Până să ajungem la ornamente de sărbători și ale prostii pe care sunt toate șansele să mi le cumpăr, am vrut să vă povestesc despre partea de muzică și fotografie, cum se integrează noile achiziții. Sunt însă destule de spus și o să încerc să fac postări separate, mai scurte și mai la obiect. Pentru că încerc să-mi menajez spatele (îmbătrânesc, maică), am început să mă uit în rucsac și să fac modificări. Ar trebui să și călătoresc puțin în perioada următoare, așa că m-am gândit că e bine să reduc ceea ce consideram eu că e strictul necesar. Mi se spune tot timpul că „tu cari oricum toate prostiile în rucsac”, hai să vă arăt și vouă – probabil și voi veți fi de aceeași părere (dacă da, sunteți hateri).
Vă propun în continuare să bem o cafea, să ascultăm un jazz, iar eu să vă arăt ce car după mine zi de zi. Am tot cumpărat în ultima vreme jazz, de parcă aș fi pasionat, dar eu am impresia că nu mai găsesc ceva important de cumpărat prin magazine în materie de albume și cumpăr altceva – jazz în cazul ăsta. Nu-i spuneți doamnei, că o să zocă să nu mai cumpăr deloc dacă nu e ceva care chiar să-mi placă. Nu poți să nu mai cumperi deloc, ce discutăm aici…





Eu o să continui cu Wes Montgomery, o achiziție recentă. Cred că într-o zi urâtă de iarnă o să fac poze la toată colecția de jazz să vă arăt, așa fac și eu ordine. În pozele de mai sus e și sursa, Technics SL1200GR2 și Ortofon 2M Blue. Dacă vi se pare prea încrcat jazz-ul, vă recomand Eric Marienthal, mult mai modern și mai melodios. Cafeaua, am încercat să fac niște cadre ca să aduc puțină atmosferă, dar nu cred că au ieșit. Da știu, mă văd și eu într-unul din ele, e tot espressorul din inox, nu am ce să fac. În viitor o să încerc mai mult.



Știu că e groaznic primul cadru, voiam să zic că pentru un espresso dublu folosesc 18 g de cafea proaspăt măcinată și un timp de extracție de aproximativ 40 s. Cafeaua e ok, dar mi se pare că nu am o extracție cum trebuie de fiecare dată și vreau să-mi cumpăr 2-3 accesorii pentru a uniformiza cafeaua în portafiltru. Cred că v-ați dat seama că nu mă pricep încă nici la latte art, altfel aveam o poză cu produsul finit. Fac progrese totuși. Cafeaua e Lavazza, de obicei caut ceva mai puțin prăjit, chiar dacă asta înseamnă uneori o cafea mai acidă. Încă experimentez, pe măsură ce învăț o să mai postez, poate îmi explică cineva cum fac totul complet greșit.
EDC. De obicei EDC (every day carry) se referă la ce ai la tine, prin buzunare, dar eu m-am gândit să includ TOT ce am la mine, cu buzunarele terminam mult mai repede.

- MacBook Pro 16” (M2 Pro, 16 GB RAM, 512 GB) – pentru mine nu e suficient nimic de 13” sau 14”, dar în viitor mă gândesc la MacBook Air 15”, mai ales că nu tot timpul am nevoie de o putere mare de calcul.
- Caiet pentru notițe – cred că ăsta e Moleskine. Încerc un sistem cu 4 elemente în ultima vreme, un caiet pentru job-ul normal, unul pentru afacerea personală, unul pentru hobby (programare și idei de grafică momentan) și Apple Notes. În imagine e caietul pentru afacerea personală, cel pentru job rămâne la birou, cel pentru hobby rămâne acasă.
- Stilou Parker și creion mecanic Rhodia. Nu știu ce să zic de creionul ăla mecanic, nu-mi place în mod deosebit, dar ce am avut de la Parker nu prea mai merg și nu găsesc altele care să-mi placă.
- Citizen Promaster Altichron, îl port împreună cu un Apple Watch Ultra. Primul îmi place, al doilea e doar pentru tracking.
- AirPods – cred că generația a treia sau a patra, cele fără anulare de zgomot. Nu prea vorbesc la telefon cu ele, ascult muzică sau podcast-uri pe stradă. Au o cutie de plastic pentru că și doamnei i-am luat la fel și risc să mă trezesc că mi le ia „din greșeală”.
- SSD portabil Samsung T5 (1 TB) și cablu usb-c – usb A.
- 2 stick-uri – nu le prea folosesc, dar nu strică să le am la mine, unul dintre ele de obicei are tot timpul un sistem de operare.
- Fujifilm X100VI.
- Cititor de card SD Sandisk.
- Adaptor usb-c – ethernet, are și un port usb A.
- Cablu Apple usb-c.
- Cablu Apple de încărcare 240 W – l-am luat pentru încărcătorul de la 14.
- Acumulator SmallRig pentru Fujifilm X100VI.
- Încărcător Apple 70 W. Mi-am dat seama că nu prea am nevoie de încărcătorul de 100 W cu care a venit laptopul, așa că am cumpărat unul mult mai compact, care ar trebui să fie suficient on the go.

Telefonul e un iPhone 13 Pro Max care face luna viitoare 4 ani și pe care aș vrea să-l mai țin încă 1 an. Am adăugat portofelul magnetic de la Apple, pentru că acum am buletin de-ăla nou care e cât un card. Nu prea îl țin pe telefon, ci de obicei în buzunar, iar la mine am tot timpul buletinul, permisul de conducere și unul dintre carduri. În rucsac mai țin un portofel cu cardul de sănătate, cash și alte carduri.

Mai sus sunt chestii pe care le mai iau cu mine ocazional. În partea dreaptă un cuțit ieftin de la Decathlon iar sub el un multitool Leatherman, în stânga două Zippo pe benzină și un cutter de trabucuri. În mijloc, evident, două trabucuri, aici Santa Damiana. Dacă nu e evident, atât la brichete cât și la cuțit / multitool aleg doar una / unul.
La toate cele de mai sus se adaugă două seturi de chei. Chestia asta cu cafeaua, fără alcool, nu merge, o să mă opresc aici. Data viitoare suntem din nou bețivani și o să vă povestesc despre fotografie și muzică.


















