cd

Fotografie și updates în general

Am vrut la un moment dat să scriu o întreagă postare despre fotografie în 2025, tendințe în materie de echipament, prețuri, sfaturi pentru începători etc., dar după ce m-am mai gândit mi-am dat seama că ar fi fost ceva lung și plictisitor. Plus că aș fi tras tot felul de concluzii legate de aparate pe care nu le-am folosit doar de dragul unor argumentații. Așa că am ajuns la concluzia că vă fac doar un rezumat, pentru că trăim, totuși, vremuri interesante când vine vorba despre fotografie. Asta în prima parte, apoi o să vă spun (și arăt, pentru cei ce citiți pe diagonală) ce iMac mi-am luat și recomandări de muzică. A, și poze cu flori sau ceva de genul.

Până la fotografie, eu fac câte o pauză pentru că am curățat niște discuri și le-am pus la uscat, dar vă recomand ceva rece între paragrafe – ajung și eu acolo, vin n-am la rece (deși ar trebui!), dar apă sau bere găsesc. Cât despre ascultat, încercați ceva nou. După ce termin cu discurile voi asculta Tracy Chapman.

Fotografie și camere foto în 2025

Trăim vremuri interesante, în care cererea a crescut mult datorită cererii mari de conținut video, de care producătorii, odată cu tranziția la mirrorless, au încercat să profite prin schimbarea seriilor de produse. Calitatea senzorilor și a procesoarelor de imagine a crescut, așa că majoritatea camerelor foto, hibrid și video de pe piață oferă acum rezultate foarte bune când vine vorba de calitatea imaginii. 

Principalii producători, după părerea mea, sunt Canon, Nikon, Sony și Fujifilm, fiecare dintre ei oferind o gamă largă de echipament dedicat – atât aparate, cât și obiective. Canon și Nikon sunt probabil cei mai conservatori și au țintit fotografii de sport și fotoreporterii în general, în timp ce Sony a investit foarte mult în promovare. Fujifilm a ales nostalgia și designul retro prin care se diferențiază cu succes de restul. 

Deși în fiecare an poți spune că cumperi mai mult cu aceiași bani, aparatele foto noi rămân scumpe. Aș spune că pragurile de preț se păstrează – până pe la 1000 euro amatori și semi pro, 2000 – 6000 euro pentru aparatele din gama de vârf -, dar dacă vrei ce e nou și la modă va trebui să mergi spre pragul de sus, adică spre 2000 de euro. Un exemplu e Fujifilm X100VI, feblețea internetului, care, pe unde e pe stoc, se apropie de 2000 euro. E totuși mult pentru un rangefinder cu obiectiv fix, chiar dacă rezultatele oferite sunt de nivel profesional. Tot de la Fujifilm, GFX100RF e echivalentul lui X100VI pe format mediu, undeva pe la 6000 euro. Mult, ai spune, dar e totuși format mediu. Dar e cu obiectiv fix, deci are ca țintă utilizatori aparte.

Sigma s-a distanțat de designul retro, mă rog, până la polul opus chiar, cu Sigma BF. O cameră cu un design minimalist, dar cu obiectiv interschimbabil. Pentru cine e? nu știu, pentru cine apreciază un astfel de design și care, din nou, ar da măcar 2000 euro. 

Astea sunt doar câteva exemple, au și ceilalți producători tot felul de camere, mai mici, mai mari, mai compacte sau mai puțin. După umila mea părere, suntem la un nou vârf al producției, în care fiecare producător vrea să ai un aparat foto în mână, dar urmează o cădere pentru că se vor cumpăra până la un punct. Exact ca și în cazul DSLR-urilor pentru amatori acum 10-15 ani, mulți își vor da seama că un aparat foto e o chestie pe care o cari după tine și trebuie să faci niște reglaje, altfel ai rezultate mai proaste decât oferă un telefon mobil de ultimă generație. Iar pasionații, ca mine, câte camere să cumpere? Recunosc, cu un buget limitat mi-aș cumpăra fără să clipesc 4-5, dar cu același buget nelimitat nu mi-ar mai trebui altele vreo 10 ani. Iar profesioniștii, cei care folosesc zilnic un astfel de echipament, nu se vor uita la exemplele mele de mai sus pentru că nu sunt ce au ei nevoie. Sper să mă înșel totuși și consumerismul să permită producătorilor să ne ia ochii și în următorii ani. Poate Fujifilm a descoperit rețeta succesului, pentru că ultimele lor camere se găsesc foarte greu datorită cererii mari.

Tot ca o părere personală, nevoia de conținut video a contribuit la succesul camerelor compacte. La 1000-2000 euro cei ce produc conținut pe rețelele sociale, sau chiar YouTube, și-au permis să experimenteze mai mult, iar asta a făcut să crească din nou cererea pentru astfel de aparate. În trendul ăsta al inflencerilor și al percepției de cool s-au aruncat și producători mult mai serioși (în sensul de rigizi), ca de exemplu Leica sau Hasselblad cu aparate tangibile ca prețuri. Au țintit amatorii și profesioniștii amatori de altceva, acei profesioniști sătui de Canon și Nikon. 

Am lăsat la urmă nebunia asta cu AI. Din nou, ca o impresie personală, nu vom avea procesarea agresivă de pe telefoane pe camerele foto, nu neapărat datorită celor ca mine care vor să facă procesarea post, ci din cauza costurilor. Cred că un aparat foto cu capacitatea unui telefon mobil ar costa foarte mult datorită puterii de procesare necesară unui senzor mult mai mare, dar și nevoia de un software bun și optimizat continuu. Aș spune că și în viitor, o experiență exclusivă point&shoot similară telefoanelor nu va veni pe camerele foto / video, iar AI va fi utilizat cu măsură. În schimb observ că software-ul de post procesare e tot mai simplu și mai intuitiv, poate că acea procesare se va face pe un telefon sau un laptop printr-un simplu tap, în baza unui raw descărcat wireless de pe un aparat – poate că asta ne va împăca pe toți.

Ca o concluzie, cred că sunt vremuri frumoase pentru pasionații de fotografie. Deși prețurile pot fi mari, găsești foarte multe tipuri de echipament care oferă o calitate bună a imaginii. Pentru pasionații care vor echipament ieftin, DSLR-urile încă sunt o alegere bună. DSLR-urile utilizate anterior de profesioniști sunt casetofoanele la apogeu – bune, fiabile, dar nu chiar așa practice. Ele oferă însă o focalizare decentă, obiective bune SH și absolut toate funcțiile necesare tehnicilor avansate de fotografie.

Desktop nou – iMac 5K 2017

Anul ăsta aș vrea să lucrez eu mai mulți și să contractez mai puțin (sunt un parvenit și mă gândesc numai la bani, gata, am zis-o), așa că am stabilit că mi-ar fi de mare ajutor un desktop. Principala cerință a fost să ruleze Windows pe x86 și… dacă se putea să fie Apple chiar mai bine. Am făcut o listă de piese pentru un PC clasic și am ajuns pe la o mie de euro cu tot cu monitor – ce drept, cu componente noi. Fermecat de display-ul 5K al iMac-ului, am ales să cheltui 800 de euro pe modelul 2017 cu procesor Intel. În mare, echiparea e așa: i7, 32 GB RAM, GPU 8GB (Radeon), , 512 GB SSD, 27’’. La prețul ăsta, fără periferice, dar AIO-ul arată foarte bine, zgârieturile și defectele sunt doar pe stand. Nu am vrut să fac atâta curățenie încât să arate bine în cadru, așa că va trebui să vă mulțumiți cu o imagine generică.

Periferice am avut eu, tastatura Magic Keyboard și Magic Mouse, dar am cumpărat și Magic Trackpad, ultima iterație, cea cu usbc. Ironia e că trackpad-ul nu merge cum trebuie pe MacOS datorită versiunii mai vechi a acestuia, dar merge fără probleme pe Windows, cu un driver custom. Nu mă așteptam ca un asemenea accesoriu să meargă mai bine pe Windows dar… asta e, cred? noroc că pe Windows intenționez să fac efectiv treabă, în timp ce MacOS e doar pentru distracție. Aici însă am un mouse Razer pentru că nu pot fără scroll wheel și… un mouse comod.

Cum e ca performanță în 2025? e ok, pentru mine e suficient, cel puțin pe moment. Ecranul e însă fantastic, uneori parcă diferențele de contrast și culoare sunt prea subtile pentru ce am eu nevoie. Pe MacOS însă își arată vârsta, mai ales când îl compari cu orice rulează Apple M, de asta mi se pare că nu merită dacă vrei să folosești doar MacOS. Chiar dacă un Mac Mini și un Studio Display trec bine de 2000 de euro, în comparație cu 800 cât a fost ăsta, diferențele vor fi mari. Pentru mine însă Windows x86 e încă o necesitate pentru anumite softuri, aș spune că am făcut o afacere bună, vedem cât de fiabil va fi în timp – adică câtă viață mai are în el, cum se spune. Știu că mai pot adăuga memorie, dar nu cred ca va rezolva asta prea multe, puterea de procesare cam tot aia e.

Muzică – achiziții din ultima vreme

Încep în ordinea în care le-am fotografiat, cu Pink Floyd – Live at Pompeii II, mixat de Steven Wilson, CD. Exact astea au fost motivele pentru care l-am cumpărat – Pink Floyd Live, Steven Wilson. Nu am ascultat încă, dar cât de rău poate fi?!

Continui cu jazz, am început să urmăresc colecția 85 de la Blue Note, văd că albumele sunt reușite – de data asta:

Din nou nu am ajuns să ascult dar… cred că e ok. În continuare un album / compilație care nu credeam că urma să-mi placă așa mult, Mike & The Mechanics – Looking Back – Living the years. Foarte tare, probabil cea mai cunoscută piesă a lor este All I need is a miracle, dar dacă vă place cât de cât stilul, o să vă placă întregul album. Foarte bună achiziție.

AC/DC – Back in Black pentru că… e un album de referință și era pe vinil alb cu negru și nu știu, l-am luat.

Sting 3.0 Live. Mult timp nu mi-a plăcut Sting, dar am ajuns să-l apreciez ca artist – poate mă înmoi acum la bătrânețe. Îmi plac anumite piese și am văzut că sună bine live, așa că… am luat. Îmi place și de Dominic Miller la chitară, iar aici sună foarte bine amândoi.

David Gilmour și Romany Gilmour – Between two points pe vinil transparent. Sunt patru variante ale aceleiași piese dar ce era să fac? pe vinil transparent – casă, card, acasă.

Gata cu scrisul fermecător al lui dam ăsta pentru postarea asta. Sper că aceste 1700 de cuvinte de până acum v-au încântat, ca de obicei. Vă las cu un parfum de cameră care mi-a plăcut – pentru că se numește Egyptian Amber, evident, dar miroase ok -, și niște poze.

Fotografie și muzică, la început de 2025

Aș vrea să vă expun câteva idei legate de fotografie și aparate foto, așa ca o percepție a mea la început de 2025. Nu o să intru în detalii tehnice, sunt genul de idei care îți rulează în cap la duș sau când mergi pe bicicletă, dar observ că aparatele foto au prins puțină tracțiune. Nu am cumpărat nimic, deci partea de fotografie e mai mult vorbărie, am în schimb la muzică niște cadrele cu albumele pe care le-am cumpărat recent.

Vă recomand să nu luați foarte în serios ce scriu în continuare și vă propun o lumânare parfumată, un pahar de ce vreți voi și un album de jazz în fundal. Ca de obicei, eu respect parțial propriile-mi recomandări – am o bere blondă și Nubya Garcia – Odyssey, pe vinil colorat, 33 1/2 rpm.

Spuneam că aparatele foto au prins tracțiune. Nu știu dacă asta se reflectă în cota de piață a producătorilor sau în statistici, văd doar că mai multă lume vorbește despre aparate foto și video. Producătorii încearcă să se folosească de zgomotul privind aparatele foto considerate „cool”, de exemplu Fujifilm X100VI, Leica Q3 sau alte modele cu aspect retro, mai mult sau mai puțin compacte (Fujifilm X-M5, Nikon Zf și Zfc etc.). Eu unul am un deja vu, perioada asta îmi aduce aminte de perioada 2005 – 2010, probabil apogeul DSLR-urilor, când producătorii încercau să scoată cât mai multe modele pe piață, în speranța că fiecare dintre noi ajungea cu un astfel de aparat la gât. 

Recent s-a lansat Sigma BF, un aparat foto… mai altfel. Personal mi se pare un aparat foarte interesant, chiar dacă nu e pe gustul meu, pentru încearcă să fie altfel, să simplifice procesul de a fotografia. Sigur că părerile vor fi împărțite, pasionații de fotografie care au căutat tot timpul echipamentul profesionist, cu multe butoane și reglaje multiple, vor fi dezamăgiți de iPhone ăsta al aparatelor foto. Dar cei care ar putea fi interesați de fotografie vor avea supriza de încerca o altă abordare, mult mai simplă. Dacă stăm strâmb și gândim drept, la baza fotografiei e practic triunghiul expunerii – timp de expunere, diafragmă și ISO. Practic sunt trei reglaje, nu e nevoie de 10 butoane și rotițe, multe detalii pot fi ignorate pentru o majoritate covârșitoare a fotografiilor. E un aparat cu care să obții foarte simplu niște cadre, nu un aparat pentru cei ce vor să controleze fiecare detaliu. Nu e destinat profesioniștilor, nu e pentru evenimente, nu e pentru sporturi.

Dar e scump, probabil fix pentru că e complet altceva. De altfel prețul e unul dintre factorii care, după părerea mea, va tempera entuziasmul pentru camerele foto atea noi și cool. Chiar dacă luăm în considerare inflația, ajungem să dăm 2000-2500 de euro (cu excepția Leica) pe aparate destinate mai mult sau mai puțin amatorilor, prețuri la care în era DSLR erau deja modele destinate semi sau profesioniștilor. Mie personal mi-ar plăcea ca aparatele să se cumpere în continuare, lucru ce ar permite producătorilor să aducă modele noi pe piață și să încerce mai multe, dar nu sunt foarte optimist – pentru că am făcut un experiment.

Am o colegă căreia îi place să călătorească și să(-și) facă multe poze. Recent mi-a spus că, deși știe că și cu telefonul se poate obține mai mult prin aplicații care oferă mai mult control asupra camerelor, parcă o atrage ideea de a folosi un aparat dedicat. I-am arătat câteva modele compacte de pe piață, dar am subliniat că a folosi un aparat în scopul obținerii unor rezultate mai bune presupune tehnică. Așa că i-am propus să-i las o perioadă un aparat (Nikon Zfc) să se joace cu el și să-și dea seama dacă i se potrivește. I-am spus că i-l vând la un preț bun dacă îl vrea, dar pentru început să se joace cu el 1-2 săptămâni fără nici o obligație. I l-am pus pe modul complet automat și i-am arătat că e suficient să-l pornească și să apese pe buton dar, în anumite cazuri, nu va obține prea multe în felul ăsta. După cum mă așteptam, mi l-a adus înapoi și mi-a spus că nu e pentru ea. 

După ce am folosit niște zeci de ani aparate foto de tot felul mi-am dat seama că ai nevoie de „mână”, cum se spune. Trebuie să ai o inspirație de moment de a folosi repede și eficient reglajele aparatului. Mâna asta se obține prin studierea tehnicilor fotografie și exercițiu. E ca atunci când gătești și deja ai o idee cât ulei trebuie să pui în tigaie, te adaptezi repede și ai un anume simț. Așa că îmi mențin părerea că cei care nu sunt deloc pasionați de ceea ce înseamnă de fapt fotografia nu vor sta prea mult cu un aparat în mână, indiferent cât de cool e. 

Îmi doresc însă să mă înșel, pentru că eu unul m-am săturat de AI și de imaginile procesate excesiv produse de telefoane.

Gata, trecem la muzică. În ultima vreme am căutat Jazz, spuneam în postări anterioare că aș vrea ceva mai modern, mai melodios. Așa că am cumpărat Nubya Garcia – Odyssey, pe vinil colorat. Fiind un album nou, calitatea înregistrării e bună iar muzica e, în percepția mea, un jazz clasic modernizat. E mai melodios și mai alert, dar în mare păstrează linia clasică a jazz-ului – mult saxofon și ritm, cu diferite accente melodice pe alocuri.

Al doilea album, MIdnight Blue al lui Kenny Burrell, a fost o achiziție bazată pe marketing – că e „the finest in jazz since 1939” și că e pe vinil albastru. M-am gândit, cât de rău poate fi? Am ascultat puțin de pe telefon și mi s-a părut ok, așa din perspectiva unui care habar nu are ce e aia jazz-ul. Îmi place, poate și din cauza chitarei, spre deosebire de trompetele clasicilor. 

În timp ce frunzăream printre discuri, am dat de Luck and Strange, al lui David Gilmour. Nimic nou, îl am deja pe vinil albastru și portocaliu, credeam că e cel pe verde (despre care am zis că e prea mult, nu mai dau 150 de lei pentru o a treia copie). Nu era pe verde, era pe argintiu – am oftat și l-am luat. Trei e numărul noroc al românilor, eu m-am născut într-o zi de 3, 3 fete avea împăratul, Greuceanu s-a dat de 3 ori peste cap… înțelegeți voi, mare număr 3 ăsta. 

Ar mai fi câteva CD-uri unde, pe lângă albumul The Division Bell (Pink Floyd) în varianta japoneză, am zis să încerc și altceva – Billy Idol și Bob Dylan. A, și U2, că e remasterizat.

Atât pe moment, am niște gânduri cu și despre cafea pe care mă gândesc să le aștern la un moment dat pe aici. Încep să înțeleg pasiunea pentru cafea și, chiar dacă nu vreau să fac o obsesie pentru asta, îmi place ideea de a o prepara și de a încerca tipuri de cafea sau procedee specifice.

dam ăsta’s favourite things – 2024

Nu știu dacă v-am mai spus, dar la fiecare sfârșit de an, pe canalul Tested (Adam Savage) există clipuri cu obiectele preferate ale staff-ului din spatele canalului. În general sunt fie obiecte lansate îna nul în curs, fie descoperite de ei în anul respectiv, obiecte care le-au lăsat o impresie bună, fie că sunt scule, echipament audio – video, cărți, machete etc. M-am gândit să fac și eu o postare în același stil, mai ales că anul ăsta mi-am cumpărat tot felul de prostii. A fost un an cu accent e fotografie și muzică pentru mine, așa că m-am gândit să fac o selecție. Nu prea e nimic nou față de ce a apărut deja aici pe blog, așa că voi trece doar în revistă, restul detaliilor fiind în postările din anul 2024. Fiind vorba preponderent de muzică și fotografie n-am să încerc să complic lucrurile cu categorii sau subtitluri, o le enumăr într-o ordine aleatorie.

S-ar putea să fie o postare destul de lungă, așa că v-aș sugera niște muzică și ceva de băut, fie că e vin, ceai, apă, bere, suc, ce vi se pare că merge. Eu am în boxe albumul Tunnel of Love al lui Bruce Springsteen, dar s-ar putea să trec la altceva pe măsură ce scriu.

Fujifilm X-T5 – și trecerea la mirrorless

Impresiile despre aparate le găsiți aici. Pentru mine trecerea la mirrorless (și la o altă marcă) a fost o… curbă de învățare cum se spune acum. Văd că mi-a luat aproximativ un an să spun că m-am familiarizat cu un nou echipament – prin familiarizat mă refer la faptul că îl pot scoate din geantă și pot fotografia foarte repede în modul în care vreau, cu rezultate bune. Nu mai trebuie să caut setări sau să mă asigur că nu-mi scapă ceva. 

E un aparat mai dens în ansamblu, adică nu e ușor (aprox. 1200 g cu tot cu obiectiv), dar e semnificativ mai compact ca oricare din DSLR-urile pe care le-am avut. Din punct de vedere al calității imaginilor și funcțiilor e un mare pas înainte pentru mine pentru că e mult mai nou. De la rezoluție (40 mpx față de 16 mpx) până la focalizare sau calitatea imaginii în lumină slabă.

Cred că din punct de vedere al costurilor e cam același lucru la mirrorless, pentru rezultate profesionale e de așteptat să te coste cam 4 mii de euro un echipament cât de cât. Pentru mine schimbarea și-a atins scopul, am reușit să-l iau mai des cu mine și să fotografiez mai mult, lucru pe care intenționez să-l fac și la anul. Dacă va mai fi vreun aparat complementar? acum zic că nu, dar cine știe…

Un tablou original, 1/1, la comandă

Greu de intuit lucrurile care îmi plac în viață, nu?

Unul dintre lucrurile mele preferate din acest an, e o pictură în ulei, vârful piramidei fiind din foiță de aur.

Cărți și benzi desenate

Am cumpărat câteva cărți anul ăsta, dar de departe preferatele mele sunt cele despre albumul The Darks Side of the Moon al celor de la Pink Floyd, apărute cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea albumului.

Sunt cărți de tip coffee table books, sunt bune de răsfoit atunci când asculți muzică. La capitolul benzi desenate, m-am hotărât să cumpăr ceva pentru că am tot urmărit grafică și animație digitală SF – Cyberpunk. Nu intenționez să încep vreo colecție, le-am cumpărat pentru a admira arta ce le compune.

Căști – Meze 99 Classics

Postarea despre ele e aici. Le-am evitat mult timp pentru că nu mi-a plăcut designul în mod deosebit, dar m-am hotărât să le iau pentru că 1) erau la reducere, 2) aveam nevoie de niște căști închise așa mai de toată ziua și 3) sunt românești.

Sunt foarte mulțumit de achiziție, pe HD800 și amplificator s-a pus praful, nici nu mai țin minte când am ascultat la ele ultima dată. N-am de gând să renunț la ele, doar că 99 Classics au fost o alegere comodă de vineri sau sâmbătă seara când voiam doar să ascult muzică, fără să fiu prea atent la detalii – sună bine, sunt comode și nu sunt obositoare (din punct de vedere al curbei de frecvențe).

Technics SL1200GR2

Un upgrade important pentru mine, nu eram hotărât să fac acest pas anul ăsta, dar au fost prețuri bune de BF. 

Sunt foarte mulțumit de achiziție, diferența e mare față de ce aveam înainte. La anul mă gândesc să îmi cumpăr și o doză Ortofon 2M Black pe un head shell diferit, se spune că Ortofon ar face cele mai bune doze MM (moving magnet), dar următoarea achiziție importantă va fi amplificatorul Technis SU-G700M2.

Rucsacul Peak Design Everyday Backpack Zip

Mai pe larg aici despre motive și cum am ajuns la el. Eu de departe cel mai scump rucsac pe care l-am cumpărat, dar până acum, pentru mine, își merită pe deplin banii. Până acum e singurul cu care pot căra ușor un aparat foto (adică pot crea un compartiment accesat separat la partea de jos) și asta m-a ajutat mult inclusiv la drumurile cu avionul. Sunt mulțumit și de etanșeitate și durabilitate, evident într-un context urban, nu e un rucsac pentru drumeții sau condiții extreme. 

E solid și destul de mic, dar atunci când e încărcat nu e chiar ușor de cărat – e totuși cel mai comod pe care l-am avut la dimensiuni așa mici și la o greutate de 5-6 kg.

Muzică 

Spuneam anul trecut că vreau să încerc mai multe albume și să ascult cât mai multă muzică – fix așa a fost. Am cumpărat destul de multe discuri și CD-uri, cu unele am mers la sigur (best of sau albume pe care le cunoșteam), iar cu altele am încercat ceva nou, ca de exemplu Talking Heads, Oasis sau U2.

Un album pe care l-am cumpărat fără să-l ascult, și care îmi place foarte mult, e Luck and Strange al lui David Gilmour – l-am cumpărat atât pe vinil albastru cât și pe vinil portocaliu și, evident, pe CD.

Îmi plac mult și albumele japoneze, am cumpărat Backlash (Bad English) și câteva de la Rolling Stones. De menționat albumul Scientist wins the World Cup pe care l-am găsit cu greu, tot la categoria încercat ceva nou.  

Chitară electrică – Fender Squier Stratocaster

Pentru că voiam un „Strat” și asta înseamnă să fii adult, te duci și îți cumperi.

Cafeneaua (mă rog, lanțul de cafenele) Laduree

Probabil am fost (și sunt) un ignorant, dar eu unul n-am auzit de lanțul ăsta. Prima dată am fost în Dubai Mall, în 2017 și/sau 2019 pentru că ni s-a părut interesant decorul, deși stilul clasic nu e chiar pe gustul meu. Mi-a plăcut mult, așa că am fost și anul ăsta și am luat un ecler cu fistic. Cei care mă cunosc știu că dulciurile și prăjiturile nu mă dau pe spate în viața asta, de multe ori când mi se oferă prăjitură mănânc din politețe, dar eclerul ăla a fost ceva WOW. Și am mai mers o dată, să mă asigur că n-a fost vreun accident, că nu aveam eu glicemia prea mică și m-am bucurat din ceva dulce obișnuit. Știu că e cam ciudat să fie așa ceva în listă, dar cumva mi-a rămas aproape de suflet.

De final

Cam atât pe moment, mă retrag și eu cu familia (a venit Crăciunul de când am început să scriu) pentru că am un chardonnay de Sâmburești la rece și vreau să fac un risotto cu pure de mazăre. Pentru mine a fost un an în care mi-am făcut multe pofte și ma simt luat pe sus de un val de recunoștință – așa că am și pentru voi același îndemn, să ne bucurăm de ce avem, chiar dacă ne dorim mai mult tot timpul. Vă rog să o luați încet cu maionezele, că îmbătrâniți la fel ca dam ăsta, și să aveți sărbători fericite. Sau liniștite, sau letargice, așa cum ies ele, nu trebuie să fie rupte dintr-o emisiune a lui Jamie Oliver. Poate închei anul cu o postare de recapitulare și planuri pentru la anul, în funcție de dispoziție.  

Technics SL1200GR2 – Impresii și câteva idei

Spuneam recent că nu vor urma achiziții importante în perioada asta așa că, în stilul caracteristic al lui dam ăsta, a apărut un nou pickup în peisaj. În primul rând vreau să spun că îmi pare rău, pentru că știu că sunt niște doamne care trec pe aici, dar va fi o postare de „boys with their toys”. Am niște poze (făcute de mine de data asta) dar… nu sunt nici munți, nici eu în haine dubioase, nici peisaje urbane la modă, ci doar muzică, pickup și accesorii. Așa că, doamnelor, dacă chiar nu aveți altceva mai bun de făcut, vă recomand un pahar mare de vin, poate chiar roșu, de sezon, orice soi sau cupaj poftiți – numai să nu scrie „demi” pe undeva pe etichetă pentru că îmi veți frânge inima.

O să încerc să nu bat câmpii (ca în postarea precedentă, ați citit? dacă nu, n-o citiți, nu merită, e o varză acolo), dar aș vrea să vă povestesc puțin despre motive, experiențe și rezultat. Eu am lângă mine o bere și albumul Kind of Blue al lui Miles Davis, pe vinil transparent. Pentru că sunt în birou, am și aici un alt sistem audio – vechiul Sony PS-HX500 și doza Nagaoka MP110, un amplificator Pioneer și niște boxe vechi. 

Sony PS-HX500 și doză Nagaoka MP110

De ce, de ce acum și de ce SL1200GR2

La prima întrebare răspunsul e destul de simplu: pentru că voiam mai mult. În 2021 când mi-am cumpărat primul pickup modern am avut un buget destul de strâns și nici nu știam prea multe. A doua parte știam că nu va conta pe termen lung pentru că urma să experimentez și să studiez, cei ce mă cunosc știu că pasiunile mele nu prea se sting în timp. Dacă mă gândesc bine, nu e important că n-am ales pe moment cel mai bun echipament în bugetul pe care-l aveam pentru că ceea ce îmi doream eu era departe de acele constrângeri, deci a fost o soluție temporară. Ca să sintetizez, îmi doream transmisie directă, posibilitatea de a pune aproape orice doză și o construcție solidă, așa că relativ repede am pus ochii pe produsele Technics.

Sony PS-HX500 – brațul nu poate fi ridicat sau coborât, deci o doză mai înaltă ar înclina brațul spre greutate

Doza ATN3600L (Sony PS-HX500), Nagaoka MP110, graficul de aliniere a dozei (tip Lofgren B) și soluție de curățare a acului

Să vedeți de ce acum. La un moment dat mă uitam la amplificatoare mai ieftine și am dat de produsele Cambridge Audio. Sunt bune și au un design discret, deci mi-au atras atenția. Am văzut apoi că a apărut Alva TT V2, un pickup primit foarte bine în comunitatea celor pasionați de muzică. L-am pus în wishlist pentru că se vindea cu aproximativ 1600 de euro, comparabil cu jucătorii grei de pe piață. Pickup-urile Technics sunt recunoscute în domeniu, deci să dai aceiași bani pe ceva de la Cambridge Audio am zis că e o decizie care merită studii aprofundate. Timpul a trecut, prețul a mai scăzut puțin, iar de Black Friday 2024 era anunțat de unele magazine pe la 1200 euro, cca. 6 mii de lei. Pentru că vine cu o doză moving coil care doar ea costă aproape 400 de euro, am zis că e o afacere foarte bună. Am uitat să menționez că îmi place și designul minimalist, e poate preferatul meu până acum când vine vorba de pickup. Pe lângă doză, V2 aduce un cap demontabil al brațului și posibilitatea de a pune aproape orice doză. La asta se adaugă pre amplificator integrat și chiar bluetooth, adică îl poți conecta wireless la boxe sau căști – nu e pentru mine dar hei, e o funcție în plus.

Până ne-am certat noi pe acasă a cam dispărut din stocuri – nu doar eu mi-am dat seama că e o ofertă foarte bună -, așa că am stat puțin să mă gândesc. Era clar că voiam ceva mai mult, așa că am săpat puțin în interior să văd cât de mult. Am ajuns la SL1200GR, SL1200GR2, SL1210GR2 și SL1500C și am început să le compar cu Alva TT V2. SL1500C a fost și el foarte bine primit și vine cu o doză Ortofon 2M Red, la un preț bun, undeva spre o mie de euro, deci chiar mai puțin decât Alva TT V2. E o versiune simplificată a seriei SL1200, aproape tot ce ai vrea dintr-un Technics – adică fix la ce ziceam să fiți atenți în postarea precedentă. Am hotărât să renunț la acest model pentru că sunt aproape sigur că după o perioadă mi-aș fi dorit mai mult. Review-urile spuneau că SL1210 nu e mai bun decât SL1200, așa că l-am eliminat și pe ăsta.

Recapitulăm, am rămas cu două variante în ajun de BF: Technics SL1200GR2 și Cambridge Audio Alva TT V2. Ca să fiu sincer, n-am fost niciodată un mare fan al aspectului DJ și aș fi preferat ceva mai minimalist ca Alva TT V2, dar știam că la un preț nu cu mult mai mare luam un pickup mai bun din toate punctele de vedere. Cam ăsta a fost procesul, o dorință mai veche al cărei justificare s-a derulat accelerat în perioada asta. Stocurile mici m-au determinat să cumpăr fără a mă gândi prea mult, așa cum am ratat cea mai bună ofertă pentru Alva TT V2 puteam rata orice în următoarele luni. 

Ca să clarific puțin aspectele tehnice, primul lucru pe care mi l-am dorit a fost transmisia directă, adică eliminarea curelei din ecuație. Voiam să încerc dozele Ortofon, iar pentru asta îmi trebuia un alt pickup (PS-HX500 nu are reglaj vertical al brațului, deci eram constrâns să rămân la doze de anumite dimeniuni). Capul detașabil al brațului mi se pare că facilitează foarte mult schimbarea dozei, altfel în cazul în care rupeam unul dintre fire trebuia să demontez tot brațul. Pe lângă asta voiam ceva mai bine construit, chiar dacă nu credeam că materialele componente ale bazei ar duce la diferențe semnificative de sunet.

Technics SL1200GR2

Gata, am ales, însă SL1200GR2 vine fără doză preinstalată. Nu voiam să cheltui foarte mulți bani acum și pe doză, dar în același timp nu voiam nici să pun ceva ieftine pe un pickup de aproape 2 mii de euro. Aveam în minte însă o voce care îmi tot șoptea Ortofon, mai exact seria 2M. Am studiat puțin problema acum un an când am cumpărat Nagaoka MP110 pentru Sony, comparată de unii la momentul respectiv cu 2M Blue de la Ortofon. 2M Blue avea un sunet mai fin, mai precis, mai aproape de digital, pe care eu îl prefer în general. MP110 (aveam să aflu și eu) e mai aproape de ceea ce se așteaptă lumea de la analogic, un sunet mai cald. Un plus, după părerea mea, pe lângă greutatea recomandată pe ac de 1.8-2.0 g, era că nu scotea în evidență defectele discurilor – e important când ai și discuri vechi. M-am uitat la prețuri și am sărit peste 2M Red și am ales 2M Blue, cu speranța că într-un viitor nu prea îndepărtat să cumpăr și un 2M Black. 2M Black e undeva pe la 4-500 de euro, iar 2M Blue, în funcție de magazin, în jur de 200 euro (atât am ajuns eu să dau pe ea). 

Technics SL1200GR2 – scos din cutie, fără platan și headshell

Technics SL1200GR2 – montat (cu excepția capacului) și reglat – doză Ortofon 2M Blue

Instalarea e mai ușoară decât pare: platan (de data asta fără poziționarea curelei), echilibrarea și reglajul brațului, la care se adaugă montarea dozei. Mi-a fost frică că nu am un protractor pentru aliniere (am uitat să comand unul), dar Technics include o piesă de plastic pentru aliniere.

Dacă anul trecut spuneam că schimbarea dozei a fost cel mai stresant lucru pe care l-am făcut, montarea dozei pe shell-ul detașabil a fost aproape relaxant. Am fost puțin stresat că nu am aliniat-o bine, dar când am pus primul disc mi-am dat seama că nu e nici o problemă. În caz că vă întrebați, pentru un pickup care vine cu doza preinstalată pașii sunt aceiași, evident, cu excepția ultimei părți. Cu toate astea, după ce te obișnuiești puțin cu un astfel de sistem e bine să verifici alinierea dozei, măcar cu un protractor printat, cum e cel din poză. 

Piesa de aliniere a dozei și acului (cea albă, din plastic), n-a fost nevoie de protractor

Greutatea de apăsare (tracking force) și anti-skating – ambele la 1.8 g


Experiența în general și sunetul

Cum zice toată lumea de altfel, e foarte bine construit. Are 11.50 kg, deci lasă impresia de echipament serios când îl pui pe poziție. Nu vreau nici să exagerez cu entuziasmul, e totuși un pickup ca și restul, dar materialele și componentele de calitate mai bună se simt. Brațul e din aluminiu și e mai precis, cred că cuvântul care descrie cel mai bine pickup în ansamblu e precis. De la rulmenți până la evidenta lipsă a vibrațiilor ai o senzație de silențios și stabil, motorul pornește aproape instant la viteza necesară, cel cu curea pare aproape leneș în comparație.

Sunetul. Sincer și fără exagerări, am avut un moment de WOW. Am spus-o și apropiaților, strict din punct de vedere al sunetului, aș fi fost mulțumit și cu mai puțin, nu mă așteptam ca diferența să fie atât de mare. Până acum eram convins că cel puțin 90% din calitate e dată de doză, iar poveștile despre construcție, lipsa vibrațiilor, platan și alte detalii însemnau ceva doar pentru fanaticii vinilului. Ei bine, aici doza nu e mult mai scumpă decât MP110 (ba chiar ar fi comparabile, cum spuneam mai sus), dar sunetul e mult, mult mai bun. E ce speram, mai clar, mai articulat, mai fin și mai conturat. Dacă ar fi să fac o analogie cu o imagine, e vorba de contrastul unei imagini versus alternativa fadă, ștearsă. 

Am pus melodia Sorrow de pe compilația Live at Knebworth din 1990 (45 rpm) a celor de la Pink Floyd pentru că e o instrumentație încărcată de chitară electrică, ceva ce mi se părea că putea avea o separație mai bună a instrumentelor cu vechiul sistem. Într-adevăr, sunetul era mai clar iar separația era evidentă, am remarcat în mod special tobele lui Nick Mason care sunau foarte exact,  îți lăsau impresia că e o înregistrare în studio. Sigur știți, live tobele au de multe ori puțină reverberație, chiar dacă păstrează ritmul parcă nu au atâta definiție. Chiar dacă sunetul se apropie mai mult de digital, nu e așa subțire, ci doar mai clar și mai bine definit.

Ca o paranteză, nu mă deranjează ca sunetul discurilor să se apropie de digital, îmi place să ascult muzica după preferințele mele, nu pun accent pe ceea ce ar trebui să însemne un semnal analogic.

Revin. Asta a fost prima reacție și, ca să mă asigur că nu e doar entuziasmul meu, am pus fix aceeași parte a melodiei și pe vechiul PS-HX500. Amplificatorul și boxele au fost aceleași, chiar și pre amplificatorul (cel integrat în Rotel A11 Tribute). Acustica camerei și poziția boxelor nu sunt cele mai fericite la mine, dar diferența era mare, nici n-a trebuit să-mi iau căștile. E un plus de putere a semnalului (gain), practic la același volum SL1200GR2 scoate mai mult. Detaliile sunt mult mai bine puse în evidență, de exemplu chitara acustică sună mult mai bine, mai cristalin.

Bun, deci mai clar per total și mai detaliat, dar asta poate însemna că și defectele discurilor pot fi scoase mai tare în evidență. Cu discurile noi nu s-a întâmplat ca acul să sară, chiar și pe coloana sonoră a filmului Top Gun (cel nou), unde cu echipamentul vechi se mai întâmpla pe alocuri – chiar și cu greutatea de 2.0 g pe ac (și aceeași valoare la anti-skating). Din fericire nu au fost probleme nici la albume pe discuri mai vechi (dar în stare bună) ca Phil Collins – No Jacket Required sau Damn the Torpedoes al Tom Petty&The Heartbreakers. Deci sunt mulțumit că pe moment am rămas cu forța de apăsare de 1.8 g și anti-skating tot de 1.8 – valori mai mici înseamnă degradare mai mică a discurilor în timp. Ca o comparație, dozele vechi ajungeau la 4-5 g, iar ATN3600L cu care vine Sony PS-HX500 are greutatea recomandată de 3 g.

Concluzii și ce urmează

Dacă încă nu era clar, sunt foarte mulțumit. Cred că transmisia directă (direct drive) e soluția de lungă durată, eu unul n-aș vrea să mă tot întreb dacă ar trebui să schimb cureaua și să sper că mai găsesc de cumpărat. La fel și capul detașabil al brațului (headshell) sau reglajul pe verticală, pe viitor îți oferă o gamă largă de posibilități de a experimenta și îmbunătăți. Per ansamblu e un pickup serios și sunt mai multe motive pentru care costă de 5 ori mai mult. Nu, sunetul nu e de 5 ori mai bun, dar acum că l-am încercat nu vreau să mă întorc, deci, pentru mine cel puțin, merită. 

Am ținut să pun poze cu accesorii și să vorbesc despre doze ca să fie clar că ascultarea de discuri în general presupune mici frământări – tinkering. Cine nu vrea bătaie de cap fie evită complet formatul, fie ar fi mulțumit și cu mai puțin, poate Alva TT V2 sau SL1500C, poate chiar și ceva cu transmisie pe curea, deși dacă bugetul nu e o problemă, eu aș evita pe cât posibil. Cum spuneam în postarea precedentă, echipament bun e foarte mult, la fiecare interval de preț. Audio Technica LPX120, după cum vedeți, seamănă izbitor cu ceea ce propune Technics, dar construcția și materialele nu sunt aceleași, la fel și precizia sau fiabilitatea. Cred că rămâne ideea mea din postarea precedentă, dacă pasiunea pe care o ai e o mâncărime care nu se va vindeca prea curând, merită cu vârf și îndesat echipamentul scump. Entuziasmul trece în scurt timp și e mai rău să începi să numeri compromisurile în loc să-ți extinzi bugetul înspre ceea ce vrei cu adevărat.

Cât despre ce urmează, un amplificator și încă o doză. Spunea Andrew Robinson într-un review că oamenii tind să prefere o marcă și pentru că nu le pot încerca pe toate pentru a vedea cele place. E normal, majoritatea covârșitoare a oamenilor nu avem șansa de a asculta nici măcar sisteme complete, dar mai combinații între sisteme. Datorită experiențelor anterioare eu am dezvoltat o afinitate pentru Panasonic și Technics și îmi place și design-ul lor, lucru foarte important pentru mine. Aș vrea ca următorul amplificator să fie Technics SU-G700M2, sper undeva în decursul anului viitor. O particularitate a amplificatoarelor Technics e transformarea semnalului în digital indiferent de sursă, ceea ce pe mine nu mă deranjează, însă mulți fani ai formatului analogic consideră că semnalul trebuie să rămână analogic. Evident, ieșirea din amplificator e din nou transformată în analogic, dar procesarea internă e digitalizată. 

Nu caut pre amplificator separat, deși la un moment dat mă gândeam să cumpăr unul. Momentan sunt mulțumit de ce oferă Rotel A11 Tribute pe care-l am la capitolul phono, iar acel SU-G700M2 va fi chiar mai bun. Mi-ar plăcea un sistem Technics complet, exceptând boxele, dar sunt foarte mulțumit de CD player-ul actual.

Atât pe moment, dacă am timp voi reveni cu o trecere în revistă a albumelor care pe care le-am descoperit anul ăsta, sau cu alte modificări, dacă e cazul.