Știu la ce vă gândiți, iar se uită dam ăla după aparate foto și are tot felul de idei ciudate pe care n-are unde să le expună. Dar nu, de data asta vreau să împărtășesc cu voi niște poze pe care le-am făcut recent la o stație de tratare a apei. Dacă știți unde sunt făcute pozele bravo vouă, dacă nu, stați liniștiți, toți avem apă la robinet de la ceva similar – știu, viața e crudă.
Pentru că la mine e o după amiază obișnuită de duminică, aș vrea să vă recomand să beți ce vreți voi, în funcție de săptămâna pe care ați avut-o sau, în așteptarea celei care vine. Eu am lângă mine un Amstel (nici bună, nici rea), pentru că mi se usucă gura când dau din degete. O să încep cu partea de muzică, poate vă inspiră ceva – sunt doar albume pe care le-am ascultat (și cumpărat) recent.
Arctic Monkeys – AM și Tranquility Base Hotel&Casino. De atâtea ori mi-au trecut prin fața ochilor albumele lor, așa că m-am gândit să le dau o șansă. Mă bucur că am făcut-o, e un rock plăcut și melodios. Nu e pentru oricine, aș recomanda să-i ascultați înainte să le cumpărați albumele.
Diana Krall – Only Trust Your Heart. Pentru că am o perioadă cu jazz-ul și am observat că are înregistrări foarte bune. Se poate observa și pe densitatea discului, greutatea lui inspiră calitate chiar înainte de a ajunge pe platanul pickup-ului.
Miles Davins Quintet – Paris Jazz Festival 1964. Cum spuneam, am tot căutat jazz și, chiar dacă nu sunt hotărât dacă îmi place prea mult Miles Davis, părea un concert de colecție. A, și e pe vinil colorat.
Cam atât cu muzica. Pentru că e duminică, m-am gândit să vă arăt și niște bezi desenate: Killtopia. Mie îmi place universul Cyberpunk, așa că m-am gândit că nu ar strica.
Gata, după cum v-am promis, poze. Deși eram într-o deplasare de serviciu, parcă mi-ar fi plăcut să mă pot plimba mai mult pe coridoare și să încerc diverse cadre – nu am avut timp, cam asta e tot ce am reușit. Nu știu dacă vă place genul, mie mi se pare că genul ăsta de cadre are un farmec aparte. Pentru spațiul de culoare am ales Reala Ace ca film simulation.
Nu e nimic deosebit aici, doar că se vede luminița de la capătul tunelului.
Și pentru că vine primăvara (sau a venit deja), am și o floare pentru voi – din balcon, de data asta.
E una din acele postări în care aș vrea să trec în revistă niște lucruri legate de modul în care fotografiez eu, gânduri pe care vreau să le aștern, poate din nou – nu știu, poate vreau doar să-mi citesc din nou convingerile. Promit că nu va fi la fel de ciudat în continuare doar că… dacă nu vă interesează ce am de zis despre aparate foto, obiective sau moduri de fotografiere, poate e mai bine să citiți pe diagonală. Daaar, dacă totuși aveți răbdarea să frunzăriți ce scriu aici, mai pe la sfârșit o să vă arăt două albume pe care mi le-am cumpărat.
Vă propun să vă abțineți de la alcool 1-2 zile și să bem un ceai. Eu în boxe am Fleetwood Mac – Tusk, deși ar fi mers și un jazz.
Săptămâna trecută am încărcat o parte din acumulatorii Canon de la DSLR-uri și m-am gândit să fac câteva cadre prin casă, cine știe, poate merge un story pe Facebook. N-am mai publicat nici un story, dar împărtășesc cu voi imaginile.
Canon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USMCanon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USMCanon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USMCanon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USMCanon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USM
Așa cum am tot povestit pe aici, mi-am adus aminte de cât de mari erau corpurile aparatelor, practic ai nevoie de o geantă dedicată pentru a umbla cu ele pe stradă. Se simte și la greutate, deși poate 6-700 de grame în plus n-ar fi un capăt de țară. Spun asta și pentru că în ultima vreme am mers destul de mult pe teren în delegații și mi-a prins bine un aparat cu mine. Nu am putut să-l iau prin rezervoare, dar am putut să-l duc cu mine peste tot în fiecare zi în eventualitatea în care aveam nevoie de el.
Canon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USMCanon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USMCanon 1D Mark IV, Canon EF 17-40mm L USM
Mi-am adus aminte de ceea ce înseamnă un vizor optic – în lumină bună e mai natural și consumă mai puțină baterie, când însă lumina nu e grozavă un ecran e mult mai util pentru a compune cadrele. Cu toate astea vizorul electronic e foarte deranjant în cazul unor lumini led, datorită frecvenței acestea pâlpâie foarte deranjant.
Mi-am făcut în minte o comparație între fotografiatul cu Canon și stilul retro de la Fujifilm sau Nikon. Chiar dacă la Canon nu am un inel pentru deschiderea diafragmei pe obiectiv, am o rotiță pe spatele aparatului și pot face principalele reglaje (tip de expunere, diafragmă și ISO) doar cu mâna dreaptă. Cu toate astea, îmi place modul retro propus de Fujifilm unde, chiar dacă intuitiv iei aparatul de la ochi, învârtitul rotițelor are un farmec aparte. La asta se adaugă simulările de film și a „rețetelor” de film care aduc un plus de nostalgie și de variație în culori.
Fujifilm X-T5, Fujifilm XF16-55mmF2.8 R LM WR, Classic Neg simulationFujifilm X-T5, Fujifilm XF16-55mmF2.8 R LM WR, Classic Neg simulationFujifilm X-T5, Fujifilm XF16-55mmF2.8 R LM WR, Classic Neg simulation
Pentru că voiam un echipament chiar mai compact și voiam să văd dacă pot fotografia cu focală fixă, am cumpărat un Fujifilm 35 mm 1.4 R XF. Recenziile sunt puțin împărțite pentru că nu e cel mai rapid când vine vorba de focalizare și nu e nici cel mai bine construit obiectiv – e pe măsura prețului de 700 euro. Știu, e cel mai ieftin obiectiv pe care l-am cumpărat în ultimii… 15 ani?! A, și m-a convins și parasolarul, mi se pare că e un obiectiv… cool cum se zice acum. Nu știu, am zis să încerc.
Singura mea temere însă era legată de calitatea imaginilor la deschiderea maximă a diafragmei (f/1.4). Nu de alta, dar degeaba ai un obiectiv atât de rapid dacă nu-l poți folosi la acea deschidere. Din fericire e ok la f/1.4 și foarte clar de la f/1.8 în sus.
Fujifilm X-T5, Fujifilm 35 mm f/1.4 R XF, f/1.4, ISO 1600 (din mână)Fujifilm X-T5, Fujifilm 35 mm f/1.4 R XF, f/2.2, ISO 1600 (din mână)
Rămâne de văzut cât de utilă va fi pentru mine distanța focală de 35 mm, eu de mulți ani încoace am folosit aproape exclusiv 17-40 mm și 16-55 mm (fără a lua în calcul factorul de crop). Oricum, pentru fotografii uzuale, inclusiv cele pe care le vedeți în ultima vreme pe aici, cam pe acolo sunt ca distanță focală. Sunt curios cum se vor vedea stelele la f/1.6 sau f/1.8 dacă reușesc o încadrare bună la 35 mm. Construcția obiectivului e… satisfăcătoare, la fel și viteza de focalizare. Nu e la fel de rapid sau silențios cum e 16-55 mm, dar nici nu e menit să-l înlocuiască.
Cam atât pentru azi despre fotografie, dacă prin absurd ați supraviețuit până acum, vreau să vă arăt două albume pe care le-am cumpărat recent: Def Leppard – Mirror Ball și Fleetwood Mac – Tusk.
Încep cu Def Leppard, Mirror Ball e o colecție de înregistrări live, care sună foarte bine. 3 discuri din vinil transparent la 30 de euro mi se pare o afacere foarte bună, mai ales având în vedere calitatea bună a înregistrării. Nu sunt un fan înrăit, cred că îmi plac doar piesele mai cunoscute ale lor, dar sunt o formație de rock clasic, desigur cu variațiunile de heavy și hard rock. Apropo, când spun clasic mă refer la instrumentație, preponderent tobe și chitară în spatele unei voci puternice cum e cea a lui Joe Elliot. De remarcat și Rick Allen, care deși a rămas fără brațul stâng în urma unei amputări, a reușit să atingă succesul alături de formație.
Tusk însă a fost cam scump (50 euro), deși e pe vinil albastru. Am mai cumpărat o copie a albumului pentru că ce aveam eu până acum a fost luat de la un târg și are cam multe defecte. Se poate asculta, dar am is că un Technics cu un Ortofon 2M Blue merită mai mult. Ăsta se aude foarte bine și e un album foarte reușit.
Știu că v-a fermecat scrisul eteric al lui dam ăsta, dar cred că e suficient pentru moment. Sper ca în viitor să revin cu mai multe poze și mai puțină vorbărie.
Fujifilm X-T5, Fujifilm 35 mm f/1.4 R XF, f/1.8, ISO 1600 (din mână), Reala Ace v2 Film simulation
Aș vrea să vă expun câteva idei legate de fotografie și aparate foto, așa ca o percepție a mea la început de 2025. Nu o să intru în detalii tehnice, sunt genul de idei care îți rulează în cap la duș sau când mergi pe bicicletă, dar observ că aparatele foto au prins puțină tracțiune. Nu am cumpărat nimic, deci partea de fotografie e mai mult vorbărie, am în schimb la muzică niște cadrele cu albumele pe care le-am cumpărat recent.
Vă recomand să nu luați foarte în serios ce scriu în continuare și vă propun o lumânare parfumată, un pahar de ce vreți voi și un album de jazz în fundal. Ca de obicei, eu respect parțial propriile-mi recomandări – am o bere blondă și Nubya Garcia – Odyssey, pe vinil colorat, 33 1/2 rpm.
Spuneam că aparatele foto au prins tracțiune. Nu știu dacă asta se reflectă în cota de piață a producătorilor sau în statistici, văd doar că mai multă lume vorbește despre aparate foto și video. Producătorii încearcă să se folosească de zgomotul privind aparatele foto considerate „cool”, de exemplu Fujifilm X100VI, Leica Q3 sau alte modele cu aspect retro, mai mult sau mai puțin compacte (Fujifilm X-M5, Nikon Zf și Zfc etc.). Eu unul am un deja vu, perioada asta îmi aduce aminte de perioada 2005 – 2010, probabil apogeul DSLR-urilor, când producătorii încercau să scoată cât mai multe modele pe piață, în speranța că fiecare dintre noi ajungea cu un astfel de aparat la gât.
Recent s-a lansat Sigma BF, un aparat foto… mai altfel. Personal mi se pare un aparat foarte interesant, chiar dacă nu e pe gustul meu, pentru încearcă să fie altfel, să simplifice procesul de a fotografia. Sigur că părerile vor fi împărțite, pasionații de fotografie care au căutat tot timpul echipamentul profesionist, cu multe butoane și reglaje multiple, vor fi dezamăgiți de iPhone ăsta al aparatelor foto. Dar cei care ar putea fi interesați de fotografie vor avea supriza de încerca o altă abordare, mult mai simplă. Dacă stăm strâmb și gândim drept, la baza fotografiei e practic triunghiul expunerii – timp de expunere, diafragmă și ISO. Practic sunt trei reglaje, nu e nevoie de 10 butoane și rotițe, multe detalii pot fi ignorate pentru o majoritate covârșitoare a fotografiilor. E un aparat cu care să obții foarte simplu niște cadre, nu un aparat pentru cei ce vor să controleze fiecare detaliu. Nu e destinat profesioniștilor, nu e pentru evenimente, nu e pentru sporturi.
Dar e scump, probabil fix pentru că e complet altceva. De altfel prețul e unul dintre factorii care, după părerea mea, va tempera entuziasmul pentru camerele foto atea noi și cool. Chiar dacă luăm în considerare inflația, ajungem să dăm 2000-2500 de euro (cu excepția Leica) pe aparate destinate mai mult sau mai puțin amatorilor, prețuri la care în era DSLR erau deja modele destinate semi sau profesioniștilor. Mie personal mi-ar plăcea ca aparatele să se cumpere în continuare, lucru ce ar permite producătorilor să aducă modele noi pe piață și să încerce mai multe, dar nu sunt foarte optimist – pentru că am făcut un experiment.
Am o colegă căreia îi place să călătorească și să(-și) facă multe poze. Recent mi-a spus că, deși știe că și cu telefonul se poate obține mai mult prin aplicații care oferă mai mult control asupra camerelor, parcă o atrage ideea de a folosi un aparat dedicat. I-am arătat câteva modele compacte de pe piață, dar am subliniat că a folosi un aparat în scopul obținerii unor rezultate mai bune presupune tehnică. Așa că i-am propus să-i las o perioadă un aparat (Nikon Zfc) să se joace cu el și să-și dea seama dacă i se potrivește. I-am spus că i-l vând la un preț bun dacă îl vrea, dar pentru început să se joace cu el 1-2 săptămâni fără nici o obligație. I l-am pus pe modul complet automat și i-am arătat că e suficient să-l pornească și să apese pe buton dar, în anumite cazuri, nu va obține prea multe în felul ăsta. După cum mă așteptam, mi l-a adus înapoi și mi-a spus că nu e pentru ea.
După ce am folosit niște zeci de ani aparate foto de tot felul mi-am dat seama că ai nevoie de „mână”, cum se spune. Trebuie să ai o inspirație de moment de a folosi repede și eficient reglajele aparatului. Mâna asta se obține prin studierea tehnicilor fotografie și exercițiu. E ca atunci când gătești și deja ai o idee cât ulei trebuie să pui în tigaie, te adaptezi repede și ai un anume simț. Așa că îmi mențin părerea că cei care nu sunt deloc pasionați de ceea ce înseamnă de fapt fotografia nu vor sta prea mult cu un aparat în mână, indiferent cât de cool e.
Îmi doresc însă să mă înșel, pentru că eu unul m-am săturat de AI și de imaginile procesate excesiv produse de telefoane.
Gata, trecem la muzică. În ultima vreme am căutat Jazz, spuneam în postări anterioare că aș vrea ceva mai modern, mai melodios. Așa că am cumpărat Nubya Garcia – Odyssey, pe vinil colorat. Fiind un album nou, calitatea înregistrării e bună iar muzica e, în percepția mea, un jazz clasic modernizat. E mai melodios și mai alert, dar în mare păstrează linia clasică a jazz-ului – mult saxofon și ritm, cu diferite accente melodice pe alocuri.
Al doilea album, MIdnight Blue al lui Kenny Burrell, a fost o achiziție bazată pe marketing – că e „the finest in jazz since 1939” și că e pe vinil albastru. M-am gândit, cât de rău poate fi? Am ascultat puțin de pe telefon și mi s-a părut ok, așa din perspectiva unui care habar nu are ce e aia jazz-ul. Îmi place, poate și din cauza chitarei, spre deosebire de trompetele clasicilor.
În timp ce frunzăream printre discuri, am dat de Luck and Strange, al lui David Gilmour. Nimic nou, îl am deja pe vinil albastru și portocaliu, credeam că e cel pe verde (despre care am zis că e prea mult, nu mai dau 150 de lei pentru o a treia copie). Nu era pe verde, era pe argintiu – am oftat și l-am luat. Trei e numărul noroc al românilor, eu m-am născut într-o zi de 3, 3 fete avea împăratul, Greuceanu s-a dat de 3 ori peste cap… înțelegeți voi, mare număr 3 ăsta.
Ar mai fi câteva CD-uri unde, pe lângă albumul The Division Bell (Pink Floyd) în varianta japoneză, am zis să încerc și altceva – Billy Idol și Bob Dylan. A, și U2, că e remasterizat.
Atât pe moment, am niște gânduri cu și despre cafea pe care mă gândesc să le aștern la un moment dat pe aici. Încep să înțeleg pasiunea pentru cafea și, chiar dacă nu vreau să fac o obsesie pentru asta, îmi place ideea de a o prepara și de a încerca tipuri de cafea sau procedee specifice.
dam167.wordpress.com 