Month: September 2025

Egipt – în completare

pentru că am văzut că v-au plăcut pozele din Egipt, m-am gândit să mai pun niște cadre. Am destul de multe, asta a fost a patra vizită a mea acolo. O să vă povestesc câte ceva (pe scurt, sper), iar la poze o să mai inserez câte un comentariu unde consider necesar.

Templele Karnak și al reginei Hatchepsut (singura femeie faraon după părerea mea, Cleopatra fiind din familia Ptolemeu, iar grecii nu au fost considerați faraoni adevărați) sunt considerate temple de venerare și de ofrandă, în special zeului suprem Amon-Ra. Deși Amon-Ra e cunoscut ca și zeul suprem, zeitățile egiptene nu aveau o ierarhie clară, inițial zeitățile pornind de la cele patru elemente fundamentale: Geb (Pământ), Heb (Aer), Nut (Cer) și Tefnut (Apă sau Umiditate). Însă în funcție de perioadele de putere traversate de Egipt, cele mai cunoscute zeități ale Egiptului sunt Amon-Ra (cunoscut mai ales pentru reprezentarea cu cap de șoim și discul solar deasupra capului), Horus, Anubis și Isis (de multe ori alături de Osiris). Templele Karnak și al reginei Hatchepsut datează de acum aproximativ 3500 de ani, adică 1400-1500 î.e.n.

O să încep pozele cu imagini din Valea Regilor, cu morintele lui Tutankhamon și Seti I. În ciuda bogățiilor găsite în mormântul tânărului Tut, spațiul este foarte mic, toate acele bogății au fost înghesuite efectiv într-un spațiu improvizat, sub mormântul lui Ramses al VI-lea – motiv pentru care se crede că nu a fost jefuit. Mumia regelui Tut se află în prezent în mormânt, dar am considerat că e prea macabru pentru o fotografie.

Continui cu mormântul lui Seti I, un faraon din dinastia a nouăsprezecea, unul dintre faraonii care au încercat aducerea stabilității și a valorilor tradiționale după tumultul înregistrat în timpul lui Akenathon. Mormântul lui Seti I este cel mai mare și mai bine conservat mormânt vizitabil din Valea Regilor.

Continui cu elemente ale templului reginei Hatchepsut, culori originale, puținele picturi conservate.

Ca o notă, personajele reprezentate cu mâinile încrucișate sunt moarte.

Templul din Karnak, în orașul Luxor (fosta capitală antică Teba). Încep cu macheta de prezentare, apoi poze din interior.

În imaginea de mai sus se vede portul și aleea de sfincși care leagă templul Karnak de templul din Luxor.

Scrierea cu hieroglife era fonetică, astfel gruparea unor simboluri constituia cuvinte sau nume. Cartușele pe care le vedeți cu hieroglife (imaginea de mai jos) conțineau doar nume ale faraonilor, era interzisă folosirea lor de oamenii obișnuiți.

După cucerirea de către greci a Egiptului, numele conducătorilor era scris dintr-un ansamblu de hieroglife, fiecare simbol fiind atribuit unei litere a alfabetului. Mă voi opri aici cu descrierile, nu cred că am destule cunoștințe pentru a prezenta clar și în ansamblu această parte a Egiptului antic, însă sper că v-am stârnit, măcar puțin, curiozitatea pentru această civilizație fascinantă.

Sfârșit de vară, început de toamnă

Știți perioada și senzația, s-a twerminat vara, s-au terminat vacanțele, începe nebunia cu școala pentru părinți și copii, ne pregătim de perioada agitată a sfârșitului de an. Știu, postare la dam ăsta luni seara… te întrebi, oare s- îmbătat dam ăsta și nu mai știe ce zi e? sau o fi în concediu? Răspunsul este DA, la amândouă. Partea bună e că am pentru voi multe poze și mult mai puțină „scriitură bună”. Ca să vă convingeți că am luat-o pe ulei, în pahar am niște sauvignon blanc cu care am făcut mai devreme niște paste cu somon, iar în boxe un mix al Milei Rubio (Miami). Bun, hai să mergem mai departe cu povestea, care oricum nu interesează pe nimeni, și să ajungem la poze – mai de pe la noi, mai de pe la alții, dar și ceva special la final.

Pentru că data trecută era doar comanda făcută, am preferat să nu zic nimic ca să nu cobesc, așa că vă arăt acum ultima achizișie în materie de ceasuri: Citizen ProMaster Altichron.

E mare și are un ecran încărcat, dar a trebuit să-l cumpăr. Are mecanism Quartz, dar Eco Drive, adică are o celulă care se încarcă cu lumină naturală sau artificială. Are altimetru și busolă, ambele analogice și, cel puțin fără calibrare, deloc precise. Carcasa este din titan iar cureaua din cauciuc, e ușor și comod pentru un astfel de ceas (49 mm).

După diverse calcule și încasări, cred că mi-am făcut strategia de stricat bani pentru sezonul toamnă – iarnă 2025. Pentru început, aștept ca Radu să termine seria cu covrigi și chestii scumpe care irită lumea, să facă repede review-uri la noile iPhone după ce pune mâna pe ele în magazin și să intre în magia Black Friday-ului. Am două ținte principale anul ăsta: amplificator și un espressor. Amplificatorul e stabilit, m-am oprit la Technics SU-G700, din prețul căruia sper să se mai taie măcar un 5%, dar la espressor depinde și de viitoarele oferte: oscilez între Lelit Mara X și Rocket Apartamento, deși parcă l-aș prefera pe ultimul. În plan secundar, o doză pentru pickup Ortofon 2M Black și un headshell. Și aici depinde de ce / dacă găsesc, nu e neapărat necesară anul ăsta. S-ar putea ca anul ăsta să ajungem în Dubai, asta înseamnă că e posibil să calc strâmb și să cumpăr un Fujifilm X100VI sau un XE5. Nu am nevoie de nici unul dintre ele dar îmi plac. Le-am prin wishlist și din fericire pentru bugetul familiei, dispar repede și nu ajung să le cumpăr. În schimb dacă mă voi trezi cu unul în mână într-un magazin care are așa ceva pe stoc hmm…

Dar, ca și în alți ani în care am vrut să cumpăr ceva de BF, probabil și acum va fi ceva prematur – știți, când ești foarte entuziasmat și… se termină lucrurile mai devreme decât ar trebui – în sensul că produsele vor fi listate mai devreme la prețul redus, eu le voi cumpăra și gata, voi pierde din nou agitația specifică perioadei. În rest voi încerca să mă abțin de la acumpăra lucruri mărunte, mai ales pentru că voi vrea tot felul de lucruri din Dubai.

O să mă opresc aici cu poveștile, când voi cumpăra amplificatorul și espressorul voi veni cu detalii, sper și cu poze, în funcșie de ce pot araja prin casă când le scot din cutie. În rest, trebuie să am mai multă disciplină personală, iar aici nu voi intra în detalii pentru că am tot felul de gânduri și cred că aș lua-o prea tare pe arătură acum. Deci, poze, fără comentarii și fără o ordine anume.

Am lăsat pentru final elementul de noutate, cel puțin pentru mine, răsăritul de lună. Evident, reflexia este în mare, fiind mult mai ușor să prinzi răsăritul când nu ai clădiri sau vegetație la orizont. Plaja era puțin luminată, de aici aspectul de sol lunar. Și da, poate era mai frumos o lună plină, dar asta este. E un cadru interesant după părerea mea.