An nou, editor foto nou – Photomator

În primul rând aș vrea să vă urez la mulți ani, sper că n-ați avut parte de multe kilograme în plus sau mahmureli grele. Dacă ați avut, asta e, viața merge înainte, ne dregem noi cumva. Cred că am mai spus-o pe aici, de ceva timp caut alternative la Adobe Lightroom pentru că, pe alocuri, am fost nemulțumit – m-am supărat, mi-a tracut, n-am găsit oricum altceva. Acum cred că am găsit – Photomator, evident, că de asta e în titlu – și m-am gândit să vă povestesc puțin, inclusiv despre supărările mele cu Lightroom și ca caut de fapt, așa, din punctul de vedere al unui amator. Toate cadrele din postarea asta au fost făcute cu Fujifilm X100VI, ClassicNegative film simulation și au editate cu Photomator. Apropo, Photomator e exclusiv la Apple.

Nu știu care e atmosfera la voi în seara asta de luni, eu am pus Black and Blue de la The Stones pentru că 1) am luat prea mult Rolling Stones în ultima perioadă și 2) nu mă lasă doamna la birou – așa că dacă tot stau pe canapea cu laptopul în brațe, merge un album dintre ultimele achiziții. Mai mult despre restul albumelor din ultima vreme în postările viitoare.

Cum am ajuns la Adobe Lightroom. De când am început să învăț despre un minim de prelucrare (Photoshop), mi-am dat seama că aș avea nevoie de gestiunea cadrelor și de ceea ce se numește batch editing. Am încercat Photoshop Actions, care presupune înregistrarea unei succesiuni de comenzi, de exemplu saturation, sharpen, resize și care pot fi aplicate unui fișier, dar când am ajuns la Lightroom mi-am dat seama că e mult mai ușor când poți gestiona cadrele – adică să le încarci pe toate, să alegi pe care le editezi și apoi să faci export.

Ce nu-mi place la Lightroom. În primul rând, ca mulți alții, am fost iritat că s-a trecut exclusiv la abonament, mai ales că asta a fost cam la 1 an după ce am cumpărat o licență standalone. Practic am luat o licență care nu mai mergea pe ultimul MacOS din cauză că installer-ul era pe 32 bit – WTF?! soft pe 64 bit cu installer de 32?! Să ziceam că ăsta nu era un capăt de țară, mai rămâneam o perioadă fără ultimul OS, doar că la scurt timp nu se mai putea face activarea. Din păcate orice soft cu licență standalone are o perioadă de utilizare mult mai scurtă decât ai crede (maxim 10 ani), nu e deloc adevărat că „îl cumperi și-l deții”. Bun, ideea e că am fost iritat că a trebuit să trec astfel la abonament.

Apoi a venit experiența cu Creative Cloud, platforma prin care se face plata, instalarea, update-ul, activarea etc. – mergea prost și avea tot felul de procese în fundal care consumau mult prea multă baterie. Prețul însă mi s-a părut tot timpul rezonabil, plătesc cam 140 euro/an pentru Lightroom + Photoshop. Au fost perioade când n-am prea fotografiat și atunci m-am gândit dacă are sens să plătesc un abonament pe care nu prea îl folosesc – cu toate astea, chiar și pentru 10 cadre e mult mai ușor de editat cu Lightroom decât să imporți individual în Affinity Photo sau ceva gen Photoshop.

De 1-2 ani încoace, de când am tot cumpărat echipament foto și mă jur pe roșu că fac mai multe poze, înghit în sec și îl plătesc, mai ales că n-am găsit altceva comparabil – ar mai fi Capture One, dar e semnificativ mai scump și nu simt că e mai bun pentru ce am eu nevoie (l-am încercat în trial mode). Apple a venit cu procesoarele M iar Adobe a mai optimizat pe ici colo, să zicem că mi-a mai trecut acreala.

Ce îmi place la Lightroom. Aș începe cu faptul că e considerat standard în fotografie, are tot ce ai nevoie – pentru editarea uzuală în fotografie nu ai nevoie de altceva. Faptul că pot încărca sute de cadre, pot alege ușor ce editez și apoi fac copy/paste la majoritatea corecțiilor pentru cadrele similare face tot procesul foarte rapid. Atât de rapid încât am reușit să finalizez câteva sute de cadre în 1-2 h în aeroport.

Ce caut la un program de editare foto. Acum există multe pe piață, și dacă tot ziceam că am rămas blocat la Lightroom, să vă spun pe scurt de ce am eu nevoie:

• Gestiunea cadrelor – importul a mai multe cadre, de exemplu dintr-o vacanță, posibilitatea de a frunzări repede printre ele și de a da un rating. Uneori ratingul înseamnă că aleg un singur cadre dintr-o rafală de 3-4, pe cel cu focalizarea, încadrarea cea mai bună sau care arată cel mai bine când subiectul era în mișcare;
• Batch editing – copy/paste pentru corecții de la un cadru la altul;
• Corecțiile de bază;
• Corecțiile automate pentru obiective;
• Filtre liniare sau radiale și diferite măști;
• Exportul a mai multe cadre;
• Fujifilm Film Simulations – să pot schimba profilul de culoare în fișierul RAW – nu e obligatoriu, e un nice to have.

Pe hârtie Photomator, care a fost recent cumpărat de Apple, face aproape toate astea. Zic aproape, pentru că nu are corecții pentru obiectiv și nici Film Simulations. Să zicem că spațiul de culoare l-am schimbat tot mai rar în timpul prelucrării – mai nou aleg din aparat și aia e -, dar acele corecții care elimină automat anumite defecte ale obiectivelor nu știu… vom vedea. Până una alta, am plătit pachetul Adobe până în noiembrie 2026 și intenționez să folosesc preponderent Photomator, iar dacă uit de Lightroom, voi renunța la toamnă la abonament. Apropo, Photomator e cam 140 euro standalone, dar poate fi folosit mai multe calculatoare – Pachetul Adobe doar pe două. Pe termen lung e mult mai ieftin, asta dacă nu se hotărăște Apple că trece și ăsta exclusiv pe abonament. Pe lângă toate astea, îmi doresc să fie un soft mai bine optimizat, mai rapid și ceva mai simplu, fără tot felul de prostii cu AI pe care eu oricum nu le folosesc. Bun, vorba lungă, sărăcia omului, hai să vă arăt cum funcționează și ce îmi place la el.

Așa arată la deschidere, meniul principal de import și gestiune în partea stângă. Un lucru care m-a surprins plăcut, dar abia după ce am înțeles cum funcționează, e integrarea cu Apple Photos. Eu folosesc Apple photos în principal pentru poze uzuale, de la contoare, bonuri sau diverse pe care vreau să le trimit mai departe, însă nu strică să am tot aici și acea bază de date. Eu copiez cadrele direct pe PC/laptop și le deschid ulterior în softul de prelucrare, aici sunt practic două module: All Photos cu integrarea Photos în iCloud și Files, unde poți importa ce vrei și cum vrei, după structura directoarelor de pe HDD/SSD.

Singurul lucru nou față de Lightroom e integrarea cu Apple Photos, dar sincer să fiu e destul de tare să am aici imaginile de pe telefon fără să folosesc măcar AirDrop. După ce am importat cadrele, cu dublu click ajungi la imaginea mare și film strip-ul în partea de jos (restul cadrelor).

Comenzile de prelucrare pot fi accesate oricând din dreapta sus, dar îmi place mult intefrața extrem de simplă. Aici aleg cadrele pe care le voi prelucra – de obicei dau un rating de 3* la cele care rămân și 5* la cele mai deosebite pe care voi vrea să le public pe undeva la un moment dat. În Lightroom interfața e mai complexă, deși probabil se pot ascunde meniurile.

După ce am triat cadrele, pun un filtru prin care rămân doar cele cu rating și încep prelucrarea. Meniul cu corecțiile arată similar.

O diferență semnificativă e la export. Ca o paranteză, eu trebuie să redimensionez toate cadrele, nu am ce să fac cu fișiere așa mari, chiar și jpg, deci e important acest export. Pe lângă multiplele opțiuni de export din Lightroom, cadrele se pot selecta direct din film strip-ul de jos – odată ce sunt triate se pot selecta toate și exporta. În Photomator trebuie să mă întorc la fereastra de gestiune, abia acolo pot selecta mai multe cadre.

Și cum spuneam, exportul e destul de rudimentar:

Suficient pentru ce fac eu de obicei, dar evident mult mai rudimentar. Câteva chestii care îmi plac în mod deosebit la Photomator, în afară de integrarea cu Photos.

Majoritatea preferăm să facem corecții nedistructive, adică salvate separat de imagine. Asta înseamnă că fișierul original (de obicei în format RAW) rămâne neprelucrat, iar corecțiile/prelucrările se pot vedea doar în cadrul programului folosit. Fișierul exportat e practic un Save as.. . Menținerea prelucrărilor salvate separat e o opțiune aici, se poate opta pentru modificarea directă a fișierului original. În Lightroom toată gestiunea e salvată într-un Catalog care ajunge să ocupe foarte mult spațiu pe HDD/SSD. Photomator creează un fișier separat doar cu prelucrarea și poți alege locația acestuia. Să vă explic de ce e bine pentru mine asta.

Pentru mine fluxul de lucru e așa:

Card memorie –> Director de bază cu toate fișierele RAW –> Subdirectoare cu jpg (dacă sunt) și FINAL

În FINAL sunt cadrele prelucrate în format jpg, redimensionate, după care de obicei mut tot ce e RAW pe un server personal pentru că ocupă foarte mult spațiu. Se întâmplă să le mai țin o perioadă doar dacă vreau să fac și alte prelucrări ale acelorași imagini. Deci, odată ce am terminat, păstrez ce vreau să public și mut totul pe server. În lucrul cu Lightroom mutarea fișierelor RAW înseamnă că se pierde legătura cu Catalogul – prelucrările și corecțiile sunt salvate, dar numai dacă copiez la loc tot ce am mutat, cu aceeași cale. E posibil să fie și alte variante de bază de date în Lightroom, o altă practică e să ai câte un Catalog separat pentru fiecare ședință foto, excursie, eveniment etc., pe care probabil să-l duci cu restul fișierelor.

Un alt lucru care îmi place e ușurința cu care poți edita jpg. Până să-mi iau aparat Fujifilm și să-mi bat capul cu film simulations și recipes nici nu m-aș fi gândit că o să prelucrez jpg, dar here we are. Chestia e că la jpg aș corecta foarte puțin, poate doar expunerea și puțin contrastul, avantajul principal ar fi exportul a mai multe fișiere cu micșorarea rezoluției. Mai mult, mă gândeam ca în loc de jpg să salvez în aparat în format heif, care ar păstra mai multă informație și ar merge exportat simplu. În Lightroom trebuie să fiu mai atent la structura directoarelor și să am grijă pe unde sunt acele jpg. Dar din nou, Photomator e mai simplu pentru un flux de lucru mai simplu, nu neapărat mai bun per ansamblu.

În concluzie

Îmi place Photomator, cred că e o alternativă mai ieftină pentru Lightroom și suficient de bună. Avantajul de a fi amator e că poți face astfel de alegeri, rămâne de văzut cum merge când importurile sunt de sute sau mii de cadre. Pe moment intenționez să-i dau o șansă și să urmăresc doar rezultatele – dacă sunt mulțumit de ce iese, voi continua să-l folosesc. Până la toamnă mă pot hotărî dacă continui abonamentul la Adobe. Oricum, renunțarea la abonament nu înseamnă că nu mă mai ating vreodată de produsele lor, pot oricând să revin. Am constatat în ultima vreme că nu mă mai interesează prelucrările ample, vreau doar să fac corecțiile de bază și gata, mai rar fac măști și prelucrări de detaliu. În continuare vreau să fotografiez și jpg, cu acele „rețete” de film despre care se tot spune că atrage lumea la Fujifilm. Am mai spus-o, dar îmi place că multă lume alege calea fotografiilor mai naturale și mai expresive în detrimentul celor mai tehnice. În final, vă las cu două cadre de iarnă, rezultate în urma unei ședințe foto de pe trotuar, lângă un gard al unei case, pe drumul spre cârciumă. A fost o zi cu -15 grade cu o dezmorțire după sărbători, Wish You Weere Here în ediția limitată (altă dată despre asta), câteva poze de pe trotuar și bere.

Început de 2026 – gânduri și planuri

Încep prin a vă spune că urmează o postare destul de plictisitoare, dar dacă nu aveți altceva mai bun de făcut luați un ceai sau o cafea și imersați-vă în stilul beletristic de mare rafinament al lui dam ăsta. Am evitat cuvântul rezoluții, chiar dacă mi-a plăcut ideea și am folosit conceptul în anii trecuți, pentru că pentru anul 2026 mi-am propus niște chestii mult mai vagi. Singurele lucruri pe care vreau cu adevărat să le realizez sunt personale, restul sunt niște gânduri sau dorințe pe care le pot pune în practică sau nu.

O să încep cu chestiile personale. Spre sfârșitul anului trecut am intrat într-un vârtej de stres, oboseala și nervi în general, am devenit irascibil, neatent, distras și în general indispus. Nu știu cum se numește acum, că e burnout, oboseală cronică sau există alte exprimări la modă, dar nu vreau să mai ajung acolo. În vacanța de sărbători am încercat practic să mă odihnesc și să mă vindec, așa cu retrospecție. Deci primul obiectiv pentru 2026 e să nu mai ajung acolo și să pot fi mai aproape mental de cei apropiați. Asta înseamnă să fiu mai atent când cineva din jurul meu se descarcă și are nevoie să fie ascultat, dar și să pot urmări când cineva e presat de o problemă și are nevoie de o poveste, o bere sau de o încurajare.

Tot personal, partea de fitness. În 2026 nu mai vreau să fiu obsedat de antrenamente, pentru că oricum nu reușesc să mă țin de un program serios. Vreau însă să fac des mișcare, de exemlu să merg pe jos în zilele în care știu că nu voi face vreun antrenament – cu un obiectiv de 10-15 mii de pași. O să încerc să mă țin de mici rutine zilnice care să includă genuflexiuni sau abdomene, o să mă gândesc mai exact și o să încerc să fiu mai responsabil. Legat de greutate, se simt multiplele ieșiri la bere (și implicit mâncarea de berărie) de anul trecut, așa că aș vrea să tai cam 3 kg. Nu vreau să se înțeleagă greșit, ieșirile alea la bere fac parte din partea pozitivă a lui 2025, trebuie doar să compensez pentru că nu mai am 25 de ani.

Trecem la chestii mai vesele și continui cu fotografia. Neapărat mai multă fotografie, inclusiv cu ce e în jurul meu. Mai multe cadre, mai multe fotografii printate. Am început deja asta la sfârșit de 2025 și mă ajută și noul aparat ceva mai compact. Cadrul de mai sus e dintr-un parc, pe drumul spre casă după ce m-am întâlnit cu un prieten la o pizza. Chiar și fără rucsac am avut la mine aparatul și dacă tot mi-a plăcut cum era luminat acel mesteacăn… click.

Încerc să mă abțin de la a mă uita după alte camere foto pentru că acum chiar nu mai am ce face cu mai mult echipament. Mă voi uita însă la alte accesorii și chestii mărunte, mai ales că un trepied tot nu am reusit să-mi cumpăr. O să încerc să mă joc și cu acele recipes pentru film simulations și, dacă reușesc să le folosesc destul de mult, poate fac o postare aici.

Film simulations îmi plac foarte mult, mai ales că le pot schimba în prelucrarea ulterioară din Lightroom, dar recipes presupun să fotografiezi jpg, iar lucrul cu jpg nu mă încântă deloc. În primul rând, jpg au nevoie de resize pentru că sunt mult prea mari pentru a fi postate direct. În al doilea rând ar trebui să am mai multă grijă la expunere, pentru că e mai greu să o corectezi ulterior. În al treilea rând, la ISO mare e mult mai ușor să scoți zgomotul de imagine din RAW, chiar dacă mai nou am nevoie de astfel de prelucrări tot mai rar. Dar voi încerca pentru că îmi plac anumite tonuri care imită diverse filme foto.

Înainte să ajungem la muzică, alte hobby-uri. În 2026 nu mai vreau să-mi impun alte obiective nerealiste. Am timpul limitat, am (teoretic) două joburi și o afacere pe lângă, nu vreau să smă mai gândesc să transform orice într-un posibil side gig. Așa că dacă o să am timp și chef să intru în Blender sau VSCode o să o fac. Dacă nu, asta e. Apropo de Blender, am tot urmărit canalul lui Rasmus, îmi place mult abordarea lui și modul relaxat (și cu muzică de fundal) în care discută idei și concepte.

Ajungem la muzică. În 2025 am ascultat muzică nouă pentru mine – The Cure, Arctic Monkeys, Jazz etc. De altfel am tot cumpărat jazz de zici că sunt mare fan, uite câte am adunat:

Am început cu Kind of Blue al lui Miles Davis, considerat album de referință, apoi am continuat cu colecția de la Blue Note – și da, ajută și faptul că vin pe vinil albastru. Am urmărit inclusiv jazz cu mai multă chitară, cum e Kenny Burrell. Am încercat și ceva modern (Nubya Garcia), apoi clasici pe discuri de calitate superioară. Finalul, că e suficient, e cu ce am găsit nou, concerte de la Paris sau Tokyo. Suficient jazz pentru moment.

Tot în 2025 am cumpărat echipamentul pe care mi l-am dorit, iar experiența de ascultare mi s-a îmbunătățit considerabil. Deși ziceam că am terminat cu principalele componente, am în continuare în wishlist un CD player Technics, un amplificator de căști și niște doze de pickup. CD player-ul mai poate să aștepte, cu amplificatorul de căști trebuie să încerc să mă documentez pentru că DX3 Pro+ nu duce tot timpul căștile HD820. Cu high gain puterea ar fi suficientă, dar sunetul are de suferit, iar pentru Sennheiser e păcat să faci compromisul ăsta doar pentru a asculta destul de tare. Așa că mă uit de ceva mai puternic, poate tot de la Topping. Mi-ar plăcea un WA7 de la Fireflies pe lămpi, dar am găsit doar prin Polonia și nu prea aș vrea să dau peste 2000 de euro pe un amplificator de căști.

La doze cam știu ce vreau, voi începe cu Ortofon 2M Black, rămâne de văzut unde găsesc și cât costă – până acum am văzut prețuri între 500 și 800 de euro, mai e și o ediție specială Ludwig van Beethoven despre care unii spuneau că merită diferența de bani. Nu sunt hotărât nici pe ce head shell să merg, aș cumpăra tot Technics care nu se prea găsesc. O să revin pe aici cu detalii.

În continuare rămâne să ascult cât mai multă muzică și pe cât posibil să încerc albume noi (mai sus e Rolling Stones – Their Satanic Majesties Request în ediție limitată) și să caut cafenelele care au și vând muzică. Din fericire au început să apară și pe la noi, așa că o să încerc să ajung să le vizitez. Abia aștept să-l iau cu mine și pe Florin, de care sunt foarte mândru – și-a luat 3 pickup-uri, 2 amplificatoare și nu știu câte boxe în câteva luni.

La capitolul altele, anul ăsta mă gândesc că poate merit și eu o bicicletă nouă. Cabluri integrate, frâne hidraulice, schimbătoare electrice, adică rahaturile noi și scumpe. Mihai, dacă prin absurd citești aici, când te întorci din Vietnam vreau să te invit la mine la birou să discutăm ce construim anul ăsta – trebuie să fie la birou, pentru că nu vreau să iau treaz decizii de zeci de mii de lei. Nu e însă un must have pentru anul ăsta, dacă nu voi avea atenția necesară voi continua să pedalez cu ce am.

Evident voi păstra obiceiurile bune de anul trecut (ieșitul la bere în zilele cu soare), mai ales ceea ce mă ajută mental să mă detașez de porcăriile cotidiene. Cu așta aș vrea să finalizez postarea, vă doresc tuturor ce-mi doriți voi mie. Să aveți un an nou cât se poate de fericit și când dați de greu încercați și cu muzică – uneori ajută, alteori nu, dar e ceva de care avem nevoie în viața asta.