și la o altă marcă) a fost o… curbă de învățare cum se spune acum. Văd că mi-a luat aproximativ un an să spun că m-am familiarizat cu un nou echipament – prin familiarizat mă refer la faptul că îl pot scoate din geantă și pot fotografia foarte repede în modul în care vreau, cu rezultate bune. Nu mai trebuie să caut setări sau să mă asigur că nu-mi scapă ceva. 

E un aparat mai dens în ansamblu, adică nu e ușor (aprox. 1200 g cu tot cu obiectiv), dar e semnificativ mai compact ca oricare din DSLR-urile pe care le-am avut. Din punct de vedere al calității imaginilor și funcțiilor e un mare pas înainte pentru mine pentru că e mult mai nou. De la rezoluție (40 mpx față de 16 mpx) până la focalizare sau calitatea imaginii în lumină slabă.

Cred că din punct de vedere al costurilor e cam același lucru la mirrorless, pentru rezultate profesionale e de așteptat să te coste cam 4 mii de euro un echipament cât de cât. Pentru mine schimbarea și-a atins scopul, am reușit să-l iau mai des cu mine și să fotografiez mai mult, lucru pe care intenționez să-l fac și la anul. Dacă va mai fi vreun aparat complementar? acum zic că nu, dar cine știe…

Un tablou original, 1/1, la comandă

Greu de intuit lucrurile care îmi plac în viață, nu?

Unul dintre lucrurile mele preferate din acest an, e o pictură în ulei, vârful piramidei fiind din foiță de aur.

Cărți și benzi desenate

Am cumpărat câteva cărți anul ăsta, dar de departe preferatele mele sunt cele despre albumul The Darks Side of the Moon al celor de la Pink Floyd, apărute cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea albumului.

Sunt cărți de tip coffee table books, sunt bune de răsfoit atunci când asculți muzică. La capitolul benzi desenate, m-am hotărât să cumpăr ceva pentru că am tot urmărit grafică și animație digitală SF – Cyberpunk. Nu intenționez să încep vreo colecție, le-am cumpărat pentru a admira arta ce le compune.

Căști – Meze 99 Classics

Postarea despre ele e aici. Le-am evitat mult timp pentru că nu mi-a plăcut designul în mod deosebit, dar m-am hotărât să le iau pentru că 1) erau la reducere, 2) aveam nevoie de niște căști închise așa mai de toată ziua și 3) sunt românești.

Sunt foarte mulțumit de achiziție, pe HD800 și amplificator s-a pus praful, nici nu mai țin minte când am ascultat la ele ultima dată. N-am de gând să renunț la ele, doar că 99 Classics au fost o alegere comodă de vineri sau sâmbătă seara când voiam doar să ascult muzică, fără să fiu prea atent la detalii – sună bine, sunt comode și nu sunt obositoare (din punct de vedere al curbei de frecvențe).

Technics SL1200GR2

Un upgrade important pentru mine, nu eram hotărât să fac acest pas anul ăsta, dar au fost prețuri bune de BF. 

Sunt foarte mulțumit de achiziție, diferența e mare față de ce aveam înainte. La anul mă gândesc să îmi cumpăr și o doză Ortofon 2M Black pe un head shell diferit, se spune că Ortofon ar face cele mai bune doze MM (moving magnet), dar următoarea achiziție importantă va fi amplificatorul Technis SU-G700M2.

Rucsacul Peak Design Everyday Backpack Zip

Mai pe larg aici despre motive și cum am ajuns la el. Eu de departe cel mai scump rucsac pe care l-am cumpărat, dar până acum, pentru mine, își merită pe deplin banii. Până acum e singurul cu care pot căra ușor un aparat foto (adică pot crea un compartiment accesat separat la partea de jos) și asta m-a ajutat mult inclusiv la drumurile cu avionul. Sunt mulțumit și de etanșeitate și durabilitate, evident într-un context urban, nu e un rucsac pentru drumeții sau condiții extreme. 

E solid și destul de mic, dar atunci când e încărcat nu e chiar ușor de cărat – e totuși cel mai comod pe care l-am avut la dimensiuni așa mici și la o greutate de 5-6 kg.

Muzică 

Spuneam anul trecut că vreau să încerc mai multe albume și să ascult cât mai multă muzică – fix așa a fost. Am cumpărat destul de multe discuri și CD-uri, cu unele am mers la sigur (best of sau albume pe care le cunoșteam), iar cu altele am încercat ceva nou, ca de exemplu Talking Heads, Oasis sau U2.

Un album pe care l-am cumpărat fără să-l ascult, și care îmi place foarte mult, e Luck and Strange al lui David Gilmour – l-am cumpărat atât pe vinil albastru cât și pe vinil portocaliu și, evident, pe CD.

Îmi plac mult și albumele japoneze, am cumpărat Backlash (Bad English) și câteva de la Rolling Stones. De menționat albumul Scientist wins the World Cup pe care l-am găsit cu greu, tot la categoria încercat ceva nou.  

Chitară electrică – Fender Squier Stratocaster

Pentru că voiam un „Strat” și asta înseamnă să fii adult, te duci și îți cumperi.

Cafeneaua (mă rog, lanțul de cafenele) Laduree

Probabil am fost (și sunt) un ignorant, dar eu unul n-am auzit de lanțul ăsta. Prima dată am fost în Dubai Mall, în 2017 și/sau 2019 pentru că ni s-a părut interesant decorul, deși stilul clasic nu e chiar pe gustul meu. Mi-a plăcut mult, așa că am fost și anul ăsta și am luat un ecler cu fistic. Cei care mă cunosc știu că dulciurile și prăjiturile nu mă dau pe spate în viața asta, de multe ori când mi se oferă prăjitură mănânc din politețe, dar eclerul ăla a fost ceva WOW. Și am mai mers o dată, să mă asigur că n-a fost vreun accident, că nu aveam eu glicemia prea mică și m-am bucurat din ceva dulce obișnuit. Știu că e cam ciudat să fie așa ceva în listă, dar cumva mi-a rămas aproape de suflet.

De final

Cam atât pe moment, mă retrag și eu cu familia (a venit Crăciunul de când am început să scriu) pentru că am un chardonnay de Sâmburești la rece și vreau să fac un risotto cu pure de mazăre. Pentru mine a fost un an în care mi-am făcut multe pofte și ma simt luat pe sus de un val de recunoștință – așa că am și pentru voi același îndemn, să ne bucurăm de ce avem, chiar dacă ne dorim mai mult tot timpul. Vă rog să o luați încet cu maionezele, că îmbătrâniți la fel ca dam ăsta, și să aveți sărbători fericite. Sau liniștite, sau letargice, așa cum ies ele, nu trebuie să fie rupte dintr-o emisiune a lui Jamie Oliver. Poate închei anul cu o postare de recapitulare și planuri pentru la anul, în funcție de dispoziție.