Experiența mea cu diverse formate audio – ce merită și ce nu

Cred că multă lume își pune întrebarea „de ce?” când discuțiile din jurul muzicii ajung tehnice, așa că aș vrea să încep cu asta. A, și ce-i cu adiofilii ăia, care sunt niște ciudați cu bani mulți – și despre asta vreau să zic. Eh, întrebările de genul ăsta ți le pui atunci când vrei mai mult de la muzica pe care o asculți, vrei să asculți mai mult. Poate vrei să te simți învăluit de Dizzy Reed în Estranged, poate Confortably numb te aruncă într-o altă dimensiune sau cine știe, ai găsit profunzime în Baby one more time. Un lucru pe care nu-l înțelege multă lume e că muzica nu trebuie să sune într-un fel anume, ci o asculți tu așa cum îți place. Există standarde, reglaje, note, parametri, frecvențe, dar până la urmă poate conta mai mult modul în care vrei să asculți tu muzica, nu neapărat viziunea artistului sau a casei de discuri. 

Când te interesează separarea instrumentelor sau efectul de scenă știi că vrei mai mult și… începi să cauți mai mult. Calitatea audiției, în ansamblu, e dată de echipamentul pe care-l ai, chiar dacă ai crede că un sunet prost e… prost, indiferent de echipament. Nu e chiar așa, pentru că 1) un echipament bun poate corecta anumite defecte și 2) dacă muzica pe care o vrei tu e înregistrată prost, nu e ca și cum ai posibilitatea să aranjezi tu alte înregistrări – nu de alta, dar anumiți artiști nu mai sunt deja printre noi. Totuși, ceea ce poți să faci e să cauți cel mai bun format al muzicii, în speranța că e suficient. În continuare o să încerc să rezum, după experiențele mele din ultimul an, ce merită și ce nu – normal, pentru noi amatorii.

Lossy vs. loseless

Aici e vorba de bătălia muzicii în format comprimat (lossy, mp3) împotriva formatului necomprimat (losseless, de obicei .flac în bibliotecile electronice). Tehnic e destul de clar, un fișier necomprimat conține mai multă informație și un sunet mai bogat în frecvențe, dar întrebarea e dacă diferențele alea sunt semnificative pentru urechile noastre, ale omului de rând neantrenat în ingineria sunetului. Aici e un test online care ar trebui să-ți spună, în baza echipamentului de care dispui, dacă percepi diferențele dintre astea două formate. Eu l-am picat cu brio, apropo. Chiar dacă l-am încercat fără un DAC, adică PC + amplificator + căști, după achiziția DAC-ului n-am observat diferențe în testul cu pricina. Se pare că nu sunt singurul în situația asta și se mai pare că un echipament de o mie de euro nu face minuni. 

În cazul în care nu vrei să faci testul, care apropo cere timp și atenție, e vorba de fragmente de melodii și trebuie să deosebești varianta lossy de cea lossless de mai multe ori, astfel încât statistic să nu fie doar noroc. Pentru mine personal, acel test este irelevant pentru simplul fapt că nu-l pot face cu muzica pe care o ascult. O versiune live a melodiei I wish I were blind a lui Bruce Springsteen nu sună grozav în format comprimat, dar nu am un termen de comparație pentru aceeași melodie. Vreau să ajung la faptul că e importantă înregistrarea și/sau remaster-ul, o melodie înregistrată recent pentru formatul digital probabil că se aude foarte bine, chiar și în format comprimat. Deci ar trebui să nu mă mai intereseze fișierele necomprimate doar pentru că nu pot face diferența pentru două melodii ale celor de la The Killers? 

Bun, deci care-i faza? În practică lossless și high resolution audio mi se pare că sună mai bine, înaltele sunt mai clare și sunetul e ceva mai bogat mai fluid, nu percepi note care să te deranjeze. Dar din nou, poate nici măcar nu e compresia, ci doar înregistrarea mai bună. Ca o primă concluzie, aș spune că merită să ai muzică în formatul ăsta dacă vrei să investești în echipament și ai răbdarea să asculți muzica și instrumentele. La acest nivel e vorba de separarea instrumentelor, de variațiile vocilor interpreților și de sunetele de fundal, dar după părerea mea diferențele nu merită investiții suplimentare fără un echipament performant. Dacă vrei în schimb să ai muzica în cel mai bun format disponibil go for it, chiar dacă unii susțin că n-ai să percepi diferența. 

Servicii de streaming

Ziceam la un moment dat că am rămas fidel Apple Music, mai ales după ce o mare parte din biblioteca disponibilă e acum și în format lossless. Mai mult în aceiași bani, cum s-ar zice la noi. Până recent doar Tidal oferea streaming de nivel HiFi, dacă țin bine minte la un preț dublu (în România) față de Apple Music sau Spotify. Streaming-ul e asociat în general cu mobilitatea și aici sunt evidente avantajele: nu ai nevoie de spațiu de stocare, poți asculta de pe oricare dispozitiv mobil, bibliotecă foarte mare etc. Trebuie menționat și faptul că algoritmii de comprimare au evoluat, nu mai sunt mp3-urile de acum 25 de ani, iar calitatea e destul de bună, așa că începe să fie o variantă și pentru un sistem audio performant – există playere dedicate de rețea sau DAC-uri cu streamer integrat. 

Pe un telefon sau laptop a folosi așa ceva e no brainer, cum zic tinerii acum. Poți descărca local albumele sau listele pe care vrei să le asculți și poți șterge oricând. Ai liste de redare și recomandări, nu mai depinzi de albumele clasice. Un argument care nu-mi place însă e evidențierea volumului de muzică. Scopul nu e să asculți miliarde de melodii, ci să găsești ceea ce vrei tu, sau să-ți extinzi orizontul cu muzică similară cu ce asculți tu. Datorită licențelor sau constrângerilor regionale te poți trezi că anumite albume nu mai sunt disponibile dintr-odată, așa că degeaba ai alte miliarde pe care tu nu vrei să le asculți.

O concluzie a mea ar fi că streaming-ul e o soluție foarte comodă și care merită dacă asculți des muzică și ai gusturi variate, dar nu înlocuiește achiziția de muzică. Așa ajungem la…

CD-uri

Considerată acum o tehnologie învechită, mie mi se pare că încă merită. CD quality oferă o experiență perceptibilă peste formatul comprimat, chiar dacă e sub high resolution audio (CD – 44.1 kHz, high resolution undeva pe la 96 kHz). Evident cu aceeași problemă de la punctul lossy vs. lossless, nu orice e disponibil în HiRes și o înregistrare proastă se aude mai prost decât una bună, indiferent de format (știu, un moment Gică Hagi aici).

Vreau să ajung la faptul că CD-urile oferă o calitate bună la prețuri mici. Eu am cumpărat în iarnă vreo 10 CD-uri (diverse albume) cu 150 de lei, ceea ce mi se pare o afacere bună. Albumele cunoscute (sau de colecție) ale unor formații ca Pink Floyd nu se vor vinde la prețurile alea, dar chiar și 40-50 de lei mi se pare un preț decent pentru că nu se degradează ușor în timp și le pot stoca în format digital pe orice PC la o calitate bună.

Telefoanele mobile sau echipamentul ieftin

Poate par ignorant, dar pentru telefonul mobil sau iPod ce am scris mai sus îmi pare irelevant. Pe lângă faptul că atunci când ascult muzică în felul ăsta nu sunt acasă, și deci am parte de zgomot ambiental, un telefon mobil sau un player ieftin nu-ți oferă prea multe când vine vorba de calitatea muzicii. Plus că probabil nu ai niște căști scumpe, care oricum ar avea nevoie de amplificare sau de DAC, deci eu unul nu văd sensul în a-ți bate capul cu formatul în care e muzica de pe telefon. La birou sau pe stradă nu voi putea fi niciodată atent la un sunet de calitate, deci nu merită deranjul de a investi bani sau timp în așa ceva.

Dacă însă ești plecat perioade lungi de timp și vrei să ai sunet de calitate on the go va trebui să investești fie într-un amplificator dedicat, fie într-un player HiRes, cum e Sony Walkman. Sau nu ești neapărat plecat, dar vrei un sistem foarte compact dar care să-ți ofere calitate.

Discurile (vinil)

Până aici argumentele au fost mai reci, pragmatice și, chiar dacă au lipsit exprimări tehnice, am mia strecurat câte o frecvență pe ici pe colo. Deși am mai scris cum și de ce am început să cumpăr (din nou) discuri, o să scriu sintetic și aici pentru că mi se pare o alternativă bună la muzica în format digital. 

Până să ajungi la discuții și studii complexe legate de echipament (doze, brațe, greutăți, vibrații, rezonanță etc.), ca să te întorci la discuri și pick-up trebuie să te detașezi de argumentele de mai sus. Până la urmă e vorba de albume sau compilații, de a avea grijă de discuri, de a te bucura de elementele artistice cu care vin ele (postere, povești, poze etc.). Nu e vorba numai de sunetul analogic, ci și de așa zisa încetinire a ritmului – cauți albumul pe care vrei să-l asculți, poate ștergi discul de praf, îl asculți, stai lângă el să-l întorci sau să oprești pick-up-ul. Dacă ce am zis în astea două paragrafe nu te atrage, nu are rost să investești pentru că deși sunetul analogic e ceva mai cald, nu e neapărat mai bun, iar echipamentul necesar unui sunet bun al discurilor probabil că te va costa mai mult decât cel dedicat formatelor digitale. N-aș vrea să lungesc prea mult partea asta pentru că mi se pare că e ușor să-ți dai seama dacă e pentru tine sau nu colecția de discuri. Dacă ești atras de modul ăsta de a asculta muzica n-ai să regreți investițiile ulterioare.

Apropo de investiții, câte ceva și despre prețuri. Prețurile la discuri la noi variază între 70-80 de lei și sute de lei, în funcție de artiști sau numărul de discuri – găsești și colecții întregi. Pink Floyd, Queen sau Beatles am văzut între 100 și 200 de lei discul, de exemplu. 

Dezavantajele cred că sunt evidente, principalul ar fi că ai nevoie de un spațiu dedicat acasă pentru asta. Dacă muzica în format digital poate fi ascultată la calitate mare cu amplificatoare compacte, aici s-ar putea să ai nevoie fie de un amplificator integrat cu pre amplificare (phono), sau un pre amplificator alături de amplificatorul compact. Plus că mai e și pick-ul și discurile, iar pentru pick-up ai nevoie de o masă sau un corp de mobilă stabil.

În loc de concluzie

Văd că pe internet e moda generalizării, trebuie să se găsească un numitor comun pentru majoritatea oamenilor, ceea ce mi se pare plictisitor, deci n-am să fac asta. După părerea mea trebuie să citești și să încerci, polologhiile de pe internet trebuie să fie doar un reper atunci când cauți ceva. Legat de formate audio, consensul general e că lossless nu merită, pentru că majoritatea oamenilor n-au echipament (pe birou sau cap) pentru a percepe diferențele, dar le scapă esențialul: poate e un motiv să încerci alt echipament sau să-ți ascuți urechile. Nu trebuie tot timpul să fie cel mai bun sau cel mai ieftin, trebuie să fie ceva care îți face plăcere în general. 

Dacă ar fi totuși să aleg ceva, probabil aș alege CD-urile + streaming pentru comoditate. Streaming-ul m-a ajutat totuși să descopăr muzică, de asta n-aș renunța în viitorul apropiat, chiar dacă aș fi dispus să fac rip la CD-uri pentru a lua muzica cu mine pe telefon sau mp3 player. Dacă ai un echipament bun merită să te uiți și la calitatea semnalului, dar asta acasă, după părerea mea. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s