Technics SU-G700M2 – Partea II – Sunet, impresii, concluzii

Am ajuns și la partea a doua, cum sună, dacă merită și alte impresii. Înainte să intrăm în subiect, am adăugat un cont de Instagram – aveți link-ul în meniul din partea dreaptă – cu rugămintea să aveți puțină răbdare până îl „mobilez” cu diverse cadre pe care le mai am. Apoi voi posta și instantanee care nu vor fi pe blog, scopul rețelei, de altfel. Mi-am cumpărat și un espressor, poate îmi ies cadrele cu diverse cafele sau chestii mărunte din viața de zi cu zi.

Bun, să ne întoarcem la subiect. O să fac ca și Steve Guttenberg (al cărui canal de YT îl recomand mai ales celor mai de modă veche), adică o să povestesc experiența mea de până acum, cu referințe la diverse albume pe care le-am ascultat. E luni, deci se pretează ceva cu alcool, eu o să beau o bere pentru că așa sunt eu, mai din topor, vouă vă recomand orice vă cere sufletul în momentul ăsta. Pentru că e luni și am un pahar cu bere lângă mine, în boxe am Sticky fingers al celor de la Rolling Stones, urmând să să trec la aschiziția de azi – Kenny Burrell. Sau, dacă o să continui să beau aici de unul singur o să continui tot cu The Stones, poate Voodoo Lounge.

Primul meu gând a fost să păstrez cele două amplificatoare (SU-G700M2 și Rotel A11 Tribute) unul lângă celălalt și să fac comparații, măcar cu una dintre surse (pick-up-ul) – fie la căști, fie să leg boxele alternativ. Pare complicat să tot legi boxele, dar cum am conectori banană nu e așa greu pe cât pare. Am început cu una dintre referințele mele, Pink Floyd – Live at Knebworth 1990, o înregistrare foarte bună, pe discuti de calitate, la 45 rpm.

Am început cu piesa Wish you were here, mai ales datorită chitarei acustice. Cred că e clar unde voi merge, Technics e superior la toate capitolele, pentru mine însă era important să fie evident că e superior, pentru că e de patru ori mai scump. Revin, SU-G700M2 e în general orientat spre claritate, scoate sun sunet apropait de ceea ce știm cu toții că e sunetul digital – precis, clar, rece. Toate astea însă fără a suna subțire, obositor. Chitara acustică de pe parcursul melodiei are un sunet aproape cristalin, melodios. Nu e ca și cum A11 Tribute ar suna înfundat sau distorsionat, dar Technics iese în evidență și îți lasă senzația că e mai mult și mai rafinat.

Aici m-am hotărât să opesc comparația de tip A / B – adică asculți A, apoi B și faci comparații. Aveam în plan să le ascult pe rând și să iau notițe pe laptop, dar mi-am dat seama că e o risipă de timp. Am ținut însă să reduc puțin compensarea de tonalitate de pe A11 (treble +1 în loc de +3), SU-G700M2 fiind așa cum a venit, fără nici o corecție aplicată. Spun că e o risipă pentru că Technics oferă mai mult contur în zona joasă și de mijloc a frecvențelor, iar când intră înaltele primești acea claritate. Or cu simple corecții de tonalitate obții o curbă în V, cu evidențierea frecvențelor joase și pe alocuri un sunet puțin subțiat în zona înaltelor. Per ansamblu cel care costă de patru ori mai mult oferă un echilibru, claritate mai mare și acel rafinament pe care odată ce l-ai auzit zâmbești și nu vreai să te întorci la ce ai avut.

O primă concluzie: e de patru ori mai bun? Nu. Aș spune că Rotel A11 Tribute e cam 80% din ce aș vrea să fie un amplificator (din punct de vedere al sunetului, nu al designului, pentru că acolo e mai puțin). Deci un +20% pentru un preț mult mai mare, dar aici contează puterea și construcția, poate chiar funcționalitatea – A11 Tribute nu are un DAC, deci nu ai intrări digitale. Cumva parcă apreciez mai mult ce au făcut cei de la Rotel împreună cu Ken Ishiwata (o personalitate marcantă pentru Marantz în domeniul echipamentului muzical, de unde vine Tribute) la un preț de 4-500 de euro – suficient pentru cine vrea să se bucure de muzică cu un buget decent. Bine, băi, dam ăsta, dar nu merită atâția bani! ziceți unii. Depinde și de boxe, A11 nu va reuși să scoată ce e mai bun din orice boxe. Mai contează și înregistrările (o să vedeți mai încolo, că un sunet clar și fidel uneori strică), depinde și ce asculți. Un amplificator bun poate scoate în evidență calitatea înregistrării, nu o să facă înregistrările proaste să sune bine. Deci, comparația între ele e complicată și pe alocuri irelevantă.

Am continuat cu Pink Floyd – The Later Years, o compilație la 33 1/2 rpm care sună de asemenea foarte bine. Piese ca Sorrow sună semnificativ mai echilibrat din punct de vedere al redării frecvențelor. Uneori cauți ceva în audiție, vrei să evidențiezi un instrument sau o anume parte a piesei, iar prin corecții te deranjează altele. SU-G700M2 are un sunet neutru care reușește să-ți aducă toate elementele pe care le cauți chiar dacă are un sunet relativ neutru – când spun caut eu unul merg spre acea curbă în V prin care evidențiez frecvențele extreme pentru un contrast îmbunătățit.

Dacă tot am o jucărie nouă, am zis să ascult muzica cumpărată nou. Și să vă spun și vouă ce am mai cumpărat. Încep cu jazz, am cumpărat Miles Davis – All stars walkin’ la o calitate superioară (Prestige Hi-Fi) și The Tokyo Blues – The Horace Silver Quintet.

După cum vedeți vin și cu un inner sleeve antistatic, ce mai, de fiță. Dar da, sună semnificativ mai bine. Pot înțelege de ce ascultă lumea jazz pe vinil, e un sunet cald, defectele fac parte din atmosferă, iar claritatea și precizia nu-și au rostul. Însă înregistrările bune, cum sunt astea, sună mai bine. Cinelele se aud mult mai clar, începe să se audă separarea instrumentelor și efectul de scenă – adică senzația de izolare a instrumentelor și așa zisul aer dintre ele, fără a părea un sunet comprimat.

Steven Wilson – The Overview, pentru că sunt mai mult sau mai puțin fan. Sună bine, e un album pe care aș putea să-l recomand. Am mai cumpărat Sam Fender – People watching și The Rolling Stones – From the vault. Sam Fender a fost sunetul și vocea aia englezească care pe mine mă cuceresc uneori, așa că m-am hotărât să cumpăr albumul. E ok, merită încercat. Legat de The Stones, toți cunoscătorii de muzică ascultă, nu? Nu neapărat. Eu am momente și albume, pentru cei ce n-au ascultat aș recomanda Sticky fingers sau Voodoo lounge ca reper.

The Essential Bob Dylan. Am cumpărat CD-ul acum ceva timp și ne-a plăcut. L-am pus când am construit ceva Lego și a mers pe repeat o perioadă. Așa că am cumpărat și discul.

Am continuat să ascult weekendul trecut și alte albume sau înregistrări, de exemplu Guns’n Roses – Use your illusion (II), Prince and The Revolution Live (Syracuse 1985), The Wall – Pink Floyd și Bruce Springsteen – Born in USA și Tunnel of love. Cu ocazia asta aș vrea să scot în evidență principalul dezavantaj al echipamentului audio scump – înregistrările proaste vor suna… prost. În cazul meu nu neapărat înregistrarea, ci discul cu defecte / zgârieturi. My hometown a lui Bruce Springstee, tolerabilă anterior, a devenit deranjantă acum. Acest lucru poate fi comensat până la un punct cu doze de pick-up mai tolerante cu discurile zgâriate (Nagaoka MP110, de exemplu), dar oare cauți o sursă care ascude defectele când ai un amplificator concentrat pe claritate? Nu cred. Soluția? un album nou și ami multă grijă la târgurile de vinil.

Cred că ne apropiem de încheiere, așa că voi trece la concluzii.

Concluzii

Nu știu dacă trebuie să o scriu direct, dar îmi place foarte mult. E ceea ce numește Technics Grand Class, e ceva care merge spre produsele de lux, nu-și au rostul comparațiile cu produse care au alte ținte. Evident am studiat puțin problema, ambele amplificatoare (A11 Tribute și SU-G700M2) sunt foarte bine primite în comunitatea audiofililor, ambele se consideră că „punch above their weight” cum se spune, dar e evident că unul din ele e la o altă clasă. Poate 20% nu sună mult, dar astfel de discuții și de comparații au loc la nivelul la care oamenii ascultă cu atenție. Am mai spus-o, dacă nu remarci anumite instrumente într-o piesă, inflexiunile anumitor vooci sau nu te fac să zâbești tâmp anumite improvizații de voce sau instrument înseamnă că nu te interesează detaliile și nu e pentru tine echipamentul scump. Și e ok, nu trebuie să despicăm toți firul în patru, cel mai important e să ne bucurăm de muzica care ne place și s-o ascultăm așa cum ne place – de pe telefon, disc, CD, casete, live, nu contează. Pentru cei care vor mai mult însă, există jucăriile astea scumpe.

În final vă las cu un cadru care mie îmi place mult – am găsit pe CD Legacy al lui John Fogerty (și l-am cumpărat, evident, pentru că sunt un mare fan Credence Clearwater Revival) și am cumpărat cea mai stupidă chestie din ultima vreme, un fel de lampă în formă de bec cu un filament led în formă de alien.

În episoadele următoare, poate o postare cu tematica Black Friday. În mare am cumpărat ce am vrut, ar mai fi niște accesorii pentru cafea, dar sunt șansele să le iau și pe alea acum. Dar mai am în vizor niște chestii, așa că poate fac un mic ramble, dacă tot vine sărbătoarea asta națională unde la noi e moda de dat cu hate – fie sunt proști oamenii, fie sunt nasoale magazinele. Și încerc cu instagram, sunt destule lucruri mărunte pe care le vreau în poze.

Doar așa ca o notă, nu voi exagera cu cafeaua, ca și cu vinilul, îmi place experiența în general, nu vreau să dezvolt o obsesie. Îl știți pe Cosmin, lucrează în IT și de când a descoperit cafeaua de specialitate nu mai poate bea poșircă dimineața, nici măcar în teambuilding? Cum spune Fogerty în Fortunate son, „it ain’t me!”, deci n-am de gând să ajung la nivelul ăla. Dar hai să fim serioși, o cafea ok râșnită proaspăt într-o dimineață de sâmbătă, un portfiltru greu și crema unui espresso proaspăt… come on. Dar până atunci, luăm o pauză.

Technics SU-G700M2 – Partea I – The basics

M-am gândit să împart întreaga poveste în două postări, în prima parte (I) aș vrea să vă spun cum văd eu amplificatoarele, ce caut la ele, de ce ăsta și alte comentarii, iar în a doua (II) discutăm despre muzică și cum sună – spoiler, fantastic. Sper să fie mai clar așa, să nu fie o postare interminabilă în care să încerc să le spun pe toate și să nu iasă nimic clar. Ca de obicei, o să pun link-uri către paginile lor oficiale unde se văd toate specificațiile ca să evităm măsurători și cifre aici în text. Pentru doamnele sau domnișoarele care ajung aici îmi pare rău, scriu totuși despre amplificatoare, proceed with caution. Am și niște poze dar… e mai așa, boys with their toys.

Ca să nu mai fim bețivani (până la postarea următoare, promit că nu o țin mult așa), vă propun un ceai în seara asta – Teministeriet. Cunoscut ca „That scandinavian tea”, vine din sudul Suediei, cu origini în insula Formosa. Este un ceai alb, cu note de șampanie. Între noi fie vorba, nu mă pricep, l-am luat că e scump – ca și dam ăsta. Muzica, la mine e The Overview, al lui Steven Wilson. Numai ce l-am cumpărat după ce am ascultat foarte puțin din el, deci vreau să văd ce am cumpărat. Dacă voi nu aveți altă idee, vă recomand ceva ambiental, poate un jazz modern, melodios, sau chiar lo-fi sau chillout. Nu de alta, dar e toamnă, v-am recomandat un ceai, iar subiectul este un amplificator, nu cred că ar ieși o atmosferă bună cu Jagger urlând în fundal.

Să începem, deci. Nu cred că e un secret ce fac amplificatoarele în general (exact, amplifică sunetul), însă relativ recent multe dintre ele încorporează un DAC de calitate, adică fac conversia între semnalul digital și cel analogic pentru ieșirea către boxe sau căști. Există două tipuri principale de amplificatoare, pe lămpi și solid state. Solid state, pe scurt, folosește tranzistori pentru a amplifica semnalul, tehnologia fiind mai nouă, mai eficientă și mai fiabilă decât amplificarea cu lămpi. Amplificatoarele integrate, de obicei solid state, integrează (da, știu) mai multe funcții – pre amplifictor, controlul volumului sau reglaje ale tonalității, surse audio multiple etc.

Mulți audiofili preferă componentele independente pentru a obține sunetul pe care-l doresc, dar cred că e ușor de înțeles de ce noi restul, majoritatea, preferăm un singur dispozitiv, în locul unui sistem compus din minim trei componente – pre amplificator (pick-up), amplificator și DAC. Deși am un amplificator de căști pentru PC, am căutat tot timpul un amplificator integrat, deci despre asta vom vorbi în continuare.

Până la amplificatorul din titlu, sistemul meu stereo era compus din următoarele:

Pick-up – Technics SL1200GR2 cu docă Ortofon 2M Blue

Amplificator integrat – Rotel A11 Tribute (argintiu)

CD Player – Rotel RCD-1572 (negru)

Boxe – Monitor Audio Silver 200 7G (ash)

Sistemul meu e destul de simplu, include o sursă analogică (pick-up) și una digitală (CD player). Deși Rotel A11 Tribute include bluetooth, adică poți trimite muzică de pe un telefon, laptop sau PC, practic nu am folosit niciodată această funcție. Am încercat cu un iPod, funcționează, dar momentan prefer să ascult albume la sistemul principal. Pentru streaming în general folosesc PC sau laptop și căști. Deci, pe lângă sunet, încep să conteze și funcțiile suplimentare pe care le oferă. Spre exemplu, posibilitatea de streaming prin bluetooth e interesantă, dar lipsește un DAC integrat, asta înseamnă că a trebuit să aleg un CD player cu DAC încorporat.

Boxele sunt legate prin conectori tip banană

În cadrele de mai sus se văd cele două surse folosite de mine, dar și restul intrărilor și ieșirilor. Un alt plus pentru Rotel A11 Tribute este că oferă posibilitatea conectării a două seturi de boxe – din nou, pentru unii e de ajutor, pentru alții ca mine care au două boxe nu e. Per ansamblu, ca să închei partea cu amplificatorul înlocuit, Rotel A11 Tribute e un amplificator foarte bun pentru prețul la care se vinde (cca. 500 euro). După părerea mea singurele minusuri sunt aspectul (eu unul nu mă dau în vânt după el) și lipsa unui DAC integrat.

Bine, dam ăsta, dacă era ăla așa bun, la ce-ți trebuie unul nou?! Știu, am auzit deja asta acasă, ce era să zic, atunci ăla a fost bugetul dar acum m-am îmbogățit pentru că am citit pe bloguri despre educația financiară. Revin, am ales Technics SU-G700M2, poate și pentru că am o afinitate față de marca Technics. După părerea mea e unul dintre cele mai frumoase amplificatoare de pe piață, evident că a contat și asta.

Un alt motiv pentru care îl urmăresc de ceva timp este faptul că a fost proiectat pentru a oferi un sunet clar și precis, specific formatului digital. SU-G700M2 nu e nici clasa A, nici AB și nici D, e altceva, folosește un sistem integrat dezvoltat de Technics care transformă orice intrare în semnal digital. De asta e ocolit de mulți, pentru că pasionații de muzică pe vinil consideră că un semnal analogic trebuie să meargă spre boxe tot analogic, nu să fie transformat în digital. Ca o paranteză, pentru mine nu contează aspectul analogic al discurilor, îmi place sistemul și ceea ce presupune el, nu am nimic împotriva digitalului, de asta continui să ascult ambele surse. După cum spuneam, contează și funcțiile, hai să ne uităm la intrări și ieșiri.

Doar un set de boxe, cum spuneam, pentru mine nu e o problemă lipsa setului B. Pre amplificatorul pentru pick-up (PHONO), două intrări analogice cu conector RCA (Line 1 și 2) și cinci intrări digitale. Pentru că orice semnal este transformat în digital, un DAC extern nu-și mai are rostul, deci pot lega CD playerul prin una dintre intrările digitale – am ales cablul coaxial, pentru că asta are CD playerul. Cum spuneam, în viitorul apropiat nu vreau un player de rețea sau un streamer, dar în cazul în care mă voi răzgândi pot conecta practic orice, de la laptop, PC, tabletă sau streamer dedicat.

Un alt amplificator pe care l-am luat în calcul la un moment dat este Technics SU-GX70 care le are pe toate (streaming și HDMI, pe lângă cele menționate mai sus). E mai compact, dar deși are multe funcții, eu nu le folosesc, așa că am preferat un amplificator mai puternic și cu un aspect mai retro.

Inițial credeam că atunci când alegi un echipament, nu neapărat un aplificator, iei în calcul n modele de la diverși producători, pentru diverse bugete și, prin eliminare, îl alegi pe cel mai bun în banii pe care vrei să-i dai. Dar nu e așa, nu are cum să fie așa, pentru că variază funcțiile, designul, tipul sau calitatea componentelor. Comparațiile au un oarecare sens doar pe același palier de preț, pentru funcții similare. De exemplu, dacă compar A11 Tribute cu SU-G700M2, pe lângă diferența enormă de preț (ultimul e de patru ori mai scump, 500 euro vs. cca. 2100 euro), e clar că au fost proiectate pentru preferințe și stiluri diferite de ascultare a muzicii într-un sistem integrat. Primul încearcă să ofere cât mai multe funcții uzuale ca bluetooth, în timp ce al doilea pune accentul pe calitatea sunetului. Designul e și el un factor important, de la construcție și butoane până controlul volumului, un potențiometru acționat de un motor la SU-G700M2. E evident că cel ce costă de patru ori mai mult e mai bun, dar e totuși un amplificator, nu un sistem complet, iar la banii pe care îi dai pe el poți construi un stereo. La fel și SU-GX70, pe hârtie are mai multe funcții, la un preț cu cca. 500 de euro mai puțin. Dar din nou, cineva ca mine nu caută acele funcții. În fine, ce încerc să spun e că lumea preferă să scoată în evidență ce poate face un echipament, la un nivel de preț. Nici n-am discutat despre sunet, ca și la camerele telefoanelor mobile, fiecare producător înțelege altceva prin sunetul de calitate – poate mai cald sau mai dinamic, poate alege să pună accentul pe anumite frecvențe. Deci a lua toate dispozitivele de pe piață și a începe să faci comparații și combinații, pe modelul ăsta e mai bun dar mai scump, ăla e mai ieftin dar are nu știu ce, nu prea are sens. Și dacă până acum a devenit totul neclar, nici n-am adus în discuție boxele, pentru că nu toți locuiesc la bloc, unii au nevoie de putere – în acest caz fie iei încă un amplificator de putere, fie ajungi la unul integrat foarte scump care poate scoate maximul din boxe.

Ca o concluzie pe tema comparațiilor, fiind un obiect personal, contează cum vede fiecare individ mai bun și mai frumos. Sau tipul de sunet pe care îl preferă sau construcția, cum spuneam mai sus, unii nici nu vor să audă de conversia unui semnal analogic în digital. E complicat, dar cumva e un complicat bun, pentru că există foarte mult echipament de calitate la toate nivelurile de preț, iar ăsta e un subiect de discuții și o posibilitate de a încerca experiențe diverse.

Un alt lucru pe care l-am remarcat este eliminarea multor defecte de sunet ale intrării analogice (pick-up). Sunetul e practic curățat, de multe ori am impresia că ascult un CD, nu un disc de vinil. Tonalitatea amplificatorului e aproape de neutru, cu accent pe claritate. Înregistrările bune vor scoate în evidență separarea instrumentelor și complexistatea instrumentației, fără a conduce la acel sunet subțire, specific de multe ori surselor digitale.

Amplificatorul include LAPC, un sistem de corecție pentru boxele care sunt legate la el, să zicem o calibrare. Recenziile pe care le-am văzut susțineau că sunt îmbunătățiri, dar nu semnificative – eu am activat LAPC și l-am lăsat așa.

Nu vreau încă să zic prea multe despre sunet însă pe mine m-a cucerit faptul că n-a fost nevoie să fac corecții de tonalitate. În general, când asculți muzica relativ încet (60-70 dB) e nevoie de mici corecții la frecvențele joase (bass) și la cele înalte (treble) – în principiu se cresc amândouă. Aât la Rotel cât și la mai vechiul Pioneer A-10 a fost nevoie de corecții, în timp ce aici nu.

În încheierea primei părți, aș spune că e pe măsura așteptărilor, de la designul cu tendinte retro și linii minimaliste, la calitatea sunetului. Dar asta e părerea mea, la acest nivel bun ține de preferințele fiecăruia, nu doar de măsurători. Cum spuneam mai sus, sunt mulți care nu se vor uita la acest amplificator din simplul fapt că le murdărește semnalul analogic. Sau simpla precizie și neutralitate a sunetului, deși obiectiv o calitate mai bună, nu e experiența pe care o caută alții.

Mai mult, amplificatorul e una dintre componentele unui sistem audio, putem ajunge la eterna discuție despre ce merită și ce nu sau mici detalii care lipsesc. De exemplu, lipsa unei intrări HDMI poate elimina acest amplificator dintr-un sistem care include și un home theatre. Pentru mine însă oferă funcțiile pe care pun eu preț și profilul sunetului pe care-l prefer.

Ca un bonus, pun o poză cu ceva-ul pe care l-am gândit eu pentru CD-uri – nu e raft, nu e cutie e… un ceva. Asta ca un apropo de ce întreba Vladen la postarea anterioară.

Gândirea mea a fost de a construi un element de mobilier cu posibilitatea de a stabili forma finală (pe verticală, orizontală sau o formă complexă) odată cu dezvoltarea colecției de CD-uri. Momentan a ieșit un turn, iar cutiile din bambus sunt lipite una de alta cu bandp dublu adezivă. Momentan nu văd în cameră un loc pentru CD-uri pentru a adapta forma la acel loc.

Momentan componentele sistemului audio stau pe o comodă TV, unde mai am ceva loc pentru 30-40 CD-uri, deci mai am timp să mă gândesc la o soluție nouă. Ce se vede în pozele de mai sus nu e aranjamentul final, în stânga noului amplificator sunt încă CD player-ul și amplificatorul vechi, între timp am făcut modificări. Am vrut să fac comparații mai multe legate de sunet între cele două, dar mi-am dat seama că nu prea are sens – cel nou e mai bun și îmi place mult mai mult, nu prea contează că e de 2, 3 ori sau de 100 de ori mai bun.

În următoarea postare voi descrie puțin diferențele de sunet și ce apreciez în mod deosebit la noul amplificator, dar destul de pe scurt, pentru că e plictisitor să citești prea mult despre descrierea sunetului. Voi compensa cu muzică (că am mai cumpărat în ultima vreme) și bem ceva, gata cu ceaiurile.