Nu că ar fi poze cu dam ăsta despuiat (perverșilor), dar suntem aici printre oameni cu vicii și văd că orice ofensează lumea în ziua de azi. Deci, dacă ai ajuns la dam ăsta și nu ai împlinit încă 18 ani, va trebui să minți sau ceva, cum făceam pe vremea noastră.
Am zis început leneș de an pentru că nu s-au desfășurat încă prea multe, excepția fiind modificările radicale din parcul auto al familiei – doamna a găsit un Mercedes și asta e povestea. Cică BMW sunt urâte iar Audi nu sunt nici urâte nici frumoase dar n-am înțeles care e problema lor, din motive știute doar de doamna se pare că nu sunt mașini vrednice. Mașina ei, pretențiile ei. Eu? eu voi duce la un complet alt nivel expresia „rupt în fund” pentru că mi-am cumpărat o șa de bicicletă din fibră de carbon. Doar din fibră de carbon, nici măcar vopsită nu e – 500 de euro și 63 g (da știu, decizii de calitate în viață) -, urmează să vedem dacă o pot și folosi.
Cam astea au fost picanteriile, trecem ușor la muzică, că alte lucruri interesante nu prea am pentru voi, cel puțin nu încă. S-ar putea să fie o postare destul de lungă, dar să nu vă descurajeze asta pentru că în stilul fermecător al lui dam ăsta știți cum zboară câteva mii de cuvinte? Dar, mai important, eu am început un chardonnay de Purcari, Sapiens mai exact, de data asta vă arăt și poză. Un vin cu corp, brutal l-aș numi în lipsa vocabularului specific, cumva dintr-o bucată. Are note subtile și post gust, dar prima impresie e cea a unui vin, fără prea multe subtilități. Așa cum zic și cei de la Purcari, nu e pentru toate gusturile.
În boxe Voodoo Lounge (Remastered) al celor de la Rolling Stones, pe vinil roșu și galben (vedeți mai încolo cum arată), iar dacă voi întinde prea mult postarea voi trece la Dire Straits. Dacă îmi permiteți o recomandare, sugerez o atmosferă caldă, poate 1-2 lumânări, un pahar de ce vreți voi și un jazz, chillout sau, de ce nu, ceva nou.
O să încep cu niște completări la postarea despre vinil vs. digital, iar apoi voi continua cu primul meu dongle DAC și albume pe care le-am ascultat sau cumpărat în ultima perioadă. Am făcut și poze, sper să dea puțină culoare.
Vinil vs. digital – câteva mențiuni
Am găsit la un moment dat un clip pe YT și, recunosc, am cedat titlului de clickbait: Vinyl sound quality myth destroyed. Ce e interesant însă e că face referire fix la clipul recomandat de mine în postarea precedentă. Dacă aveți chef să vă uitați la ce zice omul o puteți face, dacă nu, eu o să fac un foarte scurt rezumat: spune că simplul fapt că muzica e înregistrată pe o bucată de plastic nu înseamnă că sună mai bine sau mai rău, de vină e echipamentul care o redă. Comparat cu mediul digital, unde un cod e transformat în semnal analogic, aici sunt mai multe variabile – doza, acul, pre amplificatorul – și oricare din acestea poate schimba semnificativ redarea. Prin urmare, nu poți spune „vinil”, pentru că putem asculta fix același disc pe sisteme fundamental diferite, iar sunetul va fi… diferit. Mai bun sau mai prost, asta ține de preferințe.
Aș spune că se păstrează concluziile mele, că detaliile astea contează la modul teoretic, nu contează atunci când asculți. Probabil fix ăsta e farmecul, că îți poți modifica tot timpul sistemul și poți simți diferența, însă în cazul formatului digital, în afara amplificatorului sau a boxelor, poți schimba doar DAC-ul, unde trebuie să investești foarte mult pentru diferențe semnificative. Sunt convins că pentru mulți farmecul e în discuri, colecționarea și manipularea lor, vânătoarea de doze și ace și dezbaterea pe marginea pre amplificatoarelor.
Primul meu dongle DAC – FIIO KA5
Nu vreau să vă plictisesc cu detaliile tehnice, las aici un link. Costă în jur de 100 de euro (depinde și de campaniile de reduceri) și e un DAC – AMP portabil pentru căști, alimentat de dispozitivul la care e conectat. Nu am încercat încă aplicația, l-am folosit așa cum e. Vine cu două cabluri (usbc – usbc și usbc – lightning pentru Apple) și adaptor usbc – usba, e practic plug&play cam pentru orice.
Nu eram sigur dacă puterea e suficientă pentru căștile cu impedanță mare (300 ohm în cazul meu), dar m-am convins că e. Sunt foarte mulțumit de sunet, mi-am dat seama ce dor îmi era de Sennheiser HD800 la care nu am mai ascultat de ceva timp. Sunetul e la fel de analitic și clar, cu un bas natural și bine definit. În comparație cu amplificatorul meu de căști (Topping DX3 Pro+), de exemplu ascultând Poor Shirley – Cristopher Cross (o înregistrare bună, lossless, Apple Music), vocea deosebit a lui Cross are mai multă substanță, sunetul e ceva mai complet, mai robust, dar diferențele sunt mici – așa e și normal să fie, DX3 Pro+ costă dublu și e alimentat extern. KA5 packs a punch cum se spune și e o alternativă bună pentru cine vrea să plece de acasă cu niște căști cu impedanță mare. E un dispozitiv foarte tare și păstrează reputația majorității produselor HiFi chinezești – bune și relativ ieftine.
Am încercat să-l folosesc și cu telefonul / iPod-ul (iPhone 13 Pro Max și iPod Touch 7th) și Meze 99 Classics – evident căștile nu se pot compara între ele, 99 Classics sunt un sfert din prețul HD800, dar e o combinație care scoate mai mult, mai ales bass. Mi-a lăsat impresia unui sunet puternic, pentru momentele în care vrei să asculți muzică fără să te gândești prea mult la detalii sau calitatea înregistrării.
Muzică
Un prim album care mi-a lăsat o impresie foarte bună anul ăsta e Fleetwood Mac – Mirage Tour ’82, mai ales prin calitatea înregistrării. E ceva special când un concert înregistrat sună atât de bine și de clar și ai impresia că diferența față de varianta de studio e în principal improvizația formației. Probabil îl voi cumpăra și pe CD.
Rolling Stones – Voodoo Lounge. Tot timpul spun că nu-mi plac The Stones în mod deosebit, și totuși le cumpăr albumele. Ei bine și ăsta îmi place, pe ansamblu poate chiar la fel de mult ca și Sticky Fingers, albumul meu preferat de la ei. La mine contează mult dispoziția, de obicei merge când vin de la bere, e o muzică pe care vreau s-o aud fără să acord prea multă atenție, vreau să fie ceva încărcat și adânc, dar fără să fiu atent la subtilități.
Cum spuneam, remaster pe vinil roșu și galben.
Pink Floyd – Transmission 1968 – l-am cumpărat pentru că nu-l aveam și nici nu l-am găsit pe net. E o colecție de melodii, aș spune pentru fanii adevărați. Sună bine, dar e la categoria „alea mai ciudate”. Nu am multe de zis, l-am găsit, l-am luat.
David Bowie – Legacy, care e un Best Of. Am mai scris despre el anul trecut, dar l-am ascultat frecvent și mi se pare o inițiere foarte bună în muzica lui Bowie.
Lenny Kravitz – Greatest Hits. În general nu prea cumpăr Best Of-uri, dar am simțit că vreau melodiile lui din când în când și nu-mi place atât de mult încât să iau mai multe albume. Periodic revin la el, mi se pare că sună foarte bine, e un rock melodios cu influențe de soul, o voce care îmi place și o chitară de excepție.
De încheiere
Vă las cu unul dintre obiectele pe care nu le-am inclus în lista cu favoritele anului 2024 pentru că încă e în cutie și, teoretic nu am văzut cum arată pe viu – Mercedes AMG F1W14 – și, chiar dacă par mai pasionat de cafea decât sunt, o cafea de Etiopia.
A, apropo de rezoluții și de ce mi-am propus pentru 2025: fuck it, an nou, pretenții noi.
dam167.wordpress.com 